Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 400 din 16 aprilie 2025  pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 400 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 352 din 22 aprilie 2025
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul salariaţilor din instituţiile publice se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere de vacanţă, în cuantumul şi condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie."

    2. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Pentru anul 2025, salariaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă şi optează pentru acordarea voucherelor de vacanţă îşi exprimă în scris angajamentul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, de a le utiliza pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea totală a fiecărui pachet de servicii turistice achiziţionat, respectiv cel mult 800 de lei pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puţin 1.600 de lei. Suma corespunzătoare voucherelor de vacanţă pe anul 2025, în valoare de 800 de lei, poate fi folosită fracţionat."

    3. La articolul 16, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Unităţile emitente încheie contracte numai cu unităţile afiliate care deţin licenţă de turism sau certificat de clasificare, după caz, emise de autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului şi care sunt valabile la data încheierii contractului.
(4) Lista unităţilor turistice autorizate va fi transmisă unităţilor emitente de către autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului prin publicarea pe site-ul oficial propriu."

    4. După anexa nr. 12 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 13, al cărei cuprins este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
    5. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 28
    Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice."





                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Viceprim-ministru, ministrul finanţelor,
                    Tánczos Barna
                    Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului,
                    Bogdan-Gruia Ivan
                    Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale,
                    Simona Bucura-Oprescu

    Bucureşti, 16 aprilie 2025.
    Nr. 400.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 13 la normele metodologice)
    DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
    Subsemnatul/a, ............., având funcţia de ......, în cadrul ............., CNP ............, cu domiciliul în .........., str. ......... nr. ...., bl. ......, sc. ....., et. ...., ap. ....., judeţul/sectorul ..........., cunoscând prevederile art. 326 - Falsul în declaraţii din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar următoarele:
    1. Optez pentru acordarea voucherelor de vacanţă în cuantumul şi condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
    2. Mă angajez să utilizez voucherele de vacanţă pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea totală a fiecărui pachet de servicii turistice achiziţionat, respectiv cel mult 800 de lei pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puţin 1.600 de lei. Suma corespunzătoare voucherelor de vacanţă pe anul 2025, în valoare de 800 de lei, poate fi folosită fracţionat.

    Data ...................
    Semnătura

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016