Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 4H din 19 septembrie 2024 privind completarea Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 3H/2024 pentru interpretarea prevederilor art. 53 alin. (2) şi ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare
Având în vedere necesitatea clarificării conduitei de urmat în legătură cu termenele procedurale stabilite prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 3H/2024 privind interpretarea prevederilor art. 53 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central hotărăşte: ART. I După articolul 1 al Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 3H/2024 pentru interpretarea prevederilor art. 53 alin. (2) şi ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins: "ART. 1^1 Termenele prevăzute la art. 1 constituie termene de recomandare, şi nu termene de decădere."
ART. II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Biroului Electoral Central, Adrian Glugă
Bucureşti, 19 septembrie 2024. Nr. 4H.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email