Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 443 din 30 iunie 2017 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 516 din 4 iulie 2017
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, ale Regulamentului delegat 2015/1.366 al Comisiei din 11 mai 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1.368 al Comisiei din 6 august 2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol, ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/1.102 a Comisiei din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019, denumit în continuare Program, prevăzut în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă Normele de aplicare a Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, prevăzute în anexa nr. 2.
ART. 3
Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019, este de 97.626 mii lei, din care suma de 48.813 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 1.102 din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi distribuită astfel:
a) pentru anul 2017: 32.542 mii lei;
b) pentru anul 2018: 32.542 mii lei;
c) pentru anul 2019: 32.542 mii lei.
ART. 4
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul finanţelor publice,
Ionuţ Mişa
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleşcanu
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Victor Negrescu
Bucureşti, 30 iunie 2017.
Nr. 443.
ANEXA NR. 1
PROGRAM NAŢIONAL APICOL din 30 iunie 2017
ANEXA NR. 2
NORME din 30 iunie 2017
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: