Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 540 din 23 mai 2024 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi pentru înfiinţarea şi funcţionarea Comitetului interministerial de monitorizare a implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 503 din 30 mai 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 24 alin. (2) şi art. 25 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027, denumită în continuare Strategia, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
ART. 2
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare a implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027, denumit în continuare Comitetul, organism consultativ, fără personalitate juridică, care funcţionează în coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului.
(2) Scopul Comitetului este acela de a coordona şi de a monitoriza implementarea Strategiei şi a Planului de acţiune aferent acesteia, denumit în continuare Planul de acţiune.
(3) Comitetul îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) monitorizarea şi evaluarea progreselor înregistrate în implementarea Strategiei;
b) identificarea deficienţelor de implementare a Strategiei, cu accent pe cauzele şi factorii care reduc sau împiedică realizarea acţiunilor prevăzute de Strategie şi formularea de recomandări pentru remedierea deficienţelor;
c) promovarea măsurilor prevăzute de Strategie în spaţiul public;
d) sprijinirea implementării Strategiei de către autorităţile şi instituţiile publice;
e) centralizarea şi actualizarea periodică a stadiului implementării Strategiei, în baza rapoartelor de progres;
f) realizarea rapoartelor anuale de monitorizare;
g) realizarea raportului final de evaluare a implementării Strategiei şi a Planului de acţiune.
(4) Coordonarea Comitetului este asigurată de un secretar de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, desemnat prin decizie a prim-ministrului.
(5) Comitetul este format din membri, reprezentanţi ai următoarelor instituţii publice: Cancelaria Prim-Ministrului, Secretariatul General al Guvernului (prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică), Secretariatul de Stat pentru Culte, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, Ministerul Apărării Naţionale, Agenţia Naţională pentru Sport, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ şi Agenţia Naţională pentru Romi, şi invitaţi permanenţi: reprezentantul special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei şi combaterea antisemitismului şi a xenofobiei, Administraţia Prezidenţială, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Serviciul Român de Informaţii, Instituţia Avocatului Poporului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutul Naţional de Administraţie, Institutul Cultural Român, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, Forumul B’nai B’rith „Dr. Moses Rosen“ România, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului.
(6) Ministerele sunt reprezentate în cadrul Comitetului la nivel de secretar de stat, iar instituţiile publice de către conducătorii sau înlocuitorii de drept ai acestora.
(7) La şedinţele Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, şi reprezentanţi ai altor entităţi şi specialişti în domeniu, din sfera guvernamentală sau neguvernamentală.
(8) Secretariatul Comitetului este asigurat de către Ministerul Afacerilor Externe.
(9) Comitetul se reuneşte în şedinţe de lucru, lunar sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea coordonatorului sau a oricărui membru.
(10) Comitetul îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, pe care îl aprobă în prima şedinţă de lucru.
ART. 3
Ministerele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul prevenirii şi combaterii antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură au obligaţia de a duce la îndeplinire măsurile specifice domeniului lor de activitate, prevăzute în Strategie şi în Planul de acţiune.
ART. 4
Finanţarea măsurilor prevăzute în Planul de acţiune, care intră în responsabilitatea ministerelor şi a instituţiilor publice, se asigură din bugetul aprobat fiecărei entităţi responsabile/participante, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie, precum şi din alte surse, potrivit legii.
ART. 5
Actualizarea Planului de acţiune se poate face la jumătatea perioadei de implementare, în contextul unor situaţii nou-apărute ce justifică modificarea în timpul implementării şi în baza necesităţilor fundamentate de instituţiile responsabile/ participante.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Şeful Cancelariei Prim-Ministrului,
Alexandru-Mihai Ghigiu
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Ministrul afacerilor externe,
Luminiţa-Teodora Odobescu
Ministrul educaţiei,
Ligia Deca
p. Ministrul culturii,
Diana-Ştefana Baciuna,
secretar de stat
p. Ministrul apărării naţionale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 23 mai 2024.
Nr. 540.
ANEXA 1
STRATEGIA NAŢIONALĂ
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: