Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Buşteni“, judeţul Prahova, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Transport 2021-2027, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Constantin-Gabriel Bunduc, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 10 mai 2023. Nr. 425. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Buşteni“ Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./Consiliul Judeţean Prahova Amplasament: judeţul Prahova
┌─────────────────┬──────────┬─────────┐
│Valoarea totală a│838.287 │ │
│investiţiei │mii lei │ │
│(inclusiv TVA): │ │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│(în preţuri la │ │ │
│data de 1.11.2022│ │ │
│/pentru 1 euro = │ │ │
│4,9134 lei), │ │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│din care C + M │694.299 │ │
│(inclusiv TVA): │mii lei │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│Durata de │ │ │
│execuţie a │36 de luni│ │
│obiectivului de │ │ │
│investiţie: │ │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│Eşalonarea │ │ │
│investiţiei (INV/│ │ │
│C + M): │ │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│ │ANUL II: │ANUL III:│
│ANUL I: INV: │INV: │INV: │
│220.000 mii lei │310.000 │308.287 │
│ │mii lei │mii lei │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│C + M: 150.000 │C + M: │C + M: │
│mii lei │280.000 │264.299 │
│ │mii lei │mii lei │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│Capacităţi: │ │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│lungime drum: │9,434 km │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│lăţime platformă:│9,50-10,00│ │
│ │m │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│structuri (poduri│17 buc. │ │
│/pasaje): │ │ │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│amenajare │ │ │
│intersecţii la │14 buc. │ │
│nivel: │ │ │
└─────────────────┴──────────┴─────────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului „Cod de proiectare seismică P100-1/2013“, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţie se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Transport 2021-2027, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.