Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 538 din 16 mai 2024  pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 538 din 16 mai 2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 492 din 28 mai 2024
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 octombrie 2022, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, literele b), d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) deplasare în interes de serviciu - deplasarea personalului în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau pentru activităţi în legătură cu serviciul, precum convocări, conferinţe, cursuri, misiuni de instrucţie, trageri şi aplicaţii, în tabere, în poligoane şi altele asemenea sau ca urmare a schimbării condiţiilor şi/sau locului de muncă, potrivit statutelor profesionale ale fiecărei categorii de personal;
    ............................................
d) domiciliul - definit conform prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dovedit cu unul dintre actele de identitate prevăzute la art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ;
e) reşedinţa - definită conform prevederilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dovedită cu unul dintre actele de identitate prevăzute la art. 12 alin. (3) şi cu documentul prevăzut la art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, după caz;"

    2. La articolul 8 alineatul (3), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) transportul membrilor de familie decedaţi ai personalului."

    3. La articolul 9 alineatul (1), literele h)-j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, în limita a 70 km, pentru personalul militar şi poliţiştii mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă;
i) la deplasarea săptămânală de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanţă cuprinsă între 71 şi 300 km, pentru personalul militar şi poliţiştii mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu şi care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului;
j) la deplasarea bilunară de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanţă mai mare de 301 km, pentru personalul militar şi poliţiştii mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu şi care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului."

    4. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În situaţia în care instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu pot asigura transportul gratuit cu mijloace de transport din înzestrare, pentru deplasarea personalului în condiţiile stabilite la alin. (1) lit. a)-g), se pot deconta cheltuielile de transport cu autovehiculul/ambarcaţiunea deţinut/deţinută legal, conform prevederilor art. 10 şi 11."

    5. La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Prevederile alin. (1) lit. h) nu se aplică personalului militar şi poliţiştilor care:
    a) beneficiază, ei sau soţii/soţiile acestora, de compensaţie lunară pentru chirie, locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei sau cazare în unităţi de cazare aparţinând instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională;
    b) deţin, ei sau soţii/soţiile acestora, locuinţă proprietate personală în localitatea în care au fost mutaţi în interes de serviciu, numiţi în prima funcţie, transferaţi, chemaţi/rechemaţi în activitate, detaşaţi şi/sau împuterniciţi ori puşi la dispoziţie;
    c) au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se află locul de muncă;
    d) la data mutării în interes de serviciu, numirii în prima funcţie, transferării, chemării/rechemării în activitate, detaşării şi/sau împuternicirii ori punerii la dispoziţie au stabilite domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care au locul de muncă, iar ulterior îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în altă localitate;
    e) au înstrăinat, cu intenţia vădită de a beneficia de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, o locuinţă proprietate personală ori a soţilor/soţiilor acestora, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data mutării în interes de serviciu, numirii în prima funcţie, transferării, chemării/rechemării în activitate, detaşării şi/sau împuternicirii ori punerii la dispoziţie, cu excepţia celor care au deţinut locuinţe proprietate personală, iar ulterior, în baza unor titluri executorii sau prin partaj convenţional/judiciar, au pierdut beneficiul folosinţei acestor locuinţe."

    6. La articolul 9, alineatul (6) se abrogă.
    7. La articolul 9, alineatul (6^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6^1) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h) pot beneficia, în aceleaşi condiţii, şi personalul militar şi poliţiştii care au domiciliul sau reşedinţa la o distanţă mai mare de 70 km şi nu beneficiază de prevederile alin. (1) lit. i) sau j). În această situaţie se acordă contravaloarea transportului sub forma unei sume forfetare lunare stabilite prin aplicarea procentului maxim prevăzut la art. 18 alin. (1)."

    8. La articolul 9, după alineatul (6^1) se introduce un nou alineat, alin. (6^2), cu următorul cuprins:
    "(6^2) Prevederile alin. (1) lit. h)-j), alin. (5) şi ale alin. (6^1) se aplică, în aceleaşi condiţii, personalului civil transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori reşedinţă, precum şi personalului civil detaşat să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reşedinţă."

    9. La articolul 9, alineatele (7) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(7) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază şi personalul care urmează cursuri de perfecţionare, specializare, stagii de practică şi alte forme de pregătire, organizate de instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
(8) Personalul nu beneficiază de prevederile alin. (1) lit. h)-j) în perioada executării de misiuni în interes de serviciu în alte localităţi decât cea în care îşi are locul de muncă, a concediilor acordate potrivit legii şi a celorlalte absenţe de la program."

    10. La articolul 9, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alin. (9) şi (10), cu următorul cuprins:
    "(9) Analizarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j), se face de către o comisie ale cărei atribuţii, organizare şi funcţionare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordine ale conducătorilor instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
(10) Prevederile alin. (1) lit. i) şi j) nu se aplică personalului militar şi poliţiştilor care beneficiază, ei sau soţii/soţiile acestora, de compensaţia lunară pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, conform statutelor proprii."

    11. La articolul 18, alineatele (1)-(3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 18
    (1) Personalul căruia i se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. h) are dreptul la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare lunare stabilite prin aplicarea procentelor, corespunzătoare distanţelor kilometrice din tabel, la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, după cum urmează:

┌─────┬────────────────────────────────┐
│ │Procent din salariul de bază │
│ │minim brut pe ţară garantat în │
│Km │plată pe baza căruia se │
│ │stabilesc sume forfetare lunare │
│ │(%) │
├─────┼────────────────────────────────┤
│1-10 │7 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│11-20│14 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│21-30│25 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│31-40│36 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│41-50│45 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│51-60│54 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│61-70│63 │
└─────┴────────────────────────────────┘


    (2) Distanţele kilometrice prevăzute la alin. (1) se determină cu ajutorul calculatorului de rute de la punctul de plecare până la punctul de sosire, respectiv de la domiciliu şi/sau reşedinţă până la locul de muncă, pe traseul cel mai scurt de deplasare, pe drumuri publice, prin neglijarea fracţiunilor rezultate din calcul.
    (3) Sumele forfetare lunare stabilite potrivit alin. (1) se acordă pentru deplasările la şi de la locul de muncă, conform pontajelor întocmite lunar, proporţional cu numărul de zile lucrătoare din lună.
    .................................................
    (6) Distanţele kilometrice prevăzute la alin. (4) şi (5) se determină cu ajutorul calculatorului de rute între adresa de domiciliu şi locul de muncă, pe traseul cel mai scurt de deplasare, pe drumuri publice, prin neglijarea fracţiunilor rezultate din calcul."

    12. La articolul 18, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alin. (7) şi (8), cu următorul cuprins:
    "(7) La acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare prevăzute la alin. (1), (4) şi (5), când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu/muncă în localitatea în care se află locul de muncă, se are în vedere modalitatea iniţială de stabilire sau modificare a raportului de serviciu/muncă în localitatea în care se află locul de muncă.
(8) Contravaloarea transportului sub forma unei sume forfetare prevăzute la alin. (1), (4) şi (5) nu se cumulează."

    13. La articolul 19, alineatul (2) se abrogă.
    14. La articolul 20, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) cheltuielile de transport efectuate pentru deplasarea, dus-întors, de la locul de cazare la locul misiunii, delegării sau detaşării, măsurată pe drumul public cel mai scurt între cele două localităţi, calculat de la punctul de plecare până la punctul de sosire;"



    ART. II
    Normele metodologice prevăzute la art. I pct. 10 se emit în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

    ART. III
    Prezenta hotărâre intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Marian-Cătălin Predoiu
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Ministrul apărării naţionale,
                    Angel Tîlvăr
                    p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
                    Răzvan Ionescu
                    p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
                    Ioan-Octavian Briţa
                    Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
                    Lucian-Silvan Pahonţu
                    Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,
                    Ionel-Sorin Bălan
                    Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,
                    Georgian Pop
                    p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor,
                    Marcel-Ioan Boloş

    Bucureşti, 16 mai 2024.
    Nr. 538.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016