Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 şi al art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 62.724,00 lei fără TVA, în vederea ajutorării persoanelor afectate şi reconstrucţiei locuinţelor acestora distruse de incendiul produs în comuna Plăieşii de Jos, judeţul Harghita. (2) Transportul produselor până la locul de destinaţie indicat de Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. (3) Distribuirea ajutorului prevăzut la alin. (1) se realizează de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, prin grija Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita. ART. 2 Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, cu datele din avizele de expediţie şi procesele-verbale de predare-primire semnate de persoanele împuternicite desemnate de Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita. ART. 3 Cheltuielile pentru intervenţia operativă privind transportul, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acţiunii de livrare a produselor, prevăzute la art. 1 alin. (2), se suportă din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate. ART. 5 Fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate cu cantităţile prevăzute în anexă se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în limita sumei de 74.641,56 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, corelată cu valoarea estimată determinată prin aplicarea legislaţiei prevăzute la art. 4^1 alin. 1 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Bogdan Despescu, secretar de stat Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Georgian Pop Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 9 mai 2024. Nr. 478. ANEXA 1 LISTA produselor scoase din rezervele de stat ce se acordă ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de incendiul produs în judeţul Harghita
┌────┬────────┬────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│Nr. │ │ │ │Valoarea │Valoarea │
│crt.│Produsul│U.M.│Cantitatea│fără TVA │cu TVA │
│ │ │ │ │(lei) │(lei) │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │Oţel │ │ │ │ │
│1 │beton Ø │kg │1.500,00 │1.005,00 │1.195,95 │
│ │8 │ │ │ │ │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │Oţel │ │ │ │ │
│2 │beton Ø │kg │1.500,00 │1.005,00 │1.195,95 │
│ │12 │ │ │ │ │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │Cărămidă│ │ │ │ │
│3 │290 x │buc.│6.552 │38.984,40│46.391,44│
│ │240 x │ │ │ │ │
│ │138 │ │ │ │ │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │Lemn │ │ │ │ │
│4 │rotund -│mc │12,00 │13.200,00│15.708,00│
│ │manele │ │ │ │ │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│5 │Ţiglă │buc.│2.400 │7.656,00 │9.110,64 │
│ │ceramică│ │ │ │ │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │Coame │ │ │ │ │
│6 │pentru │buc.│80 │873,60 │1.039,58 │
│ │ţiglă │ │ │ │ │
│ │ceramică│ │ │ │ │
├────┼────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │Total │ │ │62.724,00│74.641,56│
│ │general │ │ │ │ │
└────┴────────┴────┴──────────┴─────────┴─────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.