Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 523 din 5 mai 2021 privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Constanţa, Vâlcea, Dolj, Covasna, Ilfov şi municipiul Bucureşti
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 510 din 17 mai 2021
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, ale art. 288 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora în condiţiile legii.
ART. 2
Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului 2739 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a înregistrării în evidenţa contabilă a unor active fixe de natura construcţiilor, constatate în plus pe teren în urma inventarierii.
ART. 3
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului 3525, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a înscrierii acestuia în cartea funciară.
ART. 4
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului 3611, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, constituit prin dezmembrare din imobilul 3155, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
ART. 5
Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului 3155, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 5, ca urmare a dezmembrării acestuia pentru constituirea imobilului 3611.
ART. 6
Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului 849 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 6, ca urmare a comasării cu imobilul 3134 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
ART. 7
Se aprobă radierea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului 3134 cu nr. MF 103989, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 7, ca urmare a comasării cu imobilul 849 înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la nr. MF 103988.
ART. 8
Se aprobă modificarea adreselor poştale ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 8, ca urmare a înscrierii acestora în cartea funciară.
ART. 9
Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 10
Anexele nr. 1-8*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1-8 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Ministrul apărării naţionale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 5 mai 2021.
Nr. 523.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: