Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 36 alin. (2) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- p. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Teodor Codrin Scutaru, secretar de stat p. Ministrul delegat pentru dialog social, Alexandra Patricia Braica, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie p. Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul economiei, Constantin Niţă Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, Florin Nicolae Jianu Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 4 iunie 2014. Nr. 473. ANEXĂ NORME METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, reglementează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, denumită în continuare lege. (2) Beneficiarii legii sunt absolvenţii de învăţământ superior care au diplomă de licenţă sau echivalentă şi, la debutul în profesie, se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite. ART. 2 (1) Efectuarea stagiului se realizează de către absolvenţii de învăţământ superior prevăzuţi la art. 1 alin. (2), în baza contractului de stagiu, anexă la contractul individual de muncă, denumiţi în continuare stagiari. (2) Modelul-cadru al contractului de stagiu menţionat la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 1. ART. 3 (1) Fac excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1) absolvenţii de învăţământ superior: a) care dovedesc că anterior absolvirii au desfăşurat, potrivit legii, pe o perioadă de 6 luni, activitate profesională în acelaşi domeniu ocupaţional pentru care se efectuează stagiul; b) pentru care exercitarea profesiei este reglementată prin legi speciale. (2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se demonstrează prin acte/adeverinţe sau, după caz, alte documente eliberate de către angajator, care atestă că absolventul de învăţământ superior a desfăşurat activitate profesională în domeniul specializării absolvite. ART. 4 Stagiul se organizează de către angajatorii prevăzuţi la art. 2 lit. c) din lege, denumiţi în continuare angajatori. ART. 5 (1) Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază îşi au sediul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate de către absolvenţii de învăţământ superior prevăzuţi la art. 1 alin. (2). (2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face prin completarea de către angajator a formularului prevăzut în anexa nr. 1 A la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţiunea că la rubrica "Observaţii" se adaugă şi termenul "stagiu"; (3) Formularul prevăzut la alin. (2) se comunică în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi de normele de punere în aplicare a acesteia. ART. 6 Angajatorul care comunică locurile de muncă vacante, reglementate prin legi speciale, are obligaţia de a transmite la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti toate condiţiile speciale de acces pentru ocuparea acestor locuri de muncă. ART. 7 Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia de a comunica separat pe site-ul instituţiei locurile de muncă vacante pentru absolvenţii de învăţământ superior prevăzuţi la art. 1 alin. (2). CAP. II Organizarea perioadei de stagiu ART. 8 Conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul elaborează şi supune spre aprobare angajatorului programul de activităţi al stagiarului, prevăzut la art. 3 din lege, în baza căruia se desfăşoară şi se realizează evaluarea activităţii stagiarului, în conformitate cu specificul activităţii în care se efectuează stagiul. ART. 9 (1) Criteriile de evaluare a activităţii stagiarului se stabilesc de către angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul, pe baza obiectivelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi în programul de activităţi al stagiarului. (2) Criteriile de evaluare prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoştinţă stagiarului la începutul perioadei de stagiu odată cu programul de activităţi prevăzut la art. 8. ART. 10 (1) În vederea efectuării stagiului, angajatorul desemnează, în condiţiile prevăzute la art. 5 din lege, un mentor care coordonează stagiarul pe durata stagiului şi care participă la activitatea de evaluare a acestuia. (2) În situaţia încetării/modificării contractului individual de muncă al mentorului, angajatorul are obligaţia desemnării unui alt mentor, cu respectarea prevederilor art. 5 din lege. (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul sancţionării disciplinare a mentorului cu una dintre sancţiunile prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 11 (1) Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile mentorului în raport cu activitatea de coordonare a stagiarului se stabilesc, în condiţiile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin act adiţional la contractul individual de muncă şi prin modificarea fişei postului. (2) Anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea desfăşurării activităţii de coordonare a stagiarului cu privire la clauzele pe care intenţionează să le modifice prin act adiţional la contract. ART. 12 (1) Poate avea calitatea de mentor salariatul ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este calificat pentru practicarea ocupaţiei pentru care se efectuează stagiul; b) practică ocupaţia pentru care se efectuează stagiul şi are o experienţă în domeniul în care se organizează stagiul de cel puţin 2 ani; c) nu are cazier judiciar; d) este apt din punct de vedere fizic şi psihic. (2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se demonstrează prin acte care atestă pregătirea de specialitate dobândită prin discipline/module/cursuri/stagii de pregătire pentru ocupaţia pentru care se efectuează stagiul. (3) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se atestă prin curriculum vitae al persoanelor respective, adeverinţe eliberate de angajator sau, după caz, alte documente specifice din care rezultă experienţa profesională pentru domeniul ocupaţional pentru care se efectuează stagiul. ART. 13 (1) Obligaţiile mentorului sunt cele prevăzute la art. 7 din lege. (2) În îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 7 din lege, mentorul poate propune conducătorului compartimentului următoarele: a) modificarea programului de activităţi prevăzut la art. 8; b) acordarea de stimulente sau sancţionarea stagiarului, în condiţiile legii. (3) În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, mentorul poate: a) să comunice în scris angajatorului orice aspect de natură să influenţeze negativ activitatea stagiarului; b) să solicite angajatorului o copie a contractului de stagiu. ART. 14 (1) În vederea evaluării stagiarului, comisia de evaluare întocmeşte, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din lege, referatul de evaluare. (2) Modelul referatului de evaluare menţionat la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2. ART. 15 (1) În vederea evaluării, stagiarul întocmeşte, în conformitate cu prevederile art. 11 din lege, raportul de stagiu, pe care îl înaintează conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. (2) Modelul raportului de stagiu menţionat la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 3. CAP. III Procedura de evaluare a stagiarului ART. 16 Evaluarea activităţii stagiarului se face cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu de către comisia de evaluare, denumită în continuare comisie, în condiţiile legii. ART. 17 Pentru completarea referatului de evaluare prevăzut la art. 8 alin. (1) din lege, comisia: a) analizează raportul de stagiu întocmit de stagiar şi, după caz, raportul întocmit de mentor în situaţia prevăzută la art. 9 alin. (1) din lege; b) notează criteriile de evaluare a activităţii stagiarului stabilite de angajator potrivit art. 9; c) stabileşte calificativul de evaluare; d) hotărăşte dacă stagiarul a promovat sau nu evaluarea; e) face propuneri cu privire la eliberarea certificatului/adeverinţei de finalizare a stagiului. ART. 18 (1) Notarea criteriilor de evaluare a activităţii stagiarului se face pe baza analizei gradului de realizare a obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă stabiliţi în programul de activităţi al stagiarului. (2) Stabilirea calificativului de evaluare se face după cum urmează: a) fiecare criteriu de evaluare se notează de la 1 la 10, nota 1 fiind cea mai mică, iar nota 10 fiind cea mai mare; b) se face media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare şi se obţine o notă finală; c) calificativul de evaluare se acordă în funcţie de nota finală obţinută, după cum urmează: între 1,00-4,99 se acordă calificativul "necorespunzător", iar între 5,00-10,00 se acordă calificativul "corespunzător". (3) Semnificaţia calificativelor de evaluare este următoarea: a) "necorespunzător" - stagiarul nu a făcut dovada consolidării competenţelor şi abilităţilor profesionale necesare exercitării profesiei/ocupaţiei pentru care se efectuează stagiul; b) "corespunzător" - stagiarul a făcut dovada consolidării competenţelor şi abilităţilor profesionale necesare exercitării profesiei/ocupaţiei pentru care se efectuează stagiul. (4) Nota exprimă aprecierea îndeplinirii fiecărui criteriu de evaluare stabilit de angajator. ART. 19 (1) Referatul de evaluare se întocmeşte în 3 exemplare, după cum urmează: a) un exemplar pentru comisie; b) un exemplar pentru stagiar; c) un exemplar pentru reprezentantul legal al angajatorului. (2) La data completării referatului prevăzut la alin. (1), secretarul comisiei de evaluare înmânează un exemplar reprezentantului legal al angajatorului şi un exemplar stagiarului. ART. 20 La propunerea comisiei de evaluare sau, după caz, a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, angajatorul eliberează beneficiarului stagiului un certificat sau, după caz, o adeverinţă de finalizare a stagiului. ART. 21 (1) În situaţia prevăzută la art. 14 alin. (4) din lege, reprezentantul legal al angajatorului solicită comisiei de soluţionare a contestaţiilor reluarea procedurii de evaluare a stagiarului, care se realizează în conformitate cu prevederile art. 12-15 din lege şi ale prezentelor norme. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor aplică în mod corespunzător prevederile art. 19. ART. 22 În situaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) din lege, procedura de evaluare a stagiarului pentru perioada până la care a încetat contractul de stagiu se realizează în conformitate cu prevederile art. 12-15 din lege şi ale prezentelor norme. ART. 23 (1) În termenul prevăzut la art. 15 alin. (1) din lege, angajatorul are obligaţia de a elibera stagiarului certificatul/adeverinţa de finalizare a stagiului, vizat/vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul angajatorul. (2) Obligaţia de a solicita vizarea certificatului/adeverinţei de finalizare a stagiului, la inspectoratul teritorial de muncă, revine angajatorului. (3) În vederea îndeplinirii obligaţiei de la alin. (2) angajatorul depune la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul o cerere prin care solicită vizarea certificatului/adeverinţei, la care anexează o copie a contractului de stagiu, precum şi certificatul/adeverinţa, după caz. (4) Vizarea certificatului/adeverinţei se face gratuit de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul angajatorul, în termen de două zile de la data solicitării. (5) Inspecţia muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, ţine evidenţa certificatelor şi adeverinţelor de finalizare a stagiului vizate, prevăzute la art. 15 alin. (2) din lege. (6) Modelul certificatului de finalizare a stagiului menţionat la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 4. (7) Modelul adeverinţei de finalizare a stagiului menţionat la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 5. ART. 24 La solicitarea persoanei care a avut statut de stagiar, angajatorul este obligat să elibereze orice document referitor la activitatea desfăşurată de stagiar pe perioada efectuării stagiului. CAP. IV Constituirea comisiei de evaluare/de soluţionare a contestaţiilor ART. 25 (1) Comisia de evaluare/de soluţionare a contestaţiilor se constituie prin decizie a angajatorului, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înaintea desfăşurării evaluării. (2) Comisia de evaluare, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor este compusă din 3 membri şi are un secretar, numiţi prin actul prevăzut la alin. (1). (3) Secretarul comisiei de evaluare, respectiv secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor poate fi ales sau numit dintre salariaţii angajatorului din cadrul compartimentului de resurse umane sau de către salariaţii cu atribuţii în acest domeniu, prevăzute în fişa postului. (4) În situaţia în care angajatorul şi-a externalizat activitatea de resurse umane, secretarul comisiei de evaluare, respectiv secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor poate fi ales sau numit dintre oricare salariaţi ai respectivului angajator. ART. 26 Comisia de evaluare este compusă din 3 membri, după cum urmează: a) conducătorul compartimentului în care stagiarul efectuează perioada de stagiu - preşedinte; b) mentorul - membru; c) un reprezentant al sindicatului sau, după caz, un reprezentant al salariaţilor, dacă angajaţii nu sunt organizaţi în sindicat - membru. ART. 27 Comisia de soluţionare a contestaţiilor este compusă din 3 membri, după cum urmează: a) conducătorul unui compartiment al angajatorului, altul decât cel prevăzut la art. 26 lit. a) - preşedinte; b) un reprezentant din cadrul compartimentului în care stagiarul efectuează stagiul - membru; c) un reprezentant al sindicatului, altul decât cel prevăzut la art. 26 lit. c) sau, după caz, un reprezentant al salariaţilor, altul decât cel prevăzut la art. 26 lit. c), dacă angajaţii nu sunt organizaţi în sindicat - membru. ART. 28 (1) Pentru a fi desemnaţi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, salariaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie calificaţi pentru practicarea ocupaţiei pentru care se efectuează stagiul; b) să aibă o experienţă de muncă în domeniul ocupaţional pentru care se efectuează stagiul; c) să aibă probitate morală recunoscută; d) să nu fie rudă până la gradul II sau afin cu stagiarul. (2) Condiţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să le îndeplinească şi persoana prevăzută la art. 26 lit. c). CAP. V Finanţarea stagiului ART. 29 Finanţarea stagiului se realizează în condiţiile art. 27 din lege. ART. 30 În situaţia în care finanţarea stagiului se realizează de către angajator, acesta suportă toate cheltuielile ocazionate de efectuarea stagiului. ART. 31 (1) Finanţarea stagiului din sponsorizări ale persoanelor fizice şi/sau juridice se face în condiţiile respectării Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru finanţarea stagiului în condiţiile alin. (1) se încheie un contract de sponsorizare. (3) Contractul de sponsorizare se anexează în copie la contractul individual de muncă al stagiarului. ART. 32 Finanţarea stagiului din fonduri structurale europene se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind eligibilitatea şi cheltuielile eligibile. ART. 33 (1) Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege, angajatorul încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului de stagiu, o convenţie conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. (2) În situaţia în care convenţia nu se încheie în termenul prevăzut la alin. (1), angajatorul nu mai beneficiază de sumele alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru acel contract de stagiu. (3) Convenţia prevăzută la alin. (1) se încheie de către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În vederea încheierii convenţiei prevăzute la alin. (1), angajatorii depun următoarele documente: a) actul de identitate al stagiarului, în copie; b) contractul individual de muncă, în copie; c) contractul de stagiu, în copie. (5) Convenţia prevăzută la alin. (1) se încheie pentru fiecare contract de stagiu pentru care angajatorul solicită sumele prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege. ART. 34 (1) Sumele prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege se acordă lunar, de la data încheierii contractului de stagiu. (2) Suma lunară prevăzută la alin. (1) se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat de stagiar. (3) Prin valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzută la art. 28 alin. (1) din lege, se înţelege valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare în luna în care se face plata. ART. 35 (1) Verificarea şi acordarea sumei cuvenite lunar conform art. 28 alin. (1) din lege se efectuează în baza declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, depusă de angajatori potrivit prevederilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi a următoarelor documente care se depun la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti: a) un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 7; b) fişa de evidenţă zilnică a salariaţilor stagiari şi statul de plată pentru luna respectivă, în copie certificată de angajator. (2) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin. (1) până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, aferentă lunii respective, sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, suma cuvenită lunar conform art. 28 alin. (1) din lege nu se acordă. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), suma cuvenită potrivit art. 28 alin. (1) din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (1) sunt corectate şi depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, aferentă lunii respective. (4) Perioada pentru care nu se acordă suma cuvenită potrivit art. 28 alin. (1) din lege din motivele prevăzute la alin. (2) face parte din perioada de acordare a acestei sume. (5) Stabilirea şi încetarea dreptului angajatorilor de a beneficia de suma cuvenită potrivit art. 28 alin. (1) din lege se fac în baza dispoziţiilor emise de directorul executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, în condiţiile legii, şi se comunică angajatorilor. (6) Debitele provenite din acordarea sumelor prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege se recuperează potrivit prevederilor legale. ART. 36 (1) Suma cuvenită conform art. 28 alin. (1) din lege se deduce de către angajator din contribuţia pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj. (2) În cazul în care suma cuvenită este mai mare, diferenţa se recuperează prin intermediul agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în termen de 5 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, aferentă lunii respective, prevăzută în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 37 (1) Pentru a beneficia de finanţare în condiţiile art. 28 alin. (1) din lege, la încheierea convenţiei prevăzute la art. 33 alin. (1) angajatorul declară pe propria răspundere că anterior încheierii contractului individual de muncă nu a avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de stagiu, pentru aceeaşi specializare absolvită. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) constituie secţiune distinctă în convenţie. ART. 38 Restituirea de către angajator a sumelor prevăzute la art. 31 din lege se face în situaţia în care contractul individual de muncă încetează la iniţiativa acestuia anterior datei prevăzute în contractul de stagiu. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 39 (1) Inspecţia muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, ţine evidenţa sancţiunilor contravenţionale aplicate angajatorilor la care se efectuează stagiul. (2) Agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti pot solicita, în condiţiile legii, inspectoratelor teritoriale de muncă, respectiv al municipiului Bucureşti, informaţii cu privire la: a) sancţiunile contravenţionale aplicate angajatorilor la care se efectuează stagiul; b) certificatele şi adeverinţele de finalizare a stagiului. ART. 40 (1) Agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti ţin evidenţa angajatorilor la care se efectuează stagiul şi care îşi au sediul în raza lor teritorială. (2) În aplicarea alin. (1), agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, înfiinţează şi actualizează registrul angajatorilor la care se efectuează stagiul, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8. (3) Registrul angajatorilor la care se efectuează stagiul prevăzut la alin. (2) se publică şi se actualizează lunar pe pagina de internet a agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi pe pagina de internet a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. ART. 41 (1) Monitorizarea desfăşurării stagiului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin direcţia de specialitate. (2) Metodologia monitorizării modului de realizare a stagiilor se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. (3) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu partenerii sociali, în baza rezultatelor monitorizărilor, propun măsuri de îmbunătăţire a modului de realizare a stagiilor, precum şi măsuri de adaptare a programelor de studii din învăţământul superior la cerinţele pieţei muncii. ART. 42 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele norme. ANEXA 1 -------la normele metodologice----------------------- Modelul-cadru al contractului de stagiu Contract de stagiu, anexă la Contractul individual de muncă nr. ............ din .............. A. Părţile contractante: 1. Angajatorul ...........(denumirea)................, cu sediul în .................................., str. ....................... nr. ......, bl. ........, sc. ........, ap. ........, judeţul/sectorul ...................................., înregistrată la registrul comerţului/autorităţile administraţiei publice locale din ............................... sub nr. ......................, codul de identificare fiscală (C.I.F.) ................................................., telefon ................................., reprezentat legal prin doamna/domnul ............................................................., în calitate de ......................................................., având obiectul de activitate*1) ............................................., cod CAEN ..................................., şi 2. Domnul/Doamna ....................................., în calitate de stagiar, domiciliat(ă) în localitatea ................................................, str. ..................................... nr. ......., bl. ......., ap. ......., sectorul/judeţul ......................................., posesor/posesoare al/a BI/CI/paşaport seria ....... nr. .................., eliberat(ă) de .......................... la data de ..................., CNP .............................., autorizaţie de muncă/permis de şedere în scop de muncă seria .......... nr. ...... din data de ..................., am încheiat prezentul contract de stagiu, anexă la contractual individual de muncă nr. ....../......................, în următoarele condiţii asupra cărora am convenit. B. Obiectul contractului Obiectul contractului îl reprezintă efectuarea perioadei de stagiu de către stagiar, pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. C. Durata contractului de stagiu C.1. Prezentul contract de stagiu se încheie pe o perioadă de ......... luni, cuprinsă între data de ......... şi data de ............................ C.2. Suspendarea contractului individual de muncă şi cea a concediului medical mai mare de 30 de zile nu se iau în considerare la calculul perioadei de stagiu. D. Locul de efectuare a perioadei de stagiu D.1. Perioada de stagiu se desfăşoară la locul/locurile de muncă .......(secţia/atelierul/biroul/serviciul/compartimentul etc.)....... din sediul social/punctul de lucru/alt loc de muncă organizat al angajatorului ...........(denumirea acestuia)........... D.2. Mentorul: 1. Numele şi prenumele: .................................................. 2. Calificarea: .......................................... E. Evaluarea activităţii stagiarului se realizează în conformitate cu prevederile art. 12-15 din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi a normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 335/2013. F. Alte clauze ............................................................................................................................................................ G. Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor 1. Stagiarul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul de a i se stabili un program de activităţi, în vederea consolidării competenţelor şi dobândirii deprinderilor practice; b) dreptul de a beneficia de coordonarea şi sprijinul unui mentor; c) dreptul de a participa la formele de pregătire profesională organizate pentru stagiari; d) dreptul de a i se asigura timpul necesar pregătirii individuale, în vederea consolidării competenţelor şi dobândirii deprinderilor practice; e) dreptul de a i se comunica referatul de evaluare, elaborat de comisia de evaluare sau, după caz, comisia de soluţionare a contestaţiilor; f) dreptul de a contesta referatul de evaluare în situaţia în care nu este de acord cu unele dintre informaţiile cuprinse în el; g) dreptul de a solicita orice document referitor la activitatea desfăşurată pe perioada efectuării stagiului; h) dreptul de a beneficia de evaluare obiectivă; i) dreptul de a primi certificatul/adeverinţa de finalizare a stagiului. 2. Stagiarul are, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza activităţile stabilite în programul de activităţi aprobat de angajator; b) obligaţia de a avea o evidenţă proprie a activităţilor pe care le efectuează; c) obligaţia de a se pregăti profesional în domeniul în care efectuează stagiul; d) obligaţia de a respecta indicaţiile mentorului; e) obligaţia de a participa la procesul de evaluare; f) obligaţia de a consulta mentorul pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului. 3. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu pe durata efectuării stagiului; b) dreptul de a constata săvârşirea abaterilor disciplinare şi de a aplica sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern; c) dreptul de a stabili obiectivele de performanţă individuală ale stagiarului şi criteriile de evaluare; 4. Angajatorul are, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a asigura stagiarului un mentor; b) obligaţia de a asigura verificarea periodică a modului în care se desfăşoară activitatea stagiarului; c) obligaţia de a asigura toate condiţiile necesare astfel încât mentorul să îşi îndeplinească sarcinile în ceea ce priveşte coordonarea stagiarului pe durata stagiului; d) obligaţia de a nu folosi stagiarul la prestarea altor activităţi şi/sau exercitarea altor atribuţii în afara celor prevăzute în fişa postului şi în prezentul contract; e) obligaţia de a desemna prin decizie comisia de evaluare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor; f) obligaţia de a asigura toate condiţiile necesare pentru evaluarea stagiarului; g) obligaţia de a elibera stagiarului certificatul sau adeverinţa de finalizare a stagiului*2); h) obligaţia de a elibera, la cerere, orice document referitor la activitatea desfăşurată de stagiar pe perioada efectuării stagiului; i) obligaţia de a stabili stagiarului un program de activităţi în domeniul în care se realizează stagiul. H. Dispoziţii finale Prevederile prezentului contract de stagiu se completează cu dispoziţiile: a) Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior; b) contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul angajatorului/grupului de angajatori/sectoarelor de activitate, înregistrat sub nr. ......./...................... la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului ........................../Municipiului Bucureşti/Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în conformitate cu prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare; c) regulamentului intern. I. Programul de activităţi aprobat de angajator se anexează la prezentul contract. Prezentul contract de stagiu se încheie în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, iar o copie a contractului de stagiu se depune la inspectoratul teritorial de muncă în termen de 10 zile după înregistrarea contractului individual de muncă în Registrul general de evidenţă a salariaţilor şi transmiterea acestuia potrivit legii.
Numele şi prenumele stagiarului Angajatorul .................,
............................. Reprezentant legal*3),
.............................
Semnătura
Semnătura (L.S.)
Data .......................... Data ..........................
--------- *1) Se va specifica numai obiectul de activitate care are legătură cu contractul de stagiu. *2) Angajatorul va elibera, după caz, certificatul sau adeverinţa, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 335/2013. *3) Se completează în clar numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului. ANEXA 2 -------la normele metodologice----------------------- Comisia de evaluare/Comisia de soluţionare a contestaţiilor ai căror membri sunt desemnaţi conform Deciziei nr. ....../.............. REFERAT DE EVALUARE*1) Numele şi prenumele salariatului stagiar ............................................................................................ Ocupaţia ....................................................... Compartimentul ........................................................... Perioada de stagiu: de la data ................................. la data ................................. Data completării referatului ................................. 1. Descrierea activităţii desfăşurate de stagiar: ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 2. Gradul de realizare a obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă stabiliţi în programul de activităţi desfăşurat în perioada de stagiu
┌───────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐
│Criteriile de evaluare a activităţii stagiarului*2)│ Nota obţinută │
├───────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│...................................................│........................│
│...................................................│........................│
│.................. │.......... │
├───────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Nota finală*3): │.................. │
├───────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┤
│Calificativul*4) obţinut: ..................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
3. Competenţele şi deprinderile practice pe care le-a dobândit stagiarul: ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 4. Modul de îndeplinire a atribuţiilor corespunzătoare postului ocupat şi clauzelor contractului de stagiu: ....................................................................................................................................................................................................... 5. Conduita şi gradul de implicare a stagiarului pe perioada stagiului: ....................................................................................................................................................................................................... 6. Concluzii privind desfăşurarea perioadei de stagiu: ....................................................................................................................................................................................................... 7. Alte menţiuni: ....................................................................................................................................................................................................... Având în vedere raportul de stagiu întocmit de stagiar, raportul întocmit de mentor*5) (în situaţia prevăzută la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, calificativul de evaluare stabilit în urma notării criteriilor de evaluare a activităţii stagiarului, precum şi prezentul referat, Comisia decide că doamna/domnul ...................................... a promovat/nu a promovat*6) evaluarea şi ca urmare propune angajatorului eliberarea certificatului/adeverinţei*7) de finalizare a stagiului. Membrii Comisiei de evaluare/de soluţionare a contestaţiilor*8):
Numele şi prenumele Funcţia/ocupaţia Semnătura
Preşedinte - .................... ................. ................
Membru - .................... ................. ................
Membru - .................... ................. ................
Numele şi prenumele salariatului stagiar .................................
Data luării la cunoştinţă*9): ...........................
------- *1) Se completează de comisia de evaluare potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. *2) Se vor nota criteriile de evaluare stabilite de angajator, conform prevederilor art. 9 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2014. *3) Se completează în conformitate cu art. 18 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2014. *4) Se completează, după caz, corespunzător sau necorespunzător. *5) Se completează, după caz, numai în situaţia prevăzută la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 335/2013. *6) Se completează, după caz, a promovat sau nu a promovat evaluarea. *7) Se completează, după caz, certificatul sau adeverinţa conform art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 335/2013. *8) Se completează, după caz, Comisia de evaluare sau Comisia de soluţionare a contestaţiilor. *9) Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 335/2013. ANEXA 3 -------la normele metodologice----------------------- RAPORTUL DE STAGIU*1) Numele şi prenumele salariatului stagiar .................................................................... Ocupaţia .................................. Compartimentul ........................................................... Perioada de stagiu: de la data ................................. la data .................................
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Atribuţiile postului ocupat*2) pe perioada stagiului: │
│1. .........................................................................│
│2. .........................................................................│
│3. .........................................................................│
│4. .........................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Activităţile desfăşurate efectiv pe parcursul perioadei de stagiu: │
│1. .........................................................................│
│2. .........................................................................│
│3. .........................................................................│
│4. .........................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Dificultăţi întâmpinate pe parcursul perioadei de stagiu: │
│1. .........................................................................│
│2. .........................................................................│
│3. .........................................................................│
│4. .........................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Cursuri de specializare/perfecţionare urmate pe parcursul perioadei de │
│stagiu: │
│1. .........................................................................│
│2. .........................................................................│
│3. .........................................................................│
│4. .........................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Alte menţiuni: .................................................................................................................. Semnătura salariatului stagiar ....................................................... Data completării raportului ................................. Conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul: Numele şi prenume: ....................................................... Semnătura: ................................. Data luării la cunoştinţă*3): .................................------ *1) Se completează de stagiar potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. *2) Conform fişei postului. *3) Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 335/2013. ANEXA 4 -------la normele metodologice-----------------------
Angajatorul .................................. VIZAT*1)
Sediul/adresa ................................ Inspector-şef,
Judeţul ...................................... .......... *2)
Contul/Banca .................................
Codul de înregistrare fiscală (CIF) .......... Inspectoratul Teritorial
Telefon/fax/e-mail ........................... de Muncă ............
Nr. ....../data .......................
CERTIFICAT de finalizare a stagiului*3) Nr. ....../.......... Prin prezentul certificat se atestă faptul că domnul/doamna ...................................................., posesor/posesoare al/a CI seria ........ nr. ....................., CNP ........................................, a finalizat stagiul*4) la angajatorul ................................................, cu sediul în ....................................................................., judeţul ......................., telefon ..................., cod de înregistrare fiscală (CIF) ..............................., reprezentată prin domnul/doamna ............................................, având funcţia de ................................... . Perioada de stagiu s-a efectuat de la data ...................... la data ......................, în baza contractului de stagiu, anexă la Contractul individual de muncă nr. ............/......................., înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. ............/......................., în ocupaţia ............................................., cod COR ..................... *5). Competenţele şi deprinderile practice dobândite pe perioada stagiului sunt: ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Alte menţiuni: .................................................................................................................................................................................................................................................................................... Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului aferentă contractului individual de muncă au fost solicitate studii superioare în specialitatea .................................................. Perioada de stagiu, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 335/2013, constituie vechime în specialitate. Pe perioada executării contractului de stagiu a intervenit modificarea/suspendarea/încetarea contractului individual de muncă: .................................... *6).
┌────┬───────────────────────────────────┬───────┬───────────┬─────────────┐
│Nr. │ Modificarea/suspendarea/încetarea │Data*8)│Ocupaţia*9)│Numărul, data│
│crt.│contractului individual de muncă*7)│ │ │actului şi │
│ │ │ │ │temeiul legal│
│ │ │ │ │*10) │
├────┼───────────────────────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼───────────────────────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────────────────┴───────┴───────────┴─────────────┘
Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezentul certificat sunt reale, exacte şi complete.
Data .................. Angajatorul ........................
Reprezentant legal*11),
....................................
Semnătura ..........................
(LS)
-------- *1) Se vizează de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul angajatorul. *2) Se completează în clar numele şi prenumele inspectorului-şef. *3) Acest document nu este un act oficial de calificare. Se completează de angajator potrivit prevederilor art. 15 alin. (1), art. 26 lit. e) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. *4) În conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2013. *5) Se completează codul din Nomenclatorul clasificărilor ocupaţiilor din România. *6) Se completează, după caz, motivul modificării/suspendării/încetării raporturilor de muncă. *7) Se completează, după caz, cu modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. *8) Se completează cu data de la care a avut loc modificarea relaţiilor de muncă. *9) Se completează cu ocupaţia corespunzătoare din Nomenclatorul clasificărilor ocupaţiilor din România. *10) Se completează cu numărul şi data actului pe baza căruia se face înscrierea şi temeiul legal al modificării relaţiilor de muncă. *11) Se completează în clar numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului. ANEXA 5 -------la normele metodologice-----------------------
Angajatorul ................................... VIZAT*1)
Sediul/Adresa ................................. --------
Judeţul ....................................... Inspector-şef,
Contul/Banca .................................. ............... *2)
Codul de înregistrare fiscală (CIF) ........... Inspectoratul teritorial
Telefon/fax/e-mail ............................ de muncă ............
Nr. ....../data .......................
------- ADEVERINŢĂ de finalizare a stagiului*3) Nr. ....../................. Prin prezenta adeverinţă se recunoaşte faptul că doamna/domnul ......................................................., posesor/posesoare al/a B.I./C.I., seria ........ nr. ...................., CNP .................................., a finalizat stagiul*4) la angajatorul ....................................................................., cu sediul în ...................................................., judeţul ................................., telefon ......................., cod de înregistrare fiscală (CIF) ..............................., reprezentată prin doamna/domnul .........................................., având funcţia de ..................................... . Perioada de stagiu s-a efectuat de la data ....................... la data ......................, în baza contractului de stagiu, anexă la Contractul individual de muncă nr. ............/......................., înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. ............/......................., în ocupaţia ............................................. cod COR .....................*5). Competenţele şi deprinderile practice dobândite pe perioada stagiului sunt: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Alte menţiuni: .............................................................................................................................................................. Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului aferentă contractului individual de muncă au fost solicitate studii superioare în specialitatea ................................................. . Pe perioada executării contractului de stagiu a intervenit modificarea/suspendarea/încetarea contractului individual de muncă: .................................................................................... *6).
┌────┬───────────────────────────────────┬───────┬───────────┬─────────────┐
│Nr. │ Modificarea/suspendarea/încetarea │Data*8)│Ocupaţia*9)│Numărul, data│
│crt.│contractului individual de muncă*7)│ │ │actului şi │
│ │ │ │ │temeiul legal│
│ │ │ │ │*10) │
├────┼───────────────────────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼───────────────────────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────────────────┴───────┴───────────┴─────────────┘
Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezenta adeverinţă sunt reale, exacte şi complete.
Data .............. Angajatorul .......................
Reprezentant legal*11),
...................................
Semnătura .........................
(LS)
----- *1) Se vizează de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul angajatorul. *2) Se completează în clar numele şi prenumele inspectorului-şef. *3) Acest document nu este un act oficial de calificare. Se completează de angajator potrivit prevederilor art. 15 alin. (1), art. 26 lit. e) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. *4) În conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2013. *5) Se completează codul din Nomenclatorul clasificărilor ocupaţiilor din România. *6) Se completează, după caz, motivul modificării/suspendării/încetării raporturilor de muncă. *7) Se completează, după caz, cu modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. *8) Se completează cu data de la care a avut loc modificarea relaţiilor de muncă. *9) Se completează cu ocupaţia corespunzătoare din Nomenclatorul clasificărilor ocupaţiilor din România. *10) Se completează cu numărul şi data actului pe baza căruia se face înscrierea şi temeiul legal al modificării relaţiilor de muncă. *11) Se completează în clar numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului. ANEXA 6 -------la normele metodologice----------------------- CONVENŢIE nr. ....../............... Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ............................../a Municipiului Bucureşti, reprezentată prin doamna/domnul ........................................................, având funcţia de ..........................................., denumită în continuare agenţia, şi angajatorul .........................................................., cu sediul în ......................................................., judeţul ................................, telefon ..........................., cod de identificare fiscală (CIF) ........................................., cont IBAN ......................................., deschis la Banca .........................., reprezentată prin doamna/domnul ............................................., având funcţia de ............................., denumit în continuare angajatorul, convin următoarele: 1. Angajatorul se obligă: a) să menţină raporturile de muncă ale persoanei pe perioada pentru care a fost încheiat contractul de stagiu, anexă la contractul individual de muncă; b) să restituie în totalitate agenţiei sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru stagiar plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării contractului individual de muncă, în cazul în care contractul individual de muncă prevăzut la lit. a) încetează anterior datei expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de stagiu, în temeiul art. 38 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2014; c) să deducă, în condiţiile legii, din suma reprezentând contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, sumele cuvenite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013; d) să depună la agenţie, pentru verificarea şi acordarea sumei cuvenite lunar potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013, până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferente lunii respective, prevăzută în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele documente: - tabelul nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 7 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2014; - fişa de evidenţă zilnică a salariaţilor şi statul de plată pentru luna respectivă, în copie certificată de angajator; e) să depună declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferente lunii respective, prevăzută în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, până la expirarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei lunare; f) să comunice agenţiei orice modificare a condiţiilor care au condus la încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumei prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013; g) să comunice agenţiei orice modificare a datelor sale de identificare şi a contului deţinut la bancă, inclusiv modificările care intervin în cazul sediului/adresei şi al datelor de contact. 2. Agenţia se obligă: a) să acorde suma cuvenită potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 în conformitate cu prevederile legale, prin deducere de către angajator din suma reprezentând contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj; b) să plătească diferenţa sumei conform prevederilor art. 36 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2014, în situaţia în care sumele cuvenite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 sunt mai mari. 3. Agenţia îşi exercită dreptul de control asupra: a) îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013; b) respectării de către angajator a obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie. 4. În situaţia constatării nerespectării condiţiilor legale avute în vedere la încheierea prezentei convenţii, pe perioada derulării acesteia şi pentru acordarea sumelor prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013, precum şi a nerespectării de către angajator a obligaţiilor sale, agenţia va aplica sancţiunile prevăzute de lege şi va recupera debitele conform legii. 5. Angajatorul, prin prezenta convenţie, declară pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de Codul penal pentru fals în declaraţii, următoarele: a) doamna/domnul .........................................................., având CNP ............................., este încadrată/încadrat în muncă conform prevederilor legale, începând cu data de ................., cu Contractul individual de muncă nr. ......................., încheiat în data de ............................, cu perioada de stagiu care expiră la data de ............................, durata contractului de stagiu fiind de la data de ............................ la data de ............................; b) anterior încheierii contractului menţionat la lit. a), angajatorul nu a avut încheiat cu persoana menţionată la lit. a) un alt contract de stagiu pentru aceeaşi specializare absolvită. Întocmită în două exemplare, dintre care un exemplar pentru Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ..................../ a Municipiului Bucureşti şi un exemplar pentru ....................................
Data ................
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Angajatorul
Muncă a Judeţului ............../ Reprezentant legal,
a Municipiului Bucureşti ...................
(L.S.)
Director executiv,
................................
(L.S.)
ANEXA 7 -------la normele metodologice----------------------- Angajatorul ................................. Sediul/Adresa ............................... Judeţul ..................................... Contul/Banca ................................ Codul de înregistrare fiscală (CIF) ......... Telefon/fax/ ................................ Nr. ........./data .......................... TABEL NOMINAL cu salariaţii care efectuează stagiul conform prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, în vederea stabilirii sumelor cuvenite lunar angajatorului din bugetul asigurărilor pentru şomaj luna ............... anul ..........
┌────┬───────────────────┬────────┬─────────┬───────┬────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi prenumele│Codul │Convenţia│Numărul│Suma │Observaţii│
│crt.│ │numeric │nr. ..../│orelor │cuvenită│ │
│ │ │personal│.........│efectiv│pentru │ │
│ │ │ │ │lucrate│timpul │ │
│ │ │ │ │ │efectiv │ │
│ │ │ │ │ │lucrat │ │
├────┼───────────────────┼────────┼─────────┼───────┼────────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼───────────────────┼────────┼─────────┼───────┼────────┼──────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────┼────────┼─────────┼───────┼────────┼──────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────┼────────┼─────────┼───────┼────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┴───────────────────┴────────┴─────────┴───────┴────────┼──────────┤
│ Total sume cuvenite: │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
NOTE: 1. Coloana 1 se completează cu numele şi prenumele stagiarului. 2. Coloana 2 se completează cu codul numeric personal al stagiarului. 3. Coloana 3 se completează cu numărul şi data convenţiei încheiate pentru acordarea sumelor prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. 4. Coloana 4 se completează cu numărul orelor efectiv lucrate de stagiar. 5. Coloana 5 se completează cu suma totală care se cuvine lunar pentru stagiar. 6. Coloana 6 se completează, după caz, cu: data şi motivul încetării/suspendării/reluării după suspendare a raporturilor de muncă. Angajatorul Reprezentant legal, ................... (L.S.) ANEXA 8 -------la normele metodologice----------------------- REGISTRUL angajatorilor la care se efectuează stagiul Judeţul ..............
┌────┬───────────────────────┬───────┬──────────┬──────┬────────┬──────────┐
│Nr. │Denumirea angajatorului│Datele │Forma de │C.I.F.│Ocupaţia│Cod C.O.R.│
│crt.│ │de │organizare│ │ │ │
│ │ │contact│a angaja- │ │ │ │
│ │ │ │torului │ │ │ │
├────┼───────────────────────┼───────┼──────────┼──────┼────────┼──────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼───────────────────────┼───────┼──────────┼──────┼────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────┴───────┴──────────┴──────┴────────┴──────────┘
NOTE: Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai sus este următoarea: 1 - Nr. crt.: numărul curent. 2 - Denumirea angajatorului: se va completa cu denumirea angajatorului. 3 - Datele de contact: se va completa cu adresa, telefonul/faxul. 4 - Forma de organizare a angajatorului: se va completa, după caz, cu: S.R.L., S.A., P.F.A. etc. 5 - C.I.F.: se va completa codul de identificare fiscală al angajatorului. 6 - Ocupaţia: se va completa denumirea ocupaţiei conform Nomenclatorului clasificărilor ocupaţiilor din România. 7 - Codul C.O.R.: se va completa codul corespunzător ocupaţiei conform Nomenclatorului clasificărilor ocupaţiilor din România. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.