Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 56 din 2 aprilie 2024 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Raport privind stadiul evoluţiei deceniului digital 2023 - COM (2023) 570 final
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/99 din 27.03.2024, Senatul adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Senatul României consideră că: 1. raportul face referire la eforturile României în domeniul semiconductorilor şi cuantic arătând necesitatea susţinerii acestora inclusiv din perspectiva consolidării poziţiei UE de jucător puternic pe piaţă în aceste domenii; 2. digitalizarea afacerilor şi a serviciilor publice sunt elemente esenţiale pentru crearea unui mediu de afaceri mai puternic şi a unor beneficii semnificative pentru cetăţeni; 3. monitorizarea progreselor în raport cu obiectivele şi ţintele comune prin intermediul mecanismului de guvernanţă al deceniului digital este esenţială pentru a înţelege mai bine interdependenţa dintre politicile de reglementare şi cele de finanţare şi pentru a identifica puncte forte şi sinergii comune în vederea atingerii obiectivelor strategice ale UE; 4. mecanismul de cooperare include: a) un sistem de monitorizare structurat, transparent şi comun, bazat pe indicele economiei şi societăţii digitale (DESI), care permite măsurarea progreselor înregistrate în direcţia atingerii fiecăruia dintre obiectivele pentru 2030; b) un raport anual în care Comisia evaluează progresele înregistrate şi formulează recomandări privind acţiunile de întreprins. Acest prim raport anual privind stadiul evoluţiei deceniului digital a fost adoptat în septembrie 2023. Analiza generală a progreselor înregistrate de UE în raport cu obiectivele şi ţintele deceniului digital este prezentat în acest raport, iar rapoartele de ţară incluse în anexă la raport oferă o imagine mai detaliată; c) ajustarea, o dată la 2 ani, a planurilor naţionale de acţiune privind deceniul digital în care statele membre descriu măsurile adoptate sau planificate în vederea atingerii obiectivelor prevăzute pentru 2030; d) un mecanism de sprijinire a implementării proiectelor multinaţionale.
ART. 2 Senatul României apreciază că programul de politică european privind deceniul digital 2030 introduce o nouă formă de guvernanţă bazată pe cooperarea dintre statele membre şi Comisie, pentru a se asigura că Uniunea îşi atinge în comun obiectivele ambiţioase, în ceea ce priveşte capacităţile şi tehnologiile digitale.
ART. 3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 aprilie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU
Bucureşti, 2 aprilie 2024. Nr. 56.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email