Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015 de deschidere a depozitării private pentru carnea de porc şi de stabilire în avans a cuantumului ajutorului, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se acordă ajutor financiar operatorilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015 de deschidere a depozitării private pentru carnea de porc şi de stabilire în avans a cuantumului ajutorului, coroborate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. a) şi ale art. 28 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole. (2) Finanţarea sumelor aprobate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, ce reprezintă ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc, se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului european de garantare agricolă - FEGA şi se prefinanţează, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015. ART. 2 (1) Valoarea totală a ajutorului financiar stabilit în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc este în limita sumei de 309.500 euro, cursul de schimb fiind cel anunţat de Banca Centrală Europeană, potrivit prevederilor Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea şi închiderea conturilor, garanţiile şi utilizarea monedei euro. (2) APIA este autoritatea competentă pentru aplicarea măsurii de acordare a ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc. ART. 3 (1) Ajutorul prevăzut la art. 2 se acordă pentru cererile privind ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc depuse începând cu data stabilită la art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015, până la data stabilită la art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/132 al Comisiei din 1 februarie 2016 de stabilire a datei-limită de depunere a cererilor de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015. (2) Ajutorul prevăzut la art. 2 se acordă cu respectarea prevederilor art. 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015. ART. 4 Prevederile prezentei hotărâri se aplică persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoanelor juridice, plătitoare de TVA, denumite operatori, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008. ART. 5 Lista categoriilor de produse eligibile pentru ajutor financiar, sumele corespunzătoare şi perioadele de depozitare, potrivit anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 6 (1) APIA elaborează metodologia de aplicare a măsurii, ghidul solicitantului, formularistica de solicitare, înregistrare, centralizare şi procedurile de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2.334 al Comisiei din 14 decembrie 2015, documente ce se aprobă prin decizie de către directorul general al APIA. (2) APIA pune la dispoziţia solicitanţilor formularistica şi documentaţia necesare aplicării corecte a măsurii de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc şi le afişează pe site-ul oficial al APIA. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu Bucureşti, 2 iunie 2016. Nr. 398. ANEXĂ LISTA categoriilor de produse eligibile pentru ajutor financiar, sumele corespunzătoare şi perioadele de depozitare
┌─────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────┬────────────────────┬─────────────────────┐
│ Categorii │ Produse pentru care se acordă ajutor │Cuantumul ajutorului│Cuantu-│Cantităţi pentru │ Valoarea totală │
│ de produse │ │pentru o perioadă de│muri │care se solicită │ a ajutorului │
│ │ │depozitare de │zilnice│ajutor pentru │ (euro) │
│ │ │ (euro/tonă) │(euro/ │depozitarea privată │ │
│ │ │ │tonă pe│a cărnii de porc │ │
│ │ │ │zi) │(tone) │ │
│ │ ├──────┬──────┬──────┤ ├──────┬──────┬──────┼───────┬──────┬──────┤
│ │ │90 de │120 de│150 de│ │90 de │120 de│150 de│90 de │120 de│150 de│
│ │ │zile │zile │zile │ │zile │zile │zile │zile │zile │zile │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 1 │Semicarcase fără picioarele anterioare, │ 274 │ 291 │ 307 │ 0,54 │ - │ - │ │ │ │ │
│ex 0203 11 10│coadă, rinichi, fleică şi măduva spinării*1) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │Carcase întregi de animale cu o greutate de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │până la 20 kg │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 2 │Jamboane Spete │ 304 │ 318 │ 332 │ 0,47 │ │ │ │ │ │ │
│ex 0203 12 11│Părţi anterioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ex 0203 12 19│Spinări, cu sau fără ceafă, sau numai ceafă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ex 0203 19 11│separată, spinări cu sau fără cotlet*2), *3) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ex 0203 19 13│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 3 │Picioare, spete, părţi anterioare, spinări cu│ 335 │ 350 │ 364 │ 0,49 │ 700 │ │ │234.500│ │ │
│ex 0203 19 55│sau fără ceafă, sau numai ceafă separată, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │spinări cu sau fără cotlet, dezosate *2), *3)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 4 │Piept, întreg sau tăiat dreptunghiular │ 250 │ 264 │ 278 │ 0,47 │ 300 │ │ │ 75.000│ │ │
│ex 0203 19 15│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 5 │Piept, întreg sau tăiat dreptunghiular, fără │ 269 │ 284 │ 298 │ 0,48 │ │ │ │ │ │ │
│ex 0203 19 55│şorici şi coaste │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 6 │Părţi tranşate din "mijloc", cu sau fără │ 272 │ 288 │ 304 │ 0,53 │ │ │ │ │ │ │
│ex 0203 19 55│şorici sau grăsime, dezosate*4) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤
│Categoria 7 │Slănină cu sau fără şorici*5) │ 168 │ 175 │ 182 │ 0,24 │ │ │ │ │ │ │
│ex 0209 10 11│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────────────┴─────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴───────┴──────┴──────┴──────┴───────┴──────┴──────┘
────────── *1) Se poate acorda ajutor şi pentru semicarcase prezentate sub formă de bucăţi Wiltshire, adică fără cap, maxilar superior, falcă, picioare, coadă, osânză, rinichi, muşchi file, omoplat, stern, coloana vertebrală, os pelvian şi diafragmă. *2) Spinările şi ceafa pot avea sau nu şorici, dar stratul de grăsime de pe acestea nu poate depăşi 25 mm grosime. *3) Cantitatea contractată poate conţine orice combinaţie a produselor menţionate. *4) Prezentate în acelaşi fel ca produsele încadrate la codul NC 0210 19 20. *5)Ţesut adipos proaspăt care se acumulează sub şorici şi aderă la acesta, indiferent de partea de porc de la care provine; dacă este prezentat cu şorici, greutatea ţesutului adipos trebuie să depăşească greutatea şoriciului.────────── -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.