Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, împreună cu mijloacele fixe, din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale. ART. 2 Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de inventar de la data transmiterii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 3 Se aprobă modificarea şi completarea corespunzătoare a anexelor nr. 8 şi 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Cosmin Costoiu p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Silviu Predoiu Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Bucureşti, 28 mai 2014. Nr. 453. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale unor imobile din domeniul public al statului care se transmit din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale
┌──────────┬───────────┬───────────┬─────────────────────────────────────┬───────────┬────────────┐
│Nr. M.F.P.│ Codul de │ Denumirea │ Datele de identificare │Anul │Valoarea de │
│ │clasificare│ ├──────────┬──────────────────────────┤dobândirii/│ inventar │
│ │ │ │Descrierea│ Adresa │dării în │ (în lei) │
│ │ │ │tehnică │ │folosinţă │ │
│ │ │ │(pe scurt)│ │ │ │
├──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 97026 │ 8.19.01 │ Clădire │ │Municipiul Bucureşti, │ 1889 │1.441.233 │
│ │ │ │ │str. Spiru Haret nr. 9-11 │ │ │
│ │ │ │ │şi 11A, sectorul 1 │ │ │
├──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 97027 │ 8.19.01 │ Clădire │ │Municipiul Bucureşti, │ 1889 │ 316.782 │
│ │ │ │ │str. Spiru Haret nr. 9-11 │ │ │
│ │ │ │ │şi 11A, sectorul 1 │ │ │
├──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 97053 │ 8.19.01 │ Teren │S = │Municipiul Bucureşti, │ 1988 │1.702.269,11│
│ │ │ │ 3.147 mp│str. Spiru Haret nr. 9-11 │ │ │
│ │ │ │ │şi 11A, sectorul 1 │ │ │
└──────────┴───────────┴───────────┴──────────┴──────────────────────────┴───────────┴────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.