Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2019/316 al Comisiei din 21 februarie 2019, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis având ca scop aplicarea Programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, denumită în continuare schemă de ajutor de minimis, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2.019/316 al Comisiei din 21 februarie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, denumit în continuare Regulamentul de minimis în sectorul agricol. (2) Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, schema de ajutor de minimis este exceptată de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (3) Schema de ajutor de minimis reglementată de prezenta hotărâre nu se aplică categoriilor de ajutoare prevăzute la art. 1 alin. (1) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. ART. 2 Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în perioada 2020-2022. ART. 3 În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) ajutor de minimis - ajutor acordat unei întreprinderi, a cărui valoare cumulată pe durata a trei exerciţii financiare, exerciţiul financiar în cauză şi două exerciţii financiare precedente, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol; b) întreprindere - orice entitate care, potrivit pct. (4) din preambulul Regulamentului de minimis în sectorul agricol, desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată; c) întreprindere unică - entitatea definită la art. 2 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol; d) autoritatea competentă - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin DAJ sau a municipiului Bucureşti, după caz, autorităţi responsabile cu administrarea schemei de ajutor de minimis; e) DAJ - direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz; f) RNE, denumit în continuare Registrul naţional al exploataţiilor - conform definiţiei prevăzute la art. 1 pct. 15 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare; g) scroafă de reproducţie din rasele Bazna sau Mangaliţa - femelă care este înscrisă în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală şi care a fătat cel puţin o dată. CAP. II Beneficiarii, cuantumul ajutoarelor, criterii de eligibilitate, bugetul şi durata schemei ART. 4 (1) Schema de ajutor de minimis se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. b) şi c) care cresc porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv: a) producătorilor agricoli prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c), persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016; b) producătorilor agricoli persoane juridice. (2) Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis, beneficiarii menţionaţi la alin. (1) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate: a) să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar; b) să deţină scroafe din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, înscrise în registrul genealogic în secţiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate şi înregistrate în RNE; c) să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 16 din Norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare; d) să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minimum 4 purcei/an/scroafă, la o greutate de minimum 8 kg/cap; e) să identifice, potrivit legislaţiei în vigoare, purceii prevăzuţi la lit. d); f) să menţină efectivul de scroafe cu care s-a înscris în program pe toată perioada de derulare a acestuia. ART. 5 (1) Sprijinul financiar acordat prin prezenta schemă de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii, potrivit art. 3 alin. (6) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, şi se acordă beneficiarilor definiţi la art. 4 alin. (1) care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 4 alin. (2). (2) Valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiţia comercializării a minimum 4 purcei/ cap de scroafă/an la o greutate de minimum 8 kg/cap. (3) Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. ART. 6 Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor menţionaţi la art. 4 alin. (1) care îndeplinesc condiţiile de la art. 4 alin. (2) într-o singură tranşă pentru fiecare scroafă. ART. 7 (1) Valoarea totală estimată a schemei de ajutor de minimis, pentru perioada 2020-2022, este de 4.000 mii lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice“, prin DAJ şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de ajutor de minimis cu încadrare în prevederile bugetare aprobate la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 40 „Subvenţii“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor“. (2) Sumele alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru plata ajutorului de minimis în anii 2020-2022 se aprobă anual, prin hotărâre a Guvernului. (3) Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2020, este de 1.000 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020. CAP. III Reguli procedurale ART. 8 (1) La depunerea cererii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti, în prezenţa potenţialilor beneficiari, verifică sumele rămase şi potenţial a fi primite prin prezenta schemă de ajutor de minimis, rezultate după însumarea ajutoarelor de minimis primite pe durata a trei exerciţii financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciţii financiare precedente şi în exerciţiul financiar în cauză, şi până la concurenţa sumei de 20.000 euro, potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. (2) Ajutoarele de minimis primite pe durata a trei exerciţii financiare sunt cele stabilite potrivit Hotărârii Guvernului nr. 500/2017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii“, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, pentru anul 2018, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc“, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 107/2019 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“ pentru anul 2019, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi“, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 705/2019 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2019 asupra sectorului apicol“, Hotărârii Guvernului nr. 248/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“ pentru anul 2020, precum şi orice alte sume acordate prin scheme de ajutor de minimis primite până la data acordării ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre. (3) În situaţia în care suma rămasă disponibilă după realizarea verificărilor de la alin. (1) şi (2) depăşeşte suma potenţial a fi primită corespunzătoare numărului de scroafe înscrise în cererea de înscriere în program, cererea se respinge. (4) După efectuarea verificării potrivit alin. (1) beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) depun anual o singură cerere de înscriere în program, însoţită de următoarele documente: a) certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/ actul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz, al solicitantului, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz; b) document din care rezultă că exploataţia figurează înregistrată în RNE, cu animalele identificate şi înregistrate în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare; c) documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizaţia sanitar-veterinară, în copie, după caz; d) adeverinţă eliberată de asociaţia acreditată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea scroafelor în registrul genealogic al rasei, în secţiunea principală, detaliată pe crotalii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2; e) registrul exploataţiei completat la zi din care rezultă numărul de scroafe înscrise în registrul genealogic al rasei deţinute, în copie; f) dovadă cont activ de disponibilităţi bancă/trezorerie. (5) Cererea de înscriere în program prevăzută la alin. (1), însoţită de documentele prevăzute la alin. (4), poate fi transmisă la DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail. Verificarea sumelor rămase sau potenţial a fi primite prin schema de ajutor de minimis se realizează de către persoana împuternicită din DAJ şi se comunică telefonic/fax sau în format electronic prin e-mail înainte de înregistrarea cererii de înscriere în program. (6) DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate şi întocmesc Registrul unic pentru accesarea programului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3, denumit în continuare Registru unic. (7) Gestionarea Registrului unic prevăzut la alin. (6) se asigură de către un funcţionar din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, numit prin decizie a directorului executiv. ART. 9 (1) Pentru primirea sprijinului prevăzut la art. 5 alin. (2), beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1), înregistraţi în Registrul unic, depun cereri de plată al căror model este prevăzut în anexa nr. 4, la DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti, după livrarea produşilor obţinuţi conform prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d), de la scroafele eligibile înscrise în cererea de înscriere, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii în care s-a realizat ultima livrare a purceilor, însoţite de copii ale următoarelor documente: a) factură de vânzare din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului si numărul de animale comercializate; b) avizul de însoţire din care rezultă numărul de purcei comercializaţi, greutatea totală/greutatea pe cap de animal comercializat şi adresa exploataţiei cumpărătorului; c) documentul de mişcare animale vii reglementat de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare; d) certificatul sanitar-veterinar pentru purceii comercializaţi; e) registrul de monte şi fătări din care rezultă produşii livraţi spre comercializare. (2) Cererile de plată şi documentele justificative prevăzute la alin. (1) se depun până cel târziu la data de 10 decembrie a anului pentru care se depune cererea. (3) Beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1), înregistraţi în Registrul unic, pot depune cererile de plată şi documentele justificative la DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti, şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail. (4) DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti verifică cererile de plată şi documentele justificative prevăzute la alin. (1). (5) DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti aprobă sumele aferente reprezentând ajutor de minimis, pentru fiecare beneficiar în parte, şi se asigură că sumele totale care se acordă beneficiarului se încadrează în plafonul maxim, conform prevederilor art. 5 alin. (3). ART. 10 DAJ şi a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, pe care o transmit, lunar, până în data de 10 a fiecărei luni, Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. ART. 11 (1) După primirea situaţiilor centralizatoare prevăzute la art. 10, Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întocmeşte situaţia centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6. (2) După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (3) DAJ şi a municipiului Bucureşti virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, potrivit legislaţiei în vigoare. ART. 12 (1) Registrele unice prevăzute la art. 8 alin. (6), precum şi documentaţia depusă pentru accesarea programului se păstrează la DAJ şi a municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul de minimis. (2) DAJ şi a municipiului Bucureşti întocmesc lista cuprinzând beneficiarii ajutoarelor de minimis şi sumele acordate potrivit prezentei hotărâri, precum şi orice alte sume acordate acestor beneficiari prin alte scheme de ajutor de minimis în exerciţiul financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. (3) Lista se publică pe paginile de internet ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti şi se transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru publicare pe pagina de internet oficială a instituţiei. (4) DAJ şi a municipiului Bucureşti efectuează verificarea la faţa locului a menţinerii scroafelor din cererea de înscriere, pe toată durata de derularea a programului. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 13 (1) Ajutorul de minimis acordat în temeiul prezentei hotărâri este avut în vedere pentru a fi dedus din orice schemă viitoare de ajutor de minimis. (2) În cazul în care beneficiarul invocă forţa majoră, aşa cum este prevăzută de lege, acesta trebuie să prezinte direcţiei pentru agricultură judeţene inclusiv documente sanitar-veterinare justificative. ART. 14 (1) În cazul nerespectării prevederilor art. 4 alin. (2), precum şi în situaţia atestării de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele aferente ajutorului de minimis sau încălcării în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri, beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Sumele reprezentând ajutor de minimis necuvenit, prevăzut la alin. (1), reprezintă creanţe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile de recuperare întocmite de către direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda naţională constituie titluri de creanţă şi cuprind elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Titlul de creanţă constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de scadenţă prevăzut în acesta. (4) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora către debitor se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării debitului, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii se calculează de către DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti de la data scadenţei şi până la data transmiterii către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit alin. (5), iar organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor calcula obligaţii fiscale accesorii de la data transmiterii titlurilor executorii şi până la data stingerii sumelor prevăzute în acestea. (7) Obligaţiile fiscale accesorii calculate de către DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti vor fi individualizate într-un titlu de creanţă, prevederile alin. (2)-(5) aplicându-se în mod corespunzător. (8) În procedura insolvenţei, înscrierea creanţei bugetare la masa credală se face de către DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti. (9) Sumele încasate potrivit prevederilor alin. (2) se fac venit la bugetul de stat. ART. 15 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă: a) Hotărârea Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare; b) art. II din Hotărârea Guvernului nr. 519/2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc“, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 16 iulie 2018. ART. 16 Contractele încheiate în baza Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc“ sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora. ART. 17 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florian-Emil Dumitru, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu Bucureşti, 7 mai 2020. Nr. 365. ANEXA 1
Nr. ......... data ................... CERERE DE ÎNSCRIERE în Programul de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, conform art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa“ (model) Către Direcţia pentru Agricultură a Judeţului .................................../Municipiului Bucureşti Subscrisa: Persoana juridică/PFA/II/IF .............., ........, cu sediul în localitatea ................, judeţul .........., înregistrată la registrul comerţului cu nr. ....., CUI ..................., cod CAEN .................., deţinătoare/deţinător a/al codului de exploataţie ANSVSA RO ......................., cont bancar deschis la ..............., reprezentată de .................., cu CNP ......................., în calitate de ........, solicit înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa potrivit art. 8 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa“ şi depun următoarele documente: ......................................................................................... ......................................................................................... ......................................................................................... Declaraţii: a) Declar că în anul …… deţin în exploataţia cu cod ANSVSA un număr de ..... scroafe şi estimez că voi livra spre comercializare un număr de ..... purcei înţărcaţi din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa cu greutatea de minimum 8 kg/cap. b) Declar că am luat cunoştinţă de condiţiile de eligibilitate pe care mă oblig să le îndeplinesc în vederea încasării sprijinului financiar solicitat. c) Declar că în perioada anilor 2018-2020 am/nu am beneficiat de ajutoare de minimis în temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 365/2020, în oricare din formele de organizare conform art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 365/2020, după cum urmează: Se înscrie actul normativ ............................ Suma ....................................................................... . a) Mă angajez să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat şi să mă supun oricărui control. b) Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice. c) Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile. NOTE: Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul şi data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către solicitant prin înscrierea sintagmei „conform cu originalul“, însuşită prin datare şi semnare. Lista animalelor înscrise în Registrul genealogic: Codul exploataţiei/Rasa/Numărul de identificare (crotalie) Solicitant ............................... Verificat reprezentant DAJ, .......................................... Aprobat director executiv DAJ, ................................................ ANEXA 2
Vizat .............................................
┌────────────────────────┬─────────────┐
│Oficiul pentru Zootehnie│Nr. │
│al Judeţului │.............│
│................ │/data ………….. │
└────────────────────────┴─────────────┘
ADEVERINŢĂ Prin prezenta adeverinţă, Asociaţia ......................., CUI/CIF ....................., adresa: localitatea ................., str. ...................... nr. ........, judeţul ....................., acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei ......................., specia ........................, cu Acreditarea nr. ......... data ..............., emisă de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“: adevereşte că proprietarul animalelor: numele .................., prenumele .................., adresa: localitatea ...................., str. ......................., nr. ........., judeţul ........................., deţine un efectiv de ............... capete scroafe înscrise în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală, în exploataţia cu cod ANSVSA .................., detaliat pe crotalii, conform anexei care face parte integrantă din prezenta adeverinţă. Prezenta adeverinţă se eliberează pentru a se depune la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană ......................... ca document aferent Cererii de înscriere în Program nr. .......... din data de .................... . Preşedintele Asociaţiei, ...................................... (numele şi prenumele) Ştampila ANEXA 3
REGISTRUL UNIC pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa (model)
┌────┬─────────┬──────────────┬───────┬────┬────────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │Numărul de │ │
│ │Numărul │ │ │ │identificare│Numărul de │
│ │cererii │Denumirea │ │ │(crotalie) │identificare│
│Nr. │de │beneficiarului│Judeţul│Rasa│al │(crotalie) │
│crt.│înscriere│şi codul de │ │ │scroafelor │al purceilor│
│ │în │exploataţie │ │ │cu │livraţi │
│ │program │ │ │ │certificat │în program │
│ │ │ │ │ │de origine │ │
├────┼─────────┼──────────────┼───────┼────┼────────────┼────────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────────┼───────┼────┼────────────┼────────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────────┼───────┼────┼────────────┼────────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────────┼───────┼────┼────────────┼────────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────────┼───────┼────┼────────────┼────────────┤
│5. │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴──────────────┴───────┴────┴────────────┴────────────┘
Director executiv, .............................................................. (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) Întocmit, ....................................................... (numele, prenumele, funcţia şi semnătura) ANEXA 4
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură a Judeţului .................../a Municipiului Bucureşti CERERE DE PLATĂ (model) Denumirea solicitantului ....................., CUI /CIF ................, cu sediul social în localitatea .................., deţinător al exploataţiei ANSVSA RO ................, reprezentată legal de ................, legitimat cu C.I. nr. ........ seria ......., cu domiciliul în judeţul ........................, localitatea ............, strada ............. nr. ................, cu cont bancar ....................................... deschis la ..........., crescător de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, solicit sprijin financiar în sumă de ............, reprezentând numărul de scroafe deţinute şi purceii obţinuţi şi livraţi în program.
┌────┬────────────┬────────────┬────────┬─────────┬─────────┬───────┬──────────┐
│ │ │Nr. de │ │ │ │ │Sumă │
│ │ │purcei │ │Greutatea│ │Cuantum│solicitată│
│Nr. │Nr. de │livraţi, │Document│/ │Nr. │lei/ │lei │
│crt.│identificare│aferent nr. │de │cap/ │scroafe │cap │(nr. │
│ │scroafe │de │livrare │purcei │eligibile│scroafă│scroafe │
│ │ │identificare│ │ │ │ │eligibile │
│ │ │scroafă │ │ │ │ │x cuantum)│
├────┼────────────┼────────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│1. │ │ │ │ │ │1.200 │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │x │ │
└────┴────────────┴────────────┴────────┴─────────┴─────────┴───────┴──────────┘
Anexez la prezenta cerere următoarele documente în copie: a) factură de vânzare din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului şi numărul de animale comercializate; b) avizul de însoţire din care rezultă numărul de purcei comercializaţi, greutatea totală/greutatea medie pe cap de animal comercializat şi adresa exploataţiei cumpărătorului; c) documentul de mişcare animale vii reglementat de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare; d) certificatul sanitar veterinar pentru purceii comercializaţi; e) registrele de monte şi fătări din care rezultă produşii livraţi spre comercializare Numele şi prenumele reprezentantului legal Semnătura ....................... Data .................... ANEXA 5
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ............../a Municipiului Bucureşti Bun de plată pentru suma de ............... lei Director executiv, ......................................................... (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) CENTRALIZATORUL cu beneficiarii şi sumele de plată din luna ............
┌─────┬──────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬──────────┬─────────┬─────────┬───────┬─────────┐
│ │ │ │ │Nr. de │ │ │ │ │Sumă │
│ │ │ │ │purcei │ │ │ │ │aprobată │
│ │ │Datele │Nr. de │livraţi, │ │Greutatea│Nr. │Cuantum│- lei - │
│Nr. │Denumirea │de │identificare│aferent │Documentul│/ │scroafe │lei/cap│(nr. │
│crt. │beneficiarului│identificare│scroafe │nr. de │de livrare│cap/ │eligibile│scroafă│scroafe │
│ │ │/ CUI │ │identificare│ │purcei │ │ │eligibile│
│ │ │ │ │scroafă │ │ │ │ │x │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │cuantum) │
├─────┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │1.200 │ │
├─────┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┤
│TOTAL│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴──────────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┘
Certificat din punct de vedere al realităţii, regularităţii şi legalităţii datelor Verificat, ................................................ (numele, prenumele semnătura) Întocmit, ............................................ (numele, prenumele şi funcţia) ANEXA 6
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Se aprobă. Ordonator principal de credite, SITUAŢIE CENTRALIZATOARE
┌────────┬───────┬─────────────────────┐
│Nr. crt.│Judeţul│Suma totală aprobată │
│ │ │(lei) │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│(0) │(1) │(2) │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│1. │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│2. │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│3. │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│TOTAL: │ │ │
└────────┴───────┴─────────────────────┘
Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene Director general, ........................................ (semnătura şi ştampila) ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.