Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2023 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţilor tehnice necesare funcţionării sistemului informatic al Ministerului Finanţelor, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale imobilului cu nr. MF 150344, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1. ART. 2 (1) Se aprobă trecerea unei părţi din imobilul cu nr. MF 150344, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti în administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în vederea construirii unui centru de date pentru dezvoltarea capacităţilor de găzduire a sistemelor de comunicaţii şi de tehnologia informaţiei. (2) Predarea-preluarea părţii de imobil transmise potrivit alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (3) Datele de identificare şi caracteristicile tehnice ale părţii de imobil care rămâne în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti sunt prevăzute în anexa nr. 3. ART. 3 Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, vor opera modificările corespunzătoare în anexele nr. 9 şi 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel-Sorin Bălan Bucureşti, 4 aprilie 2024. Nr. 317 ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru care se actualizează valoarea de inventar şi caracteristicile tehnice
┌──────┬────────────┬─────────┬───────────┬────────────────┬───────────┬───────────┬───────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │ │Valoarea de│ │ │ │
│ │ │ │ │ │inventar │ │ │ │
│ │ │ │ │ │înscrisă în│ │ │ │
│ │ │ │ │Elementele-cadru│inventarul │ │ │ │
│ │ │ │ │de descriere │centralizat│Valoarea de│ │Persoana │
│Nr. │Codul de │Denumirea│Adresa │tehnică/Nr. │al │inventar │Baza legală│juridică ce │
│M.F. │clasificaţie│ │poştală │carte funciară/ │bunurilor │actualizată│ │administrează│
│ │ │ │ │Nr. cadastral │din │(lei) │ │imobilul │
│ │ │ │ │ │domeniul │ │ │ │
│ │ │ │ │ │public al │ │ │ │
│ │ │ │ │ │statului │ │ │ │
│ │ │ │ │ │(lei) │ │ │ │
├──────┼────────────┼─────────┼───────────┼────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │Hotărârea │ │
│ │ │ │ │ │ │ │Guvernului │ │
│ │ │ │ │ │ │ │nr. 452 din│ │
│ │ │ │ │ │ │ │19.05.2005,│ │
│ │ │ │ │ │ │ │Protocolul │ │
│ │ │ │ │Teren │ │ │nr. 35.592/│ │
│ │ │ │Ţara: │intravilan, │ │ │ANV şi nr. │ │
│ │ │ │România, │împrejmuit cu │ │ │A 4.426/ │Direcţia │
│ │ │ │judeţul │gard de beton în│ │ │MApN, PVPP │Generală │
│ │ │ │Ilfov, │suprafaţă de │ │ │nr. 5.275/ │Regională a │
│150344│8.29.08 │Teren │localitatea│64.265 mp, │5.517.600 │7.769.000 │MAN şi nr. │Finanţelor │
│ │ │ │Bragadiru, │înscris în │ │ │24.924/2005│Publice │
│ │ │ │tarlaua 8, │cartea funciară │ │ │ANV, │Bucureşti │
│ │ │ │parcela 39 │CF 139553 │ │ │Hotărârea │CUI 4193117 │
│ │ │ │ │Bragadiru şi CF │ │ │Guvernului │ │
│ │ │ │ │139554 Bragadiru│ │ │nr. 520/ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │2013, │ │
│ │ │ │ │ │ │ │Hotărârea │ │
│ │ │ │ │ │ │ │Guvernului │ │
│ │ │ │ │ │ │ │nr. 1.218/ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │2022 │ │
└──────┴────────────┴─────────┴───────────┴────────────────┴───────────┴───────────┴───────────┴─────────────┘
ANEXA 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale părţii de imobil aflat în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti în administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
┌─────────┬────────────┬───────────┬───────────┬────────────────┬─────────┬──────────┬───────────────┬───────────┬──────────┐
│ │ │ │ │ │ │Persoana │ │ │Denumirea │
│ │ │ │ │Elementele-cadru│Valoarea │juridică │Persoana │Codul de │imobilului│
│ │ │ │Adresa │de descriere │părţii de│de la care│juridică la │clasificare│la │
│Nr. M.F. │Codul de │Denumirea │poştală │tehnică/ Nr. │imobil │se │care se │la persoana│persoana │
│ │clasificaţie│actualizată│actualizată│carte funciară/ │care se │transmite │transmite │juridică la│juridică │
│ │ │ │ │Nr. cadastral │transmite│imobilul/ │imobilul/CUI │care se │la care se│
│ │ │ │ │ │(lei) │CUI │4267230 │transmite │transmite │
│ │ │ │ │ │ │4193117 │ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼──────────┼───────────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │Teren │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │intravilan, │ │Direcţia │ │ │ │
│ │ │ │Ţara: │parţial │ │Generală │ │ │ │
│ │ │ │România, │împrejmuit cu │ │Regională │ │ │ │
│ │ │ │judeţul │gard de beton, │ │a │Serviciul de │ │ │
│150344 │8.29.08 │Teren │Ilfov, │în suprafaţă de │2.419.000│Finanţelor│Telecomunicaţii│8.19.01 │Teren 82 │
│(parţial)│ │ │localitatea│20.000 mp, │ │Publice │Speciale │ │ │
│ │ │ │Bragadiru, │înscris în │ │Bucureşti │CUI 4267230 │ │ │
│ │ │ │tarlaua 8, │Cartea funciară │ │CUI │ │ │ │
│ │ │ │parcela 39 │nr. 139554 │ │4193117 │ │ │ │
│ │ │ │ │Bragadiru cu nr.│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │cadastral 139554│ │ │ │ │ │
└─────────┴────────────┴───────────┴───────────┴────────────────┴─────────┴──────────┴───────────────┴───────────┴──────────┘
ANEXA 3 DATELE DE IDENTIFICARE ale părţii din bunul imobil aflat în domeniul public al statului care rămâne, în urma dezmembrării, în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
┌─────────┬────────────┬──────────┬───────────┬────────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │ │Valoarea │ │
│ │ │ │ │Elementele-cadru│părţii de │Persoana │
│ │Codul de │ │Adresa │de descriere │imobil care │juridică ce │
│Nr. M.F. │clasificaţie│Denumirea │poştală │tehnică/Nr. │rămâne în │administrează│
│ │propus │imobilului│actuală │carte funciară/ │administrarea│imobilul/CUI │
│ │ │ │ │Nr. cadastral - │DGRFP │4193117 │
│ │ │ │ │actualizate │Bucureşti │ │
│ │ │ │ │ │(lei) │ │
├─────────┼────────────┼──────────┼───────────┼────────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │Teren │ │ │
│ │ │ │ │intravilan, │ │ │
│ │ │ │Ţara: │împrejmuit cu │ │ │
│ │ │ │România, │gard de beton, │ │Direcţia │
│ │ │ │judeţul │în suprafaţă de │ │Generală │
│150344 │ │ │Ilfov, │44.265 mp, │ │Regională a │
│(parţial)│8.29.08 │Teren │localitatea│înscris în │5.350.000 │Finanţelor │
│ │ │ │Bragadiru, │Cartea funciară │ │Publice │
│ │ │ │tarlaua 8, │nr. 139553 │ │Bucureşti CUI│
│ │ │ │parcela 39,│Bragadiru, │ │4193117 │
│ │ │ │lot 1 │identificat cu │ │ │
│ │ │ │ │nr. cadastral │ │ │
│ │ │ │ │139553 │ │ │
└─────────┴────────────┴──────────┴───────────┴────────────────┴─────────────┴─────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.