Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 46 din 16 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente nr. 39/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor
EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 17 noiembrie 2016
Având în vedere propunerile formulate de către Institutul Naţional de Statistică prin Adresa cu nr. 6.006 din 15 noiembrie 2016,
luând în considerare prevederile art. 111 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 104 alin. (1) şi (2), precum şi al art. 114 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 39/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 21 octombrie 2016, se modifică şi va avea următorul cuprins:
1. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
"Art. 7^1. - Institutul Naţional de Statistică asigură, unde este cazul, personalizarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării cu menţiuni privind data scrutinului, unitatea administrativ-teritorială, numărul circumscripţiei electorale, numărul secţiei de votare, denumirea competitorilor electorali, precum şi prenumele şi numele candidaţilor independenţi."
2. În tot cuprinsul anexelor nr. 1-22, sintagma "numele şi prenumele" se înlocuieşte cu sintagma "prenumele şi numele".
3. La anexele nr. 1-4, după litera k se introduce o nouă literă, litera l, cu următorul cuprins:
"l. Numărul ştampilelor cu menţiunea «VOTAT» []
Dispariţia uneia sau a mai multor ştampile se consemnează:
...........................................................
........................................................... ."
ART. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Autorităţii
Electorale Permanente,
Marian Muhuleţ
Contrasemnează:
---------------
Vicepreşedinte,
Constantin-Florin Mituleţu-Buică
Vicepreşedinte,
Marian Muhuleţ
Bucureşti, 16 noiembrie 2016.
Nr. 46.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: