În temeiul art. 31 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/1994 privind regimul importurilor şi exporturilor de produse strategice, aprobată prin Legea nr. 93/1994, Guvernul României hotărăşte: ART. 1 Produsele strategice supuse regimului de control la export şi import sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrală din prezenta hotărâre. ART. 2 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.020/1996 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 594/1992 privind regimul importurilor şi exporturilor de articole şi tehnologii supuse controlului destinaţiei finale, precum şi cel al controlului exporturilor pentru neproliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice şi a rachetelor purtătoare de asemenea arme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 şi nr. 270 bis din 31 octombrie 1996. (3) Anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre înlocuiesc, în mod corespunzător, anexele nr. 1 şi nr. 5-8 la Hotărârea Guvernului nr. 594/1992. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul apărării naţionale, Victor Babiuc p. Ministrul afacerilor externe, Mihai Rasvan Ungureanu, secretar de stat Ministrul industriei şi comerţului, Radu Berceanu Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru integrare europeană, Alexandru Herlea Secretar de stat, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Dan Cutoiu Secretar de stat, preşedintele Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, Marius Petrescu Bucureşti, 10 iunie 1999. Nr. 467. ANEXA 1 LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE Notă Termenii în ghilimele sunt termeni definiţi. A se vedea "Definiţiile termenilor din Anexa 1" NOTĂ PRIVIND TEHNOLOGIA NUCLEARĂ (NTN) (A se citi împreună cu paragraful E din Categoria 0) "Tehnologia" pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" produselor supuse controlului rămâne sub control chiar dacă se aplică produselor ce nu se supun controlului. Prin eliberarea licenţei de export, se aprobă şi exportul, către acelaşi utilizator final şi a minimului de "tehnologie" necesară pentru instalarea, operarea, întreţinerea şi repararea acestor produse. Controlul transferului de "tehnologie" nu se aplică informaţiilor din "domeniul public" sau din domeniul "cercetării ştiinţifice fundamentale". NOTĂ GENERALĂ PRIVIND TEHNOLOGIA (NGT) (A se citi împreună cu paragraful E din Categoriile 0 la 9) Exportul "tehnologiei" care este "necesară" pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" produselor supuse controlului prin Lista produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare, este supus controlului în concordanţă cu prevederile fiecărei categorii în parte. Această "tehnologie" rămâne sub control chiar dacă se aplică produselor ce nu se supun controlului. Controlul nu se aplică acelor "tehnologii" care sunt minim necesare pentru instalarea, funcţionarea, întreţinerea (verificarea), şi repararea acelor produse care nu sunt supuse controlului sau al căror export a fost autorizat. N.B. Această prevedere nu se aplică acelor "tehnologii" supuse controlului prin 1E002.e., 1E002.f., 8E002.a. şi 8E002.b. Controlul transferului de "tehnologie" nu se aplică informaţiilor din "domeniul public", din domeniul "cercetării ştiinţifice fundamentale" sau informaţiilor minim necesare pentru aplicarea de brevete. NOTĂ GENERALĂ PRIVIND SOFTWARE (NGS) Această listă nu supune controlului "software"-ul care este: a. General disponibil publicului, fiind: 1. Vândut din stoc în puncte de vânzare cu amănuntul, fără restricţie, prin: a. Tranzacţii la ghişeu; b. Tranzacţii comandate prin poştă; sau c. Tranzacţii comandate prin telefon; şi 2. Conceput pentru instalarea de către utilizator fără asistenţă suplimentară din partea furnizorului; şi b. Din "domeniul public". LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 0 - MATERIALE, INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NUCLEARE
0A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
0A001 "Reactori nucleari", echipamente şi componente ale acestora special
concepute sau pregătite, după cum urmează:
a. "Reactori nucleari" capabili să funcţioneze pentru a menţine o
reacţie de fisiune în lanţ autoîntreţinută şi controlată;
b. Incinte metalice, sau principalele lor elemente prefabricate,
special concepute sau pregătite pentru a conţine zona activă a
unui "reactor nuclear", inclusiv capacul vasului reactorului;
c. Echipamente de manipulare special concepute sau pregătite pentru
introducerea sau extragerea combustibilului unui "reactor nuclear";
d. Bare de comanda special concepute sau pregătite pentru controlul
procesului de fisiune într-un "reactor nuclear", structurile suport
ale acestora, mecanismele de acţionare şi tuburile de ghidare a
acestor bare;
e. Tuburi de presiune special concepute sau pregătite pentru a conţine
elementele de combustibil şi agentul primar de răcire într-un
"reactor nuclear" la o presiune de regim mai mare de 5,1 MPa;
f. Zirconiu metalic şi aliaje de zirconiu, sub forma de tuburi sau de
asamblări de tuburi, în care raportul dintre hafniu şi zirconiu, în
greutate, este mai mic de 1:500, special concepute sau pregătite
pentru a fi utilizate într-un "reactor nuclear";
g. Pompe de răcire, special concepute sau pregătite pentru a circula
agentul primar de răcire a "reactorilor nucleari";
h. Structuri interne ale reactorului nuclear special concepute sau
pregătite pentru a fi utilizate într-un "reactor nuclear", inclusiv
coloanele suport ale vasului reactorului, canalele de combustibil,
ecranele termice, şicanele, plăcile grila şi de difuzie;
N.B. În 0A001.h. expresia "structuri interne ale reactorului nuclear"
se referă la toate structurile principale din vasul reactorului
care îndeplinesc una sau mai multe funcţii, cum ar fi susţinerea
vasului reactor, menţinerea alinierii combustibilului, ghidarea
agentului primar de răcire, protecţia radiologică a vasului
reactor şi ghidarea instrumentaţiei din zona activă.
i. Schimbătoare de căldura (generatoare de abur) special concepute sau
pregătite pentru a fi utilizate în circuitul primar de răcire într-un
"reactor nuclear";
j. Instrumente de detecţie şi măsura a neutronilor, special concepute
sau pregătite pentru determinarea nivelurilor fluxului de neutroni
în zona activa a "reactorului nuclear".
0B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
0B001 Instalaţii de separare a izotopilor "uraniului natural", "uraniului
sărăcit" şi ai "materialelor fisionabile speciale", precum şi echipamente
şi componente special concepute sau pregătite pentru acest scop:
a. Instalaţii special concepute pentru separarea izotopilor "uraniului
natural", "uraniului sărăcit" şi ai "materialelor fisionabile
speciale", după cum urmează:
1. Instalaţii de separare în centrifuge cu gaz;
2. Instalaţii de separare prin difuzie gazoasă;
3. Instalaţii de separare aerodinamică;
4. Instalaţii de separare prin schimb chimic;
5. Instalaţii de separare prin schimb de ioni;
6. Instalaţii de separare izotopică cu "laser" a gazelor atomice
(AVLIS);
7. Instalaţii de separare izotopică moleculară cu "laser" (MLIS);
8. Instalaţii de separare cu plasma;
9. Instalaţii de separare electromagnetică;
b. Centrifuge cu gaz şi asamblări şi componente, special concepute sau
pregătite pentru procesul de separare în centrifuge cu gaz, după cum
urmează:
N.B. În 0B001.b, prin "material având un raport rezistenţa-densitate
ridicat" se înţelege unul din materialele următoare:
a. Oţel maraging având o rezistenţa maxima la tracţiune egală
cu 2.050 MPa sau mai mare; sau
b. Aliaje de aluminiu având o rezistenţa maxima la tracţiune
egală cu 960 MPa sau mai mare; sau
c. "Materiale fibroase sau filamentare" având un "modul
specific" mai mare de 3,18 x 10^6 m şi o "rezistenţa
specifică la tracţiune" mai mare de 76,2 x 10^3 m.
1. Centrifuge de gaz;
2. Asamblări complete de rotori;
3. Rotori tubulari cilindrici cu o grosime egală sau mai mică de 12
mm şi un diametru cuprins între 75 mm şi 400 mm, confecţionaţi
din "materiale cu un raport rezistenţa-densitate ridicat"
4. Inele sau silfoane cu o grosime a peretelui egală cu 3 mm sau mai
mică şi un diametru cuprins între 75 mm şi 400 mm, destinate să
susţină local un tub de rotor sau să asambleze un anumit număr de
tuburi de rotor, confecţionate din "materiale având un raport
rezistenţa-densitate ridicat";
5. Şicane cu un diametru cuprins între 75 mm şi 400 mm destinate a fi
montate în interiorul unui tub de rotor, confecţionate din
"materiale cu un raport rezistenta-densitate ridicat";
6. Calote superioare şi inferioare cu un diametru cuprins între 75 mm
şi 400 mm concepute pentru a putea fi fixate la extremităţile unui
tub de rotor şi confecţionate din "materiale cu un raport
rezistenţa-densitate ridicat";
7. Suporţi magnetici constând dintr-un magnet în forma de inel
suspendat în interiorul unui lăcaş fabricat din sau căptuşit cu
"materiale rezistente la coroziunea UF(6)" conţinând un fluid
amortizor. Magnetul este cuplat la o piesă polară sau la un al
doilea magnet fixat pe carcasa superioară a rotorului;
8. Lagăre special concepute, cuprinzând un ansamblu pivot-calotă
montat pe un amortizor;
9. Pompe moleculare constând din cilindri care prezintă în interior
caneluri elicoidale obţinute prin extrudare sau prelucrare mecanică
şi alezare mecanică interioară;
10. Statoare toroidale pentru motoare multifazice de curent alternativ
şi cu histerezis (sau cu reductanţă), cu operare sincrona în vid,
într-un domeniu de frecvenţe de la 600 Hz la 2.000 Hz şi într-un
interval de putere de la 50 VA la 1.000 VA;
11. Incinte/carcase de centrifuge care conţin ansamblul rotor tubular
al unei centrifuge cu gaz, constituite dintr-un cilindru rigid al
cărui perete are grosimea de cel mult 30 mm, având extremităţi cu
prelucrare mecanică de precizie şi fiind confecţionate din sau
căptuşite cu "materiale rezistente la coroziunea UF(6)";
12. Dispozitive de captare, compuse din tuburi cu un diametru interior
de cel mult 12 mm concepute pentru extracţia UF(6) sub forma de gaz
(conţinut într-un recipient din rotorul centrifugei), pe principiul
tubului Pitot, confecţionate din sau căptuşite cu "materiale
rezistente la coroziunea UF(6)";
13. Schimbătoare de frecvenţa (convertoare sau invertoare) special
concepute sau pregătite pentru a alimenta statoarele de motor
utilizate în procedeul de îmbogăţire prin centrifugare cu gaz şi
având toate caracteristicile următoare, precum şi componentele
special concepute pentru acest procedeu:
a. Frecvenţa multifazică de ieşire cuprinsă între 600 Hz şi 2000
Hz;
b. Stabilitatea ridicată (cu un control al frecvenţei sub 0,1%);
c. Distorsiunea armonică sub 2%; şi
d. Randament mai mare de 80%
c. Echipamente şi componente special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare prin difuzie gazoasă, după cum urmează:
1. Bariere de difuzie gazoasă confecţionate din materiale metalice,
polimerice sau ceramice poroase rezistente la coroziunea UF(6), cu
o dimensiune a porilor de la 10 nm la 100 nm, cu o grosime egală cu
5 mm sau mai mică şi pentru configuraţii tubulare, cu un diametru
egal cu 25 mm sau mai mic;
2. Casete de difuzie a gazelor confecţionate din sau căptuşite cu
"materiale rezistente la coroziunea UF(6)";
3. Compresoare (axiale, centrifugale sau volumetrice) sau suflante de
gaz având o capacitate de aspirare a UF(6) de 1 mc/min sau mai mult
şi o presiune de ieşire ce poate atinge 666,7 kPa, confecţionate
din sau căptuşite cu "materiale rezistente la coroziunea UF(6)";
4. Garnituri de etanşare a arborilor compresoarelor sau suflantelor
specificate în 0B001.c.3. şi concepute pentru o rată de pierdere a
gazului tampon mai mică de 1000 cmc/min;
5. Schimbătoare de căldura confecţionate din aluminiu, cupru, nichel
sau aliaje conţinând mai mult de 60% nichel, sau combinaţii ale
acestor metale sub forma de tuburi teaca, concepute pentru a
funcţiona la o presiune inferioară celei atmosferice, cu o rată de
pierderi care limitează creşterea presiunii la mai puţin de 10 Pa
pe ora în condiţiile unei diferenţe de presiune de 100 kPa;
6. Vane cu silfon confecţionate din sau căptuşite cu "materiale
rezistente la coroziunea UF(6)", cu un diametru de la 40 mm
la 1.500 mm;
d. Echipamente şi componente, special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare aerodinamică:
1. Duze de separare constând în canale curbate cu fante, cu raza de
curbura mai mică de 1 mm, rezistente la coroziunea UF(6) şi având
în interior o lama care separa curgerea de gaz în doua fluxuri;
2. Tuburi cilindrice sau conice cu canale de admisie tangenţiale
comandate de flux (tuburi vortex), confecţionate din sau căptuşite
cu "materiale rezistente la coroziunea UF(6)", cu un diametru
cuprins între 0,5 cm şi 4 cm şi un raport lungime/diametru mai mic
sau egal cu 20:1 şi prevăzute cu unul sau mai multe canale de
admisie tangenţiale;
3. Compresoare (axiale, centrifugale sau volumetrice) sau suflante de
gaz având o capacitate de aspirare de 2 mc/min, confecţionate din
sau căptuşite cu "materiale rezistente la coroziunea UF(6)" şi
garniturile corespunzătoare de etanşare a lagărului;
4. Schimbătoare de căldura realizate din sau căptuşite cu "materiale
rezistente la coroziunea UF(6)";
5. Incinte pentru elementele de separare aerodinamică, confecţionate
din sau căptuşite cu "materiale rezistente la coroziunea UF(6)"
care pot conţine tuburi vortex sau duze de separare;
6. Vane cu silfon confecţionate din sau căptuşite cu "materiale
rezistente la coroziunea UF(6)" cu un diametru de la 40 mm la 1.500
mm;
7. Sisteme de separare a UF(6) de gazul purtător (hidrogen sau heliu)
pentru a reduce conţinutul de UF(6) la 1 ppm sau mai puţin,
incluzând:
a. Schimbătoare de căldura criogenice şi crioseparatoare capabile
să atingă temperaturi mai mici sau egale cu 153 K
(-120 grade C);
b. Aparate de refrigerare criogenică capabile să atingă temperaturi
mai mici sau egale cu 153 K (-120 grade C);
c. Duze de separare sau tuburi vortex pentru separarea UF(6) de
gazul purtător;
d. Capcane de frig pentru UF(6) capabile să atingă temperaturi mai
mici sau egale cu 253 K (-20 grade C);
e. Echipamente şi componente special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare prin schimb chimic:
1. Coloane pulsatorii de schimb rapid lichid-lichid având un timp de
staţionare de 30 secunde sau mai puţin şi rezistente la coroziunea
soluţiilor de acid clorhidric concentrat (de exemplu, confecţionate
din sau căptuşite cu sticla sau materiale plastice de tipul
fluorocarburilor);
2. Contactori centrifugali de schimb rapid lichid-lichid, cu un timp
de staţionare de 30 secunde sau mai puţin, rezistenţi la coroziunea
soluţiilor de acid clorhidric concentrat (de exemplu, confecţionaţi
din sau căptuşiţi cu sticla sau materiale plastice de tipul
fluorocarburilor);
3. Celule pentru reducere electrochimică, rezistente la coroziunea
soluţiilor de acid clorhidric concentrat, destinate reducerii
uraniului de la o stare de valentă la alta;
4. Echipamente de alimentare a celulelor de reducere electrochimică,
situate la extremitatea cascadei celulelor de reducere
electrochimică, concepute pentru prelevarea U^4+ pe fluxul organic
şi, pentru părţile în contact cu fluxul, confecţionate din sau
căptuşite cu materiale corespunzătoare (de exemplu, sticla,
fluorocarburi polimerice, sulfat de polifenil, polieter sulfonat
şi grafit impregnat cu răşină);
5. Sisteme de pregătire a alimentării pentru producerea soluţiilor
de clorura de uraniu de mare puritate, compuse din echipamente
de purificare prin dizolvare, extracţie cu solvenţi şi/sau
schimb de ioni, precum şi celulele electrolitice pentru
reducerea uraniului U^6+ sau U^4+ în U^3+;
6. Sisteme de oxidare a uraniului de la U^3+ la U^4+;
f. Echipamente şi componente special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare prin schimb de ioni, după cum urmează:
1. Răşini schimbătoare de ioni cu reacţie rapida, răşini poroase
macroreticulare sau peliculare ale căror grupări active de schimb
chimic se limitează la un strat superficial care acoperă un suport
poros inactiv şi alte structuri compozite sub o forma adecvată,
inclusiv sub forma de particule sau de fibre cu un diametru de 0,2
mm sau mai mic, rezistând la soluţii de acid clorhidric concentrat
şi concepute pentru a obţine timpi de înjumătăţire a vitezei de
schimb mai mici de 10 s şi care pot funcţiona la temperaturi
cuprinse între 373 K (100 grade C) şi 473 K (200 grade C);
2. Coloane schimbătoare de ioni (cilindrice) cu un diametru mai mare
de 1000 mm, confecţionate din sau căptuşite cu materiale rezistente
la acid clorhidric concentrat (de exemplu titan sau materiale
plastice pe baza de fluorocarbură) şi capabile să funcţioneze la
temperaturi cuprinse între 373 K (100 grade C) şi 473 K
(200 grade C) şi la presiuni mai mari de 0,7 MPa;
3. Sisteme schimbătoare de ioni cu reflux (sisteme de oxidare sau
reducere chimică sau electrochimică) pentru regenerarea agenţilor
chimici de reducere sau de oxidare utilizaţi în cascade pentru
intensificarea schimbului de ioni;
g. Echipamente şi componente special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare izotopică cu "laser" a gazelor atomice (AVLIS):
1. Vaporizatoare de mare putere sau tunuri electronice, destinate a fi
utilizate în sistemele de vaporizare a uraniului, cu o putere pe
ţinta mai mare de 2,5 kW/cm;
2. Sisteme de manipulare a uraniului metalic lichid pentru uraniu
sau aliaje de uraniu topite, constând din creuzete realizate din
sau acoperite cu materiale rezistente la căldura şi la coroziune
(de exemplu, tantal, grafit acoperit cu oxid de ytriu, grafit
acoperit cu alţi oxizi de pământuri rare sau amestecuri de
aceste substanţe) şi echipamente de răcire a creuzetelor;
N.B. Vezi de asemenea 2A225.
3. Sisteme pentru colectarea produselor şi deşeurilor, confecţionate
din sau căptuşite cu materiale rezistente la căldura şi la
coroziunea uraniului în stare lichidă sau de vapori, cum ar fi cele
de grafit acoperit cu oxid de ytriu sau tantal;
4. Incinte de module separatoare (containere cilindrice sau
paralelipipedice) care permit instalarea sursei de vapori de uraniu
metalic, a tunurilor de electroni şi a colectoarelor pentru produse
şi deşeuri;
5. "Laseri" şi sisteme "laser" pentru separarea izotopilor de uraniu
prevăzute cu un stabilizator de frecvenţa pentru a putea funcţiona
pe perioade lungi;
N.B. Vezi de asemenea 6A005 şi 6A205.
h. Echipamente şi componente special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare izotopică moleculară cu "laser" (MLIS) sau
reacţie chimică prin activare laser izotopic-selectiva (CRISLA):
1. Duze de descărcare supersonică pentru răcirea amestecurilor de
UF(6) şi a gazelor purtătoare până la 150 K sau mai puţin şi
confecţionate din "materiale rezistente la coroziunea UF(6)";
2. Colectoare pentru filtrarea produselor din pentafluorura de uraniu
(UF"), compuse din colectoare sau combinaţii de colectoare cu
filtru, cu impact sau tip ciclon şi constituite "din materiale
rezistente la coroziunea UF(5)/UF(6)";
3. Compresoare confecţionate din sau căptuşite cu "materiale
rezistente la coroziunea UF(6)" şi garniturile de etanşare a
arborilor acestora;
4. Echipamente pentru fluorurarea UFS (solid) în UF(6) (gaz);
5. Sisteme de separare a UF(6) de gazul purtător (de exemplu azot sau
argon) cuprinzând următoarele echipamente:
a. Schimbătoare de căldura criogenice şi crioseparatoare capabile
să atingă temperaturi mai mici sau egale cu 153 K (-120grade C);
b. Aparate de refrigerare criogenică capabile să atingă temperaturi
mai mici sau egale cu 153 K (-120 grade C);
c. Capcane de frig pentru UF(6) capabile să atingă temperaturi mai
mici sau egale cu 253 K (-20 grade C);
6. "Laseri" sau sisteme "laser" pentru separarea izotopilor de uraniu
prevăzute cu un stabilizator de frecvenţa pentru a putea să
funcţioneze pe perioade lungi;
N.B. Vezi de asemenea 6A005 şi 6A205.
i. Echipamente şi componente special concepute sau pregătite pentru
procedeul de separare cu plasma:
1. Surse de energie cu microunde şi antene pentru producerea sau
accelerarea ionilor, având următoarele caracteristici: frecvenţa de
ieşire mai mare de 30 GHz şi putere medie de ieşire mai mare de 50
kW;
2. Bobine de excitare ionica, de radiofrecvenţa, pentru frecvenţe mai
mari de 100 kHz şi capabile să suporte o putere mai mare de 40 kW;
3. Sisteme generatoare de plasma de uraniu;
4. Sisteme de manipulare a metalelor lichide pentru uraniu sau aliaje
de uraniu topite, constând din creuzete realizate din sau acoperite
cu materiale rezistente la căldura şi la coroziune (de exemplu,
tantal, grafit acoperit cu oxid de ytriu, grafit acoperit cu alţi
oxizi de pământuri rare sau amestecuri de aceste substanţe) şi
echipamente de răcire a creuzetelor;
N.B. Vezi de asemenea 2A225.
5. Colectoare pentru produse şi deşeuri, confecţionate din sau
căptuşite cu materiale rezistente la căldura şi la coroziunea
uraniului în stare de vapori, cum ar fi cele de grafit acoperit cu
oxid de ytriu sau tantal;
6. Incinte de module separatoare (cilindrice) pentru instalarea sursei
de plasma de uraniu, a bobinei de excitaţie de radiofrecvenţa şi a
colectoarelor de produs şi de deşeuri, confecţionate dintr-un
material adecvat nemagnetic (de exemplu oţel inoxidabil);
j. Echipamente şi componente, special concepute şi pregătite pentru
procedeul de separare electromagnetică, după cum urmează:
1. Surse de ioni unice sau multiple, cuprinzând sursa de vapori,
ionizatorul şi acceleratorul de fascicul, confecţionate din
materiale nemagnetice adecvate (de exemplu grafit, oţel inoxidabil
sau cupru) şi capabile să furnizeze un curent total de ionizare
egal cu 50 mA sau mai mare;
2. Plăci colectoare de ioni pentru colectarea fasciculelor de ioni de
uraniu îmbogăţit sau sărăcit, conţinând doua sau mai multe fante
sau cavităţi, confecţionate din materiale adecvate nemagnetice (de
exemplu grafit sau oţel inoxidabil);
3. Incinte vidate pentru separatoare electromagnetice de uraniu,
confecţionate din materiale nemagnetice (de exemplu oţel
inoxidabil) şi concepute pentru a funcţiona la presiuni mai mici
sau egale cu 0,1 Pa;
4. Piese polare cu un diametru mai mare de 2 m;
5. Alimentatoare de mare tensiune pentru surse de ioni, având toate
caracteristicile următoare:
a. Capabile de o funcţionare permanenta;
b. Tensiunea de ieşire mai mare sau egală cu 20.000 V;
c. Curent de ieşire mai mare sau egal cu 1 A; şi
d. Variaţii ale tensiunii mai mici de 0,01% pe o perioada de 8 ore;
N.B. Vezi de asemenea 3A227.
6. Alimentarea magneţilor (putere mare, curent continuu) având toate
caracteristicile următoare:
a. Capabile de o funcţionare permanenta cu un curent de ieşire
mai mare sau egal cu 500 A, la o tensiune mai mare sau egală
cu 100 V; şi
b. Variaţii ale intensităţii curentului sau a tensiunii mai mici
de 0,01% pe o perioada de 8 ore.
N.B. Vezi de asemenea 3A226.
0B002 Sisteme auxiliare, echipamente şi componente special concepute sau
pregătite pentru uzinele de separare izotopică specificate în 0B001,
confecţionate din sau căptuşite cu "materiale rezistente la coroziunea
UF(6)", după cum urmează:
a. Autoclave de alimentare, cuptoare sau sisteme, utilizate pentru
introducerea UF(6) în procesul de îmbogăţire;
b. Condensatoare sau capcane de frig utilizate pentru extragerea UF(6),
în procesul de îmbogăţire, pentru transferul în vederea încălzirii;
c. Staţii pentru produse şi deşeuri, în vederea transferului UF(6) în
containere;
d. Staţii de lichefiere sau solidificare utilizate pentru extracţia UF(6)
din procesul de îmbogăţire, prin compresie, răcire şi conversia UF(6)
la o forma lichidă sau solidă;
e. Sisteme de conducte şi colectoare special concepute pentru
manipularea UF(6) în interiorul cascadelor de difuzie, de
centrifugare sau aerodinamice;
f. 1. Distribuitoare sau colectoare de vid, având o capacitate de
aspirare egală cu 5 mc/min sau mai mare; sau
2. Pompe de vid special concepute pentru a funcţiona în atmosfera de
UF(6);
g. Spectrometre de masa pentru UF(6)/surse de ioni, special concepute sau
pregătite pentru prelevarea permanenta a eşantioanelor de gaz de
intrare, a produselor sau reziduurilor din fluxul gazos de UF(6) şi
prezentând toate caracteristicile următoare:
1. Rezoluţia unităţii de masa mai mare de 320;
2. Surse de ioni confecţionate din sau căptuşite cu nicrom sau
monel, sau nichelate;
3. Surse de ionizare prin bombardare electronică;
4. Colector adaptat pentru analiza izotopică.
0B003 Uzine de conversie a uraniului şi echipamente special concepute sau
pregătite pentru acest scop:
a. Sisteme pentru conversia concentratelor de minereu de uraniu în UO(3);
b. Sisteme pentru conversia UO(3) în UF(6);
c. Sisteme pentru conversia UO(3) în UO(2);
d. Sisteme pentru conversia UO(3) în UF(4);
e. Sisteme pentru conversia UF(4) în UF(6);
f. Sisteme pentru conversia UF(4) în uraniu metalic;
g. Sisteme pentru conversia UF(6) în UO(2);
i. Sisteme pentru conversia UF(6) în UF4).
0B004 Instalaţii de producere sau de concentrare a apei grele, a deuteriului
sau a compuşilor de deuteriu precum şi echipamente şi componente special
concepute sau pregătite pentru aceste scopuri:
a. Instalaţii de producere a apei grele, a deuteriului sau a compuşilor
de deuteriu, după cum urmează:
1. Instalaţii de schimb hidrogen sulfurat-apa;
2. Instalaţii de schimb amoniac - hidrogen;
b. Echipamente şi componente, după cum urmează:
1. Turnuri de schimb apa-hidrogen sulfurat, fabricate din oţel carbon
de calitate superioară (de exemplu A 516, conform ASTM), cu un
diametru cuprins între 6m şi 9m, capabile să funcţioneze la
presiuni mai mari sau egale cu 2 MPa şi având o adâncime permisă
de coroziune de 6 mm sau mai mare;
2. Suflante sau compresoare centrifugale, cu o treapta, la presiune
scăzută (0,2 MPa), pentru circularea hidrogenului sulfurat (gaz
conţinând mai mult de 70% H(2)S) cu un debit de 56 mc/s sau mai
mare când funcţionează la presiune de aspirare de 1,8 MPa sau mai
mare şi echipate cu garnituri concepute pentru a fi utilizate în
mediu umed cu prezenţa de H(2)S;
3. Turnuri de schimb amoniac-hidrogen, cu o înălţime de 35 m sau mai
mare, având un diametru cuprins între 1,5 m şi 2,5 m, capabile să
funcţioneze la presiuni mai mari de 15 MPa;
4. Structuri interne ale turnurilor, inclusiv contactoare şi pompe
aferente treptelor, pompe submersibile, pentru obţinerea apei grele
prin procedeul de schimb amoniac-hidrogen;
5. Instalaţii de cracare a amoniacului, cu o presiune de funcţionare
egală sau mai mare de 3 MPa, pentru obţinerea apei grele prin
procedeul de schimb amoniac-hidrogen;
6. Analizori cu absorbţie în infraroşu, capabili să analizeze
permanent raportul hidrogen-deuteriu, la concentraţii ale
deuteriului egale sau mai mari de 90%;
7. Arzătoare catalitice pentru conversia gazului de deuteriu îmbogăţit
în apa grea, prin procedeul de schimb amoniac-hidrogen;
8. Sisteme complete de îmbogăţire a apei grele, sau coloane concepute
în acest scop, pentru îmbogăţirea apei grele până la nivelul de
concentraţie cerut de reactorii nucleari.
0B005 Instalaţii special concepute pentru fabricarea elementelor de combustibil
pentru "reactori nucleari" şi echipamente special concepute pentru acest
scop:
N.B. O instalaţie de fabricare a elementelor de combustibil pentru
"reactori nucleari" include echipamente care:
a. Intra în mod normal în contact direct cu materialele
nucleare, le procesează sau controlează direct fluxul de
producţie;
b. Asigura etanşarea materialelor nucleare în interiorul tecii;
c. Verifică integritatea tecii sau a etanşării; şi
d. Verifică parametrii finali ai elementelor de combustibil
solid.
0B006 Instalaţii de retratare a elementelor de combustibil iradiat pentru
"reactori nucleari" şi echipamente şi componente special concepute sau
pregătite în acest scop:
N.B. 08006 include:
a. Instalaţii de retratare a elementelor de combustibil nuclear
iradiat, inclusiv echipamente şi componente care sunt în mod
normal în contact direct cu combustibilul iradiat şi care
controlează direct principalele fluxuri de procesare a
materialelor nucleare şi a produselor de fisiune;
b. Maşini de tocat sau de mărunţit elementele de combustibil,
adică echipamente telecomandate destinate tăierii, tocării
sau mărunţirii ansamblelor, fasciculelor sau barelor de
combustibil nuclear iradiat;
c. Dizolvatoare, rezervoare care asigura condiţii de
anticriticitate (de exemplu recipienţi cu diametru mic,
inelari sau plaţi) special concepute sau pregătite pentru
disoluţia combustibilului nuclear iradiat (uzat), rezistente
la căldura şi coroziune şi care pot fi încărcate şi
menţinute în funcţiune prin comanda de la distanţa;
d. Extractoare cu solvent în contracurent şi echipamente de
tratament cu schimb de ioni, special concepute sau pregătite
pentru a fi utilizate în instalaţiile de retratare a
"uraniului natural", a "uraniului sărăcit" şi a "materialelor
fisionabile speciale";
e. Cuve de păstrare sau de stocare special concepute pentru a
evita criticitatea şi a rezista la acţiunea corozivă a
acidului azotic.
N.B. Cuvele de păstrare sau de stocare pot prezenta
următoarele caracteristici:
1. Pereţi sau structuri interne având un echivalent în
bor (calculat, pentru toţi constituenţii, conform
notei de la 0C004) de cel puţin 2%;
2. Un diametru maxim de 175 mm pentru configuraţii
cilindrice; sau
3. O lăţime maxima de 75 mm pentru o configuraţie plata
sau inelară.
f. Sisteme complete special concepute sau pregătite pentru
conversia azotatului de plutoniu în oxid de plutoniu;
g. Sisteme complete special concepute sau pregătite pentru
producerea plutoniului metalic;
h. Instrumente de control, special concepute sau pregătite
pentru comanda sau monitorarea reprocesării "uraniului
natural", "uraniului sărăcit" şi a "materialelor fisionabile
speciale" iradiate.
0C MATERIALE
0C001 "Uraniu natural", "uraniu sărăcit" sau toriu sub forma de metal, aliaj,
compus chimic sau concentrat şi orice alte materiale care conţin una sau
mai multe din aceste materiale menţionate.
N.B. 0C001 nu supune controlului:
a. Cantităţi de 4 g sau mai puţin de "uraniu natural" sau
"uraniu sărăcit", dacă acestea sunt conţinute într-un
instrument de detecţie;
b. "Uraniu sărăcit" special fabricat pentru următoarele
aplicaţii nenucleare civile:
1. Blindaj (protecţie);
2. Ambalaj;
3. Lest cu o masa sub 100 kg;
4. Contragreutăţi cu o masa sub 100 kg;
c. Aliaje cu un conţinut maxim de 5% toriu;
d. Produse ceramice care conţin toriu, fabricate pentru
utilizări nenucleare.
0C002 "Materiale fisionabile speciale";
N.B. 0C002 nu supune controlului cantităţi de 4 "grame efective" sau
mai puţin, dacă acestea sunt conţinute într-un instrument de
detecţie.
0C003 Deuteriu, apa grea (oxid de deuteriu) şi alţi compuşi ai deuteriului
precum şi amestecuri şi soluţii conţinând deuteriu, în care raportul
izotopic deuteriu-hidrogen este mai mare de 1:5.000.
0C004 Grafit de calitate nucleara, având un grad de puritate mai mic de 5 ppm
"echivalent în bor" şi o densitate mai mare de 1,5 g/cmc.
N.B. 1 0C004 nu supune controlului:
a. Obiecte din grafit cu o masa mai mică de 1 kg, altele decât
cele special concepute sau pregătite pentru utilizare într-un
reactor nuclear;
b. Pudra de grafit.
N.B. 2 În 0C004, "echivalent în bor" (EB) este definit ca suma de EBz
pentru impurităţi (excluzând EB carbon deoarece carbonul nu este
considerat impuritate) inclusiv bor, unde:
EBz (ppm) = FC x concentraţia elementului Z în ppm;
unde FC este factor de conversie, FC = (l A) x (l A)
Z B B Z
unde: l şi l sunt secţiuni de captura a neutronilor termici
Z B
(barn) pentru bor şi elementul Z iar A şi A sunt masele atomice
S Z
ale borului şi elementului Z.
0C005 Compuşi sau pudre special pregătite pentru formarea barierelor de difuzie
gazoasă, rezistente la coroziunea UF(6) (nichel sau aliaje conţinând 60%
Ni în greutate, sau mai mult, oxid de Al şi polimeri de hidrocarburi în
întregime fluorurate) având un grad de puritate de 99,9% sau mai mare, o
dimensiune medie a particulelor mai mică de 10 pm - măsurată după norma
B330 din ASTM - şi un grad înalt de uniformitate a dimensiunilor
particulelor.
0D SOFTWARE
0D001 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia" sau "utilizarea" produselor supuse controlului prin
aceasta categorie.
0E TEHNOLOGIE
0E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota privind Tehnologia Nucleara, pentru
"dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" produselor supuse controlului
prin aceasta categorie.
LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 1 - MATERIALE, PRODUSE CHIMICE, "MICROORGANISME" ŞI "TOXINE"
1A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
1A001 Componente fabricate din compuşi fluoruraţi, după cum urmează:
a. Dispozitive de etanşare, garnituri, agenţi de etanşare, rezervoare
elastice pentru combustibil, special concepute pentru utilizare în
domeniul "aeronavelor" sau în domeniul aerospaţial, realizate din mai
mult de 50% din oricare din materialele supuse controlului prin
1C009.b. sau 1C009.c;
b. Polimeri şi copolimeri piezoelectrici fabricaţi din fluorura de
viniliden supuşi controlului prin 1C009.a:
1. Sub forma de folie sau film; şi
2. Cu o grosime ce depăşeşte 200 (mu)m;
c. Dispozitive de etanşare, garnituri, scaune de supape, rezervoare
elastice sau diafragme fabricate din elastomeri cu fluor conţinând cel
puţin un monomer de vinileter, special concepute pentru utilizare în
domeniul "aeronavelor", aerospaţial sau al rachetelor.
1A002 Structuri sau produse laminate "compozite", având oricare din
următoarele:
N.B. Vezi de asemenea 1A202, 9A010 şi 9A110
a. O "matrice" organică şi fabricate din materiale supuse controlului
prin 1C010.c, 1C010.d. sau 1C010.e; sau
Nota 1A002.a nu supune controlului produse finite sau semifabricate
special concepute pentru scopuri pur civile, după cum urmează:
1. Produse pentru sport;
2. Industria de automobile;
3. Industria de maşini unelte;
4. Aplicaţii medicale.
b. O "matrice" din carbon sau metal şi fabricate din:
1. "Materiale fibroase sau filamentare" din carbon cu:
a. Un "modul specific" ce depăşeşte 10,15 x 10^6 m;
b. O "rezistenţa specifică la tracţiune" ce depăşeşte 17,7 x 10^4 m;
sau
2. Materiale supuse controlului prin 1C010.c;
Nota 1A002.b nu supune controlului produse finite sau semifabricate
special concepute pentru scopuri pur civile, după cum urmează:
1. Produse pentru sport;
2. Industria de automobile;
3. Industria de maşini unelte;
4. Aplicaţii medicale.
Nota 1A002 nu supune controlului structurile sau produsele laminate
"compozite" fabricate din "materiale fibroase sau filamentare"
din carbon, impregnate cu răşini epoxidice utilizate la
repararea structurilor sau laminatelor pentru aeronave, a
căror mărime nu depăşeşte 1 mp.
1A003 Produse din substanţe polimerice nefluorurate supuse controlului prin
1C008.a.3, sub forma de film, folie, banda sau panglică:
a. Cu o grosime ce depăşeşte 0,254 mm; sau
b. Acoperite sau laminate cu carbon, grafit, metale sau substanţe
magnetice.
Nota 1A003 nu supune controlului produsele când sunt acoperite sau
laminate cu cupru şi concepute pentru producţia de plăci cu
circuite electronice imprimate.
1A004 Echipamente de protecţie şi detecţie şi componente, altele decât cele
specificate în listele cu produse militare, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 2B351 şi 2B352.
a. Măşti de gaze, canistre filtru şi echipamente de decontaminare pentru
acestea, concepute sau modificate pentru protecţia împotriva agenţilor
biologici sau materialelor radioactive "adaptate pentru utilizare de
război" sau agenţi de război chimic (CW), precum şi componente special
concepute pentru acestea;
b. Costume de protecţie, mănuşi şi încălţăminte special concepute sau
modificate pentru protecţie împotriva agenţilor biologici sau
materialelor radioactive "adaptate pentru utilizare de război" sau
agenţi de război chimic (CW);
c. Sisteme de detectare nucleara, biologică sau chimică (NBC) special
concepute sau modificate pentru detecţia sau identificarea agenţilor
biologici sau materialelor radioactive "adaptate pentru utilizare de
război" sau agenţi de război chimici (CW), precum şi componente
special concepute pentru acestea.
Nota 1A004 nu supune controlului:
a. Dozimetrele personale pentru monitorizarea radiaţiilor;
b. Echipamentele limitate prin concepţie sau funcţionare la
protecţia împotriva accidentelor specifice industriei civile
cum ar fi mineritul, lucrările în cariere, agricultura,
farmaceutică, medicina, medicina veterinară, protecţia
mediului, administrarea deşeurilor sau industria alimentară.
1A005 Costume blindate de protecţie şi componente special concepute pentru
acestea, altele decât cele care sunt produse conform standardelor sau
specificaţiilor militare sau care au performanţe echivalente cu acestea.
N.B. Vezi de asemenea Lista de armamente şi muniţii
Note 1. 1A005 nu supune controlului costumele blindate individuale
(de protecţie) şi accesoriile acestora, atunci când însoţesc
utilizatorul, în scopul asigurării protecţiei personale.
2. 1A005 nu supune controlului costumele blindate de protecţie
concepute să asigure numai protecţia frontală, atât împotriva
fragmentelor, cât şi împotriva explozivilor proveniţi din
încărcăturile explozive non-militare.
1A102 Materiale carbon-carbon preimpregnate şi pirolizate, concepute pentru
sistemele supuse controlului prin paragrafele 9A004 sau 9A104.
1A202 Structuri compozite, altele decât cele supuse controlului prin paragraful
1A002, sub forma de tuburi cu un diametru interior cuprins între 75 şi
400 mm, fabricate din "materiale fibroase sau filamentare" supuse
controlului prin 1C010.a., 1C010.b. sau 1C210.a., sau din materiale
preimpregnate cu carbon supuse controlului prin 1C210.c.
N.B. Vezi de asemenea 9A010 şi 9A110.
1A225 Catalizatori platinaţi special concepuţi sau pregătiţi pentru a provoca
reacţia de schimb de izotopi de hidrogen între hidrogen şi apa în vederea
recuperării tritiului din apa grea sau a producţiei de apa grea.
1A226 Încărcături special destinate pentru separarea apei grele de apa
obişnuită, sub forma de ţesătură din bronz fosforos (supuse unui
tratament chimic de ameliorare a capacităţii de înmuiere) şi concepute
pentru a fi utilizate în turnurile de distilare în vid.
1A227 Ferestre de blindaj antiradiaţii de înalta densitate (din sticla cu plumb
sau alt material), cu suprafaţa de peste 0,09 mp şi cu o densitate mai
mare de 3g/cmp şi grosimea egală cu 100 mm sau mai mare, precum şi
cadrele lor special concepute.
1B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
1B001 Echipamente pentru producţia fibrelor, semifabricatelor,
preimpregnatelor sau "compozitelor" supuse controlului prin 1A002
sau 1C010, precum şi componente şi accesorii special concepute
pentru acestea, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 1B101 şi 1B201.
a. Maşini pentru înfăşurarea filamentelor, ale căror mişcări de
poziţionare, înfăşurare şi răsucire a fibrelor sunt coordonate şi
programate după trei sau mai multe axe, special concepute pentru
fabricarea structurilor "compozite" sau produselor laminate
"compozite" din "materiale fibroase sau filamentare";
b. Maşini pentru aranjarea benzilor sau dispunerea cablurilor de
filamente ale căror mişcări de aşezare şi pozare a benzilor,
cablurilor şi foliilor sunt coordonate şi programate în doua sau mai
multe axe, special concepute pentru fabricarea structurilor
"compozite" ale celulelor aeronavelor sau "rachetelor";
c. Maşini de ţesut multidirecţionale şi multidimensionale sau maşini de
intreţesere, inclusiv adaptori şi truse de scule pentru modificări
prin ţeserea, intreţeserea sau împletirea fibrelor pentru fabricarea
structurilor "compozite";
Nota 1B001.c. nu supune controlului maşinile textile nemodificate
pentru utilizările finale de mai sus.
d. Echipamente special concepute sau adaptate pentru producţia fibrelor
de armare, după cum urmează:
1. Echipamente pentru transformarea fibrelor polimerice (cum ar fi
poliacrilonitril, mătase artificială, smoală sau policarbosilan) în
fibre de carbon sau fibre de carbura de siliciu, inclusiv
echipamente speciale pentru deformarea fibrei pe durata încălzirii;
2. Echipamente pentru depunerea chimică în faza de vapori a
elementelor sau compuşilor pe substraturi filamentare încălzite, în
vederea fabricării fibrelor de carbura de siliciu;
3. Echipamente pentru strunjirea umedă a ceramicilor refractare (cum
ar fi oxidul de aluminiu);
4. Echipamente pentru transformarea prin tratament termic a
aluminiului conţinând fibre din materiale precursoare în fibre
de alumina;
e. Echipamente pentru producerea preimpregnatelor supuse controlului prin
1C010.e. prin metoda topirii la cald;
f. Echipamente de verificare nedistructiva capabile să detecteze
defectele în trei dimensiuni, folosind tomografia cu ultrasunete sau
raze X, special concepute pentru materiale "compozite";
1B002 Sisteme şi componentele lor special concepute pentru evitarea
contaminării şi pentru producerea aliajelor metalice, pulberilor de
aliaje metalice sau materialelor aliate supuse controlului prin
1C002.a.2, 1C002.b. sau 1C002.c.;
1B003 Scule, matriţe, ştanţe sau dispozitive de fixare pentru "formarea
superplastică" sau "sudura prin difuzie" a titanului sau aluminiului sau
aliajelor acestora, special concepute pentru fabricarea:
a. Structurilor celulelor aeronavelor sau structurilor aerospaţiale;
b. Motoarelor pentru "aeronave" sau motoarelor aerospaţiale; sau
c. Componentelor special concepute pentru aceste structuri sau motoare.
1B101 Echipamente, altele decât cele supuse controlului prin 1B001,
componentele şi accesoriile lor special concepute pentru "producţia" de
structuri compozite:
N.B. Vezi de asemenea 1B201.
Notă Componentele şi accesoriile avute în vedere în paragraful 1B101
cuprind modele, mandrine, matrice, montaje şi scule ce servesc
la eboşarea, coacerea, curgerea, sinterizarea sau la asamblarea
straturilor compozite, a laminatelor şi a produselor lor
confecţionate.
a. Maşini pentru înfăşurarea filamentelor ale căror mişcări de
poziţionare, de înfăşurare şi răsucire a fibrelor sunt coordonate şi
programate după trei sau mai mult de trei axe, special concepute
pentru fabricarea structurilor "compozite" sau a produselor laminate
"compozite" din "materiale fibroase sau filamentare", precum şi
comenzile de programare şi de coordonare;
b. Maşini pentru aranjarea benzilor, ale căror mişcări de poziţionare şi
aşezare a benzilor şi foilor sunt coordonate şi programate după doua
sau mai mult de doua axe, special concepute pentru realizarea
structurilor "compozite" pentru celulele de vehicule aeriene şi de
"rachete";
c. Echipamente special concepute sau adaptate pentru "producţia" de
"materiale fibroase sau filamentare":
1. Echipamente pentru transformarea fibrelor polimerice (de tipul
poliacrilonitrilice, mătase artificială sau policarbosilanice),
inclusiv dispozitivul special pentru tensionarea firului în timpul
încălzirii;
2. Echipamente pentru depunerea în faza gazoasă de elemente sau de
componente pe substraturi filamentare încălzite;
3. Echipamente pentru extrudarea pe cale umedă a ceramicilor
refractare (de exemplu oxidul de aluminiu);
d. Echipamente special concepute sau adaptate pentru tratamentul
suprafeţei fibrelor sau pentru realizarea preimpregnărilor şi a
preformelor supuse controlului prin 9A110.
Notă Echipamentele menţionate în prezentul alineat includ rulouri,
întinzători, materiale de acoperire, materiale de tăiere şi
matricele "clickers".
1B115 Echipamente pentru "producţia", manipularea, şi verificarea în vederea
recepţiei de propergoli sau a constituenţilor lor supuşi controlului prin
1C011.a., 1C011.b. şi 1C111 sau prin Lista de armamente şi muniţii,
precum şi componentele lor special concepute.
Note 1. Singurele amestecătoare supuse controlului prin paragraful
1B115 sunt cele care sunt capabile să realizeze amestecul sub
vid în intervalul de la 0 la 13,326 KPa şi la care
temperatura din incinta de amestecare poate fi reglată:
a. Amestecătoare cu o încărcătura de o capacitate volumetrică
totală egală cu 110 litri sau mai mare şi posedând cel
puţin o gura de încărcare pentru amestecare/malaxare
excentrică.
b. Amestecătoare cu flux continuu având doua sau mai mult de
doua guri de încărcare pentru amestecare/malaxare şi la
care incinta de amestecare poate fi deschisă.
2. Pentru echipamentele de producţie special concepute pentru
utilizare militară, vezi Lista de armamente şi muniţii.
3. Paragraful 1B115 nu supune controlului echipamentele de
"producţie", de manipulare şi de testare a carburii de bor.
1B116 Duze special concepute pentru fabricarea materialelor provenite din
piroliza care se realizează după un tipar, o mandrină, o matrice sau alt
suport plecând de la precursori gazoşi care se descompun la o temperatura
cuprinsă între 1.573K (1.300 grade C) şi 3.173K (2.900 grade C) şi la o
presiune cuprinsă între 130 Pa şi 20 kPa.
1B201 Maşini pentru înfăşurarea filamentelor, altele decât cele menţionate la
paragrafele 1B001 sau 1B101, ale căror mişcări de poziţionare, de
înfăşurare şi răsucire a fibrelor sunt coordonate şi programate după
doua sau mai mult de doua axe, special concepute pentru fabricarea
structurilor "compozite" sau a produselor laminate "compozite" din
"materiale fibroase sau filamentare" şi capabile de a realiza
înfăşurarea pe rotori cilindrici cu un diametru cuprins între 75 şi 400
mm şi o lungime de 600 mm sau mai mult, precum şi comenzile de
coordonare şi programare şi mandrinele lor de mare precizie.
1B225 Celule electrolitice pentru producţia de fluor, a căror capacitatea de
producţie depăşeşte 250 g de fluor pe oră.
1B226 Separatoare electromagnetice de izotopi, concepute pentru sau echipate cu
surse ionice unice sau multiple, capabile să producă un curent total de
fascicul ionic de 50 mA sau mai mult.
Notă Paragraful 1B228 cuprinde separatoare:
a. Capabile să îmbogăţească izotopii stabili;
b. În care sursele de ioni şi colectorii se afla în interiorul
câmpului magnetic şi acelea în care ele sunt exterioare
câmpului.
1B227 Convertizoare pentru sinteza amoniacului sau unităţi de sinteza a
amoniacului în care gazul servind la sinteza (azot şi hidrogen) este
extras dintr-o coloana de schimb amoniac/hidrogen la presiune înaltă şi
amoniacul sintetizat este reintrodus în aceeaşi coloana.
1B228 Coloane de distilare criogenică cu hidrogen, având toate caracteristicile
următoare:
a. Sunt concepute pentru a funcţiona la o temperatura interioară de 35K
(-238 grade C) sau mai puţin;
b. Sunt concepute pentru a funcţiona la o presiune interioară de la 0,5
la 5 MPa (de la 5 la 50 atm);
c. Sunt confecţionate din "oţel inoxidabil cu granulaţie fina" din seria
300 cu un conţinut scăzut de sulf sau din materiale echivalente
criogenice şi compatibile cu H(2); şi
d. Au un diametru interior egal cu 1 m sau mai mare şi o lungime efectivă
egală cu 5 m sau mai mare.
Notă tehnică:
La paragraful 1B228, prin "oţel inoxidabil cu granulaţie fină" se
înţelege un oţel inoxidabil austenitic cu granulaţie fină, al cărui
număr de mărime a grăuntelui, conform ASTM (sau standard echivalent),
este egal cu 5 sau mai mare.
1B229 Coloane de schimb apa-acid sulfuric, cu talere, confecţionate din
"oţel-carbon cu granulaţie fina", având un diametru de 1,8 m sau mai mult
şi destinate să funcţioneze la o presiune nominală de 2 MPa sau mai mult
şi contactorii interiori ai acestora.
Note 1. Pentru coloanele special concepute sau pregătite pentru
producerea apei grele, vezi 08004.
2. Contactorii interiori ai coloanelor sunt talere segmentate al
căror diametru util asamblat este egal cu 1,8 m sau mai mare,
fiind concepute pentru a facilita contactul cu
contra-curentul şi sunt fabricate din materiale rezistente la
coroziunea amestecurilor acid sulfidric-apa. Acestea pot fi
talere perforate, talere cu supapa, talere cu calotă şi
talere cu turbo-grila.
3. La paragraful 1B229 prin "oţel-carbon cu granulaţie fina", se
înţelege un oţel austenitic al cărui număr de mărime a
grăuntelui, conform ASTM (sau standard echivalent), este egal
cu 5 sau mai mare. Materialele rezistente la coroziunea
amestecurilor acid sulfidric-apa, conform paragrafului 1B229,
sunt definite ca fiind oţeluri inoxidabile cu un conţinut de
carbon de 0,03% sau mai mic.
1B230 Pompe care circula soluţiile unui catalizator de amidura de potasiu,
diluată sau concentrată în amoniac lichid [KNH(2)/NH(3)], având toate
caracteristicile următoare:
a. Perfect etanşe la aer (închise ermetic);
b. Pentru soluţiile de amidura de potasiu concentrate (1% sau mai mult),
funcţionând la o presiune de la 1,5 la 60 MPa (de la 15 la 600 atm);
pentru soluţiile de amidura de potasiu diluate (mai puţin de 1%),
funcţionând la o presiune de la 20 la 60 MPa (de la 200 la 600 atm);
şi
c. O capacitate mai mare de 8,5 mc/h.
1B231 Instalaţii, uzine sau echipament pentru tririu:
a. Instalaţii sau uzine pentru producţia, recuperarea, extracţia,
concentrarea sau manipularea tritiului;
b. Echipamente pentru instalaţiile sau uzinele de tritiu, după cum
urmează:
1. Unităţi pentru răcire cu hidrogen sau heliu, capabile să răcească
până la 23K (-250 grade C) sau mai puţin, cu o capacitate de
extracţie a căldurii mai mare de 150 W; sau
2. Sisteme de depozitare şi de purificare a izotopilor de hidrogen
care utilizează hidruri metalice drept suport de depozitare sau de
purificare.
1B232 Turboexpandoare şi compresoare-turboexpandoare concepute să lucreze la
temperaturi sub 35K (-238 grade C) şi un debit de hidrogen gaz de
1.000 kg/h sau mai mare.
1B233 Instalaţii sau echipamente pentru separarea izotopilor litiului, după cum
urmează:
a. Instalaţii pentru separarea izotopilor litiului;
b. Echipamente pentru separarea izotopilor litiului:
1. Coloane de schimb lichid-lichid special concepute pentru
amalgamurile de litiu;
2. Pompe de amalgam de mercur şi/sau litiu;
3. Celule de electroliza de amalgam de litiu;
4. Evaporatoare pentru soluţii concentrate de hidroxid de litiu.
1C MATERIALE
Notă tehnică
Metale şi aliaje:
Dacă nu s-au făcut alte precizări cuvintele metale şi aliaje din 1C001
până la 1C012 se referă la formele brute şi semifabricate, după cum
urmează:
Forme brute:
Anozi, bile, bare (inclusiv bare crestate şi bare subţiri), bileţi,
blocuri, blumuri, brichete, ţagle, catozi, cristale, cuburi, zaruri,
grăunţi, granule, lingouri, bulgari, pastile, pudra, rondele, alice,
şleburi, regleţi, bureţi, stâlpi.
Forme semifabricate (acoperite sau nu, placate, găurite sau perforate):
a. Materiale fasonate sau prelucrate fabricate prin rulare, tragere,
extrudare, forjare, extrudare prin impact, presare, granulare,
atomizare şi măcinare, de ex: cornier, profile, inele, discuri, praf,
fulgi, folii şi pelicula, forjate, plăci, pudra, presate şi matriţate,
benzi, sârme (inclusiv sârme pentru sudura, bare şi sârmă răsucită)
oţel profilat, table, ţevi şi tuburi (inclusiv ţevi rotunde, pătrate
sau ambutisate), sârmă trasa sau extrudată;
b. Material turnat produs prin turnare în nisip, dispozitiv, metal, ghips
sau alte tipuri de matriţe, inclusiv turnarea sub presiune, forme
sinterizate, şi forme realizate prin metalurgia pulberilor.
Obiectul controlului nu trebuie să înceteze la exportul formelor
nelistate pretinse a fi produse nefinisate dar reprezentând în realitate
forme brute sau forme semifabricate.
1C001 Materiale special concepute pentru a fi utilizate ca absorbanţi de unde
electromagnetice sau polimeri cu conductivitate intrinsecă, după cum
urmează:
N.B. Vezi de asemenea 1C101
a. Materiale pentru absorbţia frecvenţelor care depăşesc 2x10^2 Hz, dar
mai mici decât 3x10^12 Hz.
Nota 1.C001.a. nu supune controlului:
a. Absorbanţi de tip fir de par realizaţi din fibre naturale sau
sintetice, cu încărcătura nemagnetică, pentru a asigura
absorbţia;
b. Absorbanţi fără pierderi magnetice şi a căror suprafaţa
incidenta are o forma neplană, inclusiv piramide, conuri,
prisme, suprafeţe spiralate;
c. Absorbanţi plani, având toate caracteristicile următoare:
1. Fabricaţi din:
a. Materiale plastice spongioase (flexibile sau
neflexibile) cu conţinut de carbon sau materiale
organice, inclusiv lianţi, care produc mai mult de 5%
ecou faţa de valoarea de ecou a metalului, într-o banda
care depăşeşte +/-15% din frecvenţa centrala a energiei
incidente şi care nu sunt capabile să reziste la
temperaturi ce depăşesc 450 K (177 grade C); sau
b. Materiale ceramice care produc mai mult de 20% ecou
faţa de valoarea de ecou a metalului, într-o banda care
depăşeşte +/-15% faţa de frecvenţa centrala a energiei
incidente şi care nu sunt capabile să reziste la
temperaturi ce depăşesc 800 K (527 grade C);
Notă tehnică
Mostrele pentru testul de absorbţie pentru 1C001.a,
Nota. 1.c.1, trebuie să fie un pătrat cu latura de cel
puţin 5 lungimi de unda ale frecvenţei centrale şi
plasat într-un câmp la distanţa faţa de elementul
radiant.
2. Cu rezistenţa la rupere mai mică de 7 x 10^6 N/mp; şi
3. Cu rezistenţa la comprimare mai mică de 14 x 10^6 N/mp;
d. Absorbanţi plani fabricaţi din ferită sinterizată, cu:
1. O greutate specifică ce depăşeşte 4,4; şi
2. O temperatura maxima de lucru de 548 K (275 grade C);
N.B. Nici una din prevederile 1C001 nu exceptează de la control
materialele magnetice care asigură absorbţia atunci când sunt
conţinute în vopsea.
b. Materiale pentru absorbţia frecvenţelor care depăşesc 1,5 x 10^14 Hz,
dar mai mici de 3,7 x 10^14 Hz şi opace la lumina vizibilă;
c. Materiale polimerice cu conductivitate intrinsecă, cu o conductivitate
electrică de volum mai mare de 10.000 S/m (Siemens/m) sau cu o
rezistivitate de suprafaţa mai mică de 100 (omega)/mp, bazate pe
oricare din următorii polimeri:
1. Polianilina;
2. Polipirol;
3. Politiofen;
4. Poli fenilen-vinilen; sau
5. Poli tienilen-vinilen;
Notă tehnică
Conductivitatea electrică de volum şi rezistivitatea de suprafaţa se
determina conform ASTMD-257 sau standardelor naţionale echivalente.
1C002 Aliaje metalice, pulberi de aliaje metalice sau materiale aliate, după
cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 1C202.
Nota 1C002 nu supune controlului aliajele metalice, pulberile de
aliaje metalice sau materialele aliate pentru acoperirea
substraturilor.
a. Aliaje metalice, după cum urmează:
1. Aliaje pe baza de nichel sau titan sub forma de aluminiuri, după
cum urmează, în forme brute sau semifabricate:
a. Aluminiuri de nichel conţinând între 15 şi 38% în greutate
aluminiu şi cel puţin unul din elementele de aliere adiţionale;
b. Aluminiuri de titan conţinând 10% în greutate sau mai mult
aluminiu şi cel puţin unul din elementele de aliere adiţionale;
2. Aliaje metalice după cum urmează, fabricate din pulbere de aliaj
metalic sau material granulat, supuse controlului prin 1C002.b;
a. Aliaje de nichel având:
1. O durată de serviciu până la rupere de 10.000 ore sau mai
mare la 923 K (650 grade C) la o tensiune de 676 MPa; sau
2. O rezistenţa la oboseala de 10.000 cicluri sau mai mare la
823 K (550 grade C) la o tensiune maxima de 1.095 MPa;
b. Aliaje de niobiu având:
1. O durată de serviciu până la rupere de 10.000 ore sau mai
mare la 1.073 K (800 grade C) la o tensiune de 400 MIP; sau
2. O rezistenţa la oboseală de 10.000 cicluri sau mai mare la
973 K (700 grade C) la o tensiune maximă de 700 MPa;
c. Aliaje de titan având:
1. O durată de serviciu până la rupere de 10.000 ore sau mai
mare la 723 K (450 grade C) la o tensiune de 200 MPa; sau
2. O rezistenţa la oboseala de 10.000 cicluri sau mai mare la
723 K (450 grade C) la o tensiune maxima de 400 MPa;
d. Aliaje de aluminiu cu o rezistenţa la rupere de:
1. 240 MPa sau mai mare la 473 K (200 grade C); sau
2. 415 MPa sau mai mare la 298 K (25 grade C);
e. Aliaje de magneziu cu o rezistenţa la rupere de 345 MPa sau mai
mare şi o viteza de coroziune mai mică de 1 mm/an în clorura de
sodiu, soluţie apoasă 3%, măsurată în conformitate cu ASTM G-31
sau cu standardele naţionale echivalente;
Note tehnice
1. Aliajele metalice, de la 1C002.a. sunt cele care conţin un
procentaj în greutate mai mare din metalul nominalizat decât din
orice alt element.
2. Durata de serviciu până la rupere trebuie să fie măsurată conform
standardului ASTM E-139 sau standardelor naţionale echivalente.
3. Rezistenţa la oboseala trebuie măsurată conform standardului ASTM
E-606 "Metoda Recomandată pentru Testarea Rezistenţei la Oboseala
cu Amplitudine Constanta" sau standardelor naţionale echivalente.
Încercarea trebuie să fie axială, cu un raport mediu al tensiunii
egal cu 1 şi un factor de concentrare a solicitării (Kt) egal cu 1.
Tensiunea medie se defineşte ca tensiunea maxima minus tensiunea
minima împărţită prin tensiunea maximă.
b. Pulberi din aliaje metalice sau material granulat pentru materialele
supuse controlului prin 1C002.a, după cum urmează:
1. Fabricate din oricare din următoarele sisteme de compunere:
Notă tehnică
X în cele ce urmează înseamnă unul sau mai multe elemente de
aliere.
a. Aliaje de nichel (Ni-Al-X, Ni-X-Al) destinate pentru piesele sau
componentele motoarelor cu turbina, adică cu mai puţin de trei
particule nemetalice (introduse în cursul procesului de
fabricaţie) mai mari de 100 microni la 109 particule de aliaj;
b. Aliaje de niobiu (Nb-Al-X sau Nb-X-Al, Nb-Si sau Nb-X-Si,
Nb-Ti-X sau Nb-X-Ti);
c. Aliaje de titan (Ti-Al-X sau Ti-X-Al);
d. Aliaje de aluminiu (Al-Mg-X sau Al-X-Mg, Al-Zn-X sau, Al-X-Zn,
Al-Fe-X sau Al-X-Fe); sau
e. Aliaje de magneziu (Mg-Al-X sau Mg-X-Al); şi
2. Fabricate în mediu controlat prin oricare din următoarele procedee:
a. "Atomizare în vid";
b. "Atomizare în gaz";
c. "Atomizare centrifugă";
d. "Călire rapida";
e. "Călire pe cilindru" şi "pulverizare";
f. "Extracţie în stare topită" şi "pulverizare"; sau
g. "Aliere mecanică".
c. Materiale aliate sub forma de fulgi, panglică sau baghete subţiri
nepulverizate, produse în mediu controlat prin "călire rapidă",
"călire pe cilindru" sau "extracţie în stare topită", utilizate în
fabricarea pulberilor de aliaje metalice sau materialelor granulate
supuse controlului prin 1.C002.b;
1C003 Metale magnetice, de orice tip şi sub orice formă, având una din
următoarele caracteristici:
a. Permeabilitate relativă iniţială de 120.000 sau mai mare şi o grosime
de 0,05 mm sau mai mică;
Notă tehnică
Măsurarea permeabilităţii iniţiale trebuie să se facă pe materiale
recoapte complet.
b. Aliaje magnetostrictive având oricare din caracteristicile următoare:
1. O magnetostricţiune de saturaţie mai mare de 5 x 10^-4; sau
2. Un factor de cuplare magnetomecanică (k) mai mare de 0,8; sau
c. Benzi de aliaj amorf sau "nanocristaline", având toate
caracteristicile următoare:
1. O compoziţie având minimum 75% în greutate fier, cobalt sau nichel;
2. O inducţie magnetică de saturaţie (Bs) de 1,6 T sau mai mare; sau
3. Oricare din următoarele:
a. O grosime a benzii de 0,02 mm sau mai mică; sau
b. O rezistivitate electrica de 2 x 10^-4 (omega)/cm sau mai mare
Notă tehnică
Materialele "nanocristaline" din 1C003.c. sunt acele materiale care au
o granulaţie cristalină, determinată prin difracţie cu raze X, de 50
mm sau mai mică.
1C004 Aliaje de uraniu, titan sau wolfram având o "matrice" pe baza de fier,
nichel sau cupru, prezentând toate caracteristicile următoare:
a. O densitate ce depăşeşte 17,5 g/cmc;
b. O limita de elasticitate ce depăşeşte 880 MPa;
c. O rezistenţa la rupere maximă ce depăşeşte 1.270 MPa; şi
d. O elongaţie ce depăşeşte 8%;
1C005 Conductoare "compozite" "superconductoare" cu lungimi ce depăşesc 100 m
sau cu mase ce depăşesc 100 g, după cum urmează:
a. Conductoare "compozite" "superconductoare" multifilament conţinând
unul sau mai multe filamente de niobiu-titan:
1. Încorporate într-o "matrice", alta decât o "matrice" de cupru sau
"matrice" mixtă pe baza de cupru; sau
2. Cu o arie a secţiunii transversale mai mică de 0,28 x 10^-4 mmp
(6 (mu)m în diametru pentru elemente circulare);
b. Conductoare "compozite" "superconductoare" constând din unul sau mai
multe filamente "superconductoare", altele decât niobiu-titan,
prezentând toate caracteristicile următoare:
1. O "temperatura critică" la inducţie magnetică zero ce depăşeşte
9,85 K (-263,31 grade C), dR mai mică de 24 K (-249,16 grade C);.
2. O arie a secţiunii transversale mai mică de 0,28 x 10^-4 mmp; şi
3. Rămân în stare "superconductoare" la o temperatura de 4,2 K
(-268,96 grade C) când sunt expuse la un câmp magnetic corespunzător
unei inducţii magnetice de 12 T;
1C006 Fluide şi materiale de lubrifiere, după cum urmează:
a. Fluide hidraulice conţinând ca ingredienţi principali oricare din
următoarele materiale sau compuşi:
1. Uleiuri sintetice pe baza de silicohidrocarburi, prezentând toate
caracteristicile următoare:
Notă Pentru 1C006.a.1., uleiurile pe baza de silicohidrocarburi
conţin exclusiv siliciu, hidrogen şi carburi.
a. Temperatura de aprindere mai mare de 477 K (204 grade C);
b. Punct de curgere de 239 K (-34 grade C) sau mai mic;
c. Indice de vâscozitate de 75 sau mai mare;
d. Stabilitate termică la 616 K (343 grade C); sau
2. Clorofluorocarburi, prezentând toate caracteristicile următoare:
Notă Pentru 1C006.a.2, Clorofluorocarburile conţin exclusiv
carbon, fluor şi clor.
a. Fără punct de aprindere;
b. O temperatura de autoaprindere ce depăşeşte 977 K (704 grade C);
c. Punct de curgere de 219 K (-54 grade C) sau mai mic;
d. Indice de vâscozitate de 80 sau mai mare; şi
e. Punct de fierbere de 473 K (200 grade C) sau mai mare;
b. Materiale lubrifiante care conţin ca ingredienţi principali, unul din
următoarele materiale sau compuşi:
1. Eteri sau tioeteri de fenilen sau alchilfenilen, sau amestecurile
lor conţinând mai mult de doua funcţiuni eter sau tioeter sau
amestecuri ale acestora; sau
2. Fluide pe baza de silicon fluorurat cu o vâscozitate cinematică mai
mică de 5.040 mmp/s (3.000 centistokes) măsurată la 298 K
(25 grade C);
c. Fluide de amortizare sau de flotaţie cu o puritate ce depăşeşte 99,8%,
conţinând mai puţin de 25 de particule cu dimensiuni de 200 microni
sau mai mari la 100 ml şi fabricate din cel puţin 85% din oricare din
următorii compuşi sau materiale:
1. Dibromtetrafluoretan;
2. Policlorotrifluoretilena (numai varietaţile uleioase şi ceroase);
sau
3. Polibromtrifluoretilena;
d. Fluide de răcire electronică cu fluorcarbon electronic, având toate
caracteristicile următoare:
1. Conţinând 85% din greutate sau mai mult din oricare din
următoarele, sau amestecuri ale acestora:
a. Forme monomerice de perfluorpolialchileter-triazina sau
perfluoralifatic-eter;
b. Perfluoralchilamine
c. Perfluorcicloalcan;
d. Perfluoralcan;
2. Densitate la 298 K (25 grade C) de 1,5 g/ml sau mai mult;
3. În stare de lichid la 273 K (0 grade C); sau
4. Conţinând 60% sau mai mult din greutate fluorina.
Notă tehnică
Pentru 1C006:
a. Temperatura de aprindere se determina prin Metoda Cleveland în vas
deschis conform ASTM D-92 sau standardelor naţionale echivalente;
b. Punctul de curgere se determina prin metoda descrisă în ASTM D-97 sau
în standardele naţionale echivalente;
c. Indicele de vâscozitate se determină prin metoda descrisă în ASTM
D-2270 sau în standardele naţionale echivalente;
d. Stabilitatea termică se determină prin metoda următoare sau conform
standardelor naţionale echivalente:
O cantitate de 20 ml din fluidul de încercat se introduce într-o
camera de oţel inoxidabil tip 317 de 46 ml, care conţine câte o
bulă cu diametrul (nominal) de 12,5 mm confecţionată din
următoarele materiale: oţel de scule M-10, oţel 52.100 şi bronz
naval (60% Cu, 39% Zn, 0,75% Sn).
Camera se pureaza cu azot, se etanşează la presiunea atmosferică şi
se ridică temperatura la 644+/-6 K (371+/-6 grade C) unde se
menţine la acest nivel timp de 6 ore.
Proba se consideră stabilă termic dacă la terminarea încercării
descrise mai sus sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
1. Pierderea de greutate a fiecărei bile este mai mică de 10 mg/mmp
de suprafaţă;
2. Modificarea vâscozităţii iniţiale determinată la 311 K
(38 grade C) este mai mică de 25%; şi
3. Indicele total acid sau bazic este mai mic de 0,40.
e. Temperatura de autoaprindere se determină prin metoda descrisă în ASTM
E-659 sau prin standardele naţionale echivalente.
1C007 Materiale pe baza ceramică, materiale ceramice non-"compozite", materiale
"compozite" cu "matrice" ceramică şi materiale precursoare, după cum
urmează:
N.B. Vezi de asemenea 1C107.
a. Materiale de baza din boruri simple sau complexe de titan având
impurităţi metalice totale, exclusiv adaosuri intenţionate, mai mici
de 5.000 ppm, dimensiunea medie a particulelor egală sau mai mică de 5
microni şi maximum 10% din particule mai mari de 10 microni;
b. Materiale ceramice non-"compozite" în stare bruta sau semifabricată,
compuse din boruri de titan cu o densitate de 98% sau mai mare din
densitatea teoretică;
Notă 1C007.b. nu supune controlului abrazivele.
c. Materiale "compozite" ceramică-ceramică cu "matrice" din sticla sau
oxid şi armate cu fibre din oricare din următoarele sisteme:
1. Si-N;
2. Si-C;
3. Si-Al-O-N; sau
4. Si-O-N;
având o rezistenţa specifică la rupere care depăşeşte 12,7 x 10^3 m;
d. Materiale "compozite" ceramică-ceramică cu sau fără o faza metalică
continua, conţinând particule sau faze fin dispersate din orice
material fibros sau de tip filiform, în care carburile sau nitrurile
de siliciu, zirconiu sau bor formează "matricea";
e. Materiale precursoare (adică materiale polimerice sau metalo-organice
cu scopuri speciale) pentru producerea oricărei sau oricăror faze ale
materialelor supuse controlului prin 1.C007.c., după cum urmează:
1. Polidiorganosilani (pentru producerea carburii de siliciu);
2. Polisilazani (pentru producerea nitrurii de siliciu);
3. Policarbosilazani (pentru producerea ceramicilor cu componente de
siliciu, carbon şi azot);
f. Materialele ceramice "compozite" cu un oxid sau cu "matrice" de sticla
armata cu fibre continue din oricare din sistemele următoare:
1. Al(2)O(3); sau
2. Si-C-N.
Notă 1C007.f. nu supune controlului "compozite" conţinând fibre din
aceste sisteme cu rezistenţa la rupere mai mică de 700 MPa
la 1.273 K (1.000 grade C) sau fibre cu rezistenţa la fluaj mai
mare de 1% deformaţie de fluaj la sarcina de 100 MPa şi 1.273K
(1.000 grade C) pentru 100 de ore.
1C008 Substanţe polimerice nefluorurate, după cum urmează:
a. 1. Bismaleimide;
2. Poliamid-imide aromatice;
3. Poliamide aromatice;
4. Polieterimide aromatice având o temperatura de tranziţie în stare
de sticla (Tg) mai mare de 513 K (240 grade C) măsurată prin metoda
uscata descrisă în ASTMD 3418;
Nota: 1C008.a. nu supune controlului pulberile de turnare, sau
formele de turnare, nefuzibile prin compresie.
b. Copolimeri termoplastici de cristale lichide având o temperatura de
deformare la cald mai mare de 523 K (250 grade C) conform ASTM D-648,
metoda A, sau standardelor naţionale echivalente, cu o sarcina de
1,82 N/mmp şi compuşi din:
1. Oricare din următoarele:
a. Fenilena, bifenilena sau naftalena; sau
b. Metil, butil terţiar sau fenilena substituită prin fenil,
bifenilena sau naftalena;
2. Oricare din următorii acizi:
a. Acid tereftalic;
b. Acid 6-hidroxi-2-naftoic; sau
c. Acid 4-hidroxibenzoic;
c. Poliarilen-eter-cetone, după cum urmează:
1. Polieter eter cetona (PEEK);
2. Polieter cetona cetona (PEKK);
3. Polieter cetona (PEK);
4. Polieter cetona eter cetona cetona (PEKEKK)
d. Poliarilen cetone;
e. Sulfuri de poliarilen, în care gruparea arilen este bifenilen,
trifenilen sau combinaţii ale acestora;
f. Polibifenilenetersulfona;
Notă tehnică
Temperatura de tranziţie în stare de sticla (Tg) pentru materialele de la
1C008 este determinata utilizând metoda uscata descrisă în ASTM D 3418.
1C009 Compuşi fluoruraţi neprelucraţi, după cum urmează:
a. Copolimeri de fluorura de viniliden având 75% sau mai mult o structura
cristalină beta fără alungire;
b. Polimide fluorurate conţinând 10% sau mai mult din greutate fluor
combinat;
c. Elastomeri din fosfazen fluorurat conţinând 30% sau mai mult din
greutate fluor combinat.
1C010 "Materiale fibroase sau filamentare" care pot fi folosite în structuri
sau produse laminate "compozite" cu "matrice" organică, metalică sau de
carbon, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 1C210
a. "Materiale fibroase sau filamentare" organice, având toate
caracteristicile următoare:
1. Un modul specific ce depăşeşte 12,7 x 10^6m; şi
2. O rezistenţa specifică la rupere ce depăşeşte 23,5 x 10^4m;
Nota 1C010.a nu supune controlului polietilena.
b. "Materiale fibroase sau filamentare" pe baza de carbon, având toate
caracteristicile următoare:
1. Un modul specific ce depăşeşte 12,7 x 10^6 m; şi
2. O rezistenţa specifică la rupere ce depăşeşte 23,5 x 10^4 m;
Notă tehnică
Proprietăţile materialelor descrise în 1C010.b. se determina folosind
metodele SRM 12 la 17 recomandate de SACMA sau standardele naţionale
echivalente, de exemplu Standardul Industrial Japonez JIS R-7601,
paragraful 6.6.2., bazat pe lot mediu.
Nota 1C010.b. nu supune controlului ţesătura fabricată din
"materiale fibroase sau filamentare" pentru repararea
structurilor sau laminatelor pentru aeronave, în care
dimensiunile plăcilor individuale nu depăşesc 50 x 90 cm.
1C010 c. "Materiale fibroase sau filamentare" anorganice având toate
caracteristicile următoare:
1. Un modul specific ce depăşeşte 2,54 x 10^4m;
2. O temperatura de topire, înmuiere, descompunere sau sublimare ce
depăşeşte 1.922 K (1.649 grade C) în mediu inert;
Nota 1C010.c. nu supune controlului:
1. Fibrele de altimina policristaline, discontinui,
multifazice, sub forma de fibre tăiate sau cu matrice
neregulată conţinând 3% în greutate sau mai mult siliciu,
cu un modul specific mai mic de 10 x 10^6m;
2. Fibrele din molibden şi aliaj de molibden;
3. Fibrele de bor;
4. Fibrele ceramice discontinui având punctul de topire,
înmuiere, descompunere sau sublimare mai mic de 2.043 K
(1.770 grade C) în mediu inert.
1C010 d. "Materiale fibroase sau filamentare":
1. Compuse din oricare din următoarele:
a. Polieterimide supuse controlului prin 1C008.a.; sau
b. Materiale supuse controlului prin 1C008.b. la 1C008.f.; sau
2. Compuse din materiale supuse controlului prin 1C010.d.1.a sau
1C010.d.1.b. şi "amestecate" cu alte fibre supuse controlului prin
1C010.a., 1C010.b., sau 1C010.c.;
e. Fibre impregnate cu răşină sau gudron (preimpregnate), fibre acoperite
cu metal sau carbon (semifabricate) sau "semifabricate din fibre de
carbon", după cum urmează:
1. Fabricate din "materiale fibroase sau filamentare" supuse
controlului prin 1C010.a, 1C010.b., sau 1C010.c.
2. Fabricate din "materiale fibroase sau filamentare" organice sau pe
baza de carbon având toate caracteristicile următoare:
a. Cu rezistenţa specifică la rupere mai mare de 17,7 x 10^4 m;
b. Cu modulul specific ce depăşeşte 10,15 x 10^6 m;
c. Care nu sunt supuse controlului prin 1C010.a. sau 1C010.b; şi
d. Atunci când sunt impregnate cu materiale supuse controlului prin
1C008. sau 1C009.b. având o temperatura de tranziţie în stare de
sticla (Tg) ce depăşeşte 383 K (110 grade C), sau cu răşini
fenolice sau epoxidice, având o temperatura de tranziţie în
stare de sticla (Tg) de 418K (145 grade C) sau mai mare;
Note 1C010.e. nu supune controlului
1. "Materialele fibroase sau filamentare" de carbon, impregnate
cu matrice de răşină epoxidică (preimpregnate) pentru
repararea structurilor sau laminatelor pentru aeronave, în
care dimensiunile plăcilor individuale ale preimpregnatelor
nu depăşesc 50cm x 90cm.
2. Preimpregnatele când sunt impregnate cu răşini fenolice şi
epoxidice având o temperatura de tranziţie în stare de sticla
(Ts) mai mică de 433K (160 grade C) şi o temperatura de
întărire mai mică decât temperatura de tranziţie în stare de
sticlă.
Notă tehnică
Temperatura de tranziţie în stare de sticla (Tg) pentru materialele
din 1.C010. e. este determinata utilizând metoda riscata descrisă
în ASTM D 3418. Temperatura de tranziţie în stare de sticla pentru
răşinile fenolice şi epoxidice este determinata utilizând metoda
riscata descrisă în ASTM D 4005 la o frecvenţa de 1 Hz şi o rată a
încălzirii de 2K ( grade C) pe minut.
1C011 Metale şi compuşi după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea Lista de armamente şi muniţii şi 1C111.
a. Metale în particule cu dimensiuni mai mici de 60 (mu)m, fie sferice,
pulbere, sferoidale, fulgi sau praf, fabricate din materiale conţinând
99% sau mai mult zirconiu, magneziu sau aliaje ale acestora;
N.B. Metalele sau aliajele din 1.C011.a. sunt supuse controlului
chiar dacă metalele sau aliajele sunt sau nu sunt capsulate în
aluminiu, magneziu, zirconiu sau beriliu.
b. Borul sau carbura de bor cu 85% puritate sau mai mare şi cu
dimensiunea particulelor de 60 (mu)m sau mai mică;
NB. Metalele sau aliajele din 1.C011.a. sunt supuse controlului
chiar dacă metalele sau aliajele sunt sau nu sunt capsulate în
aluminiu, magneziu, zirconiu sau beriliu.
c. Nitrat de guanidina.
1C012 Materiale pentru surse de încălzire nucleara, după cum urmează:
a. Plutoniu în orice forma, cu un conţinut izotopic de plutoniu 238 mai
mare pentru 50% din greutate;
Notă 1C012.a. nu supune controlului:
1. Încărcăturile de plutoniu conţinând 1 g sau mai puţin;
2. Încărcăturile de 3 "grame efective" sau mai puţin când sunt
conţinute într-o componenta de detectare în instrumente.
b. "Anterior separat" neptuniu 237 în orice forma.
Nota 1C012.b. nu supune controlului încărcăturile conţinând 1 g sau
mai puţin de neptuniu 237.
1C101 Materiale şi dispozitive care servesc la reducerea elementelor
observabile, spre exemplu a reflexiei radar, a semnalelor
ultraviolete/infraroşii şi acustice, altele decât cele menţionate în
paragraful 1C001, utilizabile la "rachete" şi subsisteme ale lor.
Note: 1. Paragraful 1C101 cuprinde:
a. Materiale de structura şi căptuşeli special concepute
pentru reducerea reflexiei radar;
b. Căptuşeli, inclusiv vopsele de acoperire, special
concepute pentru a reduce sau adapta reflexia sau emisia
în benzile de microunde, în infraroşu sau în ultraviolet
ale spectrului electromagnetic.
2. Paragraful 1C101 nu cuprinde căptuşelile special utilizate
pentru izolaţia termică a sateliţilor.
1C107 Materiale grafitate şi ceramice, altele decât cele supuse controlului
prin 1C007, după cum urmează:
a. Grafit recristalizat cu granulaţie fina sub forma de blocuri brute, a
cărui densitate este egală cu 1,72 g/cmc sau mai mare, măsurată la 288
K (15 grade C) şi a căror mărime a particulelor nu depăşeşte
100 (mu)m, grafit pirolitic sau fibros ranforsat, utilizabil în
construcţia ţevilor armamentului de infanterie şi în scuturile de
protecţie ale modulelor spaţiale de reintrare;
b. Materiale compozite ceramice (cu constanta dielectrică mai mică de 6
la frecvenţe cuprinse între 100 Hz şi 10.000 MHz), utilizabile în
radom şi blocuri brute uzinabile din ceramici nearse ranforsate cu
carbura de siliciu utilizabile pentru capetele scuturilor de
protecţie.
1C111 Propergoli şi compuşii lor chimici, alţii decât cei specificaţi la
paragraful 1C011, după cum urmează:
a. Substanţe de propulsie:
1. Pudra sferică de aluminiu, alta decât cea supusă controlului prin
Lista de armamente şi muniţii, având particule cu diametrul uniform
mai mic de 500 (mu)m şi cu un conţinut de aluminiu de 97% sau mai
mare;
2. Combustibili metalici, alţii decât cei supuşi controlului prin
Lista de armamente şi muniţii, cu particule metalice mai mici de
500 (mu)m, fie sferice, atomizate, sferoidale, fulgi sau
pulverizate, conţinând 97% sau mai mult, în greutate, din
următoarele elemente:
a. Zirconiu;
b. Beriliu;
c. Bor;
d. Magneziu; sau
e. Aliaje ale metalelor menţionate la punctele a. la d., de mai
sus;
3. Oxidanţi lichizi, respectiv:
a. Trioxid de azot;
b. Dioxid/tetraoxide de azot;
c. Pentaoxid de azot;
b. Substanţe polimerice:
1. Carboxipolibutadiena (CTPB);
2. Hidroxipolibutadiena (HTPB), alta decât cea supusă controlului prin
Lista de armamente şi muniţii;
3. Acid polibutadien-acrilic (PBAA);
4. Acid acrilonitril polibutadien-acrilic (PBAN)
c. Alţi aditivi şi agenţi pentru propulsie:
1. Butacena;
2. Dinitrat trietilen glicol (TEGDN);
3. 2-Nitrodifenilamina;
4. Trinitrat trimetiloetan (TMETN);
5. Dinitrat dietilen glicol (DEGDN);
6. Derivaţi ai ferocenului, alţii decât cei specificaţi în Lista de
armamente şi muniţii.
Notă Pentru propergolii şi compuşii lor chimici care nu figurează în
paragraful 1C111, vezi Lista de armamente şi muniţii.
1C116 Oţeluri maraging (oţeluri caracterizate în general printr-un conţinut
mare de nichel şi un conţinut scăzut de carbon şi prin utilizarea
elementelor de substituţie sau de precipitare pentru a produce o
durificare prin îmbătrânire) sub forma de foi, de plăci sau de
tuburi, a căror rezistenţa la rupere este egală cu 1.500 MPa sau mai
mare, măsurată la 293K (20 grade C) şi cu o grosime a peretelui sau
plăcii egală cu 5 mm sau mai mică.
N.B. Vezi de asemenea 1C216.
1C117 Wolfram, molibden şi aliajele lor, sub forma de particule sferice sau
atomizate uniforme, cu un diametru de 500 (mu)m sau mai mic, o puritate
de cel puţin 97%, care servesc la fabricarea componentelor pentru motoare
de racheta, adică scuturi termice, suprafeţele şi ieşirile ajutajelor şi
suprafeţele de control ale sistemelor de navigaţie.
1C202 Aliaje, altele decât cele supuse controlului prin 1C002.a.2, c. sau d.,
după cum urmează:
a. "Aliaje de aluminiu având" o rezistenţa maxima la tracţiune egală cu
460 MPa sau mai mare, la 293 K (20 grade C), sub forma de tuburi sau
de cilindri plini (inclusiv piese forjate) la care diametrul exterior
depăşeşte 75 mm;
b. "Aliaje de titan având" o rezistenţa maxima la tracţiune egală cu 900
MPa sau mai mare la 293 K (20 grade C) sub forma de tuburi sau de
cilindri plini (inclusiv piese forjate) la care diametrul exterior
depăşeşte 75 mm.
Notă tehnică
Expresia "Aliaje ... având" se referă la aliajele înainte sau după
tratamentul termic.
1C210 "Materiale fibroase sau filamentare" sau preimpregnate, altele decât cele
supuse controlului prin 1C010.a, b. sau e, după cum urmează:
1C210 a. "Materiale fibroase sau filamentare" cu carbon sau cu aramide, cu un
"modul specific" egal cu 12,7 x 10^6 m sau mai mare şi cu o
"rezistenţa specifică la tracţiune" egală cu 235 x 10^3 m sau mai
mare;
cu excepţia:
"materialelor fibroase sau filamentare" cu aramide reacoperite de un
modificator superficial pe baza de ester, cu un conţinut în greutate
de 0,25% sau mai mult;
b. "Materiale fibroase sau filamentare", pe baza de sticla, cu un "modul
specific" egal cu 3,18 x 10^4 m sau mai mare şi o "rezistenţa
specifică la tracţiune" egală cu 76,2 x 10^6 m sau mai mare; sau
c. "Toroane", "mănunchiuri", "meşe" sau "benzi" continue impregnate cu
răşini termorezistenţe, cu o grosime egală sau mai mică de 15 mm
(odată preimpregnate), confecţionate din "materiale fibroase sau
filamentare" cu carbon sau pe baza de sticla, supuse controlului prin
1C210.a. sau 1C210.b.
Notă tehnică
Raşina constituie matricea "compozitului".
N.B. La paragraful 1C210, termenii "materiale fibroase sau
filamentare" se limitează la "monofilamente", "toroane",
"mănunchiuri", "meşe" sau "benzi" continue.
1C216 "Oţeluri maraging, altele decât cele supuse controlului prin 1C116,
având o rezistenţa maxima la tracţiune egală cu 2.050 MPa sau mai mare
la 293K (20 grade C)";
cu excepţia:
formelor la care nici o dimensiune liniară nu depăşeşte 75 mm.
Notă tehnică
Expresia "oţel maraging ... având ..." se referă la oţelurile maraging
înainte sau după tratamentul termic.
1C225 Bor şi compuşi de bor, amestecuri şi materiale îmbogăţite în care
izotopul bor - 10 reprezintă mai mult de 20% în greutate din conţinutul
total în bor.
1C226 Wolfram, după cum urmează: piese din wolfram, din carbura de wolfram sau
din aliaje de wolfram (la care conţinutul în wolfram depăşeşte 90%) a
căror masa este mai mare de 20 kg, având o simetrie cilindrică ridicată
(inclusiv segmenţi de cilindru) cu un diametru interior egal cu 100 mm
sau mai mare, dar mai mic de 300 mm;
cu excepţia:
pieselor special concepute pentru a fi utilizate drept greutăţi sau drept
colimatoare de raze gamma.
1C227 Calciu (foarte pur) conţinând cel mult 1.000 ppm de impurităţi metalice,
altele decât magneziu şi cel mult 10 ppm de bor.
1C228 Magneziu (foarte pur) conţinând cel mult 200 ppm de impurităţi metalice,
altele decât calciu şi cel mult 10 ppm de bor.
1C229 Bismut de mare puritate (99,99% sau mai mult) cu un conţinut foarte redus
de argint (mai puţin de 10 ppm)
1C230 Beriliu, după cum urmează: metal, aliaje conţinând mai mult de 50%
beriliu în greutate, compuşi conţinând beriliu şi produse fabricate din
aceste substanţe:
cu excepţia:
a. Ferestrelor metalice pentru aparatura cu raze X sau pentru dispozitive
de diagrafic;
b. Produselor finite sau semifabricate din fixid de beriliu special
concepute pentru componente electronice sau pentru suporţi de circuite
electronice;
c. Beriliului (silicatului de beriliu şi de aluminiu) sub forma de
smarald sau acvamarin.
Notă Paragraful 1C230 include şi deşeurile şi rebuturile conţinând
beriliu aşa cum a fost definit mai sus.
1C231 Hafniu, după cum urmează: metal, aliaje şi compuşi pe baza de hafniu
conţinând mai mult de 60% în greutate din acest metal, precum şi
produsele fabricate din aceste materiale.
1C232 Heliu - 3 sau heliu îmbogăţit în izotopul 3, amestecuri conţinând heliu
- 3, produse sau dispozitive conţinând unul din aceste elemente,
cu excepţia:
produselor sau dispozitivelor conţinând mai puţin de 1 g de heliu - 3.
1C233 Litiu îmbogăţit în izotopul 6 (^6Li) până la o concentraţie mai mare de
7,5% în atomi, aliaje, compuşi sau amestecuri ce conţin litiu îmbogăţit
în izotopul 6, sau produse sau dispozitive conţinând unul din aceste
elemente;
cu excepţia:
dozimetrelor termoluminiscente.
Notă tehnică
Concentraţia naturala a izotopului 6 a litiului este de 7,5% atomi.
1C234 Zirconiu conţinând hafniu în care raportul hafniu/zirconiu este mai mic
de 1/500 în greutate, sub forma de metal, aliaje conţinând în greutate
mai mult de 50% zirconiu, compuşi sau produse fabricate în întregime cu
aceste elemente;
cu excepţia:
zirconiului sub forma de foi având o grosime maxima de 0,10 mm.
N.B. Paragraful 1C234 include şi deşeurile şi rebuturile conţinând
zirconiu aşa cum a fost definit la acest paragraf.
1C235 Tritiu, compuşi şi amestecuri conţinând tritiu în care raportul
tritiu/hidrogen, în atomi, este mai mare de 1/1.000, sau produse sau
dispozitive conţinând unul din aceste elemente;
cu excepţia:
produselor sau dispozitivelor conţinând maximum 1,48 x 10^3 GBq (40 Ci)
de tritiu sub o forma oarecare.
1C236 Radionuclizi de emisie alfa având un timp de înjumătăţire egal cu 10 zile
sau mai mare, dar mai mic de 200 ani, compuşi sau amestecuri care conţin
unul din aceşti radionuclizi, a căror activitate alfa totală este egală
cu 37 GBq/kg (1 Ci/kg) sau mai mare, sau produşi sau dispozitive
conţinând unul din aceste elemente;
cu excepţia:
produselor sau dispozitivelor a căror activitate alfa este mai mică
de 3,7 GBq (100 mCi).
1C237 Radiu 226, compuşi ai radiului 226, amestecuri conţinând radiu 226 sau
produse sau dispozitive ce conţin unul din aceste elemente;
cu excepţia:
a. Aplicaţiilor medicale;
b. Produselor sau dispozitivelor ce conţin mai puţin de 0,37 GBq (10 mCi)
de radiu 226, sub o forma oarecare.
1C238 Triflorura de clor [ClF(3)].
1C239 Substanţe cu mare putere explozivă, altele decât cele supuse controlului
prin Lista de armamente şi muniţii, sau substanţe sau amestecuri
conţinând mai mult de 2% din aceste substanţe explozive, a căror
densitate cristalină depăşeşte 1,8 g/cmc şi a căror viteza de detonaţie
depăşeşte 8.000 m/s.
1C240 Pudra de nichel sau nichel sub forma de metal poros, altele decât cele
supuse controlului prin 0C006, după cum urmează:
a. Pudra de nichel cu o puritate de 99,0% în greutate sau mai mult şi o
dimensiune medie a particulelor mai mică de 10 (mu)m, măsurată conform
normei B330 a ASTM;
cu excepţia:
Pudrelor de nichel filamentare;
b. Nichel sub forma de metal poros obţinut din materiale supuse
controlului prin 1C240.a.;
cu excepţia:
foilor individuale de nichel poros cu o suprafaţa mai mică de 1.000
cmp/foaie.
Notă Paragraful 1C240.b. se referă la metalul poros format prin
compactarea şi sinterizarea materialelor specificate la
paragraful 1C240.a. pentru a obţine un material metalic cu pori
fini interconectaţi în toată structura.
1C350 Substanţe chimice care pot servi ca precursori ia obţinerea agenţilor
chimici toxici, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea şi Lista de armamente şi muniţii.
1. Tiodiglicol (111-48-8);
2. Oxiclorura de fosfor (10025-87-3);
3. Metilfosfonat de dimetil (756-79-6);
4. Vezi de asemenea Lista de armamente şi muniţii pentru
Difluorura metilfosfonita (676-99-3);
5. Diclorura metilfosfonică (676-97-1);
6. Fosfit de dimetil (868-85-9);
7. Triclorura de fosfor (7719-12-2);
8. Fosfit de trimetil (121-45-9);
9. Clorura de tionil (7719-09-7);
10. 1-Metilpiperidina-3-ol (3554-74-3);
11. N,N-Diizopropil-2-cloroetilamina (96-79-7);
12. N,N-Diizopropil-2-aminoetantiol (5842-07-9);
13. Chinuclidinol-3-ol (1619-34-7);
14. Fluorura de potasiu (7789-23-3);
15. 2-Cloroetanol (107-07-3);
16. Dimetilamina (124-40-3);
17. Etilfosfonat de dietil (78-3 8-6);
18. N,N-Dimetilfosforamidat de dietil (2404-03-7);
19. Fosfit de dietil (762-04-9);
20. Clorura de dimetilamoniu (506-59-2);
21. Dicloroetilfosfina (1498-40-4);
22. Diclorura etilfosfonică (1066-50-8);
23. Difluorura etilfosfonică (753-98-0);
24. Acid fluorhidric (7664-39-3);
25. Benzilat de metil (76-89-1);
26. Metilfosfonildiclorura (676-83-5);
27. N,N-Diizopropil-2-aminnetanol (96-80-0);
28. Alcool pinacolilic (3,3-Dimetilbutan-2-ol) (464-07-3);
29. Vezi de asemenea Lista de armamente şi muniţii pentru
Metilfosfonit de O-etil-O-[2-(diizopropilamino) etil] (57856-11-8);
30. Fosfit de trietil (122-52-1);
31. Triclorura de arsen (7784-34-1);
32. Acid benzilic (76-93-7);
33. Metilfosfonit de O,O-dietil (15715-41-0);
34. Etilfosfonat de dimetil (6163-75-3);
35. Etilfosfinildifluorura (430-78-4);
36. Metilfosfinildifluorura (753-59-3)
37. 3-Chinuclidona (3231-38-2);
38. Pentaclorura de fosfor (10026-13-8);
39. Pinacolona (3,3-Dimetilbutanona) (75-97-8);
40. Cianura de potasiu (151-50-8);
41. Bifluorura de potasiu (7789-29-9);
42. Bifluorura de amoniu (1341-49-7);
43. Fluorura de sodiu (7681-49-4);
44. Bifluorura de sodiu (1333-83-1);
45. Cianura de sodiu (143-33-9);
46. Trietanolamina (102-71-6);
47. Pentasulfura de difosfor (1314-80-3);
48. Diizopropilamina (108-18-9);
49. N,N-2-Dietilaminoetanol (100-37-8);
50. Sulfura de sodiu (1313-82-2);
51. Monoclorura de sulf (10025-67-9);
52. Diclorura de sulf (10545-99-0);
53. Clorura de tri(2-hidroxietil)amoniu (637-39-8);
54. Clorura de 2-cloroetildiizopropilamoniu (4261-68-1).
1C351 Agenţi patogeni umani, zoonoze şi toxine:
a. Viruşi (care pot fi naturali, cu rezistenţa crescută sau modificaţi
sub forma de "culturi vii izolate" sau material, inclusiv material
viu inoculat deliberat sau contaminat cu aceste culturi), după cum
urmează:
1. Virusul Chikungunya;
2. Virusul febrei hemoragice Crimeea-Congo;
3. Virusul febrei Denga;
4. Virusul encefalitei cabaline din Est;
5. Virusul Ebola;
6. Virusul Hantaan;
7. Virusul Junin;
8. Virusul febrei Lassa;
9. Virusul choriomeningitei limfocitare;
10. Virusul Machupo;
11. Virus Marburg;
12. Virusul variolei maimuţei;
13. Virusul febrei din valea Rift;
14. Virusul encefalitei transmise prin capuşe (virusul encefalitei de
primavara-vara rusa);
15. Virusul variolei;
16. Virusul encefalitei cabaline din Venezuela;
17. Virusul encefalitei cabaline din Vest;
18. Virusul variolei albe;
19. Virusul febrei galbene;
20. Virusul encefalitei japoneze;
b. Rickettsii (care pot fi naturali, cu rezistenţa crescută sau
modificaţi, sub forma de "culturi vii izolate" sau material, inclusiv
material viu inoculat deliberat sau contaminat cu aceste culturi),
după cum urmează:
1. Coxiella burnetii;
2. Bartonella quintana (Rochalimaea quintana, Rickettsia quintana);
3. Rickettsia prowasecki;
4. Rickettsia rickettsii;
c. Bacterii (care pot fi naturale, cu rezistenţa crescută sau modificate,
sub forma de "culturi vii izolate" sau material, inclusiv material viu
inoculat deliberat sau contaminat prin aceste culturi), după cum
urmează:
1. Bacillus anthracis;
2. Brucella abortus;
3. Brucella melitensis;
4. Brucella suis;
5. Chlamydia psyttaci;
6. Clostridium botulinum;
7. Francisella tularensis;
8. Burkholderia mallei (Pseudomonas mallei);
9. Burkholderia pseudomallei (Pseudomonas pseudomallei);
10. Salmonella typhi;
11. Shigella dysenteriae;
12. Vibrio cholerae;
13. Yersinia pestis;
d. "Toxine" după cum urmează, precum şi "subunităţile de toxine":
1. Toxine botulinice;
2. Toxine de Clostridium perfringens;
3. Conotoxine;
4. Shigatoxine;
5. Toxine ale stafilococului auriu
6. Tetrodoxine;
7. Verotoxine;
8. Microcystine (Cyanginosine);
9. Aflatoxine.
cu excepţia:
tuturor agenţilor supuşi controlului prin 1C351 care se prezintă sub
forma unui "vaccin" sau a unei "imunotoxine".
1C352 Agenţi patogeni animali, după cum urmează:
a. Viruşi (care pot fi naturali, cu rezistenţa crescută sau modificaţi,
sub forma de "culturi vii izolate" sau material, inclusiv material viu
inoculat deliberat sau contaminat cu aceste culturi), după cum
urmează:
1. Virusul febrei porcine africane;
2. Virusul gripei aviare, care sunt:
a. Necaracterizaţi; sau
b. Cei definiţi prin directiva 92/40/CCE (JO nr. L 16 din
23.01.1992, pag. 19) ca având o mare putere patogena, după cum
urmează:
1. Virusul de tip A având un IPIV (indice de patogenitate
intravenoasă) mai mare de 1,2 la puii de 6 săptămâni; sau
2. Virusul de tip A, subtipurile HS sau H7, pentru care
segmentarea nucleului a pus în evidenţa aminoacizi de baza
multipli pe sita de separare a hemaglutinei;
3. Virusul limbii albastre;
4. Virusul maladiei mâinilor şi picioarelor;
5. Virusul variolei caprine;
6. Virusul herpesului porcin (maladia lui Aujeszky);
7. Virusul febrei ovine (virusul holerei Hog);
8. Virusul Lyssa;
9. Virusul maladiei din Newcastle;
10. Virusul pestei micilor rumegătoare;
11. Enterovirusul porcin tip 9 (virusul maladiei veziculare a
porcului);
12. Virusul pestei bovine;
13. Virusul variolei ovine;
14. Virusul maladiei Teschen;
15. Virusul stomatitei veziculare;
b. Micoplasme micoide (care pot fi naturale, cu rezistenţa crescută sau
modificaţi, sub forma de "culturi vii izolate" sau material, inclusiv
material viu inoculat deliberat sau contaminat cu aceste culturi),
cu excepţia:
produselor supuse controlului prin 1C352 sub forma de "vaccin".
1C353 "Microorganisme" modificate genetic, după cum urmează:
a. "Microorganisme" modificate genetic sau elemente genetice care conţin
secvenţe de acid nucleic asociate caracterului patogen al organismelor
supuse controlului prin 1C351.a. la c, 1C352 sau 1C354;
b. "Microorganisme" modificate genetic sau elemente genetice care conţin
secvenţe de acid nucleic putând codifica oricare din "toxinele" supuse
controlului prin 1C351.a. sau a "subunităţilor de toxine".
1C354 Agenţi patogeni proveniţi din vegetale, după cum urmează:
a. Bacterii, care pot fi naturale, cu rezistenţa crescută sau modificate,
sub forma de "culturi vii izolate" sau material care a fost inoculat
deliberat sau contaminat cu aceste culturi, după cum urmează:
1. Xantomonas albilineans;
2. Xantomonas campestris pv. citri, inclusiv ramurile ulterioare
desemnate prin Xantomonas campestris pv. citri de tip A, B, C, D, E
sau clasificate ca fiind Xantomonas citri, Xantomonas campestris
pv. aurantifolia sau Xantomonas campestris pv. citrumelo;
b. Ciuperci, care pot fi naturale, cu rezistenţa crescută sau modificate,
sub forma de "culturi vii izolate" sau material care a fost inoculat
deliberat sau contaminat cu asemenea culturi, după cum urmează:
1. Colletotrichum cofeanum var. virulans (Colletrotrichum kahawae);
2. Cochliobolus miyabeanus (Helminthosporium oryzae);
3. Microcyclus ulei (syn. Dothidella ulei);
4. Puccinia graminis (syn. Puccinia graminis F. sp. tritici);
5. Puccinia striiformis (syn. Puccinia glumarum);
6. Magnaporthe grisea (Pyricularia grisea/pyricularia oryzae).
1C450 Produse chimice toxice şi precursori chimici toxici:
N.B. Vezi de asemenea 1C350, 1C351.d. şi Lista de armamente şi muniţii
a. Produse chimice toxice:
1. Amiton: Tiofosfat de O, O-dietil-S[2-(dietilamino)etil] şi sărurile
alchilate sau protonate corespunzătoare (78-53-5);
2. PFIB: 1,1,3,3,3-Pentafluoro-2-(trifluorometil)propena (382-21-8);
3. Vezi Lista de armamente şi muniţii pentru: BZ: benzilat de
3-chinuclidinil (6581-06-2);
4. Fosgen: Diclorura de carbonil (75-44-5);
5. Clorocian: Clorura de cianogen (506-77-4);
6. Acid cianhidric: Cianura de hidrogen (74-90-8);
7. Cloropicrina: Tricloronitrometan (76-06-2)
b. Precursori ale produselor chimice toxice:
1. Produse chimice, altele decât cele specificate în Lista de
armamente şi muniţii sau la paragraful 1C350, conţinând un atom de
fosfor la care este legată o grupare metil, etil, n-propil sau
izo-propil, fără alţi atomi de carbon;
cu excepţia:
fonofos: etiltiofosfonotiolat de O-etil-S-fenil (944-22-9);
2. Dihalogenuri N,N-Dialchil (Me, Et, n-Pr sau i-Pr) amidofosforice;
3. N,N-Dialchil (Me, Et, n-Pr sau i-Pr) amidofosfaţi de dialchil (Me,
Et, n-Pr sau i-Pr) alţii decât N,N-Dimetilfosforamidat de dietil
(2404-03-7) specificat la 1C350;
4. N,N-Dialchil (Me, Et, n-Pr sau i-Pr)-2-cloroetilamine şi sărurile
protonate corespunzătoare, altele decât
N,N-Diizopropil-2-cloroetilamina (96-79-7) şi clorura de
2-cloroetildiizopropilamoniu (4261-68-1) specificate la paragraful
1C350;
5. N,N-Dialchil (Me, Et, n-Pr sau i-Pr) amino-2-etanoli şi sărurile
protonate, altele decât N,N-Diizopropil-2-aminoetanol (96-80-0) şi
N,N-Dietilaminoetanol (100-37-8) specificate la paragraful 1C350;
cu excepţia:
a. N,N-Dimetilaminoetanol (108-01-0) şi sărurile protonate
corespunzătoare;
b. Sărurile protonate corespunzătoare ale N,N-Dietilaminoetanol
(100-37-8);
6. N,N-Dialchil (Me, Et, n-Pr sau i-Pr) amino-2-etantioli şi sărurile
protonate corespunzătoare, altele decât
N,N-Diizopropil-2-aminoetantiol (5842-07-9);
7. Etildietanolamina (139-87-7);
8. Metildietanolamina (105-59-9).
1D SOFTWARE
1D001 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia" sau "utilizarea" echipamentelor supuse controlului prin 1B;
1D002 "Software" pentru "dezvoltarea" laminatelor cu "matrice" organică, din
metal sau din carbon sau "compozitelor".
1D101 "Software" special conceput pentru "utilizarea" produselor supuse
controlului prin 1B101.
1D103 "Software" special conceput pentru analiza parametrilor reduşi precum
reflexia radar, semnalele în infraroşu/ultraviolet şi semnalele acustice.
1D201 "Software" special conceput pentru "utilizarea" produselor supuse
controlului prin 1B201.
1E TEHNOLOGIE
1E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" sau "producţia" echipamentelor sau materialelor supuse
controlului prin 1A001.b., 1A001.c., 1A002. la 1A003, 1B sau 1C.
1E002 Alte "tehnologii", după cum urmează:
a. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" polibenzotiazolilor
sau polibenzoxazolilor;
b. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" compuşilor
fluoroelastomeri conţinând ce1 puţin un monomer vinileter;
c. "Tehnologie" pentru proiectarea sau "producţia" următoarelor materiale
de baza sau materiale ceramice non-"compozite":
1. Materiale de bază având toate caracteristicile următoare:
a. Oricare din următoarele compoziţii:
1. Oxizi simpli sau complecşi de zirconiu şi oxizi complecşi de
siliciu sau aluminiu;
2. Nitruri simple de bor (formele cristaline cubice);
3. Carburi simple sau complexe de siliciu sau bor; sau
4. Nitruri simple sau complexe de siliciu;
b. Impurităţi metalice totale, exclusiv adaosurile intenţionate,
mai mici de:
1. 1.000 ppm pentru oxizi sau carburi simple; sau
2. 5.000 ppm pentru compuşi complecşi sau nitruri simple; şi
c. Având oricare din următoarele:
1. Dimensiunea medie a particulelor egală sau mai mică de
5 (mu)m şi nu mai mult de 10% din particule mai mari de
10 p.m; sau
Notă Pentru oxid de zirconiu, aceste limite sunt de
1 (mu)m şi respectiv 5 (mu)m.
2. Având toate caracteristicile următoare:
a. Plăcuţe cu raportul lungime/grosime mai mare de 5;
b. Fibre cu raportul lungime/diametru mai mare de 10 pentru
diametre mai mici de 2 (mu)m; şi
c. Fibre continui sau debitate cu diametre mai mici de
10 (mu)m;
2. Materiale ceramice non-"compozite" compuse din materiale descrise
în 1E002.c.1.;
Nota 1E002.c.2. nu supune controlului tehnologia pentru proiectarea
sau producţia abrazivelor.
d. "Tehnologie" pentru "producţia" fibrelor de poliamida aromatică;
e. "Tehnologie" pentru instalarea, întreţinerea sau repararea
materialelor supuse controlului prin 1C001.;
f. "Tehnologie" pentru repararea structurilor laminatelor sau
materialelor "compozite" supuse controlului prin 1A002., 1C007.c.,
sau 1C007.d.
Nota 1E002.f. nu supune controlului "tehnologia" pentru repararea
structurilor, "aeronavelor civile" prin folosirea "materialelor
fibroase sau filamentare" din carbon şi răşini epoxidice,
precizate în manualele fabricanţilor de "aeronave".
1E101 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"utilizarea" produselor supuse controlului prin 1A102, 1B101, 1B115,
1B116, 1C001, 1C101, 1C107, 1C111 - 1C117, 1D101 sau 1D103.
1E102 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" "software"-ului supus controlului prin 1D001, 1D101 sau
1D103.
1E103 "Tehnologie" pentru reglarea temperaturii, presiunii sau atmosferei din
autoclave sau din hidroclave utilizate pentru "producţia" de "compozite"
sau de "compozite" parţial tratate.
1E104 "Tehnologie" pentru "producţia" materialelor obţinute prin piroliza puse
într-o forma, pe o mandrină sau în orice alt suport plecând de la
precursorii gazoşi care se descompun între 1.573 K (1.300 grade C) şi
3173 K (2.900 grade C) şi sub o presiune de la 130 Pa la 20 kPa;
Notă Paragraful 1E104 cuprinde "tehnologia" pentru obţinerea
compoziţiei precursorilor gazoşi, schemele şi parametrii de
comanda ai debitelor şi ai proceselor.
1E201 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"utilizarea" produselor supuse controlului prin 1A002, 1A202, 1A225 la
1A227, 1B201, 1.B225 la 1B233, 1C002.a., c. sau d., 1C010.b. şi prin
1C202, 1C210, 1C216, 1C225 la 1C240 sau 1D201.
1E202 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" sau "producţia" produselor supuse controlului prin 1A202
sau 1A225 la 1A227.
1E203 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" "software"-ului supus controlului prin 1D201.
LISTA PRODUSELOR şi TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE
CATEGORIA 2 - PRELUCRAREA MATERIALELOR
2A SISTEME, ECHIPAMENTE, ANSAMBLURI ŞI COMPONENTE
(Pentru rulmenţi silenţioşi, vezi ML9 din Lista de armamente şi muniţii)
2A001 Sisteme de rulmenţi, rulmenţi antifricţiune şi componentele acestora,
după cum urmează:
Nota 2A001 nu supune controlului bilele cu toleranţe specificate de
fabricant în conformitate cu ISO 3290 gradul 5 sau inferior.
a. Rulmenţi cu bile şi rulmenţi cu role masive având toleranţele
specificate de fabricant în conformitate cu ABEC 7, ABEC 7P, ABEC
7T sau standardul ISO Clasa 4 sau superioare (sau standardele
naţionale echivalente) şi având inelele, bilele sau rolele
realizate din monel sau beriliu.
Nota 2A001.a. nu supune controlului rulmenţii cu role conice.
b. Alţi rulmenţi cu bile şi cu role masive având toleranţele specificate
de fabricant în conformitate cu ABEC 9, ABEC 9P sau cu standardul ISO
Clasa 2 sau superioare (sau standardele naţionale echivalente);
Nota 2A001.b. nu supune controlului rulmenţii cu role conice.
c. Sisteme de lagăre magnetice active utilizând oricare din următoarele:
1. Materiale cu densităţi de flux de 2,0 T sau mai mari şi rezistenţa
de curgere mai mare de 414 MPa;
2. Polarizoare homopolare tridimensionale total electromagnetice
pentru actuatoare (servomotoare); sau
3. Senzori de poziţie pentru temperaturi înalte (450 K (177 grade C)
sau mai mari).
2A225 Creuzete fabricate din materiale rezistente la metale actinide lichide,
după cum urmează:
a. Creuzete cu un volum cuprins între 150 ml şi 8 l, fabricate din sau
acoperite cu un strat din materialele de mai jos, cu o puritate de 98%
sau mai mare:
1. Fluorura de calciu [CaF(2)];
2. Zirconat de calciu (metazirconat) [Ca(2)Zr0(3)];
3. Sulfura de ceriu [(Ce(2)S(3)];
4. Oxid de erbiu (erbina) [Er(2)O(3)];
5. Oxid de hafniu (hafnona) [HfO(2)];
6. Oxid de magneziu (MgO);
7. Aliaj nitrurat de niobiu-titan-wolfram (aprox. 50% Nb, 30% Ti,
20% W);
8. Oxid de ytriu (ytria) [Y(2)O(3)]; sau
9. Oxid de zirconiu (zircona) [ZrO(2)];
b. Creuzete cu un volum cuprins între 50 ml şi 2 l, fabricate din sau
placate în interior cu tantal cu o puritate egală sau mai mare de
99,9%;
c. Creuzete cu un volum cuprins între 50 ml şi 2 l, fabricate din sau
placate în interior cu tantal (cu o puritate egală sau mai mare de
98%), acoperite cu un strat de carbura, nitrura sau borura de tantal
(sau o combinaţie oarecare a acestor trei substanţe).
2A226 Valve, cu un diametru egal cu 5 mm sau mai mare în "mărime nominală",
prevăzute eu un obturator de suflare, fabricate în întregime din sau
placate în interior cu un strat de aluminiu, aliaje de aluminiu, de
nichel sau din aliaje conţinând minimum 60% Ni, cu comanda manuală sau
automată.
Notă Pentru valvele având diametre diferite la intrare şi la ieşire,
prin "mărimea nominală", menţionată mai sus, se înţelege diametrul
cel mai mic.
2B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
Note tehnice
1. Axele secundare de conturare paralela, (de exemplu, axa w de la
maşinile de găurit/alezat orizontale sau o axa de rotaţie secundară
care este paralela cu axa principala de rotaţie), nu se aduna la
numărul axelor de conturare.
N.B. Axele de rotaţie nu trebuie să se rotească cu 360 grade. O axă
de rotaţie poate fi acţionată de un dispozitiv liniar (de
exemplu un şurub sau un angrenaj cu cremalieră şi roată
dinţată).
2. Nomenclatorul axelor trebuie să fie în conformitate cu Standardul
Internaţional ISO 841, "Maşini cu "comandă numerică" - Nomenclatorul
de axe şi mişcări".
3. Pentru scopurile acestei Categorii, o "mandrină basculantă" este
considerată ca axa de rotaţie;
4. Nivelurile stabilite pentru precizia poziţionării, rezultate în urma
măsurătorilor efectuate în concordanţa cu ISO 230/2 (1997)*1) sau cu
standardele naţionale echivalente, pot fi utilizate pentru orice model
de maşina unealtă în locul testelor individuale de maşina;
NB. Precizia de poziţionare stabilită, înseamnă valoarea preciziei
furnizată de autoritatea naţională în domeniul licenţierii
(Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al
Interzicerii Armelor Chimice), ca reprezentativă pentru precizia
unui model de maşina.
Determinarea valorii stabilite
1. Se aleg 5 maşini ca model pentru a fi evaluate;
2. Se măsoară preciziile pe axele liniare în concordanţa cu ISO
230/2 (1997)*1);
3. Se determina valorile A pentru fiecare axa a fiecărei maşini.
Metoda de calcul a valorilor A este cea descrisă în
standardele ISO;
4. Se determina cea mai importanta valoare A pentru fiecare axa.
Aceasta valoare A devine valoarea stabilită pentru fiecare
axa a modelului de maşina (Ax, Ay, ...);
5. Deoarece Categoria 2 se referă la fiecare axa liniară, vor fi
atâtea valori stabilite câte axe liniare sunt;
──────────
*1) Se poate utiliza şi ISO 230/2 (1998) pentru o perioada intermediară de
un an după intrarea în vigoare.
──────────
6*2). Dacă oricare axa a modelului de maşina, nesupusă
controlului prin 2B001.a la 2B001.c, are o precizie
stabilită A de 5 (mu)m sau mai bună pentru maşinile de
rectificat şi de 6,5 (mu)m sau mai bună pentru maşinile de
frezat şi pentru strunguri, fabricantul trebuie să
solicite autorităţii naţionale în domeniul licenţierii
(Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice
şi al Interzicerii Armelor Chimice) să reconfirme nivelul
preciziei odată la fiecare 18 luni.
──────────
*2) Se poate utiliza şi o valoare mai mică (mai buna) de 6 (mu)m, conform
ISO 230/2 (1998), pentru maşinile de rectificat şi o valoare mai mică (mai bună)
de 8 (mu)m, conform ISO 230/2 (1998), pentru maşinile de frezat şi pentru
strunguri, pentru o perioada intermediară de un an după intrarea în vigoare.
──────────
2B001 Maşini unelte sau orice combinaţie a acestora, pentru îndepărtarea
(tăierea) adaosului de metal, ceramică sau "compozite", care conform
specificaţiei tehnice a fabricantului pot fi echipate cu dispozitive
electronice pentru "comanda numerică", după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 2B201.
a. Maşini unelte pentru strunjire, având toate caracteristicile
următoare:
1. Precizia poziţionării cu "toate compensările disponibile" egală sau
mai mică (mai bună) de 4,5 (mu)m de-a lungul oricărei axe liniare,
în conformitate cu ISO 230/2 (1997) sau cu standardele naţionale
echivalente*3); şi
2. Doua sau mai multe axe care pot fi coordonate simultan pentru
"controlul profilării".
Nota 2B001.a. nu supune controlului strungurile special concepute
pentru producţia de lentile de contact.
b. Maşini unelte pentru frezat, având oricare din caracteristicile
următoare:
1. a. Precizia poziţionării, cu "toate compensările disponibile",
egală sau mai mică (mai buna) de 4,5 мm de-a lungul oricărei axe
liniare, în conformitate cu ISO 230/2 (1997) sau cu standardele
naţionale echivalente*3); şi
b. Trei axe liniare plus o axa de rotaţie care pot fi coordonate
simultan pentru "controlul profilării";
2. Cinci sau mai multe axe care pot fi coordonate simultan pentru
"controlul profilării"; sau
3. O precizie a poziţionării pentru maşinile de alezat în coordonate
cu "toate compensările disponibile", egală sau mai mică (mai buna)
de 3 p,m de-a lungul oricărei axe liniare, în conformitate cu ISO
230/2 (1997) sau cu standardele naţionale echivalente";
c. Maşini unelte pentru rectificat, având oricare din următoarele
caracteristici:
1. a. Precizia poziţionării, cu "toate compensările disponibile",
egală sau mai mică (mai buna) de 3 (mu)m de-a lungul oricărei
axe liniare, în conformitate cu ISO 230/2 (1997) sau cu
standardele naţionale echivalente".
b. Trei sau mai multe axe care pot fi coordonate simultan pentru
"controlul profilării", sau
2. Cinci sau mai multe axe care pot fi coordonate simultan pentru
"controlul profilării";
──────────
*3) Se poate utiliza şi o valoare mai mică (mai bună) de 6 (mu)m, conform
ISO 230/2 (1998), pentru o perioadă intermediară de un an după intrarea în
vigoare.
Se poate utiliza şi o valoare mai mică (mai bună) de 4 (mu)m conform
ISO 230/2 (1998), pentru o perioadă intermediară de un an după intrarea în
vigoare.
──────────
Note 2B001.c. nu supune controlului următoarele maşini de rectificat:
1. Maşinile de rectificat cilindric exterior, interior sau
exterior-interior având toate caracteristicile următoare:
a. Sunt limitate la rectificarea cilindrica;
b. Sunt limitate la o capacitate maxima de lucru a pieselor
de prelucrat de 150 mm în lungime sau diametru exterior.
2. Maşinile special concepute ca maşini de rectificat în
coordonate, având oricare din următoarele caracteristici:
a. Axa c este utilizata pentru a menţine piatra de
rectificare în poziţia de baza (de echilibru) pe suprafaţa
de prelucrat; sau
b. Axa a este configurată să rectifice camele butoi.
3. Maşinile de rectificat freze sau scule, limitate pentru
producţia de scule sau freze.
4. Maşinile de rectificat arbori cotiţi sau arbori cu came.
5. Maşinile de rectificat suprafeţe;
d. Maşini de prelucrare prin electroeroziune (EDM) din categoria fără
fir, care au doua sau mai multe axe de rotaţie ce pot fi coordonate
simultan pentru "controlul profilării";
e. Maşini unelte pentru îndepărtarea adaosului de metal, ceramică sau
"compozite":
1. Prin intermediul:
a. Apei sau altui jet de lichid, inclusiv cele care utilizează
aditivi abrazivi;
b. Fasciculului de electroni; sau
c. Fasciculului "laser"; şi
2. Având doua sau mai multe axe de rotaţie, care:
a. Pot fi coordonate simultan pentru "controlul profilării"; şi
b. Au o precizie a poziţionării mai mică (mai buna) de 0,003 grade;
f. Maşini pentru găurire adâncă şi strunguri modificate pentru găurire
adâncă, având o capacitate maxima de găurire care depăşeşte 5.000 mm,
precum şi componente special destinate pentru acestea.
2B003 Maşini unelte cu "comanda numerică" sau manuale, componente, unităţi de
comanda şi accesorii, special concepute pentru şeveruirea, finisarea,
rectificarea sau honuirea roţilor dinţate calite, (Rc=40 sau mai mult),
angrenajelor elicoidale sau dublu elicoidale cu diametrul primitiv care
depăşeşte 1.250 mm şi o lăţime frontală a dinţilor de 15% din diametrul
primitiv sau mai mare, finisate la o calitate corespunzătoare normei AGMA
14 sau mai buna (echivalent cu ISO 1328 clasa 3).
2B004 "Prese izostatice" la cald, componente şi accesorii special concepute
pentru acestea, având toate caracteristicile următoare:
N.B. Vezi de asemenea 2B104 şi 2B204.
a. Un mediu controlat termic în cavitatea închisă şi o camera de lucru cu
diametrul interior de 406 mm sau mai mare; şi
b. Oricare din următoarele:
1. O presiune de lucru maxima care depăşeşte 207 MPa;
2. Un mediu controlat termic care depăşeşte 1.773 K (1.500 grade C);
sau
3. O instalaţie de impregnare cu hidrocarburi şi de îndepărtare a
produselor gazoase de descompunere rezultate.
Notă tehnică
Dimensiunea interioară a camerei desemnează diametrul interior al
camerei de lucru a presei în care se realizează atât temperatura cât şi
presiunea de lucru şi nu include dispozitivele de fixare. Aceasta
dimensiune va fi mai mică fie faţa de diametrul interior al camerei de
presiune a cuptorului, fie faţa de diametrul interior al camerei
izolate a cuptorului, depinzând care dintre cele doua camere este
localizata în interiorul celeilalte.
N.B. Pentru ştanţe, matriţe, poansoane, cochile şi ansambluri de
scule pentru prelucrare, vezi şi 1B003, 9B009 şi ML 18 din Lista
de armamente şi muniţii.
2B005 Echipamente special concepute pentru depunerea, prelucrarea şi controlul
procesului de depunere, acoperire şi modificare a suprafeţelor
straturilor anorganice, pentru substraturi neelectronice, prin procesele
prevăzute în Tabelul şi în Notele asociate ce urmează după paragraful
2E003.f. şi componentele lor de manevrare, poziţionare, manipulare şi
comanda automată, special concepute pentru acestea, după cum urmează:
a. Echipamente de producţie cu "control prin program memorat" pentru
depunere chimică în faza de vapori (CVD) având toate
caracteristicile următoare:
1. Proces modificat pentru una din tehnologiile următoare:
a. CVD pulsatorie;
b. Descompunere termică cu formarea germenilor de cristalizare
controlată (CNTD); sau
c. CVD prin intensificare sau mărire de plasma; şi
2. Oricare din următoarele:
a. Încorporează dispozitive de etanşare rotative pentru vid înalt
(egal sau mai mic de 0,01 Pa); sau
b. Încorporează controlul grosimii acoperirii în situ;
b. Echipamente de producţie a implantării ionice cu "control prin program
memorat" având curenţi de fascicul de 5 mA sau mai mari;
c. Echipamente de producţie pentru depuneri fizice în faza de vapori cu
fascicul de electroni, cu "control prin program memorat" (EB-PVD),
care încorporează sisteme de alimentare cu puteri de peste 80 kW,
având oricare din următoarele:
1. Un sistem de control cu "laser" al nivelului rezervorului de lichid
care reglează precis viteza de avans a lingoului;
2. Un dispozitiv de urmărire a vitezei comandat prin calculator, care
funcţionează pe principiul foto-luminiscenţei atomilor ionizaţi în
curentul de evaporant pentru controlul vitezei de depunere a unei
acoperiri care conţine doua elemente sau mai multe;
d. Echipamente de producţie pentru pulverizare de plasma cu "control prin
program memorat", având oricare din următoarele caracteristici:
1. Funcţionează într-o atmosferă controlată la presiune redusă (egală
sau mai mică de 10 kPa, măsurată la 300 mm deasupra ajutajului de
ieşire a pistolului), într-o camera de vid capabilă să evacueze
aerul până la 0,01 Pa înainte de procesul de pulverizare; sau
2. Încorporează controlul grosimii acoperirii în situ;
e. Echipamente de producţie pentru depunere prin pulverizare catodică cu
"control prin program memorat", capabile de densităţi de curent de 0,1
mA/mmp sau mai mari la o viteza a depunerii de 15 (mu)m/ora sau mai
mare;
f. Echipamente de producţie pentru depunerea cu arc catodic cu "control
prin program memorat", încorporând o reţea de electromagneţi pentru
controlul direcţiei spotului arcului pe catod;
g. Echipamente de producţie pentru placare ionică cu "control prin
program memorat", care permit măsurarea în situ a oricăreia din
următoarele caracteristici:
1. Grosimea de acoperire pe substrat şi controlul vitezei; sau
2. Caracteristicile optice.
Nota 2B005.a, 2B005.b, 2B005.e, 2B005.f şi 2B005.g nu supune
controlului echipamentele pentru depunere chimică în faza de
vapori, cu arc catodic, prin pulverizare catodică, prin
placare ionică sau implantare ionică, special concepute pentru
scule aşchietoare sau scule de uzinare.
2B006 Sisteme şi echipamente pentru măsurare sau control dimensional, după cum
urmează:
a. Maşini de control dimensional comandate de calculator, cu "comanda
numerică" sau cu "control prin program memorat", având o
"incertitudine a măsurării" tridimensională (volumetrică) egală sau
mai mică (mai buna) de (1,7 + L/1000) (mu)m (L este lungimea măsurată
în mm) stabilită conform ISO 10360-2;
N.B. Vezi de asemenea 2B206.
b. Instrumente pentru măsurarea deplasării liniare şi unghiulare, după
cum urmează:
1. Instrumente de măsurare liniară având oricare din caracteristicile
următoare:
a. Sisteme de măsurare de tip fără contact, cu "rezoluţie" egală
sau mai mică (mai buna) de 0,2 (mu)m într-un domeniu de măsurare
egal sau mai mic de 0,2 mm;
b. Sisteme liniare transformatoare diferenţiale de tensiune, având
ambele caracteristici următoare:
1. "Liniaritate" egală sau mai mică (mai buna) de 0,1% într-un
domeniu de măsurare egal sau mai mic de 5 mm; şi
2. O deviaţie egală sau mai mică de 0,1% pe zi la temperatura
standard a mediului din camera de încercări de +/- 1K; sau
c. Sisteme de măsurare, având toate caracteristicile următoare:
1. Conţin un "laser"; şi
2. Menţin timp de cei puţin 12 ore, într-un interval de
temperatura de + 1K în jurul unei temperaturi standard şi la
o presiune standard:
a. O "rezoluţie", pe toată scala, de 0,1 (mu)m sau mai mică
(mai bună);
b. O "incertitudine a măsurării" egală cu sau mai mică (mai
bună) de (0,2+L/2000) (mu)m (L reprezintă lungimea,
măsurată în mm);
Nota 2B006.b.1. nu supune controlului sistemele interferometrice
de măsurare, fără bucla deschisă sau închisă de reacţie
inversa, care conţin un laser pentru a măsura erorile de
mişcare ale saniilor maşinilor unelte, ale maşinilor de
control dimensional sau ale echipamentelor similare.
2. Instrumente de măsurare unghiulară având o "deviaţie de poziţie
unghiulară" egală sau mai mică (mai buna) de 0,00025 grade ;
Nota 2B006.b.2. nu supune controlului instrumentele optice cum ar
fi autocolimatoarele care folosesc lumina colimata pentru a
detecta deplasarea unghiulară a unei oglinzi.
c. Echipamente pentru măsurarea neregularităţilor suprafeţelor prin
măsurarea împrăştierii optice, în funcţie de unghi, cu o sensibilitate
de 0,5 nm sau mai mică (mai buna);
Note 1. Maşinile unelte care pot fi utilizate ca maşini de măsurat sunt
supuse controlului dacă îndeplinesc sau depăşesc criteriile
specificate pentru funcţionarea ca maşina unealtă sau pentru
funcţionarea ca maşina de măsurat.
2. O maşina descrisă în 2B006 este supusă controlului dacă
depăşeşte valoarea de prag de control oriunde în gama de
operare.
2B007 "Roboţi", controleri şi "efectori finali" speciali concepuţi, având
oricare din următoarele caracteristici:
N.B. Vezi de asemenea 2B207.
a. Capabili de prelucrare în timp real a imaginii complete
tridimensionale sau de analiza a scenei tridimensionale complete
pentru a genera sau a modifica "programele" sau pentru a genera sau
modifica date din programul numeric;
Notă Limitarea analizei scenei nu include aproximarea celei de a
treia dimensiuni prin vizarea sub un unghi dat sau interpretarea
limitată a unei scale de gri în vederea perceperii adâncimii sau
a texturii pentru sarcini aprobate (2 1/2D).
b. Special concepuţi pentru a satisface standardele naţionale de
securitate aplicabile în medii conţinând explozivi;
c. Special concepuţi sau prevăzuţi pentru a rezista la radiaţii mai mari
de 5 x 10^3 Gy (Si) fără degradare funcţionala; sau
d. Special concepuţi să funcţioneze la altitudini care depăşesc 30.000 m.
2B008 Ansambluri, unităţi sau piese special concepute pentru maşini unelte sau
pentru echipamentele supuse controlului prin 2B006 sau 2B007, după cum
urmează:
a. Unităţi cu reacţie de transmisie a poziţiei de tip liniar (de exemplu
dispozitive de tip inductiv, scări gradate, sisteme în infraroşu sau
sisteme "laser") având o "precizie" globală mai mică (mai bună) de
(800+(600xLx10^-3)) nm (L reprezintă lungimea efectivă, în mm);
Notă Pentru sistemele "laser" vezi şi Nota la 2B006.b.1.
b. Unităţi cu reacţie de transmisie a poziţiei de tip rotativ, (de
exemplu dispozitive de tip inductiv, scări gradate, sisteme în
infraroşu sau sisteme "laser"), având o "precizie" mai mică (mai
buna) de 0,00025 grade ;
Notă Pentru sistemele "laser" vezi şi Nota la 2B006.b.1.
c. "Mese rotative combinate" şi "mandrine basculante", capabile de
îmbunătăţirea performanţelor maşinilor unelte, conform cu specificaţia
tehnică a producătorului, la sau peste nivelul specificat în 2B.
2B009 Maşini de deformare continua şi prin rotaţie care, conform specificaţiei
tehnice a fabricantului, pot fi echipate cu unităţi de "comanda numerică"
sau controlate de calculator şi având toate caracteristicile următoare:
N.B. Vezi de asemenea 2B109 şi 2B209.
a. Doua sau mai multe axe controlate din care ce1 puţin două pot fi
coordonate simultan pentru "controlul profilării"; şi
b. O forţa de răsucire 60 kN.
Notă tehnică
Maşinile care combina funcţia de deformare continua cu cea de deformare
prin rotaţie sunt considerate, în conformitate cu 2B009, ca maşini de
deformare continua.
2B104 Echipamente şi aparatura de control concepute sau modificate pentru
procesul de mărire a densităţii şi a pirolizei părţilor componente ale
ajutajelor de rachete şi a ogivei vehiculelor de reintrare.
Note Singurele "prese izostatice" şi cuptoare supuse controlului prin
2B104 sunt următoarele:
a. "Prese izostatice ", altele decât cele supuse controlului prin
2B004, având toate caracteristicile următoare:
1. Presiunea maxima de lucru mai mare sau egală cu 69 MPa;
2. Sunt proiectate pentru a atinge şi menţine un mediu termic
controlat de 873 K (600 grade C) sau mai mare; şi
3. Au o camera cu un diametru de 254 mm sau mai mare.
b. Criptoare CVD proiectate sau modificate pentru creşterea
densităţii materialelor compozite carbon-carbon.
2B109 Maşini de deformare, altele decât cele supuse controlului prin 2B009,
precum şi componente special concepute pentru acestea, care:
N.B. Vezi de asemenea 2B209.
a. în concordanţa cu specificaţiile tehnice ale fabricantului, pot fi
echipate cu unităţi de "comanda numerică" sau controlate de
calculator, chiar dacă la livrare nu sunt echipate cu acestea;
b. Au mai mult de 2 axe ce pot fi coordonate simultan pentru "controlul
profilării".
Note tehnice
1. Maşinile care combina funcţia de deformare continua cu cea de
deformare prin rotaţie sunt considerate, în conformitate cu 2B109, ca
maşini de deformare continua.
2. Paragraful 2B109 nu supune controlului maşinile ce nu se utilizează
pentru producţia de componente şi echipamente de propulsie (de exemplu
carcasele motoarelor) pentru sistemele supuse controlului prin
9A007.a.
2B116 Sisteme de încercare la vibraţii şi componente ale acestora, după cum
urmează:
a. Sisteme de încercare la vibraţii utilizând feedback sau tehnici de
bucla închisă, prevăzute cu "comanda numerică", capabile să asigure
vibraţii de 10g (rms) sau mai mult, în toată gama de frecvenţe
cuprinse între 20 Hz şi 2.000 Hz şi forţe de 50 kN sau mai mult,
măsurate pe o "masa nefixată";
b. Comenzi numerice, asociate cu software de încercare special conceput,
cu o "lărgime de banda în timp real" mai mare de 5 kHz şi concepute
pentru utilizarea în echipamentele de încercare la vibraţii supuse
controlului prin 2B116.a;
c. Standuri de proba la vibraţii, cu sau fără amplificare, capabile de o
forţa de 50 kN sau mai mare, măsurată pe o "masa nefixată",
utilizabile în echipamentele de încercare la vibraţii supuse
controlului prin 2B116.a;
d. Structuri ale suporţilor pentru piese de încercat şi echipamente
electronice concepute pentru combinarea mai multor standuri de proba
la vibraţii, într-un sistem capabil să dezvolte o forţa efectivă de 50
kN sau mai mare, măsurată pe o "masa nefixată", utilizate în
echipamentele de încercare supuse controlului prin 2B116.a.
Notă La paragraful 2B116, prin "masa nefixată" se înţelege o masă
plană sau suprafaţa fără sisteme de prindere sau reglare.
ZB201 Maşini-unelte, altele decât cele supuse controlului prin 2B001, pentru
îndepărtarea sau aşchierea metalelor, materialelor ceramice sau
materialelor "compozite", care, conform specificaţiilor tehnice ale
fabricantului, pot fi echipate cu dispozitive electronice pentru
"controlul profilării" simultan, pe doua sau mai multe axe, după cum
urmează:
a. Maşini-unelte de frezat, având oricare din următoarele caracteristici:
1. Preciziile de poziţionare, cu "toate compensările disponibile",
sunt mai mici (mai bune) de 0,006 mm de-a lungul oricărei axe
liniare (eroare de poziţionare pe întreaga cursa); sau
2. Doua sau mai multe axe de rotaţie pentru profilare.
Notă Paragraful 2B201.a. nu supune controlului maşinile de frezat,
având următoarele caracteristici:
a. Cursa de-a lungul axei x mai mare de 2 m; şi
b. Precizia de poziţionare pe întreaga cursa pe axa x mai mare
(mai rea) de 0,030 mm.
b. Maşini-unelte de rectificat, având oricare din următoarele
caracteristici:
1. Preciziile de poziţionare, cu "toate compensările disponibile",
sunt mai mici (mai bune) de 0,004 mm de-a lungul oricărei axe
liniare (eroare de poziţionare pe întreaga cursa); sau
2. Doua sau mai multe axe de rotaţie pentru profilare.
Nota 2B201 nu supune controlului următoarele maşini de rectificat:
a. Maşinile de rectificat cilindric exterior, interior şi
exterior-interior, având toate caracteristicile următoare:
1. Sunt limitate la rectificare cilindrică;
2. Diametrul exterior sau lungimea piesei de prelucrat nu
depăşesc 150 mm;
3. Nu au mai mult de doua axe care pot fi coordonate simultan
pentru "controlul profilării";
4. Nu realizează profilarea pe axa c.
b. Maşinile de rectificat în coordonate, cu axele limitate la x,
y, c şi a, unde axa c este folosită pentru a menţine piatra
de rectificare perpendicular pe suprafaţa de prelucrat şi axa
a este configurată pentru rectificarea camelor cilindrice.
c. Maşinile de ascuţit scule sau cuţite, cu "software" special
conceput pentru producţia de scule sau cuţite; sau
d. Maşinile de rectificat arbori cu came sau arbori cotiţi.
2B204 "Prese izostatice", altele decât cele supuse controlului prin 2B004 sau
2B104, capabile să atingă o presiune de lucru maxima de 69 MPa sau mai
mare şi având o cavitate a camerei cu un diametru interior mai mare de
152 mm, precum şi mandrine, matriţe şi comenzi special concepute pentru
acestea.
Notă tehnică
Dimensiunea interioară a camerei desemnează diametrul interior al camerei
de lucru a presei în care se realizează atât temperatura cât şi presiunea
de lucru şi nu include dispozitivele de fixare. Aceasta dimensiune va fi
mai mică fie faţă de diametrul interior al camerei de presiune a
cuptorului, fie faţă de diametrul interior al camerei izolate a
cuptorului, depinzând care dintre cele doua camere este localizata în
interiorul celeilalte.
2B206 Maşini, dispozitive sau sisteme de control dimensional, altele decât cele
supuse controlului prin 2B006, după cum urmează:
a. Maşini de control dimensional comandate prin calculator, cu "comanda
numerică" sau "cu comanda prin program înregistrat", având următoarele
doua caracteristici:
1. Au doua sau mai multe axe;
2. Realizează o "incertitudine a măsurării" liniare uni-dimensională
egală sau mai mică (mai buna) de (1,25+L/1000) (mu)m, verificată cu
o probă martor cu o "precizie" mai mică (mai buna) de 0,2 (mu)m (L
reprezintă lungimea în mm)
(Ref.: VDI/VDE 2617 părţile 1 şi 2);
b. Sisteme pentru controlul simultan liniar-unghiular al semicarcaselor,
având următoarele doua caracteristici:
1. Realizează o "incertitudine a măsurării" de-a lungul oricărei axe
lineare egală sau mai mică (mai buna) de 3,5 (mu)m/5 mm;
2. Realizează o "deviaţie de poziţie unghiulară" egală sau mai mică
de (mai buna) 0,02 grade .
Note tehnice
1. Maşinile-unelte care pot fi utilizate ca maşini de măsurare sunt
supuse controlului dacă îndeplinesc sau depăşesc criteriile
specificate pentru funcţionarea ca maşini-unelte sau pentru
funcţionarea ca maşini de măsurat.
2. O maşina descrisă în paragraful 2B206 este supusă controlului dacă
depăşeşte valoarea de prag de control oriunde în gama de operare.
3. Sonda pentru determinarea "incertitudinii de măsurare" a unui sistem
de control dimensional va corespunde descrierii normei VDI/VDE: 2617,
părţile 2, 3 şi 4.
2B207 "Roboţi" sau "efectori finali", alţii decât cei supuşi controlului prin
2B007, special concepuţi pentru a satisface standardele naţionale de
securitate aplicabile la manipularea explozivilor puternici (de exemplu,
răspunzând specificaţiilor de codificare privind electricitatea pentru
explozivii puternici), precum şi controlerii special concepuţi pentru
aceştia.
2B209 Maşini de deformare continua şi prin rotaţie capabile de funcţii de
deformare continua, altele decât cele supuse controlului prin 2B009 sau
2B109 sau mandrine, după cum urmează:
a. 1. Având trei sau mai mulţi cilindri (activi sau de ghidare);
2. Putând, în conformitate cu specificaţiile fabricantului să fie
echipate cu unităţi de "comanda numerică" sau controlate de
calculator.
b. Mandrine de formare a rotoarelor, concepute să formeze rotoare
cilindrice cu diametrul interior între 75 mm şi 400 mm.
Notă Paragraful 2B209 vizează maşinile care au numai un singur cilindru
conceput să deformeze metalul şi doi cilindri auxiliari care susţin
mandrina, dar nu participa direct în procesul de deformare.
2B225 Manipulatoare la distanţa ce pot fi utilizate pentru a acţiona de la
distanţa în operaţiile de separare radiochimică şi în celule fierbinţi,
după cum urmează:
a. Capabile de a penetra pereţii celulelor pe o adâncime de 0,6 m sau mai
mult; sau
b. Capabile să treacă peste partea superioară a peretelui unei celule cu
o grosime de 0,6 m sau mai mult.
Notă Manipulatoarele la distanţa asigura translatarea acţiunilor
operatorului uman la un braţ de acţionare la distanţa şi la un
dispozitiv terminal. Acestea pot fi de tip "master/slave" sau
acţionate prin joystick sau tastatură.
2B226 Cuptoare cu inducţie în vid sau în mediu controlat (gaz inert) capabile
să funcţioneze la peste 1.123K (850 grade C), având bobine de inducţie
cu un diametru mai mic sau egal cu 600 mm, concepute pentru puteri de
intrare de 5kW sau mai mult, precum şi sisteme de alimentare electrică
special concepute, cu o putere de ieşire de 5 kW sau mai mult.
N.B. Vezi de asemenea 3B.
Notă Paragraful 2B226 nu supune controlului cuptoarele concepute pentru
tratarea plachetelor de semiconductori.
2B227 Cuptoare de topire şi turnare sub vid sau în mediu controlat pentru
metalurgie şi sistemele lor specifice de comanda şi supraveghere prin
calculator, după cum urmează:
a. Cuptoare de retopire şi de turnare cu arc, cu capacitatea electrozilor
consumabili cuprinsă între 1.000-20.000 cmc, capabile să funcţioneze
la temperaturi de topire de peste 1.973K (1.700 grade C);
b. Cuptoare de topire cu fascicul de electroni şi cuptoare de topire prin
pulverizare şi cu plasma, cu o putere egală cu 50 kW sau mai mare şi
capabile să funcţioneze la temperaturi de topire mai mari de 1.473 K
(1.200 grade C).
2B228 Echipamente de fabricare şi asamblare a rotorilor, mandrine şi matriţe
pentru formarea de silfoane, după cum urmează:
a. Echipamente de asamblare a rotorilor pentru asamblarea secţiunilor,
şicanelor şi dopurilor tuburilor rotorilor de centrifuge cu gaz.
Respectivele echipamente cuprind mandrine de precizie, dispozitive de
fixare şi maşini de ajustare fretata;
b. Echipamente de ridicare a rotorului utilizat pentru alinierea
secţiunilor de tuburi de rotori de centrifuge cu gaz la o axa comuna.
Notă tehnică
În mod normal, astfel de echipamente vor consta din sonde de măsurare
de precizie, legate la un calculator, care controlează secvenţial (de
exemplu acţiunea pistonului pneumatic pentru alinierea secţiunilor
rotorilor tubulari).
c. Mandrine şi matriţe pentru formarea de silfoane, pentru a produce
silfoane cu o singura circumvoluţie (silfoane făcute din aliaje de
aluminiu cu rezistenţa înalta, din oţel maraging sau din materiale sub
forma filamentară cu o rezistenţa înaltă).
Silfoanele au toate caracteristicile următoare:
1. Diametru interior de la 75 mm la 400 mm;
2. Lungime egală cu 12,7 mm sau superioară; şi
3. Circumvoluţie unică cu adâncimea mai mare de 2 mm.
2B229 Maşini centrifugale de echilibrare multiplan, fixe sau portabile,
orizontale sau verticale, după cum urmează:
a. Maşini centrifugale de echilibrare concepute pentru echilibrarea
rotorilor flexibili cu o lungime egală cu 600 mm sau mai mare, având
toate caracteristicile următoare:
1. Diametrul util sau diametrul axului este egal cu 75 mm sau mai
mare;
2. Sarcina masică de la 0,9 kg la 23 kg;
3. Sunt capabile să realizeze echilibrări la viteze de rotaţie mai
mari de 5.000 rot/min.
b. Maşini centrifugale de echilibrare concepute pentru echilibrarea
componentelor rotorilor cilindrici cu cavitate, având toate
caracteristicile următoare:
1. Diametrul axului este de 75 mm sau mai mare;
2. Sarcina masică între 0,9 kg şi 23 kg;
3. Sunt capabile să limiteze dezechilibrul rezidual la 0,01 mm/kg pe
plan sau mai bine; şi
4. Sunt de tipul acţionate prin curea.
2B230 "Traductoare de presiune" capabile să măsoare presiunea în orice punct al
domeniului de la 0 la 13 kPa, ale căror elemente sensibile sunt fabricate
din sau acoperite cu nichel, aliaje de nichel cu mai mult de 60% nichel
în greutate, aluminiu sau aliaje din aluminiu, având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O limita a scalei mai mică de 13 kPa şi o "precizie" mai buna decât
+/-1% (pentru întreaga scala); sau
b. O limita a scalei de 13 kPa sau mai mare şi o "precizie" mai buna de
+/-130 Pa.
Notă tehnică
Pentru scopurile din paragraful 2B230, termenul "precizie" include
neliniaritatea, histerezisul şi repetabilitatea la temperatura mediului
ambiant.
2B231 Pompe de vid cu un diametru la intrare egal sau mai mare de 380 mm,
capacitate de pompare de 15000 l/s sau mai mare şi capabile să producă un
vid final mai mare de 13 mPa.
Note tehnice
1. Vidul final este determinat la intrarea pompei, cu intrarea pompei
închisă.
2. Capacitatea de pompare este determinata în punctul de măsura, cu azot
sau aer.
2B232 Tunuri mulţi-etaj cu gaz uşor sau alte sisteme de tunuri de mare viteza
(sisteme cu bobine, electromagnetice, electrotermice sau alte sisteme
avansate) capabile să accelereze proiectilele până la 2 km/s sau mai
mult.
2B350 Instalaţii şi echipamente pentru producerea substanţelor chimice, după
cum urmează:
a. Reactoare sau cuve de reacţie, cu sau fără agitatoare, cu un volum
total intern (geometric) mai mare de 0,1 mc (100 l), dar mai mic de 20
mc (20.000 l), în care toate suprafeţele, care vin în contact direct
cu substanţele chimice care sunt prelucrate sau înmagazinate, sunt
fabricate din oricare din următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20 % crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
5. Tantal sau aliaje de tantal;
6. Titan sau aliaje de titan; sau
7. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
b. Agitatoare pentru utilizarea în reactoare sau vase de reacţie la care
toate suprafeţele agitatoarelor, care vin în contact direct cu
substanţele chimice care sunt prelucrate sau înmagazinate, sunt
fabricate din oricare din următoarele materiale.
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
5. Tantal sau aliaje de tantal;
6. Titan sau aliaje de titan; sau
7. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
c. Tancuri de depozitare, containere sau recipienţi cu un volum total
intern (geometric) de 0,1 mc (100 l), în care toate suprafeţele, care
vin în contact direct cu substanţele chimice care sunt înmagazinate
sau prelucrate, sunt fabricate din oricare din următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20 % crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
5. Tantal sau aliaje de tantal;
6. Titan sau aliaje de titan; sau
7. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
d. Schimbătoare de căldura sau condensatoare cu o suprafaţa de transfer
de căldura mai mică de 20 mp, în care toate suprafeţele care vin în
contact direct cu substanţele chimice prelucrate, sunt fabricate din
oricare din următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Grafit;
5. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
6. Tantal sau aliaje de tantal;
7. Titan sau aliaje de titan; sau
8. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
e. Coloane de distilare sau de absorbţie cu diametrul interior mai mare
de 0,1 m, în care toate suprafeţele care vin în contact direct cu
substanţele chimice prelucrate, sunt fabricate din oricare din
următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20 % crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Grafit;
5. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
6. Tantal sau aliaje de tantal;
7. Titan sau aliaje de titan; sau
8. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
f. Echipamente de umplere cu comanda de la distanţa, în care toate
suprafeţele care vin în contact direct cu substanţele chimice
prelucrate, sunt fabricate din oricare din următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
sau
2. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate.
g. Supape cu etanşare multiplă, având un orificiu de detecţie a
scurgerilor, supape cu burduf, clapete de reţinere, supape cu
diafragma, în care toate suprafeţele care vin în contact direct cu
substanţele chimice înmagazinate sau prelucrate, sunt fabricate din
unul sau mai multe din următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
5. Tantal sau aliaje de tantal;
6. Titan sau aliaje de titan; sau
7. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
h. Ţevi (tuburi) cu pereţi multipli, incluzând un orificiu de detecţie a
scurgerilor, în care toate suprafeţele care vin în contact direct cu
substanţele chimice înmagazinate sau prelucrate, sunt fabricate din
oricare din următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
2. Fluoropolimeri;
3. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
4. Grafit;
5. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
6. Tantal sau aliaje de tantal;
7. Titan sau aliaje de titan; sau
8. Zirconiu sau aliaje de zirconiu;
i. Pompe cu garnituri de etanşare multiple, pompe dozatoare cu acţionare
magnetică, cu burduf sau cu diafragma, cu un debit mai mare de 0,6
mc/h sau pompe de vid cu un debit maxim specificat de constructor mai
mare de 5 mc/h (la temperatura de 273 K (0 grade C) şi presiunea de
101,3 kPa), în care toate suprafeţele care vin în contact direct cu
substanţele chimice prelucrate, sunt fabricate din oricare din
următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
2. Ceramici;
3. Ferosiliciu;
4. Fluoropolimeri;
5. Sticla (inclusiv vitrificată, emailată sau metalizată);
6. Grafit;
7. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate;
8. Tantal sau aliaje de tantal;
9. Titan sau aliaje de titan; sau
10. Zirconiu sau aliaje de zirconiu.
j. Incineratoare concepute pentru distrugerea substanţelor chimice supuse
controlului prin 1C350, echipate cu dispozitive special concepute de
introducere a deşeurilor şi dispozitive de manipulare, având o
temperatura medie în camera de ardere mai mare de 1.273K
(1.000 grade C), în care toate suprafeţele sistemului de introducere
a deşeurilor care vin în contact direct cu deşeurile chimice
înmagazinate sau prelucrate, sunt fabricate din oricare din
următoarele materiale:
1. Aliaje conţinând mai mult de 25% nichel şi 20% crom în greutate;
2. Ceramici; sau
3. Nichel sau aliaje cu mai mult de 40% nichel în greutate.
2B351 Sisteme-dozimetrice şi detectoare pentru gaze toxice, după cum urmează:
a. Concepute să lucreze în regim continuu şi capabile să detecteze
substanţele toxice de lupta (S.T.L.), substanţele chimice supuse
controlului prin 1C350, cât şi compuşii organici conţinând fosfor,
sulf, fluor sau clor, la concentraţii mai mici de 0,3 mg/mc de aer;
sau
b. Concepute pentru detectarea compuşilor având o acţiune
anticolinesterazică.
2B352 Echipamente ce pot fi folosite în manipularea substanţelor biologice,
după cum urmează:
a. Instalaţii complete de exilare biologică cu nivel de securitate tip
P3 şi P4.
Notă tehnică
Nivelurile de securitate P3 sau P4 (BL3, BL4, L3, L4) sunt conforme
descrierii din "Manualul de securitate biologic în laboratoarele
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii" (Geneva, 1983);
b. Fermentatoare capabile să cultive "microorganisme" patogene şi viruşi
pentru producţia de toxine, fără să elimine aerosoli şi având o
capacitate totală de 100 l sau mai mare.
Notă tehnică
Fermentatoarele cuprind bioreactoare, chemostate şi sisteme cu flux
continuu.
c. Separatoare centrifugale cu regim continuu, funcţionând fără eliminare
de aerosoli, având toate caracteristicile următoare:
1. Debit care depăşeşte 100 l/h;
2. Componente din oţel inoxidabil lustruit sau din titan;
3. Etanşare dubla sau multiplă în zona de reţinere a vaporilor; şi
4. Capabile să efectueze o sterilizare în situ a vaporilor în mediu
închis.
Notă tehnică
Separatoarele centrifugale includ decantoarele.
d. Dispozitive de filtrare în curent (flux) transversal, utilizabile
pentru separarea în regim continuu fără eliminare de aerosoli, având
următoarele doua caracteristici:
1. Suprafaţa egală sau mai mare de 5 mp; şi
2. Capabile să efectueze o sterilizare în situ.
e. Dispozitive de liofilizare sterilizabile cu vapori având un
condensator cu o capacitate între 50 kg şi 1000 kg de gheaţa în 24
ore;
f. Echipamente care încorporează sau sunt încorporate în camere de
exilare cu nivel de securitate P3 sau P4, după cum urmează:
1. Combinezoane protectoare complete sau parţiale, cu ventilaţie
independenta;
2. Posturi de securitate biologică sau izolatoare ce permit efectuarea
de operaţiuni manuale, asigurând un mediu echivalent clasei a III-a
de securitate biologică.
Notă În paragraful 2B352.f.2, izolatoarele cuprind izolatoarele
flexibile, incintele uscate, camerele anaerobe şi camerele cu
mănuşi.
g. Camere concepute pentru încercări de detecţie a aerosolilor cu
"microorganisme", viruşi sau "toxine" cu o capacitate egală sau mai
mare de 1 mc.
2C MATERIALE Nici unul.
2D SOFTWARE
2D001 "Software", altul decât cel supus controlului prin 2D002, special
conceput sau modificat pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea"
echipamentelor supuse controlului prin 2A sau 2B;
2D002 "Software" pentru dispozitive electronice, chiar atunci când se găsesc
într-un dispozitiv sau sistem, permiţând ca acest dispozitiv sau sistem
să funcţioneze ca unitate de "comanda numerică", capabil să realizeze
oricare din următoarele funcţiuni:
a. Coordonarea simultană a mai mult de 4 axe pentru "controlul
profilării"; sau
b. "Prelucrarea în timp real" a datelor pentru modificarea pasului
sculei, a vitezei de avans şi a datelor pinolei, în timpul
funcţionarii maşinii, prin:
1. Calcularea automată şi modificarea unei parţi din datele de
program pentru funcţionare în doua sau mai multe axe prin
intermediul ciclului de măsurare prelucrată şi accesului la
datele sursei; sau
2. "Controlul adaptiv" cu mai mult de o variabila fizică măsurată şi
prelucrată prin intermediul modelului de calcul (strategie) pentru
a modifica una sau mai multe instrucţiuni de maşina în scopul
optimizării procesului.
Nota 2D002 nu supune controlului "software"-ul special conceput sau
modificat pentru funcţionarea maşinilor unelte care nu sunt supuse
controlului prin Categoria 2.
2D101 "Software" special conceput pentru "utilizarea" echipamentelor supuse
controlului prin 2B104, 2B109 sau 2B116.
N.B. Vezi de asemenea şi 9D004.
2D201 "Software" special conceput pentru "utilizarea" echipamentelor supuse
controlului prin ZB204, 2B206, 2B207, 2B209, 2B227 sau 2B229.
2D202 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea"
"producţia" sau "utilizarea" echipamentelor supuse controlului prin
2B201.
2E TEHNOLOGIE
2E001 "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"dezvoltarea" echipamentelor sau "software"-ului supuse controlului prin
2A, ZB sau 2D;
2E002 "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"producţia" echipamentelor supuse controlului prin 2A sau 2B;
2E003 Alte "tehnologii", după cum urmează:
a. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" graficii interactive ca parte
integrantă a unităţilor de "comanda numerică" pentru pregătirea sau
modificarea parţilor de program;
b. "Tehnologie" pentru procedeele de fabricaţie prin prelucrarea
metalelor, după cum urmează:
1. "Tehnologie" pentru conceperea sculelor, matriţelor sau
dispozitivelor de montaj special concepute pentru următoarele
procese:
a. "Formare superplastică";
b. "Sudura prin difuzie"; sau
c. "Presare hidraulică cu acţiune directa";
2. Date tehnice constând în metode de prelucrare sau parametri,
conform listei de mai jos, utilizate pentru controlul:
a. "Formării superplastice" a aliajelor de aluminiu, de titan sau a
"superaliajelor":
1. Pregătirea suprafeţei;
2. Nivelul de deformare;
3. Temperatura;
4. Presiunea;
b. "Sudurii prin difuzie" a aliajelor de titan sau a
"superaliajelor":
1. Pregătirea suprafeţei;
2. Temperatura;
3. Presiunea;
c. "Presării hidraulice cu acţiune directa" a aliajelor de aluminiu
sau de titan:
1. Presiunea;
2. Durata ciclului;
d. "Densificării izostatice la cald" a aliajelor de titan sau de
aluminiu sau a "superaliajelor":
1. Temperatura;
2. Presiunea;
3. Durata ciclului;
c. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" maşinilor hidraulice
de ştanţare şi a matriţelor pentru acestea, pentru fabricarea
structurilor "aeronavelor";
d. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" generatoarelor de instrucţiuni
pentru maşinile unelte (de ex. parţi de programe) plecând de la datele
de concepţie aflate în interiorul unităţilor de "comanda numerică";
e. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" "software"-ului de integrare în
vederea încorporării sistemelor expert în unităţile de "comanda
numerică", ca suport pentru decizii avansate la nivel de atelier;
f. "Tehnologie" pentru aplicarea acoperirilor anorganice în straturi
suprapuse sau a acoperirilor anorganice de modificare a suprafeţei
anorganice (specificată în coloana a următorului Tabel) la substraturi
neelectronice (specificate în coloana 2 a următorului Tabel), prin
procedeele specificate în coloana 1 a următorului Tabel şi definite în
Nota Tehnică.
N.B. Tabelul următor va fi citit în sensul supunerii controlului a
tehnologiei pentru "Procedeele de acoperire" specifice, numai
atunci când "Acoperirea rezultată" din coloana 3 este cea
trecută exact în dreptul paragrafului din coloana 2 "Substrat".
De exemplu, datele tehnice pentru procesul de acoperire CVD
sunt supuse controlului pentru "Siliciuri" (ca "Rezultat al
acoperirii"), când "Substratul" este "Material "compozit"
carbon-carbon, ceramice şi cu "matrice" metalică", dar nu sunt
supuse controlului pentru "Siliciuri", când "Substratul" este
format din "Carburi de wolfram cementat (16), carbura de
siliciu (18".
TABEL - PROCEDEE DE DEPUNERE
1. Procedeu de acoperire*1)(tm) 2. Substrat 3. Acoperirea rezultată
__________
*1) (tm) Numerele din paranteză se referă la Notele ce urmează acestui Tabel.
──────────
A. Depunere chimică în "Superaliaje" Aluminiuri pentru pasaje
faza de vapori (CVD) interne
Ceramici (19) şi sticle Siliciuri
cu dilatare redusă (14) Carburi
Straturi dielectrice (15)
Diamant
Carbon tip diamant (17)
Materiale "compozite" Siliciuri
carbon-carbon, ceramice Carburi
şi cu "matrice" metalică Metale refractare
Amestecuri ale acestora (4)
Straturi dielectrice (15)
Aluminiuri
Aluminiuri aliate (2)
Nitruri de bor
Carburi de wolfram Carburi
cementat (16) Wolfram
Carbura de siliciu Amestecuri ale acestora (4)
Straturi dielectrice (15)
Molibden şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
molibden
Beriliu şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
beriliu Diamant
Carbon tip diamant (17)
Materiale pentru ferestre Straturi dielectrice (15)
de senzori (9) Diamant
Carbon tip diamant (17)
B. Depunere fizică în faza
de vapori prin evaporare
termică (TE-PVD)
1. Depunere fizică în faza "Superaliaje" Siliciuri aliate
de vapori prin fascicul Aluminiuri aliate (2)
de electroni (EB-PVD) MCrAlX (5)
Oxid de zirconiu modificat
(12)
Siliciuri
Aluminiuri
Amestecuri ale acestora (4)
Ceramici (19) şi sticle Straturi dielectrice (15)
cu dilatare redusă (14)
Oţel rezistent la MCrAlX (5)
coroziune (7) Oxid de zirconiu modificat
(12)
Amestecuri ale acestora (4)
Materiale "compozite" Siliciuri
carbon-carbon, ceramice Carburi
şi cu "matrice" metalică Metale refractare
Amestecuri ale acestora (4)
Straturi dielectrice (15)
Nitruri de bor
Carbura de wolfram Carburi
cementata (16) Wolfram
Carbura de siliciu Amestecuri ale acestora (4)
Straturi dielectrice (15)
Molibden şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
molibden
Beriliu şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
beriliu Boruri
Beriliu
Materiale pentru ferestre Straturi dielectrice (15)
de senzori (9)
Aliaje de titan (13) Boruri
Nitruri
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B.2. Depunere fizică în faza Ceramici (19) şi sticlă Straturi dielectrice (15)
de vapori cu încălzire cu dilatare scăzută (14) Carbon tip diamant (17)
rezistivă ionică
(placare ionică)
Materiale "compozite" Straturi dielectrice (15)
carbon-carbon, ceramice
şi cu "matrice" metalică
Carbura de wolfram Straturi dielectrice (15)
cementata (16)
Carbura de siliciu
Molibden şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
molibden
Beriliu şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
beriliu
Materiale pentru ferestre Straturi dielectrice (15)
de senzori (9) Carbon tip diamant (17)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B.3. Depunere fizică în Ceramici (19) şi sticla Siliciuri
faza de vapori prin cu dilatare redusă (14) Straturi dielectrice (15)
evaporare "laser" Carbon tip diamant (17)
Materiale "compozite" Straturi dielectrice (15)
carbon-carbon, ceramice
şi cu "matrice" metalică
Carbura de wolfram Straturi dielectrice (15)
cementata (16)
Carbura de siliciu
Molibden şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
molibden
Beriliu şi aliaje de Straturi dielectrice (15)
beriliu
Materiale pentru ferestre Straturi dielectrice (15)
de senzori (9) Carbon tip diamant (17)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B.4. Depunere fizică în faza "Superaliaje" Siliciuri aliate
de vapori prin Aluminiuri aliate (2)
descărcare cu arc MCrAlX (S)
catodic
Polimeri (11) şi Boruri
"compozite" cu "matrice" Carburi
organică Nitruri
Carbon tip diamant (17)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
C. Cementare compactă Materiale "compozite" Siliciuri
(vezi pct. A de mai carbon-carbon, ceramice Carburi
sus pentru cementare şi cu "matrice" metalică Amestecuri ale acestora (4)
necompactă) (10)
Aliaje de titan (13) Siliciuri
Aluminiuri
Aluminiuri aliate (2)
Metale şi aliaje Siliciuri
refractare Oxizi
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
D. Pulverizare cu plasma "Superaliaje" MCrAlX (5)
Oxid de zirconiu
modificat (12)
Amestecuri ale acestora (4)
Nichel-grafit cu proprietăţi
abrazive
Materiale abrazive
conţinând Ni-Cr-Al
Al-Si-poliester cu
proprietăţi abrazive
Aluminiuri aliate (2)
Aliaje de aluminiu (6) MCrAlX (5)
Oxid de zirconiu
modificat (12)
Siliciuri
Amestecuri ale acestora (4)
Metale şi aliaje Aluminiuri
refractare (8) Siliciuri
Carburi
Oţel rezistent la MCrAlX (5)
coroziune (7) Oxid de zirconiu
modificat (12)
Amestecuri ale acestora (4)
Aliaje de titan (13) Carburi
Aluminiuri
Siliciuri
Aluminiuri aliate (2)
Nichel-grafit cu proprietăţi
abrazive
Materiale abrazive conţinând
Ni-Cr-Al
Al-Si-poliester cu proprietăţi
abrazive
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
E. Depunere din suspensie Metale şi aliaje Siliciuri topite
refractare (8) Aluminiuri topite cu excepţia
celor pentru elementele de
încălzire cu rezistenţa
Materiale "compozite" Siliciuri
carbon-carbon, ceramice Carburi
şi cu "matrice" metalică Amestecuri ale acestora (4)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
F. Depunere prin "Superaliaje" Siliciuri aliate
pulverizare catodică Aluminiuri aliate (2)
Aluminiuri modificate cu un
metal nobil (3)
MCrAlX (5)
Oxid de zirconiu modificat (12)
Platina
Amestecuri ale acestora (4)
Ceramici şi sticle cu Siliciuri
dilatare redusă (14) Platina
Amestecuri ale acestora (4)
Straturi dielectrice (15)
Carbon tip diamant (17)
Aliaje de titan (13) Boruri
Nitruri
Oxizi
Siliciuri
Aluminiuri
Aluminiuri aliate (2)
Carburi
Materiale "compozite" Siliciuri
carbon-carbon, ceramice Carburi
şi cu "matrice" metalică Metale refractare
Amestecuri ale acestora (4)
Substraturi dielectrice (15)
Nitruri de bor
Carbura de wolfram Carburi
cementata (16) Wolfram
Carbura de siliciu (18) Amestecuri ale acestora (4)
Substraturi dielectrice (15)
Nitruri de bor
Molibden şi aliaje de Substraturi dielectrice (15)
molibden
Beriliu şi aliaje de Boruri
beriliu Substraturi dielectrice (15)
Beriliu
Materiale pentru ferestre Substraturi dielectrice (15)
de senzori (9) Carbon tip diamant (17)
Metale şi aliaje Aluminiuri
refractare Siliciuri
Oxizi
Carburi
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
G. Implantare ionică Oţeluri pentru lagăre de Adaosuri de crom, tantal
înalta temperatura sau niobiu (columbiu)
Aliaje de titan (13) Boruri
Nitruri
Beriliu şi aliaje de Boruri
beriliu
Carbura de wolfram Carburi
cementata (16) Nitruri
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTE LA TABEL - PROCEDEE DE DEPUNERE
1. Termenul "procedee de acoperire" include atât acoperirea originală cât şi
retuşarea şi recondiţionarea straturilor.
2. Termenul acoperire cu "aluminiura aliata" include acoperiri într-o etapa
sau mai multe, în care un element sau mai multe elemente sunt depuse
înainte sau în timpul aplicării acoperirii cu aluminiura, chiar dacă aceste
elemente sunt depuse prin alt procedeu de acoperire. Aceasta nu include
utilizarea multiplă a cementării compacte într-o singura etapa pentru
realizarea aluminiurilor aliate.
3. Termenul acoperire cu "aluminiura modificată cu un metal nobil" include
acoperirea în mai multe etape în care metalul sau metalele nobile sunt
depuse prin alt procedeu de acoperire înainte de aplicarea acoperirii cu
aluminiura.
4. Termenul "amestecuri ale acestora" include materialul infiltrat,
compoziţiile graduate, depunerile simultane şi depunerile multistrat şi
sunt obţinute printr-unul sau mai multe din procedeele de acoperire
specificate în Tabel.
5. "MCrAlX" se referă la un aliaj de acoperire în care M este cobalt, fier,
nichel sau combinaţii ale acestora, iar X este hafniu, ytriu, siliciu,
tantal în orice cantitate sau alte adaosuri intenţionate în proporţie de
peste 0,01% în diverse combinaţii, cu excepţia:
a. acoperirilor CoCrAlY care conţin mai puţin de 22% în greutate crom, mai
puţin de 7% în greutate aluminiu şi mai puţin de 2% în greutate ytriu;
b. acoperirilor CoCrAlY care conţin 22-24% în greutate crom, 10-12% în
greutate aluminiu şi 0,5-0,7% în greutate ytriu; sau
c. acoperirilor NiCrAlY care conţin 21-23% în greutate crom, 10-12% în
greutate aluminiu şi 0,9-1,1% în greutate ytriu.
6. Termenul "aliaje de aluminiu" se referă la aliaje care au rezistenţa limita
la rupere de 190 MPa sau mai mult, măsurată la temperatura de 293 K (20 grade C).
7. Termenul "oţel rezistent la coroziune" se referă la oţeluri din seria 300
AISI (Institutul American al Fierului şi Oţelului) sau oţelurile ce
corespund standardelor naţionale echivalente.
8. Termenul "aliaje şi metale refractare" include următoarele metale şi
aliajele lor: niobiu (columbiu), molibden, wolfram şi tantal.
9. Termenul "materiale pentru ferestre de senzori" include următoarele, după
cum urmează: alumina, siliciu, germaniu, sulfura de zinc, seleniura de
zinc, arseniura de galiu, fosfura de galiu, safir, precum şi următoarele
halogenuri metalice: materiale pentru ferestre de senzori, cu diametrul mai
mare de 40 mm în cazul fluorurii de zirconiu şi al fluorurii de hafniu.
10. "Tehnologia" pentru cementarea compactă într-o singura etapa a profilelor
aerodinamice dintr-o singura bucata nu este supusă controlului, conform
Categoriei 2.
11. "Polimeri", după cum urmează: poliimida, poliester, polisulfura,
policarbonaţi şi poliuretani.
12. Termenul "oxid de zirconiu modificat" se referă la adaosuri de alţi oxizi
metalici (de exemplu: oxid de calciu, de magneziu, oxid de ytriu, oxid de
hafniu, oxizi de pământuri rare), la oxidul de zirconiu în scopul
stabilizării anumitor faze cristaline şi compoziţiilor de faze. Acoperirile
pentru bariere termice realizate din oxid de zirconiu modificat cu oxid de
calciu sau magneziu prin amestec sau topire, nu sunt supuse controlului.
13. "Aliajele din titan" sunt aliaje pentru tehnica aerospaţiala având
rezistenţa limita la rupere de 900 MPa sau mai mare, măsurată la 293 K
(20 grade C).
14. "Sticlele cu dilatarea redusă" sunt sticle care au un coeficient de
dilatare termică de 1x10^-7 K^-1 sau mai mic, măsurat la 293 K (20 grade C).
15. "Straturile dielectrice" sunt acoperiri constituite din multistraturi de
materiale izolante, în care proprietăţile de interferenţa ale unui ansamblu
compus din materiale cu diverşi indici de refracţie sunt folosite pentru
reflectarea, transmiterea sau absorbţia diverselor benzi de lungime de
unda. Straturile dielectrice sunt cele în care exista mai mult de 4
straturi de dielectric sau straturi "compozite" dielectric/metal.
16. "Carbura de wolfram cementata" nu include materialele pentru scule de
aşchiere şi de formare constând în carbura de wolfram/(cobalt, nichel),
carbura de titan/(cobalt, nichel), carbura de crom/nichel-crom şi carbura
crom/nichel.
17. Nu este supusă controlului "tehnologia" special concepută pentru a depune
carbonul tip diamant pe oricare din următoarele:
capete şi disk-drive-uri magnetice, lupe policarbonat, echipamente pentru
fabricarea recuperatorilor, echipamente pentru panificaţie, supape pentru
robineţi, diafragme acustice pentru microfoane, piese pentru motoare de
automobile, scule de tăiere, poansoane pentru perforare-presare, lentile de
înalta calitate pentru telescoape şi aparate de fotografiat, echipamente de
automatizare pentru birouri, microfoane sau dispozitive medicale.
18. "Carbura de siliciu" nu include materialele pentru scule de tăiere şi
formare.
19. Substraturile ceramice, aşa cum sunt precizate în liste, nu includ
materialele ceramice conţinând 5% din greutate sau mai mult, argila sau
ciment, luate drept constituienţi separaţi sau în combinaţie.
NOTĂ TEHNICĂ LA TABEL - PROCEDEE DE DEPUNERE
Procedeele specificate în coloana 1 a Tabelului sunt definite după cum urmează:
a. Depunerea chimică în faza de vapori (CVD) este o acoperire
stratificată sau un procedeu de acoperire cu modificarea suprafeţei,
în care un metal, aliaj, "compozit", dielectric sau ceramic este depus
pe un substrat încălzit.
Reactanţii gazoşi sunt reduşi sau combinaţi în vecinătatea unui
substrat ducând la depunerea materialului elementar, aliajului sau
compusului dorit pe substrat. Energia acestei descompuneri sau
procesului reacţiei chimice, poate fi asigurată de căldura
substratului, de plasma cu descărcare luminiscentă sau de iradierea
"laser".
N.B.1 CVD include următoarele procedee: depunere necompactă cu curent
de gaz dirijat, CVD pulsatorie, descompunere termică cu nucleare
controlată (CNTD), precum şi procedeele CVD ameliorate sau
asistate cu plasma.
N.B.2 Compact semnifică un substrat care este imersat într-un amestec
de pulberi.
N.B.3 Reactanţii gazoşi utilizaţi în procedeul necompact sunt produşi
pe baza aceloraşi reacţii şi parametri elementari ca şi în
procedeul cementare compactă, cu excepţia faptului ca substratul
de acoperit nu este în contact cu amestecul de pulberi.
b. Depunerea fizică în faza de vapori prin evaporare termică (TE-PVD)
este un procedeu de acoperire prin recuperare care se petrece în vid
la o presiune mai mică de 0,1 Pa, în care pentru evaporarea
materialului de acoperire se foloseşte o sursa de energie termică.
Acest procedeu consta în condensarea sau depunerea materialului
evaporat pe substraturile aflate într-o poziţie adecvată.
Introducerea gazelor în camera de vid în timpul procesului de
acoperire pentru sinteza compuşilor de acoperire este o modificare
obişnuită a procedeului.
Utilizarea fasciculelor de ioni sau de electroni sau a plasmei pentru
activarea sau facilitarea depunerii acoperirii este de asemenea o
modificare obişnuită în cadrul acestui procedeu. Se pot utiliza în
aceeaşi măsura instrumente de control pentru măsurarea în cursul
procesului a caracteristicilor optice şi a grosimii acoperirilor.
Procedeele TE-PVD specifice, sunt după cum urmează:
1. PVD cu fascicul de electroni foloseşte un fascicul de electroni
pentru încălzirea şi evaporarea materialului care formează
acoperirea;
2. PVD cu încălzire rezistivă foloseşte surse de încălzire cu
rezistenţa electrică capabile să producă un flux controlat şi
uniform din materialul de acoperire evaporat;
3. Evaporarea "laser" foloseşte un fascicul "laser" cu unda pulsatorie
sau continua pentru încălzirea materialului care formează
acoperirea;
4. Depunerea cu arc catodic foloseşte un catod consumabil din
materialul care formează acoperirea şi care realizează a descărcare
în arc pe suprafaţa printr-un contact momentan cu masa al unui
declanşator. Mişcarea controlată a formării arcului erodează
suprafaţa catodului şi creează o plasma puternic ionizată. Anodul
poate fi, fie un con ataşat de periferia catodului printr-un
izolator, fie camera însăşi. Polarizarea substratului se utilizează
pentru depunerile fără linie de vizare.
N.B. Aceasta definiţie nu se aplică la depunerea cu arc catodic
aleatorie cu substraturi nepolarizate.
5. Placarea ionică este o modificare specială a procedeului general
TE-PVD, în care o sursa de plasma sau de ioni este folosită pentru
ionizarea materialului care se depune, iar o polarizare negativă
se aplică pe substrat pentru a facilita extragerea materialului
care se depune din plasma. Introducerea materialelor reactive,
evaporarea solidelor în interiorul camerei de procesare şi
folosirea instrumentelor pentru a asigura măsurarea pe parcursul
procesului a caracteristicilor optice şi a grosimii acoperirilor
sunt modificări obişnuite ale procedeului.
c. Cementarea compactă este o acoperire de modificare a suprafeţei sau
un procedeu de acoperire cu straturi suprapuse, în care substratul
este imersat într-un amestec de pulberi care consta din:
1. Pulberi metalice care trebuie depuse (de obicei aluminiu, crom,
siliciu, sau combinaţii ale acestora);
2. Un activator (în mod normal o sare halogenată);
3. O pulbere inertă, cel mai frecvent alumina.
Substratul şi amestecul de pulberi este introdus într-o retorta care
este încălzită între 1.030 K (757 grade C) şi 1.375 K (1.102 grade C) un timp
suficient pentru depunerea acoperirii.
d. Pulverizarea cu plasma este un procedeu de acoperire în straturi
suprapuse, prin care un dispozitiv de pulverizare (ajutaj), care
produce şi controlează o plasma, primeşte materiale de acoperire sub
forma de pulbere sau fire, le topeşte şi le proiectează pe substrat,
pe care se formează în consecinţa o acoperire integral aderentă.
Pulverizarea cu plasma poate fi o pulverizare la joasă presiune sau o
pulverizare cu plasma de mare viteza.
N.B.1 Presiune joasă înseamnă presiunea sub presiunea atmosferică.
N.B.2 Mare viteza se referă la viteze ale gazului la ieşirea
ajutajului mai mari de 750 m/s calculate la 293 K (20 grade C) şi
0,1 MPa.
e. Depunerea din suspensie este o depunere de modificare a suprafeţei sau
un procedeu de depunere în straturi suprapuse, în care o pulbere
metalică sau ceramică cu un liant organic, aflată în suspensie într-un
lichid este aplicată pe substrat prin pulverizare, imersie sau
vopsire. Ansamblul este uscat în aer sau în cuptor şi apoi supus la un
tratament termic pentru obţinerea acoperirii dorite.
f. Depunerea prin pulverizare catodică este un procedeu de acoperire în
straturi suprapuse care se bazează pe fenomenul transferului de
energie cinetică, în care ionii pozitivi sunt acceleraţi de un câmp
electric şi proiectaţi pe suprafaţa unei ţinte (materialul de
acoperit). Energia cinetică degajată prin şocul ionilor este
suficienta pentru eliberarea atomilor din suprafaţa ţinta şi depunerea
lor pe un substrat poziţionat adecvat.
N.B.1 Tabelul se referă numai la depunerile prin pulverizare cu
trioda, magnetron sau reactiv care este folosit pentru
mărirea aderenţei acoperirii şi a vitezei de depunere şi la
depunerea prin pulverizare catodică ameliorată prin
radiofrecvenţa (RF), folosită pentru a permite vaporizarea
materialelor de acoperire nemetalice.
N.B.2 Pentru activarea depunerii pot fi folosite fascicule ionice de
mică energie (sub 5 keV.
g. Implantarea ionică este un procedeu de acoperire prin modificarea
suprafeţei în care elementul de aliat este ionizat, accelerat
printr-un gradient de potenţial şi implantat în zona superficială a
substratului. Aceasta include procedeele în care implantarea ionică se
realizează simultan cu depunerea fizică în faza de vapori cu fascicul
de electroni sau cu depunere prin pulverizare catodică.
2E101 "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"utilizarea" echipamentelor supuse controlului prin 2B004, 2B104, 2B109,
2B116 sau 2D101.
2E201 "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"utilizarea" echipamentelor sau "software"-ului supuse controlului prin
2A225, 2A226, 2B001, 2B007.b., 2B007.c., 2B008, 2B009, 2B201, 2B204,
2B206, 2B207, 2B209, 2B225 la 2B232, 2D201 sau 2D202.
2E301 "Tehnologie" necesară pentru "utilizarea" produselor supuse controlului
prin 2B350 la 2B352.
LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 3 - ELECTRONICE
3A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
Note 1. Statutul de control al echipamentelor şi al componentelor
descrise în 3A, altele decât cele descrise în 3A001.a.3. la
3A001.a.10. sau 3A001.a.12, care sunt special concepute pentru
sau care au aceleaşi caracteristici funcţionale cu alte
echipamente, este determinat de statutul de control al acestor
echipamente.
2. Statutul de control al circuitelor integrate descrise în
3A.001.a.3. la 3A001.a.9. sau 3A001.a.12., care sunt programate
inalterabil sau concepute pentru o funcţie specifică pentru un
alt echipament, este determinat de statutul de control al acelui
echipament.
N.B. Când producătorul sau utilizatorul nu poate să determine
statutul de control al unui echipament, statutul de
control al circuitelor integrate este cel determinat în
3A001.a.3. la 3A001.a.9. şi 3A001.a.12. Dacă circuitul
integrat este bazat pe siliciu, fiind de tipul
"microcircuit de microcalculator" sau "microcircuit
microcontroler" descris în 3A001.a.3. având lungimea
cuvântului operând de 8 biţi sau mai puţin, statutul de
control al acestui circuit integrat este determinat de
3A001.a.3.
3A001 Componente electronice, după cum urmează:
a. Circuite integrate pentru utilizări generale, după cum urmează:
Note 1. Statutul de control al plachetelor (finisate sau nefinisate),
a căror funcţie a fost determinata, urmează a fi evaluat
conform parametrilor de la 3A001.a.
2. Circuitele integrate includ următoarele tipuri:
"Circuite integrate monolitice";
"Circuite integrate hibride";
"Circuite integrate cu microplacuţe" "(multichip)";
"Circuite integrate de tip pelicula", inclusiv circuite
integrate cu siliciu pe safir;
"Circuite integrate optice".
1. Circuite integrate, concepute sau clasificate ca rezistente la
radiaţii, care suporta oricare din următoarele:
a. O doza totală de 5 x 10^3 Gy (Si) sau mai mare; sau
b. O doza debit de 5 x 10^6 Gy (Si)/s sau mai mare;
2. "Microcircuite microprocesor", "microcircuite microcomputer",
microcircuite microcontroler, convertoare analog/digitale,
convertoare digital/analogice, circuite integrate de memorare
fabricate dintr-un semiconductor compus, circuite electro-optice
sau "circuite optice integrate" concepute pentru "prelucrarea
semnalelor", reţele de porţi programabile, reţele logice
programabile, circuite integrate pentru reţele de tip neural,
circuite integrate executate la comanda pentru care fie funcţia
este necunoscută, fie statutul de control al echipamentului în care
vor fi folosite circuitele integrate respective este necunoscut
fabricantului, procesoare pentru transformata Fourier rapida (FFT),
memorii numai cu citire (read-only) programabile cu ştergere
electrică (EEPROM), memorii flash sau memorii statice cu acces
randomizat, având una din următoarele:
a. Clasificate pentru funcţionare la temperaturi ambiante peste
398 K (+125 grade C);
b. Clasificate pentru funcţionare la temperatura ambiantă sub 218
K (-55 grade C); sau
c. Clasificate pentru funcţionare în întreaga gama de temperaturi
ambiante de la 218 K (-55 grade C) la 398 K (+125 grade C);
Nota 3A001.a.2. nu se aplică circuitelor integrate destinate
aplicaţiilor civile pentru autovehicule şi locomotive de
cale ferată.
3. "Microcircuite microprocesor", "microcircuite microcalculator" şi
microcircuite microcontroler, având oricare din următoarele
caracteristici:
Nota 3A001.a.3. include procesoare digitale de semnal, procesoare
matriciale digitale şi coprocesoare digitale.
a. O "performanţa teoretică compusă" (CTP) de 260 milioane operaţii
teoretice pe secunda (Mtops) sau mai mult şi o unitate
aritmetică logică cu o lungime de acces de 32 biţi sau mai mare;
b. Fabricate dintr-un semiconductor compus şi care funcţionează la
o frecvenţa de ceas ce depăşeşte 40 MHz; sau
c. Mai mult decât o magistrala de date sau de instrucţiuni sau un
port de comunicaţie seriala, pentru interconectare externa la un
procesor paralel cu o viteza de transfer care depăşeşte 2,5
Mbyte/s;
4. Circuite integrate de memorare fabricate din semiconductori
compuşi;
5. Circuite integrate convertoare analog/digitale şi
digital/analogice, după cum urmează:
a. Convertoare analog/digitale, având oricare din următoarele
caracteristici:
1. O rezoluţie de 8 biţi sau mai mare, dar mai puţin de 12 biţi,
cu un timp total de conversie la rezoluţia maxima mai mic de
10 ns;
2. O rezoluţie de 12 biţi, cu un timp total de conversie la
rezoluţia maxima mai mic de 200 ns; sau
3. O rezoluţie mai mare de 12 biţi cu un timp total de conversie
la rezoluţia maxima mai mic de 2 (mu)s;
b. Convertoare digital/analogice cu o rezoluţie de 12 biţi sau mai
mare şi un "timp de setare" mai mic de 10 ns;
6. Circuite integrate electro-optice şi "circuite integrate optice"
pentru "prelucrarea semnalelor" având toate caracteristicile
următoare:
a. Una sau mai multe diode "laser" interne;
b. Una sau mai multe elemente interne de detectare a luminii;
c. Ghiduri de unda optice;
7. Reţele de porţi programabile de către utilizator având oricare din
următoarele caracteristici:
a. Un număr total de porţi echivalente utilizabile mai mare de
30.000 (porţi cu 2 intrări); sau
b. Un "timp de propagare pe poarta de baza" mai mic de 0,4 ns.
8. Reţele logice programabile de către utilizator având oricare din
următoarele caracteristici:
a. Un număr total de porţi echivalente utilizabile mai mare
de 30.000 (porţi cu 2 intrări); sau
b. O frecvenţa de basculare mai mare de 133 MHz;
9. Circuite integrate pentru reţele de tip neural;
10. Circuite integrate executate la comanda pentru care fie funcţia
este necunoscută, fie statutul de control al echipamentului în care
vor fi folosite circuitele integrate respective este necunoscut
fabricantului, având oricare din următoarele caracteristici:
a. Mai mult de 208 terminale;
b. Un "timp de propagare pe poarta de baza" tipic mai mic de 0,35
ns; sau
c. O frecvenţa de funcţionare mai mare de 3 GHz;
11. Circuite integrate digitale, altele decât cele descrise în
3A001.a.3. la 3A001.a.10. şi 3A001.a.12, bazate pe oricare
semiconductor compus şi având oricare din următoarele
caracteristici:
a. Un număr de porţi echivalente mai mare de 3.000 (porţi cu 2
intrări); sau
b. O frecvenţa de basculare mai mare de 1,2 GHz;
12. Procesoare pentru transformata Fourier rapida (FFT) având oricare
din următoarele caracteristici:
a. Un timp de execuţie clasificat pentru o transformata Fourier
rapida cu 1.024 de puncte complexe mai mic de 1 ms;
b. Un timp de execuţie clasificat pentru o transformata Fourier
rapida cu N puncte complexe, N fiind altul decât 1.024, mai mic
de Nlog(2)N/10.240 ms, unde N este numărul de puncte; sau
c. Un debit al structurii fluture mai mare de 5,12 MHz;
b. Dispozitive pentru microunde şi unde milimetrice:
1. Tuburi electronice cu vid şi catozi, după cum urmează:
Nota 3A001.b.1. nu supune controlului tuburile concepute sau
clasificate să funcţioneze în benzile ITU alocate pentru
frecvenţe care nu depăşesc 31 GHz.
a. Tuburi cu unda progresiva, cu unda continua sau pulsatorie, după
cum urmează:
1. Care funcţionează la frecvenţe mai mari de 31 GHz;
2. Care au un element de încălzire a catodului cu un timp de
amorsare până la puterea nominală RF, mai mic de 3 secunde;
3. Tuburi cu cavitaţie cuplată sau derivate ale acestora, cu o
"lărgime de banda instantanee" mai mare de 7% sau cu o putere
la vârf depăşind 2,5 kW;
4. Tuburi elicoidale sau derivatele acestora, având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O "lărgime de banda instantanee" mai mare de o octavă, şi
puterea medie (exprimată în kW) a frecvenţei (exprimată în
GHz) mai mare de 0,5;
b. O "lărgime de banda instantanee" de o octavă sau mai mică
şi puterea medie (exprimată în kW) a frecvenţei (exprimată
în GHz) mai mare de 1; sau
c. "Calificate pentru utilizări spaţiale".
b. Tuburi amplificatoare cu câmp transversal cu un câştig mai mare
de 17 dB;
c. Catozi impregnaţi pentru tuburi electronice, având oricare din
următoarele caracteristici:
1. Un timp de amorsare până la emisia nominală mai mic de 3
secunde; sau
2. Produc un curent continuu de emisie în condiţii de
funcţionare nominale, cu o densitate ce depăşeşte 5 A/cmp;
2. Circuite integrate pentru microunde sau module, având oricare din
următoarele:
a. Conţin "circuite integrate monolitice"; şi
b. Funcţionează la frecvenţe ce depăşesc 3 GHz;
Nota 3A001.b.2. nu supune controlului circuitele sau modelele
pentru echipamentele concepute sau clasificate să
funcţioneze în benzile standard pentru telecomunicaţii
civile (ITU) pentru frecvenţe care nu depăşesc 31 GHz.
3. Tranzistoare pentru microunde care funcţionează la frecvenţe ce
depăşesc 31 GHz;
4. Amplificatoare monolitice pentru microunde, având oricare din
următoarele caracteristici:
a. Funcţionează la frecvenţe ce depăşesc 10,5 GHz şi au o "lărgime
de banda instantanee" mai mare de o jumătate de octavă; sau
b. Funcţionează la frecvenţe ce depăşesc 31 GHz;
5. Filtre band-pass sau band-stop acordabile electronic sau magnetic,
având mai mult de 5 rezonatoare acordabile capabile de a fi aduse
într-o banda de frecvenţa de 1,5:1 (fmax/fmin) în mai puţin de 10
(mu)s, având oricare din următoarele caracteristici:
a. O lărgime de banda de trecere mai mare de 0,5% din frecvenţa
centrala; sau
b. O lărgime de banda de oprire mai mică de 0,5% din frecvenţa
centrala;
6. Ansambluri pentru microunde capabile să funcţioneze la frecvenţe ce
depăşesc 31 GHz;
7. Mixere şi convertoare concepute pentru a extinde domeniul de
frecvenţa al echipamentelor descrise în 3A002.c, 3A002.e. sau
3A002.f. în afară limitelor stipulate în conţinutul acestora;
8. Amplificatoare de putere conţinând tuburi supuse controlului prin
3A001.b având toate caracteristicile următoare:
a. Frecvenţa de lucru peste 3 GHz;
b. O medie a densităţii puterii de ieşire ce depăşeşte 80 W/kg; şi
c. Un volum mai mic de 400 cmc;
Nota 3A001.b.8. nu supune controlului echipamentele concepute
sau clasificate pentru a opera în banda alocata ITU.
c. Dispozitive cu unde acustice şi componente special concepute pentru
acestea, după cum urmează:
1. Dispozitive cu unda acustică de suprafaţa şi dispozitive cu unda
acustică de volum cu adâncime mică de pătrundere (volum
superficial) (de exemplu, dispozitive pentru "prelucrarea
semnalelor" folosind unde elastice în materiale), având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O frecvenţa purtătoare care depăşeşte 2,5 GHz;
b. O frecvenţa purtătoare care depăşeşte 1 GHz, dar care nu
depăşeşte 2,5 GHz, având oricare din următoarele caracteristici:
1. O suprimare a frecvenţei lobilor laterali mai mare de 55 dB;
2. Un produs dintre timpul maxim de întârziere şi lărgimea de
banda (timpul exprimat în (mu)s şi lărgimea de banda în MHz)
mai mare de 100;
3. O lărgime de banda mai mare de 250 MHz; sau
4. O întârziere dispersivă mai mare de 10 (mu)s; sau
c. O frecvenţa purtătoare de 1 GHz sau mai mică, având oricare din
următoarele caracteristici:
1. Un produs dintre timpul maxim de întârziere şi lărgimea de
banda (timpul exprimat în (mu)s şi lărgimea de banda în MHz)
mai mare de 100;
2. O întârziere dispersiva mai mare de 10 (mu)s; sau
3. O suprimare a frecvenţei lobilor laterali care depăşeşte 55
dB şi o lărgime de banda mai mare de 50 MHz;
2. Dispozitive cu unde acustice de volum (de exemplu dispozitive
pentru prelucrarea semnalelor folosind unde elastice) care permit
prelucrarea directă a semnalelor la frecvenţe care depăşesc 1 GHz;
3. Dispozitive acustico-optice pentru "prelucrarea semnalelor", care
utilizează interacţiunea dintre undele acustice (de suprafaţa sau
volum) şi undele luminoase care permit prelucrarea directa a
semnalelor sau imaginilor, inclusiv analizele spectrale, corelaţia
sau convoluţia;
d. Dispozitive sau circuite electronice conţinând componente fabricate
din materiale "superconductive", special concepute pentru funcţionare
la temperaturi sub temperatura critică a cel puţin unuia din
componenţii "superconductivi", având oricare din următoarele
caracteristici:
1. Amplificare electromagnetică:
a. La frecvenţe egale sau mai mici de 31 GHz cu un factor de zgomot
mai mic de 0,5 dB; sau
b. La frecvenţe ce depăşesc 31 GHz;
2. Comutarea în curent pentru circuite digitale folosind porţi
"superconductive" având produsul dintre timpul de întârziere pe
poarta (în secunde) şi puterea disipată pe poarta (în waţi) mai
mică de 10^14 J; sau
3. Selecţia de frecvenţa la toate secvenţele utilizând circuite
rezonante cu valori pentru Q ce depăşesc 10.000;
e. Dispozitive de mare energie, după cum urmează:
1. Baterii şi suprafeţe fotovoltaice, după cum urmează:
Nota 3A001.e.1. nu supune controlului bateriile cu volum egal sau
mai mic de 27 cmc (de exemplu pile C sau baterii R 14
standard).
a. Pile electrice şi baterii primare având o densitate de energie
ce depăşeşte 480 Wh/kg şi clasificate pentru funcţionarea în
domeniul de temperaturi sub 243 K (-30 grade C) la peste 343 K
(70 grade C);
b. Pilele electrice şi baterii reîncărcabile având o densitate de
energie ce depăşeşte 150 Whikg după 75 de cicluri
încărcare/descărcare la un curent de descărcare egal cu C/5 ore
(C fiind capacitatea nominală în Ah) atunci când funcţionează în
gama de temperaturi de la sub 253 K (20 grade C) la peste 333 K
(60 grade C).
Notă tehnică
Densitatea de energie se obţine prin înmulţirea puterii medii în
waţi (tensiunea medie în volţi înmulţită cu curentul mediu în
amperi) cu durata descărcării în ore până la 75% din tensiunea în
gol împărţită la masa totală a pilei (bateriei) în kg.
c. Reţele fotovoltaice pentru "utilizări spaţiale" şi rezistenţe
la radiaţii cu o putere specifică ce depăşeşte 160 W/mp la o
temperatura de funcţionare de 301 K (28 grade C) sub o iluminare
cu wolfram de 1 kW/mp la 2.800 K (2.527 grade C);
2. Condensatoare pentru stocarea de energie înalta, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 3A201.a.
a. Condensatoare cu o frecvenţa de repetiţie mai mică de 10 Hz
(condensatoare cu o singura descărcare), având toate
caracteristicile următoare:
1. O tensiune nominală egală sau mai mare de 5 kV;
2. O densitate de energie egală sau mai mare de 250 J/kg;
3. O energie totală egală sau mai mare de 25 kJ;
b. Condensatoare cu o frecvenţa de repetiţie de 10 Hz sau mai mare
(condensatoare cu descărcări repetate), având toate
caracteristicile următoare:
1. O tensiune nominală egală sau mai mare de 5 kV;
2. O densitate de energie egală sau mai mare de 50 J/kg;
3. O energie totală egală sau mai mare de 100 J;
4. O durată de viaţa a ciclului încărcare/descărcare egală sau
mai mare de 10.000;
3. Electromagneţi sau solenoizi "superconductivi" special concepuţi
pentru a fi complet încărcaţi sau descărcaţi în mai puţin de o
secunda, având toate caracteristicile următoare:
N.B. Vezi de asemenea 3A201.b.
Nota 3A001.e.3. nu supune controlului electromagneţii sau
solenoizii "superconductivi" special concepuţi pentru
echipamentul medical de formare a imaginii prin rezonanţa
magnetică (MIU).
a. O energie furnizată în cursul descărcării depăşind 10 kJ în
prima secunda;
b. Un diametru interior al înfăşurărilor de transport al curentului
mai mare de 250 mm;
c. O valoare nominală a inducţiei magnetice mai mare de 8T, sau o
"densitate de curent globală" în înfăşurare mai mare de 300
A/mmp;
f. Codificatoare de poziţie absolută de tipul cu intrare rotativă având
oricare din următoarele caracteristici:
1. O rezoluţie mai buna de 1 la 265.000 (rezoluţie 18 biţi) pentru
întreaga scala; sau
2. O precizie mai buna de +/-2,5 secunde de arc;
3A002 Echipamente electronice de uz general, după cum urmează:
a. Echipamente de înregistrare şi benzi de testare special concepute
pentru acestea, după cum urmează:
1. Înregistratoare analogice de instrumentaţie cu banda magnetică,
inclusiv cele care permit înregistrarea semnalelor digitale (de
exemplu cele care folosesc un modul de înregistrare digitală de
mare densitate (HDDR)), având oricare din următoarele
caracteristici:
a. O lărgime de banda care depăşeşte 4 MHz pe canal sau pista
electronică;
b. O lărgime de banda care depăşeşte 2 MHz pe canal sau pista
electronică şi având mai mult de 42 de piste; sau
c. O eroare de baza de deplasare a timpului, măsurată conform
documentelor aplicabile IRIG sau EIA, mai mică de +/-0,1 (mu)s;
Notă Înregistratoarele analogice cu banda magnetică special
concepute pentru scopuri civile nu sunt considerate
instrumente de înregistrare.
2. Înregistratoare video digitale cu banda magnetică având o viteza de
transfer maxima la interfaţa digitală mai mare de 360 Mbit/s;
Nota 3A002.a.2. nu supune controlului înregistratoarele
videomagnetice digitale special concepute pentru
înregistrări de televiziune folosind un semnal cu forma
standardizată sau recomandată de normele ITU, IEC, SMPTE,
EBU sau IEEE, pentru aplicaţii de televiziune civilă;
3. Înregistratoare digitale de instrumentaţie cu banda magnetică
pentru date având oricare din următoarele caracteristici:
a. O viteza maxima de transfer la interfaţa digitală ce depăşeşte
175 Mbiţi/s; sau
b. Pentru "utilizări spaţiale";
Nota 3A002.a.3. nu supune controlului înregistratoarele analogice
cu banda magnetică echipate cu modul de înregistrare
digitală de mare densitate HDDR şi configurate pentru a
înregistra numai date digitale.
4. Echipamente cu viteza maxima de transfer la interfaţa digitală mai
mare de 175 Mbiţi/s, concepute pentru a transforma
înregistratoarele video digitale cu banda magnetică în
înregistratoare digitale de instrumentaţie pentru date;
5. Digitizoare de forme de unda şi înregistratoare de procese
tranzitorii, având toate caracteristicile următoare:
N.B. Vezi de asemenea 3A202.
a. O viteza de digitizare de 200 milioane de eşantioane pe secundă
sau mai mare şi o rezoluţie de 10 biţi; şi
b. Un transfer continuu de 2 Gbiţi/s sau mai mare;
Notă tehnică
Pentru acele aparate care au o arhitectura cu magistrala paralela,
viteza de transfer continuu este cea mai mare viteza de cuvânt
înmulţită cu numărul de biţi dintr-un cuvânt. Viteza de transfer
continuu este cea mai rapida viteza de transmitere de date pe care
aparatul poate să le transmită la memoria de masa fără a pierde
nici o informaţie, în timp ce executa operaţiile de eşantionare şi
de conversie analog/digitală.
b. "Sintetizatoare de frecvenţa", "ansambluri electronice", având un
"timp de comutare a frecvenţei" de la o frecvenţa la o alta, mai mic
de 1 ms;
c. "Analizoare de semnal", după cum urmează:
1. Capabile să analizeze frecvenţe mai mari de 31 GHz;
2. "Analizoare de semnale dinamice" cu o "lărgime de banda în timp
real" mai mare de 25,6 kHz;
Nota 3A 002. c. 2. nu supune controlului acele "analizoare de
semnal dinamic" care folosesc numai filtre cu lărgime de
banda cu procentaj constant (cunoscute, în general, ca
filtre de octavă sau de octavă fracţionată);
d. Generatoare de semnal cu sinteza de frecvenţa care produc frecvenţe de
ieşire a căror precizie şi stabilitate pe termen scurt şi lung sunt
controlate, derivate sau formate dintr-o secvenţa etalon interna şi
având oricare din următoarele caracteristici:
1. O frecvenţa sintetizată maxima ce depăşeşte 31 GHz;
2. Un "timp de comutare a frecvenţei" de la o frecvenţa selectată la o
alta frecvenţa, mai mic de 1 ms; sau
3. Un zgomot de faza de banda laterală unică (SSB) mai bun de -(126 +
20 log(15)F 20 log(15)f) în dB/Hz, unde F este abaterea de la
frecvenţa de lucru în Hz şi f este frecvenţa de lucru în MHz;
Nota 3A002.d nu supune controlului echipamentele la care
frecvenţa de ieşire este produsă fie prin adunarea sau
scăderea a doua sau mai multe frecvenţe de oscitator cu
cuarţ, fie prin adunarea sau scăderea urmată de o
multiplicare a rezultatului.
e. Analizoare de reţea cu o frecvenţa maxima de funcţionare ce depăşeşte
40 GHz;
f. Receptoare de testare pentru microunde având ambele caracteristici
următoare:
1. Au o frecvenţa maxima de funcţionare ce depăşeşte 40 GHz;
2. Sunt capabile să măsoare simultan amplitudinea şi faza;
g. Standarde de frecvenţa atomice având oricare din următoarele
caracteristici:
1. Stabilitatea pe termen lung (îmbătrânirea) mai mică (mai buna)
decât 1 x 10^-11/luna; sau
2. Pentru "utilizări spaţiale";
Nota 3A002.g.1. nu supune controlului standardele cu rubidiu care nu
sunt calificate pentru "utilizări spaţiale".
3A101 Dispozitive, echipamente, sisteme şi componente electronice altele decât
cele supuse controlului prin 3A001, după cum urmează:
a. Convertoare analog/digitale, utilizabile la "rachete", concepute
pentru a respecta specificaţiile militare relativ la condiţiile
mecanice;
b. Acceleratoare capabile de a elibera radiaţii electromagnetice produse
de "Bremsstrahlung" pornind de la electronii acceleraţi cu 2 MeV sau
mai mult şi sisteme conţinând aceste acceleratoare.
Nota 3A101.b. nu supune controlului sistemele sau echipamentele
special concepute pentru scopuri medicale.
3A201 Componente electronice, altele decât cele supuse controlului prin 3A001,
după cum urmează:
a. Condensatoare având caracteristicile următoare:
1. Tensiune nominală mai mare de 1,4 kV, capacitate de stocare a
energiei mai mare de 10 J, capacitate mai mare de 0,5 (mu)F şi
inductanţa serie mai mică de 50 nH; sau
2. Tensiune nominală mai mare de 750 V, capacitate mai mare de 0,25
(mu)F şi inductanţa serie mai mică de 10 nH;
b. Electromagneţi solenoidali superconductori având toate
caracteristicile următoare:
1. Capabili de a crea un câmp magnetic mai mare de 2 T (20 kGs);
2. Un raport L/D (lungime raportată la diametrul interior) mai mare
de 2;
3. Un diametru intersor mai mare de 300 mm; şi
4. Un câmp magnetic uniform (mai mic de 1%) în jumătatea centrală a
volumului interior.
Nota 3A201.b. nu supune controlului magneţii special concepuţi şi
exportaţi "ca elemente" ale sistemelor medicale de formare a
imaginii prin rezonanţa magnetică nucleara (RMN). Expresia "ca
elemente" nu înseamnă neapărat ca aceste produse fac parte fizic
din acelaşi transport. Asemenea elemente pot fi expediate
separat din diferite surse, cu condiţia ca documentele de export
aferente să specifice în mod clar faptul ca sunt "elemente" ale
sistemelor medicale de formare a imaginii.
c. Generatoare de raze X cu descărcare luminoasa sau acceleratoare de
electroni a căror energie la vârf este egală sau mai mare de 500 keV,
după cum urmează:
cu excepţia:
acceleratoarelor care sunt parţi componente ale dispozitivelor
concepute pentru alte scopuri decât iradierea prin fascicule de
electroni sau raze X (de exemplu microscopie electronică) şi celor
concepute pentru scopuri medicale.
1. Având o energie la vârf a electronilor în accelerator egală sau mai
mare de 500 keV, dar mai mică de 25 MeV şi o valoare aritmetică (K)
egală sau mai mare de 0,25, unde K este definit astfel:
K = 1,7x10^3 V^2,65 Q,
V fiind energia la vârf a electronilor, exprimată în milioane de eV
şi Q fiind capacitatea totală de accelerare exprimată în coulombi,
atunci când durata impulsului fasciculului accelerat este mai mică
sau egală cu 1 (mu)s; dacă durata impulsului fasciculului accelerat
este mai mare de 1 (mu)s, Q este capacitatea maxima de accelerare
în timp de 1 мs [Q = Yidt], unde i reprezintă curentul fasciculului
exprimat în A (amperi) şi t timpul exprimat în secunde; sau
2. Având o energie la vârf a electronilor în accelerator de 25 MeV
sau mai mare şi o putere la vârf mai mare de 50 MW. [Puterea la
vârf = (tensiunea la vârf exprimată în volţi) x (curentul la vârf
exprimat în amperi)).
Note tehnice
a. Durata impulsului fasciculului: în maşini funcţionând cu incinte
de accelerare la hiperfrecvenţe, durata impulsului fasciculului
este 1 (mu)s sau este durata grupului de fascicule produs de un
impuls al modulatorului de hiperfrecvenţe, dacă aceasta este mai
mică de 1 (mu)s;
b. Curentul maxim al fasciculului: în maşini funcţionând cu incinte
de accelerare la hiperfrecvenţe, curentul maxim al fasciculului
reprezintă curentul mediu pe durata unui grup de fascicule.
3A225 Schimbătoare de frecvenţa (numite şi convertizoare sau invertoare) sau
generatoare, altele decât cele supuse controlului prin 0B001.c.11., având
toate caracteristicile următoare:
a. O ieşire polifazică ce poate furniza o putere egală sau mai mare de 40
W;
b. Capabile să funcţioneze în regim de frecvenţe cuprinse între 600 Hz
şi 2.000 Hz;
c. O distorsiune armonică totală mai mică de 10%; şi
d. O precizie a reglajului frecvenţei mai buna de 0,1%.
3A226 Alimentatoare de putere în curent continuu, altele decât cele supuse
controlului prin 0B001.j.6, capabile să producă în permanenţa, în timpul
unei perioade de 8 ore, 100 V sau mai mult, cu un curent de ieşire egal
sau mai mare de 500 A şi o reglare a curentului sau tensiunii mai buna de
0,1%.
3A227 Alimentatoare în curent continuu la tensiune înalta, altele decât cele
supuse controlului prin 0B001.j.5, capabile să producă în permanenţa, în
timpul unei perioade de 8 ore, 20.000 V sau mai mult, cu un curent de
ieşire egal sau mai mare de 1 A şi o reglare a curentului sau tensiunii
mai buna de 0,1%.
3A228 Comutatoare, după cum urmează:
a. Tuburi cu catod rece (incluzând tuburile krytron cu gaz şi tuburile
sprytron sub vid), care sunt sau nu umplute cu gaz, funcţionând
similar tuburilor cu descărcare în gaz, conţinând trei electrozi sau
mai mulţi şi având toate caracteristicile următoare:
1. Tensiune anodică nominală la vârf egală sau mai mare de 2500 V;
2. Curent anodic nominal la vârf egal sau mai mare de 100 A; şi
3. Temporizarea anodului egală sau mai mică de 10 (mu)s;
b. Tuburi cu descărcare în gaz cu o temporizare a anodului egală cu
15 (mu)s sau mai mică şi funcţionând cu un curent nominal de vârf
egal sau mai mare de 500 A;
c. Module sau ansambluri cu o funcţie de comutaţie rapida, având toate
caracteristicile următoare:
1. Tensiune anodică nominală la vârf mai mare de 2.000 V;
2. Curent de placa nominal de vârf egal sau mai mare de 500 A; şi
3. Timp de comutaţie egal sau mai mic de 1 (mu)s.
3A229 Dispozitive de dare a focului şi generatoare de impulsuri de mare
intensitate echivalente (pentru detonatoare comandate), după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea Lista de armamente şi muniţii.
a. Dispozitive de dare a focului cu detonator exploziv concepute pentru a
acţiona detonatoarele cu comanda multiplă supuse controlului prin
3A232;
b. Generatoare de impulsuri electrice modulare (contactoare cu impulsuri)
concepute pentru a fi utilizate ca dispozitive portabile, mobile sau
rezistente la şocuri şi vibraţii (inclusiv dispozitive de comanda a
lămpilor cu xenon) având toate caracteristicile următoare:
1. Sunt capabile să furnizeze energie în mai puţin de 15 (mu)s;
2. Produc un curent de ieşire mai mare de 100 A;
3. Au un timp de creştere mai mic de 10 (mu)s cu încărcare de cel
puţin 40(omega) (timpul de creştere este definit ca fiind
intervalul de timp ce separa amplitudinile curentului de la 10%
la 90%, când montajul este realizat cu încărcare rezistivă);
4. Sunt localizate într-o incinta etanşa;
5. Au dimensiuni mai mici de 254 mm;
6. Au masa mai mică de 25 kg; şi
7. Sunt concepute pentru funcţionare în domeniul de temperaturi de la
223 K (-50 grade C) la 373 K (100 grade C) sau concepute pentru
utilizări aerospaţiale.
3A230 Generatoare de impulsuri de mare viteza a căror tensiune de ieşire este
mai mare de 6 V, în care încărcarea ohmică este mai mică de 55(omega) şi
timpul de trecere a impulsului este mai mic de 500 ps.
Notă tehnică:
În 3A230, prin timp de trecere a impulsului se înţelege timpul necesar
pentru a trece de la 10% la 90% din amplitudinea tensiunii.
3A231 Sisteme generatoare de neutroni, inclusiv tuburi, concepute pentru a
funcţiona fără instalaţii de vid exterioare şi utilizând acceleraţia
electrostatică pentru declanşarea unei reacţii nucleare tritiu-deuteriu.
3A232 Detonatoare şi sisteme multipunct de iniţiere, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea Lista de armamente şi muniţii.
a. Detonatoare de explozie cu comanda electrică, după cum urmează:
1. Amorsa în punte (A.P.);
2. Fitil detonant (F.D.);
3. Percutor;
4. Iniţiator cu straturi explozive (I.S.E.);
b. Sisteme utilizând un detonator unic sau detonatoare multiple concepute
pentru amorsarea aproape simultană a unei suprafeţe explozive (mai
mare de 5.000 mmp) cu ajutorul unui semnal unic de dare a focului (cu
un timp de propagare a iniţierii pe toată suprafaţa mai mic de
2,5 (mu)s)
Nota 3A232 nu include detectoarele ce folosesc explozibili primari, cum
ar fi azotatul de plumb.
Notă tehnică:
Detonatoarele din prezentul paragraf utilizează un mic conductor electric
(amorsat în punte, cu fitil sau iniţiator cu straturi) care se iniţiază
producând un efect exploziv atunci când este penetrat de un impuls
electric rapid de mare intensitate. La detonatoarele de tip "fără
percutor", conductorul exploziv este amorsat de o detonaţie chimică a
materialului de contact puternic exploziv, cum ar fi PETN (tetranitrat de
pentaeritriol). La detonatoarele cu percutor, iniţierea cu acţiune
explozivă a conductorului electric permite unui percutor să acţioneze
asupra unui exploziv iniţiind astfel o detonaţie chimică. În anumite
cazuri, percutorul este acţionat de o forţa magnetică. Expresia detonator
"cu straturi explozive" se poate referi la un detonator AP sau la un
detonator cu percutor. De asemenea, termenul "iniţiator" este câteodată
utilizat în locul termenului "detonator".
3A233 Spectrometre de masa, altele decât cele supuse controlului prin 0B002.g,
capabile să măsoare ioni cu masa atomică egală sau mai mare de 230
unităţi atomice de masa şi având o rezoluţie mai buna de 2 parţi la 230
şi sursele lor de ioni, după cum urmează:
a. Spectrometre de masa cu plasma asociate cu cuplaj inductiv;
b. Spectrometre de masa cu descărcare luminiscentă;
c. Spectrometre de masa cu ionizare termică;
d. Spectrometre de masa cu bombardare de electroni, având o camera sursă
construită din materiale rezistente la UF(6) sau prevăzută cu o
dublură din sau placată cu asemenea materiale;
e. Spectrometre de masa cu fascicule moleculare, după cum urmează:
1. Având o camera sursa construită, căptuşită sau placată cu oţel
inoxidabil sau molibden, şi având o capcana criogenică capabilă să
răcească la 193 K (-80 grade C) sau mai puţin; sau
2. Având o camera sursa construită din dublată sau placată cu
materiale rezistente la UF(6); sau
f. Spectrometre de masa echipate cu o sursă de ioni concepută pentru a fi
utilizată cu actinide sau fluoruri de actinide.
3B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
3B001 Echipamente pentru producerea dispozitivelor sau materialelor
semiconductoare şi componentele şi accesoriile lor special concepute
pentru acestea, după cum urmează:
a. Echipamente cu "control prin program memorat" pentru creşterea
epitaxială, după cum urmează:
1. Echipamente capabile să producă un strat cu o uniformitate a
grosimii mai mică de +/-2,5% pe o distanţa de 75 mm sau mai mare;
2. Reactori pentru depunerea în faza de vapori prin procedee chimice
metalo-organice (MOCVD) special concepuţi pentru creşterea
cristalelor semiconductoare compuse prin reacţie chimică între
materialele supuse controlului prin 3C003. sau 3C004;
3. Echipamente pentru creşterea epitaxială cu fascicul molecular
folosind surse de gaz;
b. Echipamente cu "control prin program memorat" concepute pentru
implantare ionică, având oricare din următoarele caracteristici:
1. O tensiune de accelerare ce depăşeşte 1 MeV;
2. Concepute şi optimizate special pentru a funcţiona la o tensiune
de accelerare mai mică de 2 keV;
3. Capacitate de scriere directa; sau
4. Capabile de a implanta oxigen de mare energie într-un "substart"
de material semiconductor încălzit;
c. Echipamente de corodare uscata cu plasma anizotropică cu "control prin
program memorat", după cum urmează:
1. Cu funcţionare caseta-caseta şi blocări de sarcina, având oricare
din următoarele caracteristici:
a. Limitare magnetică; sau
b. Rezonanţa ciclotronică electronică (ECR);
2. Special concepute pentru echipamentele supuse controlului prin
3B001.e, având oricare din.următoarele caracteristici:
a. Limitare magnetică; sau
b. Rezonanţa ciclotronică electronică (ECR);
d. Echipamente CVD cu plasma intensificată cu "control prin program
memorat", după cum urmează:
1. Cu funcţionare caseta-caseta şi blocări de sarcina, având oricare
din următoarele caracteristici:
a. Limitare magnetică; sau
b. Rezonanţa ciclotronică electronică (ECR);
2. Special concepute pentru echipamentele supuse controlului prin
3B001.e, având oricare din următoarele caracteristici:
a. Limitare magnetică; sau
b. Rezonanţa ciclotronică electronică (ECR);
e. Sisteme centrale multicameră de manipulare a plachetelor cu încărcare
automată cu "control prin program memorat" având următoarele
caracteristici:
1. Interfeţe pentru intrarea şi ieşirea plachetelor, la care pot fi
conectate mai mult de doua echipamente pentru prelucrarea
semiconductoarelor; şi
2. Concepute pentru a forma un sistem integrat în vid în scopul
prelucrării secvenţiale multiple a plachetelor.
Nota 3B001.e. nu supune controlului sistemele de manipulare
automată robotizate a plachetelor care nu sunt concepute să
lucreze în vid.
f. Echipamente litografice cu "control prin program memorat", după cum
urmează:
1. Echipamente cu repetare şi pas cu pas pentru expunere şi aliniere
(cu pas direct pe multistrat) pentru prelucrarea plachetelor
multistrat, folosind metode cu raze X sau metode foto-optice, având
oricare din următoarele caracteristici:
a. O lungime de undă a sursei de lumină mai mică de 350 nm; sau
b. Capabile să producă un eşantion având rezoluţia minimă a trasei
egală sau mai mică de 0,5 (mu)m;
Notă Rezoluţia minimă a trasei este calculată cu formula:
(Lungimea de unda a sursei luminoase de expunere în (mu)m) x (factor K)
MRF = ──────────────────────────────────────────────────────────────────────
Diafragma
unde:
factorul K = 0 7
MRF = rezoluţia minima a trasei.
2. Echipamente special concepute pentru executarea măştilor sau
prelucrarea dispozitivelor semiconductoare folosind deflexia unui
fascicul focalizat de electroni, de ioni sau laser, având oricare
din următoarele caracteristici:
a. Dimensiunea spotului mai mică de 0,2 (mu)m;
b. Capabile să producă o trasa cu dimensiunea mai mică de 1 (mu)m;
sau
c. O precizie a stratului mai bună de +/-0,20 (mu)m (3 sigma);
g. Măşti sau reticule, pentru circuite integrate supuse controlului prin
3A001;
h. Măşti multistrat cu un strat cu decalaj de faza;
3B002 Echipamente de testare cu "control prin program memorat" special
concepute pentru testarea dispozitivelor semiconductoare şi a cipurilor
necapsulate, componentele şi accesoriile lor special concepute, după cum
urmează:
a. Pentru testarea parametrilor S ai tranzistoarelor la frecvenţe ce
depăşesc 31 GHz;
b. Pentru testarea circuitelor integrate capabile de a efectua testări
funcţionale (tabelul de adevăr) la o viteza de caracterizare mai mare
de 60 MHz
Nota 3B002.b. nu supune controlului echipamentele de testare special
concepute pentru testarea:
1. "Ansamblurilor electronice" sau a unei clase de "ansambluri
electronice" destinate aplicaţiilor casnice sau bunurilor de
larg consum;
2. Componentelor electronice, "ansamblurilor electronice" sau
circuitelor, integrate nesupuse controlului.
c. Pentru testarea circuitelor integrate pentru microunde la frecvenţe ce
depăşesc 3 GHz;
Nota 3B002.c nu supune controlului echipamentele de testare special
concepute pentru testarea circuitelor integrate pentru microunde
destinate echipamentelor concepute sau clasificate pentru a
funcţiona în benzile de frecvenţa standard pentru
telecomunicaţiile civile (ITU) la frecvenţe ce nu depăşesc 31
GHz.
d. Sisteme cu fascicul electronic concepute să funcţioneze la 3 keV sau
mai jos sau sisteme cu fascicul "laser", pentru testarea fără contact
a dispozitivelor semiconductoare alimentate, având următoarele doua
caracteristici:
1. Capacitate stroboscopică fie prin baleiajul stroboscopic al
detectorului, fie prin suprimarea fasciculului; şi
2. Un spectrometru electronic pentru măsurători de tensiune cu o
rezoluţie mai mică de 0,5 V;
Nota 3B002.d nu supune controlului microscoapele electronice cu
baleiaj, cu excepţia celor concepute şi echipate special pentru
explorarea fără contact a dispozitivelor semiconductoare
alimentate.
3C MATERIALE
3C001 Materiale hetero-epitaxiale constând dintr-un "substrat" cu straturi
multiple suprapuse crescute epitaxial din oricare din următoarele:
a. Siliciu;
b. Germaniu; sau
c. Compuşi III/V de galiu sau indiu;
Notă tehnică
Compuşii III/V sunt produse policristaline sau monocristaline binare
sau complexe, constând din elemente din grupele III A şi V A ale
tabelului periodic al lui Mendeleev (arsenura de galiu, arseniura de
galiu-aluminiu, fosfura de indiu, etc.).
3C002 Răşini fotosensibile (resist) şi "substraturi" acoperite cu răşini
fotosensibile supuse controlului, după cum urmează:
a. Răşini fotosensibile (resist) pozitive pentru litografierea
semiconductoarelor special ajustate (optimizate) pentru a fi folosite
la lungimi de unda sub 350 nm;
b. Toate răşinile fotosensibile (resist), pentru folosire cu fascicule de
electroni sau de ioni, cu o sensibilitate de 0,01 microcoulomb/mmp sau
mai buna;
c. Toate răşinile fotosensibile (resist), pentru folosire cu raze X, cu o
sensibilitate de 2,5 mJ/mmp sau mai buna;
d. Toate răşinile fotosensibile (resist) optimizate pentru tehnologiile
de formare a imaginilor pe suprafaţa, inclusiv răşini fotosensibile
siliate.
Notă tehnică
Procedeele de siliere sunt definite ca procese care cuprind oxidarea
suprafeţei raşinii fotosensibile în scopul măririi performanţei pentru
developarea umedă sau uscata.
3C003 Compuşi anorgano-organici, după cum urmează:
a. Compuşi metalo-organici ai aluminiului, galiului sau indiului având o
puritate (pentru metalul de baza) mai mare de 99,999%;
b. Compuşi arsen-organici, antimoniu-organici şi fosfor-organici având o
puritate (pentru elementul de baza anorganic) mai mare de 99,999%;
Nota 3C003 supune controlului numai compuşii al căror element metalic,
parţial metalic sau nemetalic este legat direct cu carbonul de
partea organică a moleculei.
3C004 Hidruri de fosfor, arseniu sau antimoniu având o puritate mai mare de
99,999%, chiar diluate cu gaze inerte sau hidrogen.
Nota 3C004 nu supune controlului hidrurile care conţin 20% concentraţie
molara sau mai mult, gaze inerte sau hidrogen.
3D SOFTWARE
3D001 "Software" special conceput pentru "dezvoltarea" sau "producţia"
echipamentelor supuse controlului prin 3A001.b. la 3A002.5. sau 3B;
3D002 "Software" special conceput pentru "utilizarea" echipamentelor cu
"control prin program memorat" supuse controlului prin 3B;
3D003 "Software" pentru proiectarea asistată de calculator (CAD) pentru
dispozitive semiconductoare sau circuite integrate având oricare din
următoarele caracteristici:
a. Reguli de proiectare sau de verificare a circuitelor;
b. Simularea circuitelor montate fizic; sau
c. Simulatoare de prelucrare litografică pentru proiectare.
Notă tehnică
Un simulator de prelucrare litografică este un pachet "software"
folosit în faza de proiectare pentru definirea secvenţei etapelor de
litografiere, erodare şi de depunere pentru transferarea formelor de
masca în forme topografice specifice în materialele conductoare,
dielectrice sau semiconductoare.
Nota 3D003 nu supune controlului "software"-ul special conceput pentru
intrări schematice, simulare logică, amplasare şi rutare,
verificare de strat sau banda de generare a modelului.
N.B. Bibliotecile, datele asociate sau atributele pentru
proiectarea dispozitivelor semiconductoare sau a circuitelor
integrate sunt considerate ca tehnologie.
3D101 "Software" special conceput pentru "utilizarea" echipamentelor supuse
controlului prin 3A101.b.
3E TEHNOLOGIE
3E001 "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"dezvoltarea" sau "producţia" de echipamente sau de materiale supuse
controlului prin 3A, 3B sau 3C;
Nota 3E001 nu supune controlului "tehnologia" pentru "dezvoltarea" sau
"producţia" de:
a. Tranzistoare pentru microunde care funcţionează la frecvenţe ce
nu depăşesc 31 GHz;
b. Circuite integrate supuse controlului prin 3A001.a.3. la
3A001.a.12, având ambele caracteristici următoare:
1. Folosesc "tehnologie" de 0,7 (mu)m sau mai mare; şi
2. Nu încorporează structuri multistrat.
N.B. Termenul multistrat structurat, în nota b.2. la 3E001, nu
include dispozitivele care încorporează maxim 2 straturi
metalice sau 2 straturi polisiliciu.
3E002 Alte "tehnologii", pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de:
a. Dispozitive microelectronice cu vid;
b. Dispozitive semiconductoare cu heterostructura, cum ar fi
tranzistoarele cu dinamică electronică mare (HEMT), tranzistoarele
hetero-bipolare (HBT), dispozitivele cu canal cuantic sau
suprastructurate;
c. Dispozitive electronice "superconductive";
d. Substraturi pelicula de diamant pentru componente electronice;
e. Substraturi de siliciu pe izolator (SOI) pentru circuite integrate în
care izolatorul este dioxid de siliciu;
f. Substraturi de carbura de siliciu pentru componente electronice.
3E101 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"utilizarea" echipamentelor sau "software"-ului supuse controlului prin
3A001.a.1. sau 3A001.a.2, 3A101 sau 3D101.
3E102 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" "software"-ului supuse controlului prin 3D101.
3E201 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"utilizarea" echipamentelor supuse controlului prin 3A001.e.2, 3A001.e.3,
3A201, 3A202, 3A225 la 3A233.
LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 4 - CALCULATOARE
Note 1. Calculatoarele, echipamentele aferente sau "software"-ul ce
realizează telecomunicaţii sau funcţii de "reţea locală"
trebuie, de asemenea, evaluate conform caracteristicilor de
performanţă de la Categoria 5 partea 1 (Telecomunicaţii).
N.B. 1. Unităţile de control care interconectează direct
magistralele sau canalele unităţilor centrale de
procesare, "memoria centrala" sau controlerii de disc nu
sunt consideraţi ca fiind echipamente de telecomunicaţii
descrise în Categoria 5 partea I (Telecomunicaţii).
2. Pentru statutul de control al "software"-ului special
conceput pentru comutaţie pachet, vezi 5D001
(Telecomunicaţii).
2. Calculatoarele, echipamentele aferente sau "software"-ul care
realizează criptografia, criptanaliza, certificarea securităţii
multinivel sau certificarea funcţiilor de utilizator izolat sau
care limitează compatibilitatea electromagnetică (EMC), trebuie,
de asemenea, evaluate conform caracteristicilor de perfomanţă
din Categoria 5 partea a 2-a ("Securitatea Informaţiilor").
4A ECHIPAMENTE, ANSAMBLURI ŞI COMPONENTE
4A001 Calculatoarele electronice, echipamentele aferente, "ansamblurile
electronice" şi componentele special concepute pentru acestea, după cum
urmează:
N.B. Vezi de asemenea 4A101.
a. Special concepute pentru a avea oricare din următoarele
caracteristici:
1. Clasificate să funcţioneze la temperatura ambiantă sub 228 K
(-45 grade C) sau peste 358 K (85 grade C);
Nota 4A001.a.1. nu se aplică calculatoarelor special concepute
pentru aplicaţii la autovehicule civile sau locomotive de
cale ferată civile.
2. Rezistente la radiaţii care depăşesc oricare dintre următoarele:
a. Doza totală 5x10^3 Gy (Si);
b. Debitul dozei 5x10^3 Gy (Si)/sec;
sau
c. Modificarea datelor la o singura expunere 1x10^-7 Eroare/bit/zi;
b. Având caracteristici sau realizând funcţii ce depăşesc limitele din
Categoria 5 Partea a 2-a ("Securitatea Informaţiilor");
Nota 4A001.b nu supune controlului calculatoarele electronice şi
echipamentele aferente, atunci când însoţesc utilizatorul pentru
uz personal.
4A002 "Calculatoare hibride", "ansambluri" şi componente special concepute
pentru acestea, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 4A102.
a. Conţinând "calculatoare digitale" supuse controlului prin 4A003;
b. Conţinând convertoare analog/digitale, având ambele caracteristici
următoare:
1. 32 de canale sau mai multe;
2. O rezoluţie de 14 biţi (plus bitul de semn pozitiv) sau mai mare,
cu o viteza de conversie de 200.000 conversii/s sau mai mare.
4A003 "Calculatoare digitale", "ansambluri electronice", echipamente aferente
acestora şi componente special concepute pentru acestea, după cum
urmează:
Nota 1 4A00A. 3 include următoarele:
a. Procesoarele de vector;
b. Procesoarele matriciale;
c. Procesoarele de semnale digitale;
d. Procesoarele logice;
e. Echipamentele pentru "îmbunătăţirea imaginii";
f. Echipamente concepute pentru "prelucrarea semnalelor".
Nota 2 Statutul de control pentru "calculatoarele digitale" sau
echipamentele aferente descrise în 4A003, este reglementat de
statutul de control al celorlalte echipamente sau sisteme, în
următoarele condiţii:
a. "Calculatoarele digitale" sau echipamentele aferente să fie
esenţiale pentru funcţionarea celorlalte echipamente sau
sisteme;
b. "Calculatoarele digitale" sau echipamentele aferente să nu
constituie un "element principal" al celorlalte echipamente
sau sisteme; şi
N.B.1 Statutul de control al echipamentelor de "prelucrare a
semnalelor sau îmbunătăţirea imaginii", special
concepute pentru alte echipamente ale căror funcţii
sunt limitate la funcţiile necesare echipamentelor mai
sus definite, este determinat de statulul de control
al celorlalte echipamente, chiar dacă el depăşeşte
criteriul "elementului principal".
N.B.2 Pentru statutul de control al "calculatoarelor
digitale" sau echipamentelor aferente pentru
echipamentele de telecomunicaţii, vezi Categoria 5
Part. 1 (Telecomunicaţii).
c. "Tehnologia" pentru "calculatoare digitale" şi echipamente
aferente este reglementată de categoria 4E.
a. Concepute sau modificate pentru "toleranţa la deranjamente";
Notă Pentru scopurile de la 4A003.a, "calculatoarele digitale" şi
echipamentele aferente nu sunt considerate a fi concepute sau
modificate pentru "toleranţa la deranjamente", dacă folosesc:
1. Algoritmi de detecţie sau corecţie a "memoriei centrale";
2. Interconectarea a doua "calculatoare digitale" astfel încât,
dacă unitatea centrala activa de procesare cade, o unitate de
procesare să poată continua funcţionarea sistemului;
3. Interconectarea a doua unităţi centrale de procesare prin
canale de date sau prin utilizarea unei memorii distribuite
care să permită unei unităţi centrale de procesare să
realizeze alte sarcini, până ce a doua unitate centrala de
procesare cade, moment în care prima unitate centrala de
procesare preia sarcina în scopul de a continua funcţionarea
sistemului; sau
4. Sincronizarea a doua unităţi centrale de procesare prin
"software" astfel încât o unitate centrala de procesare să
recunoască situaţia când cealaltă unitate centrala de
procesare cade şi să preia sarcinile de la unitatea căzută.
b. "Calculatoare digitale" având o "performanţa teoretică compusă"
("CTP") ce depăşeşte 2.000 Mtops;
c. "Ansambluri electronice" special concepute sau modificate pentru a fi
capabile să sporească performanţele prin agregarea "elementelor de
calcul" ("CE") astfel încât "CTP"-ul rezultat să depăşească limita din
4A003.b.
Note 1. 4A003.c. se aplică doar "ansamblurilor electronice" şi
interconexiunilor programabile ce nu depăşesc limita din
4A003.b. când sunt livrate ca "ansambluri electronice"
neintegrate. Nu se aplică "ansamblurilor electronice"
limitate inerent prin natura proiectării lor, la utilizarea
ca echipamente aferente supuse controlului prin 4A003.d sau
4A003.e.
2. 4A003.c. nu supune controlului "ansamblurile electronice"
special concepute pentru un produs sau o familie de produse a
căror configuraţie maxima nu depăşeşte limita de la 4A003.b.
d. Acceleratoare grafice sau coprocesoare grafice ce depăşesc o "viteza
vectorială tridimensională" de 3.000.000
e. Echipamente care realizează conversii analog/digitale ce depăşesc
limitele de la 3A001.a.5.;
f. Echipamente special concepute pentru interconectarea externa a
"calculatoarelor digitale" sau echipamente asociate care permit
comunicaţii de date la viteze ce depăşesc 80 Mbyte/s.
Nota 4A003.g. nu supune controlului echipamentele de interconectare
(ex. fund sertar, magistrale), echipamentele de interconectare
pasivă, "controlere de acces la reţea" sau "controlere pentru
canale de comunicaţie".
4A004 Calculatoare, echipamente aferente special concepute, "ansambluri
electronice" şi componente pentru acestea, după cum urmează:
a. "Calculatoare cu reţele sistolice";
b. "Calculatoare neurale";
c. "Calculatoare optice";
4A101 Calculatoare analogice, "calculatoare digitale" sau analizoare
diferenţiale digitale, altele decât cele supuse controlului prin
4A001.a.1., de mare robusteţe şi concepute sau modificate pentru a fi
utilizate în sistemele supuse controlului prin 9A004 sau 9A104.
4A102 "Calculatoare hibride" special concepute pentru modelarea, simularea sau
integrarea sistemelor supuse controlului prin 9A004 sau 9A104.
Notă Prezentul paragraf nu vizează decât echipamentele furnizate cu
software-ul menţionat la paragrafele 7D103 sau 9D103.
4B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE - Nici unul.
4C MATERIALE - Nici unul.
4D SOFTWARE
Notă Statutul de control al "software "-ului pentru "dezvoltarea"
"producţia", sau "utilizarea" echipamentelor descrise în alte
categorii este în relaţie cu categoria căreia îi este destinat.
Statutul de control al "software"-ului pentru echipamentele
descrise în aceasta categorie este în relaţie cu aceasta.
4D001 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea"
"producţia" sau "utilizarea" echipamentelor sau "software"-ului supuse
controlului prin 4A sau 4D.
4D002 "Software" special conceput sau modificat pentru a susţine "tehnologia"
supusă controlului prin 4E;
4D003 "Software" specific, după cum urmează:
a. Software" pentru sisteme de operare, mijloace de operare "software" şi
compilatoare special concepute pentru echipamente de "prelucrare a
fluxurilor de date multiple", în "cod sursa";
b. "Sisteme expert" sau "software" pentru mecanisme de determinare a
"sistemelor expert", furnizând următoarele doua condiţii:
1. Reguli funcţie de timp; şi
2. Primitive pentru manevrarea caracteristicilor de timp ale regulilor
şi faptelor;
c. "Software" având caracteristici sau realizând funcţii ce depăşesc
limitele din Categoria 5 Partea a 2-a ("Securitatea Informaţiilor");
Nota 4D003.c nu supune controlului "software"-ul când însoţeşte
utilizatorul pentru uz personal.
d. Sisteme de operare, special concepute pentru echipamente de
"prelucrare în timp real", care garantează un "timp global de
aşteptare la întrerupere" mai mic de 20 (mu)s;
4E TEHNOLOGIE
4E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" echipamentelor sau
"software"-ului supuse controlului prin 4A sau 4D;
NOTĂ TEHNICĂ LA "PERFORMANŢA TEORETICĂ COMPUSĂ" "CTP" Abrevieri folosite în Nota Tehnică
"CE" "element de calcul" (unitate aritmetică logică tipică)
FP virgula mobila
XP virgula fixa
t timp de execuţie
XOR SAU exclusiv
CPU unitate centrala de procesare
TP performanţa teoretică (a unui singur "CE")
"CTP" "performanţa teoretică compusă "(pentru mai multe "CE")
R viteza de calcul efectivă
WL lungime cuvânt
L ajustare lungime cuvânt
x înmulţire
Timpul de execuţie - "t" - este exprimat în (mu)s, TP şi "CTP" sunt
exprimate în milioane de operaţii teoretice pe secunda (Mtops) şi WL este
exprimat în biţi.
Descrierea metodei de calcul a "CTP"
"CTP" este o măsura a performanţei de calcul dat în Mtops. În calculul
"CTP"-ului unei mulţimi de "CE" sunt necesari următorii trei paşi:
1. Calculul vitezei efective R pentru fiecare "CE";
2. Aplicarea ajustării lungimii cuvântului (L) la viteza efectivă
calculată (R), rezultând o performanţa teoretică (TP) pentru fiecare
"CE";
3. Dacă există mai mult de un "CE", se vor combina performanţele
teoretice TP rezultând un "CTP" total.
Detalii pentru aceşti trei paşi sunt date în secţiunile următoare.
Nota 1 Pentru agregarea mai multor "CE" care au ambele subsisteme de
memorie distribuita şi nedistribuita, calculul "CTP" se face
ierarhic, în doi paşi: primul, agregarea grupurilor de "CE"
care-şi împart memoria; al doilea calcularea "CTP"-ului
grupurilor folosind metoda de calcul pentru mai multe "CE" fără
distribuirea memoriei.
Nota 2 "CE"-urile care sunt limitate la funcţiuni de intrare/ieşire
şi funcţiuni periferice (ex. controlere pentru unităţi de
disc pentru comunicaţii şi pentru afişare video nu intra în
calculul "CTP"-ului.
NOTĂ TEHNICĂ LA "CTP" Următorul tabel arată metoda de calcul al Vitezei de Calcul Efective R pentru fiecare "CE": Pasul I: Calculul vitezei efective R
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Pentru "CE" care realizează: │Calculul vitezei efective, R │
│Nota: Fiecare "CE" trebuie să fie │ │
│ evaluat independent │ │
│──────────────────────────────────────┤───────────────────────────────────────┤
│Numai virgula mobila (XP) │ 1 │
│(Rxp) │ R = ─────────────── │
│ │ xp 3 X (t ) │
│ │ xp add │
│ │ │
│ │dacă nu este implementată adunarea, se │
│ │foloseşte: │
│ │ 1 │
│ │ R = ─────────── │
│ │ xp (t ) │
│ │ xp mult │
│ │ │
│ │Dacă nici operaţia de adunare, nici │
│ │cea de înmulţire nu este executabilă, │
│ │atunci se foloseşte operaţia │
│ │aritmetică disponibilă cea mai rapida, │
│ │după cu urmează: │
│ │ 1 │
│ │ R = ─────── │
│ │ xp 3 X t │
│ │ xp │
│ │vezi Notele X, Z │
│──────────────────────────────────────┤───────────────────────────────────────┤
│Numai virgula mobila (FP) │ 1 1 │
│(R fp) │max ───────, ──────── │
│ │ tfp add tfp mult │
│ │Vezi Notele X, Y │
│──────────────────────────────────────┤───────────────────────────────────────┤
│Ambele: FP şi XP │Calculează ambele │
│(R) │R , R │
│ │ xp fp │
│──────────────────────────────────────┤───────────────────────────────────────┤
│Pentru procesoarele logice simple care│ 1 │
│nu efectuează nici una din operaţiile │ R = ──────── │
│aritmetice specificate. │ 3 x tlog │
│ │Unde tlog este timpul de execuţie al │
│ │1ui XOR, sau pentru o entitate logică │
│ │ce nu efectuează XOR, se ia în calcul │
│ │cea mai rapida operaţie logică simpla. │
│ │Vezi Notele X, Z │
│──────────────────────────────────────┤───────────────────────────────────────┤
│Pentru procesoare logice speciale care│R = R' x WL/64 │
│nu efectuează nici una din operaţiile │Unde R' este numărul rezultatelor pe │
│aritmetice sau logice specificate. │sec, WL este numărul de biţi pe care se│
│ │efectuează operaţia logică, iar 64 este│
│ │un factor de normalizare la operaţia de│
│ │64 biţi. │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘
NOTĂ TEHNICĂ LA "CTP" Nota W, Pentru un "CE" de tip conductor capabil să execute până la o operaţie aritmetică sau logică la fiecare ciclu de ceas după ce conductorul este plin, poate fi stabilită o viteză a conductorului. Viteza efectivă de calcul (R) pentru asemenea "CE" este cea mai rapidă din vitezele de execuţie cu sau fără conductor. Nota X Pentru un "CE" care realizează operaţii multiple de un tip specific într-un singur ciclu (ex. două adunări pe ciclu sau două operaţii logice identice pe ciclu), timpul de execuţie t este dat de:
timpul ciclului
t = ─────────────────────────────────────────
numărul de operaţii identice/ciclu maşina
"CE"-urile care realizează diferite tipuri de operaţii logice sau aritmetice într-un singur ciclu maşină, sunt tratate ca mai multe "CE"-uri se arate care lucrează simultan (ex. un "CE" executând o adunare sau o înmulţire într-un singur ciclu este tratat ca două "CE"-uri, primul realizând o adunare şi al doilea realizând o înmulţire într-un ciclu). Dacă un singur "CE" are ambele funcţii, scalară şi vectorială, se foloseşte valoarea timpului de execuţie cea mai scurtă. Nota Y Pentru "CE" care nu are implementată adunarea în FP sau înmulţirea în FP, dar face împărţire în FP:
1
R = ──────────
fp tfp divide
Dacă "CE" implementează o funcţie reciprocă în FP alta decât adunarea,
înmulţirea sau împărţirea în FP, atunci:
1
R = ────────────
fp tfp reciproc
Dacă nu este implementată nici una din operaţiile specificate, viteza efectivă în FP este 0. Nota Z În operaţiile logice simple, o singură instrucţiune execută o singură manipulare logică a maxim doi operanzi de lungimi date. În operaţiile logice complexe, o singură instrucţiune execută manipulări logice multiple pentru a produce unul sau mai multe rezultate folosind doi sau mai mulţi operanzi. Vitezele ar trebui calculate pentru toate lungimile operanzilor executabili considerând atât operaţiile conductor, (dacă există) cât şi cele non conductor folosind instrucţiunea cea mai rapidă pentru fiecare lungime de operând bazându-ne pe: 1. operaţii conductor sau registru - la - registru. Exclud timpii de execuţie extrem de scurţi generaţi, pentru operaţiunile asupra unui operând sau operanzi predeterminaţi (ex. înmulţiri cu 0 sau cu 1). Dacă nu sunt implementate operaţii registru - la - registru, se continuă cu (2). 2. Cele mai rapide operaţii registru - la - memorie sau memorie - la - registru; dacă nici acestea nu există, atunci se continuă cu (3). 3. Memorie - la - memorie. În fiecare caz prezentat mai sus, se utilizează timpul cel mai scurt de execuţie atestat de fabricant. Pasul 2: TP pentru fiecare lungime de operând WL Ajustarea vitezei efective R (sau R') după ajustarea lungimii cuvântului L după cum urmează: TP = R x L, unde L = (1/3 + WL/96) Notă Lungimea cuvântului WL folosită în aceste calcule este lungimea operandului în biţi. (Dacă o operaţie foloseşte termeni de lungimi diferite, se selectează cel mai lung cuvânt). Combinarea unei mantise ALU şi a unui exponent ALU a unui procesor sau unitate de procesare în virgulă mobilă, este considerată a fi un "CE" cu o lungime cuvânt WL egală cu numărul de biţi din reprezentarea datelor (tipic 32 sau 64) pentru scopurile calculării "CTP"-ului. Această ajustare nu se aplică procesoarelor logice specializate care nu folosesc instrucţiuni XOR. În acest caz TP = R. Se selectează maximul valorii rezultante a TP-ului pentru: - fiecare "CE" ce lucrează numai în XP (Rxp); - fiecare "CE" ce lucrează numai în FP (Rfp); - fiecare "CE" ce lucrează combinat în FP şi XP "CE" (R); - fiecare procesor logic simplu ce nu are implementată niciuna din operaţiile aritmetice specificate; şi - fiecare procesor logic special ce nu utilizează nici una din operaţiile aritmetice şi logice specificate. Pasul 3: "CTP" pentru agregări de "CE"-uri incluzând CPU-uri Pentru un CPU cu un singur "CE", "CTP" = TP (pentru "CE"-uri ce realizează simultan operaţii în virgulă fixă şi virgulă mobilă
TP = max (TP , TP )
pf xp
"CTP" pentru agregarea mai multor "CE"-uri ce operează simultan, este calculat după cum urmează: Nota 1 Pentru agregările care nu permit tuturor "CE"-urilor să lucreze simultan trebuie folosită combinaţia posibilă de "CE" uri care furnizează cel mai mare "CTP". TP-ul fiecărui "CE" participant trebuie calculat la valoarea teoretică maximă înainte de a fi derivat "CTP"-ul combinaţiei. N.B. La determinarea combinaţiilor posibile ale "CE"-urilor care operează simultan, se generează o secvenţă de instrucţiune care iniţiază operaţii în mai multe "CE"-uri, începând cu cel mai lent "CE" (cel care necesită cel mai mare număr de cicluri pentru a-şi termina operarea) şi terminând cu cel mai rapid "CE". La fiecare ciclu al secvenţei, combinaţia de "CE"-uri care sunt în operare în timpul acelui ciclu este o combinaţie posibilă. Secvenţa de instrucţiune trebuie să ţină cont de toate restricţiile hardware şi/sau de arhitectura în operaţiile de simultane. Nota 2 Un singur cip de circuit integrat sau o placă asamblată poate conţine mai multe "CE"-uri. Nota 3 Se presupune că există operaţii simultane atunci când fabricantul de calculatoare pretinde într-un manual sau broşură, destinate calculatorului, funcţionarea sau execuţia concurentă, paralelă sau simultană. Nota 4 Valorile "CTP"-ului nu sunt agregate pentru acele combinaţii de "CE"-uri interconectate în "reţele locale", reţele de zonă extinsă, conexiuni/dispozitive cu I/O distribuite, controlere I/O şi orice interconexiuni implementate prin "software". Nota 5 valorile "CTP"-ului trebuie să fie agregate pentru mai multe "CE"-uri, special concepute pentru a îmbunătăţi performanţa prin agregare, şi care funcţionează simultan şi îşi distribuie memoria operând simultan, utilizând hardware special proiectat. Această agregare nu se aplică "ansamblurilor electronice" descrise de 4A 003.d
"CTP" = TP(1) + C(2) x TP(2) + ... + C x TP ,
n n
unde TP-urile sunt ordonate prin valoare, cu TP(1) fiind cel mai înalt, şi TP(n) cel mai scăzut. C(i) este un coeficient determinat de puterea de interconectare dintre "CE"-uri după cum urmează: Pentru mai multe "CE"-uri care operează simultan şi distribuie memoria: C(3) = C(4) = ... = Cn = 0,75 Nota 1 Când "CTP"-ul calculat prin metoda de mai sus nu depăşeşte 194 Mtops, se poate folosi următoarea formulă pentru a calcula C(i):
0,75
C = ─────────── (i = 2, ..., n)
i radical m
unde m = numărul de "CE"-uri sau grupuri de "CE"-uri ce-şi împart accesul, cu condiţia ca: 1. TPi pentru fiecare "CE" sau grup de "CE" să nu depăşească 30 Mtops 2. "CE"-urile sau grupurile de "CE" să-şi împartă accesul la memoria principală (excluzând memoria cache) pe un singur canal; şi 3. Doar un "CE" sau un grup de "CE"-uri să poată avea acces la canal la un moment dat. N.B. Aceasta nu se aplică articolelor supuse controlului prin Categoria 3. Nota 2 "CE"-urile îşi împart memoria dacă accesează un segment comun al memoriei interne. Această memorie poate include memoria cache, memoria principală sau altă memorie internă. Dispozitivele periferice de memorie, cum ar fi unităţile de disc, unităţile de bandă sau discurile RAM nu sunt incluse. Pentru mai multe "CE"-uri sau grupe de "CE"-uri care nu-şi împart memoria, interconectate prin unul sau mai multe canale de date: Ci = 0,75 x ki (i = 2, ..., 32) (a se vedea Nota de jos) = 0,60 x ki (i = 33, ..., 64) = 0,45 x ki (i = 65, ..., 256) = 0,30 x ki (i > 256) Valoarea lui Ci este bazată pe numărul de "CE"-uri, nu pe numărul de noduri. unde ki = min (Si/kr,1), şi Kr = factorul normalizare de 20 Mocteţi/s Si = suma maximului vitezei de date (în Mocteţi/s) pentru toate canalele de date conectate la al i-lea "CE" sau la grupul de "CE"-uri care-şi împart memoria. Când se calculează un Ci pentru o grupă de "CE"-uri, numărul primului "CE" dintr-o grupă determină limita corespunzătoare pentru Ci. De exemplu, într-o agregare de grupuri constând din 3 "CE"-uri, fiecare, al 22-lea grup va conţine "CE"(64) "CE"(65) şi "CE"(66). Limita corespunzătoare a Ci-ului pentru această grupă este 0,60. Agregarea (de "CE"-uri sau grupuri de "CE"-uri) ar trebui să fie ordonată de la cel mai rapid către cel mai lent, adică: TP(1) >= TP(2) >= ... >= TPn, şi în cazul TPi = TP (i+1), de la cel mai mare la cel mai mic, adică: Ci >= Ci+1 Notă Factorul Ki nu trebuie aplicat "CE"-urilor de la 2 la 12 dacă TPi al "CE"-ului sau grupei de "CE" este mai mare de 50 Mtops, adică Ci pentru "CE" de la 2 la 12 este 0,75. LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 5 - TELECOMUNICAŢII ŞI "SECURITATEA INFORMAŢIILOR"
Partea 1 - TELECOMUNICAŢII
Nota 1 Statutul de control pentru componente, "laseri", echipamente de testare
şi "producţie", materiale şi "software"-ul aferent, care sunt special
concepute pentru echipamente sau sisteme de telecomunicaţii, este
definit de Categoria 5, Partea 1.
Nota 2 "Calculatoarele numerice", echipamentele aferente sau "software"-ul,
atunci când sunt esenţiale pentru asigurarea şi funcţionarea
echipamentelor de telecomunicaţii descrise în aceasta Categorie, sunt
considerate componente special concepute, cu condiţia ca ele să fie
modele standard, livrate în mod obişnuit de producător. Aceasta clasa
include sistemele de calcul pentru exploatare, administrare, întreţinere,
inginerie sau facturare.
5A1 SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
5A001 a. Orice tip de echipamente de telecomunicaţii având oricare dintre
următoarele caracteristici, funcţiuni sau facilitaţi:
1. Special concepute pentru a suporta efecte electronice tranzitorii
sau ale impulsului electromagnetic, ambele generate de o explozie
nucleara;
2. Special construite pentru a suporta radiaţii gama, neutronice
sau ionice; sau
3. Special concepute pentru a opera la temperaturi situate în afară
domeniului cuprins între 218 K (-55 grade C) şi 397 K (124 grade C);
Nota 5A001.a.3. se aplică numai echipamentelor electronice.
Nota 5A001.a.2. şi 5A001.a.3. nu se aplică echipamentelor de la
bordul sateliţilor.
b. Echipamente şi sisteme de transmisiuni pentru telecomunicaţii, precum
şi accesorii şi componente special concepute pentru acestea, având
oricare dintre următoarele caracteristici, funcţiuni sau facilitaţi:
1. Sunt sisteme de comunicaţii subacvatice, având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O frecvenţa purtătoare acustică situata în afară domeniului
cuprins între 20 şi 60 kHz;
b. Utilizează o frecvenţa purtătoare electromagnetică sub 30 kHz;
sau
c. Utilizează tehnici de ghidare cu fascicul electronic;
2. Sunt echipamente radio care funcţionează în banda de la 1,5 MHz
la 87,5 MHz şi au oricare din următoarele caracteristici:
a. Încorporează tehnici adaptive care realizează o reducere mai
mare de 15 dB a semnalului de interferenţa; sau
b. Au toate caracteristicile următoare:
1. Posibilitatea predicţiei şi selecţiei automate a frecvenţelor
şi a vitezei de transfer numeric totală, pe canal, în scopul
optimizării transmisiei;
2. Încorporează o configuraţie de amplificator de putere linear,
care este capabil să prelucreze simultan semnale multiple la
o putere de ieşire mai mare sau egală cu 1 kW, în gama de
frecvenţe de la 1,5 MHz la 30 MHz sau la o putere de ieşire
mai mare sau egală cu 250 W, în gama de frecvenţe de la 30
MHz la 87,5 MHz având totodată o "lărgime de banda
instantanee" mai mare sau egală cu o octavă şi un conţinut de
armonici şi de distorsiuni la ieşire mai bun de - 80 dB;
3. Sunt echipamente radio care utilizează tehnici de "spectru dispers"
sau "agilitate de frecvenţa" (salt de frecvenţa) şi au oricare
dintre următoarele caracteristici:
a. Utilizează coduri de dispersie programabile de utilizator; sau
b. Transmit o lărgime de banda totală care este mai mare sau egală
cu de 100 de ori lărgimea de banda a oricărui canal de
informaţie şi depăşeşte 50 kHz;
Nota 5A001.b.3.b. nu supune controlului echipamentul radio
celular funcţionând în benzile civile.
Nota 5A001.b.3. nu supune controlului echipamentul radio
funcţionând la o putere de ieşire de 1,0 W sau mai puţin.
4. Sunt receptoare radio controlate numeric având toate
caracteristicile următoare:
a. Au mai mult de 1.000 canale;
b. Realizează un "timp de comutare a frecvenţei" mai mic de 1 ms;
c. Cauta sau explorează în mod automat o parte a spectrului
electromagnetic; şi
d. Identifică semnalul recepţionat sau tipul transmiţătorului; sau
Nota 5A001.b.4. nu supune controlului echipamentul radio celular
funcţionând în benzile civile.
5. Asigura funcţiuni de "prelucrare a semnalelor" numerice pentru
realizarea unei codificări a semnalelor vocale la viteze mai mici
de 2.400 bit/s;
c. Cabluri pentru comunicaţii cu fibre optice, fibre optice şi accesorii,
după cum urmează:
1. Fibre optice cu o lungime mai mare de 500 m, specificate de
fabricant ca fiind capabile să suporte un test de rezistenţa la
întindere de 2 x 10^9 N/mp sau mai mult;
Notă tehnică
Test de rezistenţa: testarea ecranului de protecţie, atât pe
timpul procesului de producţie, cât şi după aceasta, care se
realizează aplicând dinamic un efort unitar prescris asupra unei
epruvete de fibra optică, având lungimea de 0,5 m până la 3 m, în
timp ce aceasta este trecută prin doua cabestane, cu diametrul
aproximativ de 150 mm, cu o viteza de deplasare cuprinsă între 2
şi 5 m/s. Temperatura mediului ambiant este de 293 K (20 grade C) iar
umiditatea relativă de 40%.
N.B. Efectuarea testului de rezistenţa se poate realiza şi în acord
cu standardele naţionale echivalente.
2. Cabluri de fibre optice şi accesorii concepute pentru utilizarea
subacvatică;
Nota 5A001.c.2. nu supune controlului cablurile şi accesoriile
pentru telecomunicaţii civile standard
N.B. 1 Pentru cabluri subacvatice ombilicale şi conectoarele
aferente, vezi şi 8A002.a.3.
N.B. 2 Pentru dispozitivele de penetrare a carcaselor sau a
conectoarelor cu fibre optice, vezi şi 8A 002.c.
d. "Antene reţea fazata orientabilă electronic" operând la frecvenţe
peste 31 GHz.
Nota 5A001.d nu supune controlului "antenele reţea fazata orientabile
electronic" utilizate în sistemele de aterizare, care folosesc
instrumente conforme standardelor ICAO referitoare la sistemele
de aterizare cu microunde (MLS).
5A101 Echipamente de telemetrie şi telecomanda utilizate pentru "rachete".
Nota 5A101 nu supune controlului decât echipamentele special concepute
pentru a fi utilizate pentru comanda la distanţă a machetelor de
avioane, de nave sau de vehicule, având o intensitate a câmpului
electric mai mică sau egală cu 200 (mu)V/m la o distanţă de 500 m.
5B1 ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
5B001 a. Echipamente, precum şi componente şi accesorii ale acestora, special
concepute pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea"
echipamentelor, funcţiunilor sau caracteristicilor supuse controlului
prin Categoria 5, Partea 1.
Nota 5B001.a. nu supune controlului echipamentele pentru determinarea
caracteristicilor fibrelor optice, care nu utilizează "laseri" cu
semiconductoare.
b. Echipamente, componente special concepute şi accesoriile acestora,
special concepute pentru "dezvoltarea" oricărora din echipamentele de
comutaţie cu "control prin program memorat" sau de transmisii de
telecomunicaţii:
1. Echipamente folosind tehnici digitale, incluzând "Mod de Transfer
Asincron" ("ATM"), concepute să opereze la o "viteza totală de
transfer numerică" ce depăşeşte 1,5 Gbit/s;
2. Echipamente folosind un "laser", având oricare din următoarele:
a. O lungime de unda a semnalului transmis ce depăşeşte 1.750 nm;
b. Realizează "amplificare optică";
c. Utilizează tehnici de transmisie sau detecţie optică coerentă
(numite şi tehnici de heterodinare sau homodinare optică); sau
d. Utilizează tehnici analogice şi au o lungime de banda care
depăşeşte 2, 5 GHz;
Nota 5B001.b.2.d nu supune controlului echipamentele special
concepute pentru "dezvoltarea" sistemelor TV comerciale.
3. Echipamente folosind "comutare optică";
4. Echipamente radio, având oricare din următoarele:
a. Tehnici de modulaţie în amplitudine în quadratura (QAM) peste
nivelul 128; sau
b. Operează la intrare sau ieşire cu frecvenţe ce depăşesc 31 GHz;
sau
Nota 5B001.b.4.b. nu supune controlului echipamentele special
concepute pentru "dezvoltarea" echipamentelor concepute
sau modificate pentru a opera în orice banda alocata ITU.
5. Echipamente folosind "semnalizare pe canal comun" cu operare atât
în mod neasociat, cât şi în mod cvasi-asociat.
5C1 MATERIALELE - Nici unul.
5D1 SOFTWARE
5D001 a. "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia" sau utilizarea echipamentelor, funcţiunilor sau
caracteristicilor supuse controlului prin Categoria 5, Partea 1;
b. "Software" special conceput sau modificat pentru utilizarea
"tehnologiilor" supuse controlului prin 5E001;
c. "Software" specific, după cum urmează:
1. "Software" special conceput sau modificat pentru a realiza
caracteristicile funcţiunile sau facilităţile echipamentelor supuse
controlului prin 5A001 sau 5B001
2. "Software" care oferă posibilitatea de restabilire a "codului
sursa" pentru "software"-ul de telecomunicaţii supus controlului
prin 5D001;
3. "Software" prezentat sub alte forme decât cele executabile de
maşina, special conceput pentru "rutarea adaptivă dinamică".
d. "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea"
oricăror echipamente de comutaţie cu "control prin program memorat"
sau de transmisii de telecomunicaţii:
1. Echipamente folosind tehnici digitale, incluzând "Mod de Transfer
Asincron" ("ATM"), concepute să opereze la o "viteza totală de
transfer numerică" ce depăşeşte 1,5 Gbit/s;
2. Echipamente folosind un "laser", având oricare din următoarele:
a. O lungime de unda a semnalului transmis ce depăşeşte 1.750 nm;
b. Utilizează tehnici analogice şi au o lungime de banda care
depăşeşte 2,5 GHz;
Nota 5D001d.2.b. nu supune controlului "software"-ul special
conceput sau modificat pentru "dezvoltarea" sistemelor TV
comerciale.
3. Echipamente folosind "comutare optică"; sau
4. Echipamente radio, având oricare din următoarele:
a. Tehnici de modulaţie în amplitudine în quadratura (QAM) peste
nivelul 128; sau
b. Operează la intrare sau ieşire cu frecvenţe ce depăşesc 31 GHz;
Nota 5D001.d.4.b. Nu supune controlului "software"-ul special
conceput sau modificat pentru "dezvoltarea" echipamentelor
concepute sau modificate pentru a opera în orice banda
alocata ITU.
5E1 TEHNOLOGIE
5E001 a. "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia,
pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" (cu excepţia
exploatării obişnuite) de echipamente, sisteme, materiale sau
"software" supuse controlului prin Categoria 5, Partea 1.
b. "Tehnologii" specifice, după cum urmează:
1. "Tehnologie" "necesară" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de
echipamente de telecomunicaţii special concepute pentru a fi
utilizate la bordul sateliţilor;
2. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" sau "utilizarea" tehnicilor de
comunicaţie "laser", având capacitatea de recepţionare automată, de
urmărire a semnalelor şi de menţinere a comunicaţiilor în medii
extra-atmosferice sau subacvatice;
3. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" de sisteme radio celulare
numerice;
4. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" tehnicilor de "spectru dispers"
sau "agilitate de frecvenţa" (salt de frecvenţa).
c. "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia,
pentru "dezvoltarea" sau "producţia" oricăror echipamente de comutaţie
cu "control prin program memorat" sau de transmisii de
telecomunicaţii, funcţiuni sau caracteristici:
1. Echipamente folosind tehnici digitale, incluzând "Mod de Transfer
Asincron" ("ATM"), concepute să opereze la o "viteza totală de
transfer numerică" ce depăşeşte 1,5 Gbit/s;
2. Echipamente folosind un "laser" şi având oricare din următoarele:
a. O lungime de unda a semnalului transmis ce depăşeşte 1.750 nm;
b. Realizează "amplificare optică" utilizând amplificatoare cu
fibre din florura de presodimium dopat;
c. Utilizează tehnici de transmisie sau detecţie optică coerentă
(numite şi tehnici de heterodinare sau homodinare optică);
d. Utilizează tehnici de multiplexare prin divizarea lungimii de
unda, ce depăşesc 8 purtători optici într-o singura fereastra
optică; sau
e. Utilizează tehnici analogice şi au o lungime de banda care
depăşeşte 2, 5 GHz;
Nota 5E001.c.2.e. nu supune controlului "tehnologia" pentru
"dezvoltarea" sau "producţia" sistemelor TV comerciale.
3. Echipamente folosind "comutare optică";
4. Echipamente radio, având oricare din următoarele:
a. Tehnici de modulaţie în amplitudine în quadratura (QAM) peste
nivelul 128; sau
b. Operează la intrare sau ieşire cu frecvenţe ce depăşesc 31 GHz;
sau
Nota SE001.c.4.b. nu supune controlului echipamentele special
concepute pentru "dezvoltarea" echipamentelor concepute
sau modificate pentru a opera în orice banda alocata ITU.
5. Echipamente folosind "semnalizare pe canal comun" cu operare atât
în mod neasociat, cât şi în mod cvasi-asociat.
5E101 "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" echipamentelor supuse
controlului prin 5A101.
Partea a 2-a - "SECURITATEA INFORMAŢIILOR"
Notă În aceasta categorie este definit statutul de control al echipamentelor
pentru "securitatea informaţiilor" "software"-ului, sistemelor,
"ansamblurilor electronice" pentru aplicaţii specifice, modulelor,
circuitelor integrate, componentelor sau funcţiunilor, chiar dacă acestea
sunt componente sau "ansambluri electronice" ale altor echipamente.
5A2 SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
5A002 a. Sisteme, echipamente, "ansambluri electronice" pentru aplicaţii
specifice, module sau circuite integrate pentru "securitatea
informaţiilor" precum şi alte componente special concepute pentru
acestea, după cum urmează:
N.B. Pentru controlul echipamentelor de recepţie din cadrul sistemelor
cu sateliţi pentru navigaţie globală conţinând sau utilizând
decriptarea (de ex. GPS sau GLONASS), vezi 7A005.
1. Concepute sau modificate pentru a utiliza "criptografia" ce
apelează la tehnici numerice pentru a asigura "securitatea
informaţiilor";
2. Concepute sau modificate pentru a realiza funcţii criptanalitice;
3. Concepute sau modificate pentru a utiliza "criptografia" ce
apelează la tehnici analogice pentru a asigura "securitatea
informaţiilor";
Nota 5A002.a.3. nu supune controlului următoarele:
1. Echipamentele care utilizează secretizarea prin
întrepătrunderea unor benzi "fixate", în număr mai mare de
8 şi în care transpoziţiile nu se schimba mai frecvent de
o dată pe secundă;
2. Echipamentele care utilizează secretizarea prin
întrepătrunderea unor benzi "fixate", în număr mai mare de
8 şi în care transpoziţiile nu se schimba mai frecvent
decât o data la 10 secunde;
3. Echipamentele ce utilizează inversiunea "fixată" a
frecvenţelor şi în care transpoziţiile nu se schimba mai
frecvent de o data pe secunda;
4. Echipamentele facsimil;
5. Echipamentele de radiodifuziune cu audienţă limitată;
6. Echipamentele de televiziune de uz civil;
4. Concepute sau modificate să suprime emiterea compromiţătoare a
semnalelor purtătoare de informaţie;
Nota 5A002.a.4. nu supune controlului echipamentele special
concepute pentru a reduce emiterea unor semnale dăunătoare
sănătăţii şi securităţii publice.
5. Concepute sau modificate pentru a utiliza tehnici criptografice în
scopul generării codului de dispersie pentru sisteme cu "spectru
dispers" sau codului de comutare pentru sisteme cu "agilitate de
frecvenţa";
6. Concepute sau modificate pentru a realiza "securitatea mulţi-nivel"
atestată sau atestabilă sau izolarea utilizatorului, la un nivel
care depăşeşte Clasa B2 din Criteriile de Evaluare a Sistemelor de
Calculatoare Supravegheate (TCSEC) sau conform unor norme
echivalente;
7. Sisteme de cabluri pentru comunicaţii concepute sau modificate
pentru a utiliza mijloace mecanice, electrice sau electronice
capabile să asigure detectarea conectării frauduloase la acestea.
Nota 5A002 nu supune controlului:
a. "Cartelele inteligente personalizate" sau componentele lor
special concepute, având oricare din următoarele caracteristici:
1. Nu pot cripta sau decripta datele furnizate de utilizator
sau funcţiunile de chei-management aferente; sau
2. Când sunt restricţionate pentru utilizarea în echipamente sau
sisteme nesupuse controlului prin punctele 1 până la 6 ale
notei de la 5A002.a.3. sau prin punctele b. până la h. ale
acestei note;
b. Echipamentele care utilizează tehnici de codare sau de
comprimare a datelor "fixate";
c. Echipamentele de recepţie a emisiunilor radiodifuzate, de
recepţie a emisiunilor de televiziune transmise prin cablu sau
a unor emisiuni similare cu audienţă restrânsă - de tip
comercial - care nu utilizează criptarea numerică şi care
utilizează decriptarea numerică limitată numai la funcţiunile
video, audio sau de gestiune;
d. Radiotelefoanele portabile sau mobile pentru uz civil (de ex.,
pentru folosirea în sisteme de radiocomunicaţii celulare civile
comerciale) care nu sunt capabile să realizeze criptarea
end-to-end;
e. Funcţiile de decriptare special concepute pentru a permite
execuţia "software"-ului protejat la copiere, aceste funcţiuni
nefiind accesibile utilizatorului.
f. Echipamentele de control al accesului, cum ar fi maşinile
automate de livrare a banilor lichizi, imprimantele cu
autoservire sau terminalele de la punctele de vânzare cu
protecţie prin parola sau numere personale de identificare (PIN)
sau alte date similare pentru a preveni accesul neautorizat, dar
care nu permit codificarea fişierelor sau textelor, cu excepţia
celor direct legate de parole sau de numerele personale de
identificare;
g. Echipamentele de autentificare a datelor care calculează un Cod
de Autentificare Mesaj (MAC) sau un rezultat similar pentru a
împiedica modificarea textului sau pentru autentificarea
utilizatorului, dar care nu permit criptarea datelor, textelor
sau altor medii informatice, altele decât cele necesare pentru
autentificare;
h. Echipamentele de criptografie special concepute şi limitate
numai la utilizarea în componenţa maşinilor de tranzacţii
bancare sau monetare cum ar fi maşinile automate de eliberat
bani lichizi, imprimatele cu autoservire sau terminalele de la
punctele de vânzare.
5B2 ECHIPAMENTE PENTRU PRODUCŢIE, INSPECŢIE SAU TESTARE
5B002 a. Echipamente special concepute pentru:
1. "Dezvoltarea" de echipamente sau funcţiuni supuse controlului prin
Categoria 5, Partea 2, inclusiv echipamente de măsurare sau
testare;
2. "Producţia" de echipamente sau funcţiuni supuse controlului prin
Categoria 5, Partea 2, inclusiv echipamente de măsurare, testare,
reparare sau producţie;
b. Echipamente de măsurare special concepute pentru a evalua şi valida
funcţiunile de securitatea informaţiilor supuse controlului prin 5A002
sau 5D002.
5C2 MATERIALE Nici unul.
5D2 SOFTWARE
a. "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia" sau utilizarea de echipamente sau "software" supuse
controlului prin Categoria 5 Partea 2;
b. "Software" special conceput sau modificat pentru a permite aplicarea
tehnologiilor supuse controlului prin 5E002;
c. "Software" specific, după cum urmează:
1. "Software" specific având caracteristicile, sau care realizează sau
simulează funcţiunile echipamentelor supuse controlului prin 5A002
sau 5B002;
2. "Software" destinat certificării "software"-ului supus controlului
prin 5D002.c.1.
Nota 5D002 nu supune controlului:
a. "Software"-ul necesar pentru "utilizarea" echipamentelor nesupuse
controlului, conform Notei de la 5A002.
b. "Software "-ul care realizează oricare dintre funcţiunile
echipamentelor ce nu sunt supuse controlului conform Notei de la
5A002.
5E2 TEHNOLOGIE
5E002 Orice "tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia,
care permite "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" de echipamente
sau "software" supuse controlului prin Categoria 5, Partea 2.
LISTA TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 6 - SENZORI ŞI LASERI
6A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
6A001 ACUSTICĂ
6A001 a. Sisteme acustice marine, echipamente şi componente special concepute
pentru acestea, după cum urmează:
1. Sisteme active (de emisie sau de emisie-recepţie), echipamente şi
componente special concepute pentru acestea, după cum urmează:
Nota 6A001.a.1. nu supune controlului:
a. Sonde de adâncime care funcţionează vertical sub aparat,
neincluzând pe cele care au o funcţie de baleiere ce
depăşeşte +/-20 grade şi limitate la măsurarea adâncimii apei, a
distanţei până la obiectele scufundate ori îngropate sau la
detectarea bancurilor de peşti;
b. Balize acustice, după cum urmează:
1. Balize acustice pentru cazuri de urgenţa;
2. Emiţătoare de impulsuri subacvatice (pingers) special
concepute pentru relocalizarea sau revenirea la o poziţie
subacvatică.
a. Sisteme de explorare batimetrice de culoar larg pentru
cartografierea topografică a fundului marii având toate
caracteristicile următoare:
1. Concepute să facă măsurători sub un unghi ce depăşeşte 20ι
faţa de verticala;
2. Concepute să măsoare adâncimi mai mari de 600 m de la
suprafaţa apei;
3. Concepute să asigure oricare din caracteristicile următoare:
a. Încorporarea de fascicule multiple, oricare din ele fiind
mai mic de 1,9 grade ; sau
b. O acurateţe mai buna de 0,3% a datelor privind adâncimea
apei de-a lungul culoarului, ca medie a măsurătorilor
individuale efectuate în interiorul culoarului;
b. Sisteme de detecţie sau localizare a obiectelor, având oricare
din următoarele caracteristici:
1. O frecvenţa de emisie mai mică de 10 kHz;
2. Nivel de presiune sonora mai mare de 224 dB (referinţa
1 (mu)Pa
la 1 m) pentru echipamente cu o frecvenţa de funcţionare în
banda cuprinsă între 10 kHz şi 24 kHz, inclusiv;
3. Nivel de presiune sonora mai mare de 235 dB (referinţa
1 (mu)Pa la 1 m) pentru echipamente cu o frecvenţa de
funcţionare în banda cuprinsă între 24 kHz şi 30 kHz;
4. Care formează fascicule mai mici de 1 o pe orice axă şi au o
frecvenţa de funcţionare mai mică de 100 kHz;
5. Concepute să funcţioneze cu o gama de afişare precisă care
depăşeşte 5.120 m; sau
6. Concepute să suporte presiunea, în timpul funcţionarii
normale la adâncimi mai mari de 1.000 m şi având traductori
cu oricare din următoarele caracteristici:
a. Compensare dinamică a presiunii; sau
b. Încorporează ca element traductor un alt material decât
titanat-zirconat de plumb;
c. Proiectoare acustice, inclusiv traductoare, încorporând
elemente piezoelectrice, magnetostrictive, electrostrictive,
electrodinamice sau hidraulice care funcţionează individual sau
numai într-o combinaţie determinata, având oricare din
următoarele caracteristici:
Note 1. Statutul de control al proiectoarelor acustice, inclusiv
traductoare, special concepute pentru alte echipamente,
este determinat de statutul de control al acelor
echipamente.
2. 6A001.a.1.c. nu supune controlului sursele electronice
care orientează sunetul numai pe verticala sau sursele
mecanice (de ex. tunuri pneumatice sau tunuri cu
vapori) sau sursele chimice (de ex. explozivi).
1. O densitate de putere acustică radiată instantaneu mai
mare de 0,01 mW/mmp/Hz pentru dispozitive care
funcţionează la frecvenţe sub 10 kHz;
2. O densitate de putere acustică radiată continuu mai mare
de 0,001 mW/mmp/Hz pentru dispozitive care funcţionează la
frecvenţe sub 10 kHz;
Notă tehnică
Densitatea de putere acustică se obţine împărţind puterea
acustică de ieşire prin produsul ariei suprafeţei radiante cu
frecvenţa de funcţionare.
3. Concepute să suporte presiunea, în funcţionare normală,
la adâncimi ce depăşesc 1.000 m; sau
4. Dotate cu o suprapresiune a lobilor secundari ce
depăşeşte 22dB;
d. Sisteme acustice, echipamente şi componente special concepute
pentru acestea, pentru determinarea poziţiei navelor de
suprafaţa sau a vehiculelor subacvatice, având oricare din
următoarele caracteristici:
Nota 6A001.a.1.d include:
a. Echipamentele care folosesc "prelucrarea semnalelor"
coerentă între doua sau mai multe balize şi unitatea
hidrofonică purtata de vasul de suprafaţa sau
vehiculul subacvatic;
b. Echipamentele capabile să corecteze automat erorile
de propagare a vitezei sunetului în vederea
calculării unui punct.
d. 1. Funcţionează la o distanţa ce depăşeşte 1.000 m cu o precizie
de poziţionare mai mică de 10 m rms (rădăcina medie pătrată)
când este măsurată la o distanţa de 1.000 m; sau
2. Suporta presiuni la adâncimi ce depăşesc 1.000 m;
2. Sisteme pasive (de recepţie, legate sau nu în funcţionare normală
cu un echipament activ separat), echipamente şi componente special
concepute pentru acestea, după cum urmează:
a. Hidrofoane (traductoare) având oricare din următoarele
caracteristici:
1. Încorporează senzori continui flexibili sau ansambluri de
elemente senzor discrete, al căror diametru sau lungime sunt
mai mici de 20 mm şi a căror distanţa între elemente este mai
mică de 20 mm;
2. Au unul din următoarele elemente sensibile:
a. Fibre optice;
b. Polimeri piezoelectrici; sau
c. Materiale ceramice piezoelectrice flexibile;
3. Au o sensibilitate a hidrofonului mai buna de -180 dB la
orice adâncime fără compensare de acceleraţie;
4. Sunt concepute să funcţioneze la adâncimi care nu depăşesc 35
m, cu o sensibilitate a hidrofonului mai buna de -186 dB cu
compensare de acceleraţie;
5. Sunt concepute să funcţioneze normal la adâncimi ce depăşesc
35 m, cu o sensibilitate a hidrofonului mai buna de -192 dB
cu compensare de acceleraţie;
6. Sunt concepute să funcţioneze normal la adâncimi ce depăşesc
100 m, cu o sensibilitate a hidrofonului mai buna de -204 dB
sau
7. Sunt concepute pentru funcţionare la adâncimi ce depăşesc
1.000 m;
Nota tehnică
Sensibilitatea unui hidrofon se defineşte ca de 20 ori
logaritmul zecimal al raportului dintre tensiunea de ieşire rms
şi tensiunea de referinţa de 1 V rms, când senzorul hidrofonic,
fără preamplificator, este plasat într-un câmp acustic de unde
plane având o presiune rms de 1 (mu)Pa. De exemplu, un hidrofon
cu sensibilitate -160 dB (referinţa 1 V/мPa) va da o tensiune de
ieşire de 10^-8 V într-un astfel de câmp, iar unul cu
sensibilitatea de -180 dB va da o tensiune de ieşire de numai
10^-9 V. Astfel, sensibilitatea -160 dB este mai buna decât -180
dB.
b. Baterii de hidrofoane acustice tractate, având oricare din
următoarele caracteristici;
1. Distanţa dintre grupurile de hidrofoane mai mică de 12,5m;
2. Distanţa dintre grupurile de hidrofoane de la 12,5 m până la
mai puţin de 25 m şi concepute sau capabile de a fi
modificate în vederea funcţionarii la adâncimi ce depăşesc
35 m;
Notă tehnică
"Capabil de a fi modificat" în 6A001.a.2.b.2. înseamnă ca
exista mijloacele ce permit modificarea cablajului sau
interconexiunilor în scopul modificării distanţelor între
grupurile de hidrofoane sau a limitelor adâncimii de
funcţionare. Aceste mijloace sunt: cablaje de rezerva,
reprezentând mai mult de 10% din numărul de cabluri, blocuri
de reglare a distanţei grupului de hidrofoane sau dispozitive
interne de limitare a adâncimii care sunt reglabile sau care
controlează mai mult de un grup de hidrofoane.
3. Distanţa dintre grupurile de hidrofoane de 25 m sau mai mare
şi concepute să funcţioneze la adâncimi ce depăşesc 100 m;
4. Conţin senzori de cap, supuşi controlului prin 6A001.a.2.d.;
5. Conţin elemente de rezistenţa nemetalice sau cabluri
flexibile pentru baterii de hidrofoane armate longitudinal;
6. Au diametrul bateriei în stare asamblată mai mic de 40 mm;
7. Au semnale de grupuri de hidrofoane multiplexate concepute
să funcţioneze la adâncimi ce depăşesc 35 m sau au un
dispozitiv de detecţie a adâncimii, ajustabil sau detaşabil,
concepute să opereze la adâncimi ce depăşesc 35 m; sau
8. Au caracteristici de hidrofon supuse controlului prin
6A001.a.2.a.;
c. Echipamente de prelucrare, special concepute pentru baterii de
hidrofoane acustice tractate, având "programabilitate accesibila
utilizatorului", prelucrarea şi corelarea în domeniul de timp
sau frecvenţa, inclusiv analiza spectrală, filtrarea numerică şi
formarea fasciculului prin transformata Fourier rapida sau alte
transformate sau procese.
d. Senzori de cap având toate caracteristicile următoare:
1. O precizie mai buna de +/- 0,5 grade ; şi
2. Oricare dintre următoarele:
a. Concepuţi să fie încorporaţi în tubul flexibil şi să
funcţioneze la adâncimi ce depăşesc 35 m sau având un
dispozitiv pentru detecţie a adâncimii ajustabil sau
detaşabil, care să funcţioneze la adâncimi ce depăşesc 35
m; sau
b. Concepuţi a fi instalaţi în exteriorul tubului flexibil şi
având un element sensibil, capabil să efectueze o rotaţie
de 360 grade , la adâncimi ce depăşesc 35 m;
e. Sisteme de cabluri subacvatice sau de fiind, având oricare din
următoarele caracteristici:
1. Încorporează hidrofoane de genul celor supuse controlului
prin 6A001.a.2.a
2. Au semnale de grupuri de hidrofoane multiplexate concepute
să funcţioneze la adâncimi ce depăşesc 35 m sau au un
dispozitiv de detecţie a adâncimii, ajustabil sau detaşabil,
concepute să opereze la adâncimi ce depăşesc 35 m; sau
3. Au echipamente pentru prelucrare, special concepute pentru
sistemele de cabluri subacvatice sau de fund, cu
"programabilitatea accesibila utilizatorului", prelucrarea şi
corelarea în domeniul timp sau frecvenţa, inclusiv analiza
spectrală, filtrarea numerică şi formarea fasciculului prin
transformata Fourier rapida sau alte transformate sau
procese;
b. Echipamente de înregistrare sonar cu corelare de viteza concepute
pentru măsurarea vitezei orizontale a platformei purtătoare faţa de
fundul marii la distanţe ce depăşesc 500 m între platforma purtătoare
şi fundul marii.
6A002 SENZORI OPTICI
N.B. Vezi de asemenea 6A102.
a. Detectoare optice, după cum urmează:
Nota 6A002.a. nu supune controlului fotodispozitivele cu germaniu sau
siliciu.
1. Detectoare cu semiconductoare "calificate pentru utilizare
spaţiala", după cum urmează:
a. Detectoare semiconductoare "calificate pentru utilizare
spaţiala", având toate caracteristicile următoare:
1. Un răspuns de vârf în gama de lungimi de unda care depăşesc
10 nm dar nu depăşesc 300 nm; şi
2. Un răspuns mai mic de 0,1% în raport cu răspunsul de vârf
pentru lungimi de unda ce depăşesc 400 nm;
b. Detectoare semiconductoare "calificate pentru utilizare
spaţiala" având toate caracteristicile următoare:
1. Un răspuns de vârf în gama de lungimi de unda ce depăşesc
900 nm dar nu depăşesc 1.200 nm;
2. O "constanta de timp" a răspunsului de 95 ns sau mai mică;
c. Detectoare semiconductoare "calificate pentru utilizare
spaţiala" având un răspuns de vârf în gama de lungimi de unda
ce depăşesc 1.200 nm dar nu depăşesc 30.000 nm.
2. Tuburi intensificatoare de imagine şi componentele lor special
concepute pentru acestea, după cum urmează:
a. Tuburi intensificatoare de imagine, având toate caracteristicile
următoare:
1. Un răspuns de vârf în gama de lungimi de unda ce depăşesc
400 nm dar nu depăşesc 1.050 nm;
2. O placa microcanal pentru amplificarea electronică a imaginii
cu un pas al reţelei (distanţa între centre) de 15 (mu)m sau
mai mic;
3. Fotocatozi, după cum urmează:
a. Fotocatozi S-20, S-25 sau multialcalini cu o sensibilitate
luminoasa ce depăşeşte 240 (mu) A/m;
b. Fotocatozi GaAs sau GaInAs (cu arsenura de galiu sau cu
arsenura de galiu-indiu);
c. Alţi fotocatozi realizaţi din semiconductor compus cu
elemente din grupele III-V;
Nota 6A002.a.2.a.3.c. nu supune controlului fotocatozii
realizaţi din semiconductor compus cu o sensibilitate
radiantă maxima de 10 mA/W sau mai puţin.
b. Componente special concepute, după cum urmează:
1. Plăci microcanal având pasul reţelei (distanţa între centre)
de 15 (mu) m sau mai mic;
2. Fotocatozi GaAs sau GaInAs (cu arsenura de galiu sau cu
arsenura de galiu-indiu);
3. Alţi fotocatozi realizaţi din semiconductor compus cu
elemente din grupele III-V;
Nota 6A002.a.2.b.3. nu supune controlului fotocatozii
realizaţi cu semiconductor compus cu o sensibilitate
radiantă maxima de 10 mA/W sau mai puţin.
3. "Reţele plane focale" ce nu sunt "calificate pentru utilizare
spaţiala", după cum urmează:
Notă tehnică
Reţelele de detectoare multielement liniare sau bidimensionale sunt
denumite "reţele plane focale".
Note 1. 6A002.a.3. include reţelele fotoconductive şi reţelele
fotovoltaice.
2. 6A002.a.3. nu supune controlului "reţelele plane focale" cu
siliciu, celulele fotoconductive încapsulate multielement
(cu maximum 16 elemente) sau detectoarele piroelectrice
care folosesc unul din următoarele materiale:
a. Sulfura de plumb;
b. Sulfat de triglicina şi variante;
c. Titanat de plumb-lantan-zirconiu şi variante;
d Tantalat de litiu;
e. Florura de poliviniliden şi variante;
f. Niobat de stronţiu-bariu şi variante; sau
g. Seleniura de plumb.
a. "Reţelele plane focale" ce nu sunt "calificate pentru utilizări
spaţiale", având toate caracteristicile următoare:
1. Conţin elemente individuale cu un răspuns de vârf în gama de
lungimi de unda ce depăşesc 900 nm dar nu depăşesc 1.050
nm; şi
2. Au o "constanta de timp" de răspuns mai mică de 0,5 ns;
b. "Reţelele plane focale" ce nu sunt "calificate pentru utilizări
spaţiale", având toate caracteristicile următoare:
1. Conţin elemente individuale cu un răspuns de vârf în gama de
lungimi de unda ce depăşesc 1.050 nm dar nu depăşesc 1.200
nm; şi
2. Au o "constanta de timp" de răspuns de 95 ns sau mai mică;
c. "Reţelele plane focale" ce nu sunt "calificate pentru utilizări
spaţiale", conţinând elemente individuale cu un răspuns de vârf
în gama de lungimi de unda ce depăşesc 1.200 nm dar nu depăşesc
30.000 nm;
b. "Senzori de imagine multispectrali" şi "senzori de imagine
monospectrali" concepuţi pentru aplicaţii de detecţie la distanţa,
având oricare din următoarele caracteristici:
1. Un câmp de Vedere Instantaneu (IFOV) mai mic de 200 microradiani;
sau
2. Destinaţi funcţionarii în gama de lungimi de unda ce depăşesc
400 nm dar nu depăşesc 30.000 nm, având toate caracteristicile
următoare:
a. Care furnizează date de ieşire a imaginii în format digital; şi
b. Având una din următoarele caracteristici:
1. "Calificaţi pentru utilizări spaţiale"; sau
2. Concepuţi pentru funcţionare aeropurtată, folosind
detectoare, altele decât cu siliciu şi având un IFOV mai mic
de 2,5 mr (miliradiani);
c. Echipamente de formarea imaginii cu vedere directa funcţionând în
spectrul vizibil sau infraroşu, care încorporează una din următoarele:
1. Tuburi intensificatoare de imagine supuse controlului prin
6A002.a.2.a; sau
2. "Reţele plane focale" supuse controlului prin 6A002.a.3;
Notă tehnică
Termenul "vedere directa" se referă la un echipament de formare a
imaginii care funcţionează în spectrul vizibil sau infraroşu şi care
prezintă unui observator uman o imagine vizibilă fără convertirea ei
într-un semnal electronic pentru afişare pe un monitor de televiziune
şi care nu poate înregistra sau memora imaginea fotografic, electronic
sau prin orice alte mijloace.
Nota 6A002.c. nu supune controlului următoarele echipamente care
încorporează fotocatozi, alţii decât cu arsenura de galiu sau cu
arsenura de galiu-indiu (GaAs şi GaInAs):
a. Sisteme servind la detectarea pătrunderilor nedorite şi la
darea alarmei în unităţile industriale sau civile sau sisteme
de control sau de înregistrare a traficului sau a deplasărilor
în industrie;
b. Echipamente medicale;
c. Echipamente industriale folosite pentru inspecţia, sortarea
sau analiza proprietăţilor materialelor;
d. Detectoare de flacără pentru cuptoare industriale;
e. Echipamente special concepute pentru utilizare în laborator.
d. Componente auxiliare speciale pentru senzori optici, după cum urmează:
1. Sisteme de răcire criogenice "calificate pentru utilizări
spaţiale";
2. Sisteme de răcire criogenice ce nu sunt "calificate pentru
utilizări spaţiale", având o temperatura a sursei de răcire mai
mică de 218 K (-55 grade C), după cum urmează:
a. Cu ciclu închis având un Timp Mediu până la Defectare (MTTF) sau
un Timp Mediu între Doua Defectări (MTBF) ce depăşeşte 2.500
ore;
b. Minirăcitoare Joule-Thomson (JT) cu autoreglare cu diametre de
alezare (exterioare) mai mici de 8 mm;
3. Fibre pentru detecţie optică fabricate special din punct de vedere
al compoziţiei sau al structurii sau modificate prin acoperire,
pentru a deveni sensibile la efectele acustice, termice, inerţiale,
electromagnetice sau la radiaţii nucleare;
e. "Reţele plane focale" ce sunt "calificate pentru utilizări spaţiale",
având mai mult de 2.048 elemente de reţea şi având un răspuns de vârf
în domeniul de lungimi de unda peste 300 nm dar nedepăşind 900 nm.
6A003 APARATE DE LUAT VEDERI
N.B. Vezi de asemenea 6A203.
N.B. În ceea ce priveşte aparatele de luat vederi special concepute sau
modificate pentru utilizări subacvatice, vezi 8A002.d şi 8A002.e.
a. Aparate de luat vederi de instrumentaţie, după cum urmează:
1. Camere de înregistrare de mare viteza utilizând toate formatele de
film de la 8 la 16 mm inclusiv, în care filmul avansează continuu
pe toată durata înregistrării şi care sunt capabile să înregistreze
la viteze mai mari de 13.150 cadre/s:
Nota 6A003.a.1. nu supune controlului camerele cinematografice
destinate scopurilor civile normale.
2. Aparate de luat vederi de mare viteza în care filmul nu se
deplasează şi care sunt capabile să înregistreze imagini cu viteze
ce depăşesc 1.000.000 cadre/s pentru înălţimea totală a cadrului
filmului de 35 mm, sau la viteze proporţional mai mari pentru
înălţimi mai mici ale cadrului, sau la viteze proporţional mai mici
pentru înălţimi mai mari ale cadrului;
3. Aparate de luat vederi cu baleiaj, mecanice sau electronice, având
o viteza de înregistrare ce depăşeşte 10 mm/microsecunda;
4. Camere electronice cu imagine integrală, având o viteză ce
depăşeşte 1.000.000 cadre/secunda;
5. Camere electronice, prezentând următoarele două caracteristici:
a. Viteza de obturare electronică (capacitatea de suprimare a
fasciculului) mai mică de 1 microsecundă pentru o imagine
completă; şi
b. Un timp de citire care permite o viteză de luare a vederilor mai
mare de 125 imagini complete pe secunda;
b. Camere de luat vederi, după cum urmează:
Nota 6A003.b. nu supune controlului camerele de televiziune nici
videocamerele special concepute pentru emisiuni de televiziune.
1. Camere video încorporând senzori cu semiconductoare, având oricare
din următoarele caracteristici:
a. Mai mult de 4 x 10^6 "pixeli activi"/element de suprafaţa
sensibilă pentru camerele alb-negru;
b. Mai mult de 4 x 10^6 "pixeli activi"/element de suprafaţa
sensibilă pentru camerele color care încorporează 3 elemente de
suprafaţa sensibilă; sau
c. Mai mult de 12 x 10^6 "pixeli activi" pentru camerele color
cuprinzând un singur element de suprafaţa sensibilă.
2. Camere cu baleiaj şi sisteme de camere cu baleiaj, având toate
caracteristicile următoare:
a. Încorporează reţele de detectoare liniare cu mai mult de 8.192
elemente/reţea; şi
b. Executa baleiaj mecanic pe o direcţie;
3. Camere care încorporează intensificatoare de imagine supuse
controlului prin 6A002.a.2.a;
4. Camere care încorporează "reţele plane focale" supuse controlului
prin 6A002.a.3.
Nota 6A003.b.4 nu supune controlului camerele de luat vederi care
încorporează "reţele plane focale" liniare cu 12 elemente sau
mai puţine, nefolosind "timp-de-întârziere-sau-integrare" în
cadrul elementului, concepute pentru oricare din următoarele
scopuri:
a. Sisteme servind la detectarea pătrunderilor nedorite şi la
darea alarmei în unităţile industriale sau civile sau
sisteme de control sau de înregistrare a traficului sau a
deplasărilor în industrie;
b. Echipamente industriale folosite pentru inspecţia sau
monitorizarea scurgerilor de căldura în clădiri,
echipamente sau procese industriale;
c. Echipamente industriale folosite pentru inspecţia, sortarea
sau analiza proprietăţilor materialelor;
d. Echipamente special concepute pentru utilizare în
laborator; sau
e. Echipamente medicale.
6A004 OPTICĂ
a. Oglinzi optice (reflectoare), după cum urmează:
1. "Oglinzi deformabile" cu suprafeţe continui sau multielement şi
componentele lor special concepute, capabile de repoziţionarea
dinamică a unor porţiuni din suprafaţa oglinzii la frecvenţe ce
depăşesc 100 Hz;
2. Oglinzi monolitice uşoare, cu o "densitate echivalenta" medie mai
mică de 30 kg/mp şi o masa totală ce depăşeşte 10 kg;
3. Structuri uşoare de oglinzi "compozite" sau celulare cu o
"densitate echivalenta" medie ce nu depăşeşte 30 kg/mp şi o masa
totală ce depăşeşte 2 kg;
4. Oglinzi cu orientare a fasciculului cu un diametru sau cu lungimea
axului principal mai mare de 100 mm, care să menţină o planeitate
de (lambda)/2 sau mai buna ((lambda) = 633 nm) şi care au o
banda de trecere de comanda ce depăşeşte 100 Hz;
b. Componente optice din seleniura de zinc (ZnSe) sau sulfura de zinc
(ZnS) cu transmisie în domeniul de lungimi de unda ce depăşesc 3.000
nm dar care nu depăşesc 25.000 nm, având oricare din următoarele
caracteristici:
1. Volum ce depăşeşte 100 cmc; sau
2. Diametrul sau lungimea axului principal mai mare de 80 mm şi
grosimea (adâncimea) mai mare de 20 mm.
c. Componente pentru sisteme optice, "calificate pentru utilizare
spaţiala", după cum urmează:
Cu greutate redusă până la mai puţin de 20% din "densitatea
1. echivalenta" în raport cu un model solid având aceeaşi apertura şi
grosime;
2. Substraturi, substraturi cu acoperiri de suprafaţa (monostrat sau
multistrat metalice sau dielectrice, conductoare, semiconductoare
sau izolatoare) sau cu pelicule de protecţie;
3. Segmente sau ansambluri de oglinzi concepute pentru a fi asamblate
în spaţiu într-un sistem optic cu o apertura totală echivalenta cu
sau mai mare decât, o oglinda unică cu diametrul de 1 m;
4. Fabricate din materiale "compozite" având un coeficient de dilatare
termică liniară egal sau mai mic cu 5 x 10^-6 în orice direcţie de
coordonate;
d. Echipamente de comanda a sistemelor optice, după cum urmează:
1. Special concepute pentru a menţine forma suprafeţei sau orientarea
componentelor "calificate pentru utilizări spaţiale", supuse
controlului prin 6A004.c.1. sau 6A004.c.3;
2. Având benzi de trecere de orientare, urmărire, stabilizare sau
aliniere a rezonatorului, egale sau mai mari de 100 Hz şi cu o
precizie de 10 microradiani sau mai mică;
3. Articulaţii cardanice având toate caracteristicile următoare:
a. O oscilaţie maxima ce depăşeşte 5 grade ;
b. O banda de trecere egală sau mai mare de 100 Hz;
c. Erori unghiulare de 200 microradiani sau mai mici;
d. Având oricare din următoarele caracteristici:
1. Diametrul sau lungimea axului principal ce depăşeşte 0,15 m
dar nu depăşeşte 1 m şi sunt capabile de acceleraţii
unghiulare mai mari de 2 radiani/s^2; sau
2. Diametrul sau lungimea axului principal ce depăşeşte 1 m şi
sunt capabile de acceleraţii unghiulare mai mari de 0,5
radiani/s^2;
4. Special concepute pentru a menţine alinierea sistemelor de oglinzi
cu reţele fazate, sau cu segmente fazate, constând din oglinzi cu
diametrul segmentului sau lungimea axului principal de 1 m sau mai
mare.
6A005 LASERI
"Laseri", alţii decât cei specificaţi în 0B001.g.S sau 0B001.h,
componente şi echipamente optice, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 6A205.
Note 1. "Laserii" în impulsuri includ "laserii" care funcţionează în unda
continua (CW) cu impulsuri suprapuse.
2. "Laserii" excitaţi în impulsuri includ "laserii" care
funcţionează cu excitaţie continua cu impulsuri de excitaţie
suprapuse.
3. Statutul de control al "laserilor" Rămân este determinat de
parametrii sursei de pompare "laser". Sursele de pompare "laser"
pot fi oricare din "laserii" descrişi mai jos.
a. "Laseri" cu gaz, după cum urmează:
1. "Laseri" cu excimen, având oricare din următoarele caracteristici:
a. O lungime de unda ce nu depăşeşte 150 nm şi având oricare din
următoarele caracteristici:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 50 mJ/impuls; sau
2. O putere de ieşire medie sau în unda continua (CW) ce
depăşeşte 1 W;
b. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 150 nm dar care nu
depăşeşte 190 nm şi având oricare din următoarele
caracteristici:
1. O energie de ieşire ce nu depăşeşte 1,5 J/impuls; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 120 W;
c. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 190 nm dar nu depăşeşte
360 nm şi având oricare din următoarele caracteristici:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 10 J/impuls; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 500 W; sau
d. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 360 nm şi având oricare
din următoarele caracteristici:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 1,5 J/impuls; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 30 W;
N.B. Pentru "laserii" cu excimen concepuţi pentru echipamente
litografice, vezi 3B001.
2. "Laseri" cu vapori metalici, după cum urmează:
a. "Laseri" cu cupru (Cu) cu o putere de ieşire medie sau CW ce
depăşeşte 20 W;
b. "Laseri" cu aur (Au) cu o putere de ieşire medie sau CW ce
depăşeşte 5 W;
c. "Laseri" cu sodiu (Na) cu o putere de ieşire ce depăşeşte 5 W;
d. "Laseri" cu bariu (Ba) cu o putere de ieşire medie sau CW ce
depăşeşte 2 W;
3. "Laseri" cu oxid de carbon (CO), având oricare dintre
caracteristicile următoare:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 2 J/impuls şi o "putere de
vârf" în impulsuri ce depăşeşte 5 kW; sau
b. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 5 kW;
4. "Laseri" cu bioxid de carbon (C02), având oricare din următoarele
caracteristici:
a. O putere de ieşire CW ce depăşeşte 15 kW;
b. O ieşire în impulsuri cu "durata impulsului" ce depăşeşte 10
microsecunde şi având oricare din următoarele:
1. O putere de ieşire medie ce depăşeşte 10 kW; sau
2. O "putere de vârf" în impulsuri ce depăşeşte 100 kW; sau
c. O ieşire în impulsuri cu "durata impulsului" egală sau mai mică
de 10 microsecunde şi având oricare din următoarele:
1. O energie în impulsuri ce depăşeşte 5 J/impuls; sau
2. O putere de ieşire medie ce depăşeşte 2,5 kW;
5. "Laseri chimici", după cum urmează:
a. "Laseri" cu fluorura de hidrogen (HF);
b. "Laseri" cu fluorura de deuteriu (DF);
c. "Laseri de transfer", după cum urmează:
1. "Laseri" cu oxigen-iod [O(2)-I];
2. "Laseri" cu fluorura de deuteriu-bioxid de carbon [DF-C0(2)];
6. "Laseri" cu descărcare în gaz şi ionici, adică "laseri" cu ioni de
kripton ionizat sau "laseri" cu ioni de argon având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 1,5 J/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 50 W; sau
b. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 50 W;
7. Alţi "laseri" cu gaz, având oricare din următoarele
caracteristici:
Nota 6A005.a.7. nu supune controlului "laserii" cu azot;
a. O lungime de unda de ieşire ce nu depăşeşte 150 nm şi având
oricare din următoarele:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 50 mJ/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 1 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 1 W;
b. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 150 nm dar nu depăşeşte
800 nm şi având oricare din următoarele:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 1,5 J/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 30 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 30 W;
c. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 800 nm dar nu depăşeşte
1.400 nm şi având oricare din următoarele:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 0,25 J/impuls şi o "putere
de vârf" în impuls ce depăşeşte 10 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW mai mare de 10 W; sau
d. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 1.400 nm şi o putere de
ieşire medie sau CW ce depăşeşte 1 W;
b. "Laseri" cu semiconductoare cu mod transversal individual sau multiplu
şi reţele formate din "laseri" cu semiconductoare individuali având
oricare dintre următoarele caracteristici:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 500 microjouli/puls şi o putere de
vârf a impulsului depăşind 10 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW mai mare de 10 W.
Notă tehnică
"Laserii" cu semiconductoare se numesc în mod obişnuit diode "laser".
Note 1. 6A005.b. include "laserii" cu semiconductoare cu conectoare
optice de ieşire (de ex. dispozitive pentru fibre optice).
2. Statutul de control al "laserilor" cu semiconductoare special
concepuţi pentru alte echipamente, este determinat de statutul
de control al acelor echipamente.
c. "Laseri" cu solid după cum urmează:
1. "Laseri" "acordabili" având una din următoarele caracteristici:
Nota 6A005.c.1. include "laseri" cu titan-safir [Ti: Al(2)O(3)],
tuliu-YAG (Tm: YAG), tuliu-YSGG (Tm: YSGG), alexandrit [Cr:
BeAl(2)O(3)] şi "laseri" cu centru de culoare.
a. O lungime de unda de ieşire mai mică de 600 nm şi având oricare
din următoarele caracteristici:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 50 mJ/impuls şi o "putere de
vârf" în impulsuri ce depăşeşte 1 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 1 W;
b. O lungime de unda de ieşire de 600 nm sau mai mare, dar nu
depăşeşte 1.400 nm şi având oricare din următoarele:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 1 J/impuls şi o "putere de
vârf" de ieşire ce depăşeşte 20 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 20 W; sau
c. O lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 1.400 nm şi având
oricare din următoarele:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 50 mJ/impuls şi o "putere de
vârf" în impulsuri ce depăşeşte 1 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 1 W;
2. "Laseri" ne-"acordabili" după cum urmează:
Nota 6A005.c.2. include "laseri" cu solid cu tranziţie atomică.
a. "Laseri" cu sticla dopată cu neodim, după cum urmează:
1. "Laseri declanşaţi" (Q-switch), având oricare din
următoarele:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 20 J dar nu depăşeşte 50
J/impuls şi o putere medie de ieşire ce depăşeşte 10 W;
sau
b. O energie de ieşire ce depăşeşte 50 J/impuls;
2. "Laseri" ne-"declanşaţi" (non Q-switch) având oricare din
următoarele:
a. O putere de ieşire ce depăşeşte 50 J dar nu depăşeşte 100
J/impuls şi o putere de ieşire medie ce depăşeşte de 20
W; sau
b. O energie ce depăşeşte 100 J/impuls;
b. "Laseri" dopaţi cu neodim, alţii decât cei cu sticla, având o
lungime de unda de ieşire ce depăşeşte 1.000 nm dar nu
depăşeşte 1.100 nm, după cum urmează:
N.B. Pentru "laserii" dopaţi cu neodim (alţii decât cei cu
sticla) având lungimea de unda de ieşire ce nu depăşeşte
1.000 nm sau ce depăşeşte 1.100 nm, vezi 6A005.c.2.c.
1. "Laseri declanşaţi" (Q-switch) cu excitaţie în impuls în mod
blocat, având o durată a impulsului mai mică de 1 ns şi având
oricare din următoarele:
a. O "putere de vârf" ce depăşeşte 5 GW;
b. O putere de ieşire medie ce depăşeşte 10 W; sau
c. O energie în impuls ce depăşeşte 0,1 J;
2. "Laseri declanşaţi" (Q-switch) cu excitaţie în impuls, având
durata impulsului egală sau mai mare cu 1 ns, şi având
oricare din următoarele:
a. O ieşire cu un singur mod de transfer cu:
1. O "putere de vârf" ce depăşeşte 100 MW;
2. O putere de ieşire medie ce depăşeşte 20 W; sau
3. O energie în impuls ce depăşeşte 2J; sau
b. O ieşire cu mod de transfer multiplu cu:
1. O "putere de vârf" ce depăşeşte 400 MW;
2. O putere de ieşire medie ce depăşeşte 2 kW; sau
3. O energie în impuls ce depăşeşte 2 J;
3. "Laseri" ne-"declanşaţi" (non Q-switch) cu excitaţie în
impuls, având:
a. O ieşire cu un singur mod de transfer cu:
1. O "putere de vârf" ce depăşeşte 500 kW; sau
2. O putere de ieşire medie ce depăşeşte 150 W; sau
b. O ieşire cu mod de transfer multiplu cu:
1. O "putere de vârf" ce depăşeşte 1 MW; sau
2. O putere medie ce depăşeşte 2 kW.
4. "Laseri" cu excitaţie continua, având:
a. O ieşire cu un singur mod de transfer cu:
1. O "putere de vârf" ce depăşeşte 500 kW; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 150 W; sau
b. O ieşire cu mod de transfer multiplu cu:
1. O "putere de vârf" ce depăşeşte 1 MW; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 2 kW;
c. Alţi "laseri" ne-"acordabili", având oricare din următoarele
caracteristici:
1. O lungime de unda mai mică de 150 nm şi având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 50 mJ/impuls şi o "putere
de vârf" în impuls ce depăşeşte 1 W; sau
b. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 1 W;
2. O lungime de unda de 150 nm sau mai mare dar care nu
depăşeşte 800 nm şi având oricare din următoarele
caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 1,5 J/impuls şi o "putere
de vârf" în impuls ce depăşeşte 30 W; sau
b. O putere de ieşire sau CW ce depăşeşte 30 W;
3. O lungime de unda ce depăşeşte 800 nm dar nu depăşeşte 1.400
nm, după cum urmează:
a. "Laseri declanşaţi" (Q-switch), cu:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 0,5 J/impuls şi o
"putere de vârf" în imputs care depăşeşte 50 W; sau
2. O putere de ieşire medie ce depăşeşte:
a. 10 W pentru "laseri" monomod;
b. 30 W pentru "laseri" multimod;
b. "Laseri" ne-"declanşaţi" (non Q-switch), având:
1. O energie de ieşire ce depăşeşte 2 J/impuls şi o
"putere de vârf" în impuls ce depăşeşte 50 W; sau
2. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 50 W; sau
4. O lungime de unda ce depăşeşte 1.400 nm şi având oricare din
următoarele:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 100 mJ/impuls şi o
"putere de vârf" în impuls ce depăşeşte 1 W; sau
b. O putere de ieşire medie sau CW mai mare de 1 W;
d. "Laseri" cu coloranţi şi alţi "laseri" cu lichid, având oricare din
următoarele caracteristici:
1. Lungimea de unda mai mică de 150 nm şi având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte de 50 mJ/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 1 W; sau
b. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 1 W;
2. O lungime de unda de 150 nm sau mai mare dar care nu depăşeşte 800
nm şi având oricare din următoarele caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 1,5 J/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 20 W;
b. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte de 20 W; sau
c. Un oscilator în impulsuri cu un singur mod longitudinal cu o
putere de ieşire medie ce depăşeşte 1 W şi o frecvenţa de
repetiţie ce depăşeşte 1 kHz, dacă "durata impulsului" este mai
mică de 100 ns;
3. O lungime de unda ce depăşeşte 800 nm dar nu depăşeşte 1.400 nm şi
având oricare din următoarele caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 0,5 J/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 10 W; sau
b. O putere de ieşire medie sau CW ce depăşeşte 10 W; sau
4. O lungime de unda ce depăşeşte 1.400 nm şi având oricare din
următoarele caracteristici:
a. O energie de ieşire ce depăşeşte 100 mJ/impuls şi o "putere de
vârf" în impuls ce depăşeşte 1 W; sau
b. O putere de ieşire medie sau C W ce depăşeşte 1 W;
e. Componente, după cum urmează:
1. Oglinzi răcite, fie cu răcire activa, fie cu răcire prin tuburi de
căldura;
Notă tehnică
Răcirea activa este un procedeu de răcire pentru componente optice
care foloseşte trecerea unor fluide pe sub suprafaţa componentelor
optice (specific la mai puţin de 1 mm sub suprafaţa optică) în
scopul îndepărtării căldurii.
2. Oglinzi optice sau componentele optice sau electro-optice
transmisive sau parţial transmisive special concepute pentru
utilizarea la "laserii" supuşi controlului.
f. Echipamente optice după cum urmează:
N.B. Pentru elementele optice cu apertura comuna, capabile să
funcţioneze în aplicaţiile cu "Laseri de putere ultraînaltă"
("SHPL"), vezi ML 19 Nota 2.d din Lista de armamente şi muniţii.
1. Echipamente de măsura a frontului de unda dinamic (faza)
capabile să măsoare minimum 50 poziţii în frontul de unda al
unui fascicul având oricare din următoarele caracteristici:
a. Viteze de cadre egale sau mai mari de 100 Hz şi discriminare de
faza de minimum 5% din lungimea de unda a fasciculului; sau
b. Viteze de cadre egale sau mai mari de 1.000 Hz şi discriminare
de faza de cel puţin 20% din lungimea de undă a fasciculului;
2. Echipamente de diagnostic "laser" capabile să măsoare erorile de
poziţionare unghiulară a fasciculului în sistemul "laser de putere
ultraînaltă" ("SHPL") egale sau mai mici de 10 microradiani;
3. Echipamente şi componente optice special concepute pentru un sistem
"SHPL" cu reţea fazată pentru combinarea coerentă a fasciculului cu
o precizie de (lambda) /10 la lungimea de undă prevăzută, sau
0,1 (mu)m, valoarea reţinută fiind cea mai mică;
4. Telescoape de proiecţie special concepute pentru a fi utilizate cu
sisteme "SHPL".
6A006 MAGNETOMETRE
"Magnetometre", "gradiometre magnetice", "gradiometre magnetice
intrinseci" şi sisteme de compensare, precum şi componente special
concepute pentru acestea, după cum urmează:
Nota 6A006 nu supune controlului instrumentele special concepute pentru
executarea măsurărilor biomagnetice în scopul diagnosticării
medicale.
a. "Magnetometre" folosind "tehnologia" "superconductoare", de pompaj
optic sau precesie nucleara şi "tehnologii" cu "nivel de zgomot"
(sensibilitate) mai mic (mai buna) de 0,05 nT rădăcina medie
pătrată/rădăcina pătrată din Hz (rms/rădăcina pătrată din Hz);
b. "Magnetometre" cu bobine de inducţie având un "nivel de zgomot" mai
mic decât oricare din următoarele:
1. 0,05 nT rms/rădăcina pătrată din Hz la frecvenţe mai mici de 1 Hz;
2. 1 x 10^-3 nT rms/rădăcina pătrată din Hz la frecvenţe de 1 Hz sau
mai mari dar care nu depăşesc 10 Hz; sau
3. 1 x 10^-4 nT rms/rădăcina pătrată din Hz la frecvenţe care depăşesc
10 Hz;
c. "Magnetometre" cu fibre optice având un "nivel de zgomot" mai mic de 1
nT rms/rădăcina pătrată din Hz;
d. "Gradiometre magnetice" folosind "magnetometre" multiple supuse
controlului prin 6A006.a., 6A006.b sau 6A006.c.;
e. "Gradiometre magnetice intrinseci" cu fibre optice având un "nivel de
zgomot" al gradientului de câmp magnetic mai mic de 0,3 nT/m
rms/rădăcina pătrată din Hz;
f. "Gradiometre magnetice intrinseci" folosind "tehnologie" alta decât
"tehnologia" cu fibre optice, având un nivel de zgomot al gradientului
câmpului magnetic mai mic de 0,015 nT/m rms/rădăcina pătrată din Hz;
g. Sisteme de compensare magnetică pentru senzori magnetici concepuţi să
opereze pe platforme mobile;
h. Senzori electromagnetici "superconductori" conţinând componente
fabricate din materiale "superconductoare" şi având toate
caracteristicile următoare:
1. Concepuţi să funcţioneze la temperaturi sub "temperatura critică"
a cel puţin unuia din constituenţii "superconductori" (inclusiv
dispozitivele cu efect Josephson sau dispozitivele
"superconductoare" cu interferenţa cuantică (SQUIDS));
2. Concepuţi pentru detectarea variaţiilor de câmp electromagnetic la
frecvenţe de 1 kHz sau mai mici; şi
3. Având oricare din următoarele caracteristici:
a. Încorporează SQUIDS-uri cu film subţire cu o dimensiune minima a
elementului mai mică de 2 (mu)m şi cu circuite conexe de cuplare a
intrării şi ieşirii;
b. Concepute să funcţioneze cu o rată de variaţie a câmpului magnetic
ce depăşeşte 1 x 10^6 cuante de flux magnetic pe secunda;
c. Concepute să funcţioneze fără protecţie magnetică în condiţiile
câmpului magnetic terestru ambiant; sau
d. Având un coeficient de temperatura de mai puţin (mai mic) de 0,1
cuante de flux magnetic/grad Kelvin.
6A007 GRAVIMETRE
Gravimetre şi gradiometre de gravitaţie, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 6A107.
a. Gravimetre pentru uz terestru având o precizie statică mai mică (mai
buna) de 10 microgali;
Nota 6A007.a. nu supune controlului gravimetrele de uz terestru de
tip cu element cu quartz (Worden);
b. Gravimetre concepute pentru platforme mobile, având toate
caracteristicile următoare:
1. O precizie statică mai mică (mai buna) de 0,7 miligali; şi
2. O precizie în lucru (de funcţionare) mai mică (mai buna) de 0,7
miligali cu un timp de atingere a stării stabile mai mic de 2
minute oricare ar fi combinaţia de corecţie şi influenţele
dinamice;
c. Gradiometre de gravitaţie;
6A008 RADARE
Sisteme, echipamente şi ansambluri radar şi componentele lor special
concepute, având oricare din următoarele caracteristici:
N.B. Vezi de asemenea 6A008.
Nota 6A008. nu supune controlului următoarele:
a. Radare secundare de supraveghere (SSR);
b. Radare de automobile concepute pentru prevenirea coliziunilor
rutiere;
c. Display-uri sau monitoare folosite pentru controlul
traficului aerian (ATC) având o rezoluţie de cel mult 12
elemente/mm;
d. Radare meteorologice;
a. Funcţionează la frecvenţe cuprinse între 40 GHz şi 230 GHz şi au o
putere de ieşire medie ce depăşeşte 100 mW;
b. Au o frecvenţă acordabilă care depăşeşte +/-6,25% din frecvenţa de
lucru centrală;
Notă tehnică
Frecvenţa de lucru centrală este egală cu jumătate din suma dintre
frecvenţa de lucru cea mai mare şi frecvenţa de lucru cea mai mică,
specificate.
c. Sunt capabile să funcţioneze simultan pe mai mult de două frecvenţe
purtătoare;
d. Sunt capabile să funcţioneze în mod cu apertura sintetică (SAR), cu
apertura sintetică inversa (ISAR) sau în sistem radar aeropurtat cu
baleiaj lateral (SLAR);
e. Încorporează "antene reţea fazată orientabile electronic";
f. Sunt capabile să detecteze ţinte adverse necooperante la mare
altitudine;
Nota 6A008.f. nu supune controlului echipamentele radar de apropiere
de precizie (PAR) conform normelor ICAO.
g. Sunt special concepute pentru funcţionare în sistem aeropurtat montate
pe un balon sau pe o structura de avion şi au posibilitatea de
"prelucrare a semnalului" Doppler pentru detectarea ţintelor mobile;
h. Sunt dotate cu sisteme de prelucrare a semnalelor radar, folosind
oricare din următoarele:
1. Tehnici de "spectru dispers radar"; sau
2. Tehnici de "agilitate de frecvenţa radar";
i. Funcţionează la sol cu un "domeniu instrumentat" maxim care depăşeşte
185 km;
Nota 6A008.i. nu supune controlului:
a. Radarele pentru supravegherea de la sol a pescuitului;
b. Echipamentele radar de la sol special concepute pentru
controlul traficului aerian şi "software"-ul special conceput
pentru "utilizarea" acestuia, cu condiţia:
1. Să aibă un "domeniu instrumentat" de maximum 500 km sau
mai puţin;
2. Să fie configurate în aşa fel încât datele referitoare la
ţinte să poată fi transmise numai într-un singur sens de
la radar la unul sau mai multe centre de control a
traficului aerian civil (ATC);
3. Să nu conţină mijloace de telecomanda a vitezei de
baleiere a radarului de la centrul ATC în timpul zborului;
şi
4. Să fie permanent instalate.
c. Radarele transportate de baloanele meteorologice.
j. Sunt radare "laser" sau care folosesc echipamente de Detectare şi
Măsurare a Distanţei cu Ajutorul Razei Coerente (LIDAR), având oricare
din următoarele caracteristici:
1. Sunt "calificate pentru utilizări spaţiale"; sau
2. Folosesc tehnici de detecţie heterodina sau homodina coerente,
având o rezoluţie unghiulară mai mică (mai buna) de 20
microradiani;
Nota 6A008.j. nu supune controlului echipamentele LIDAR special
concepute pentru topografie sau pentru observaţii
meteorologice;
k. Conţin subsisteme de "prelucrare a semnalului" folosind "compresia
impulsului", având oricare din următoarele caracteristici:
1. Un raport de "compresie a impulsului" care depăşeşte 150; sau
2. O lăţime a impulsului mai mică de 200 ns; sau
1. Conţin subsisteme de prelucrare a datelor având oricare din
următoarele caracteristici:
1. Realizează "urmărirea automată a ţintei" furnizând, la orice rotire
a antenei, poziţia viitoare a ţintei până la următorul moment de
baleiere de către fasciculul antenei;
Nota 6A008.1.1. nu supune controlului mijloacele din sistemele
ATC prevăzute pentru alarmarea în cazurile conflictuale şi
nici radarele marine sau portuare.
2. Calculează viteza ţintei descoperită de radarele primare ce au
viteze de baleiere non periodice (variabile);
3. Executa prelucrarea pentru recunoaşterea automată a traseului
(selectarea caracteristicilor) şi compararea cu bazele de date ale
caracteristicilor ţintei (sub forma de unda sau imagine) în scopul
identificării sau clasificării ţintei; sau
4. Executa superpoziţionarea şi corelarea sau fuziunea datelor privind
ţinta de la doi sau mai mulţi "senzori radar interconectaţi" şi
"dispersaţi geografic", în scopul îmbunătăţirii şi precizării
datelor despre ţinte.
Nota 6A008.1.4. nu supune controlului sistemele, echipamentele şi
ansamblurile folosite pentru controlul traficului maritim.
6A102 Detectoare rezistente la radiaţii, altele decât cele supuse controlului
prin 6A002, utilizate în protecţia contra efectelor nucleare (de exemplu
pulsuri electromagnetice (EMP), radiaţii X, efecte termice) şi folosite
pentru "rachete", concepute sau adaptate să suporte doze totale de
iradiere de 5 x 105 rad (Si) sau mai mari;
Notă tehnică
În 6A102 un detector este definit ca un dispozitiv mecanic, electric,
optic sau chimic care identifică şi înregistrează în mod automat sau
contorizează un stimul precum modificarea presiunii sau temperaturii
mediului, semnale electrice sau electromagnetice sau radiaţii provenite
de la un material radioactiv.
6A107 Componente special proiectate pentru gravimetre şi gradiometre de
gravitaţie supuse controlului prin 6A007.b şi c.
6A108 Sisteme radar şi sisteme de urmărire, altele decât cele supuse
controlului prin 6A008 după cum urmează:
a. Sisteme radar şi sisteme radar cu laser concepute sau modificate
pentru a fi utilizate în sistemele supuse controlului prin 9A004 sau
9A104;
b. Sisteme de urmărire de precizie folosite pentru "rachete", după cum
urmează:
1. Sisteme de urmărire care folosesc un translator de coduri în
conexiune cu un sistem de referinţa terestru sau aeropurtat sau cu
sisteme de sateliţi de navigaţie pentru a furniza măsurători în
timp real ale poziţiei şi vitezei de zbor.
2. Radare de instrumentaţie incluzând sisteme de urmărire optice sau
în infraroşu asociate, având toate caracteristicile următoare:
a. Rezoluţie unghiulară mai buna de 3 miliradiani (0,5 mils);
b. Raza de acţiune de 30 km sau mai mare şi o rezoluţie mai buna
de 10m rms:
c. Rezoluţia în viteza mai buna de 3 m/s.
6A202 Tuburi fotomultiplicatoare cu o suprafaţa a fotocatodului mai mare de 20
cmp, având un timp de ridicare a pulsului anodic mai mic de 1 ns.
6A203 Camere de luat vederi şi componente, altele decât cele supuse controlului
prin 6A003, după cum urmează:
a. Camere de luat vederi cu oglinda rotitoare mecanic şi componente
special proiectate pentru acestea, după cum urmează:
1. Camere cu imagine integrată cu rate de înregistrare mai mari de
225.000 cadre/secunda; sau
2. Camere de luat vederi cu baleiaj cu o viteza de scriere mai mare
de 0,5 mm/microsecunda.
Notă Componentele acestor camere includ unităţile electronice de
sincronizare şi ansamblurile rotative cum sunt turbinele,
oglinzile şi rulmenţii.
b. Camere electronice şi tuburi cu imagine integrată şi cu baleiaj, după
cum urmează:
1. Camere electronice cu baleiaj capabile de o rezoluţie temporală de
50 ns sau mai puţin şi tuburi cu baleiaj pentru acestea;
2. Camere electronice (sau cu obturare electronică) cu imagine
integrată, capabile de un timp de expunere de 50 ns sau mai mic;
3. Tuburi integrate şi dispozitive semiconductoare de formare a
imaginii utilizate pentru camerele supuse controlului prin
6A203.b.2, după cum urmează:
a. Tuburi intensificatoare de imagine având fotocatodul depus pe un
strat transparent conductor în vederea descreşterii rezistenţei
plăcii fotocatodului;
b. Tuburi intensificatoare vidicon bazate pe siliciu, cu grila în
care un sistem rapid permite ghidarea fotoelectrozilor de pe
fotocatod înainte de atingerea ţintei multiplicatoare SIT;
c. Cu obturatoare electro-optice cu celule Kerr sau Pockel;
d. Alte tuburi integrate şi dispozitive semiconductoare de formare
a imaginii având un timp de rezoluţie mai mic de 50 ns special
concepute pentru camerele supuse controlului prin 6A203.b.2;
c. Camere TV rezistente la radiaţii, sau lentile pentru acestea, special
concepute sau adaptate să suporte iradieri mai mari de 50 x 10^3 gray
(Siliciu) (5 x 10^6 rad (Siliciu)) fără degradări în timpul
funcţionarii.
6A205 "Laseri", alţii decât cei supuşi controlului prin 0B001.g.5, 0B001.h.6 şi
6A005, după cum urmează:
a. "Laseri" cu ioni de argon cu o putere medie de ieşire mai mare de 40 W
şi operând în domeniul de lungimi de unda între 400 nm şi 515 nm.
b. Oscilatori cu coloranţi acordabili în pulsuri monomod capabili de o
putere de ieşire medie mai mare de 1 W, o rată de repetiţie mai mare
de 1 kHz, o lărgime a pulsului mai mică de 100 ns şi o lungime de unda
în domeniul de la 300 nm la 800 nm.
c. Oscilatori şi amplificatoare "laser" cu coloranţi acordabili în
pulsuri monomod capabili de o putere de ieşire medie mai mare de 30 W,
o rată de repetiţie mai mare de 1 kHz, o lărgime a pulsului mai
mică de 100 ns şi o lungime de unda în domeniul de la 300 nm la 800
nm, cu excepţia:
oscilatorilor monomod.
d. "Laseri" cu dioxid de carbon în impulsuri cu o rată de repetiţie mai
mare de 250 Hz, o putere medie de ieşire mai mare de 500 W, un puls
mai mic de 200 ns şi o lungime de unda în domeniul de la 9.000 nm
la 11.000 nm;
e. Defazoare Rămân cu para-hidrogen concepute să opereze la lungimi de
unda de ieşire de 16 microni şi o rată de repetiţie mai mare de 250
Hz.
f. "Laseri" declanşaţi (Q-switch) dopaţi cu neodim (alţii decât cei cu
sticla) excitaţi în impulsuri, având toate caracteristicile următoare:
a. O lungime de unda la ieşire mai mare de 1.000 nm dar mai mică
de 1.100 nm;
b. O durată a pulsului egală sau mai mare de 1 ns;
c. O ieşire cu mod de transfer multiplu cu o putere medie ce depăşeşte
50 W.
6A225 Interferometre de viteza pentru măsurarea vitezelor mai mari de 1 km/s pe
durata unui interval de timp mai mic de 10 microsecunde (VISAR,
interferometre Doppler cu laser (DLI), etc.).
6A226 Senzori de presiune, după cum urmează
a. Etaloane de mangan pentru presiuni mai mari de 100 kilobari; sau
b. Traductoare de presiune de cuarţ pentru presiuni mai mari de 100
kilobari.
6B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
6B004 Echipamente optice, după cum urmează:
a. Echipamente pentru măsurarea reflexiei absolute cu o precizie de
+/-0,1%
din valoarea reflexiei;
b. Echipamente, altele decât echipamentele pentru măsurarea dispersiei
suprafeţelor optice, având o deschidere neta de peste 10 cm, special
concepute pentru măsurarea optică fără contact a unui profil de
suprafaţa optică neplană cu o "precizie" egală sau mai mică (mai bună)
de 2 nm în raport cu profilul cerut.
Nota 6B004 nu supune controlului microscoapele.
6B007 Echipamente pentru producţia, alinierea şi calibrarea gravimetrelor
terestre cu o precizie statică mai buna de 0,1 miligali.
6B008 Sisteme de măsurare a secţiunii eficace a impulsului radar, cu o lăţime a
impulsului transmis de 100 ns sau mai mică, precum şi componente special
concepute pentru aceste sisteme.
N.B. Vezi de asemenea 6B108.
6B108 Sisteme, altele decât cele supuse controlului prin 6B008, special
concepute pentru măsurarea secţiunii eficace a radarelor folosite pentru
"rachete" şi alte subsisteme.
6C MATERIALE
6C002 Materiale pentru senzori optici, după cum urmează:
a. Telur (Te) elementar, cu un nivel de puritate egal sau mai mare de
99,9995%;
b. Monocristale de telură de cadmiu-zinc (CdZnTe) cu un conţinut de zinc
mai mic de 6% din greutate, de telură de cadmiu (CdTe) sau de telură
de mercur-cadmiu (HgCdTe), de orice nivel de puritate, inclusiv
plachetele epitaxiale aferente.
6C004 Materiale optice, după cum urmează:
a. "Substraturi brute" de seleniura de zinc (ZnSe) şi sulfura de zinc
(ZnS) obţinute prin procesul depunerii în faza de vapori, prin
procedee chimice, având oricare din caracteristicile următoare:
1. Volum mai mare de 100 cmc; sau
2. Mai mari de 80 mm în diametru şi cu o grosime egală sau mai mare
de 20 mm;
b. Pastile brute din următoarele materiale electro-optice:
1. Arseniat de potasiu-titan (KTA);
2. Seleniura de argint gallium [AgGaSe(2)];
3. Seleniura de thaliu arsenic [Tl(3)AsSe(3), cunoscută de asemenea ca
TAS];
c. Materiale optice nelineare, având toate caracteristicile următoare:
1. O susceptibilitate de ordinul trei (chi 3) egală sau mai mare
de 10^-6 mp/V^2;
2. Un timp de răspuns mai mic de 1 ms;
d. "Substraturi brute" de carbura de siliciu sau de depozite de
beriliu/beriliu (BeBe) de un diametru sau o lungime a axei principale
ce depăşeşte 300 mm;
e. Sticla, inclusiv topitura de siliciu, sticla fosfatată, sticla
fluorofosfatată, fluorura de zirconiu [ZrF(4)] şi fluorura de hafniu
[HfF(4)], prezentând toate caracteristicile următoare:
1. O concentraţie de ioni de hidroxil (OH-) mai mică de 5 ppm;
2. Nivele de puritate metalică integrate mai mici de 1 ppm;
3. Omogenitate ridicată (variaţia indicelui de refracţie) mai mică
de 5 x 10^-6;
f. Diamante sintetice, cu un nivel de absorbţie mai mic de 10^-5 cm^-1
pentru lungimi de unda ce depăşesc 200 nm dar care nu depăşesc 14.000
nm;
6C005 Materiale cristaline sintetice încorporate în "laseri" în forma
nefinisată, după cum urmează:
a. Safir dopat cu titan;
b. Alexandrit;
6D SOFTWARE
6D001 "Software" special conceput pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de
echipamente supuse controlului prin 6A004, 6A005, 6A008 sau 6B008;
6D002 "Software" special conceput pentru "utilizarea" echipamentelor supuse
controlului prin 6A002.b., 6A008 sau 6B008.
6D003 "Software", după cum urmează:
a. 1. "Software" special conceput pentru formarea fasciculelor acustice
pentru "prelucrarea în timp real" a datelor acustice pentru
recepţia pasivă, utilizând baterii de hidrofoane tractate;
2. "Cod sursa" pentru "prelucrarea în timp real" a datelor acustice
pentru recepţia pasivă, utilizând baterii de hidrofoane tractate;
3. "Software" special conceput pentru formarea fasciculelor acustice
pentru "prelucrarea în timp real" a datelor acustice pentru
recepţia pasivă, utilizând sisteme de cabluri subacvatice sau de
fund;
4. "Cod sursa" pentru "prelucrarea în timp real" a datelor acustice
pentru recepţia pasivă, utilizând sisteme de cabluri subacvatice
sau de fund.
b. 1. "Software" special conceput pentru sistemele de compensare
magnetică pentru senzorii magnetici concepuţi să funcţioneze pe
platforme mobile;
2. "Software" special conceput pentru detectarea anomaliilor magnetice
pe platforme mobile;
c. "Software" special conceput pentru compensarea influenţelor dinamice
ale gravimetrelor sau gradiometrelor de gravitaţie;
d. 1. "Programe" de aplicaţie făcând parte din "software"-ul pentru
Controlul Traficului Aerian instalat în calculatoare de uz general
dispuse în centrele de Control al Traficului Aerian şi prezentând
oricare din următoarele capacităţi:
a. Prelucrarea şi afişarea simultană a mai mult de 150 de "traiecte
în sistem"; sau
b. Acceptarea datelor referitoare la ţintele radar de la mai mult
de 4 radare primare;
2. "Software" pentru proiectarea sau "producţia" de radomuri, care:
a. Sunt special concepute să protejeze "antenele reţea fazata
orientabile electronic" supuse controlului prin 6.A008.e;
b. Conduc la realizarea unor forme de antena având un nivel mediu
al lobului lateral de cel puţin 40 dB sub nivelul de vârf al
fasciculului principal.
Notă tehnică
"Nivelul mediu al lobului lateral" în 6D003.d.2.b. este măsurat
pentru întreaga reţea, excluzând extensiile unghiulare ale
fasciculului principal şi primii doi lobi laterali aflaţi de
ambele parţi ale fasciculului principal.
6D102 "Software" special conceput pentru "utilizarea" produselor supuse
controlului prin 6A108.
6D103 "Software" pentru analiza datelor înregistrate în urma zborului, obţinute
cu sistemele supuse-controlului prin 6A108.b, permiţând determinarea
poziţiei vehiculului după traiectoria să de zbor.
6E TEHNOLOGIE
6E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" echipamentelor, materialelor sau "software"-ului supuse
controlului prin 6A, 6B, 6C sau 6D.
6E002 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"producţia" de echipamente sau materiale supuse controlului prin 6A, 6B
sau 6C;
6E003 Alte "tehnologii", după cum urmează:
a. 1. "Tehnologie" de acoperire şi tratare a suprafeţelor optice necesară
pentru asigurarea unei uniformităţi de 99,5% sau mai buna pentru
acoperiri optice cu un diametru sau o lungime a axei principale de
500 mm sau mai mult şi o pierdere totală (absorbţie şi dispersie)
de mai puţin de 5 x 10^-3:
N.B. Vezi de asemenea 2E003.f.
2. "Tehnologie" de fabricaţie optică care utilizează tehnici pentru
turnarea diamantelor ce realizează precizii de finisare a
suprafeţelor mai bune de 10 nm rms valoare eficace pe suprafeţele
neplane care depăşesc 0,5 mp;
b. "Tehnologie" "necesară" pentru "dezvoltarea", "producţia" sau
"utilizarea" instrumentelor de diagnosticare sau ţintelor special
concepute pentru instalaţii de testare a "laserilor" de putere
ultraînaltă" ("SHPL"), testarea sau evaluarea materialelor iradiate cu
fascicule de "laseri de putere ultraînaltă" ("SHPL");
c. "Tehnologie" "necesară" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de sonde
"magnetometrice" sau sisteme de sonde "magnetometrice" având un "nivel
de zgomot":
1. Mai mic de 0,05 nT rms/rădăcina pătrată din Hz la frecvenţe mai
mici de 1 Hz; sau
2. Mai mic de 1 x 10^-3 nT rms/rădăcina pătrată din Hz la frecvenţe de
1 Hz sau mai mult;
6E101 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"utilizarea" echipamentelor sau "software"-ului supus controlului prin
6A002, 6A007.b şi c., 6A008, 6A102, 6A107, 6A108, 6B108, 6D102 sau 6D103.
Nota 6E101 supune controlului doar "tehnologia" pentru echipamentele
supuse controlului prin 6A008 în cazul în care acestea sunt
concepute pentru aplicaţii aeropurtate şi sunt utilizate la
"rachete".
6E201 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"utilizarea" echipamentelor supuse controlului prin 6A003, 6A005.a.1.c,
6A005.a.2.a., 6A005.c.1.b., 6A005.c.2.c., 6A005.c.2.d.2.b., 6A203, 6A205,
6A225 sau 6A226.
LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA - 7 NAVIGAŢIE ŞI AVIONICĂ
7A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
N.B. 1 Pentru piloţi automaţi pentru vehicule subacvatice, vezi
Categoria 8. Pentru radare, vezi Categoria 6.
N.B. 2 Pentru echipamente de navigaţie inerţială pentru vase sau
submersibile, vezi ML 9.e din Lista de armamente şi muniţii.
7A001 Accelerometre concepute pentru utilizare în sistemele de navigaţie
inerţială sau de dirijare şi având oricare din următoarele
caracteristici, precum şi elementele componente special concepute pentru
acestea:
N.B. Vezi de asemenea 7A101.
a. O "stabilitate" a "deviaţiei" mai mică (mai buna) de 130 micro g
ţinând cont de valoarea fixa de calibrare pe o durată mai mare de 1
an;
b. O "stabilitate" a "factorului de scala" mai mică (mai buna) de 130 ppm
ţinând cont de valoarea fixa de calibrare pe o perioada de 1 an; sau
Prevăzute să funcţioneze la nivele de acceleraţie lineară care
c. depăşesc 100 g.
7A002 Giroscoape având oricare din următoarele caracteristici, precum şi
componentele special concepute pentru acestea:
N.B. Vezi de asemenea 7A102.
a. O "stabilitate" a "vitezei de deviaţie", măsurată la acceleraţia de
1 g pe o perioada de 3 luni şi ţinând cont de valoarea fixa de
calibrare, ca fiind:
1. Mai mică (mai buna) de 0,1 grade /ora pentru funcţionarea la un regim de
acceleraţie lineară sub 10 g; sau
2. Mai mică (mai buna) de 0,5 grade /ora pentru funcţionarea la un regim de
acceleraţie lineară de la 10 la 100 g inclusiv; sau
b. Prevăzute să funcţioneze la nivele de acceleraţie lineară care
depăşesc 100 g;
7A003 Sisteme de navigaţie inerţiale (cu cardan sau cu banda) şi echipamente
inerţiale concepute pentru "aeronave", vehicule terestre sau "vehicule
spaţiale", pentru comportare, dirijare sau control, având oricare din
următoarele caracteristici, precum şi componentele special concepute
pentru acestea;
N.B. Vezi de asemenea 7A103.
a. Eroare de navigaţie (inerţie libera) de 0,8 mile marine/ora (50%
Eroare Probabilă de Izocronism (CEP)) sau mai mică (mai buna); sau
b. Concepute să funcţioneze la nivele de acceleraţie lineară care
depăşesc 10 g;
Nota 1 Parametrii de la 7A003.a. se aplică în oricare din următoarele
condiţii de mediu:
1. Vibraţii aleatoare la intrare cu o magnitudine totală de 7,7
g rms în prima jumătate de ora şi o durată totală a testului
de o ora şi jumătate pe fiecare dintre cele trei axe
perpendiculare, când vibraţia aleatoare întruneşte
următoarele caracteristici:
a. O densitate de putere spectrală (PSD) constanta cu valoarea
de 0,04 g^2/Hz în gama de frecvenţe cuprinsă între 15 şi
1.000 Hz; şi
b. PSD atenuata cu frecvenţe între 0,04 şi 0,01 g^2/Hz în gama
de frecvenţe cuprinsă între 1.000 şi 2.000 Hz; sau
2. O viteza de ruliu şi giraţie egală sau mai mare de + 2,62
radiani/s (150 deg/s); sau
3. În concordanţa cu standardele naţionale echivalente punctelor
1 şi 2 de mai sus.
Nota 2 7A 003 nu supune controlului sistemele de navigaţie inerţială care
sunt certificate pentru utilizarea pe "aeronave" civile de către
autorităţile civile din statele participante.
Giroastrocompase şi alte dispozitive care determina poziţia sau
7A004 orientarea prin urmărirea automată a poziţiei corpurilor cereşti sau a
sateliţilor, cu o precizie de azimut egală sau mai mică (mai buna) de 5
sec. de arc;
N.B. Vezi de asemenea 7A104.
7A005 Echipamente de recepţie pentru sisteme de navigaţie globală prin sateliţi
(de ex. GPS sau GLONASS), precum şi elementele componente special
concepute pentru acestea, având oricare din următoarele caracteristici:
N.B. Vezi de asemenea 7A105.
a. Folosesc tehnici de decriptare; sau
b. Au antena auto-orientabilă;
7A006 Altimetre pentru navigaţie aeriană ce funcţionează la alte frecvenţe
decât cele cuprinse între 4,2 şi 4,4 GHz inclusiv şi având oricare din
următoarele caracteristici:
N.B. Vezi de asemenea 7A106.
a. Pentru "administrarea puterii"; sau
b. Care folosesc chei modulare în faza;
7A007 Echipamente pentru determinarea direcţiei operând la frecvenţe peste 30
MHz, precum şi componentele special concepute pentru acestea, având
oricare din următoarele caracteristici:
a. "Lărgime de banda instantanee" de 1 MHz sau mai mare;
b. Procesare paralela a mai mult de 100 canale de frecvenţa; şi
c. Rata de procesare a mai mult de 1.000 de rezultate ale determinării
direcţiei pe secunda şi pe canal de frecvenţa.
7A101 Accelerometre, altele decât cele supuse controlului prin 7A001, având un
prag mai mic sau egal cu 0,05 g sau un defect de liniaritate mai mic de
0,25% din toată scara, sau aceste doua caracteristici, concepute pentru
sistemele de navigaţie prin inerţie sau pentru sistemele de ghidare de
toate tipurile şi componente special concepute pentru acestea.
Nota 7A101 nu supune controlului accelerometrele care sunt special
concepute şi dezvoltate drept senzori MWD (tehnica măsurării în
timpul forarii) pentru utilizarea în operaţiunile de foraj.
7A102 Giroscoape de orice tip, altele decât cele supuse controlului prin 7A002,
utilizabile la "rachete", având o "stabilitate" a "vitezei de deviaţie"
mai mică de 0,5\'c7 (1 sigma) pe ora într-un mediu cu 1g şi componentele lor
special concepute.
7A103 Echipamente şi sisteme de instrumentare, de navigare şi de reperare,
altele decât cele supuse controlului prin 7A003 şi componentele lor
special concepute, după cum urmează:
a. Echipamente cu inerŢie sau alte echipamente care utilizează
accelerometre sau giroscoape, supuse controlului prin 7A001, 7A101 sau
7A102 şi sistemele cuprinzând asemenea echipamente.
Nota 7A103.a. nu supune controlului echipamentele ce conţin
accelerometrele supuse controlului prin 7A001, unde aceste
accelerometre sunt special concepute şi dezvoltate ca senzori MWD
pentru utilizarea în operaţiunile de foraj.
b. Sisteme integrate de instrumente de zbor, conţinând stabilizatoare
giroscopice sau piloţi automaţi, concepute sau modificate pentru a fi
utilizate în sistemele supuse controlului prin 9A004 sau 9A104.
7A104 Giro-astro-compase şi alte aparate, altele decât cele supuse controlului
prin 7A004, permiţând determinarea poziţiei sau orientarea prin urmărirea
automată a corpurilor astrale sau a sateliţilor şi componentele lor
special concepute.
Sisteme de poziţionare globală (GPS) sau echipamente similare de
7A105 recepţie prin satelit, altele decât cele supuse controlului prin 7A005,
permiţând obţinerea de informaţii pentru navigaţie, în următoarele
condiţii de funcţionare, concepute sau modificate pentru a fi utilizate
în sistemele supuse controlului prin 9A004 sau 9A104;
a. La o viteza mai mare de 515 m/s; şi
b. La o altitudine mai mare de 18 km.
7A106 Altimetre, altele decât cele supuse controlului prin 7A006, de tip radar
sau laser-radar, concepute sau modificate pentru a fi utilizate în
sistemele supuse controlului prin 9A004 sau 9A104.
7A115 Senzori pasivi permiţând determinarea zonelor cu surse electromagnetice
specifice (echipamente radiogoniometrice) sau a caracteristicilor
terenului, concepuţi sau modificaţi pentru a fi utilizaţi în sistemele
supuse controlului prin 9A004 sau 9A104.
Nota: 7A115 include captatorii utilizaţi în următoarele echipamente:
a. Echipamente pentru stabilirea harţilor cu curbe de nivel;
b. Echipamente de captare-redare imagini;
c. Echipamente pentru interferometre.
7A116 Sisteme de comanda de zbor, concepute sau modificate pentru sistemele
supuse controlului prin 9A004 sau 9A104, după cum urmează:
a. Sisteme de comanda de zbor, de tip hidraulic, mecanic, electro-optic,
electro-mecanic sau comenzi electrice de zbor (inclusiv de tipul
dirijare prin fir);
b. Sisteme de control al altitudinii.
7A117 "Subansamble de ghidare", utilizate în "rachete", conferind sistemului o
precizie mai mică sau egală cu 3,33% a distanţei (de exemplu, o "eroare
circulara probabilă" de 10 km sau mai puţin la o distanţa de 300 km).
7B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
7B001 Echipamente de testare, calibrare şi aliniere, special concepute pentru
echipamentele supuse controlului prin 7A.
Nota 7.8001 nu supune controlului echipamentele de testare, calibrare
şi aliniere pentru Nivelul de Întreţinere I sau Nivelul de
Întreţinere II.
Note Tehnice
1. Nivel de Întreţinere I
Defecţiunea unei unităţi de navigaţie inerţială este detectată pe o
aeronava, prin indicaţiile de la unitatea de control şi afişare
(CDU) sau prin mesajul statut de la subsistemele corespunzătoare.
Prin respectarea manualului furnizat de producător, cauza
defecţiunii poate fi localizata la nivelul unităţii
interschimbabile de linie (LRU) defectă. În acest caz, operatorul
scoate modulul LRU şi îl înlocuieşte cu altul din setul de rezerva.
2. Nivel de Întreţinere II
Modulul LRU deJect este trimis la atelierul de întreţinere (al
fabricantului sau al operatorului responsabil de nivelul II de
întreţinere). La atelierul de întreţinere, LRU defectă este testată
prin diferite mijloace adecvate, în scopul verificării şi
localizării ansamblului defect înlocuibil (SRA), căruia i se
datorează funcţionarea defectuoasă. Ansamblul defect (SRA) (sau
întreg modulul LRU) este trimis producătorului, după ce a fost
înlocuit cu altul în stare de funcţionare.
N.B. Întreţinerea de nivel II nu include înlocuirea accelerometrelor
sau senzorilor giroscopici pentru ansamblurile SRA care nu pot
fi demontate sau sunt supuse controlului.
7B002 Echipamente special concepute să caracterizeze oglinzile pentru giro
"laseri" inel, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 7B102.
a. Scaterometre, difuziometre, având o precizie de măsurare de 10 ppm
sau mai mică (mai buna);
b. Profilometre având o precizie de măsurare de 0,5 nm (5 angstrom) sau
mai mică (mai buna);
7B003 Echipamente special concepute pentru "producţia" de echipamente supuse
controlului prin 7A.
Nota 78003 include:
a. Staţii de acordare şi testare a giroscoapelor;
b. Staţii de echilibrare dinamica giroscoapelor;
c. Staţii de testare pentru rodarea motoarelor giroscoapelor;
d. Staţii de evacuare şi completare cu giroscoape;
e. Monturi centrifuge pentru lagărele giroscoapelor;
f. Staţii de reglare a axului accelerometrelor.
7B102 Reflectometre special concepute pentru poziţionarea oglinzilor pentru
giro-laseri, având o precizie de măsurare mai buna sau egală cu 5 ppm.
7B103 "Echipamente de asistare a producţiei" special concepute pentru
echipamentele supuse controlului prin 7A117.
7C MATERIALE - Nici unul.
7D SOFTWARE
7D001 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea" sau
"producţia" echipamentelor supuse controlului prin 7A sau 7B;
7D002 "Cod sursa" pentru "utilizarea" oricăror echipamente de navigaţie
inerţială sau Sisteme de Referinţa de Cap şi Comportare (AHRS) inclusiv a
oricăror echipamente inerţiale nesupuse controlului prin 7A003 sau 7A004.
Nota 7D002 nu supune controlului "codul sursa" pentru "utilizarea"
sistemelor AHRS, cu cardan.
Notă tehnică
AHRS diferă în general de sistemele inerţiale de navigaţie (INS) prin
aceea ca AHRS asigura informaţii de cap şi comportare şi în mod normal nu
asigura informaţii privind acceleraţia, viteza şi poziţia, decât în
conexiune cu un INS.
7D003 Alt "software", după cum urmează:
a. "Software" special conceput sau modificat pentru creşterea
performanţelor operaţionale sau reducerea erorilor de navigaţie ale
sistemelor la nivelele specificate prin 7A003 sau 7A004;
b. "Cod sursa" pentru sisteme integrate hibride care asigura creşterea
performanţelor operaţionale sau reduc erorile de navigaţie ale
sistemelor la nivelele specificate în condiţiile de la 7A003 prin
combinarea continua a datelor inerţiale cu oricare din următoarele
date de navigaţie:
1. Viteza radar Doppler;
2. Date de referinţa de la sistemele de navigaţie globală prin
sateliţi de poziţionare globală (de ex. GPS sau GLONASS); sau
3. Date privind terenul provenite de la bazele de date;
c. "Cod sursa" pentru sisteme dedicate sau de avionică integrate, care
combina datele provenite de la senzori şi folosesc "sistemele expert";
d. "Cod sursa" pentru "dezvoltarea" oricărora dintre următoarele:
1. Sisteme numerice de conducere a zborului cu "controlul total al
zborului";
2. Sisteme integrate de propulsie şi de control al zborului;
3. Sisteme de control al zborului prin fir sau optic;
4. "Sisteme active pentru controlul zborului" cu toleranţa la erori
sau autoconfigurative;
5. Echipamente de bord pentru determinarea automată a direcţiei;
6. Sisteme de date aerodinamice bazate pe date statice furnizate de la
suprafaţa;
7. Afişaje de bord (head-up) tip raster sau afişaje în 3 dimensiuni.
"Software" pentru proiectarea asistată de calculator (CAD) special
e. conceput pentru "dezvoltarea" de "sisteme active pentru controlul
zborului", controlere pentru comanda prin fir sau optic a
elicopterelor mulţi-ax sau "sisteme anticuplu cu controlul mişcării
circulare sau sisteme de control al direcţiei cu controlul mişcării
circulare" pentru elicoptere ale căror "tehnologii" sunt supuse
controlului prin 7E004.b, 7E004.c.1. sau 7E004.c.2
7D101 "Software" special conceput pentru "utilizarea" echipamentelor supuse
controlului prin 7A001 la 7A006, 7A101 la 7A106, 7A115, 7B002, 7B003,
7B102 sau 7B103.
7D102 "Software" pentru integrarea echipamentelor supuse controlului prin
7A003 sau 7A103.
"Software" special conceput pentru modelarea sau simularea
7D103 "subansamblurilor de ghidare" supuse controlului prin 7A117 sau pentru
concepţia de integrare a sistemelor supuse controlului prin 9A004 sau
9A104.
"Software"-ul supus controlului prin 7D103 rămâne sub control
Nota: dacă el este asociat cu un hardware special conceput, supus
controlului prin 4A102.
7E TEHNOLOGIE
7E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" echipamentelor sau "software"-ului supuse controlului prin
7A, 7B sau 7D;
7E002 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"producţia" echipamentelor supuse controlului prin 7A sau 7B;
7E003 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
repararea modernizarea sau revizia echipamentelor supuse controlului prin
7A001 la 7A004.
Nota 7E003 nu supune controlului întreţinerea ce priveşte "tehnologia"
direct asociata cu etalonarea, îndepărtarea sau înlocuirea
LRU-urilor şi SRA-urilor defecte sau acelora cărora nu li se
acorda service, destinate "aeronavelor civile" aşa cum sunt
descrise la nivelurile I şi II de întreţinere.
N.B. Vezi şi Nota tehnică la 7B001.
7E004 Alte "tehnologii", după cum urmează:
a. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de:
1. Echipamente de determinare automată a direcţiei montate la bordul
"aeronavelor", care operează la frecvenţe ce depăşesc 5 MHz;
2. Sisteme de date aerodinamice bazate numai pe date statice transmise
de la suprafaţa, adică cele care renunţa la probele convenţionale
transmise din aer
3. Afişaje de bord (head-up) de tip raster sau afişaje în 3 dimensiuni
pentru "aeronave"
Sisteme de navigaţie inerţială sau giroastrocompase conţinând
4. accelerometre sau giroscoape supuse controlului prin 7A001 sau
7A002;
5. Actuatori electrici (de ex. electromecanici, electrostatici şi
ansambluri cu actuatori integraţi) special concepuţi pentru
"controlul principal al zborului";
6. "Reţea cu senzori optici pentru controlul zborului" special
concepută pentru implementarea "sistemelor active pentru controlul
zborului";
b. "Tehnologie" de "dezvoltare" pentru "sisteme active pentru controlul
zborului" (inclusiv cu dirijare prin fir sau optic), după cum urmează:
Concepţia de configurare pentru interconectarea de elemente
1. microelectronice multiple de procesare (calculatoare de bord) care
asigura "prelucrarea în timp real", pentru implementarea legii de
control;
2. Compensarea legii de control pentru a ţine cont de amplasarea
senzorilor sau sarcinilor dinamice aeropurtate, de ex. compensarea
vibraţiei senzorilor sau a variaţiei localizării senzorilor faţa de
centrul de gravitate;
3. Gestiunea electronică a redundanţei datelor sau sistemelor pentru
detectarea erorilor, toleranţei la erori, înlăturării erorilor sau
reconfigurării sistemelor;
Nota 7E004.b.3. nu supune controlului "tehnologia" pentru
conceperea redundanţei fizice.
4. Controale ale zborului care permit reconfigurarea în zbor a
comenzilor de forţa şi de moment de control pentru controlul
autonom în timp real al vehiculului aerian;
5. Integrarea controlului numeric al zborului, a datelor de navigaţie
şi controlului propulsiei într-un sistem de conducere numerică a
zborului pentru "controlul total al zborului";
Nota 7E004.b.5. nu supune controlului:
1. "Tehnologia" de "dezvoltare" pentru integrarea sistemului
numeric de control al zborului, datelor pentru controlul
navigaţiei şi propulsiei într-un sistem numeric de
conducere a zborului pentru "optimizarea traseului de
zbor";
2. "Tehnologia" de "dezvoltare" pentru sisteme integrate de
instrumente de zbor pentru "aeronave" numai pentru
navigaţie sau apropiere VOR, DME, IS sau MLS.
6. Sisteme de control numeric complet autoritar al zborului sau de
gestiune a zborului tip multisenzori utilizând "sisteme expert".
N.B. Pentru "tehnologia" "controlului numeric complet autoritar al
motorului" ("TADEC") vezi 9E003.a.9.
c. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea" sistemelor de elicoptere după cum
urmează:
Controlere de zbor mulţi-ax cu fir sau optice care combina într-un
1. singur element de control funcţiunile a cel puţin doua din
următoarele:
a. Control colectiv;
b. Control ciclic;
c. Control al giraţiei;
2. "Sisteme anticuplu cu controlul mişcării circulare sau de control
al direcţiei cu controlul mişcării circulare";
3. Pale de rotor încorporând "aripi cu geometrie variabila" pentru
utilizarea în sisteme care folosesc controlul individual al palei.
7E101 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"utilizarea" echipamentelor supuse controlului prin 7A001 la 7A006; 7A101
la 7A106, 7A115 la 7A117, 7B002, 7B003, 7B102, 7B103, 7D101 la 7D103.
7E102 "Tehnologie" pentru protecţia subsistemelor aero-electronice şi electrice
contra riscurilor de impuls electromagnetic (IEM) şi de perturbaţie
electromagnetică provenită din surse exterioare, după cum urmează:
a. "Tehnologie" pentru designul sistemelor de protecţie;
b. "Tehnologie" pentru designul configuraţiei circuitelor şi a
subsistemelor electrice rezistente la radiaţii;
c. "Tehnologie" pentru designul de determinare a criteriilor de
intensificare a radiaţiilor aferente tehnologiilor supuse controlului
prin a şi b de mai sus.
7E104 "Tehnologie" pentru integrarea datelor de comanda de zbor, de ghidare şi
de propulsie într-un sistem de coordonare de zbor pentru optimizarea
traiectoriei unui sistem rachetă.
LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 8 - MARINĂ
8A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
8A001 Vehicule submersibile şi nave de suprafaţa, după cum urmează:
N.B. Pentru statutul de control al echipamentelor pentru vehicule
submersibile vezi:
Categoria 5 Partea a 2-a "Securitatea informaţiilor" pentru
echipamente de comunicaţie cu criptare;
Categoria 6 pentru senzori;
Categoria 7 şi 8 pentru echipamente de navigaţie;
Categoria 8A pentru echipamente subacvatice.
a. Vehicule submersibile, legate de o baza, cu echipaj uman, capabile să
funcţioneze la adâncimi ce depăşesc 1.000 m;
b. Vehicule submersibile, nelegate de o baza, cu echipaj uman, având
oricare din următoarele caracteristici:
1. Concepute să opereze autonom şi având o capacitate de ridicare de:
a. 10% din greutatea lor în aer sau mai mult; şi
b. 15 kN sau mai mult;
2. Concepute să opereze la adâncimi care depăşesc 1.000 m; sau
3. Au toate caracteristicile următoare:
a. Concepute să transporte un echipaj de 4 oameni sau mai mult;
b. Concepute pentru "operare autonomă" timp de 10 ore sau mai mult;
c. Au o "raza de acţiune" de 25 mile marine sau mai mult; şi
d. Au o lungime de 21 m sau mai puţin;
Note tehnice
1. Prin "operare autonomă", conform 8A001.b., se înţelege navigaţia în
regim de imersiune completa, fără legătura de aer prin tub, cu
toate sistemele funcţionând la o viteza minima la care
submersibilul işi poate controla adâncimea în mod dinamic, numai
prin utilizarea aripilor de adâncime, fără a fi necesară o nava de
sprijin sau o baza de sprijin situata pe fundul marii, pe ţarm sau
la suprafaţa şi având un sistem de propulsie de suprafaţa sau de
imersiune;
2. "Raza de acţiune" conform 8A.001.b., înseamnă jumătate din
distanţa maxima pe care submersibilul o poate acoperi.
c. Vehicule submersibile fără echipaj, legate de o baza, concepute să
opereze la adâncimi ce depăşesc 1.000 m, având oricare din următoarele
caracteristici:
Concepute pentru manevre cu autopropulsie folosind motoare de
1. propulsie sau elice de manevra supuse controlului prin 8A002.a.2.;
sau
2. Au legături de date prin fibre optice;
d. Vehicule submersibile fără echipaj, nelegate de o baza, având oricare
din următoarele caracteristici:
1. Sunt concepute pentru stabilirea unui curs în raport de orice punct
de referinţa geografic, fără asistenţa umană în timp real;
2. Au o legătura de comanda sau de date acustică; sau
3. Au o legătura de comanda sau de date prin fibre optice care
depăşesc în lungime 1.000 m;
e. Sisteme de salvare oceanice cu o capacitate de ridicare care depăşeşte
5 MN pentru salvarea obiectelor de la adâncimi care depăşesc 250 m şi
având oricare din următoarele caracteristici:
1. Sisteme de poziţionare dinamică capabile să menţină poziţia în
limita a 20 m faţa de un punct dat, asigurat prin sistemul de
navigaţie; sau
2. Sisteme de navigaţie pe fundul marii şi sisteme integrate de
navigaţie pentru adâncimi care depăşesc 1.000 m, cu precizie de
poziţionare de 10 m faţa de un punct dinainte determinat;
f. Vehicule cu efect de suprafaţa (de tip cu brau de acostare) având una
dintre următoarele caracteristici
O viteza maxima proiectată, în regim de încărcare maxima, care
1. depăşeşte 30 noduri la înălţimea valurilor de 1,25 m (mare de
gradul 3) sau mai mult;
2. O presiune a pernei de aer care depăşeşte 3.830 Pa; şi
3. Un raport de deplasament descărcat/încărcat mai mic de 0,70;
g. Vehicule cu efect de suprafaţa (de tip cu chile laterale rigide) cu o
viteza maxima proiectată, în regim de încărcare maxima, care depăşeşte
40 noduri la o înălţime a valurilor de 3,25 m (mare de gradul 5) sau
mai mult;
h. Vase hidroglisoare cu sisteme active pentru controlul automat al
glisării, cu o viteza maxima proiectată, în regim de încărcare
maxima, de 40 noduri sau mai mare la o înălţime a valurilor de 3,25
m (mare de gradul 5) sau mai mare;
i. Vase de suprafaţa cu linie de plutire mică, având oricare din
următoarele caracteristici:
1. Un deplasament maxim care depăşeşte 500 tone cu o viteza maxima
proiectată, în regim de încărcare maxima, de 40 noduri sau mai
mult la o înălţime a valurilor de 3,25 m (mare de gradul 5) sau
mai mare; sau
2. Un deplasament maxim care depăşeşte 1.500 tone cu o viteza maxima
proiectată, în regim de încărcare maxima, care depăşeşte 25 noduri
la o înălţime a valurilor de 4 m (mare de gradul 6) sau mai mare;
Notă tehnică
Un vas de suprafaţa cu linie de plutire mică este definit prin
următoarea formula: linia de plutire la un pescaj operaţional dat
trebuie să fie mai mică decât 2x (volumul dislocat la pescajul
operaţional dat) 2/3.
8A002 Sisteme şi echipamente, după cum urmează:
N.B. Pentru sisteme de comunicaţii sub apa, vezi Categoria 5, Partea I -
Telecomunicaţii.
a. Sisteme şi echipamente special concepute sau modificate pentru
vehicule submersibile concepute să funcţioneze la adâncimi ce depăşesc
1.000 m, după cum urmează:
1. Incinte de presiune sau corpuri de nava de presiune având o camera
interioară cu un diametru ce depăşeşte 1,5 m;
2. Motoare de propulsie sau elice de manevra de curent continuu;
3. Cabluri ombilicale şi conectoarele aferente, care folosesc fibre
optice, având elemente sintetice de ranforsare;
b. Sisteme special concepute sau modificate pentru controlul automat al
deplasării echipamentelor pentru vehicule submersibile supuse
controlului prin 8A001, utilizând datele de navigaţie şi având un
servo-control în bucla închisă care asigura:
1. Deplasarea vehiculului în limita a 10 m faţa de un punct
predeterminat din coloana de apa;
2. Menţinerea poziţiei vehiculului în limita a 10 m faţa de un punct
predeterminat din coloana de apa; sau
3. Menţinerea poziţiei vehiculului în limita a 10 m prin urmărirea
unui cablu situat pe sau sub fundul marii;
c. Conectoare sau dispozitive cu fibre optice de penetrare a pereţilor
navei;
d. Sisteme de vizionare subacvatică, după cum urmează:
1. Sisteme şi camere de televiziune după cum urmează:
a. Sisteme de televiziune (cuprinzând camere de luat vederi,
echipamente de transmitere şi monitorizare a semnalelor) având
o rezoluţie limita, măsurată în aer, mai mare de 800 de linii,
special concepute sau modificate pentru a comanda de la
distanţa vehiculul submersibil;
b. Camere de televiziune subacvatice având o rezoluţie limita,
măsurată în aer, mai mare de 1.100 linii;
c. Camere de televiziune cu nivel scăzut de luminozitate special
concepute sau modificate pentru utilizare subacvatică, conţinând
toate elementele de mai jos:
1. Tuburi intensificatoare de imagine supuse controlului prin
6A002.a.2.a.
2. Mai mult de 150.000 "pixeli activi" pe element de suprafaţa
sensibilă;
Notă tehnică
În televiziune, rezoluţia limita este o măsura a rezoluţiei
orizontale exprimată de obicei ca numărul maxim de linii pe
înălţimea imaginii, determinata în diagrama test, folosind
standardul IEEE 208/1960 sau orice standard echivalent.
2. Sisteme special concepute sau modificate pentru a comanda de la
distanţa vehiculul subacvatic, folosind tehnicile de minimizare a
efectelor de retrodifuziune luminoasa, inclusiv dispozitive de
iluminare în impulsuri sau sisteme "laser";
e. Camere fotografice special concepute sau modificate pentru utilizare
subacvatică sub 150 m, utilizând un format de film de 35 mm sau mai
mare, având oricare din următoarele caracteristici:
1. Au posibilitatea de adăugare pe film a unor date furnizate de o
sursa externa aparatului fotografic;
2. Au posibilitatea de corectare automată a distanţei focale
posterioare; sau
3. Au un sistem de control automat a compensării, special conceput să
permită utilizarea unei camere subacvatice într-un ansamblu care
poate fi folosit la adâncimi ce depăşesc 1.000 m;
f. Sisteme electronice de formare a imaginii, special concepute sau
modificate pentru utilizare subacvatică, capabile să stocheze digital
mai mult de 50 de expuneri de imagine;
g. Sisteme de iluminare special concepute sau modificate pentru utilizare
subacvatică, după cum urmează:
1. Sisteme de lumina stroboscopice capabile de a elibera o energie
luminoasa mai mare de 300 J/flash şi o viteza mai mare de 5
flash-uri/secunda;
2. Sisteme de iluminare cu arc de argon special concepute pentru a fi
folosite la adâncimi mai mari de 1.000 m;
h. "Roboţi" special concepuţi pentru utilizare subacvatică, controlaţi
prin utilizarea unui calculator dedicat cu "control prin program
memorat", având oricare din următoarele caracteristici:
1. Au sisteme care controlează "roboţii" folosind informaţii de la
senzorii care măsoară forţa sau cuplul aplicat unui obiect
exterior, distanţa până la un obiect exterior sau percepţia tactilă
de către "roboţi" a unui obiect exterior; sau
2. Sunt capabili să dezvolte o forţa de 250 N sau mai mare sau un
cuplu de 250 Nm sau mai mare şi folosesc în elementele lor de
structura aliaje pe baza de titan sau "materiale fibroase sau
filamentare" "compozite";
i. Manipulatori articulaţi, comandaţi de la distanţa, special concepuţi
sau modificaţi pentru utilizarea pe vehicule submersibile, având
oricare din următoarele caracteristici:
1. Au sisteme care controlează manipulatorul, folosind informaţii de
la senzorii care măsoară forţa sau cuplul aplicat unui obiect
exterior, distanţa până la un obiect exterior sau percepţia tactilă
de către "roboţi" a unui obiect exterior; sau
2. Sunt comandaţi prin tehnici master-slave proporţionale sau prin
utilizarea unui calculator dedicat cu "control prin program
memorat" şi au 5 grade de libertate sau mai multe;
Notă Numai funcţiunile având control proporţional prin folosirea
unui feedback de poziţionare sau a unui calculator dedicat cu
"control prin program memorat", sunt luate în calcul, când se
determina numărul de grade de libertate ale mişcării.
j. Sisteme de alimentare cu independenţa faţa de o sursa de aer, special
concepute pentru folosire subacvatică, după cum urmează:
1. Sisteme de alimentare, independente de o sursa de aer, pentru
motoare cu ciclu Brayton sau Rankine, având oricare din
următoarele:
a. Sisteme de epurare sau absorbţie chimică special concepute
pentru a elimina bioxidul de carbon, monoxidul de carbon şi
particulele rezultate din reciclarea gazele de evacuare ale
motorului;
b. Sisteme special concepute să folosească un gaz monoatomic;
c. Dispozitive sau instalaţii special concepute pentru reducerea
nivelului de zgomot sub apa la frecvenţe mai mici de 10 Hz sau
dispozitive special montate pentru reducerea şocurilor; sau
d. Sisteme special concepute:
1. Pentru presurizarea produselor de reacţie sau pentru
reformarea carburantului;
2. Pentru stocarea produselor rezultate din reacţie; şi
3. Pentru descărcarea produselor de reacţie la presiuni de
100 kPa sau mai mari;
2. Sisteme de alimentare independente de o sursa de aer pentru motoare
cu ciclu diesel, având oricare dintre următoarele:
a. Sisteme de epurare şi absorbţie chimică special concepute să
elimine bioxidul de carbon, monoxidul de carbon şi particulele
rezultate din reciclarea gazelor de evacuare ale motorului;
b. Sisteme special concepute să utilizeze un gaz monoatomic;
c. Dispozitive sau instalaţii special concepute pentru reducerea
nivelului de zgomot sub apa la frecvenţe mai mici de 10 kHz sau
dispozitive special montate pentru atenuarea şocurilor;
d. Sisteme de evacuare special concepute pentru evacuarea
discontinua a produselor de combustie;
3. Sisteme de alimentare independente de o sursa de aer, cu pile de
combustie, care dezvolta o putere de 2 kW, având oricare din
următoarele:
a. Dispozitive sau instalaţii special concepute pentru reducerea
nivelului de zgomot sub apa la frecvenţe mai mici de 10 kHz sau
dispozitive special montate pentru atenuarea şocurilor; sau
b. Sisteme special concepute:
1. Pentru presurizarea produselor de reacţie sau pentru
reformarea combustibilului;
2. Pentru stocarea produselor rezultate din reacţie;
3. Pentru descărcarea produselor de reacţie la presiuni de
100 kPa sau mai mari;
4. Sisteme de alimentare independente de o sursa de aer pentru motoare
cu ciclu Stirling având toate caracteristicile următoare:
a. Dispozitive sau instalaţii special concepute pentru reducerea
nivelului de zgomot sub apa la frecvenţe mai mici de 10 kHz sau
dispozitive special montate pentru atenuarea şocurilor; şi
b. Sisteme de evacuare special concepute pentru descărcarea
produselor de combustie la presiuni de 100 kPa sau mai mari;
k. Borduri, etanşări şi bolţuri, după cum urmează:
1. Concepute să reziste la presiuni ale pernei de aer de 3.830 Pa sau
mai mari, funcţionând la o înălţime a valurilor de 1,25 m (mare de
grad 3) sau mai mare şi special concepute pentru vehicule cu efect
de suprafaţa (tipul cu brau de acostare) supuse controlului prin
8A001.f.;
2. Concepute să reziste la presiuni ale pernei de aer de 6.224 Pa sau
mai mari, funcţionând la o înălţime a valurilor de 3,25 m (mare de
grad 5) sau mai mare şi special concepute pentru vehiculele cu
efect de suprafaţa (tipul cu chile laterale rigide) supuse
controlului prin 8A001.g.;
1. Ventilatoare de ridicare cu putere mai mare de 400 kW special
concepute pentru vehiculele cu efect de suprafaţa supuse controlului
prin BA001.f. sau BA001.g.;
m. Hidroglisoare subcavitante sau supercavitante, complet scufundate,
special concepute pentru vasele supuse controlului prin BA001.h.;
n. Sisteme active special concepute sau modificate pentru a controla
automat mişcările induse de mare vehiculelor sau vaselor supuse
controlului prin BA001.f., BA001.g., BA001.h. sau BA001.i.;
Sisteme de propulsie cu elice, sisteme de transmisie a puterii,
o. sisteme generatoare de putere şi sisteme de reduce a zgomotului, după
cum urmează:
1. Sisteme de propulsie cu elice sau sisteme de transmisie a puterii
special concepute pentru vehicule cu efect de suprafaţa (tipul cu
brau de acostare sau tipul cu chile laterale rigide), hidroglisoare
sau vase cu linie de plutire foarte coborâtă, supuse controlului
prin BA001.f., BA001.g., BA001.h. sau BA001.i., după cum urmează:
a. Sisteme de propulsie cu elice de supercavitaţie, superventilate,
parţial imersate sau cu penetrând suprafaţa cu o putere mai mare
de 7,5 MW;
b. Sisteme de propulsie cu elice cu contrarotaţie cu putere mai
mare de 15 MW;
c. Sisteme care folosesc tehnici de pre-turbionare sau
post-turbionare pentru egalizarea fluxului elicei;
d. Reductoare de greutăţi mici şi capacitate mare (factorul K
depăşeşte 300);
e. Arbori de transmisie a puterii care încorporează
componente din materiale "compozite" capabile să transmită
puteri mai mari de 1 MW;
2. Sisteme de propulsie cu elice, sisteme de generare a puterii sau
sisteme de transmisie a puterii concepute pentru utilizare pe vase,
după cum urmează:
a. Sisteme de propulsie cu elice cu pas controlabil sau ansambluri
butuc cu puteri mai mari de 30 MW;
b. Motoare electrice de propulsie răcite intern cu apa cu putere de
ieşire mai mare de 2,5 MW;
c. Motoare cu propulsie "superconductiva" sau motoare electrice de
propulsie cu magnet permanent cu o putere de ieşire care
depăşeşte 0,1 MW;
d. Sisteme de arbori de transmisie a puterii care încorporează
componente din materiale compozite capabile să transmită mai
mult de 2 MW;
e. Sisteme de propulsie cu elice ventilate sau cu baza ventilată cu
puteri mai mari de 2,5 MW;
3. Sisteme de reducere a zgomotului concepute pentru utilizarea pe
vase cu un deplasament de 1.000 tone sau mai mare, după cum
urmează:
a. Sisteme de atenuare a zgomotului sub apa la frecvenţe sub 300 şi
care constau într-o izolare acustica a motoarelor diesel,
generatoarelor electrice cu motoare diesel, turbinelor cu gaz,
generatoarelor electrice cu turbina cu gaz, motoarelor de
propulsie sau reductoarelor de propulsie, special concepute
pentru izolarea fonică sau a vibraţiilor având o masa
intermediară ce depăşeşte 30% din greutatea echipamentului pe
care trebuie să fie montate
b. Sisteme active de reducere sau anulare a zgomotului sau sisteme
cu rulmenţi magnetici special concepuţi pentru sistemele de
transmisie a puterii şi încorporând sisteme electronice de
control capabile să reducă în mod activ vibraţia echipamentelor
prin generarea de semnale antizgomot sau antivibraţie direct
către sursa
p. Sisteme carenate (pompe elice) cu o putere de ieşire mai mare de 2,5
MW, folosind tehnici de ajutaje de dispersie şi vane de condiţionare a
jetului pentru creşterea eficienţei de propulsie sau reducerea
zgomotului dispersat subacvatic.
q. Aparate de inot subacvatic şi de imersiune cu circuit al aerului de
respiraţie autoinclus, închis sau semi-închis.
8B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
8B001 Tuneluri hidrodinamice, având un zgomot de fond mai mic de 100 dB
(referinţa 1 (mu) Pa, 1 Hz) în gama de frecvenţe de la 0 la 500 Hz,
concepute pentru măsurarea câmpurilor acustice generate de un flux
hidraulic în jurul modelului sistemului de propulsie.
8C MATERIALE
8C001 Spumă sintactică pentru uz subacvatic, având toate caracteristicile
următoare:
a. Concepută pentru adâncimi submarine ce depăşesc 1.000 m; şi
b. Cu o densitate mai mică de 56l kg/mc.
Notă tehnică
Spumă sintactică consta din sfere goale în interior, din plastic sau
sticla, incluse în liantul aferent.
8D SOFTWARE
8D001 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia" sau "utilizarea" echipamentelor sau materialelor supuse
controlului prin 8A, 8B sau 8C;
8D002 "Software" special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia", repararea, revizia sau modernizarea (reuzinarea) elicelor
special concepute pentru reducerea zgomotului sub apa.
8E TEHNOLOGIE
8E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
"dezvoltarea" sau "producţia" de echipamente sau materiale supuse
controlului prin 8A, 8B sau 8C;
8E002 Alte "tehnologii", după cum urmează:
a. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea", "producţia", repararea, revizia sau
modernizarea elicelor special concepute pentru reducerea zgomotului
sub apa;
b. "Tehnologie" pentru revizia sau modernizarea echipamentelor supuse
controlului prin 8A001, 8A002.b., 8A002.j., 8A002.o. sau 8A002.p.
LISTA PRODUSELOR ŞI TEHNOLOGIILOR CU DUBLĂ UTILIZARE CATEGORIA 9 - PROPULSIE, VEHICULE SPAŢIALE ŞI ECHIPAMENTE AFERENTE
9A SISTEME, ECHIPAMENTE ŞI COMPONENTE
N.B. Pentru sisteme de propulsie concepute sau prevăzute a rezista la
radiaţii neutronice sau la radiaţii ionizante tranzitorii, vezi
Lista de Armamente şi Muniţii.
9A001 Motoare aeronautice de tip turbina cu gaz, încorporând orice "tehnologie"
supusă controlului prin 9E003.a., după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 9A101.
a. Necertificate pentru anumite "aeronave civile" pentru care sunt
destinate;
Nota Pentru scopurile unui proces de certificare a "aeronavelor
civile", se considera potrivit un număr mai mare de 16 motoare
certificate pentru scopuri civile, ansambluri sau componente,
inclusiv piese de schimb.
b. Necertificate pentru utilizări civile de către autorităţile din
aviaţia unui "stat participant";
c. Concepute pentru zbor de croazieră cu viteze ce depăşesc 1,2 Mach
pentru mai mult de 30 de min;
9A002 Motoare navale de tip turbina cu gaz având o putere continua conform ISO
de 24.245 kW sau mai mare şi cu un consum specific de combustibil ce nu
depăşeşte 0,219 kg/kWh pentru orice punct al plajei de puteri, cuprinsă
între 35% şi 100%, precum şi ansamblurile şi componentele special
concepute pentru acestea;
Notă Termenul "motoare navale de tip turbina cu gaz" desemnează între
motoarele industriale de tip turbina cu gaz sau cele derivate din
motoarele aeronautice, pe acelea care au fost adaptate pentru
propulsie marina sau pentru alimentarea electrică la bord
9A003 Ansambluri şi componente special concepute, care încorporează oricare din
"tehnologiile" supuse controlului prin 9E003.a., pentru sisteme de
propulsie cu motoare de tip turbina cu gaz, după cum urmează:
a. Supuse controlului prin 9A001;
b. A căror concepţie sau producţie, fie provine din "state
neparticipante", fie nu este cunoscut producătorul;
9A004 Lansatoare spaţiale sau "vehicule spaţiale".
N.B. Vezi de asemenea 9A104.
Nota 1 9A004 nu include încărcăturile lor utile.
Nota 2 Pentru statutul de control al produselor conţinute în
încărcăturile utile ale "vehiculului spaţial", vezi categoriile
care se referă la acestea.
9A005 Sisteme de propulsie cu combustibil lichid pentru rachete, conţinând
oricare dintre sistemele sau componentele supuse controlului prin 9A006;
N.B. Vezi de asemenea 9A105 şi 9A119.
9A006 Sisteme şi componente special concepute pentru sistemele de propulsie cu
combustibil lichid pentru rachete, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 9A106 şi 9A108.
a. Răcitoare criogenice, vase tip Dewar ambarcate, conducte de căldura
criogenice sau sisteme criogenice special concepute pentru a fi
utilizate la "vehicule spaţiale" şi capabile de a restricţiona
pierderile de fluid criogenic la mai puţin de 30% pe an.
b. Containere criogenice sau sisteme de răcire cu circuit închis,
capabile să asigure temperaturi de 100 K (-173 grade C) sau mai mici,
pentru "aeronave" capabile să zboare constant la viteze care depăşesc
3 Mach, pentru lansatoare sau pentru "vehicule spaţiale";
c. Sisteme de stocare sau transfer a hidrogenului lichid;
d. Turbopompe de înalta presiune (care depăşesc 17,5 MPa),
componentele sau sistemele lor conexe de antrenare a turbinei
generatorului de gaz sau a ciclului de destindere;
e. Camere de lansare de înalta presiune (care depăşesc 10,6 MPa) şi
ajutajele aferente;
f. Dispozitive de stocare a combustibilului funcţionând numai pe
principiul retenţiei capilare sau a evacuării forţate (de exemplu, cu
membrane flexibile);
g. Injectoare de combustibil lichid, cu orificii individuale ale căror
diametre sunt de 0,381 mm sau mai mici (cu o suprafaţa a orificiilor
necirculare de l,14x103 cmp sau mai mici), special concepute pentru
motoarele cu lichid ale rachetelor;
h. Camere de presiune dintr-o singura piesa carbon-carbon sau conuri de
ieşire dintr-o singura piesa carbon-carbon cu densităţi ce depăşesc
1,4 g/cmc şi rezistenţe la rupere ce depăşesc 48 MPa.
9A007 Sisteme de propulsie cu combustibil solid pentru rachete având oricare
din următoarele caracteristici:
N.B. Vezi de asemenea 9A119.
a. Capacitate de impuls total care depăşeşte 1,1 MNs;
b. Impuls specific de 2,4 kNs/kg sau mai mare, atunci când destinderea în
ajutaj se produce în condiţii standard (la nivelul marii), pentru o
presiune a camerei ajustate de 7 MPa;
c. Fracţiuni de masa pe treapta (etaj) ce depăşesc 88% şi o încărcare
totală cu combustibil solid ce depăşeşte 86%;
d. Oricare din componentele supuse controlului prin 9A008; sau
e. Sisteme de impregnare şi izolare a combustibilului pentru rachete,
prin inhibitor, pentru asigurarea unei legături mecanice solide sau
pentru constituirea unei bariere contra difuziei chimice între
combustibilul solid şi materialul de izolare a carcasei;
Notă tehnică
Pentru scopurile de la 9A007.e., o "legătura mecanică solidă"
înseamnă o rezistenţa a solidului egală sau mai mare decât
rezistenţa combustibilului de rachete.
9A008 Componente special concepute pentru sistemele de propulsie cu combustibil
solid pentru rachete, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 9A108.
a. Sistemele de impregnare şi izolare a combustibilului pentru rachete,
utilizând cămăşi pentru asigurarea unei puternice legături mecanice
sau a unei bariere contra schimbului chimic între combustibilul solid
şi materialul de izolare a carcasei;
Notă tehnică
Pentru scopurile de la 9A008.a., o "legătura mecanică solidă" înseamnă
o rezistenţa a solidului egală sau mai mare decât rezistenţa
combustibilului de rachete.
b. Carcase de motor din înfăşurări filamentare "compozite" care depăşesc
0,61 m în diametru, sau având un raport de randament structural (PV/W)
care depăşeşte 25 km.
Notă tehnică
Raportul randamentului structural (PV/W) este produsul dintre
presiunea de lansare (P) şi volumul carcasei (V), împărţit la
greutatea totală a carcasei (W).
c. Ajutaje cu niveluri de presiune care depăşesc 45 kN sau ajutaje cu
viteze de eroziune a orificiului ajutajului mai mici de 0,075 mm/sec;
d. Ajutaje mobile sau sisteme de comandă a presiunii prin injecţie
secundară a fluidului, capabile de oricare din următoarele:
1. O mişcare omni-axială care depăşeşte +/- 5 grade;
2. Rotaţii ale vectorului unghiular de 20 grade/sec sau mai mult; sau
3. Acceleraţii ale vectorului unghiular de 40 grade/sec^2 sau mai mult;
9A009 Sisteme hibride de propulsie pentru rachete, cu:
N.B. Vezi de asemenea 9A109 şi 9A119.
a. O capacitate de impuls totul care depăşeşte 1,1 MNs; sau
b. Niveluri de lansare a căror forţa depăşeşte 220 kN în condiţii de
evacuare vacuumatică;
9A010 Componente special concepute, sisteme şi structuri pentru vehicule
lansatoare, sisteme de propulsie pentru lansatoare sau "vehicule
spaţiale", după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 9A002 şi 9A110.
a. Componente şi structuri fiecare depăşind 10 kg, special concepute
pentru vehicule lansatoare produse din materiale "compozite" cu
"matrice" metalică, din materiale "compozite" organice, din materiale
cu "matrice" ceramică sau din materiale intermetalice armate supuse
controlului prin 1C007 sau 1C010;
Notă Reducerea greutăţii nu este relevanta pentru conurile frontale.
b. Componente şi structuri special concepute pentru sisteme de propulsie
pentru lansatoare supuse controlului prin articolele de la 9A005 la
9A009 produse din materiale "compozite" cu "matrice" metalică, din
materiale "compozite" organice, din materiale cu "matrice" ceramică
sau din materiale intermetalice armate supuse controlului prin 1C007
sau 1C010;
c. Componente structurale şi sisteme de izolare, special concepute pentru
controlul în mod activ al răspunsului dinamic sau distorsiunea
structurilor "vehiculelor spaţiale";
d. Motoare de rachetă cu lichid în impulsuri cu rapoarte
tracţiune/greutate egale sau mai mari de 1 kN/kg şi un timp de răspuns
(timpul necesar pentru a atinge 90% din totalul tracţiunii totale de
la pornire) inferior valorii de 30 ms.
9A011 Motoare statoreactoare, statoreactoare cu combustie supersonică sau
motoare cu ciclu combinat şi componente special concepute pentru acestea.
N.B. Vezi de asemenea 9A111 şi 9A118:
9A101 Motoare turboreactoare şi turbopropulsoare uşoare (inclusiv
turbomelanjoare) utilizabile la "rachete", altele decât cele specificate
în 9A001, după cum urmează:
a. Motoare având ambele caracteristici următoare:
1. Forţa de propulsie maxima mai mare de 1.000 N (neinstalata), cu
excepţia motoarelor certificate pentru aplicaţii civile şi a căror
forţa de propulsie depăşeşte 8.890 N (neinstalata); şi
2. Un consum specific de 0,13 Kg/N/h sau mai puţin (măsurat la nivelul
marii şi în condiţii standard); sau
b. Motoare concepute sau modificate pentru a fi utilizate la "rachete".
9A104 Vehicule-sonda (rachete de sondare) cu o bătaie mai mică de 300 km.
N.B. Vezi de asemenea 9A004.
9A105 Motoare cu propergol lichid, după cum urmează:
N.B. Vezi de asemenea 9A119.
a. Motoare de rachetă cu propergol lichid, utilizabile la "rachete",
altele decât cele supuse controlului prin 9A005, având o capacitate de
impuls total de 1,1 MNs sau mai mare;
b. Motoare de rachetă cu propergol lichid utilizabile la "rachete" cu o
bătaie de 300 km sau mai mare (fără a ţine cont de încărcătura utila),
altele decât cele supuse controlului prin 9A105.a. sau la paragraful
9A005, având o capacitate de impuls total de 0,841 MNs sau mai mare.
9A106 Sisteme sau componente, altele decât cele supuse controlului prin 9A006,
utilizabile la "rachete", special concepute pentru sistemele de propulsie
rachetă cu propergol lichid, după cum urmează:
a. Îmbrăcăminte de absorbţie pentru camerele de reacţie sau de combustie;
b. Ajutaje de fuzee;
c. Subsisteme de comanda a vectorului de împingere;
Notă tehnica:
Mijloace de control al vectorului de împingere supuse controlului prin
9A106.c. sunt:
1. Ajutajele flexibile;
2. Injecţia fluidului sau a gazului secundar;
3. Motorul sau ajutajul mobil;
4. Deviaţia jetului de gaz evacuat (dispozitivul de deviaţie a jetului
sau sonde); sau
5. Corectori de împingere.
d. Sisteme de comanda a propergolului lichid şi în suspensie (inclusiv
oxidanţi) şi componentele lor special concepute sau modificate pentru
a funcţiona în mediu cu şocuri mecanice mai mari de 10 g rms şi gama
de vibraţii cuprinsă între 20 Hz şi 2.000 Hz.
Nota 9A106.d nu supune controlului decât următoarele senvovalve şi
pompe:
a. Servovalvele concepute pentru un debit de 24 l/min sau mai
mare, sub o presiune absolută egală sau superioară valorii
de 7 MPa, având un timp de răspuns al dispozitivului de
acţionare mai mic de 100 ms;
b. Pompe pentru propergol lichid, al căror arbore se roteşte cu o
viteza egală sau mai mare de 8.000 rot/min sau a căror
presiune de ieşire este egală sau mai mare decât 7 MPa.
9A107 Motoare rachetă cu propergol solid, utilizabile la "rachete", altele
decât cele supuse controlului prin 9A007, având o capacitate de impuls
total mai mare sau egală cu 0,841 MNs.
N.B. Vezi de asemenea 9A119.
9A108 Componente, altele decât cele supuse controlului prin 9A008, utilizabile
la "rachete", special concepute pentru sistemele de propulsie cu
propergol solid, după cum urmează:
a. Carcasele de motoare de rachetă, "învelişul interior" şi "izolarea"
lor;
b. Ajutaje de fuzee;
c. Subsisteme de comanda a vectorului de împingere.
Notă tehnică:
Mijloace de control al vectorului de împingere specificate în
9A108.c. sunt:
1. Ajutajele flexibile;
2. Injecţia fluidului sau gazului secundar;
3. Motorul sau ajutajul mobil;
4. Deviaţia jetului de gaz evacuat (dispozitivul de deviaţie a jetului
sau sonde); sau
5. Corectori de împingere.
9A109 Motoare de rachetă hibride, utilizabile la "rachete", altele decât cele
supuse controlului prin 9A009, precum şi componentele lor special
concepute.
N.B. Vezi de asemenea 9A119.
9A110 Structuri compozite, stratificate şi produse fabricate ce deriva de la
aceste structuri, altele decât cele supuse controlului prin 9A010,
inclusiv prefabricate din fibre impregnate cu răşini şi prefabricate din
fibre cu îmbrăcăminte metalică, special concepute pentru a fi utilizate
la sistemele supuse controlului prin 9A004 sau 9A104 sau în sistemele
supuse controlului prin 9A005, 9A007, 9A105.a, 9A106 la 9A108, 9A116 sau
9A119, fabricate cu o matrice organică sau metalică utilizând întărituri
fibroase sau filamentare cu o rezistenţa specifică la tracţiune mai mare
de 7,62x10^4 m şi un modul specific mai mare de 3,18x10^6m.
N.B. Vezi de asemenea 1A002, 1C010 şi 1C210.
Notă Singurele prefabricate din fibre impregnate cu răşini supuse
controlului prin 9A110 sunt cele care utilizează o răşină cu o
temperatura de tranziţie sticloasa (Tg), după uscare, depăşind
418 K (145 grade C), determinata după norma ASTM D4065 sau după
o norma naţională echivalentă.
9A111 Statorectoare utilizabile la "rachete" şi componentele lor special
concepute.
N.B. Vezi de asemenea 9A011 şi 9A118.
9A115 Echipamente de lansare, concepute sau modificate pentru a fi utilizate cu
sistemele supuse controlului prin 9A004 sau 9A104, după cum urmează:
a. Aparate şi dispozitive pentru manevrare, control, execuţie şi lansare;
b. Vehicule pentru transport, manevrare, control, execuţie şi lansare.
9A116 Vehicule de reintrare, utilizabile la "rachete", şi echipamentele lor
special concepute sau modificate, după cum urmează:
a. Vehicule de reintrare;
b. Scuturi termice şi componentele lor din materiale ceramice sau
absorbante;
c. Disipatori de căldura şi componentele lor din materiale uşoare şi cu
înalta capacitate termică;
d. Echipamente electronice special concepute pentru vehicule de
reintrare.
9A117 Dispozitive de separare a treptelor, utilizabile la "rachete".
9A118 Dispozitive de reglare a combustiei, utilizabile la motoarele supuse
controlului prin 9A011 sau 9A111 care pot fi utilizate la "rachete".
9A119 Trepte de rachete luate izolat, utilizabile la "rachete", altele decât
cele supuse controlului prin 9A005, 9A007, 9A009, 9A105, 9A107 şi 9A109.
9B ECHIPAMENTE DE TESTARE, INSPECŢIE ŞI PRODUCŢIE
9B001 Echipamente, utilaje şi dispozitive special concepute pentru producţia
sau măsurarea parametrilor palelor mobile, fixe sau carenajelor
turbinelor cu gaz, după cum urmează:
a. Echipamente de solidificare dirijată sau de turnare monocristalină;
b. Miezuri sau învelişuri ceramice;
c. Echipamente sau utilaje de producţie a miezurilor ceramice;
d. Echipamente de pregătire a modelelor din ceara pentru învelişuri
ceramice;
9B002 Sisteme de control on-line (în timp real), instrumente (inclusiv senzori)
sau echipamente automatizate de culegere şi prelucrare a datelor, special
concepute pentru "dezvoltarea" motoarelor tip turbina cu gaz, a
ansamblurilor sau componentelor lor şi care utilizează "tehnologii"
supuse controlului prin 9E003.a
9B003 Echipamente special concepute pentru "producţia" sau testarea periilor de
etanşare ale turbinelor cu gaz concepute să funcţioneze la viteze limita
care depăşesc 335 m/sec., şi temperaturi superioare valorii de 773 K
(500 grade C), precum şi componente şi accesorii special concepute pentru
acestea
9B004 Scule, matriţe sau dispozitive de fixare pentru îmbinarea în stare
solidă a componentelor din titan, "superaliaje" sau combinaţiilor
intermetalice aripa-disc, descrise în 9E003.a.3. sau 9E003.a.6.,
pentru turbinele cu gaz;
9B005 Sisteme de control on-line (în timp real), instrumente (inclusiv senzori)
sau echipamente automatizate de culegere şi prelucrare a datelor, special
concepute pentru a fi utilizate cu oricare din următoarele tuneluri
aerodinamice sau dispozitive:
N.B. Vezi de asemenea 9A105.
a. Tuneluri aerodinamice concepute pentru viteze egale sau mai mari de
1,2 Mach, cu excepţia celor special concepute pentru scopuri didactice
şi având o dimensiune a secţiunii de testare (măsurată transversal)
mai mică de 250 mm;
Notă tehnică
Dimensiunea secţiunii de testare conform 98005.a., înseamnă, fie
diametrul cercului, fie latura pătratului, fie lungimea
dreptunghiului, măsurate în zona cea mai mare a secţiunii de testare.
b. Dispozitive pentru simularea condiţiilor de curgere la viteze mai mari
de 5 Mach inclusiv tunelurile aerodinamice cu şoc de gaz încălzit,
tunelurile aerodinamice cu arc cu plasma, tuburile cu unda de şoc,
tunelurile aerodinamice cu unda de şoc, tunelurile aerodinamice cu gaz
şi tunurile cu gaze uşoare; sau
c. Tuneluri aerodinamice sau dispozitive, altele decât cele cu secţiuni
bidimensionale capabile să simuleze o curgere cu un număr Reynolds mai
mare de 25x10^6;
9B006 Echipamente de testare a vibraţiilor acustice, capabile să producă o
presiune sonora la niveluri de 160 dB sau mai mari (raportat la 20 (mu)
Pa), cu o putere nominală de ieşire egală sau mai mare de 4 kW la o
temperatura a celulei de încercare mai mare de 1.273 K (1.000 grade C), precum
şi dispozitive de încălzire cu cuarţ special concepute pentru acestea;
N.B. Vezi de asemenea 9A106.
9B007 Echipamente special concepute pentru controlul integrităţii motoarelor de
rachetă folosind tehnici de testare nedistructive (NDT), altele decât
analizele cu raze X sau analize fizice sau chimice de baza;
9B008 Traductoare special concepute pentru măsurarea directa a frecării jetului
de testat pe captuşeala pereţilor, la o temperatura stabilizată mai mare
de 833 K (560 grade C);
9B009 Scule special concepute pentru producerea componentelor rotoarelor
motoarelor şi turbina, ce se obţin prin metalurgia pulberilor şi sunt
capabile să funcţioneze la niveluri de contracţie egale sau mai mari de
60% din rezistenţa limita la rupere (UTS) şi la temperaturi ale metalului
egale sau mai mari de 873 K (600 grade C).
9B105 Tuneluri aerodinamice concepute pentru viteze de 0,9 Mach sau mai mari,
utilizate la "rachete" şi subsistemele lor.
N.B. Vezi de asemenea 9B005.
9B106 Camere de simulare, după cum urmează:
a. Camere de simulare a condiţiilor mecanice, capabile să simuleze
următoarele condiţii de zbor:
1. Şocuri mecanice de 10 g rms sau mai mult, într-o gama de vibraţii
cuprinse între 20 Hz şi 2.000 Hz, corespunzătoare unor forţe de 5
KN sau mai mari;
2. Altitudine de 15.000 m sau mai mare; sau
3. Temperatura de la -50 grade C la +125 grade C;
b. Camere de simulare a condiţiilor acustice, capabile de a simula
următoarele condiţii de zbor:
1. Medii acustice cu un nivel de zgomot de 140 dB (raportat la 20 (mu)
Pa) sau mai mare sau cu putere de ieşire de 4 kW sau mai mult; şi
2. Altitudine de 15.000 m sau mai mare; sau
3. Temperatura de la -50 grade C la +125 grade C.
9B115 "Echipamente de producţie" special concepute pentru sistemele,
subsistemele şi componentele supuse controlului prin 9A005 la 9A009,
9A011, 9A101, 9A105 la 9A109, 9A111 şi 9A116 la 9A119.
9B116 "Echipamente de asistare a producţiei" special concepute pentru
sistemele, subsistemele şi componentele specificate în 9A004 la 9A009,
9A011, 9A101, 9A104 la 9A109, 9A111 şi 9A116 la 9A119.
9B117 Bancuri de încercare şi standuri de încercare pentru rachete şi motoare
pentru rachete cu propergol solid sau lichid, având oricare din
caracteristicile următoare:
a. Capabile de a susţine o putere mai mare de 90 kN; sau
b. Capabile de a măsura simultan cele trei componente ale împingerii
axiale.
9C MATERIALE Nici unul
9D SOFTWARE
9D001 "Software" special conceput pentru "dezvoltarea" echipamentelor sau
"tehnologiei" supuse controlului prin 9A, 9B sau 9E003;
9D002 "Software" special conceput pentru "producţia" de echipamente supuse
controlului prin 9A sau 9B;
9D003 "Software" special conceput pentru "utilizarea" controlului
electronic-numeric complet autoritar al motorului (FADEC), pentru
sistemele de propulsie supuse controlului prin 9A sau pentru
echipamentele supuse controlului prin 9B, după cum urmează:
a. "Software" sunt controlul electronic numeric al sistemelor de
propulsie, al instalaţiilor de testare aerospaţiala sau al
instalaţiilor de testare a motoarelor aeronautice pentru sisteme de
respiraţie;
b. "Software" pentru toleranţa la erori folosit în sistemele "FADEC",
pentru sisteme de propulsie precum şi instalaţii de testare conexe;
9D004 Alte tipuri de "software", după cum urmează:
a. "Software" pentru curgeri vâscoase în 2D sau 3D, împreună cu datele de
încercare obţinute în tuneluri aerodinamice sau în zbor, necesar
realizării modelelor detaliate de curgere în motoare;
b. "Software" pentru testarea motoarelor de aviaţie tip turbina cu gaz,
ansamblurilor sau componentelor special concepute pentru culegerea,
compresia şi analizarea datelor în timp real şi capabile de control
retroactiv (feedback), inclusiv reglarea dinamică a articolelor şi
condiţiilor de testare, atunci când testele sunt în desfăşurare;
c. "Software" special conceput pentru controlul solidificării dirijate
sau al turnării monocristaline;
d. "Software" în "cod-sursa", "cod-obiect" sau "cod-maşina", necesar
pentru utilizarea de sisteme de compensare activa pentru controlul
jocului extremităţii palelor rotorului.
Nota 9D004.d nu supune controlului "software"-ul integral în
echipamentele nesupuse controlului sau cel necesar operaţiunilor
de întreţinere legate de etalonare sau reparare sau cel necesar
aducerii la zi a sistemului de control al jocului prin compensare
activa.
9D101 "Software" special conceput pentru utilizarea produselor supuse
controlului prin 9B105, 9B106, 9B116 sau 9B117.
9D103 "Software" special conceput pentru modelarea, simularea sau concepţia de
integrare a sistemelor supuse controlului prin 9A004 sau 9A104 sau a
subsistemelor supuse controlului prin 9A005, 9A007, 9A105.a, 9A106,
9A108, 9A116 sau 9A119.
Notă "Software"-ul supus controlului prin 9D103 rămâne supus
controlului dacă este asociat la materialul special conceput
supus controlului prin 4A102.
9E TEHNOLOGIE
9E001 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia pentru
dezvoltarea echipamentelor sau "software"-ului supuse controlului prin
9A001.c., 9A004 la 9A011, 9B sau 9D;
9E002 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"producţia" echipamentelor supuse controlului prin 9A001.c, 9A004 la
9A011 sau 9B;
Nota 1 Pentru "tehnologia" de reparare a structurilor, laminatelor sau
materialelor supuse controlului, vezi 1E002.f.
Nota 2 "Tehnologiile" supuse controlului prin 9E, pentru "dezvoltarea"
sau producţia motoarelor tip turbina cu gaz rămân supuse
controlului atunci când sunt folosite ca "tehnologii" "utilizate"
pentru reparaţie, renovare şi revizie. Nu sunt supuse controlului:
datele tehnice, proiectele sau documentaţia pentru operaţiunile de
întreţinere legate direct de etalonarea, demontarea sau înlocuirea
subansamblurilor defecte sau care nu se pot repara, inclusiv
înlocuirea motorului în ansamblu sau a modulelor de motor.
9E003 Alte "tehnologii", după cum urmează:
a. "Tehnologie" "necesară" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" oricăror
din următoarele componente sau sisteme ale motoarelor tip turbina cu
gaz:
1. Pale mobile, pale fixe sau carcase exterioare ale turbinelor cu
gaz, obţinute din aliaje cu solidificare dirijată (DS) sau din
aliaje monocristaline (SC), având (în sensul indicelui Miller 001)
o durată de viaţa până la rupere ce depăşeşte 400 ore, la 1.273 K
(1.000 grade C) la o presiune de 200 MPa, bazată pe o medie a valorilor
caracteristice;
2. Camere de combustie cu domuri multiple funcţionând la temperaturi
medii la ieşire ce depăşesc 1.813 K (1.540 grade C) sau camere de
combustie care încorporează cămăşi de combustie decuplate termic,
cămăşi nemetalice sau cartere nemetalice;
3. Componente fabricate din materiale organice "compozite" concepute
să funcţioneze la temperaturi mai mari de 588 K (315 grade C) sau
materiale "compozite" cu "matrice" metalică, cu "matrice" ceramică
din materiale intermetalice sau intermetalice armate supuse
controlului prin 1A002 sau 1C007;
4. Pale mobile, pale fixe carcase exterioare ale turbinelor sau alte
componente de turbine fără răcire, concepute să funcţioneze la
temperaturi ale gazului de 1.323 K (1.050 grade C) sau mai mari;
5. Pale mobile, pale fixe sau carcase exterioare ale turbinelor
răcite, altele decât cele descrise în 9E003.a.1., expuse la
temperaturi ale gazului de 1.643 K (1.370 grade C) sau mai mari;
6. Combinaţii pale-disc folosind îmbinări în stare solidă;
7. Componente de motoare tip turbina cu gaz folosind "tehnologia" de
"sudura prin difuzie" supusă controlului prin 2E001.b;
8. Componente rotative pentru motoare tip turbina cu gaz cu toleranţa
la defecte care folosesc materiale obţinute prin metalurgia
pulberilor supuse controlului prin 1C002.b.;
9. "FADEC" pentru motoare tip turbina cu gaz şi motoare cu ciclu
combinat componentele şi senzorii lor de diagnosticare special
concepuţi pentru acest scop;
10. Geometrie reglabilă a secţiunii de curgere şi sisteme de control
conexe pentru:
a. Turbine generator de gaz;
b. Turbine compresor sau de putere;
c. Ajutaje de propulsie;
Nota 1 Geometria reglabilă a secţiunii de curgere şi sistemele de
control conexe din 9E003.a.10. nu închid pale directoare
pentru orificii de admisie, suflante cu pas variabil,
statoare variabile sau ventile de descărcare pentru
compresoare;
Nota 2 9E003.a.10 nu supune controlului "tehnologia" de
"dezvoltare" sau producţie pentru geometria reglabilă a
secţiunii de curgere pentru inversor;
11. Sisteme de control al jocului extremităţii palelor de rotor
folosind "tehnologia" de compensare activa a carterului limitată
la o baza de date pentru concepţie şi dezvoltare; sau
12. Pale scobite pe fibra larga pentru suflante, fără amortizare;
b. "Tehnologie" necesară pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de:
1. Machete de tuneluri aerodinamice echipate cu senzori neintroduşi şi
prevăzute cu un mijloc de transmitere a datelor de la senzori către
sistemele de culegere a datelor; sau
2. Pale de elice sau de turbopropulsoare din materiale "compozite"
capabile să absoarbă peste 2.000 kW la viteze de zbor mai mari de
0,55 Mach;
c. "Tehnologie" necesară pentru "dezvoltarea" sau "producţia" de
componente ale motoarelor tip turbina cu gaz la care găurile mici sunt
realizate cu "laseri" jet de apa, prin uzinaj electrochimic (ECM) sau
electroeroziune (EDM) şi având oricare din următoarele seturi de
caracteristici:
1. a. O adâncime mai mare de 4 ori decât diametrul lor;
b. Un diametru mai mic de 0,76 mm; şi
c. Un unghi de incidenţa egal sau mai mic de 25 grade; sau
2. a. O adâncime mai mare de 5 ori decât diametrul lor;
b. Un diametru mai mic de 0,4 mm;
c. Un unghi de incidenţa mai mare de 25 grade;
Notă tehnică
Pentru scopurile propuse de 9E003.c. unghiul de incidenţa este măsurat
dintr-un plan tangenţial la suprafaţa palei la un punct unde axa
găurii intersectează suprafaţa palei.
d. "Tehnologie" "necesară" pentru oricare din următoarele:
1. "Dezvoltarea" sistemelor de transmitere a puterii pentru elicoptere
sau pentru aeronave cu aripa basculantă sau cu rotor basculant; sau
2. "Producţia" sistemelor de transmitere a puterii pentru elicoptere
sau pentru aeronave cu aripa basculantă sau cu rotor basculant;
e. 1. "Tehnologia" pentru "dezvoltarea" sau "producţia" sistemelor de
propulsie a vehiculelor terestre cu motor diesel alternativ
prezentând toate caracteristicile următoare:
a. Un gabarit volumetric paralelipipedic de 1,2 mc sau mai mic;
b. O putere totală de ieşire mai mare de 750 kW măsurată conform
normei 80/1269/EEC, ISO 2534 sau standardelor naţionale
echivalente; şi
c. O densitate a puterii mai mare de 700 kW/mc (raportarea se face
la gabaritul volumetric paralelipipedic);
Notă tehnică
Gabaritul volumetric paralelipipedic este definit ca produsul
celor trei dimensiuni perpendiculare măsurate astfel:
Lungime: Lungimea arborelui cotit de la flanşa frontală până la
suprafaţa volantului;
Lăţime: Cea mai mare dintre următoarele dimensiuni:
a. Dimensiunea exterioară dintre capacele distribuţiei
(supapelor);
b. Dimensiunea dintre extremităţile exterioare ale
chiulaselor; sau
c. Diametrul carterului volantului;
Înălţime: cea mai mare dintre următoarele dimensiuni:
a. Dimensiunea de la axa arborelui cotit la suprafaţa
capacului distribuţiei (sau chiulasei) plus de doua
ori cursa; sau
b. Diametrul carterului volantului.
2. "Tehnologie" "necesară" pentru "producţia" de componente special
concepute pentru motoare diesel de mare putere, după cum urmează:
a. "Tehnologie" "necesară" pentru "producţia" de sisteme de
motoare, având toate componentele următoare realizate din
materiale ceramice supuse controlului prin 1C007:
1. Cămăşile cilindrilor;
2. Pistoanele;
3. Chiulasele;
4. Una sau mai multe alte componente (inclusiv galeriile de
evacuare, turbinele de supraalimentare, ghidurile de supape,
ansamblurile supapelor sau injectoarele de carburant izolate
(protejate));
b. "Tehnologie" "necesară" pentru "producţia" de sisteme de
turbocompresie cu un singur etaj de compresie, având toate
caracteristicile următoare:
1. Funcţionează la un raport de compresie de 4:1 sau mai mare;
2. Un debit masic în domeniul de la 30 la 130 kg/min.; şi
3. O suprafaţa de curgere variabila în interiorul compresorului
sau în secţiunile turbinei;
c. "Tehnologie" "necesară" pentru "producţia" de sisteme de
injecţie de carburant pentru motoare policarburant special
concepute (de ex. motorina sau propergol) acoperind o gama de
vâscozitate mergând de la cea a motorinei (2,5 cSt la 310,8 K
(37,8 grade C)) la cea a benzinei (0,5 cSt la 310,8 K
(37,8 grade C)) având următoarele două caracteristici:
1. Cantitatea injectată ce depăşeşte 230 mmc/injecţie/cilindru;
şi
2. Controlul electronic al caracteristicilor regulatorului de
comutaţie, special conceput pentru a furniza automat un cuplu
constant, oricare ar fi proprietăţile carburantului, prin
folosirea de senzori adecvaţi;
3. "Tehnologie" "necesară" pentru "dezvoltarea" sau "producţia"
motoarelor diesel de mare putere cu ungerea cămăşii cilindrului
prin pelicula lichidă, solidă sau gazoasă (sau combinaţii ale
acestora), permiţând funcţionarea la temperaturi care depăşesc 723
K (450 grade C) măsurate pe peretele cilindrului, la extremitatea
superioară a cursei segmentului cel mai de sus al pistonului;
Notă tehnică
Termenul de motor diesel de mare putere desemnează un motor diesel
având o presiune medie efectivă la frâna de 1,8 MPa sau mai mare la
o turaţie de 2.300 rot/min, cu condiţia ca turaţia nominală să fie
de 2.300 rot/min. sau mai mare.
9E101 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"dezvoltarea" sau "producţia" produselor supuse controlului prin 9A101,
9A104 la 9A111 sau 9A115 la 9A119.
9E102 "Tehnologie", în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia, pentru
"utilizarea" produselor supuse controlului prin 9A004 la 9A011, 9A101,
9A104 la 9A111, 9A115 la 9A119, 9B105, 9B106, 9B115, 9B116, 9B117, 9D101
sau 9D103.
DEFINIŢIILE TERMENILOR DIN ANEXA NR. 1 Numerele din paranteze desemnează categoriile la care se referă definiţiile respective.
(6) "Acordabil"
Capacitatea unui "laser" de a emite o energie continua pe toate
lungimile de unda cuprinse în gama mai multor tranziţii "laser".
Un "laser" cu selecţie liniară emite lungimi de unda discrete în
cadrul unei tranziţii "laser", deci nu este considerat
"acordabil".
(1) "Adaptat pentru utilizare de război"
Orice modificare sau selecţie (cum ar fi puritatea,
stabilitatea la depozitare, virulenţa, caracteristicile de
diseminare sau rezistenţa la radiaţii ultraviolete) destinată
să crească eficienţa în producerea de vătămări asupra oamenilor
sau animalelor, de degradări ale echipamentelor ori de
distrugeri ale culturilor sau mediului înconjurător.
(7) "Administrarea puterii"
Modificarea puterii de emisie a semnalului altimetrului în aşa
fel încât puterea recepţionata la altitudinea "aeronavei" să fie
întotdeauna la o valoare minim necesară pentru a determina
altitudinea.
(1,7şi9) "Aeronava"
Vehicul aerian cu aripi fixe, cu aripi cu geometrie variabila,
cu aripi rotative (elicopter), cu rotor pivotant sau cu aripi
pivotante.
(Vezi, de asemenea, "aeronava civilă").
(1,7şi9) "Aeronava civilă"
Acea "aeronava" care, potrivit destinaţiei sale, este
înregistrată în listele cu certificatele de navigabilitate
aeriană, publicate de autorităţile aviaţiei civile, şi este
utilizata în zboruri pe rute interne sau internaţionale
comerciale sau destinată unei utilizări civile legale,
particulare sau de afaceri. (Vezi, de asemenea, "aeronava".)
(5) "Agilitate de frecvenţa" (salt de frecvenţa)
O forma a "spectrului dispers" în care frecvenţa de emisie
pe un singur canal de comunicaţie este schimbată prin paşi
discreţi.
(6) "Agilitate de frecvenţa radar"
Tehnica de orice tip cu care se modifică, potrivit unei secvenţe
pseudo-aleatoare, frecvenţa purtătoare a unui emiţător radar în
impulsuri, între impulsuri sau între grupe de impulsuri, cu o
mărime egală sau mai mare decât lărgimea benzii de trecere a
impulsului.
(1) "Aliere mecanică"
Procedeu de aliere rezultând din legarea, fracţionarea şi
relegarea de pulberi elementare şi de pulberi din aliajul
de baza prin impact mecanic. Particulele nemetalice pot fi
încorporate în aliaj prin adăugare de pulberi adecvate.
(0) "Alte materiale fisionabile"
Americiu -242, curiu -245 şi -247, californiu -249 şi -251,
izotopi ai plutoniului, alţii decât plutoniu -238 şi -239
"anterior separaţi" precum şi orice alte materiale care le conţin.
(1) "Amestecare"
Unirea (fibra lângă fibra) fibrelor termoplastice şi fibrelor
de ranforsare cu scopul de a produce un amestec "matrice"
fibros ranforsat în întregul formei fibroase.
(5) "Amplificare optică"
O tehnică de amplificare în comunicaţiile optice, care
introduce un câştig al semnalelor optice care au fost
generate de o sursa optică separată, fără conversia în
semnale electrice, adică, folosind amplificatoare optice cu
semiconductoare sau amplificatoare luminiscente cu fibre
optice.
(3) "Analizor semnale"
Aparatura care permite măsurarea şi afişarea caracteristicilor
de baza ale fiecărei componente de frecvenţa pentru semnalele
cu mai multe frecvenţe.
(3) "Analizor de semnale dinamice"
"Analizor de semnale" care foloseşte tehnici digitale de
eşantionare şi de transformare pentru a crea o reprezentare a
spectrului Fourier al formei de unda data, inclusiv informaţiile
privind amplitudinea şi faza. (Vezi de asemenea, "Analizor de
semnale").
(3,4 şi "Ansamblu electronic"
5) Grup de componente electronice (adică "elemente de circuit",
"componente discrete", circuite integrate, etc.), conectate
împreună pentru a asigura una sau mai multe funcţiuni specifice,
înlocuibile ca entitate şi care în mod normal pot fi dezasamblate.
N.B.1. "Element de circuit": un singur element funcţional activ
sau pasiv dintr-un circuit electronic, cum ar fi o diodă,
un tranzistor, o rezistenţa, un condensator, etc.
N.B.2. "Componenta discretă": un "element de circuit" în carcasa
separată, dispunând de propriile sale conexiuni externe.
(5 şi 6) "Antene reţea fazata orientabilă electronic"
Antene care formează fasciculul prin cuplarea în faza a
elementelor radiante, iar direcţia fasciculului este comandată
prin coeficienţii de excitaţie complexa ai acestora şi poate fi
modificată în azimut, în altitudine sau combinat, prin aplicarea
unui semnal electric, atât la emisie cât şi la recepţie.
(1) "Anterior separat"
Material căruia i s-a aplicat un procedeu oarecare în scopul
creşterii concentraţiei izotopului supus controlului.
(7) "Aripi cu geometrie variabila"
Aripi ce folosesc flapsuri sau volete compensatoare, volete
de atac sau dispozitive oscilante la botul avionului, a
căror poziţie poate fi controlată în zbor.
(1) "Atomizare centrifugă"
Procedeu de reducere a unei şarje de metal topit în
picături cu diametre egale sau mai mici de 500 microni
prin intermediul unei forţe centrifuge.
(1) "Atomizare în gaz"
Procedeu de reducere a unei şarje de aliaj metalic topit în
picături cu diametre egale sau mai mici de 500 microni cu
ajutorul unui curent de gaz de înalta presiune.
(1) "Atomizare în vid"
Procedeu de reducere a unei şarje de metal topit în picături
cu diametre egale sau mai mici de 500 microni, prin evaporarea
rapida a unui gaz dizolvat, în condiţii de expunere în vid.
(1) "Banda"
Este un material constituit din "monofilamente", "fibre",
"mănunchiuri", "meşe", "toroane", etc., întrepătrunse sau
unidirecţionale, de obicei preimpregnate cu răşină.
N.B. "Fibra" este o mulţime de "monofilamente" (în
general peste 200), aranjate aproximativ paralel.
(1) "Cablu"
Este o legătura de "monofilamente", aranjate aproximativ paralel.
"Calculator cu reţele sistolice"
Un calculator la care fluxul şi modificarea datelor sunt
controlabile dinamic la nivel de poarta logică de către
utilizator.
(4) "Calculator hibrid"
Echipament capabil
a. să accepte date;
b. să prelucreze date în reprezentări atât analogice
cât şi numerice şi;
c. să asigure ieşirea datelor.
(4) "Calculator neural"
Un dispozitiv de calcul conceput sau modificat pentru a imita
comportamentul unui neuron sau al unui grup de neuroni
(dispozitiv de calcul care se caracterizează prin capacitatea de
a modula ponderea şi numărul interconexiunilor unei multitudini
de componente de calcul pe baza datelor anterioare).
(4 şi 5) Calculator digital
Echipament care, atunci când datele se prezintă sub forma
de una sau mai multe variabile discrete, este capabil:
a. să accepte date;
b. să înmagazineze date sau instrucţiuni în dispozitive
de memorie fixe sau modificabile (prin rescriere);
c. să prelucreze date cu ajutorul unei secvenţe
modificabile de instrucţiuni memorate; şi
d. să asigure ieşirea datelor;
N.B. Modificările unei secvenţe de instrucţiuni memorate includ
în special înlocuirea dispozitivelor de memorie fixe, fără
o modificare fizică a cablajului sau interconexiunilor.
(4) "Calculator optic"
Un calculator conceput sau modificat pentru a utiliza lumina
la reprezentarea datelor şi ale cărui elemente logice de
calcul au la baza dispozitive optice cuplate direct.
(3 şi 6) "Calificat pentru utilizare spaţiala"
Condiţie îndeplinită de acele produse, care sunt concepute,
fabricate şi testate pentru a corespunde caracteristicilor
electrice, mecanice sau de mediu necesare pentru lansarea şi
desfăşurarea sateliţilor sau a sistemelor de zbor de mare
altitudine ce operează la altitudini de 100 km sau mai mari.
(5) "Cartela inteligenta personalizata"
Cartela inteligenta conţinând un microcircuit care a fost
programat de către producător pentru o aplicaţie specifică
şi care nu poate fi reprogramat de către utilizator.
"Călire pe cilindru"
Procedeu de "solidificare rapida" a unei şarje de metal topit,
apropiind-o de un bloc răcit, pentru obţinerea unui produs sub
forma de fulgi, benzi sau bare.
N.B. "Solidificare rapida": solidificarea materialului topit
la o viteza de răcire ce depăşeşte 1000 K/s.
"Călire rapida"
Procedeu de "solidificare rapida" a unei şarje de metal topit,
apropiind-o de un bloc răcit, pentru obţinerea unui produs sub
forma de fulgi.
N.B. "Solidificare rapida": solidificarea materialului solid
la o viteza de răcire ce depăşeşte 1000 K/s.
(NGT, "Cercetare ştiinţifică fundamentală"
NTN) Activitate experimentală sau teoretică desfăşurată în principal
în vederea obţinerii de noi cunoştinţe despre principiile
fundamentale ale fenomenelor sau faptelor observabile, care nu
este orientată în primul rând spre un scop sau obiectiv practic
specific.
(3) "Circuit integrat cu microplachete multiple" ("multichip")
Circuit conţinând doua sau mai multe "circuite integrate
monolitice" fixate pe un "substrat" comun.
(3) "Circuit integrat de tip pelicula"
O reţea de "elemente de circuit" şi interconexiuni metalice
formată prin depunerea unei pelicule groase sau subţiri pe
un "substrat" izolator.
N.B. "Element de circuit": un singur element funcţional activ
sau pasiv al unui circuit electronic, cum ar fi o diodă,
un tranzistor, o rezistenţa, un condensator, etc.
(3) "Circuit integrat hibrid"
Orice combinaţie de circuite integrate sau circuite integrate
ce conţin "elemente de circuit" sau "componente discrete"
conectate împreună pentru a îndeplini una sau mai multe funcţii
specifice şi având toate caracteristicile următoare:
a. conţin cel puţin un dispozitiv necapsulat;
b. conexiunile să fie executate prin metode tipice
de producţie a circuitelor integrate;
c. să fie înlocuibilă ca entitate; şi
d. să nu poată fi în mod normal demontată.
N.B.1 "Element de circuit": un singur element funcţional activ
sau pasiv al unui circuit electronic cum ar fi o diodă,
un tranzistor, o rezistenţa, un condensator, etc.
N.B.2 "Componenta discretă": un "element de circuit" în carcasa
separată, dispunând de propriile sale conexiuni externe.
(3) "Circuit integrat monolitic"
O combinaţie de mai multe "elemente de circuit"
active sau pasive sau ambele, care:
a. sunt fabricate prin procese de difuziune, implantare
sau depunere în sau pe un singur element semiconductor,
un aşa-numit "chip". ("microplacheta")
b. sunt considerate ca fiind asociate indivizibil; şi
c. realizează funcţia (funcţiile) unui circuit.
N.B. "Element de circuit": un singur element funcţional activ
sau pasiv al unui circuit electronic cum ar fi o diodă,
un tranzistor, o rezistenţa, un condensator, etc.
(3) "Circuit integrat optic"
Un "circuit integrat monolitic" sau un "circuit integrat hibrid"
conţinând unul sau mai multe elemente conceput să funcţioneze ca
dispozitiv fotosensibil sau fotoemiţător sau să îndeplinească
una sau mai multe funcţiuni optice sau electrooptice.
(4 şi 9) "Cod obiect"
"Cod obiect": forma executabilă de către un echipament,
a unei expresii corespunzătoare pentru unul sau mai
multe procese ("cod sursa" sau limbaj sursa), care a
fost convertită printr-un sistem de programare.
(4, 5, 6, "Cod sursa" (sau limbaj sursa)
7 şi 9) O expresie convenabilă a unuia sau mai multor procese, care
poate fi tradusă de către un sistem de programare într-o forma
executabilă de către maşina ("cod obiect" sau limbaj obiect).
(2) "Comanda numerică"
Controlul automat al unui proces, realizat de către un
dispozitiv care utilizează date numerice, introduse în mod
obişnuit, pe măsura ce procesul se desfăşoară (Ref. ISO 2382).
(1, 2, 6, "Compozite"
8 şi 9) "Matrice" şi una sau mai multe faze adiţionale de particule,
materiale filiforme fibre sau combinaţii ale acestora, care
sunt date pentru unul sau mai multe scopuri specifice.
(6) "Compresia impulsului"
Codificarea şi prelucrarea unui impuls de semnal radar de
lungă durată prin transformarea într-un impuls de scurta
durată, menţinând avantajele unei energii de impuls ridicat.
(5) "Comutare optică"
Rutarea sau comutarea semnalelor sub forma optică fără
conversia lor în semnale electrice.
(6) "Constanta de timp"
Timpul scurs de la aplicarea unui stimul luminos până când
creşterea de curent atinge valoarea de 1-1/e faţa de valoarea
finala (adică 63% din valoarea să finala).
(2) "Control adaptiv"
Sistem de control care adaptează răspunsul în funcţie de
condiţiile detectate în timpul funcţionarii (Ref. ISO 2806-1980).
(7 şi 9) "Control numeric complet autoritar al motorului" ("FADEC")
Un sistem de control electronic pentru turbine cu gaz sau
motoare cu ciclu combinat care utilizează un calculator
numeric pentru a controla variabilele necesare reglării
puterii de menţinere şi tracţiune pe întreaga perioada de
funcţionare a motorului de la începutul măsurării
combustibilului şi până la închiderea acestuia.
(2, 3, 5 "Control prin program memorat"
şi 8) Control care utilizează instrucţiuni înmagazinate într-o memorie
electronică ce pot fi executate de către un procesor pentru a
comanda executarea de funcţia predeterminate.
NB. Echipamentul poate fi cu "control prin program memorat"
dacă memoria electronică este interna sau externa
echipamentului însuşi.
(7) "Control principal al zborului"
Controlul manevrei sau stabilităţii "aeronavei", utilizând
generatoare de forţa sau de moment şi anume suprafeţe de
control aerodinamic sau vectori de tracţiune.
(7) "Control total al zborului"
Controlul automat al variabilelor de stare şi al traseului de
zbor ale "aeronavei" pentru a îndeplini obiectivele misiunii
şi care să răspundă la schimbările în timp real ale datelor
referitoare la obiective, hazard sau alte "aeronave".
(4 şi 5) "Controler de acces la reţea"
O interfaţa fizică la o reţea de comutare distribuita. Aceasta
foloseşte un mediu comun care operează permanent la aceeaşi
"viteza de transfer numeric", folosind arbitrajul pentru
transmisie. Selectează, independent de alte interfeţe,
pachetele de date sau grupele de date care ii sunt adresate
(de ex. IEEE 802). Este un ansamblu care poate fi integrat
într-un echipament informatic sau într-un echipament de
telecomunicaţii, pentru a asigura accesul la comunicaţii.
(2) "Controlul proGlarii"
Doua sau mai multe mişcări aflate sub "comanda numerică" în
concordanţa cu instrucţiunile care specifică poziţia următoare
necesară, precum şi viteza de avans pentru a ajunge în acea
poziţie. Aceste viteze de avans se modifică unele în raport cu
altele, astfel încât să genereze profilul dorit (Ref. ISO/DIS
2806-1980).
(5) "Criptografie"
Disciplina care înglobează principiile, mijloacele şi metodele
pentru transformarea datelor în scopul de a ascunde conţinutul
lor informaţional, de a împiedica modificarea acestora fără să
fie detectată sau utilizarea lor neautorizată. "Criptografia"
se limitează la transformarea informaţiilor folosindu-se unul
sau mai mulţi "parametri de secretizare" (de ex. variabile
cripto) sau gestionarea cheilor asociate de codificare.
N.B. "Parametru de secretizare": o constanta sau o cheie
necunoscută de alte persoane sau cunoscută doar de
către un anumit grup de persoane.
(1) "Culturi vii izolate"
Cuprind culturile vii în stare latentă sau în preparate uscate.
(2) "Densificare izostatică la cald"
Proces de comprimare a unei piese turnate la temperaturi ce
depăşesc 375 K (102 grade C) într-o cavitate închisă, prin
intermediul a diferite medii (gaz, lichid, particule solide,
etc.), pentru a crea forţe eficiente în aceeaşi măsura în toate
direcţiile, în vederea reducerii sau eliminării porilor din
piesa turnată.
(3) "Densitate de curent globală"
Numărul total de amper-spire din bobina (adică suma numărului
de spire înmulţită cu curentul maxim ce parcurge fiecare spiră)
împărţit la secţiunea transversală totală a bobinei (cuprinzând
filamente supraconductoare, matricea metalică în care sunt
încorporate filamentele supraconductoare, materialul de
încapsulare, canalele de răcire, etc).
(6) "Densitate echivalenta"
Masa unui dispozitiv optic per unitatea de suprafaţa proiectată
pe suprafaţa optică.
(2) "Deviaţie de poziţie unghiulară"
Diferenţa maxima între poziţia unghiulară şi poziţia
unghiulară reală, măsurată cu cea mai mare precizie, după
ce port-piesa mesei de lucru a fost deplasată în raport cu
poziţia să iniţiala (Vezi normele VDI/VDE 2617, proiectul
"Mese rotative la maşinile de măsurare în coordonate").
(7) "Deviaţie" (accelerometru)
Semnalul la ieşirea accelerometrului în absenţa acceleraţiei.
(NGT, "Dezvoltare"
NTN şi Include toate fazele anterioare producţiei de serie, cum sunt:
concepţia, cercetarea, proiectarea, analiza proiectării,
toate conceptele de proiectare, asamblarea şi testarea de prototipuri,
categ.) schemele pentru producţia pilot, datele de proiectare, procesul
de transformare a datelor de proiectare într-un produs, proiectul
configuraţiei, proiectele de integrare, planurile generale.
(NGT, "Din domeniul public"
NTN şi Pentru scopurile acestor liste înseamnă "tehnologia"
NGS) sau "software"-ul care a devenit accesibil fără
restricţii privind difuzarea lor viitoare.
N.B. Restricţiile de copyright nu fac ca "tehnologia" sau
"software"-ul să nu fie considerate "din domeniul public".
(6) "Dispersat geografic"
Senzorii sunt consideraţi "dispersaţi geografic" când
respectivele locuri de instalare sunt distanţate la mai
mult de 1500 m în orice direcţie. Senzorii mobili sunt
consideraţi întotdeauna ca fiind "dispersaţi geografic".
(6) "Domeniu instrumentat"
Domeniul specificat de afişare certă al unui radar.
(6) "Durata impulsului"
Durata unui impuls "laser" măsurată la un nivel de jumătate din
intensitatea duratei totale (FWHI - Full Width Half Intensity).
(4) "Echipament de interfaţa terminal"
Echipament prin care informaţiile intra în sau ies din
sistemul de telecomunicaţii, de ex.: telefon, dispozitiv de
date, calculator, fax.
(9) "Echipament de producţie"
Defineşte scule, şabloane, mandrine, armături, mecanisme de
reglare, echipament de testare, alte maşini şi componente de
acest fel, limitate la acele proiecte special concepute sau
modificate pentru "dezvoltare" sau pentru una sau mai multe
faze ale "producţiei".
(7 şi 9) "Echipament de asistare a producţiei"
Echipament şi software-ul special conceput pentru acesta,
integrate în instalaţii servind "dezvoltării" sau uneia
sau mai multor faze ale "producţiei".
(2) "Efectori finali" (dispozitive de extremitate)
Aceste dispozitive includ cleşti, "unităţi active de prelucrare"
şi orice alt mijloc de prelucrare fixat pe placa de baza
terminală a braţului de manipulare al unui "robot".
N.B. "Unitate activa de prelucrare": un dispozitiv destinat
aplicării, relativ la piesa ce urmează a fi prelucrată,
a forţei de antrenare, a energiei de prelucrare sau a
senzorilor.
(4) "Element de calcul" ("CE")
Cea mai mică unitate de calcul care produce un rezultat
aritmetic sau logic final.
(4) "Element principal"
Un element este "element principal" când valoarea de
înlocuire a acestuia este mai mare de 35% din valoarea totală
a sistemului din care acesta face parte. Valoarea elementului
este preţul plătit pentru acel element de către producătorul
sistemului sau de către integratorul sistemului. Valoarea
totală este preţul internaţional normal de vânzare către
terţi în momentul producerii sau la livrare.
(7) "Eroare circulara probabilă"
Măsura a preciziei, exprimată prin raza cercului cu centrul
pe ţinta, în care, pentru o distanţa data, fac impact 50%
din încărcăturile utile.
(1) "Extracţie în stare topită"
Procedeu de "solidificare rapida" şi extracţie a unui aliaj
sub forma de banda prin inserţia unui mic segment dintr-un
bloc răcit ce se roteşte într-o baie de aliaj metalic topit.
N.B. "Solidificare rapida": Solidificarea materialului topit
la o viteza de răcire ce depăşeşte 1000 K/sec.
(7) "Factor de scala" (giroscoape sau accelerometre)
Raportul după care se modifică semnalul de ieşire faţa de
modificarea semnalului de intrare ce trebuie măsurat. Factorul
de scala este în general evaluat ca înclinarea liniei drepte, ce
poate fi ajustată prin metoda celor mai mici pătrate, aplicată
datelor de intrare-ieşire obţinute prin modificarea ciclică a
filtrărilor pe întreg domeniul datelor de intrare.
(3) "Familie"
Microcircuite microprocesor sau microcalculator având:
a. aceeaşi arhitectura;
b. acelaşi set de instrucţiuni de baza; şi
c. aceeaşi "tehnologie" de baza (ex: numai NMOS sau numai CMOS)
(5) "Fixat"
Algoritm de codificare sau compresie ce nu poate accepta
parametrii furnizaţi din exterior (ex: variabile criptografice
sau variabile chei) şi nu poate fi modificat de către utilizator.
(1 şi 2) "Formare superplastică"
Procedeu de deformare la cald pentru metale care, în mod normal,
sunt caracterizate prin valori scăzute ale elongaţiei (sub 20%)
la punctul de rupere, determinat la temperatura mediului
ambiant prin probe clasice de rezistenţa la rupere, cu scopul de
a obţine în timpul tratamentului elongaţii care să fie de cel
puţin doua ori mai mari decât acele valori.
(6) "Gradiometru magnetic"
Instrument conceput pentru a detecta variaţiile spaţiale de
câmpuri magnetice pornind de la surse externe instrumentului.
Un "gradiometru magnetic" consta dintr-un "magnetometru"
multiplu şi dispozitive electronice asociate a căror ieşire
reprezintă mărimea gradientului de câmp magnetic. (Vezi de
asemenea "gradiometru magnetic intrinsec")
(6) "Gradiometru magnetic intrinsec"
Instrument constând dintr-un singur element detector al
gradientului câmpului magnetic simplu şi din dispozitive
electronice asociate a căror ieşire reprezintă mărimea
gradientului de câmp magnetic. (Vezi de asemenea
"gradiometru magnetic")
(1) "Gram efectiv"
"Gram efectiv" pentru izotopul plutoniului este definit
ca fiind greutatea izotopului în grame.
(1) "Imunotoxina"
Reprezintă o îmbinare a unui anticorp monoclon unicelular cu
o "toxina" care afectează în mod selectiv celulele bolnave.
(2) "Incertitudinea măsurării"
Parametrul caracteristic care specifică în ce domeniu, în
jurul valorii indicate, este cuprinsă valoarea corecta a
variabilei de măsurat, cu un nivel de încredere de 95%. Acest
parametru cuprinde deviaţiile sistematice necorectate, mersul
în gol necorectat şi deviaţiile aleatoare necorectate. (Vezi
normele ISO 10360-2 sau VDI/VDE 2617)
"Izolare"
Se aplică componentelor unui motor de rachetă, de exemplu
carcasa, capsula, admisia, închiderea carcasei şi cuprinde
reperele din foi de cauciuc protejat sau semiprotejat,
conţinând un material izolator sau refractar. Poate fi, de
asemenea, încorporată ca flapsuri de eliberare a presiunii.
(4) "Îmbunătăţirea imaginii"
Prelucrarea imaginilor exterioare purtătoare de informaţii
prin intermediul algoritmilor, cum ar fi compresia temporală,
filtrarea, extragerea, selectarea, corelarea, convoluţia sau
transformările între domenii (ex: Transformata Fourier rapida
sau Transformata Walsh). Aceasta nu include algoritmii care
folosesc numai transformata lineară sau unghiulară a unei
singure imagini cum ar fi translaţia, extragerea
parametrilor, înregistrarea sau falsa coloraţie.
(9) "Înveliş interior"
Este situat la interfaţa de legătura între combustibilul solid şi
carcasa sau captuşeala de protecţie (izolare). Consta, în
general, dintr-o dispersie pe baza de polimer lichid de materiale
refractare sau izolatoare, de exemplu HTPB saturată cu carbon sau
alt polimer căruia i s-au adăugat agenţi de vulcanizare,
pulverizaţi sau împrăştiaţi pe suprafaţa interioară a carcasei.
(2, 3, 5, "Laser"
6 şi 9) Un ansamblu de componente în măsura să producă, în timp şi în
spaţiu, lumina coerentă amplificată prin emisiune stimulată de
radiaţie. (Vezi de asemenea "laser chimic" "laser declanşat"
(Q-Swich) "laser de putere ultraînaltă" "laser cu transfer").
(6) "Laser chimie"
"Laser" în care agenţii activi sunt excitaţi prin intermediul
unei energii emise de o reacţie chimică.
(6) "Laser declanşat" (Q - switch)
"Laser" în care energia este înmagazinată în inversiunea
populaţiei sau în rezonatorul optic şi ulterior este emisă
sub forma unui impuls.
(6) "Laser de putere ultraînaltă" ("SHPL")
"Laser" capabil să emită (total sau parţial), o energie în
impuls ce depăşeşte 1 kJ în interval de 50 ms sau având o putere
medie sau o putere CW (unda continua) ce depăşeşte 20 kW.
(6) "Laser cu transfer"
Un "laser" excitat prin transferul de energie obţinută din
ciocnirea unui atom sau a unei molecule care nu produc efect
laser, cu un atom sau o moleculă care produc efect laser.
(3, 5 "Lărgimea de banda instantanee"
şi 7) Lărgimea de banda pentru care puterea de ieşire rămâne constanta
la 3 dB fără modificarea altor parametri de funcţionare.
(3) "Lărgime de banda în timp real"
Pentru "analizoarele de semnale dinamice", este cea mai larga
gama de frecvenţa pe care analizorul o poate realiza pentru
afişare sau înmagazina într-o memorie de masa, fără a determina
vreo discontinuitate în analiza datelor de intrare. Pentru
analizoare cu mai mult de un canal, pentru calcule va fi
folosită configuraţia canalelor care realizează cea mai mare
"lărgime de banda în timp real".
(2) "Liniaritate"
(Caracteristica exprimată în general sub forma de neliniaritate).
Deviaţia maxima pozitivă sau negativă de la caracteristicile reale
(media citirilor pe scala crescătoare şi pe cea descrescătoare),
faţa de o linie dreapta poziţionată astfel încât să egalizeze sau
să reducă la minim deviaţiile maxime.
(6) "Magnetometru"
Instrument conceput pentru a detecta câmpurile magnetice ale
surselor exterioare instrumentului. "Magnetometrul" consta
dintr-un singur element de detecţie a câmpului magnetic şi din
dispozitive electronice asociate, a căror ieşire reprezintă
mărimea câmpului magnetic.
(2) "Mandrina basculantă"
Mandrina port-scula care, în timpul procesului de prelucrare,
modifică poziţia unghiulară a axei sale de referinţa faţa de
oricare alta axa.
(2) "Masa rotativă combinată"
Masa care permite piesei în lucru rotirea şi pivotarea în
jurul a doua axe neparalele, care pot fi simultan coordonate
prin "controlul profilării".
(0) "Materiale fisionabile speciale"
Desemnează plutoniu 239, uraniu 233, uraniu îmbogăţit în
izotopi 235 sau 233, inclusiv materiale care le conţin.
(0,1 şi "Materiale fibroase sau filamentare"
8) Cuprind: a. "monofilamente" continue;
b. "toroane" şi "mănunchiuri" continue;
c. "benzi", ţesături pasle şi împletituri;
d. învelişuri din "fibre" tăiate, "fibre"
celulozice şi "fibre" aglomerate;
e. grup de mono sau policristale filiforme
de orice lungime;
f. pulpa poliamidică aromatică.
(0) "Materiale rezistente la coroziunea UF(6)"
Materiale, precum cupru, oţel inoxidabil, aluminiu, oxid de
aluminiu, aliaje de aluminiu, nichel sau aliaje conţinând 60% sau
mai mult nichel în greutate şi polimeri de hidrocarburi complet
fluorurate, rezistente la UF(6) conform procedeului de separare.
(1, 2, 8 "Matrice"
şi 9) Faza aproape continua care umple spaţiul dintre particule,
materiale filiforme sau fibre.
(1) "Mănunchi"
Fascicul de "fibre" (în general 12-120) practic paralele.
N.B. Fibra este o mulţime de "monofilamente" (în general
peste 200), aranjate aproximativ paralel
(4) "Memorie centrala" (principala)
Memoria principala destinată datelor şi instrucţiunilor la care
unitatea centrala de prelucrare trebuie să aibă acces rapid.
Aceasta consta din memoria interna a unui "calculator digital"
şi din orice extensie ierarhizată a acestei memorii, cum ar fi
memoria cache sau memoria extinsă cu acces nesecvenţial.
(1) "Meşa"
Fascicul de "manofilamente" aranjate aproximativ paralel.
(3) "Microcircuit microcalculator"
Un "circuit integrat monolitic" sau un "circuit integrat cu
microplachete multichip", conţinând o unitate logică şi
aritmetică (ALU), capabilă să execute instrucţiuni cu caracter
general dintr-o memorie interna, asupra datelor conţinute în
memoria interna.
N.B. Memoria interna poate fi extinsă printr-o memorie externa.
(3) "Microcircuit microprocesor"
Un "circuit integrat monolitic" sau un "circuit integrat cu
microplachete multichip", conţinând o unitate logică şi
aritmetică (ALU), capabilă să execute instrucţiuni cu caracter
general dintr-o memorie externa
N.B.1 "Microcircuitul microprocesor" nu conţine în mod normal
memorie încorporată accesibila utilizatorului, deşi o
memorie încorporată în microplacheta poate fi folosită
la îndeplinirea funcţiei sale logice.
N.B.2 Aceasta definiţie include seturile de microplachete care
sunt concepute să lucreze împreună pentru a realiza funcţia
de "microcircuit microprocesor"
(1,2) "Microorganisme"
Bacterii, viruşi, micoplasme, rickettsi, clamide sau ciuperci,
care pot fi naturale, dezvoltate sau modificate, sub forma de
"culturi vii izolate" sau ca material viu care au fost în mod
deliberat inoculate sau contaminate cu astfel de culturi.
(5) "Mod de transfer asincron"
Mod de transfer în care informaţiile sunt organizate în celule;
acesta este asincron, în sensul ca recurenţa celulelor depinde
de viteza binară necesară sau instantanee. în.da.co
(0,1) "Modul specific"
Modulul lui Young exprimat în Pascal, (1 Pascal = 1N/mp) împărţit
la masa specifică exprimată în N/mc măsurată la o temperatura
de (296+/-2)K ((23+/-2) grade C) şi la o umiditate relativă de
50+/-5%.
(1) "Monofilament" (Filament)
Este cea mai mică subdiviziune a fibrei, de obicei
cu un diametru de câţiva microni.
(NGT şi "Necesar"
toate Atunci când se aplică "tehnologiei" sau "software"-ului
categ.) desemnează numai acea parte a "tehnologiei" sau "software"-ului
care permite atingerea sau depăşirea parametrilor,
caracteristicilor sau funcţiunilor relative la performanţele
supuse controlului. Aceste "tehnologii" sau "software"
"necesare" pot fi comune pentru diferite produse.
(6) "Nivel de zgomot"
Un semnal electric exprimat în termeni de densitate spectrală
de putere. Relaţia "nivelului de zgomot" exprimată în valori
vârf la vârf, este data de expresia:
S^2 pp = 8 No [f(2)-f(1)]
unde:
Spp = valoarea vârf la vârf a semnalului
(de ex. în nanotesla);
No = densitatea spectrală de putere,
(de ex. în (nanotesla)^2/Hz));
[f(2)-f(1)]= lăţimea benzii de trecere pentru care se fac calculele.
(6) "Oglinzi deformabile"
Oglinzi, a căror suprafaţa optică poate fi deformată în mod
dinamic cu ajutorul unor cupluri sau forţe individuale, după
cum urmează:
a. având o singura suprafaţa de reflexie optică continua, care
este dinamic deformată prin aplicarea unor cupluri sau unor
forţe individuale care să compenseze distorsiunile în
forma de unda optică incidenta pe oglinda; sau
b. având multiple elemente de reflexie optică ce pot fi individual
sau dinamic repoziţionate prin aplicarea de cuplări sau forţe
care să compenseze distorsiunile în forma de unda optică
incidenta pe oglinda.
"Oglinzile deformabile" mai sunt cunoscute şi ca oglinzi
optice adaptive.
(7) "Optimizarea traseului de zbor"
O procedura care minimizează deviaţiile de la traiectoria
dorită în 4 dimensiuni (spaţiu şi timp) bazată pe maximizarea
performanţei sau eficacitatea măsurilor de zbor.
(3 şi 4) "Performanţa teoretică compusă" ("CTP")
O măsura a performanţei de calcul exprimată în milioane
de operaţiuni teoretice per sec. (Mtops), calculată prin
agregarea "elementelor de calcul" ("CE")
N.B. Vezi Categoria 4, Nota tehnică la "CTP".
(6 şi 8) "Pixel activ"
Elementul minimal (singular) de suprafaţa sensibilă al
senzorului care are funcţia de transfer fotoelectric atunci
când este expus radiaţiei luminoase (electromagnetice).
(2 şi 6) "Precizie"
Caracteristica exprimată de obicei în termeni de imprecizie,
adică: deviaţia maxima, pozitivă sau negativă, a unei valori
indicate faţa de un standard acceptat sau faţa de valoarea reală.
(4) "Prelucrarea fluxurilor de date multiple"
Tehnica de "microprograme" sau de arhitectura de echipament, care
permite prelucrarea simultană a doua sau mai multe secvenţe de
date sub controlul uneia sau mai multor secvenţe de instrucţiuni
cu ajutorul următoarelor mijloace:
a. arhitecturi de date multiple cu o singura instrucţiune (SIMD),
cum ar fi procesoarele matriciale sau vectoriale;
b. arhitecturi de date multiple cu o singura instrucţiune
unică şi instrucţiuni multiple (MSIMD);
c. arhitecturi de date multiple cu instrucţiuni multiple (MIMD),
inclusiv cele care sunt strâns legate, complet legate sau
slab legate; sau
d. reţele structurate de elemente de prelucrare,
inclusiv reţelele sistolice.
NB. "Microprogram": secvenţa de instrucţiuni elementare,
înregistrate într-o memorie specială, a căror execuţie
este declanşată prin introducerea instrucţiunii sale de
referinţa într-un registru de instrucţiuni.
(2, 4, 6 "Prelucrare în timp real"
şi 7) Prelucrarea datelor cu ajutorul unui sistem informatic
operând la un nivel necesar de funcţionare, în funcţie de
resursele disponibile, cu un timp de răspuns garantat,
indiferent de încărcarea sistemului, atunci când este
stimulat de către un eveniment extern.
(3, 4, 5 "Prelucrarea semnalelor"
şi 6) Prelucrarea semnalelor externe purtătoare de informaţii, folosind
algoritmi cum ar fi compresia timpului, filtrarea, extragerea,
selectarea, corelarea, convoluţia sau transformările între domenii
(ex. Transformata Fourier rapida sau Transformata Walsh).
(2) "Presa izostatică"
Echipament capabil să regleze presiunea într-o cavitate închisă
prin intermediul a diverse medii (gaz, lichid, particule solide,
etc.) cu scopul de a crea în toate direcţiile în interiorul
cavităţii o presiune egal distribuita asupra unei piese de
prelucrat sau asupra unui material.
(2) "Presare hidraulică cu acţiune directa"
Un proces de deformare care utilizează o camera flexibilă umplută
cu fluid plasată în contact direct cu piesa de prelucrat.
(NGT, "Producţie"
NTN şi Înseamnă toate fazele de producţie, cum ar fi: tehnologia de
toate producţie, fabricarea, integrarea, asamblarea (montarea),
categ.) inspecţia, testarea, asigurarea calităţii.
"Program"
O secvenţa de instrucţiuni pentru desfăşurarea unui proces
exprimată într-o forma executabilă sau convertibilă într-o forma
executabilă cu ajutorul unui calculator electronic.
(4, şi 6) "Programabilitate accesibila utilizatorului"
Posibilitatea oferită utilizatorului de a introduce, modifica sau
înlocui "programe" prin mijloace, altele decât:
a. modificarea fizică a cablajelor sau interconexiunilor; sau
b. stabilirea comenzilor de funcţionare, inclusiv introducerea de
parametri.
(1) "Pulverizare"
Un procedeu de reducere a unui material în particule prin
sfărâmare sau măcinare.
(6) "Putere de vârf"
Energia în impuls, exprimată în jouli, împărţită la durata
impulsului exprimată în secunde.
(1, 3, 5, "Rachete"
6, 7 şi 9) Sisteme complete de rachete precum şi sisteme de zbor fără pilot
cu o raza de acţiune de cel puţin 300 km, capabile să transporte o
încărcătura utila de cel puţin 500 kg.
"Reactori nucleari"
Materiale din interiorul vasului reactor sau ataşate direct
acestuia, echipamente care controlează nivelul puterii din zona
activa şi componente care în mod normal conţin, vin în contact
direct sau controlează agentul primar de răcire a zonei active.
"Rezoluţie"
Incrementul minim al unui dispozitiv de măsurare; pentru
instrumentele digitale, bitul cel mai puţin semnificativ (Ref.
ANSI B-89.1.12).
(4) "Reţea locală"
Un sistem de comunicaţii de date care:
a. asigura comunicarea directa între un anumit număr de
"dispozitive de date" independente;
b. este limitat într-o zona geografică de dimensiuni medii (de ex:
clădire administrativă, uzina, campus sau antrepozit);
N.B. "Dispozitive de date": echipamente capabile să transmită
sau să recepţioneze secvenţe de informaţii numerice.
(6) "Reţea optică sincrona" ("SONET")
O reţea care asigura un mijloc de administrare, multiplexare şi
acces la diverse forme de trafic numeric, utilizând un format de
transmitere sincronă prin fibre optice. Formatul este versiunea
nord-americana a "ierarhiei digitale sincronă" ("SDH") şi
utilizează, de asemenea, Modulul de Transport Sincron (STM).
Oricum, ea utilizează Semnalul de Transport Sincron (STS) ca modul
de transport de baza, cu o viteza la primul nivel de 51,81 Mbit/s.
(Standardele "SONET" sunt în curs de integrare în cele ale "SDH").
(6) "Reţea plan focală"
Un strat linear plan sau bidimensionat sau o combinaţie de
straturi plane, de elemente detectoare individuale, cu sau fără
dispozitive electronice de citire, care operează în planul focal.
N.B. Prezenta definiţie nu cuprinde o mulţime de elemente
detectoare unice nici detectoare cu doua, trei sau patru
elemente, cu condiţia ca întârzierea în timp sau integrarea
să nu se poată realiza în cadrul elementului.
(7) "Reţea de senzori optici pentru controlul zborului"
O reţea de senzori optici distribuiţi, utilizând fascicule "laser"
care furnizează date de control al zborului în timp real pentru o
prelucrare locală (la bord).
(0 şi 1) "Rezistenţa specifică la tracţiune"
Rezistenţa maximă la tracţiune exprimată în N/mp împărţită la masa
specifică exprimată în N/mc măsurate la o temperatura de (296+/-2)K
((23+/-2)grade C) şi la o umiditate relativă de 50+/-5%.
(2 şi 8) "Robot"
Un mecanism de manipulare, de tipul cu traiectorie continua sau
punct cu punct, care poate utiliza senzori şi care prezintă toate
caracteristicile următoare:
a. este multifuncţional;
b. este capabil să poziţioneze sau să orienteze materiale, piese,
scule sau dispozitive speciale prin intermediul unor mişcări
variabile în spaţiu tridimensional;
c. încorporează trei sau mai multe dispozitive de deservire cu
bucla închisă sau deschisă (inclusiv motoarele pas cu pas);
d. este dotat cu "programabilitate accesibila utilizatorului" prin
metoda de învăţare/redare (învaţă şi repeta) sau prin
intermediul unui calculator electronic care poate fi un
controler logic programabil, adică fără intervenţie mecanică.
N.B. Definiţia de mai sus nu include următoarele dispozitive:
1. Mecanisme de manipulare cu comanda exclusiv manuală sau
controlabile prin telecomanda;
2. Mecanisme de manipulare cu secvenţa fixa, adică
dispozitive mobile automatizate ale căror mişcări sunt
programate şi limitate prin mijloace mecanice. Mişcările
programate sunt limitate mecanic prin folosirea
opritoarelor fixate, cum ar fi camele sau tijele.
Secvenţa de mişcări şi alegerea traiectoriilor sau
unghiurilor nu sunt variabile sau modificabile prin
mijloace mecanice, electronice sau electrice;
3. Mecanisme de manipulare cu secvenţa variabila şi cu
comanda mecanică, adică dispozitive mobile automatizate,
ale căror mişcări sunt programate şi limitate prin
mijloace mecanice. Mişcările programate sunt limitate
mecanic prin opritoare fixate dar reglabile, cum ar fi
camele sau tijele. Secvenţa mişcărilor şi alegerea
traiectoriilor sau unghiurilor sunt variabile în limitele
configuraţiei programate. Variaţiile sau modificările
configuraţiei programate (de ex. schimbarea camelor sau
tijelor) pe una sau mai multe axe de mişcare sunt
realizate exclusiv prin operaţii mecanice.
4. Mecanisme de manipulare cu secvenţa variabila ce nu sunt
servoasistate, adică dispozitive mobile automatizate, ale
căror mişcări sunt programate şi limitate prin mijloace
mecanice. Programul este variabil, dar secvenţa este
iniţiata numai de semnalul binar provenind de la
dispozitivele electrice binare sau de la opritoarele
reglabile cu limitare mecanică.
5. Cărucioare macara cu platformă, definite ca sisteme de
manipulare funcţionând în coordonate carteziene,
construite ca parte integrantă a unui ansamblu vertical
de compartimente de înmagazinare şi concepute pentru
accesul la conţinutul acestor compartimente în vederea
stocării sau prelevării;
(5) "Rutare adaptivă dinamică"
Redirijarea automată a traficului bazată pe detectarea şi
analizarea condiţiilor prezente şi reale din reţea.
N.B. Aceasta nu include cazurile când rutarea este decisa pe baza
informaţiilor anterior definite.
(5) "Securitate mulţi-nivel"
Categorie de sisteme conţinând informaţii cu diferite nivele de
sensibilitate, care permit accesul simultan la utilizatori cu
diferite nivele de permisibilitate şi de acces la date, dar care
împiedică accesul utilizatorilor la informaţii pentru care nu sunt
autorizaţi.
N.B. "Securitatea multinivel" este securitatea sistemului
informatic şi nu fiabilitatea acestuia, cea din urma
însemnând prevenirea defectării echipamentelor sau
prevenirea erorii umane, în general.
(4 şi 5) "Securitatea informaţiilor"
Toate mijloacele şi funcţiunile care asigura accesibilitatea,
confidenţialitatea sau integritatea informaţiilor sau
comunicaţiilor, exclusiv mijloacele şi funcţiunile de protecţie
împotriva defecţiunilor. Sunt incluse în special "criptografia",
criptanaliza, protecţia împotriva emisiilor compromiţătoare şi
securitatea calculatorului.
NB. "Criptanaliza": analiza unui sistem criptografic sau a
datelor de ieşire şi intrare ale sistemului, realizată în
scopul de a obţine variabile confidenţiale sau informaţii
importante, inclusiv textul în clar (ISO 7498-2-1988-E),
paragraful 3.3.18.
(1) "Semifabricate din fibre de carbon"
Ansamblu ordonat de fibre cimentate sau nu înainte de constituirea
cadrului unei piese, anterior introducerii "matricei" pentru
formarea unui "compozit".
(6) "Semifabricate de fibre optice"
Bare, blocuri sau vergele din sticla, plastic sau alte materiale
care au fost special prelucrate pentru a fi folosite la
fabricarea fibrelor optice. Caracteristicile semifabricatului
determina parametrii de baza ai fibrelor optice trase rezultate.
(5) "Semnalizare pe canal comun"
O metoda de semnalizare între centrale, în care un singur canal
transmite, prin intermediul mesajelor etichetate, informaţii de
semnalizare referitoare la o multitudine de circuite sau apeluri,
precum şi alte informaţii de genul celor pentru administrarea
reţelei.
(6) "Senzori de imagine monospectrali"
Senzori în măsura să efectueze o achiziţie de imagine plecând de
la o banda spectrală discretă.
(6) "Senzori de imagine multispectrali"
Senzori în măsura să efectueze o achiziţie simultană sau în serie
de date de imagine, provenite din doua sau mai multe benzi
spectrale discrete. Senzorii având mai mult de 20 de benzi
spectrale discrete sunt uneori denumiţi senzori de imagine
hiperspectrali.
(6) "Senzori radar interconectaţi"
Doi sau mai mulţi senzori radar sunt interconectaţi atunci când
schimba între ei date în timp real.
(3) "Sintetizor de frecvenţa"
Orice tip de sursa de frecvenţa sau generator de semnale,
indiferent de metoda efectiv utilizata, care furnizează o
multitudine de frecvenţe de ieşire simultane sau alternative, de
la una sau mai multe ieşiri, controlate de derivate din sau
ordonate după un număr mai mic de frecvenţe standard (sau
etaloane).
(7) "Sistem activ pentru controlul zborului"
Sistem având funcţia de a împiedica deplasările sau încărcările
structurale nedorite a "aeronavelor" şi rachetelor prin
prelucrarea autonomă a datelor de ieşire primite de la mai mulţi
senzori şi furnizarea în consecinţa a comenzilor necesare
preventive pentru realizarea controlului automat.
(7) "Sistem anticuplu cu controlul mişcării circulare sau sistem de
control al direcţiei cu controlul mişcării circulare".
Sistem ce foloseşte aerul suflat peste suprafeţe aerodinamice în
scopul de a creşte sau controla forţele generate de aceste
suprafeţe.
(4 şi 7) "Sisteme expert"
Sisteme care oferă rezultate prin aplicarea regulilor la datele
care sunt memorate independent de "program" şi care sunt apte de
oricare din următoarele caracteristici:
a. modificarea în mod automat a "codului sursa" introdus de
utilizator;
b. furnizarea de cunoştinţe legate de o clasa de probleme în
limbaj cvasinatural; sau
c. achiziţionarea de cunoştinţe necesare pentru dezvoltarea lor
(instruire simbolică).
(NGS şi "Software"
toate O colecţie de unul sau mai multe "programe" sau "microprograme"
categ.) stocate pe orice suport accesibil.
N.B. "Microprograme": secvenţa de instrucţiuni elementare,
înregistrată într-o memorie specială, a carei execuţie e
declanşată prin introducerea instrucţiunii sale de referinţa
într-un registru de instrucţiuni.
(5) "Spectru dispers"
Tehnica prin care energia dintr-un carial de comunicaţii în banda
relativ îngustă este dispersată pe un spectru de energie mult mai
larg.
(6) "Spectru dispers radar"
Orice tehnică de modulare pentru repartiţia energiei emisă de un
semnal cu o banda de frecvenţa relativ îngustă, pe o banda de
frecvenţa mult mai larga, folosind codificarea aleatorie sau
pseudoaleatorie.
(7) "Stabilitate"
Deviaţia standard (1 sigma) a variaţiei unui anumit parametru de
la valoarea să calibrată măsurată în condiţii de temperatura
stabilă. Ea poate fi exprimată ca o funcţie de timp.
(7,9) "Stat participant"
Înseamnă stat participant la Aranjamentul de la Wassenaar.
(7) "Subansamblu de ghidare"
Sistem ce asociază un proces de măsura sau de calcul al poziţiei
şi vitezei unui vehicul la un proces de calcul şi transmitere de
instrucţiuni la sistemul de comanda al vehiculului în vederea
corectării traiectoriei sale.
(3) "Substrat"
O foaie de material de baza cu sau fără o schema de conexiuni, pe
care sau în care, pot fi plasate "componente discrete", circuite
integrate sau ambele.
N.B. 1 "Componenta discretă": un "element de circuit" în carcasa
separată, dispunând de propriile sale conexiuni externe.
N.B. 2 "Element de circuit": element funcţional unic, activ sau
pasiv, dintr-un circuit electronic, cum ar fi diodă,
tranzistor, rezistenţa, condensator, etc.
(6) "Substrat brut"
Compuşi monolitici cu dimensiuni corespunzătoare pentru producerea
de elemente optice, cum ar i oglinzi sau ferestre optice.
(1 şi 2) "Subunitaţi de toxine"
Constituenţi structurali şi funcţionali identificabili într-o
"toxina".
(1, 2 şi "Sudura prin difuzie"
9) Tehnica de îmbinare moleculară în stare solidă, a cel puţin două
piese metalice separate, într-o singură piesă, ce va avea
rezistenţa egală cu cea a materialului mai puţin rezistent.
(2 şi 9) "Superaliaj"
Aliaj pe baza de nichel, cobalt sau fier având rezistenţa
superioară oricărui alt aliaj din seria AISI 300 la temperaturi de
peste 922 K (649 grade C) în condiţii severe de mediu şi
funcţionare.
(1, 3, 6 "Superconductor"
şi 8) Materiale (adică metale, aliaje sau compuşi), care-şi pot pierde
în totalitate rezistenţa electrică (adică pot căpăta o
conductivitate electrică infinită şi pot transporta curenţi
electrici foarte mari fără a produce căldura prin efectul Joule).
N.B. Starea "superconductoare" a unui material este caracterizată
individual de o "temperatura critică", un câmp magnetic
critic, care este funcţie de temperatura fi de densitatea
critică a curentului, care este în acelaşi timp funcţie de
câmpul magnetic şi de temperatura.
(NGT, "Tehnologie"
NTN şi Informaţii specifice necesare pentru "dezvoltarea", "producţia"
sau "utilizarea" unui produs. Informaţiile iau forma de "date
toate tehnice" sau "asistenţa tehnică".
categ.) N.B. 1 "Asistenţa tehnică" se prezintă sub forma de
instrucţiuni, procedee practice, instruire, cunoştinţe
aplicate, servicii de consultanţa. "Asistenţa tehnică"
poate implica un transfer de "date tehnice".
N.B. 2 "Datele tehnice" se prezintă sub forma unor fotocopii,
plamiri, diagrame, modele, formule, tabele, proiecte şi
specificaţii tehnice, manuale şi instrucţiuni scrise sau
înregistrate pe suporţi sau dispozitive, cum ar fi
discuri, benzi, memorii numai pentru citire.
(1, 3 şi "Temperatura critică"
6) Temperatura (uneori denumita temperatura de tranziţie) la care un
material "superconductor" pierde în totalitate existenţa electrică
la trecerea curentului electric continuu.
(3 şi 5) "Timp de comutare a frecvenţei"
Durata maxima (adică întârzierea) necesară, atunci când se
efectuează o comutare de la o frecvenţa de ieşire selectată la o
alta frecvenţa de ieşire selectată, pentru a atinge:
a. o frecvenţa apropiată la 100 Hz de frecvenţa finala; sau
b. un nivel de ieşire apropiat la 1 dB faţa de nivelul de ieşire
final.
(3) "Timp de propagare pe poarta de baza"
Valoarea întârzierii propagării, corespunzătoare porţii de baza
folosite într-o "familie" de "circuite integrate monolitice".
Poate fi specificată, pentru o "familie" data, fie ca întârziere a
propagării pe poarta tipică, fie ca întârziere tipică a propagării
pe poarta.
N.B. "Timpul de propagare pe poarta de baza" nu trebuie confundat
cu întârzierea intrare/ieşire la un "circuit integrat
monolitic" complex.
(3) "Timp de setare" (stabilire)
Timpul necesar ca valoarea de ieşire să atingă la 1/2 bit valoarea
finala la comutarea între oricare doua nivele ale convertorului.
(4) "Timp global de aşteptare la întrerupere"
Timpul necesar unui sistem informatic pentru recunoaşterea
întreruperii datorate unui eveniment, servirii întreruperii şi
realizării unei comutări de context pe o alta sarcina rezidenţă în
memoria locală, care aşteaptă pe întrerupere.
(2) "Toate compensările disponibile"
Toate măsurile posibile, pe care producătorul le poate lua, în
scopul reducerii tuturor erorilor sistematice de poziţionare,
pentru modelul particular de maşina unealtă luat în considerare.
(4) "Toleranţa la deranjamente"
Capacitatea unui sistem informatic, ca după o funcţionare
defectuoasă a oricăreia din componentele sale hard sau "software",
să continue să funcţioneze fără intervenţie umană, la un nivel,
care să asigure continuitatea în funcţionare, integritatea datelor
şi reluarea funcţionarii normale într-un timp dat.
(1) "Toron"
Fascicul de "fibre" torsionate.
N.B. "Fibra" este o mulţime de "monofilamente" (în general peste
200), aranjate aproximativ paralel.
(1 şi 2) "Toxine"
Toxine sub forma de preparate sau amestecuri special izolate,
produse printr-un procedeu oarecare, altele decât toxinele
prezentate drept contaminanţi în alte materii, cum ar fi specimene
patologice, culturi, alimente, sau stocuri de seminţe de
"microorganisme".
(2) "Traductoare de presiune"
Sunt dispozitive care transforma valorile măsurării presiunii în
semnal electric.
(6) "Traiecte în sistem"
Relevarea poziţiei unei aeronave în zbor, prelucrată, corelată,
actualizată (prin combinarea datelor oferite de radar cu cele
privind poziţia din planul de zbor) şi destinată controlorilor de
la centrul de control al traficului aerian.
(0) "Uraniu îmbogăţit în izotopi 235 sau 233"
Uraniu conţinând izotopul 235 sau 233, sau pe amândoi, în care
raportul sumei cantităţilor de izotopi 235 şi 233, la cantitatea
de izotop 238, este mai mare decât raportul dintre cantităţile de
izotopi 235 şi 238 din "uraniul natural" (0,72%).
(0) "Uraniu natural"
Uraniu conţinând amestecul de izotopi care se găseşte în natura.
(0) "Uraniu sărăcit"
Uraniu conţinând izotopul 235 într-un procent inferior celui
conţinut în uraniul natural.
(6) "Urmărirea automată a ţintei"
Tehnica de procesare care permite să se determine şi să se
furnizeze automat, ca ieşire, o valoare extrapolată a celei mai
probabile poziţii a ţintei, în timp real.
(NGT, "Utilizare"
NTN şi Exploatarea, instalarea (inclusiv instalarea pe amplasament),
toate întreţinerea (verificarea), repararea, revizia şi modernizarea.
categ.)
(1) "Vaccin"
Preparat destinat să stimuleze un răspuns imunitar de protecţie la
oameni sau animale, în vederea prevenirii îmbolnăvirii.
(7 şi 9) "Vehicul spaţial"
Sateliţi activi sau pasivi şi sonde spaţiale.
(7) "Viteza de deviaţie" (giroscop)
Viteza deviaţiei semnalului de ieşire al unui giroscop faţa de cel
dorit. Aceasta este constituită din componente aleatorii şi
sistematice şi este exprimată prin echivalentul deplasării
unghiulare la intrare pe unitatea de timp, în raport cu spaţiul
inerţial.
(5) "Viteza de transfer numeric totală"
Numărul de biţi, inclusiv biţii de codificare a liniei şi cei
suplimentari, care este vehiculat în unitatea de timp, între
echipamentele corespondente într-un sistem numeric de comunicaţii.
(4) "Viteza vectorială tridimensională"
Numărul de vectori generaţi pe secunda, însemnând vectori
polilineari de 10 pixeli, în unghi drept, orientaţi aleator, cu
valori ale coordonatelor X-Y-Z întregi sau în virgula mobila
(valoarea care se ia în considerare fiind cea mai mare dintre cele
trei).
ANEXA 2 LISTA DE ARMAMENTE ŞI MUNIŢII Notă Termenii în ghilimele sunt termeni definiţi. Vezi "Definiţiile termenilor din Anexa nr. 2". NOTĂ GENERALĂ PRIVIND TEHNOLOGIA (NGT) Exportul "tehnologiei" "necesare" pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea" articolelor supuse controlului în Lista de armamente şi muniţii este supus controlului în conformitate cu prevederile cuprinse în Lista de armamente şi muniţii. Aceasta "tehnologie" este supusă controlului chiar atunci când se foloseşte pentru orice produs nesupus controlului. Controlul nu se aplică acelei "tehnologii" minim necesară pentru instalarea, exploatarea, întreţinerea (verificarea) şi repararea acelor produse care nu sunt controlate sau al căror export a fost autorizat. Controlul nu se aplică "tehnologiei" "din domeniul public", al "cercetării ştiinţifice fundamentale" sau informaţiilor minim necesare pentru folosirea brevetelor.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ML.1. Arme individuale şi arme automate având un calibru mai mic sau egal cu
12,7 mm (0,5 inch) şi accesorii, după cum urmează, precum şi componente
special concepute pentru acestea:
a. Puşti, carabine, revolvere, pistoale, pistoale mitraliera şi
mitraliere:
Nota ML1.a. nu supune controlului următoarele:
1. Muschete, puşti, carabine fabricate până în anul 1938;
2. Reproduceri de muschete, puşti şi carabine ale căror modele
originale au fost fabricate înainte de anul 1890;
3. Revolvere, pistoale şi mitraliere fabricate înainte de 1890
şi reproducerile acestora;
b. Arme cu ţeava lisa special concepute pentru utilizări militare;
c. Arme care folosesc muniţie fără tub cartuş;
d. Amortizoare de zgomot, monturi speciale, cleme, dispozitive de ochire
ascunzătoare de flăcări pentru armele supuse controlului conform
ML1.a., ML1.b. sau ML1.c.
Notă tehnică
Armele cu ţeava lisa special concepute pentru utilizări militare, aşa cum
sunt specificate la ML1.b., sunt acelea care:
a. Sunt încercate la presiuni de peste 1.300 bar;
b. Funcţionează normal şi sigur la presiuni de peste 1.000 bar;
c. Permit folosirea muniţiei al carei tub cartuş este mai lung de 76,2 mm
(de exemplu tuburi cartuş comerciale magnum de calibru 12).
Parametrii la care se fac referiri în această Notă Tehnică, trebuie
măsuraţi conform standardelor Comisiei Internaţionale Permanente.
Nota 1 ML1. nu supune controlului armele cu ţeava lisa folosite pentru
vânătoare sau pentru sport. Aceste arme nu trebuie să fie special
concepute pentru utilizări militare sau de tip coraplet automat.
Nota 2 ML1. nu supune controlului armele de foc special concepute pentru
muniţia de manevra şi care nu pot folosi nici un fel de muniţie
supusă controlului.
Nota 3 ML1. nu supune controlului armele care folosesc muniţie încasetată
cu percutare excentrică şi care nu sunt de tip complet automat.
ML2. Armament sau arme având calibru mai mare de 12,7 mm (0,5 inch),
aruncătoare şi accesorii, după cum urmează, precum şi componente
special concepute pentru acestea:
a. Tunuri, obuziere, mortiere, piese de artilerie, arme antitanc,
lansatoare de proiectile, aruncătoare militare de flăcări, tunuri fără
recul şi dispozitive de reducere a semnăturii (caracteristicilor
specifice) concepute pentru acestea;
Nota ML2.a. include injectoarele, dispozitivele de măsurare,
rezervoarele de stocare precum şi alte componente special
concepute pentru a fi utilizate cu încărcături de propulsie
lichide pentru oricare din echipamentele supuse controlului
prin ML2.a.
b. Lansatoare sau generatoare fumigene, cu gaz şi pirotehnice, de uz
militar;
Nota ML2.b. nu include pistoalele de semnalizare.
c. Dispozitive de ochire.
ML3. Muniţii şi componente special concepute pentru acestea, destinate armelor
supuse controlului conform ML1., ML2. sau ML12:
Nota 1 Componentele special concepute, sunt acelea care includ:
a. Componente metalice sau din masa plastică, cum ar fi: capse,
tuburi cartuş, benzi pentru cartuşe, tamburi rotativi şi părţi
metalice de muniţie;
b. Dispozitive de siguranţa şi armare, focoase, senzori şi
dispozitive de iniţiere a exploziei;
c. Surse de putere cu eliberarea energiei o singura data şi cu
mare putere;
d. Tuburi combustibile pentru încărcături de azvârlire;
e. Submuniţii incluzând grenade, mine şi proiectile dirijate pe
porţiunea finala a traiectoriei.
Nota 2 ML3 nu supune controlului muniţia sertizată fără proiectil şi
muniţia de manevra cu tubul cartuş perforat.
ML4. Bombe, torpile, rachete nedirijate, rachete dirijate, echipamente şi
accesorii special concepute pentru utilizări militare, după cum urmează,
precum şi componente special concepute pentru acestea:
a. Bombe, torpile, grenade, încărcături fumigene, rachete nedirijate,
mine, rachete dirijate, încărcături explozive de adâncime, încărcături
de distrugere, dispozitive şi seturi pentru încărcături de distrugere,
"produse pirotehnice militare", cartuşe şi simulatoare (de exemplu:
echipamente de simulare a caracteristicilor oricăruia dintre aceste
produse);
Nota ML4.a. include:
1. Grenade fumigene, bombe exploziv-incendiare, bombe
incendiare şi dispozitive explozive;
2. Ajutaje pentru rachete dirijate şi vârfuri pentru mijloace
de transport la ţintă cu reintrare în atmosfera.
b. Echipamente special concepute pentru mânuirea, controlul, activarea,
furnizarea energiei necesare pentru o singura întrebuinţare, lansarea,
calibrarea, dragarea, descărcarea, simularea unor ţinte, bruierea,
detonarea sau detectarea produselor supuse controlului prin ML4.a.
Nota ML4.b. include:
1. Echipamente mobile de lichefiere a gazului capabile să
producă o cantitate mai mare sau egală cu 1.000 kg de gaz
lichefiat pe zi;
2. Cabluri electrice conductoare flotante destinate dragării
minelor magnetice.
ML5. Sisteme de conducere a focului şi echipamente aferente de alertare şi
avertizare, sisteme aferente de testare şi reglare şi echipamente de
contraacţiune, după cum urmează, special concepute pentru utilizări
militare, precum şi componente şi accesorii special concepute pentru
acestea:
a. Dispozitive de ochire, calculatoare de tragere, echipamente de
calibrare pentru tunuri şi sisteme de control al armamentului;
b. Sisteme de descoperire, marcare, telemetrare, supraveghere şi urmărire
a ţintelor; echipamente de descoperire, prelucrare a datelor,
recunoaştere sau identificare; şi echipamente de integrare a
senzorilor;
c. Echipamente de contraacţiune pentru produsele supuse controlului prin
ML5.a. sau ML5.b.;
d. Echipamente de testare sau reglare pe câmpul de lupta, special
concepute pentru produsele supuse controlului prin ML5.a. sau ML5.b.
ML6. Vehicule terestre şi componente pentru acestea, special concepute sau
modificate pentru utilizări militare.
Notă tehnică
Pentru scopurile acestui paragraf termenul vehicule terestre include
remorcile.
Nota 1 ML6. include:
a. Tancuri şi alte vehicule militare înarmate şi vehicule militare
amenajate pentru a fi dotate cu armament sau echipament pentru
aşezarea minelor sau lansarea muniţiei supuse controlului prin
ML4;
b. Vehicule blindate;
c. Vehicule amfibii şi vehicule ce pot traversa vaduri adânci;
d. Vehicule de recuperare şi vehicule pentru remorcare şi
transport muniţie sau sisteme de arme şi echipamentul aferent
manipulării încărcăturii.
Nota 2 Modificarea unui vehicul terestru pentru scopuri militare
presupune o schimbare structurală, electrică sau mecanică, care
cuprinde una sau mai multe componente special concepute pentru uz
militar. Asemenea componente includ:
a. Anvelope pneumatice de un tip special conceput pentru a asigura
protecţia la penetrarea glonţului sau pentru a rula desumflate;
b. Sisteme de control a presiunii şi de umflare a pneurilor cu
acţionare din interiorul vehiculului aflat în mişcare;
c. Protecţia prin blindaj a părţilor vitale (exemplu: rezervoare
de combustibil sau cabina şoferului);
d. Întărituri speciale pentru montarea armelor.
Nota 3 ML6. nu supune controlului automobilele sau maşinile de transport
bani sau valori având protecţie prin blindaj.
ML7. Agenţi toxici chimici sau biologici, "substanţe lacrimogene", materiale
radioactive, echipamente, componente, materiale şi tehnologii aferente,
după cum urmează:
Notă Numerele CAS sunt arătate numai pentru exemplificare. Acestea nu
acoperă toate substanţele chimice şi amestecurile supuse
controlului prin ML7.
a. Agenţi biologici şi substanţe radioactive "adaptate pentru utilizare
în război" în vederea producerii de vătămări asupra oamenilor sau
animalelor, degradării echipamentelor sau distrugerii recoltelor sau
mediului, precum şi agenţi de război chimic (CW);
b. Precursori pentru arme chimice binare şi precursori de baza, după cum
urmează:
1. Difluoruri alchil (metil, etil, n-propil sau izopropil) fosfonice,
cum ar fi: DF: difluorura metilfosfonică (CAS 676-99-3);
2. Alchil (metil, etil, n-propil sau izopropil) fosfoniţi de O-alchil
(H sau < C(15), inclusiv cicloalchil)-O-[2-(dialchil (metil, etil,
n-propil sau izopropil) amino)etil] şi sărurile alchilate sau
protonate corespunzătoare, cum ar fi: QL: metilfosfonit de
O-etil-O-[2-(diizopropilamino)etil] (CAS 57856-11-8);
3. Clorosarin: Metilclorofosfonat de O-izopropil (CAS 1445-76-7);
4. Clorosoman: Metilclorofosfonat de O-pinacolil (CAS 7040-57-5);
c. "Substanţe lacrimogene" şi "agenţi pentru combaterea dezordinilor
publice", incluzând:
1. Cianura de bromobenzil (CA) (CAS 5798-79-8);
2. O-clorobenzilidenmalononitril (o-elorobenzalmalononitril) (CS) (CAS
2698-41-1);
3. Clorura de fenilacil (w-cloroacetofenond) (CN) (CAS 532-27-4);
4. Dibenz-(b,f)-1,4-oxazepina(CR) (CAS 257-07-8);
d. Echipamente special concepute sau modificate pentru răspândirea de
materiale sau agenţi supuşi controlului prin articolul ML7.a, precum
şi componente special concepute pentru acestea:
e. Echipamente special concepute pentru apărarea împotriva materialelor
supuse controlului prin articolul ML7.a., precum şi componente special
concepute pentru acestea;
Nota ML7.e. include echipamentele de protecţie.
f. Echipamente special concepute pentru detecţia sau identificarea
materialelor supuse controlului prin ML7.a., precum şi componente
special concepute pentru acestea;
Nota ML7.f. nu supune controlului dozimetrele individuale de radiaţie.
N.B. Referitor la măştile contra gazelor şi echipamentele de
protecţie pentru utilizare civilă, vezi art. 1A004 din
Lista produselor şi tehnologiilor cu dubla utilizare.
g. "Biopolimeri" special concepuţi sau prelucraţi pentru detecţia şi
identificarea agenţilor de război chimic (CW) supuşi controlului prin
ML7.a. şi culturi de celule specifice folosite pentru producerea lor;
h. "Biocatalizatori" pentru decontaminarea sau degradarea agenţilor de
război chimic (CW) şi sisteme biologice pentru acestea, după cum
urmează:
1. "Biocatalizatori" special concepuţi pentru decontaminarea sau
degradarea agenţilor de război chimic (CW) supuşi controlului
prin ML7.a., care rezulta prin selecţie dirijată în laborator sau
prin manipulare genetică a sistemelor biologice;
2. Sisteme biologice, după cum urmează: "vectori de expresie",
virusuri sau culturi de celule conţinând informaţie genetică,
specifică producţiei de "biocatalizatori" supuşi controlului
conform ML7.h.1;
i. "Tehnologie" după cum urmează:
1. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea"
agenţilor toxici, echipamentelor sau componentelor aferente supuse
controlului prin ML7.a.f.;
2. "Tehnologie" pentru "dezvoltarea", "producţia" sau "utilizarea"
de "biopolimeri" sau culturi de celule specifice supuse
controlului prin ML7.g.;
3. "Tehnologie" în exclusivitate pentru încorporarea de
"biocatalizatori" supuşi controlului prin ML7.h.1., în substanţe
purtătoare militare sau materiale militare.
Nota 1 ML7.a. include:
a. Substanţe toxice neuroparalitice:
1. Alchil (metil, etil, n-propil sau izopropil) fluorofosfonati
de O-alchil (<=C(15), inclusiv cicloalchil), cum ar fi:
sarin (GB): metilfluorofosfonat de O-izopropil
(CAS 107-44-8); şi
soman (GD): metilfluorofosfonat de O-pinacolil
(CAS 96-64-0);
2. Dialchil (metil, etil, n-propil sau izopropil)
amidocianofosfati de O-alchil (<=C(15), inclusiv cicloalchil),
cum ar fi:
tabun (GA): Dietilamidocianofosfat de O-etil (CAS 77-81-6);
3. Alchil (metil, etil, n-propil sau izopropil) tiofosfonati de
O-alchil (H sau <=C(15), inclusiv cicloalchil)-S-[2-(dialchil
(metil, etil, n-propil sau izopropil)amino)etil] şi sărurile
alchilate sau protonate corespunzătoare, cum ar fi:
VX: metiltiofosfonat de O-etil-S-[2-(diizopropilamino)etil]
(CAS 50782-69-9);
Nota 1 b. Substanţe toxice vezicante:
1. Iperite cu sulf, cum ar fi:
2-cloroetil-clorometil-sulfura (CAS 2625-76-5);
bis(2-cloroetil) - sulfura (CAS 505-60-2);
bis(2-cloroetiltio) - metan (CAS 63869-13-6);
1,2-bis(2-cloroetiltio) - etan (CAS 3563-36-8);
1,3-bis(2-cloroetiltio) - n propan (CAS 63905-10-2);
1,4-bis(2-cloroetiltio) - n-butan (CAS 142868-93-7);
1,5-bis(2-cloroetiltio) - n-pentan(CAS 142868-94-8);
bis (2-cloroetiltiometil) - eter (CAS 63918-90-1);
bis (2-cloroetiltioetil) - eter (CAS 63918-89-8).
2. Lewisite, cum cum fi:
2-clorovinildicloroarsina (CAS 541-25-3);
bis (2-clorovinil) cloroarsina (CAS 40334-69-8);
tris (2-clorovinil) arsina (CAS 40334-70-1);
3. Iperite cu azot, cum ar fi:
HN1: bis (2-cloroetil) etilamina (CAS 538-07-8);
HN2: bis (2-cloroetil) metilamina (CAS 51-75-2);
HN3: tris(2-cloroetil) amina (CAS 555-77-1);
c. Substanţe toxice incapacitante, precum:
1. Benzilat de 3-chinuclidinil (BZ) (CAS 6581-06-2).
d. Substanţe toxice defoliante, cum ar fi:
1. 2-cloro-4 fluoro fenoxiacetat de butil (LNF);
2. acid 2,4,5-triclorofenoxiacetic în amestec cu
acid 2,4-diclorofenoxiacetic (Agent Orange);
Nota 2 ML7.e. include unităţi de aer condiţionat special concepute sau
modificate pentru filtrare nucleara, biologică sau chimică.
Nota 3 ML7.a. şi ML7.c. nu supun controlului:
a. Clorocian;
b. Acid cianhidric;
c. Clor;
d. Clorura de carbonil (fosgen);
e. Difosgen (triclormetil-clorformiat sau clorocarbonat de
triclorometil);
f. Bromoacetat de etil;
g. Bromura de xilil;
h. Bromura de benzil;
i. Iodura de benzil;
j. Bromoacetona;
k. Bromocian;
l. Bromometiletilcetona;
m. Cloroacetona;
n. Iodoacetat de etil;
o. Iodoacetona
p. Cloropicrina (triclornitrometan sau nitrocloroform).
Nota 4 "Tehnologia", culturile de celule şi sistemele biologice din
paragrafele ML7.g., ML7.h.2. şi ML7.i.3. sunt exclusive, iar
acestea nu supun controlului "tehnologia", celulele sau sistemele
biologice pentru scopuri civile cum ar fi: agricol, farmaceutic,
medical, veterinar, protecţia mediului, tratarea deşeurilor sau
industria alimentara.
Nota 5 ML7.c. nu include substanţele lacrimogene sau agenţii pentru
combaterea dezordinilor publice în ambalaj individual, destinate
autoapărării.
Nota 6 ML7.d., ML7.e. şi ML7.f. supun controlului echipamentele special
concepute sau modificate pentru scopuri militare.
N.B. Vezi de asemenea 1A004 din Lista produselor şi tehnologiilor
cu dubla utilizare.
ML8. "Explozivi militari" şi combustibili, inclusiv încărcături de azvârlire
şi propulsie, precum şi substanţe aferente acestora, după cum urmează:
a. Substanţe, după cum urmează, precum şi amestecuri ale acestora:
1. Pulbere sferică de aluminiu (CAS 7429-90-5) cu mărimea particulelor
de 60 (mu)m sau mai mică, fabricată din materiale cu un conţinut în
aluminiu de 99% sau mai mare;
2. Combustibili metalici cu particule de forma sferică, atomizate,
sferoidale, fulgi sau pulbere, fabricate din material care conţine
99% sau mai mult din oricare din următoarele componente:
a. Metale şi amestecuri ale acestora:
1. Beriliu (CAS 7440-41-7) cu granulaţie mai mică de 60 (mu)m;
2. Pulbere de fier (CAS 7439-89-6) cu mărimea particulelor de 3
(mu)m sau mai mică, obţinută prin reducerea cu hidrogen a
oxidului de fier;
b. Amestecuri, care conţin oricare din următoarele:
1. Zirconiu (CAS 7440-67-7), magneziu (CAS 7439-95-4) şi aliaje
ale acestora, cu mărimea particulelor mai mică de 60 (mu)m;
2. Bor (CAS 7440-42-8) sau carbura de bor (CAS 12069-32-8)
având puritate 85% sau mai mare şi mărimea particulelor mai
mică de 60 (mu)m;
3. Amestecuri de percloraţi, cloraţi şi cromaţi cu pulberi metalice
sau alţi componenţi combustibili cu energie înalta;
4. Nitroguanidina (NQ) (CAS 556-88-7);
5. Compuşi cu fluor şi cu oricare dintre următoarele elemente: alţi
halogeni, oxigen, azot;
6. Carborani, decaborani (CAS 17702-41-9), pentaborani şi derivaţi ai
acestora;
7. Cielotetrametilentetranitramina (CAS 2691-41-0) (HMX);
octahidro-1,3,5,7-tetranitro-1,3,5,7-tetrazina;
1,3,5,7-tetranitro-1,3,5,7-tetrazociclooctan; (octogen,
homociclonit);
8. Hexanitrostilben (HNS) (CAS 20062-22-0);
9. Diaminotrinitrobenzen (DATB) (CAS 1630-08-6);
10. Triaminotrinitrobenzen (TATB) (CAS 3058-38-6);
11. Triaminoguanidiinitrat (TAGN) (CAS 4000-16-2);
12. Subhidrura de titan cu intervalul stoechiometric TiH de 0,65-1,68;
13. Dinitroglicoluril (DNGU, DINGU) (CAS 55510-04-8);
tetranitroglicoluril (TNGU, SORGUYL) (CAS 55510-03-7);
14. Tetranitrobenzotriazolobenzotriazol (TACOT) (CAS 25243-36-1);
15. Diaminohexanitrobifenil (DIPAM) (CAS 17215-44-0);
16. Picrilaminodinitropiridina (PYX) (CAS 38082-89-2);
17. 3-nitro-1,2,4-triazol-5-ond (NTO sau ONTA) (CAS 932-64-9);
18. Hidrazina (CAS 302-01-2) în concentraţie de 70% sau mai mare;
nitrat de hidrazina (CAS 37836-27-4); perclorat de hidrazina (CAS
27978-54-7); dimetilhidrazina asimetrică (CAS 57-14-7);
monometilhidrazina (CAS 60-34-4); dimetilhidrazina simetrică (CAS
540-73-8);
19. Perclorat de amoniu (CAS 7790-98-9);
20. Ciclotrimetilentrinitramina (RDX) (CAS 121-82-4); ciclonit; T4;
hexahidro-1,3,5-trinitro-1,3,5-triazina;
1,3,5-trinitro-1,3,5-triazo-ciclohexan (hexogen);
21. Nitrat de hidroxilamoniu (HAN) (CAS 13465-08-2); perclorat de
hidroxilamoniu (HAP) (CAS 15588-62-2);
22. Perclorat de 2-(5-ciantetrazolat) penta amino-cobalt (III) (sau CP)
(CAS 70247-32-4);
23. Perclorat de cis-bis (5-nitrotetrazolat) tetra amino-cobalt (III)
(sau BNCP);
24. 7-amino-4,6-dinitrobenzofurazan-1-oxid (ADNBF) (CAS 97096-78-1);
amino dinitrobenzo furoxan;
25. 5,7-diamino-4,6-dinitrobenzofurazan-1-oxid, (CAS 117907-74-1);
(CL-14 sau diamino dinitrobenzofuroxan);
26. 2,4,6-trinitro-2,4,6-triaza-ciclo hexanona (K-6 sau Keto-RDX) (CAS
115029-35-1);
27. 2,4,6,8-tetranitro-2,4,6,8-tetraaza-biciclo (3, 3, 0)-octanona-3
(CAS 130256-72-3) (tetranitrosemiglicouril, K-55 sau ketobiciclic
HMX);
28. 1,1,3-trinitroazetidina (TNAZ) (CAS 97645-24-4);
29. 1,4,5,8-tetranitro-1,4,5,8-tetraazadecalina (TNAD) (CAS
135877-16-6);
30. Hexanitrohexaazaizowurtzitan (CAS 135285-90-4) (CL-20 sau HNIW) şi
clatrati ai CL-20);
31. Polinitrocubani cu mai mult de patru grupări nitro;
32. Dinitramida de amoniu (ADN sau SR-12) (CAS 140456-78-6);
33. Trinitrofenilmetilnitramina (tetril) (CAS 479-45-8)
b. Explozivi şi încărcături de azvârlire şi propulsie care se încadrează
următorilor parametri de performanta:
1. Orice exploziv cu o viteza de detonaţie mai mare de 8700 m/s sau o
presiune de detonaţie mai mare de 34 GPa (340 kbar);
2. Alţi explozivi organici care nu sunt cuprinşi în ML8, având
presiuni de detonaţie de 25 GPa (250 kbar) sau mai mari şi care
rămân stabili la temperatura de 523 K (250 grade C) sau mai mare,
pentru perioade de 5 minute sau mai lungi;
3. Oricare altă încărcătura solidă de propulsie din clasa 1.1 a
Naţiunilor Unite (UN), care nu este cuprinsă în ML8, cu un impuls
specific teoretic (în condiţii standard) mai mare de 250 secunde
pentru compoziţii nemetalice sau mai mare de 270 secunde pentru
compoziţii conţinând aluminiu;
4. Oricare încărcătura solidă de propulsie din clasa 1.3 a Naţiunilor
Unite (UN), cu un impuls specific teoretic mai mare de 230 secunde
pentru compoziţii nehalogenate, mai mare de 250 secunde pentru
compoziţii fără metale şi mai mare de 266 secunde pentru compoziţii
cu metale;
5. Oricare altă substanţă de azvârlire pentru artilerie care nu este
cuprinsă în ML8, cu o forta mai mare de 1.200 kJ/kg;
6. Oricare alt exploziv, încărcătura de propulsie sau amestecuri
pirotehnice care nu sunt cuprinse în ML8 şi care pot realiza o
viteza de ardere în regim staţionar mai mare de 38 mm/s în
condiţiile standard de presiune 6,89 MPa (68,9 bar) şi 294 K
(21 grade C); sau
7. Încărcătura de propulsie, cu baza dubla, reprezentată de elastomer
modificat şi turnat (EMCDB) cu o alungire mai mare de 5% la efortul
maxim şi la 233 K (-40 grade C);
c. "Amestecuri pirotehnice militare";
d. Alte substanţe, după cum urmează:
1. Combustibili de aviaţie, special realizaţi pentru scopuri militare;
2. Materiale militare conţinând gelifianţi pentru combustibilii pe
baza de hidrocarburi, special realizaţi pentru utilizare la
muniţiile incendiare sau aruncătoarele de flăcări, cum ar fi
sărurile metalice ale acizilor palmitic sau stearic (material
cunoscut sub numele de octal) (CAS 637-12-7) şi gelifianţii M1,
M2, M3;
3. Oxidanţi lichizi, constând din, sau conţinând acid azotic fumans
(IRFNA) (CAS 8007-58-7) sau oxigen difluorura.
e. "Aditivi" şi "precursori" după cum urmează:
1. Azidometilmetiloxetan (AMMO) şi polimerii săi;
2. Salicilat bazic de cupru (CAS 62320-94-9); salicilat de plumb
(CAS 15748-73-9);
3. Bis (2,2-dinitropropil) formal (CAS 5917-61-3) sau
bis (2,2-dinitropropil) acetal (CAS 5108-69-0);
4. Bis-(2-fluoro-2,2-dinitroetil) formal (FEFO) (CAS 17003-79-1);
5. Bis-(2-hidroxietil) glicolamida (BHEGA) (CAS 17409-41-5);
6. Bis-(2-metil aziridinil) metilamino fosfin oxid (metil BAPO) (CAS
85068-72-0);
7. Bisazidometiloxetan şi polimerii săi (CAS 17607-20-4);
8. Bisclorometiloxetan (BCMO) (CAS 142173-26-0);
9. Butadieinitriloxid (BNO);
10. Butantrioltrinitrat (BTTN) (CAS 6659-60-5);
11. Catocen (CAS 37206-42-1) (2,2-bis-etilferocenil propan); acizi
ferocen carboxilici; N-butil-ferocen (CAS 319904-29-7); butacen
(CAS 125856-62-4) şi alţi aducţi ai derivaţilor polimerici ai
ferocenului;
12. Sare de t-butil-dinitroazetidina;
13. Monomeri energetici, plastifianţi şi polimeri care conţin grupări
nitro, azido, nitrat, nitraza sau difluoramino;
14. Poli-2,2,3,3,4,4-hexafluoropentan-1,5-diol formal (FPF-1);
15. Poli-2,4,4,5,5,6,6-heptafluoro-2-tri-fluorometil-3-oxaheptan-1,7-
diol formal (FPF-3);
16. Polimeri glicidilazida (GAP) (CAS 143178-24-9) şi derivaţii lor;
17. Hexabenzilhexaazaizowurtzitan (HBIW) (CAS 124782-15-6);
18. Polibutadiena cu terminatii hidroxil (HTPB) cu o funcţionalitate
hidroxil mai mare sau egală decât 2,2 şi mai mică sau egală cu 2,4,
o valoare hidroxil mai mică de 0,77 meq/g şi o vâscozitate la
30 grade C mai mică de 47 poise (CAS 69102-90-5);
19. Oxid de fier super-fin [Fe(2)O(3) hematit] cu o suprafaţă specifică
mai mare de 250 mp/g şi cu o mărime medie a particulelor de
0,003 (mu)m sau mai mică (CAS 1309-37-1);
20. Beta rezorcilat de plumb (CAS 20936-32-7);
21. Stanat de plumb (CAS 12036-31-6), maleat de plumb (CAS 19136-34-6),
citrat de plumb (CAS 14450-60-3);
22. Chelaţi de plumb - cupru de beta-rezorcilaţi sau salicilaţi (CAS
68411-07-4);
23. Nitratometilmetiloxetan sau poli (3-nitratometil, 3-metiloxetan);
(poli-NIMMO) (NMMO) (CAS 84051-81-0);
24. 3-nitraza-1,5-pentan diizocianat (CAS 7406-61-9);
25. N-metil-p-nitroanilina (CAS 100-15-2);
26. Agenţi de cuplare organo-metalici, specifici:
a. Neopentil [dialil) oxi, tri [dioctil] fosfato titanat (CAS
103850-22-2); numit şi titan IV, 2,2 [bis 2-propenolat-metil,
butanolat, tris (dioctil) fosfat] (CAS 110438-25-0) sau LICA 12
(CAS 103850-22-2);
b. Titan IV [(2-propenolat-1) metil, n-metilpropanolat]
butanolat-1, tris (dioctil) pirofosfat sau KR 3538;
c. Titan IV, [(2-propenolat-1) metil, n-metilpropanolat]
butanolat-1, tris (dioctil) fosfat sau KR 3512;
27. Policiandifluoraminoetilenoxid (PCDE);
28. Amide de aziridina polifunctionale cu structuri izoftalice,
trimesice (BITA sau butilen imina trimesamida) izocianurice sau
trimetiladipice şi substituţii de 2-metil sau 2-etil pe inelul
aziridinic;
29. Poliglicidilnitrat sau poli (nitratometil oxiran); (poli- GLYN)
(PGN) (CAS 27814-48-8);
30. Polinitroortocarbonati;
31. Propilenimina, 2-metilaziridina (CAS 75-55 8);
32. Tetraacetildibenzilhexaazaizowurtzitan (TAIW);
33. Tetraetilenpentaminacrilonitril (TEPAN) (CAS 68412-45-3); poliamina
cianoetilat şi sărurile ei;
34. Tetraetilenepentaminacrilonitrilglicidol (TEPANOL) (CAS
68412-46-4); poliamina cianoetilat cu aduct de glicidol şi
sărurile ei;
35. Trifenil bismut (TPB) (CAS 603-33-8);
36. Tris-1-(2-metil) aziridinil fosfin oxid (MAPO) (CAS 57-39-6); bis
(2-metil aziridinil) 2-(2-hidroxipropanoxi) propilamino fosfin oxid
(BOBBA 8) şi alţi derivaţi ai MAPO;
37. 1,2,3-tris [1,2-bis (difluoroamino) etoxi]-propan (CAS 53159-39-0);
tris vinoxipropan aduct (TVOPA);
38. 1,3,5-triclorbenzen (CAS 108-70-3);
39. 1,2,4 trihidroxibutan (1,2,4-butantriol);
40. 1,3,5,7 tetraacetil-1,3,5,7-tetraaza ciclooctan (TAT) (CAS
41378-98-7);
41. 1,4,5,8 tetraazadecalina (CAS 5409-42-7);
42. Poli (epiclorohidrina) cu funcţiuni alcool şi masa moleculară
scăzută (sub 10000), poli(epiclorohidrindiol) şi triol.
Nota 1 Explozivii militari şi combustibilii ce conţin metale sau aliaje
menţionate la ML8.a.1. şi ML8.a.2. sunt supuşi controlului chiar
dacă metalele sau aliajele sunt sau nu încapsulate în aluminiu,
magneziu, zirconiu sau beriliu. Vezi, de asemenea, 1C011 din
Lista produselor şi tehnologiilor cu dubla utilizare.
Nota 2 ML8 nu controlează borul şi carbura de bor imbogatita cu bor-10
(20% sau mai mult din conţinutul total în bor-10).
Nota 3 Combustibilii pentru aviaţie controlaţi prin ML8.d.1. reprezintă
produsele finite, nu componenţii acestora.
Nota 4 ML8 nu supune controlului perforatoarele special proiectate pentru
utilizarea în puţuri petroliere.
Nota 5 ML8 nu supune controlului următoarele substanţe, atunci când nu
sunt amestecate sau nu intra în compoziţia explozivilor militari
sau pulberilor metalice:
a. Picrat de amoniu;
b. Pulbere neagra;
c. Hexanitrodifenilamina;
d. Difluoroamina [HNF(2)]
e. Nitroamidon;
f. Nitrat de potasiu;
g. Tetranitronaftalena;
h. Trinitroanisol;
i. Trinitronaftalena;
j. Trinitroxilen;
k. Acid azotic fumans neinhibat şi neimbogatit;
l. Acetilena;
m. Propan;
n. Oxigen lichid;
o. Peroxid de hidrogen în concentraţie mai mică de 85%;
p. Amestecuri de metale (Misch metal);
N-pirolidinona; 1-metil-2-pirolidinona;
r. Dioctilmaleat;
s. Etilhexilacrilat;
t. Trietilaluminiu (TEA), trimetilaluminiu (TMA) şi alţi alchili
şi arili piroforici metalici de litiu, sodiu, magneziu, zinc
şi bor;
u. Nitroceluloza;
v. Nitroglicerina (sau gliceroltrinitrat, trinitroglicerina) (NG);
w. 2,4,6-trinitrotoluen (TNT);
x. Etilendiamindinitrat (EDDN);
y. Pentaeritritoltetranitrat (PETN);
aa. Azida de plumb, stifnat de plumb normal şi bazic şi explozivi
primari sau compoziţii de iniţiere conţinând azide sau
complecsi de azide;
bb. Trietilenglicoldinitrat (TEGDN);
cc. 2,4,6 trinitroresorcinol (acid stifnic);
dd. Dietildifenil uree; dimetildifenil uree; metiletildifenil uree
(centralite);
ee. N,N-difeniluree (difeniluree asimetrică);
ff. Metil-N,N-difeniluree (metil difeniluree asimetrică);
gg. Etil N,N-difeniluree (etil difeniluree asimetrică);
hh. 2-nitrodifenilamina (2-NDPA);
ii. 4-nitrodifenilamina (4-NDPA);
jj. 2,2-dinitropropanol;
kk. Trifluorura de clor.
ML9. Nave de război, echipamente şi accesorii navale speciale, după cum
urmează, precum şi componente pentru acestea, special concepute pentru
utilizări militare:
a. Nave de lupta şi nave (de suprafaţa sau subacvatice), special
concepute sau modificate pentru acţiuni ofensive sau defensive, fie
ca sunt sau nu transformate pentru utilizări nemilitare, indiferent
de gradul lor actual de întreţinere sau de serviciu şi indiferent
dacă au sau nu sisteme de lansare de arme sau blindaje, precum şi
corpuri de nava sau părţi ale acestora.
b. Motoare, după cum urmează:
1. Motoare diesel special concepute pentru submarine, având
următoarele doua caracteristici:
a. O putere de ieşire de 1,12MW (1.500 CP) sau mai mare; şi
b. O viteza de rotaţie de 700 rot/mm sau mai mare.
2. Motoare electrice special concepute pentru submarine, având toate
caracteristicile următoare:
a. O putere de ieşire mai mare de 0,75 MW (1000 CP);
b. Schimbare rapida a sensului de rotaţie;
c. Răcire cu lichid; şi
d. Complet închise (ermetice).
3. Motoare diesel nemagnetice special concepute pentru utilizări
militare cu o putere de ieşire mai mare sau egală cu 37,3 MW (50
CP) şi cu un conţinut nemagnetic mai mare de 75% din întreaga masa.
c. Dispozitive de detecţie subacvatică special concepute pentru utilizări
militare şi sisteme de comanda ale acestora;
d. Plase antisubmarin şi antitorpila;
e. Echipamente pentru dirijare şi navigaţie special concepute pentru
utilizări militare;
f. Elemente de trecere prin corpul navei şi conectoare special concepute
pentru utilizări militare, care permit legătura cu echipamentele din
exteriorul navei.
Nota ML9.f. include conectoare pentru nave care sunt de tip mono- sau
mulţi-conductor, coaxial sau cu ghid de unda şi mijloace de
trecere prin corpul navei, ambele având capacitatea de a nu fi
afectate de scurgerile din exterior şi de a păstra
caracteristicile necesare la adâncimi de peste 100 m, precum şi
conectoare cu fibre optice şi mijloace optice de trecere prin
corpul navei a dispozitivelor optice special concepute pentru
transmisia fasciculului "laser", indiferent de adâncime.
ML9.f. nu include mijloacele obişnuite de trecere prin corpul
navei ale arborelui de propulsie şi tijei de control
hidrodinamic.
g. Rulmenţi silentiosi, cu gaz sau sustentatie magnetică, sisteme de
control a suprimării semnăturii active sau vibraţiei, precum şi
echipamente care conţin astfel de rulmenţi, special concepuţi pentru
utilizări militare.
ML10. "Aeronave", vehicule aeriene nepilotate, motoare de aviaţie şi
echipamente aeronautice, echipamente şi componente aferente, special
concepute sau modificate pentru utilizări militare, după cum urmează:
a. "Aeronave" de lupta şi componente special concepute pentru acestea;
b. Alte "aeronave" special concepute sau modificate pentru utilizări
militare, incluzând cercetare aeriană, asalt, antrenament, transport,
desantare trupe sau echipamente militare, sprijin logistic şi
componente special concepute pentru acestea;
c. Motoare de aviaţie special concepute sau modificate pentru utilizări
militare şi componente special concepute pentru acestea;
d. Vehicule aeriene nepilotate şi echipamente aferente, special concepute
sau modificate pentru utilizări militare, după cum urmează, precum şi
componente special concepute pentru acestea:
1. Vehicule aeriene nepilotate inclusiv vehicule aeriene comandate de
la distanta şi vehicule autonome programabile;
2. Lansatoare de astfel de vehicule şi echipamente de sol aferente;
3. Echipamente aferente pentru comanda şi controlul acestora.
e. Echipamente aeronautice, inclusiv echipamente de realimentare în zbor
cu combustibil, special concepute pentru a fi utilizate de
"aeronavele" supuse controlului prin ML10.a. sau ML10.b. sau motoare
de aviaţie supuse controlului prin ML10.c. şi componente special
concepute pentru acestea;
f. Alimentatoare cu carburanţi sub presiune, echipamente de alimentare cu
carburanţi sub presiune, echipamente special concepute pentru a
facilita lucrul în spaţii înguste şi echipamente terestre, special
dezvoltate pentru "aeronavele" supuse controlului prin ML10.a. sau
ML10b. sau pentru motoarele de aviaţie supuse controlului prin
ML10.c.;
g. Echipamente de oxigen etanşe şi costume de compensare pentru
altitudini mari destinate a fi utilizate la "aeronave", costume de
suprasarcina, casti de protecţie şi masti de protecţie militare,
convertoare de oxigen lichid utilizate la "aeronave" sau rachete
dirijate, sisteme de catapultare şi dispozitive de activare a
cartuşului de catapultare pentru salvarea din "aeronave" a
personalului în caz de urgenta;
h. Paraşute folosite de combatanţi, pentru lansarea încărcăturilor sau
pentru reducerea vitezei "aeronavei", după cum urmează, precum şi
componente special concepute pentru acestea:
1. Paraşute pentru:
a. Lansarea precisa a combatanţilor în misiuni speciale;
b. Lansarea trupelor de desant;
2. Paraşute pentru materiale;
3. Paraşute planoare, paraşute de frânare, paraşute de frânare pentru
stabilizarea şi controlul poziţiei corpurilor aflate în cădere (de
exemplu capsule de recuperare, scaune catapultabile, bombe);
4. Paraşute extractoare utilizate la scaunele catapultabile pentru
deschiderea şi reglarea ciclului de umflare a paraşutelor de
avarie;
5. Paraşute de recuperare pentru rachete dirijate, vehicule aeriene
nepilotate sau vehicule spaţiale;
6. Paraşute pentru apropierea de zona aerodromului şi paraşute de
frânare pentru aterizare;
7. Alte paraşute militare;
i. Sisteme de pilotare automată pentru încărcături parasutate;
echipamente special concepute sau modificate pentru utilizări militare
pentru salturile cu deschidere controlată a parasutei la orice
înălţime, inclusiv echipamente de oxigen.
Nota 1 ML10.b. nu supune controlului "aeronavele" sau variante ale
acestor "aeronave" special concepute pentru utilizări militare
care:
a. Nu sunt configurate pentru utilizări militare şi nu sunt dotate
cu echipamente sau accesorii special concepute sau modificate
pentru utilizări militare; şi
b. Au fost certificate pentru utilizări civile de cdtre
autoritatea aeronautică civild a unui stat participant.
Nota 2 ML10.c. nu supune controlului:
a. Motoarele de aviaţie concepute sau modificate pentru utilizări
militare care au fost certificate pentru utilizare la o
"aeronava civilă" de către autoritatea aeronautică civilă a
unui stat participant sau componentele special concepute
pentru acestea;
b. Motoarele reversibile sau componentele special concepute
pentru acestea.
Nota 3 Controlul din ML10.b. şi ML10.c. asupra componentelor special
concepute şi al echipamentelor aferente pentru "aeronave"
nemilitare sau asupra motoarelor de aviaţie modificate pentru
utilizări militare se aplică numai pentru acele componente şi
echipamente militare aferente necesare pentru schimbarea
destinaţiei către utilizări militare.
ML11. Echipamente electronice special concepute pentru utilizări militare care
nu sunt supuse controlului în alta parte în Lista de armamente şi muniţie
şi componente special concepute pentru acestea.
Nota ML11. include:
a. Echipamente de contraacţiune şi de combatere a contraactiunii
electronice (adică echipamente concepute pentru introducerea
semnalelor inutile sau semnalelor eronate în radar sau în
receptoarele de radiocomunicaţii sau care împiedică sub orice
forma recepţia, funcţionarea sau eficacitatea receptoarelor
electronice ale adversarului, inclusiv echipamentele lor
aferente de contraacţiune), inclusiv echipamente de bruiaj şi de
combatere a bruiajului;
b. Tuburi cu reacordare rapida a frecvenţei (agilitate de
frecvenţă);
c. Sisteme sau echipamente electronice concepute fie pentru
supravegherea şi controlul spectrului electromagnetic pentru
culegerea informaţiilor militare sau pentru scopuri de
securitate, fie pentru combaterea unor astfel de operaţiuni de
supraveghere şi control;
d. Echipamente subacvatice de contraacţiune, inclusiv echipamente
de bruiaj şi provocare, acrustice şi magnetice şi echipamente de
inducere în eroare a adversarului, concepute să introducă
semnale inutile sau eronate în receptoarele sonar;
e. Echipamente pentru secretizarea prelucrării datelor, echipamente
pentru secretizarea datelor şi echipamente pentru secretizarea
canalelor de transmisiuni şi de semnalizare, utilizând procedee
de cifrare;
f. Echipamente de identificare, autentificare şi cifrare precum şi
echipamente pentru gestionare, generare şi distribuţie cifru.
ML12. Sisteme de arme cu energie cinetică de mare viteza şi echipamente
aferente, după cum urmează, precum şi componente special concepute pentru
acestea:
a. Sisteme de arme cu energie cinetică special concepute pentru
distrugerea sau abandonarea misiunii unei ţinte;
b. Instalaţii de evaluare şi testare special concepute şi modele de
testare, inclusiv ţinte şi aparatura de diagnosticare, pentru
testarea dinamică a proiectilelor şi sistemelor cu energie cinetică;
N.B. Pentru sistemele de arme care folosesc muniţie subcalibru sau care
folosesc numai propulsie chimică, precum şi pentru muniţia
aferentă, ML1. la ML4.
Nota 1 ML12 include următoarele, atunci când sunt special concepute
pentru sistemele de arme cu energie cinetică:
a. Sisteme de lansare propulsie capabile să accelereze mase mai
mari de 0,1 g la viteze de peste 1,6 km/s, în regim de tragere
foc cu foc sau automat;
b. Echipamente pentru producerea puterii primare, blindajului
electric, înmagazinarea energiei, controlul termic, dozarea,
comutarea sau manipularea combustibilului; interfeţe electrice
dintre sursa de putere, tun şi alte funcţii de comanda
electrică a turelei;
c. Sisteme pentru descoperirea, urmărirea ţintelor, conducerea
focului sau evaluarea gradului de distrugere a ţintei;
d. Sisteme de autodirijare, dirijare sau de propulsie deviata
(acceleraţie laterală) pentru proiectile.
Nota2 ML12 supune controlului sistemele de arme care utilizează oricare
din următoarele metode de propulsie:
a. Electromagnetică;
b. Electrotermică
c. Cu plasma;
d. Cu gaz uşor; sau
e. Chimică (în situaţia în care se utilizează în combinaţie cu
oricare din cele de mai sus).
Nota 3 ML12 nu supune controlului "tehnologia" privind inducţia
magnetică pentru propulsia continua a mijloacelor de transport
civile.
ML13. Echipamente, construcţii blindate sau de protecţie şi componente, după
cum urmează:
a. Plăci de blindaj după cum urmează:
1. Fabricate conform unui standard sau specificaţie militară; sau
2. Adecvate pentru utilizări militare.
b. Construcţii din materiale metalice sau nemetalice sau combinaţii ale
acestora, special concepute pentru a asigura protecţia balistică a
sistemelor militare;
c. Casti militare;
d. Veste antiglonţ şi costume de protecţie confecţionate conform
standardelor sau specificaţiilor militare, sau echivalente, precum şi
componente special concepute pentru acestea.
Nota 1 ML13.b. include materiale special concepute pentru a realiza
blindaje reactive la explozie sau pentru a construi adăposturi
militare.
Nota 2 ML13.c. nu supune controlului căştile convenţionale din oţel,
care nu sunt echipate cu, modificate sau concepute să accepte
orice tip de dispozitiv complementar.
Nota 3 ML13.d nu supune controlului costumele individuale blindate
pentru protecţia personalului şi accesoriile pentru acestea,
atunci când sunt purtate de cei care le folosesc.
N.B. Vezi de asemenea 1A005 din Lista produselor şi tehnologiilor
cu dubla utilizare.
ML14. Echipamente specializate pentru instruire militară sau pentru simularea
unor scenarii militare, precum şi componente şi accesorii special
concepute pentru acestea:
Notă tehnică
Termenul "echipament specializat pentru instrucţia militară" include
tipurile militare de echipamente de instruire pentru atac, zbor
operaţional, descoperire ţinte radar, generare de ţinte radar, executarea
tragerilor, acţiuni de lupta antisubmarin, simulare de zbor (inclusiv
centrifuge rotative pentru antrenamentul piloţilor sau astronauţilor),
utilizare radar, zbor instrumental, navigaţie, lansarea rachetelor,
utilizare echipamente ţintă, "aeronave" teleghidate, simulatoare de
armament, simulatoare de "aeronave" nepilotate şi unităţi mobile de
instrucţie.
Nota ML14. include generatoare de imagine şi sisteme inter-active cu
mediul pentru simulatoare atunci când sunt special concepute sau
modificate pentru utilizări militare.
ML15. Echipamente pentru formarea de imagini sau de contraacţiune, după cum
urmează, special concepute pentru utilizări militare, precum şi
componente şi accesorii special concepute pentru acestea:
a. Echipamente de înregistrare şi prelucrare a imaginii;
b. Camere fotografice şi de filmat, echipamente fotografice şi
echipamente de prelucrare a filmelor;
c. Echipamente intensificatoare de imagine;
d. Echipamente de obţinere a imaginilor în infraroşu sau spectrul termal;
e. Echipamente senzor radar de formare a imaginii;
f. Echipamente de contraacţiune sau de contra-contraacţiune pentru
echipamentele supuse controlului prin ML15.a. la ML15.e.
Nota ML15.f include echipamente concepute să perturbe funcţionarea
sau eficacitatea sistemelor militare de formare a imaginii sau
să reducă la minim asemenea efecte de degradare.
Nota 1 Termenul "componente special concepute" include următoarele
produse, atunci când sunt special concepute pentru utilizări
militare;
a. Tuburi convertoare de imagine în infraroşu;
b. Tuburi intensificatoare de imagine (altele decât cele din
prima generaţie);
c. Plăcute microcanal;
d. Tuburi camere TV pentru nivel de luminozitate scăzută;
e. Sisteme de detecţie (incluzând sistemele electronice de
interconectare sau citire);
f. Tuburi camere TV piroelectrice;
g. Sisteme de răcire pentru sistemele de formare a imaginii;
h. Obturatoarele cu declanşare electrică de tip fotocromic sau
electrooptic având un timp de obturare mai mic de 100 (mu)s,
cu excepţia obturatoarelor care constituie o parte esenţială a
unei camere ultrarapide;
i. Invertoare de imagine cu fibre optice;
j. Fotocatozi din semiconductoare compuse.
Nota 2 ML15. nu supune controlului "tuburile intensificatoare de imagine
din prima generaţie" sau echipamentele special concepute să
funcţioneze cu "tuburi intensificatoare de imagine din prima
generaţie".
N.B. Pentru statutul dispozitivelor de ochire care încorporează
"tuburi intensificatoare de imagine din prima generaţie"
vezi de asemenea ML1, ML2 şi ML.5.a.
N.B. Vezi de asemenea paragrafele 6.A.002.a.2. şi 6.A.002.b. din
Lista produselor şi tehnologiilor cu dubla utilizare.
ML16. Produse forjate, turnate şi alte semifabricate a căror folosire într-un
produs supus controlului este identificabilă prin compoziţia
materialului, geometrie sau funcţionare şi care sunt special concepute
pentru oricare dintre produsele supuse controlului prin ML1. la ML4.,
ML6., ML9., ML10., ML12. sau ML19.
ML17. Alte echipamente, materiale şi biblioteci, după cum urmează, precum şi
componente special concepute pentru acestea:
a. Aparate autonome de imersiune şi de deplasare sub apa, după cum
urmează:
1. Aparate (de reimprospatare a aerului) cu circuit închis sau
semi-închis special concepute pentru utilizări militare (adică
special concepute să fie nemagnetice.)
2. Componente special concepute pentru a fi folosite în transformarea
pentru utilizări militare a aparatelor cu circuit deschis;
3. Articole concepute exclusiv pentru utilizări militare împreună cu
aparate autonome de imersiune şi de deplasare sub apa;
b. Echipamente de construcţie, special concepute pentru utilizări
militare;
c. Accesorii, acoperiri şi tratamente pentru suprimarea semnăturii
(caracteristicilor specifice), special concepute pentru utilizări
militare;
d. Echipamente pentru unităţi de geniu, special concepute pentru a fi
folosite în zona acţiunilor militare;
e. "Roboti", controleri de "roboti" şi "efectori-finali" pentru "roboti",
având oricare din următoarele caracteristici:
1. Sunt special concepuţi pentru utilizări militare;
2. Sunt prevăzuţi cu mijloace de protecţie a conductelor hidraulice
împotriva perforarilor din exterior, datorate schijelor (de exemplu
încorporând conducte cu autoetansare) şi concepuţi pentru a folosi
fluide hidraulice cu puncte de aprindere la o temperatura mai mare
de 839 K (566 grade C); sau
3. Sunt special concepuţi sau prevăzuţi pentru a funcţiona în condiţii
de mediu supus acţiunii impulsurilor electromagnetice (EMP).
f. Biblioteci (baze de date conţinând parametri tehnici) special
concepute pentru utilizări militare, împreună cu echipamentele supuse
controlului prin Lista de armamente şi muniţii;
g. Echipamente de generare a puterii nucleare sau echipamente de
propulsie, incluzând "reactori nucleari", special concepuţi pentru
utilizări militare şi componente ale acestora special concepute sau
modificate pentru utilizări militare;
h. Echipamente şi materiale, acoperite sau tratate pentru suprimarea
semnăturii (caracteristicilor specifice), special concepute pentru
utilizări militare, altele decât cele supuse controlului în alta parte
în Lista de armamente şi muniţii;
i. Simulatoare special concepute pentru "reactori nucleari" militari;
j. Ateliere mobile de reparaţii special concepute pentru întreţinerea şi
repararea echipamentelor militare;
k. Generatoare de energie pentru câmpul de lupta special concepute pentru
utilizări militare; şi
l. Containere special concepute pentru utilizări militare.
Notă tehnică
Pentru scopurile din ML17., termenul de "biblioteca" (baze de date
conţinând parametri tehnici) semnifică o colecţie de informaţii tehnice
de natura militară, a carei consultare permite îmbunătăţirea
performantelor echipamentelor sau sistemelor militare.
ML18. Echipamente şi "tehnologie" pentru producţia produselor cuprinse în Lista
de armamente şi muniţii, după cum urmează:
a. Echipamente de producţie special concepute sau modificate pentru
realizarea de produse supuse controlului conform Listei de armamente
şi muniţii, precum şi componente special concepute pentru acestea;
b. Instalaţii special concepute pentru testarea mediului şi echipamente
special concepute pentru acestea, pentru omologarea, calificarea sau
încercarea produselor supuse controlului conform Listei de armamente
şi muniţii;
c. "Tehnologie" de producţie specifică, chiar dacă echipamentele folosite
de o asemenea "tehnologie" nu sunt supuse controlului;
d. "Tehnologie" specifică pentru proiectarea de instalaţii complete de
producţie, pentru asamblarea componentelor în acestea şi pentru
exploatarea, funcţionarea, întreţinerea şi repararea acestor
instalaţii, chiar dacă componentele lor nu sunt supuse controlului.
Nota 1 ML18.a. şi ML18.b. includ următoarele echipamente:
a. Instalaţii de nitrare de tip continuu;
b. Aparate de încercare utilizând forta centrifugă sau
echipamente având oricare din următoarele caracteristici:
1. Acţionate cu un motor sau cu motoare având puterea nominală
mai mare de 298 kW (400 CP);
2. Capabile de a purta o sarcind utila de 113 kg sau mai mare;
sau
3. Capabile de a imprima o acceleraţie centrifugă de 8 g sau
mai mare, la o sarcina utila de 91 kg sau mai mare;
c. Prese de deshidratare;
d. Prese de extrudare cu surub, special concepute sau modificate
pentru extrudarea explozivilor militari;
e. Maşini de tăiat pentru calibrarea substanţelor de propulsie
extrudate;
f. Tamburi rotativi (cuve rotative) având un diametru de 1,85 m
sau mai mare şi cu o capacitate de producţie de peste 227 kg;
g. Amestecătoare cu acţiune continua pentru substanţe solide de
propulsie;
h. Mori folosind energia fluidelor pentru măcinarea grosiera sau
fina a ingredientilor pentru explozivi militari;
i. Echipamente pentru obţinerea atât a sfericitatii cât şi a
uniformităţii dimensiunilor particulelor din pulberile
metalice menţionate la ML8.a.1;
j. Convertoare folosind curenţi de convectie pentru transformarea
materialelor menţionate la ML8.a.6.
Notă tehnică
Pentru scopurile din ML18. termenul "producţie" include
proiectarea, examinarea, fabricarea, testarea şi verificarea.
Nota 2 Termenul "produse cuprinse în Lista de armamente şi muniţii"
include:
a. 1. Produse care nu sunt supuse controlului dacă concentraţia
lor este inferioară celei specificate, după cum urmează:
a. Hidrazina (vezi ML8.a.18.);
b. "Explozivi militari" (vezi ML8.);
2. Produse care nu sunt supuse controlului, dacă sunt
inferioare din punct de vedere al caracteristicilor
tehnice, (adică materiale "superconductoare" care nu sunt
supuse controlului conform 1C005 din Lista produselor şi
tehnologiilor cu dubla utilizare; electromagneţi
"superconductori" care nu sunt supuşi controlului conform
3A001.e.3. din Lista produselor şi tehnologiilor cu dubla
utilizare; echipamente electrice "superconductoare" excluse
de la control conform ML20.b.);
3. Combustibili metalici şi oxidanţi traşi în forma laminara
din faza de vapori (vezi ML8.a.2.).
b. Termenul "produse cuprinse în Lista de armamente şi muniţii"
nu include:
1. Pistoale de semnalizare (vezi ML2.b.);
2. Substanţe excluse de la control conform Notei 3 de la ML7.;
3. Dozimetre individuale pentru controlul radiaţiilor (vezi
ML7.f.) şi masti de protecţie împotriva noxelor industriale
(vezi, de asemenea, Lista produselor şi tehnologiilor cu
dubla utilizare);
4. Acetilena, propan, oxigen lichid, difluoramina [HNF(2),
acid azotic fumans şi pulbere de azotat de potasiu (vezi
Nota 5 de la ML8.);
5. Motoare de aviaţie excluse de la control conform ML10.;
6. Casti convenţionale din oţel care nu sunt echipate,
modificate sau concepute să accepte orice tip de dispozitiv
accesoriu (vezi Nota 2 de la ML13.);
7. Echipamente adaptate pentru maşini industriale care nu sunt
supuse controlului cum ar fi maşini pentru acoperiri ce nu
sunt specificate în alta parte şi echipamente pentru
prelucrarea maselor plastice;
8. Muschete, puşti şi carabine fabricate până în anul 1938,
reproduceri de muschete, puşti şi carabine fabricate până
în anul 1890, revolvere, pistoale şi mitraliere fabricate
până în anul 1890 şi reproducerile acestora;
(Nota 2.b.8. de la ML18 nu permite exportul de
"tehnologie" sau de echipamente de producţie pentru arme de
calibru mic care nu sunt model vechi, chiar dacă se
utilizează pentru fabricarea reproducerilor modelelor de
arme vechi de calibru mic.)
Nota 3 ML18.d nu supune controlului "tehnologia" pentru scopuri civile
cum ar fi cel agricol, farmaceutic, medical, veterinar,
protecţia mediului, tratarea deşeurilor sau industria alimentara
(vezi Nota 5 de la ML7.)
ML19. Sisteme de arme cu energie dirijată (DEW), echipamente aferente sau de
contraacţiune şi modele de testare, după cum urmează, precum şi
componente special concepute pentru acestea:
a. Sisteme "laser" special concepute pentru distrugerea ţintei sau pentru
a determina ţinta să renunţe la misiune;
b. Sisteme cu fascicul de particule capabile să distruga ţinta sau să o
determine să renunţe la misiune;
c. Sisteme de radio frecvenţă (RF) de înalta putere capabile să distruga
ţinta sau să o determine să renunţe la misiune;
d. Echipamente concepute special pentru detectarea, identificarea sau
apărarea contra sistemelor supuse controlului conform ML19.a. la
ML19.c;
e. Modele pentru teste fizice şi rezultatele încercărilor aferente pentru
sistemele echipamentele şi componentele aflate sub controlul acestui
articol.
f. Sisteme laser cu emisie continua sau în impulsuri special concepute
pentru a provoca orbirea permanenta asupra privirii neprotejate, adică
ochilor descoperiţi sau asupra celor care au dispozitive pentru
corecţia vederii.
Nota 1 Sistemele de arme cu energie dirijată supuse controlului conform
ML19 includ sistemele a căror performanta deriva din utilizarea
controlată a:
a. "Laserilor" cu emisie continua sau în impulsuri de putere
suficienta pentru a realiza distrugeri similare celor
realizate de muniţia convenţionala;
b. Acceleratoarelor de particule care proiectează un fascicul de
particule încărcate sau neutre cu putere de distrugere;
c. Emiţătoarelor de fascicule cu radio frecvenţă în impulsuri de
putere mare sau de putere medie ridicată care produc câmpuri
suficient de intense pentru a scoate din uz circuitele
electronice ale unei ţinte aflate la distanta.
Nota 2 ML19. include următoarele echipamente, atunci când sunt special
concepute pentru sisteme de arme cu energie dirijată:
a. Echipamente pentru producerea puterii primare, înmagazinarea
sau comutarea energiei, condiţionarea puterii sau manipularea
combustibilului;
b. Sisteme pentru descoperirea sau urmărirea ţintei;
c. Sisteme capabile să evalueze avarierea, distrugerea sau
abandonarea misiunii de către ţintă;
d. Echipamente de dirijare, propagare sau focalizare a
fasciculului;
e. Echipamente cu posibilitate de baleiere rapida a fasciculului
pentru operaţiunile rapide asupra ţintelor multiple;
f. Sisteme optice adaptive şi dispozitive de conjugare a fazei;
g. Injectoare de curent pentru fascicule cu ioni negativi de
hidrogen;
h. Componente pentru acceleratoare pentru "utilizări spaţiale";
i. Echipamente pentru emiterea sub forma de con a fasciculelor de
ioni negativi;
j. Echipamente pentru controlul şi orientarea unui fascicul de
ioni de înalta energie;
k. Folii pentru "utilizări spaţiale" pentru neutralizarea
fasciculelor de izotopi negativi de hidrogen.
ML20. Echipamente criogenice şi "superconductoare", după cum urmează, precum şi
componente şi accesorii special concepute pentru acestea:
a. Echipamente special concepute sau configurate pentru a fi instalate pe
un vehicul pentru misiuni militare terestre, navale, aeriene sau
spaţiale, capabile să funcţioneze din mişcare şi să producă sau să
menţină temperaturi sub 103 K (-170 grade C);
Nota ML20.a. include sisteme mobile încorporând sau folosind
accesorii sau componente fabricate din materiale nemetalice sau
neconducatoare de electricitate, cum ar fi materialele plastice
sau materialele impregnate cu răşini epoxidice.
b. Echipamente electrice "superconductoare" (maşini rotative şi
transformatoare), special concepute sau configurate pentru a fi
instalate pe un vehicul pentru misiuni militare terestre, navale,
aeriene sau spaţiale şi capabile să funcţioneze din mişcare.
Nota ML20.b. nu supune controlului generatoarele homopolare hibride
de curent continuu care au armături metalice obişnuite cu un
singur pol şi care se rotesc într-un câmp magnetic produs de
înfăşurările superconductoare, dacă aceste înfăşurări
reprezintă singura componenta superconductoare a generatorului.
ML21. "Software", după cum urmează:
a. "Software"-ul special conceput sau modificat pentru "dezvoltarea",
"producţia" sau "utilizarea" echipamentelor sau materialelor supuse
controlului conform Listei de Armamente şi muniţii;
b. "Software" specific, după cum urmează:
1. "Software"-ul special conceput pentru:
a. Modelarea, simularea sau evaluarea sistemelor de arme militare;
b. "Dezvoltarea", controlul, întreţinerea sau actualizarea
"software"-ului încorporat în sistemele de arme militare;
c. Modelarea sau simularea scenariilor de operaţiuni militare care
nu sunt supuse controlului conform ML14.;
d. Aplicaţiile de comanda, comunicaţii, control şi informaţii
(C^3 I);
2. "Software" pentru determinarea efectelor armelor de război
convenţionale, nucleare, chimice sau biologice.
ML22. "Tehnologie" în conformitate cu Nota Generală privind Tehnologia din
Lista de armamente şi muniţii pentru "dezvoltarea", "producţia" sau
"utilizarea" produselor supuse controlului din Lista de armamente şi
muniţii, alta decât "tehnologia" supusă controlului prin ML7 şi ML18.
DEFINIŢIILE TERMENILOR DIN ANEXA NR. 2 Numerele din paranteza desemnează categoriile la care se referă definiţiile respective.
(ML7) "Adaptat pentru utilizare de război"
Orice modificare sau selecţie (cum ar fi puritatea,
stabilitatea la depozitare, virulenta, caracteristicile de
diseminare sau rezistenta la radiaţii ultraviolete) destinată
să crească eficienta în producerea de vătămări asupra oamenilor
sau animalelor, de degradări ale echipamentelor ori de
distrugeri ale culturilor sau mediului înconjurător.
(ML8) "Aditivi"
Substanţe utilizate în prepararea explozivilor în scopul
îmbunătăţirii proprietăţilor lor.
(ML8, "Aeronava"
ML9 şi Vehicul aerian cu aripi fixe, cu aripi cu geometrie variabila,
ML10) cu aripi rotative (elicopter), cu rotor pivotant sau cu aripi
pivotante. (Vezi, de asemenea, "aeronava civilă").
(ML10) "Aeronava civilă"
Acea "aeronava" care, potrivit destinaţiei sale, este
înregistrată în listele cu certificatele de navigabilitate
aeriană, publicate de autorităţile aviaţiei civile, şi este
utilizata în zboruri pe rute interne sau internaţionale
comerciale sau destinată unei utilizări civile legale,
particulare sau de afaceri. (Vezi, de asemenea, "aeronava".)
(ML7) "Agenţi pentru combaterea dezordinilor publice"
Substanţe care produc temporar efecte fizice iritante sau
incapacitante, ce dispar la scurt timp după terminarea
expunerii. Nu există riscuri semnificative de leziuni
permanente şi tratamentul medical este rareori necesar.
(ML4, "Amestecuri pirotehnice militare"
ML8) Amestecuri de combustibili şi oxidanţi solizi sau lichizi care,
atunci când sunt aprinse, dezvolta o reacţie chimică energetică
cu o viteză controlată pentru a produce timpi de întârziere
specifici, sau cantităţi determinate de căldura, zgomot, fum,
radiaţii în spectrul vizibil sau infraroşu. Substanţele
piroforice sunt o subclasa de materiale pirotehnice care nu
conţin oxidanţi, dar care se aprind spontan în contact cu
aerul.
(ML7) "Biocatalizatori"
Enzime pentru reacţii chimice sau biologice specifice sau alţi
compuşi biologici care sunt legaţi de agenţi de război chimic
şi care accelerează viteza de degradare a acestora.
NB. "Enzime" înseamnă "biocatalizatori" pentru reacţii chimice
specifice sau biochimice specifice.
(ML7) "Biopolimeri"
Macromolecule biologice, după cum urmează:
a. Enzime pentru reacţii chimice sau biochimice specifice;
b. Anticorpi monoclonali, policlonali sau antiidiotipici;
c. Receptori special concepuţi sau special prelucraţi;
d. Enzime pentru reacţii chimice sau biochimice specifice;
e. Anticorpi monoclonali, policlonali sau antiidiotipici;
f. Receptori special concepuţi sau special prelucraţi;
N.B.1 "Anticorpi antiidiolipici" înseamnă anticorpi care
sunt legaţi în punctele de legătura ale antigenei
specifice ale altor anticorpi.
N.B.2 "Anticorpi morroclonali" înseamnă proteine care sunt
legate la o antigena şi sunt produse de o singura
clona de celule.
N.B.3 "Anticorpi policlonali" însemna un amestec de
proteine care se leagă la o antigena specifică şi
care sunt produse de mai mult de o clona de celule.
N.B.4 "Receptor" înseamnă structuri macromoleculare
biologice capabile să fixeze liganzi, legătura cărora
afectează funcţiunile fiziologice.
(ML19) "Calificat pentru utilizare spatiala"
Condiţie îndeplinită de acele produse, care sunt concepute,
fabricate şi testate pentru a corespunde caracteristicilor
electrice, mecanice sau de mediu necesare pentru lansarea şi
desfăşurarea sateliţilor sau a sistemelor de zbor de mare
altitudine ce operează la altitudini de 100 km sau mai mari.
(NGT) "Cercetare ştiinţifică fundamentată"
Activitate experimentală sau teoretică desfăşurată în principal
în vederea obţinerii de noi cunoştinţe despre principiile
fundamentale ale fenomenelor sau faptelor observabile, care nu
este orientată în primul rând spre un scop sau obiectiv practic
specific.
(NGT "Dezvoltare"
toate Include toate fazele anterioare producţiei de serie, cum sunt:
categoriile) concepţia, cercetarea, proiectarea, analiza proiectării,
conceptele de proiectare, asamblarea şi testarea de
prototipuri, schemele pentru producţia pilot, datele de
proiectare, procesul de transformare a datelor de proiectare
într-un produs, proiectul configuraţiei, proiectele de
integrare, planurile generale.
(NGT) "Din domeniul public"
Pentru scopurile acestor liste înseamnă "tehnologia" sau
"software"-ul care a devenit accesibil fără restricţii privind
difuzarea lor viitoare.
N.B. Restricţiile de copyright nu fac ca "tehnologia" sau
"software "-ul să nu fie considerate "din domeniul
public".
(ML17) "Efectori finali" (dispozitive de extremitate)
Aceste dispozitive includ cleşti, "unităţi active de
prelucrare" şi orice alt mijloc de prelucrare fixat pe placa de
baza terminală a braţului de manipulare al unui "robot".
NB. "Unitate activa de prelucrare": un dispozitiv destinat
aplicării, relativ la piesa ce urmează a fi prelucrată, a
forţei de antrenare, a energiei de prelucrare sau a
senzorilor.
(ML8) "Explozivi militari"
Substanţe sau amestecuri de substanţe lichide, solide sau
gazoase care utilizate ca încărcături primare, auxiliare sau
principale în capetele de lupta, la demolări sau la alte
aplicaţii militare, sunt necesare pentru detonare.
(ML8, "Laser"
ML9, Un ansamblu de componente în măsura să producă în timp şi în
ML23) spaţiu lumina coerentă amplificată prin emisiune stimulată de
radiaţie.
(NGT) "Necesar"
Atunci când se aplică "tehnologiei" sau "software"-ului
desemnează numai acea parte a "tehnologiei" sau "software"-ului
care permite atingerea sau depăşirea parametrilor,
caracteristicilor sau funcţiunilor relative la performanţele
supuse controlului. Aceste "tehnologii" sau "software"
"necesare" pot fi comune pentru diferite produse.
(ML8) "Precursori"
Substanţe chimice specifice utilizate la fabricarea
explozivilor militari.
(NGT şi "Producţie"
toate Înseamnă toate fazele de producţie, cum ar fi: tehnologia de
categoriile) producţie, fabricarea, integrarea, asamblarea (montarea),
inspecţia, testarea, asigurarea calităţii.
(ML17) "Reactori nucleari"
Materiale din interiorul vasului reactor sau ataşate direct
acestuia, echipamente care controlează nivelul puterii din zona
activa şi componente care în mod normal conţin, vin în contact
direct sau controlează agentul primar de răcire a zonei active.
(ML17) "Robot"
Un mecanism de manipulare, de tipul cu traiectorie continua sau
punct cu punct, care poate utiliza senzori şi care prezintă
toate caracteristicile următoare:
a. este multifunctional;
b. este capabil să poziţioneze sau să orienteze materiale,
piese, scule sau dispozitive speciale prin intermediul unor
mişcări variabile în spaţiu tridimensional;
c. încorporează trei sau mai multe dispozitive de deservire cu
bucla închisă sau deschisă (inclusiv motoarele pas cu pas);
d. este dotat cu "programabilitate accesibila utilizatorului"
prin metoda de învăţare/redare (învaţă şi repetă) sau prin
intermediul unui calculator electronic care poate fi un
controler logic programabil, adică fără intervenţie
mecanică.
N.B. Definiţia de mai sus nu include următoarele dispozitive:
1. Mecanisme de manipulare cu comanda exclusiv manuală sau
controlabile prin telecomanda;
2. Mecanisme de manipulare cu secvenţă fixă, adică
dispozitive mobile automatizate ale căror mişcări sunt
programate şi limitate prin mijloace mecanice.
Mişcările programate sunt limitate mecanic prin
folosirea opritoarelor fixate, cum ar fi camele sau
tijele. Secvenţa de mişcări şi alegerea traiectoriilor
sau unghiurilor nu sunt variabile sau modificabile prin
mijloace mecanice, electronice sau electrice;
3. Mecanisme de manipulare cu secvenţă variabilă şi cu
comanda mecanică, adică dispozitive mobile
automatizate, ale căror mişcări sunt programate şi
limitate prin mijloace mecanice. Mişcările programate
sunt limitate mecanic prin opritoare fixate dar
reglabile, cum ar fi camele sau tijele. Secvenţa
mişcărilor şi alegerea traiectoriilor sau unghiurilor
sunt variabile în limitele configuraţiei programate.
Variaţiile sau modificările configuraţiei programate
(de ex. schimbarea camelor sau tijelor) pe una sau mai
multe axe de mişcare sunt realizate exclusiv prin
operaţii mecanice.
4. Mecanisme de manipulare cu secvenţă variabila ce nu
sunt servoasistate, adică dispozitive mobile
automatizate, ale căror mişcări sunt programate şi
limitate prin mijloace mecanice. Programul este
variabil, dar secvenţa este iniţiată numai de
semnalul binar provenind de la dispozitivele
electrice binare sau de la opritoarele reglabile cu
limitare mecanică.
5. Cărucioare macara cu platforma, definite ca sisteme
de manipulare funcţionând în coordonate carteziene,
construite ca parte integrantă a unui ansamblu
vertical de compartimente de înmagazinare şi
concepute pentru accesul la conţinutul acestor
compartimente în vederea stocării sau prelevării;
(ML18 şi "Superconductor"
ML20) Materiale (adică metale, aliaje sau compuşi), care-şi pot
pierde în totalitate rezistenţa electrică (adică pot căpăta o
conductivitate electrică infinită şi pot transporta curenţi
electrici foarte mari fără a produce căldura prin efectul
Joule).
N.B. Starea "superconductoare" a unui material este
caracterizată individual de o "temperatura critică", un
câmp magnetic critic, care este funcţie de temperatura şi
de densitatea critică a curentului, care este în acelaşi
timp funcţie de câmpul magnetic şi de temperatura.
(ML7) "Substanţe lacrimogene"
Substanţe care produc temporar efecte incapacitante sau
iritante ce dispar la scurt timp după terminarea expunerii.
(Toate "Software"
categoriile) O colecţie de unul sau mai multe "programe" sau "microprograme"
stocate pe orice suport accesibil.
N.B. "Microprograme": secvenţa de instrucţiuni elementare,
înregistrată într-o memorie specială, a cărei execuţie e
declanşată prin introducerea instrucţiunii sale de
referinţă într-un registru de instrucţiuni.
(NGT şi "Tehnologie"
toate Informaţii specifice necesare pentru "dezvoltarea", "producţia"
categoriile) sau "utilizarea" unui produs. Informaţiile iau forma de "date
tehnice" sau "asistenţa tehnică".
N.B.1 "Asistenta tehnică" se prezintă sub forma de
instrucţiuni, procedee practice, instruire, cunoştinţe
aplicate, servicii de consultanţa. "Asistenţă tehnică"
poate implica un transfer de "date tehnice".
N.B.2 "Datele tehnice" se prezintă sub forma unor fotocopii,
planuri, diagrame, modele, formule, tabele, proiecte şi
specificaţii tehnice, manuale şi instrucţiuni scrise sau
înregistrate pe suporţi sau dispozitive, cum ar fi
discuri, benzi, memorii numai pentru citire.
(ML15) "Tuburi intensificatoare de imagine din prima generaţie"
Tuburi cu focalizare electrostatică, utilizând la intrare şi
ieşire fibre optice sau plăcute cu suprafaţa din sticlă,
fotocatozi multialcalini (S-20 sau S-25), fără a avea
amplificarea cu plăcute microcanal.
(NGT) "Utilizare"
Exploatarea, instalarea (inclusiv instalarea pe amplasament),
întreţinerea (verificarea), repararea, revizia generală şi
modernizarea.
(ML7) "Vectori de expresie"
Purtători (de exemplu, o genă din plasmă sau un virus)
utilizaţi pentru a introduce material genetic în celule gazdă.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------