Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 392 din 13 mai 2014  privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 392 din 13 mai 2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 16 mai 2014

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. II şi III din Legea nr. 9/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    (1) Prezentul articol reglementează elementele tehnice necesare despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.
    (2) Valoarea totală a despăgubirii prevăzută la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă, se majorează cu suma de 222.231,94 lei, care reprezintă cumulul despăgubirilor rezultate din necesitatea recalculării despăgubirilor acordate pentru 4 deponenţi, din neincluderea în lista iniţială a unui deponent, precum şi al despăgubirilor rezultate din 6 hotărâri judecătoreşti executorii.
    (3) Valoarea totală a despăgubirii prevăzută la alin. (2) este calculată de către C.E.C. BANK - S.A., prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de C.E.C. BANK - S.A. pe perioada în care a fost acordată.
    (4) Suma reprezentând despăgubirea prevăzută la alin. (2) este asigurată de Ministerul Finanţelor Publice printr-o emisiune de titluri de stat pe numele C.E.C. BANK - S.A., de valoare nominală totală egală cu valoarea totală a despăgubirii, în data de 4 august 2014. Titlurile de stat sunt nenegociabile, nepurtătoare de dobândă şi au scadenţa la 3 septembrie 2014.
    (5) Valoarea nominală individuală a fiecărui titlul de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii, determinată potrivit prevederilor alin. (3), pe numele fiecăruia dintre deponenţi.
    (6) La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor Publice procedează la răscumpărarea acestora, prin plata pe numele C.E.C. BANK - S.A. a sumei de 222.231,94 lei, reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise.
    (7) Pentru a intra în posesia sumelor reprezentând valoarea despăgubirii, deponenţii C.E.C. BANK - S.A., mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta, în original, următoarele documentele, după caz: cec cu sumă limitată, un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale.
    ART. 2
    (1) Prezentul articol reglementează elementele tehnice necesare despăgubirii persoanelor fizice care după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., denumită în continuare B.R.D. - S.A., cu acelaşi scop.
    (2) În vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pentru achiziţionarea de autoturisme şi ulterior le-au transferat la B.R.D. - S.A. cu acelaşi scop, potrivit ordonanţei, Ministerul Finanţelor Publice procedează la emisiuni de titluri de stat în limita unui plafon de 100.000.000 lei. Emisiunea de titluri de stat va avea loc la data de 4 august 2014 cu scadenţă în data de 3 septembrie 2014. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă.
    (3) Sumele reprezentând despăgubirile prevăzute la alin. (2) sunt asigurate de Ministerul Finanţelor Publice prin emisiuni de titluri de stat pe numele B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. de valori nominale totale egale cu valorile totale ale despăgubirilor, potrivit art. 12 din ordonanţă, şi sunt compuse din:
    a) valorile totale ale despăgubirilor calculate cu raportare la perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 1990 până la 31 decembrie 2013, pentru deponenţii care au depus sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. înainte de data de 1 ianuarie 1990;
    b) valorile totale ale despăgubirilor calculate cu raportare la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii până la data de 31 decembrie 2013, pentru deponenţii care au depus sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. între 1 ianuarie 1990 şi 15 februarie 1992;
    c) valorile totale ale despăgubirilor pentru deponenţii cărora li s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în mod expres prin hotărâri judecătoreşti executorii, dar li s-a dispus plata acestor despăgubiri în baza art. 2 şi 3 din ordonanţă.
    (4) Valorile totale ale despăgubirilor potrivit alin. (3) lit. a) şi b) sunt calculate de către B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. prin indexarea sumelor transferate de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. la B.R.D. - S.A., după cum urmează: din suma transferată la B.R.D. - S.A. se va deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pe perioada în care a fost acordată, valoarea rezultată se indexează cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, ulterior deducându-se dobânda legală bonificată de B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. pe perioada în care a fost acordată.
    (5) Valoarea nominală individuală a fiecărui titlul de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii determinată potrivit prevederilor alin. (3) şi (4) pe numele fiecăruia dintre deponenţi, cu excepţia deponenţilor prevăzuţi la alin. (3) lit. c) pentru care valorile nominale individuale au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti executorii.
    (6) În calculul valorii totale a despăgubirii, conform alin. (3), nu sunt incluse despăgubirile încasate de deponenţi ca urmare a executărilor silite asupra conturilor statului sau prin plată voluntară.
    (7) În cazul în care deponenţii au efectuat mai multe depuneri la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. până la data transferului la B.R.D. - S.A., încadrându-se astfel în prevederile alin. (3) lit. a) şi lit. b), calculul despăgubirii se va face de către B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. distinct pentru fiecare depozit, C.E.C. BANK - S.A. neavând nicio responsabilitate în acest sens.
    (8) În calculul despăgubirilor nu sunt incluse depunerile de sume efectuate la B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. ulterior datei transferului depozitelor de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. la B.R.D. - S.A.
    (9) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pentru achiziţionarea de autoturisme şi ulterior le-au transferat la B.R.D. - S.A. cu acelaşi scop, în vederea calculării despăgubirii aşa cum se menţionează în Legea nr. 9/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme trebuie să se prezinte la cea mai apropiată unitate B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. cu documente doveditoare, în original, ale sumei depuse sau transferate, după caz, astfel: cec cu sumă limitată şi/sau dovada transferului depozitului de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. la B.R.D. - S.A., la care se adaugă un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe propria răspundere autentificată notarial că nu au încasat despăgubirea.
    (10) B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. reţine în original documentele doveditoare ale sumei depuse şi transferate de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
    (11) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pentru achiziţionarea de autoturisme şi ulterior le-au transferat la B.R.D. - S.A. cu acelaşi scop, care au obţinut dreptul la despăgubire în urma hotărârilor judecătoreşti executorii, trebuie să depună la Ministerul Finanţelor Publice o copie legalizată de instanţa judecătorească emitentă de pe hotărârea judecătorească executorie, însoţită de o cerere pentru despăgubirea în baza acesteia sau, după caz, pentru despăgubirea prin emisiuni de titluri de stat. După verificarea de către Ministerul Finanţelor Publice, acestea vor fi transmise la B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A.
    (12) Termenele prevăzute la alin. (9) şi (11) nu sunt termene de decădere din drepturi şi nu afectează dreptul la despăgubire. Despăgubirile se vor acorda prin emisiuni de titluri de stat ulterioare.
    (13) Pentru emisiunile de titluri de stat care se vor efectua ulterior, în limita plafonului stabilit de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, datele de emisiune şi scadenţă se menţionează în prospectele de emisiune a titlurilor de stat.
    (14) La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor Publice procedează la răscumpărarea acestora, prin plata către B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. a sumei reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise. Această plată se va face în contul B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A., iar banca evidenţiază încasarea într-un cont destinat în mod special acţiunii de despăgubire, cont nepurtător de dobândă şi de comisioane, din care se vor pune la dispoziţia persoanelor fizice sumele aferente despăgubirilor individuale.
    (15) Pentru a intra în posesia sumelor reprezentând valoarea despăgubirii, toţi deponenţii îndreptăţiţi, mandatarii sau succesorii legali ai acestora se vor prezenta la orice unitate B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. cu un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz.
    ART. 3
    (1) Persoanele fizice îndreptăţite care au transferat depozitele de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. la B.R.D. - S.A. şi cărora în urma hotărârilor judecătoreşti executorii li se dispune plata despăgubirilor în baza art. 2 şi 3 din ordonanţă, fără a se stabili cuantumul acestor despăgubiri, beneficiază de modul de calcul al despăgubirilor stabilit conform art. 2 şi vor fi despăgubite prin emisiuni de titluri de stat.
    (2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), precum şi în cazul persoanelor cărora li s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în mod expres prin hotărâri judecătoreşti executorii, pentru care despăgubirea acestora se efectuează în intervalul dintre data emisiunii şi data scadenţei titlurilor de stat conform prezentei hotărâri, numărul deponenţilor care beneficiază de despăgubire se diminuează în mod corespunzător, iar valoarea nominală totală calculată conform art. 2 se ajustează ca urmare a eliminării din evidenţă a persoanelor care beneficiază de despăgubire.
    ART. 4
    Sursele utilizate pentru răscumpărarea la scadenţă a titlurilor de stat sunt asigurate de către Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
    ART. 5
    În prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat persoanele fizice care au dreptul la despăgubire se pot prezenta la ghişeele C.E.C. BANK - S.A. sau B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A., după caz, în vederea punerii la dispoziţia acestora a sumelor cuvenite.


                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                         Ministrul finanţelor publice,
                              Ioana-Maria Petrescu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea

    Bucureşti, 13 mai 2014.
    Nr. 392.

                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016