Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale imobilului înregistrat la MF cu nr. 161164 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Universităţii din Oradea, ca urmare a reevaluării întocmite în condiţiile legii şi a înscrierii în cartea funciară, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Ministerul Educaţiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificările şi completările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul educaţiei, Sorin-Mihai Cîmpeanu Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 30 martie 2022. Nr. 445. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Universităţii din Oradea din coordonarea Ministerului Educaţiei, pentru care se actualizează valoarea de inventar şi caracteristicile tehnice
┌──────────────────────────────┬──────────────┬──────────┬─────────────┐
│Ordonator principal de credite│ │13729380 │Ministerul │
│ │ │ │Educaţiei │
├──────────────────────────────┼──────────────┼──────────┼─────────────┤
│Ordonator terţiar de credite │ │4287939 │Universitatea│
│ │ │ │din Oradea │
├──────────────────────────────┴──────────────┴──────────┴─────────────┤
│Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public) │
│Elemente de identificare │
├──────┬────────────┬──────────┬──────────────┬──────────┬─────────────┤
│ │ │Denumirea │Descrierea │ │ │
│ │ │bunului │tehnică │Valoarea │ │
│Nr. MF│Codul de │care face │actualizată │de │Adresa │
│ │clasificaţie│obiectul │din cartea │inventar -│ │
│ │ │actului │funciară │lei - │ │
│ │ │normativ │ │ │ │
├──────┼────────────┼──────────┼──────────────┼──────────┼─────────────┤
│ │ │ │Construcţie: │ │ │
│ │ │ │nr. niveluri │ │ │
│ │ │ │6; S │ │ │
│ │ │ │construită la │ │ │
│ │ │ │sol = 588 mp; │ │ │
│ │ │ │S construită │ │ │
│ │ │ │desfăşurată: │ │ │
│ │ │ │3.500 mp; corp│ │ │
│ │ │ │A - sediul │ │ │
│ │ │ │Facultăţii de │ │ │
│ │ │ │Construcţii şi│ │ │
│ │ │ │Arhitectură - │ │ │
│ │ │ │săli de curs, │ │ │
│ │ │ │laboratoare, │ │ │
│ │ │ │birouri, │ │ │
│ │ │ │în regim S + P│ │ │
│ │ │ │+ 4E, nr. │ │ │
│ │ │ │cadastral │ │ │
│ │ │ │166416-C1; │ │ │
│ │ │ │construcţie: │ │ │
│ │ │ │nr. niveluri │ │ │
│ │ │ │3; S │ │ │
│ │ │ │construită la │ │ │
│ │ │ │sol: 475 mp, S│ │ │
│ │ │ │construită │ │ │
│ │ │ │desfăşurată: │ │ │
│ │ │ │1.202 mp; corp│ │ │
│ │ │ │B - săli de │ │ │
│ │ │ │curs, │ │ │
│ │ │ │laboratoare, │ │ │
│ │ │ │birouri, în │ │ │
│ │ │ │regim Sp + P +│ │ │
│ │ │ │1E, nr. │ │ │
│ │ │ │cadastral │ │ │
│ │ │ │166416-C2; │ │ │
│ │ │ │construcţie: S│ │ │
│ │ │ │construită la │ │ │
│ │ │ │sol: 37 mp; │C1 = │ │
│ │ │ │post de │4.639.490;│ │
│ │ │ │transformare, │C2 = │ │
│ │ │ │în regim P, │1.579.792;│Judeţul │
│ │ │ │nr. cadastral │C3 = │Bihor, │
│ │ │ │166416-C3; │48.629; C4│municipiul │
│ │ │Spaţii de │construcţie: S│= 184.002;│Oradea, str. │
│161164│8.26.10 │învăţământ│construită la │C5 = │Barbu │
│ │ │ │sol: 140 mp, │78.858; C6│Ştefănescu │
│ │ │ │punct termic, │= 105.144;│Delavrancea │
│ │ │ │în regim P, │C7 = │nr. 4 │
│ │ │ │nr. cadastral │1.934.654;│ │
│ │ │ │166416-C4; │Teren = │ │
│ │ │ │construcţie: S│2.591.173 │ │
│ │ │ │construită la │ │ │
│ │ │ │sol: 50 mp; │ │ │
│ │ │ │copertină, nr.│ │ │
│ │ │ │cadastral │ │ │
│ │ │ │166416-C5; │ │ │
│ │ │ │construcţie: │ │ │
│ │ │ │nr. niveluri: │ │ │
│ │ │ │2, S │ │ │
│ │ │ │construită la │ │ │
│ │ │ │sol 40 mp, S │ │ │
│ │ │ │construită │ │ │
│ │ │ │desfăşurată 80│ │ │
│ │ │ │mp; gang, în │ │ │
│ │ │ │regim P + E, │ │ │
│ │ │ │nr. cadastral │ │ │
│ │ │ │166416-C6; │ │ │
│ │ │ │construcţie: │ │ │
│ │ │ │nr. niveluri: │ │ │
│ │ │ │3; │ │ │
│ │ │ │S construită │ │ │
│ │ │ │la sol: 503 │ │ │
│ │ │ │mp; │ │ │
│ │ │ │construcţie: S│ │ │
│ │ │ │construită │ │ │
│ │ │ │desfăşurată: │ │ │
│ │ │ │1.472 mp; corp│ │ │
│ │ │ │D - │ │ │
│ │ │ │amfiteatre, │ │ │
│ │ │ │laboratoare, │ │ │
│ │ │ │birouri, │ │ │
│ │ │ │administrativ,│ │ │
│ │ │ │în regim S + P│ │ │
│ │ │ │+ E, nr. │ │ │
│ │ │ │cadastral │ │ │
│ │ │ │166416-C7; │ │ │
│ │ │ │teren: S teren│ │ │
│ │ │ │= 3.500 mp; CF│ │ │
│ │ │ │nr. 166416 │ │ │
├──────┴────────────┴──────────┴──────────────┼──────────┼─────────────┤
│TOTAL ANEXĂ │11.161.742│ │
└─────────────────────────────────────────────┴──────────┴─────────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.