Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 51 din 3 mai 2023 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Mecanismul de redresare şi rezilienţă: situaţia după doi ani. Un instrument unic aflat în centrul transformării verzi şi digitale a UE - COM (2023) 99 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 388 din 5 mai 2023
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/136 din 26.04.2023,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României:
1. constată că:
a) metodologia emisă de Comisie ia în considerare în mod corespunzător diferenţele dintre măsurile din Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi ţintele şi jaloanele intermediare, propunând calcularea unor „valori unitare corectate“. Valorile unitare corectate se obţin prin aplicarea coeficienţilor stabiliţi de Comisie în metodologie la valoarea unitară. După cum se prevede în comunicare, aceşti coeficienţi sunt stabiliţi prin evaluarea importanţei fiecărei ţinte sau a fiecărui jalon neîndeplinit şi a profunzimii decalajului de implementare pe care îl reprezintă:
(i) pentru ţintele şi jaloanele aferente investiţiilor: coeficientul 2 pentru investiţiile mari, 0,5 pentru investiţiile mici şi etapele intermediare;
(ii) pentru ţintele şi jaloanele aferente reformelor: coeficientul 5 pentru intrarea în vigoare, 0,5 pentru etapele intermediare şi ex post;
b) în conformitate cu metodologia prezentată, suma finală care urmează să fie suspendată pentru fiecare ţintă şi jalon neîndeplinit va fi egală cu valoarea unitară corectată, sub rezerva oricărei ajustări în plus sau în minus („valoarea de suspendare“). Ajustarea valorii unitare corectate poate fi realizată, pe baza dispoziţiilor metodologiei, în diferite moduri:
(i) reducere proporţională bazată pe adâncimea decalajului de implementare pentru ţinte şi jaloane de investiţii;
(ii) ajustări în sens descrescător, luând în considerare dacă o parte din jaloanele reformei sunt îndeplinite sau dacă reforma este mai puţin importantă pentru evaluarea pozitivă a RRP;
(iii) ajustări în sens ascendent, dacă măsura de bază este importantă pentru a justifica ratingurile Planului de redresare şi rezilienţă pentru abordarea recomandărilor specifice de ţară relevante (reforme) sau orice rating (investiţii);
2. consideră:
a) având în vedere procesul de ajustare prevăzut de metodologie, în special ajustarea ascendentă, şi în vederea menţinerii aceluiaşi nivel obiectiv al abordării, că este nevoie de mai multă claritate pentru a oferi statelor membre previzibilitatea corespunzătoare;
b) în acest scop, că ar trebui să se realizeze o identificare clară a „recomandărilor specifice de ţară relevante“ fie printr-o evaluare efectuată de Comisie, fie printr-o autoevaluare efectuată de fiecare stat membru. În cadrul acestei evaluări ar trebui să se integreze şi să se respecte impactul de durată al fiecărui plan de redresare şi rezilienţă;
c) în acelaşi cadru, pentru a asigura obiectivitatea procesului de stabilire a sumei care urmează să fie suspendată şi a nivelului adecvat de previzibilitate pentru fiecare stat membru, că în metodologie ar trebui prevăzute valori şi plafoane concrete pentru ajustarea în sens crescător;
d) important să existe un echilibru sănătos între investitori şi cerere din punct de vedere geografic. La nivel general, acesta există, chiar dacă sunt modificări structurale pe piaţă şi diverse evoluţii ale ratei dobânzii, dar există un nivel considerabil de incertitudine privind cursul viitor, nefiind clar care va fi vârful la nivelul Băncii Centrale Europene şi care va fi traiectoria ratei dobânzii.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituţiilor europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 3 mai 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU
Bucureşti, 3 mai 2023.
Nr. 51.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: