Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 50 din 3 iunie 2015 privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor: Un parteneriat mondial pentru eradicarea sărăciei şi dezvoltare durabilă în perioada ulterioară anului 2015 COM (2015) 44
EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 4 iunie 2015
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 4 c-19/314, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 19 mai 2015, Camera Deputaţilor:
1. Constată că la nivel internaţional lupta împotriva sărăciei şi dezvoltarea durabilă au fost tratate în mod distinct în cadrul diferitelor reuniuni şi documente internaţionale. Astfel, un tip de abordare o regăsim în Declaraţiei Mileniului (2000), iar alt tip în Declaraţiile de la Stockholm (1972) şi de la Rio (1992, 2002, 2012). În cadrul unei reuniuni ONU din 2000 au fost stabilite opt Obiective de dezvoltare ale mileniului (ODM), care trebuiau atinse până în anul 2015. Deşi s-au înregistrat progrese, acum, când termenul-limită 2015 a fost atins, există încă provocări semnificative în multe ţări. Eforturile care vor fi depuse în perioada de după 2015 vor trebui să conveargă către un cadru unic, care să definească priorităţi şi obiective comune pentru aceste problematici şi să integreze în acelaşi timp cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, socială şi de mediu.
2. Ia act de faptul că:
- în cadrul reuniunii Consiliului Mediu din 17 decembrie 2014, miniştrii au desfăşurat un schimb de opinii pe tema "O agendă cuprinzătoare şi transformatoare pentru perioada de după 2015", axându-se pe provocările şi oportunităţile unei agende pentru perioada de după 2015, care ar trebui să asigure integrarea deplină a dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile;
- la 5 februarie 2015, Comisia Europeană a prezentat o comunicare privind "Un parteneriat global pentru eradicarea sărăciei şi dezvoltarea durabilă după 2015", drept contribuţie la pregătirile în curs pentru cea de-a treia conferinţă internaţională privind finanţarea pentru dezvoltare (Addis Abeba, 13-16 iulie 2015) şi Summitul pentru perioada de după 2015 (New York, 25-27 septembrie 2015);
- la Summitul mondial al ONU din septembrie 2015, şefii de state vor adopta agenda de dezvoltare durabilă pentru perioada de după 2015, care se bazează pe ODM, pentru integrarea de obiective mai vaste de dezvoltare mondială durabilă şi pe punerea în aplicare a unui ansamblu de Obiective de dezvoltare durabilă (ODD) ce vor trebui atinse până în 2030.
3. Constată că scopul principal al Comisiei în această comunicare este de a stabili principiile generale şi componentele-cheie ale unui nou parteneriat global pentru eradicarea sărăciei şi dezvoltare durabilă, pentru a realiza, în mod eficace, o agendă transformatoare pentru perioada de după 2015, după cum urmează:
a) Principiile generale:
- responsabilitate comună, răspundere reciprocă şi capacitate corespunzătoare;
- drepturile omului, buna guvernanţă, statul de drept, sprijinul acordat instituţiilor democratice, incluziunea, nediscriminarea şi egalitatea de gen;
- integrarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile într-un mod echilibrat, inclusiv integrarea deplină a schimbărilor climatice în agendă;
- coerenţa politicilor la toate nivelurile;
- mobilizarea şi utilizarea durabilă şi eficace a tuturor resurselor, inclusiv forme de parteneriat mai eficace şi reprezentative;
- accent pe atingerea unor ţinte măsurabile, concrete şi durabile legate de ODD prin politici adecvate instituite de către toate ţările;
- monitorizare, răspundere şi revizuire ferme, inclusiv transparenţă şi schimb de informaţii pentru toate părţile interesate.
b) Mijloacele de punere în aplicare:
- un mediu de politică favorabil şi propice la toate nivelurile;
- dezvoltarea capacităţii de a furniza agenda pentru perioada de după 2015;
- mobilizarea şi utilizarea eficace a finanţării publice interne;
- mobilizarea şi utilizarea eficace a finanţării publice internaţionale;
- stimularea comerţului pentru eradicarea sărăciei şi promovarea dezvoltării durabile;
- realizarea unei schimbări transformatoare prin intermediul ştiinţei, tehnologiei şi inovării;
- mobilizarea sectorului privat intern şi internaţional;
- valorificarea efectelor pozitive ale migraţiei.
4. Ia act de negocierile privind agenda pentru perioada de după 2015, având ca obiectiv adoptarea prin consens a unui document final în cadrul summitului pentru perioada de după 2015, care va avea loc în septembrie 2015. Cele patru componente principale ale agendei pentru perioada de după 2015 sunt următoarele:
- declaraţia este o componentă-cheie, deoarece ar trebui să contureze agenda pentru perioada de după 2015 şi să stabilească principalele principii directoare, valori şi obiective ale acesteia; prin urmare, aceasta ar trebui să fie un text politic, ambiţios, clar şi concis; principalele elemente ale declaraţiei şi un prim proiect au fost discutate la New York în perioada 17-20 februarie 2015;
- ODD şi ţintele sunt stabilite în propunerea Grupului de lucru deschis (GLD) privind Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), care a primit un sprijin larg în cadrul sesiunii de bilanţ a ONU, care a avut loc în perioada 19-21 ianuarie 2015;
- Mijloacele de punere în aplicare (MpA) şi Parteneriatul global pentru dezvoltare durabilă (PGDD) au fost discutate în perioada 20-24 aprilie 2015 la New York; în acest caz, provocarea constă în evitarea suprapunerii şi asigurarea coerenţei cu lucrările pregătitoare în curs în vederea celei de-a treia conferinţe internaţionale privind finanţarea pentru dezvoltare (FpD);
- monitorizarea şi revizuirea reprezintă o parte esenţială a agendei pentru perioada de după 2015 în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi credibilitatea; acesta va fi discutată la New York în perioada 18-22 mai 2015 şi cuprinde o serie de provocări importante, inclusiv disponibilitatea şi comparabilitatea datelor şi a indicatorilor, posibilitatea de atingere a ţintelor şi costurile de monitorizare.
Consideră că proiectul de document final al agendei pentru perioada de după 2015 ar trebui să includă cele patru componente menţionate anterior, în condiţiile în care se preconizează că va fi prezentat de co-promotorii procesului până la sfârşitul lunii mai 2015.
5. Ia act de faptul că obiectivul finanţării şi mijloacele de punere în aplicare a procesului agendei pentru perioada de după 2015 este acordul asupra unui document final în cadrul celei de-a treia conferinţe internaţionale privind FpD (Addis Abeba, 13-16 iulie 2015).
6. Constată că poziţia Uniunii Europene şi a statelor membre, atât pentru conferinţa de la Addis Abeba, cât şi pentru mijloacele de punere în aplicare a parteneriatului global şi pentru elementele de finanţare ale agendei pentru perioada de după 2015, este în curs de pregătire, pe baza prezentei comunicări, urmând ca în Consiliul Afaceri Externe din 26 mai 2015 să se adopte concluzii.
7. Achiesează la punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe privind poziţia României:
- Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) şi ţintele aferente reprezintă o lucrare ambiţioasă, de viziune, ce respectă echilibrul dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: socială, economică şi de mediu; pe lângă acestea, la fel de importante sunt însă şi pacea şi securitatea internă şi internaţională, respectarea drepturilor omului, buna guvernare, democraţia şi statul de drept;
- sprijină caracterul universal al agendei; viitoarea agendă de dezvoltare pentru perioada de după 2015 va fi destinată tuturor statelor lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare, ceea ce va presupune un angajament comun în favoarea acesteia;
- acţiunea miniştrilor de mediu este foarte importantă pentru promovarea viitoarei agende de dezvoltare de după 2015, în care mediul trebuie să fie pe deplin integrat; în acest sens, considerăm că vor trebui menţinute şi întărite elementele de mediu conţinute în propunerea privind Obiectivele de dezvoltare durabilă, unul dintre elementele importante fiind Producţia şi consumul durabile (PCD);
- subliniază importanţa mijloacelor de implementare în contextul agendei de dezvoltare pentru perioada de după 2015, care se referă atât la aspecte de natură financiară, cât şi la un mediu favorabil dezvoltării economice, comerţ, transfer de tehnologie, dezvoltarea capacităţilor;
- subliniază importanţa rezultatelor negocierilor care se desfăşoară în prezent, în vederea încheierii unui nou acord global în domeniul schimbărilor climatice, ce urmează a fi adoptat, în decembrie 2015, la Paris, pentru succesul implementării viitoarei agende;
- subliniază necesitatea de a fi utilizate instrumentele deja existente, precum este Cadrul decenal al programelor privind producţia şi consumul durabile, care reprezintă cel mai important proces de consolidare a capacităţilor privind cooperarea internaţională în acest domeniu.
8. Consideră că în contextul unui parteneriat global, care va trebui să insufle un nou spirit transformator de solidaritate şi de cooperare în plan naţional, este necesară mobilizarea cunoştinţelor, a expertizei administrative, a comunităţii ştiinţifice, a sectorului privat, dar şi a societăţii civile.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 iunie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
Bucureşti, 3 iunie 2015.
Nr. 50.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: