Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 38 din 13 aprilie 2016 privind adoptarea avizului motivat referitor la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii COM(2016) 128
EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 19 aprilie 2016
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Luând în considerare Avizul motivat nr. 4 c-19/371, adoptat de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 5 aprilie 2016, Camera Deputaţilor:
1. Constată că sunt îndeplinite condiţiile stabilite prin tratate pentru ca propunerea să facă obiectul controlului parlamentar al subsidiarităţii, şi anume: are caracter legislativ şi aparţine categoriei competenţelor care nu sunt exclusive Uniunii Europene, în sensul art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (2) TUE şi, respectiv, art. 2 alin. (6) TFUE.
2. Constată că aspectele transnaţionale sunt evidente, ceea ce ar justifica o acţiune la nivelul Uniunii pentru realizarea obiectivelor, dacă aceste obiective ar fi, în termeni reali, în acord cu valorile, principiile, tratatele Uniunii, precum şi cu angajamentele politice majore asumate de către statele membre, pentru realizarea convergenţei economice şi sociale în întreaga Uniune.
3. Constată validitatea şi suficienţa argumentării utilităţii propunerii, din perspectiva criteriului insuficienţei acţiunii naţionale, dar nu şi din perspectiva criteriului valorii adăugate.
4. Constată că temeiul juridic al propunerii nu corespunde integral cu conţinutul reglementării, întrucât modificările se bazează pe art. 56 şi 59 din TFUE, în condiţiile în care acestea vizează eliminarea restricţiilor privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii, cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, iar propunerea în sine vizează, cel puţin la nivel declarativ, protecţia lucrătorilor.
5. Consideră că orice modificare a reglementărilor actuale trebuie să fie în concordanţă cu art. 56 din TFUE, fapt care impune eliminarea oricăror dispoziţii care ar putea împiedica sau face mai puţin atrăgătoare activităţile prestatorului de servicii stabilit într-un alt stat membru decât cel în care furnizează serviciile, situaţie valabilă şi în cazul în care respectivele dispoziţii se aplică în mod nediscriminatoriu atât prestatorilor de servicii naţionali, cât şi celor din alte state membre UE.
6. Reaminteşte faptul că hotărârile Curţii de Justiţie a UE, care a recunoscut că protecţia lucrătorilor este un obiectiv imperativ, de interes general, care poate justifica obstacole în calea furnizării de servicii, dar numai cu condiţia ca acestea să fie adecvate şi proporţionale pentru a asigura realizarea obiectivelor legitime urmărite, respectiv să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora.
În acest context consideră că, mai întâi, ar trebui evaluate efectele transpunerii de către statele membre ale Uniunii Europene a dispoziţiilor Directivei 2014/67/UE, iar ulterior, în funcţie de concluziile acestei evaluări, să fie propuse modificări şi/sau completări ale textului Directivei 96/71/CE.
7. Reaminteşte că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a UE a stabilit că discriminare înseamnă că persoane care se află în situaţii comparabile sunt tratate în mod diferit şi că lucrătorii detaşaţi sunt într-o situaţie diferită faţă de lucrătorii locali.
Subliniază că, de aceea, diferenţele de salarii între lucrătorii detaşaţi şi cei locali nu pot fi tratate ca discriminare.
8. Reamintind faptul că din numărul totalul de lucrători mobili cei detaşaţi reprezintă doar 13% şi că cea mai mare parte dintre aceştia sunt detaşaţi în condiţii legale, că din totalul de angajaţi detaşaţii din state cu salarii sub media Uniunii reprezintă doar 0,3%, că lucrătorii detaşaţi din state cu salarii mici reprezintă doar 50% din totalul detaşărilor exprimă rezerve serioase faţă de argumentele Comisiei Europene privind necesitatea reglementării şi deci faţă de valoarea sa adăugată.
9. Reaminteşte faptul că prevederile actuale ale Directivei 96/71/CE referitoare la salariul minim stabilesc deja un cadru necesar asigurării unei concurenţe loiale între angajatorul care detaşează şi alţi prestatori din ţara gazdă.
Apreciază faptul că diferenţele induse de bonusuri, indemnizaţii, sporuri şi altele asemenea nu sunt atât de mari pentru a justifica acţiunea de reglementare a Comisiei Europene, ceea ce se traduce printr-un deficit de valoare adăugată.
10. Observă că, deşi Comisia Europeană îşi argumentează propunerea pe art. 31 din Carta drepturilor fundamentale, prin care se asigură dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea lucrătorului, o limitare a duratei maxime de muncă, a perioadei de odihnă zilnică şi săptămânală, precum şi a perioadei anuale de concediu plătit ignoră art. 15 din cartă, care se referă la libertatea de alegere a ocupaţiei şi la dreptul la muncă.
Semnalează faptul că lucrătorii nu îşi pot exercita drepturile prevăzute la art. 15, de vreme ce, de facto, nu li se permite să accepte o anumită plată pentru serviciile prestate.
11. Consideră că prevederile art. 2 şi ale art. 5 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, privind obligaţia Comisiei Europene de a organiza ample consultări cu părţile interesate şi de a ţine cont de dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate şi, respectiv, obligaţia de a-şi întemeia argumentele care atestă respectarea principiului subsidiarităţii pe indicatori calitativi şi cantitativi nu sunt integral respectate.
În acest sens constată că însuşi studiul de impact arată că nu există date statistice suficiente şi comparabile cu privire la o mare parte din propunerile formulate, cum ar fi numărul lucrătorilor detaşaţi pe perioade mai mari de 24 de luni, şi nici cu privire la măsurile propuse pentru subcontractare, fiind prezentate doar estimări.
Observă că studiul de impact nu demonstrează că există un fenomen de amploare care să necesite o acţiune la nivelul UE.
Ia act şi îşi manifestă surprinderea că, în ciuda solicitărilor repetate ale partenerilor sociali europeni de a fi consultaţi înainte de adoptarea propunerii, Comisia nu a răspuns încă.
Constată că studiul de impact arată că este posibil să existe unele efecte adverse ale propunerii, în special în ceea ce priveşte pierderea unor contracte de prestări servicii pentru prestatorii din statele cu un nivel scăzut al salariilor, sau o creştere generală a costului serviciilor prestate transnaţional, dar fără să aprofundeze aceste aspecte şi fără o analiză riguroasă a implicaţiilor financiare pentru piaţa internă a UE.
Observă că studiul de impact a omis costurile suplimentare cu transportul, cazarea, informarea cu privire la regulile aplicabile, traducerea unor documente etc., pe care trebuie să le suporte prestatorul de servicii care detaşează salariaţi.
Constată că, deşi studiul de impact face referire la intenţia de a asigura o egalitate de tratament între lucrătorul detaşat şi lucrătorii naţionali, astfel încât lucrătorul detaşat să fie tratat ca un lucrător mobil UE în sensul art. 45 TFUE în statul membru gazdă, nu este analizată modalitatea în care aceste modificări vor interfera cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 492/2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor sau cu Directiva 2014/54/UEde îmbunătăţire a aplicării drepturilor acestora şi nici nu se explică în ce mod ar putea un lucrător detaşat să fie egal cu un lucrător naţional, dacă celui detaşat i se refuză ca printr-un act de voinţă să accepte anumite drepturi salariale.
12. Constată că, în conformitate cu normele în vigoare, statele membre pot lua măsuri adecvate pentru a se asigura că lucrătorii temporari detaşaţi sunt trataţi în acelaşi mod ca şi lucrătorii temporari naţionali.
Ia act de faptul că, în conformitate cu evaluarea impactului, până în prezent un număr de 15 state membre au decis să utilizeze această opţiune. De aceea consideră că modificarea prevederilor legale ale UE în această privinţă nu este justificată şi nici necesară.
13. Apreciază că noua regulă privind subcontractarea va avea ca efect utilizarea de convenţii colective care nu îndeplinesc criteriile de aplicare universală; de asemenea ar putea fi necesar să se utilizeze convenţii colective neuniversale în state membre care au declarat deja că folosesc convenţii colective universal aplicabile. De aceea consideră că intervenţia la nivelul UE, în scopul de a extinde domeniul de aplicare al propunerii de directivă, nu este justificată şi nici necesară.
14. Reaminteşte faptul că în ceea ce priveşte aplicarea obligatorie a regulilor generale de detaşare în cazul detaşării prin intermediul unui agent de muncă temporară, în prezent, statul membru gazdă are posibilitatea de a impune agenţilor de muncă temporară din alte state membre aceleaşi reguli ca şi cele aplicabile agenţilor de muncă temporară naţionali. De aceea consideră că impactul propunerii de directivă este neclar şi nu pare să fie adecvat scopului.
15. Ia act de faptul că, în conformitate cu dispoziţiile actuale ale Directivei 96/71/CE, statele membre au posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare al convenţiilor colective sau al sentinţelor arbitrale care au fost declarate universal aplicabile tuturor sectoarelor; studiul de impact relevă că doar 4 state membre au decis să nu utilizeze această opţiune.
Consideră că, în aceste condiţii, nu este necesară impunerea unei astfel de obligaţii la nivelul UE.
16. Semnalează faptul că înlocuirea expresiei "salariu minim" cu cea de "remuneraţie" poate provoca incertitudine juridică, deoarece aceasta este o noţiune care poate fi interpretată în mod extins şi nu reiese în mod clar dacă remuneraţia este considerată ca fiind un cuantum rezultat din elementele obligatorii de remuneraţie pe care trebuie să le primească lucrătorul sau ca impunere a obligaţiei de respectare a structurii salariului statului gazdă pentru prestatorii din alte state membre.
Consideră că în prima variantă nu sunt pe deplin utilizate concluziile studiului şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a UE, iar în a doua variantă apar probleme în cazul în care, conform legislaţiei statului gazdă, prestatorul trebuie să respecte în mod obligatoriu alte elemente de remuneraţie.
Atenţionează asupra faptului că s-ar genera discrepanţe între statele membre, având în vedere faptul că fiecare stat va trebui să indice în legislaţia proprie definirea şi alcătuirea acestei remuneraţii.
Observă faptul că nu este clarificată suficient noţiunea de bază de calcul, care se va stabili pentru plata taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sociale de către antreprenorii care detaşează lucrători în alte state membre.
17. În concluzie, consideră că, dacă ar fi adoptate propunerile formulate de Comisie, se vor crea bariere în calea liberei prestaţii a serviciilor şi a mobilităţii forţei de muncă.
18. Subliniază că observaţiile şi rezervele exprimate în opinia adoptată ca urmare a analizei pe fond completează prezentul aviz motivat.
19. Consideră că propunerea de directivă nu are suficientă valoare adăugată şi, în consecinţă, hotărăşte că este încălcat principiul subsidiarităţii, în principal din perspectiva utilităţii reglementării.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 aprilie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
Bucureşti, 13 aprilie 2016.
Nr. 38.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
