Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 433 din 28 mai 2020  pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 433 din 28 mai 2020 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 467 din 2 iunie 2020
    Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 7 alineatul (9), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) să fie autorizate şi să facă dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare;"

    2. La articolul 7, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:
    "(9^1) Documentele prin care se face dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare, prevăzute la alin. (9) lit. b) se transmit/se depun la casele de asigurări de sănătate până cel târziu la data de 15 iunie 2020."



    ART. II
    În contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare, până la data de 30 septembrie 2020 se implementează următoarele măsuri:
    a) serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare specifice, dispozitivele medicale şi altele asemenea din cadrul programelor naţionale de sănătate curative se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia prevăzute la art. 223 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) pentru serviciile medicale şi materialele sanitare specifice înregistrate/eliberate off-line din cadrul programelor naţionale de sănătate curative nu este obligatorie transmiterea în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora, în Platforma informatică a asigurărilor de sănătate;
    c) pentru situaţiile prevăzute la lit. a) şi b) nu se aplică reglementările privind validarea şi decontarea serviciilor, prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare, respectiv transmiterea acestora în PIAS în termen de 3 zile lucrătoare, precum şi cele privind sancţiunile aplicabile, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare;
    d) măsurile prevăzute la lit. a)-c) - pentru unităţile sanitare cu paturi, furnizorii de servicii medicale paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă se aplică până la data de 30 iunie 2020.“


    ART. III
    Până la data de 30 septembrie 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, medicul de familie poate emite prescripţie medicală, în continuare, pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise bolnavilor de către medicul specialist - scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, şi pentru medicamentele, eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, care până la data instituirii stării de urgenţă erau prescrise de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. IV
    (1) Unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă, pe perioada stării de urgenţă, respectiv, după încetarea stării de urgenţă, bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin unităţi sanitare cu paturi care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula programe naţionale de sănătate curative până la data de 30 iunie 2020, fără a fi necesară nominalizarea acestora în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative.
    (2) Începând cu data de 1 iulie 2020, unităţile prevăzute la alin. (1) pot derula în continuare programe naţionale de sănătate curative în condiţiile respectării metodologiei de selecţie a unităţilor de specialitate prevăzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative.

    ART. V
    Până la data de 30 iunie 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru unităţile de specialitate care acordă servicii de dializă în cadrul Programului naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul sănătăţii,
                    Nelu Tătaru
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 28 mai 2020.
    Nr. 433.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016