Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 39 din 18 ianuarie 2024 privind aprobarea modalităţii de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 57 din 22 ianuarie 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11^1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobă modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Adrian-Ioan Veştea
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 18 ianuarie 2024.
Nr. 39.
ANEXA 1
Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici
şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“
din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor
şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea
sau sub autoritatea consiliilor locale din comune
ART. 1
(1) Prezenta anexă are ca obiect stabilirea procedurilor şi a documentelor justificative ce trebuie prezentate la decont de persoanele implicate în vederea decontării contravalorii cheltuielilor de transport ale salariaţilor între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora.
(2) În înţelesul prezentei anexe, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
a) beneficiari - funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, îndreptăţiţi la decontarea cheltuielilor de transport;
b) cheltuieli de transport - suma de bani achitată de beneficiar pentru deplasarea dus-întors din localitatea de domiciliu/reşedinţă în localitatea unde acesta îşi are locul de muncă.
ART. 2
(1) Beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport salariaţii care nu au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde aceştia îşi au locul de muncă.
(2) Cheltuielile de transport se decontează doar atunci când traseul ce trebuie parcurs zilnic depăşeşte limita teritorială a localităţii în care se găseşte locul de muncă.
ART. 3
(1) În vederea decontării lunare a cheltuielilor de transport, autoritatea executivă sau ordonatorul de credite analizează cererile lunare ale cheltuielilor de transport pentru decontarea cheltuielilor de transport, având în vedere următoarele elemente:
a) existenţa cererii lunare a cheltuielilor de transport prin care se solicită decontarea cheltuielilor de transport, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta anexă;
b) domiciliul/reşedinţa solicitantului dovedit(ă) cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit prevederilor art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) dacă solicitantul are sau nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde are locul de muncă, pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
d) distanţa, în kilometri, între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situat locul de muncă;
e) mijloacele de transport cu care se deplasează solicitantul între localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află situat locul de muncă;
f) valoarea unui abonament lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun;
g) valoarea biletelor pe fiecare mijloc de transport, numai în următoarele situaţii: pe ruta respectivă nu se emit abonamente sau beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun;
h) opţiunea beneficiarului privind mijlocul de transport utilizat.
(2) Cererea pentru acordarea sumei forfetare pentru achitarea cheltuielilor de transport se întocmeşte în nume propriu şi se depune la sediul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea beneficiarul.
ART. 4
În vederea stabilirii sumelor necesare decontării cheltuielilor de transport, în perioada 1-31 ianuarie a fiecărui an, beneficiarii înştiinţează, în scris, primarul unităţii administrativ-teritoriale sau ordonatorul de credite că pe parcursul anului vor solicita decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al valorii totale.
ART. 5
(1) Beneficiarul face dovada efectuării deplasării cu documentele prevăzute în anexă.
(2) Decontarea cheltuielilor de transport:
a) se realizează proporţional cu perioada de activitate din cadrul unei luni calendaristice, pe baza pontajului lunar;
b) nu se realizează pe perioada concediilor de odihnă sau a suspendării rapoartelor de serviciu/ contractelor individuale de muncă ale beneficiarilor.
ANEXA 1
la modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport
CERERE
pentru decontarea lunară a cheltuielilor de transport
Către: Primarul .............................
Serviciul .......................................
Domnului primar/director
Subsemnatul/Subsemnata, ......................................., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ........ nr. ..........., CNP ......................., angajat(ă) în cadrul ....................................., având funcţia de ...................., solicit decontarea cheltuielilor de transport pe luna .............. anul .............., în cuantum de ................... lei, reprezentând contravaloarea:
[ ] abonamentului;
[ ] biletelor de călătorie;
[ ] facturilor emise de firma transportatoare;
[ ] bonurilor de carburant.
Ataşez următoarele documente doveditoare:
- dacă deplasarea se efectuează cu mijloc de transport în comun:
[ ] copie a B.I./C.I.;
[ ] abonament;
[ ] bilete de călătorie;
– dacă deplasarea se efectuează cu autoturismul/ambarcaţiunea personal/personală:
[ ] copie a B.I./C.I.;
[ ] copie a certificatului de înmatriculare al autoturismului/ambarcaţiunii [dacă este înmatriculat(ă) pe numele persoanei solicitante sau al soţului] sau altă dovadă a proprietăţii asupra mijlocului de transport;
[ ] împuternicire notarială [dacă autoturismul/ambarcaţiunea este înmatricula(ă) pe numele altei persoane];
[ ] contract de comodat [dacă autoturismul/ambarcaţiunea este înmatriculat(ă) pe numele altei persoane];
[ ] bonuri de carburant;
– dacă transportul se efectuează cu mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat:
[ ] facturile emise de firma transportatoare.
Data ........................
Semnătura .......................
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: