Având în vedere prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2016 pentru modificarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 150/2017, ale art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care a fost aprobat Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere Decizia Gărzii Forestiere Bucureşti nr. 110/2016 prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii „Perdele forestiere de protecţie autostrăzi şi drumuri naţionale“, anexa nr. 15 - Perdele forestiere de protecţie a drumului naţional DN 3, judeţul Călăraşi, poziţiile kilometrice: 48+080-49+100; 49+800-50+000; 51+100-51+500; 51+560-52+000; 57+700-58+000; 58+030-58+330; 62+600-62+800; 64+000-64+400; 70+200-70+400; 80+000-80+200; 84+900-85+300; 99+600-99+800; 103+400-104+000; 106+300-106+900, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Perdele forestiere de protecţie a Drumului Naţional DN 3, judeţul Călăraşi, poziţiile kilometrice: 48+080-49+100; 49+800-50+000; 51+100-51+500; 51+560-52+000; 57+700-58+000; 58+030-58+330; 62+600-62+800; 64+000-64+400; 70+200-70+400; 80+000-80+200; 84+900-85+300; 99+600-99+800; 103+400-104+000; 106+300-106+900“, de pe raza localităţilor Lehliu-Gară, Ileana, Lehliu-Sat, Lupşanu, Vlad Ţepeş, Independenţa şi Grădiştea, judeţul Călăraşi, potrivit planului de amplasament/hărţii topografice, prevăzute în anexa nr. 1*). *) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a planului de amplasament/hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională. ART. 2 Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Perdele forestiere de protecţie a Drumului Naţional DN 3, judeţul Călăraşi, poziţiile kilometrice: 48+080-49+100; 49+800-50+000; 51+100-51+500; 51+560-52+000; 57+700-58+000; 58+030-58+330; 62+600-62+800; 64+000-64+400; 70+200-70+400; 80+000-80+200; 84+900-85+300; 99+600-99+800; 103+400-104+000; 106+300-106+900“, de pe raza localităţilor Lehliu-Gară, Ileana, Lehliu-Sat, Lupşanu, Vlad Ţepeş, Independenţa şi Grădiştea, judeţul Călăraşi, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. ART. 3 Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit art. 2, situate pe raza localităţilor Lehliu-Gară, Ileana, Lehliu-Sat, Lupşanu, Vlad Ţepeş, Independenţa şi Grădiştea din judeţul Călăraşi, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2. ART. 4 Se aprobă sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional prevăzut la art. 1, situate pe raza localităţilor Lehliu-Gară, Ileana, Lehliu-Sat, Lupşanu, Vlad Ţepeş, Independenţa şi Grădiştea din judeţul Călăraşi, în cuantum de 618.438 lei, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, şi sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat pentru anul 2021 Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 01 „Transferuri interne“, alineatul 55 „Transferuri pentru finanţarea lucrărilor de împădurire“. ART. 5 Sumele individuale prevăzute la art. 4 se virează de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării acestora, de către reprezentantul expropriatorului, într-un cont bancar deschis pe numele Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, la dispoziţia proprietarilor de imobile situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional, în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii. ART. 6 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. ART. 7 Planul cu amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediile consiliilor locale implicate şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului. ART. 8 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Tánczos Barna Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Bucureşti, 19 mai 2021. Nr. 573. ANEXA 2 LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, situate pe raza localităţilor Lehliu-Gară, Ileana, Lehliu-Sat, Lupşanu, Vlad Ţepeş, Independenţa şi Grădiştea, judeţul Călăraşi, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor Obiectivul de investiţii: „Perdele forestiere de protecţie a Drumului Naţional DN 3, judeţul Călăraşi, poziţiile km: 48+080-49+100; 49+800-50+000; 51+100-51+500; 51+560-52+000; 57+700-58+000; 58+030-58+330; 62+600-62+800; 64+000-64+400; 70+200-70+400; 80+000-80+200; 84+900-85+300; 99+600-99+800; 103+400-104+000; 106+300-106+900“
┌────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoarea │
│ │ │ │ │ │Nr. │ │ │ │ │suprafeţelor│
│ │ │ │Numele şi prenumele │Categoria│cadastral│Tarlaua│Numărul │Poziţia │Suprafaţă │care vor fi │
│Nr. │Judeţul │Unitatea │proprietarului/ │de │/ │/ │parcelei ce│faţă │de │expropriate,│
│crt.│ │administrativ-teritorială│deţinătorului │folosinţă│Nr. │Parcela│se │de │expropriat│conform │
│ │ │ │terenului │ │cărţii │ │expropriază│localitate │(mp) │Legii nr. │
│ │ │ │ │ │funciare │ │ │ │ │255/2010 │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 48+080-49+053, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20971 │ │1 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20970 │ │2 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20969 │ │3 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20968 │ │4 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│5 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20967 │ │5 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│6 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20966 │ │6 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│7 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20965 │ │7 │intravilan │600 │9.428,69 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│8 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20964 │ │8 │intravilan │144 │2.262,88 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│9 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20963 │ │9 │intravilan │423 │6.647,22 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│10 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20962 │ │10 │intravilan │662 │10.402,98 │
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│11 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NOMISTER │A - │20942 │ │11 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│12 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21078 │ │12 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│13 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21080 │ │13 │intravilan │669 │10.512,98 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│14 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21086 │ │14 │intravilan │674 │10.591,56 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│15 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21085 │ │15 │intravilan │486 │7.637,24 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│16 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21084 │ │16 │intravilan │169 │2.655,75 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│17 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21078 │ │17 │intravilan │368 │5.782,93 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│18 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21092 │ │18 │intravilan │668 │10.497,27 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│19 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21091 │ │19 │intravilan │673 │10.575,84 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│20 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21090 │ │20 │intravilan │655 │10.292,98 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│21 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. NORTH EAST │A - │21078 │ │21 │intravilan │183 │2.875,75 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│22 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SILVER SPUR │A - │20183 │ │22 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│23 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SILVER SPUR │A - │20185 │ │23 │intravilan │615 │9.664,40 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│24 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SILVER SPUR │A - │20192 │ │24 │intravilan │615 │9.664,40 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│25 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SILVER SPUR │A - │20191 │ │25 │intravilan │615 │9.664,40 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│26 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SILVER SPUR │A - │20190 │ │26 │intravilan │616 │9.680,12 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│27 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SILVER SPUR │A - │20183 │ │27 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│28 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EAST SIDE │A - │20120 │ │28 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│29 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EAST SIDE │A - │20122 │ │29 │intravilan │586 │9.208,68 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│30 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EAST SIDE │A - │20128 │ │30 │intravilan │615 │9.664,40 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│31 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EAST SIDE │A - │20127 │ │31 │intravilan │427 │6.710,08 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│32 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EAST SIDE │A - │20126 │ │32 │intravilan │159 │2.498,60 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│33 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EAST SIDE │A - │20120 │ │33 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│34 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21607 │ │34 │intravilan │184 │2.891,46 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│35 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21609 │ │35 │intravilan │244 │3.834,33 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│36 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21610 │ │36 │intravilan │1229 │19.313,09 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│37 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21647 │ │37 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│38 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21646 │ │38 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│39 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21645 │ │39 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│40 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21644 │ │40 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│41 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21643 │ │41 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│42 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21642 │ │42 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│43 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21641 │ │43 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│44 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21640 │ │44 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│45 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21639 │ │45 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│46 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21638 │ │46 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│47 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21637 │ │47 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│48 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21636 │ │48 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│49 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21635 │ │49 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│50 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21634 │ │50 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│51 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21633 │ │51 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│52 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21632 │ │52 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│53 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21631 │ │53 │intravilan │599 │9.412,97 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│54 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21630 │ │54 │intravilan │1998 │31.397,52 │
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │lei │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│55 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. PRIORITY │A - │21607 │ │55 │intravilan │148 │2.325,74 lei│
│ │ │ │PROPERTIES - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │29.312 │460.622,68 │
│ │ │lei │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 49+064-49+100, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │BADECA CRISTIAN │A - │23569 │T89 P1 │1 │extravilan │995 │1.152,85 lei│
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │995 │1.152,85 lei│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 49+800-49+970, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │NICOLAE GHEORGHE │A - │22291 │T89 P7 │1 │extravilan │3.826 │4.432,99 lei│
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │PROPRIETAR │A - │- │ │2 │extravilan │1.200 │1.390,38 lei│
│ │ │ │NEIDENTIFICAT │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │5.026 │5.823,37 lei│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 49+970-49+999, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │BOTESCU FLORINEL, │A - │24423 │T86/2 │1 │extravilan │310 │359,18 lei │
│ │ │ │BOTESCU CONSTANTA │Arabil │ │P23 │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │310 │359,18 lei │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 49+974-50+000, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │DOBRE CONSTANTIN │A - │21959 │T89/1 │1 │extravilan │365 │422,91 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │P1 │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │365 │422,91 lei │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 51+100-51+157, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │NECHITA PETRICA, │A - │23439 │T89/1 │1 │extravilan │1.522 │1.763,46 lei│
│ │ │ │NECHITA NICOLETA │Arabil │ │P10 │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. SOLPROIECT - │A - │20086 │T89/1 │2 │intravilan │573 │9.004,39 lei│
│ │ │ │S.A. │Arabil │ │P11 │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │2.095 │10.767,85 │
│ │ │lei │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 51+211-51+500, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬────────┬─────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │PROPRIETAR │A - │- │- │1 │extravilan │377 │436,81 lei │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │STANUS BOGDAN GEORGE│A - │26178 │T83 P5 │2 │extravilan │1.209 │1.400,81 lei│
│ │ │ │COSTIN │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │STANUS BOGDAN GEORGE│L - │26179 │T83 P5 │3 │extravilan │445 │567,16 lei │
│ │ │ │COSTIN │Livadă │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │A - │ │ │ │ │0 │0,00 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. EDEN PARK │A - │22663 │T83 P4 │4 │extravilan │2.117 │2.452,86 lei│
│ │ │ │INVESTMENTS - S.R.L.│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────────────────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────────┤
│5 │CĂLĂRAŞI│ILEANA │S.C. AGRICOLA │A - │20079 │T83 P1 │6 │extravilan │1.201 │1.391,54 lei│
│ │ │ │OCEANIS - S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────┴─────────────────────────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴───────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │5.349 │6.249,18 lei│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│Tronsonul 51+560-52+000, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │ILEANA │MATACHE ELENA │A - │- │T82/5 P1 │1 │extravilan│11.950 │13.845,84 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │ILEANA │NITESCU ELENA │A - │- │T82/5 P3 │2 │extravilan│1.210 │1.401,96 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │IONESCU AURELIA, │A - │ │ │ │ │ │ │
│3 │CĂLĂRAŞI │ILEANA │DOROBANTU │Arabil │- │T82/5 P4 │3 │extravilan│40 │46,35 lei │
│ │ │ │ALEXANDRINA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │13.200 │15.294,15 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 57+700-57+714, UAT Ileana, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │ILEANA │PARSOIU STEFAN │A - │- │T 47/8 P2 │1 │extravilan│527 │610,61 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │527 │610,61 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT ILEANA, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │57.179 │501.302,78 lei│
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 57+726-58+000, UAT Lehliu, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │DINICA ELENA │A - │- │T30, P1 │1 │extravilan│2.121 │3.143,54 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │NITA ION │A - │- │T30, P2 │2 │extravilan│5.221 │7.738,06 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │STANILA DANILA │A - │- │T30, P3 │3 │extravilan│758 │1.123,43 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │8.100 │12.005,03 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 58+030-58+207, UAT Lehliu, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │DINICA ELENA │A - │- │T30, P1 │1 │extravilan│217 │321,62 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │NITA ION │A - │- │T30, P2 │2 │extravilan│3.589 │5.319,27 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │STANILA DANILA │A - │- │T30, P3 │3 │extravilan│1.492 │2.211,30 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │5.298 │7.852,19 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 62+600-62+800, UAT Lehliu, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ROSU LUCIAN │A - │21027│T+H111:H12854│1 │extravilan│311 │460,93 lei │
│ │ │ │ROSU IOANA │Arabil │ │/8, P1 │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │SANDU MARIA │A - │20991│T54/8, P2 │2 │extravilan│210 │311,24 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANTONACHE NICOLAE │A - │20990│T54/8, P3 │3 │extravilan│210 │311,24 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANTONACHE GHERGHINA│A - │- │T54/8, P4 │4 │extravilan│316 │468,34 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │STOIAN CONSTANTIN │A - │ │ │ │ │ │ │
│5 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │STOIANA IOANA │Arabil │- │T54/8, P5 │5 │extravilan│316 │468,34 lei │
│ │ │ │STOIAN AURICA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│6 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │GHEORGHE MARIN │A - │- │T54/8, P6 │6 │extravilan│316 │468,34 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │SPETEANU MARIA │A - │ │ │ │ │ │ │
│7 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │GHEORGHE GHEORGHE │Arabil │- │T54/8, P7 │7 │extravilan│210 │311,24 lei │
│ │ │ │SIRMEI TUDORA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│8 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │GHEORGHE VASILE │A - │- │T54/8, P8 │8 │extravilan│210 │311,24 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│9 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │RADU OPREA │A - │- │T54/8, P9 │9 │extravilan│526 │779,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│10 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │PETCU ALEXANDRU │A - │- │T54/8, P10 │10 │extravilan│211 │312,72 lei │
│ │ │ │PETCU STAN │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│11 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │DAN ION │A - │- │T54/8, P11 │11 │extravilan│213 │315,69 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│12 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │MITRAN MARIA │A - │- │T54/8, P12 │12 │extravilan│201 │297,90 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│13 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANTONACHE ALEXANDRU│A - │- │T54/8, P13-14│13 │extravilan│1.176 │1.742,95 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│14 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │CONSTANTIN DUMITRU │A - │- │T54/8, P15 │14 │extravilan│215 │318,65 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│15 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │BADEA ALEXANDRINA │A - │- │T54/8, P15 │15 │extravilan│215 │318,65 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│16 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │STAN FLOAREA │A - │- │T54/8, P17 │16 │extravilan│215 │318,65 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│17 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │PETRE RADA │A - │- │T54/8, P18-19│17 │extravilan│648 │960,40 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│18 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │CLOP NICOLAE │A - │- │T54/8, P20 │18 │extravilan│281 │416,47 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │6.000 │8.892,58 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 64+000-64+400, UAT Lehliu, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │DAN IULIAN │A - │21250│T54, P1 │1 │extravilan│398 │589,88 lei │
│ │ │ │DAN CARMEN CRISTINA│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │DRAGOMIR GHEORGHE │A - │- │T54, P2 │2 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │PETRE MARIA │A - │- │T54, P3 │3 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │PETRE RADU │A - │- │T54, P4 │4 │extravilan│609 │902,60 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│5 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │MIHAI ION │A - │- │T54, P5 │5 │extravilan│716 │1.061,19 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│6 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │STEFAN ION │A - │- │T54, P6 │6 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│7 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANTONACHE CALIN │A - │- │T54, P7 │7 │extravilan│409 │606,18 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│8 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │NITA RADU │A - │- │T54, P8 │8 │extravilan│528 │782,55 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│9 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │NITA EMIL │A - │- │T54, P9 │9 │extravilan│412 │610,63 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│10 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │IORDACHE ION │A - │- │T54, P10 │10 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│11 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANTONACHE ANICA │A - │- │T54, P11 │11 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│12 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANTONACHE GHEORGHE │A - │- │T54, P12 │12 │extravilan│324 │480,20 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│13 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │NEAGU IANCU │A - │- │T54, P13 │13 │extravilan│583 │864,07 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│14 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │PETRE ELENA │A - │- │T54, P14 │14 │extravilan│716 │1.061,19 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│15 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │ANDREI RADU │A - │- │T54, P15 │15 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│16 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │SAVU DUMITRU │A - │- │T54, P16 │16 │extravilan│715 │1.059,70 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│17 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │DAN IULIAN │A - │21242│T54, P16/1 │17 │extravilan│695 │1.030,06 lei │
│ │ │ │DAN CARMEN CRISTINA│Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │CONSTANTIN MIRCEA │ │ │ │ │ │ │ │
│18 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │GABRIEL │A - │21487│T54, P17 │18 │extravilan│602 │892,23 lei │
│ │ │ │CONSTANTIN IOANA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TEODORA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│19 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │S.C. AGRI SOL - │A - │20626│T54, P18 │19 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│20 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │SAVU NICOLAE │A - │- │T54, P19 │20 │extravilan│715 │1.059,70 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│21 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │NITA ION │A - │22227│T54, P20 │21 │extravilan│358 │530,59 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│22 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │CARACAS M. ION │A - │- │T 54/1, P15 │22 │extravilan│651 │964,85 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│23 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │S.C. SOLPROIECT - │A - │20187│T 54/1, P14 │23 │extravilan│799 │1.184,20 lei │
│ │ │ │S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│24 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU │S.C. SOLPROIECT - │A - │20185│T 54/1, P13 │24 │extravilan│264 │391,28 lei │
│ │ │ │S.A. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │12.000 │17.785,23 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT LEHLIU, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │31.398 │46.535,03 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 70+200-70+215, UAT Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│ │ │ │NICOLAE CONSTANTINA│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │GHEORGHE CONSTANTIN│ │ │ │ │ │ │ │
│1 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │GHEORGHE ALEXANDRU │A - │- │T 128/1, P51 │1 │extravilan│123 │182,30 lei │
│ │ │ │GHEORGHE ARGHIRA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │NASTASE ALEXANDRA │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │GHEORGHE CONSTANTIN│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │PROPRIETAR │A - │- │T 128/1, P52 │2 │extravilan│171 │253,44 lei │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │CANTACUZ SIMION │A - │- │T 128/1, P53 │3 │extravilan│185 │274,19 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │479 │709,93 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 70+218-70+400, UAT Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│ │ │ │TITA MARIA │ │ │ │ │ │ │ │
│1 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │BUCUR VALERIA │A - │- │T 120/1, P86 │1 │extravilan│67 │99,30 lei │
│ │ │ │BUZDUGAN CLAUDIA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │NICOLAE ELENA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │IACOB VICTOR │A - │- │T 128/1, P87 │2 │extravilan│1.050 │1.556,21 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │PAVEL VASILICA │A - │- │T 128/1, P88 │3 │extravilan│393 │582,47 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │DINEI MIHAI │A - │23395│T 128/2, P1 │4 │extravilan│1.629 │2.414,35 lei │
│ │ │ │DINEI CONSTANTA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│5 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │S.C. LUMCON AGRO - │A - │23272│T 128/2, P2 │5 │extravilan│1.648 │2.442,51 lei │
│ │ │ │S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│6 │CĂLĂRAŞI │LEHLIU-GARĂ │TUDOR VASILICA │A - │- │T 128/2, P3 │6 │extravilan│666 │987,08 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │5.453 │8.081,92 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT LEHLIU-GARĂ, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │5.932 │8.791,85 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 80+000-80+169, UAT Lupşanu, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│ │ │ │OANCEA EFTIMIE, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │OANCEA VASILE, │ │ │ │ │ │ │ │
│1 │CĂLĂRAŞI │LUPŞANU │OANCEA VICTORIA, │A - │- │T106 P1 │1 │extravilan│194 │224,78 lei │
│ │ │ │OANCEA ANGHEL, │Arabil │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │OANCEA PETCU, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │OANCEA GHEORGHE │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │SOCIETATEA HADES │A - │ │ │ │ │ │ │
│2 │CĂLĂRAŞI │LUPŞANU │TERRA HOLDING - │Arabil │21823│T106 P1 │2 │extravilan│769 │891,00 lei │
│ │ │ │S.R.L. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │LUPŞANU │GIMBASANU NECULAE │A - │- │T106 P2 │3 │extravilan│3.613 │4.186,20 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │LUPŞANU │CHIRILA ELENA │A - │- │T106 P3 │4 │extravilan│760 │880,57 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │5.336 │6.182,55 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 80+183-80+200, UAT Lupşanu, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │LUPŞANU │SOCIETATEA LUX COM │A - │21739│T107/1 P25 │1 │extravilan│249 │288,50 lei │
│ │ │ │- S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │249 │288,50 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT LUPŞANU, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │5.585 │6.471,05 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 84+900-85+116, UAT Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │VLAD ŢEPEŞ │SIMION CRISTEA │A - │- │T21/2, P1 │1 │extravilan│1.430 │1.498,08 lei │
│ │ │ │SIMION MIHAI │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │VLAD ŢEPEŞ │SIMION FLOAREA │A - │- │T21/2, P2 │2 │extravilan│1.393 │1.459,32 lei │
│ │ │ │NUTU CONSTANTA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │VLAD ŢEPEŞ │S.C. GUT - S.R.L. │A - │21596│T21/2, P3 │3 │extravilan│2.110 │2.210,46 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │VLAD ŢEPEŞ │HINZU DRAGANA │A - │- │T21/2, P4 │4 │extravilan│1.492 │1.563,04 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│5 │CĂLĂRAŞI │VLAD ŢEPEŞ │DOBRE ION │A - │- │T21/2, P4 │5 │extravilan│205 │214,76 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │6.630 │6.945,66 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 85+120-85+300, UAT Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │VLAD ŢEPEŞ │BUCUR TUDOR │A - │- │T22/1, P33 │1 │extravilan│5.242 │5.491,58 lei │
│ │ │ │BUCUR ELENA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │5.242 │5.491,58 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT VLAD ŢEPEŞ, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │11.872 │12.437,24 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 99+600-99+763, UAT Independenţa, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│ │ │ │GEORGHE NICOLAE, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │GHEORGHE │A - │ │ │ │ │ │ │
│1 │CĂLĂRAŞI │INDEPENDENŢA │DANIELA-OANA, │Arabil │20092│T 21/5 P3 │1 │extravilan│4.851 │5.081,96 lei │
│ │ │ │GHEORGHE MARIUS, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │GHEORGHE CRISTINA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │4.851 │5.081,96 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 99+773-99+800, UAT Independenţa, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │INDEPENDENŢA │COMUNA INDEPENDENŢA│Ps - │- │T 34 P1 │1 │extravilan│815 │683,04 lei │
│ │ │ │ │Păşune │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │815 │683,04 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT INDEPENDENŢA, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │5.666 │5.765,00 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 103+400-104+000, UAT Grădiştea, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│ │ │ │STEFANESCU I. │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │GHEORGHE, SOARE │ │ │ │ │ │ │ │
│1 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │ELENA, LAZAR │A - │- │T30/7 P10 │1 │extravilan│7.687 │8.052,98 lei │
│ │ │ │NICOLAE, STEFANESCU│Arabil │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │A. GHEORGHE, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │STEFANESCU DUMITRU │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │SULTAN I. GHEORGHE │A - │- │T30/7 P8 │2 │extravilan│7.027 │7.361,56 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │ACHIM AURICA, SOARE│A - │- │T30/7 P7 │3 │extravilan│2.195 │2.299,51 lei │
│ │ │ │SPIREA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │JECIU FLORENTINA │A - │22372│T30/7 P6 │4 │extravilan│1.091 │1.142,94 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │18.000 │18.856,99 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 106+300-106+340, UAT Grădiştea, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │LACEA ALEXANDRINA │A - │- │T33/9 P7 │1 │extravilan│1.091 │1.142,94 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │1.091 │1.142,94 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┤
│Tronsonul 106+353-106+900, UAT Grădiştea, judeţul Călăraşi │
├────┬─────────┬────────────────────────┬───────────────────┬────────┬─────┬─────────────┬───────────┬──────────┬─────────┬──────────────┤
│1 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │GHIVECI GH. │A - │- │T35/3 P1 │1 │extravilan│113 │118,38 lei │
│ │ │ │GHEORGHE │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│2 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │GHIVECI GH. ION │A - │- │T35/3 P2 │2 │extravilan│2.317 │2.427,31 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│3 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │DIMCEA GHEORGHE │A - │- │T35 P3 │3 │extravilan│2.626 │2.751,03 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│4 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │IONESCU PAULINA, │A - │- │T35/3 P4 │4 │extravilan│3.167 │3.317,78 lei │
│ │ │ │PUPAZA STELA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│5 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │SLAV PETRESCU ELENA│A - │- │T35/3 P5 │5 │extravilan│895 │937,61 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│6 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │S.C. SOLPROIECT - │A - │20032│T35/3 P5 │6 │extravilan│2.148 │2.250,27 lei │
│ │ │ │S.A. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│7 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │BARBU TUDORITA │A - │- │T35/3 P6 │7 │extravilan│630 │659,99 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│8 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │BARBU TUDORITA │A - │- │T35/3 P7 │8 │extravilan│638 │668,38 lei │
│ │ │ │ │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │BOTEA GABRIEL │A - │ │ │ │ │ │ │
│9 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │CONSTANTIN, BOTEA │Arabil │20911│T35/3 P8 │9 │extravilan│1.076 │1.127,23 lei │
│ │ │ │MONICA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│10 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │CALIN GEORGETA, │A - │- │T35/3 P9 │10 │extravilan│792 │829,71 lei │
│ │ │ │PETCU GEORGETA │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │STOICHITA DUMITRU, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │CALIN GEORGETA, │A - │ │ │ │ │ │ │
│11 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │MIHAI ELENA, │Arabil │- │T35/3 P10 │11 │extravilan│1.069 │1.119,90 lei │
│ │ │ │STOICHITA ELENA, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │STOICHITA ILIE │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────────────────┼───────────────────┼────────┼─────┼─────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────────┤
│12 │CĂLĂRAŞI │GRĂDIŞTEA │SOCIETATEA MARISAB │A - │21346│T35/3 P11 │12 │extravilan│885 │927,14 lei │
│ │ │ │- S.R.L. │Arabil │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────┴────────────────────────┴───────────────────┴────────┴─────┴─────────────┴───────────┴──────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL │16.356 │17.134,73 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL UAT GRĂDIŞTEA, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI │35.447 │37.134,66 lei │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────┤
│TOTAL GENERAL │153.079 │618.437,61 │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────┘
NOTĂ: Pentru poziţiile în care se regăseşte menţiunea „PROPRIETAR NEIDENTIFICAT“, astfel cum reiese din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale, numele proprietarului/deţinătorului va fi identificat ulterior, după punerea în posesie, în vederea completării documentaţiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere, în condiţiile legii.
┌──────────────────────────────────────┐
│Categoria de folosinţă: │
├──────────────────────────────────────┤
│A - Arabil │
├──────────────────────────────────────┤
│L - Livadă │
├──────────────────────────────────────┤
│Ps - Păşune │
└──────────────────────────────────────┘
-----