Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 42 din 11 iunie 2024 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Ura nu îşi are locul aici: o Europă unită împotriva urii - JOIN (2023) 51
EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 552 din 13 iunie 2024
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 164-189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/349, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 28 mai 2024, Camera Deputaţilor:
1. susţine Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu referitoare la o Europă unită împotriva urii;
2. reaminteşte prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană, conform cărora Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, valori comune statelor membre într-o societate caracterizată de pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi; aceste prevederi nu sunt un dat, ele trebuie susţinute şi apărate de către toţi şi în orice împrejurare;
3. subliniază că aspectele care fac din Europa o societate atât de diversă contribuie la forţa sa economică, la poziţia sa competitivă pe plan internaţional şi la rezilienţa sa pe multiple planuri; discursul bazat pe ură erodează acest fundament;
4. recomandă sprijinirea activităţilor cetăţenilor de cunoaştere a întregii game de comunităţi diferite ce formează societatea europeană şi a împărtăşirii valorilor cultural-artistice ale acestora;
5. recomandă promovarea valorii artistice şi sociale a lăcaşurilor de cult, pentru a intensifica sprijinul comunităţilor locale pentru prevenirea atacurilor violente asupra acestora;
6. subliniază că lupta împotriva discursului motivat de ură trebuie condusă în mod proporţional şi echilibrat, pentru a nu afecta libertatea de exprimare;
7. propune iniţierea de dezbateri la nivel european pentru a face cunoscută pe o scară cât mai largă Recomandarea Comisiei Europene referitoare la promovarea implicării şi a participării efective a cetăţenilor şi a organizaţiilor societăţii civile la procesele de elaborare a politicilor publice, precum şi pentru a stimula un răspuns extins al societăţii civile;
8. subliniază că violenţa online prilejuită de discursul motivat de ură, xenofobie şi rasism pe canale online, atât uman, cât şi prin sisteme automatizate, necesită studii suplimentare pentru a formula un răspuns normativ ferm adaptat tehnic, dar care să nu excedeze limitele a ceea ce este necesar;
9. recomandă intensificarea legăturilor culturale şi economice cu comunităţi şi mici afaceri din Africa şi Asia, pentru a stimula cunoaşterea şi respectul reciproc, precum şi pentru aprecierea legăturilor cu acestea, în vederea diminuării suspiciunilor nejustificate privind influenţa străină de ambele părţi;
10. consideră oportună intensificarea eforturilor de combatere a urii sub toate formele sale, prin consolidarea acţiunilor din cadrul politicilor europene privind securitatea şi apărarea, digitalizarea, educaţia, cultura şi sportul;
11. consideră că este necesară intensificarea acţiunilor în vederea identificării condiţiilor care favorizează folosirea discursului de incitare la ură.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 iunie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
Bucureşti, 11 iunie 2024.
Nr. 42.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: