Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 292 şi 358 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă trecerea unei părţi din imobilul 1053, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul privat al municipiului Craiova, cu plata contravalorii aferente valorii de inventar actualizate în sumă de 8.816,71 lei. ART. 2 Se aprobă trecerea unei părţi din imobilul 1053, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova. ART. 3 După preluare, imobilele prevăzute la art. 1 şi 2 se utilizează în vederea transformării într-un mic centru cultural, care să găzduiască expoziţii, lansări de carte, precum şi alte evenimente din sfera culturii, în termen de 5 ani de la preluare, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 14/2022. ART. 4 În cazul în care obiectivele de investiţii nu sunt realizate în termenul prevăzut la art. 3, partea de imobil prevăzută la art. 2 revine în domeniul public al statului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. ART. 5 Predarea-preluarea părţilor din imobilul 1053 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi municipiul Craiova, prin structurile de specialitate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 6 Suma de 8.816,71 lei reprezentând contravaloarea imobilului menţionat la art. 1 se varsă integral la bugetul de stat. ART. 7 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică în mod corespunzător poziţia cu nr. MF 103866 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi poziţia nr. INVPPS-41027989-2021 din inventarul centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii. ART. 8 Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii şi în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 9 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 26 mai 2023. Nr. 524. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale părţii din imobilul 1053 care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul privat al municipiului Craiova
┌────────────────────┬─────────┬──────────┬────────────────┬─────────┬─────────────┬──────────┐
│ │ │ │Elementele-cadru│ │Persoana │Persoana │
│ │ │ │de descriere │Valoarea │juridică de │juridică │
│Nr. de inventar │Denumirea│Adresa │tehnică/ │activului│la care se │la care se│
│ │bunului │ │Cartea funciară/│fix │transmite │transmite │
│ │ │ │Nr. cadastrale │(lei) │imobilul/CUI │imobilul/ │
│ │ │ │ │ │ │CUI │
├────────────────────┼─────────┼──────────┼────────────────┼─────────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │ │1. Construcţii: │ │ │ │
│ │ │ │Pavilionul I │ │ │ │
│ │ │ │- suprafaţă │ │Statul român,│ │
│ │ │Judeţul │construită - 27 │ │din │ │
│ │ │Dolj, │mp; │ │administrarea│Municipiul│
│INVPPS-41027989-2021│imobil │municipiul│- suprafaţă │ │Ministerului │Craiova │
│- parţial │1053 - │Craiova, │desfăşurată - │8.816,71 │Apărării │CUI - │
│ │parţial │str. │108 mp; │ │Naţionale │4417214 │
│ │ │Caracal │- valoare │ │CUI - │ │
│ │ │nr. 150 │contabilă - │ │11424532 │ │
│ │ │ │8.816,71 lei │ │ │ │
│ │ │ │CF 248161 │ │ │ │
│ │ │ │Nr. cad. 248161 │ │ │ │
└────────────────────┴─────────┴──────────┴────────────────┴─────────┴─────────────┴──────────┘
ANEXA 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale părţii din imobilul 1053 Craiova care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova
┌───────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────────────┬─────────┬─────────────┬──────────┐
│ │ │ │ │Elementele-cadru│Valoarea │Persoana │Persoana │
│ │ │ │ │de descriere │de │juridică de │juridică │
│Nr. MF │Codul de │Denumirea│Adresa │tehnică/Cartea │inventar │la care se │la care se│
│ │clasificare│bunului │ │funciară/Nr. │a bunului│transmite │transmite │
│ │ │ │ │cadastrale │imobil │imobilul/CUI │imobilul/ │
│ │ │ │ │ │(lei) │ │CUI │
├───────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────────────┼─────────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │1. Amenajări la │ │ │ │
│ │ │ │ │terenuri: │ │ │ │
│ │ │ │ │- împrejmuire │ │ │ │
│ │ │ │ │din beton - 10 │ │ │ │
│ │ │ │Judeţul │ml; │ │Statul român,│ │
│ │ │ │Dolj, │- valoare │ │din │ │
│103866 │ │imobil │municipiul│contabilă - │ │administrarea│Municipiul│
│- │8.19.01 │1053 - │Craiova, │106,03 lei │41.467,73│Ministerului │Craiova │
│parţial│ │parţial │str. │2. Suprafaţa │ │Apărării │CUI - │
│ │ │ │Caracal │terenului - 300 │ │Naţionale │4417214 │
│ │ │ │nr. 150 │mp │ │CUI - │ │
│ │ │ │ │- valoarea │ │11424532 │ │
│ │ │ │ │contabilă - │ │ │ │
│ │ │ │ │41.361,70 lei │ │ │ │
│ │ │ │ │CF 248161 │ │ │ │
│ │ │ │ │Nr. cad. 248161 │ │ │ │
└───────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────────────┴─────────┴─────────────┴──────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.