Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 315 din 10 martie 2021  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 315 din 10 martie 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 267 din 17 martie 2021
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (1) şi art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei, în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri, comerţului, antreprenoriatului şi investiţiilor străine şi în domeniul turismului, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici.
    (2) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului este minister cu rol de sinteză, instituţie publică cu personalitate juridică.
    (3) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, denumit în continuare ministerul, are sediul principal în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1.

    ART. 2
    (1) Ministerul îndeplineşte următoarele funcţii:
    a) de strategie, prin care se asigură aplicarea politicilor şi strategiilor Guvernului, precum şi a propriilor strategii şi politici, coordonate cu politica Guvernului în domeniile de competenţă prevăzute la art. 1 alin. (1);
    b) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional în domeniile de competenţă prevăzute la art. 1 alin. (1) necesar pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de responsabilitate şi din celelalte domenii conexe: recuperarea instalaţiilor şi gestionarea resurselor materiale, creşterea economică în domeniul politicii industriale, administrarea, restructurarea şi, după caz, privatizarea operatorilor economici care funcţionează sub autoritatea sa şi monitorizarea îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare;
    c) de control şi monitorizare a domeniului de competenţă, exercitată asupra persoanelor fizice sau juridice sau a autorităţilor publice care intră în sfera de reglementare a domeniului de specializare, în limitele competenţei legale, şi prin care se realizează activităţi de control operativ la entităţile aflate în subordinea şi în coordonarea sa, precum şi la operatorii economici aflaţi sub autoritate, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;
    d) de aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru domeniile sale de responsabilitate;
    e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern, în domeniile sale de activitate, inclusiv în privinţa afacerilor europene, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene;
    f) de administrare a proprietăţii statului, în domeniile sale de competenţă, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;
    g) de autoritate de stat:
    1. prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniile sale de activitate, precum şi al funcţionării entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa;
    2. prin care exercită funcţiile de coordonare a politicilor şi a măsurilor de încurajare şi de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii, de monitorizare şi evaluare a acestora, precum şi funcţiile de atragere de investiţii şi promovare a exportului, prin agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului;
    3. prin care se asigură respectarea exigenţelor privind calitatea lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale;
    4. în privinţa gestionării afacerilor europene, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;

    h) de coordonare, la nivel naţional, în colaborare cu celelalte autorităţi competente, a activităţilor privind relaţiile economice internaţionale, fluxurile comerciale şi cooperarea economică, în domeniile aflate în responsabilitate;
    i) de absorbţie a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, în domeniile aflate în responsabilitatea sa;
    j) de promovare a României, a destinaţiilor turistice naţionale şi a brandului turistic naţional.

    (2) Ministerul este desemnat să exercite calitatea de:
    a) autoritate care coordonează domeniul infrastructurii calităţii, precum şi activităţile de supraveghere a pieţei, potrivit cerinţelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, potrivit art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de supraveghere a pieţei, potrivit cerinţelor aplicabile stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1.020/2019 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor şi de modificare a Directivei 2004/42/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 şi (UE) nr. 305/2011;
    b) autoritate competentă pentru evaluarea conformităţii în temeiul art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare;
    c) autoritate competentă pentru transmiterea şi solicitarea informaţiilor şi documentelor ce fac obiectul schimbului de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, potrivit art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) punct de informare despre produse la nivel naţional, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/515 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008;
    e) autoritate competentă care asigură participarea, elaborarea şi fundamentarea poziţiei României în procesul de negociere şi adoptare a iniţiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate.

    (3) Principiile care stau la baza activităţii ministerului sunt următoarele:
    a) coerenţă, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniile sale de responsabilitate;
    b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
    c) întărirea autorităţii instituţiei;
    d) perfecţionarea managementului fondurilor publice;
    e) transparenţa activităţii în toate domeniile sale de activitate;
    f) colaborarea cu partenerii sociali;
    g) asigurarea unui climat concurenţial în domeniile coordonate;
    h) promovarea eticii şi integrităţii profesionale.


    ART. 3
    În realizarea funcţiilor sale, ministerul exercită, în domeniile sale de activitate, următoarele atribuţii generale:
    1. iniţiază, elaborează şi promovează proiecte de acte normative, coordonează şi controlează aplicarea acestora în domeniile coordonate şi avizează proiectele de acte normative ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu impact în domeniile din responsabilitatea sa;
    2. fundamentează, elaborează şi propune proiectul de buget pentru alocarea resurselor financiare necesare funcţionării sale şi urmăreşte execuţia bugetului, proiectarea şi realizarea investiţiilor pentru activităţile din domeniile de activitate;
    3. asigură administrarea proprietăţii statului în domeniile coordonate;
    4. participă la fundamentarea şi la elaborarea strategiei şi a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului, fundamentează, promovează şi asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare în domeniile sale de activitate;
    5. elaborează politici publice privind creşterea economică din domeniile coordonate;
    6. iniţiază, negociază şi participă, din împuternicirea Guvernului, la încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale de natură economică sau propune întocmirea procedurilor de aderare la aceste convenţii ori acorduri, pentru domeniile coordonate;
    7. încheie tratate internaţionale sau iniţiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 privind tratatele sau, după caz, Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte;
    8. este coordonator al politicilor naţionale în domeniul pieţei interne;
    9. încheie documente de cooperare internaţională care nu sunt guvernate de dreptul internaţional cu autorităţi având competenţe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terţe, respectiv organizaţii internaţionale, în domeniile de responsabilitate;
    10. reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii regionale şi internaţionale conform atribuţiilor pe domeniile de activitate, asigură reprezentarea pe plan intern şi internaţional în domeniile sale de activitate;
    11. sprijină activitatea asociaţiilor profesionale, patronale şi sindicale din domeniile sale de activitate şi asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media şi cu societatea civilă, în scopul informării reciproce şi al perfecţionării cadrului legislativ existent;
    12. asigură relaţia cu Parlamentul, Consiliul Economic şi Social şi exponenţi ai societăţii civile, în problemele specifice domeniului;
    13. elaborează, actualizează şi implementează permanent sistemul informatic în domeniile coordonate;
    14. asigură îndeplinirea, în domeniul de competenţă, a obligaţiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce priveşte transpunerea şi/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea şi monitorizarea aplicării acestora;
    15. gestionează resursele financiare în domeniile coordonate şi controlează modul de utilizare a acestora;
    16. asigură protecţia informaţiilor clasificate, prevenirea şi combaterea terorismului, implementarea cerinţelor Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene, în domeniile de competenţă, prin activităţi specifice;
    17. realizează activităţi de control operativ la operatorii economici din domeniile de competenţă, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;
    18. colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul său;
    19. organizează seminare şi cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniile coordonate;
    20. asigură implementarea obligaţiilor derivând din implementarea Strategiei naţionale anticorupţie;
    21. asigură legătura operativă cu personalul desemnat de minister care îşi desfăşoară activitatea la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, în condiţiile prevăzute de cadrul normativ care reglementează organizarea Reprezentanţei;
    22. acţionează pentru dezvoltarea comerţului exterior şi a cooperării economice internaţionale a României;
    23. asigură dialogul instituţional cu partenerii externi în domeniul economic;
    24. asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la modul de soluţionare a petiţiilor şi a solicitărilor de informaţii de interes public;
    25. elaborează legislaţia în domeniul ajutorului de stat pentru domeniile de responsabilitate şi notifică ajutorul de stat pentru care ministerul are calitatea de furnizor de ajutor de stat;
    26. eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor;
    27. stimulează relaţiile cu camerele de comerţ şi industrie şi cu asociaţiile profesionale în domeniile coordonate;
    28. asigură implementarea şi managementul proiectelor şi programelor în domeniile sale de responsabilitate;
    29. iniţiază, propune, implementează, coordonează şi monitorizează acţiuni în domeniul reducerii barierelor administrative în domeniul său de activitate;
    30. elaborează studii şi sinteze referitoare la evoluţia în domeniile coordonate şi urmăreşte implementarea concluziilor derivate din acestea;
    31. administrează participaţiile statului, împuternicindu-i pe reprezentanţii săi în adunarea generală a acţionarilor să acţioneze pentru creşterea competitivităţii şi eficienţei economice a operatorilor şi pentru restructurarea şi pregătirea acestora pentru privatizare, după caz, în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din calitatea sa de instituţie publică implicată în privatizare şi din calitatea de acţionar a statului la operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia;
    32. desfăşoară activităţile de privatizare şi postprivatizare în condiţiile legii;
    33. asigură pregătirea societăţilor pentru privatizare, stabileşte metodele de privatizare şi realizează privatizarea prin oricare dintre metodele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi în condiţiile actelor normative aplicabile;
    34. monitorizează aplicarea măsurilor pe perioada de administrare specială şi supraveghere financiară a operatorilor economici cu capital de stat şi a filialelor acestora;
    35. asigură aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi finanţarea cheltuielilor aferente acestei activităţi;
    36. preia active sau active funcţionale, care au legătură cu domeniile sale de competenţă, inclusiv prin procedura de dare în plată, în scopul valorificării acestora. Valorificarea activelor se poate realiza prin, dar fără a se limita la vânzare, închiriere, majorarea capitalului social al unor societăţi. În cazul în care activele sunt preluate prin procedura de dare în plată în scopul stingerii unor creanţe bugetare, acestea pot fi date în administrarea unor instituţii publice, prin hotărâre a Guvernului;
    37. derulează activităţile de atragere de investiţii la operatorii economici aflaţi sub autoritatea sa;
    38. înfiinţează societăţi cu capital de stat în România şi în străinătate şi asigură cheltuielile legate de această operaţiune din bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare;
    39. efectuează acţiuni de control administrativ, în vederea identificării şi remedierii deficienţelor, conform Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    40. din perspectiva domeniului afacerilor europene: asigură participarea, elaborează şi fundamentează poziţiile României în procesul de negociere şi adoptare a iniţiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit cadrului normativ privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene şi asigură îndeplinirea, în domeniul de competenţă, a obligaţiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce priveşte transpunerea şi/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea şi monitorizarea aplicării acestora;
    41. din perspectiva dreptului tratatelor: încheie tratate internaţionale la nivel departamental sau iniţiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 sau, după caz, de Legea nr. 276/2011, şi încheie documente de cooperare internaţională care nu sunt guvernate de dreptul internaţional cu autorităţi având competenţe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terţe, respectiv organizaţii internaţionale, în domeniile de responsabilitate.


    ART. 4
    În realizarea funcţiilor sale, ministerul exercită, în principal, următoarele atribuţii specifice:
    A. în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare:
    1. elaborează în domeniul economic strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi soluţii de reformă:
    a) industrială, referitoare la evoluţia dezvoltării sectoarelor industriei extractive în domeniul de activitate propriu şi a industriei de prelucrare a produselor industriale şi a bunurilor de consum - industria auto, industria metalurgică, industria de maşini şi echipamente, industria construcţii navale şi de material rulant, industria construcţiilor metalice, industria construcţiilor de maşini, industria chimică şi petrochimică, industria electrotehnică, electronică şi mecanică fină, industria textilă şi
    pielărie, industria materialelor de construcţii, industria prelucrării lemnului şi a mobilei, industria de celuloză şi hârtie, industria de prelucrare mase plastice şi cauciuc, industria de reciclare, biotehnologii, economie circulară şi clusterele;

    b) comercială, pentru produsele industriale pentru dezvoltarea pieţei interne;
    c) economică, privind creşterea economică, atragerea de investitori;

    2. centralizează şi prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană din domeniul economic, al promovării competitivităţii produselor industriale şi al ajutorului de stat din domeniile coordonate, cu consultarea celorlalte instituţii interesate şi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;
    3. participă la reuniunile/conferinţele organizaţiilor internaţionale: Grupul de experţi în politici de inovare şi competitivitate al Comisiei Economice, ONU (UNECE) de la Geneva, Comitetul pentru Industrie, Comerţ şi Dezvoltarea Întreprinderii, Grupul de lucru pentru cooperare euromediteraneană în cadrul Cartei euromediteraneene pentru întreprindere, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) - grupurile de lucru „Comitetul Oţelului“ şi „Construcţii Navale“- Directoratul pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare, Divizia transport, ONUDI - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială - tehnologia de foresight - previziuni industriale, forumurile economice ale Iniţiativei Central Europene - ICE;
    4. desemnează organisme de inspecţie, laboratoare de încercări sau organisme de certificare pentru eşantionarea combustibililor lichizi şi asigură controlul respectării legislaţiei referitoare la limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi;
    5. acordă certificate de recunoaştere şi desemnare ca organisme de inspecţie tehnică a unor operatori economici, pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili;
    6. coordonează activităţile de supraveghere a pieţei produselor reglementate de normele Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a acestora;
    7. coordonează şi participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice cu atribuţii în domeniu şi organizaţii neguvernamentale, la elaborarea de strategii în domeniul protecţiei consumatorului;
    8. asigură informarea, consultarea şi instruirea operatorilor economici cu privire la dezvoltarea durabilă, producţia şi consumul durabil, strategiile tematice din Uniunea Europeană;
    9. urmăreşte realizarea sarcinilor ce îi revin din Planul naţional de gestiune a deşeurilor, referitoare la gestionarea deşeurilor generate de industrie;
    10. monitorizează piaţa pentru produsele industriale importate de România din ţări din afara Uniunii Europene;
    11. evaluează capacitatea operatorilor economici de aplicare a legislaţiei Uniunii Europene;
    12. coordonează domeniul infrastructurii calităţii şi urmăreşte aplicarea unitară a măsurilor aferente pentru produsele reglementate de legislaţia Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a acestora;
    13. coordonează şi exercită prerogativele de putere publică în relaţia cu ASRO - Asociaţia de Standardizare din România;
    14. elaborează şi propune spre aprobare strategii, programe şi acte normative pentru aplicarea Programului de guvernare în industria de apărare şi securitate, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici;
    15. negociază direct sau participă la negocierea şi la încheierea de tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic din domeniile coordonate ori pentru stabilirea cadrului juridic necesar dezvoltării schimburilor comerciale;
    16. elaborează politici şi reglementări privind evaluarea conformităţii produselor industriale, implementează şi controlează politica de securitate a instalaţiilor din industrie şi de reciclare a materialelor şi urmăreşte aplicarea acestora;
    17. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice şi în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenţi;
    18. iniţiază şi dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflaţi în portofoliul ministerului;
    19. solicită informaţii economice şi sociale necesare la elaborarea politicilor industriale;
    20. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internaţională, care se desfăşoară în ţară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;
    21. urmăreşte mediatizarea şi aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în care sunt prevăzute acţiuni de cooperare economică internaţională la care ministerul este parte;
    22. iniţiază acţiuni de cooperare internaţională şi de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terţe pieţe;
    23. acţionează pentru atragerea instituţiilor financiare internaţionale, a unor investitori străini şi români, pentru realizarea unor proiecte şi programe naţionale, regionale ori internaţionale de interes pentru România;
    24. administrează şi gestionează programul de creştere a competitivităţii produselor industriale ţinând cont de noile principii europene privind: economia circulară, dezvoltarea durabilă, reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi digitalizare;
    25. efectuează controlul operatorilor economici care au beneficiat de sprijin financiar în cadrul programului de creştere a competitivităţii produselor industriale, în vederea asigurării corectitudinii acordării fondurilor;
    26. coordonează Comitetul Interministerial pentru Competitivitate;
    27. coordonează monitorizarea şi evaluarea Strategiei naţionale pentru competitivitate;
    28. elaborează politica industrială şi politica de cluster şi urmăreşte aplicarea acestora;
    29. acordă asistenţă de specialitate firmelor româneşti şi străine în domeniile sale de competenţă;
    30. participă la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Pactul ecologic european - Green Deal din domeniul de competenţă;
    31. asigură legătura operativă cu reprezentanţii permanenţi ai ministerului la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană;
    32. desemnează şi notifică organismele de evaluare a conformităţii în domeniile de competenţă;
    33. promovează scheme de ajutor de stat în domeniile economie, politici industriale şi competitivitate;
    34. aplică măsuri în vederea reorganizării, restructurării şi privatizării operatorilor economici din industria de apărare şi securitate cu capital de stat;
    35. reglementează activitatea de producţie, dezvoltare şi de investiţii a operatorilor economici de stat şi privaţi din industria de apărare şi securitate;
    36. sprijină participarea industriei de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare şi modernizare a forţelor sistemului naţional de apărare;
    37. sprijină activitatea instituţiilor din cadrul Sistemului naţional de apărare privind implicarea operatorilor economici, inclusiv a celor din industria de apărare şi securitate, la programele de compensări în industria de apărare;
    38. promovează exportul de echipamente, produse şi servicii ale industriei de apărare şi securitate, indiferent de forma de proprietate;
    39. asigură, reprezintă şi susţine activitatea de cooperare tehnică internaţională în domeniul industriei de apărare şi securitate, în relaţiile cu alte state, precum şi cu organizaţii de profil din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene;
    40. participă în comisiile de control al exporturilor şi importurilor strategice care vizează domeniile coordonate;
    41. elaborează propuneri pentru planul de mobilizare pentru apărare a economiei naţionale, secţiunea industrie şi resurse, planurile anuale de pregătire a economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime şi materiale aferente acestora, gestionează/actualizează Inventarul capacităţilor de producţie ale operatorilor economici din industria naţională de apărare, avizează lucrările de evidenţă militară şi de mobilizare la locul de muncă pentru personalul cu obligaţii militare ale operatorilor economici în domeniu;
    42. organizează şi desfăşoară activităţi de valorificare a produselor scoase definitiv din rezerva de mobilizare din administrare, aflate în gestionarea operatorilor economici din industria de apărare şi securitate;
    43. stabileşte şi asigură aplicarea măsurilor de management al situaţiilor de urgenţă şi de protecţie civilă în domeniul de competenţă, precum şi de identificare, desemnare şi protecţie a obiectivelor de infrastructură critică naţionale şi europene din domeniul economic;
    44. întocmeşte şi prezintă informări, rapoarte şi propuneri de activităţi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, specifice domeniului economic, inclusiv privind industria de apărare şi securitate;
    45. participă în comisiile şi grupurile de lucru interministeriale şi interguvernamentale privind apărarea şi securitatea naţională, managementul situaţiilor de urgenţă, de protecţie civilă şi de protecţie a infrastructurii critice naţionale din domeniul economic;
    46. participă în comisiile şi grupurile de lucru care reprezintă Guvernul României în organismele internaţionale, a căror activitate vizează cooperarea internaţională în domeniul apărării şi securităţii, managementul situaţiilor de urgenţă, de protecţie civilă şi de protecţie a infrastructurii critice europene din domeniul de competenţă;
    47. realizează şi gestionează baza de date şi sistemul informaţional din domeniile de activitate, participând la sistemul informaţional naţional şi internaţional;
    48. asigură protecţia informaţiilor clasificate, prevenirea şi combaterea terorismului, implementarea cerinţelor Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene în domeniul de competenţă, prin activităţi specifice;
    49. participă la elaborarea prognozelor în domeniul deşeurilor industriale reciclabile şi ţine evidenţa operatorilor economici din domeniu;

    B. în domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile:
    1. elaborează în domeniul resurselor minerale neenergetice strategii de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung şi soluţii de reformă privind evoluţia sectorului minier şi atragerea investitorilor;
    2. sprijină realizarea strategiilor de dezvoltare locală a comunităţilor afectate de restructurarea industrială;
    3. diseminează informaţii şi bune practici pentru planificarea strategică participativă a dezvoltării locale;
    4. centralizează şi prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alţi finanţatori, din domeniul resurselor minerale neenergetice şi al regenerării socioeconomice;
    5. elaborează politici publice privind creşterea economică din domeniul resurselor minerale neenergetice;
    6. îndeplineşte atribuţii de minister de resort în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. elaborează reglementări în vederea implementării Programului geologic naţional;
    8. elaborează şi implementează programe în domeniul resurselor minerale neenergetice;
    9. reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii regionale şi internaţionale ce interesează domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile;
    10. asigură monitorizarea administrării proprietăţii publice din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum şi a valorificării produselor rezultate din prelucrarea acestora, prin structurile economice de sub autoritatea sa, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    11. avizează documentaţia pentru obţinerea licenţelor în domeniul resurselor minerale neenergetice, potrivit legislaţiei în vigoare;
    12. întocmeşte şi prezintă informări, rapoarte şi propuneri de activităţi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, specifice domeniului resurselor minerale neenergetice;
    13. participă în comisiile şi grupurile de lucru interministeriale şi interguvernamentale privind apărarea şi securitatea naţională, managementul situaţiilor de urgenţă, de protecţie civilă şi de protecţie a infrastructurii critice naţionale din domeniul resurselor minerale neenergetice;
    14. fundamentează propuneri privind proiectul de buget şi urmăreşte execuţia bugetului pentru activităţile din domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile a zonelor industriale, urmăreşte proiectarea şi realizarea investiţiilor;
    15. iniţiază sau avizează programe de refacere ecologică a zonelor afectate, a zonelor miniere, urmărind realizarea măsurilor de protecţie a mediului şi programe de regenerare socioeconomică a zonelor industriale şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor;
    16. asigură implementarea şi managementul programelor de refacere ecologică şi regenerare socioeconomică pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate;
    17. coordonează activitatea de monitorizare postimplementare a programelor de închidere a minelor, refacerea mediului şi regenerare socioeconomică;
    18. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice şi în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenţi şi a comunităţilor afectate de restructurarea industrială;
    19. iniţiază şi dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflaţi în portofoliul ministerului, din domeniul resurselor minerale neenergetice;
    20. impune accelerarea elaborării şi implementării proiectelor finanţate din fonduri structurale prin sprijinirea autorităţilor publice locale din zonele afectate;
    21. solicită informaţii economice şi sociale din zonele afectate, necesare la elaborarea politicilor din domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
    22. colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din domeniul resurselor minerale neenergetice;
    23. organizează seminare şi cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul resurselor minerale neenergetice;
    24. acordă asistenţă de specialitate, organizează seminare şi consultări în domeniul dezvoltării durabile a zonelor industriale;
    25. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internaţională, în domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile a zonelor industriale, care se desfăşoară în ţară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;
    26. urmăreşte mediatizarea şi aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale, în domeniul resurselor minerale neenergetice, în care sunt prevăzute acţiuni de cooperare economică internaţională la care ministerul este parte;
    27. iniţiază acţiuni de cooperare internaţională şi de colaborare economică externă, în plan bilateral;
    28. acţionează pentru atragerea instituţiilor financiare internaţionale, a unor investitori străini şi români, pentru realizarea unor proiecte şi programe naţionale, regionale sau internaţionale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
    29. asigură implementarea şi managementul proiectelor şi programelor naţionale, regionale sau internaţionale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice şi al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
    30. iniţiază sau avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul protecţiei mediului, proiecte de acte normative, de ordine şi de instrucţiuni referitoare la protecţia mediului în domeniul resurselor minerale neenergetice;
    31. avizează studiile de fezabilitate şi planurile de dezvoltare a companiilor/societăţilor naţionale miniere, precum şi încetarea definitivă sau temporară a activităţii de exploatare;
    32. avizează planul de închidere şi ecologizare a minelor care sunt propuse la închidere, precum şi proiectele tehnice de execuţie a lucrărilor de conservare, închidere a minelor şi reabilitare a mediului, pentru minele aparţinând companiilor/ societăţilor naţionale miniere;
    33. aprobă editarea publicaţiilor „Revista minelor“ şi „Buletinul de resurse minerale neenergetice“;

    C. în domeniul proprietăţii intelectuale, invenţiilor şi mărcilor:
    1. promovează politica de sprijin al invenţiilor în România;
    2. elaborează programe şi strategii în vederea promovării proprietăţii intelectuale şi protejării acesteia la nivel naţional şi internaţional;

    D. în domeniul protecţiei consumatorilor:
    1. emite reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor, în acord cu reglementările europene incidente;

    E. în domeniile comerţului, politicii comerciale şi relaţiilor economice internaţionale:
    1. elaborează şi îndeplineşte politica naţională în domeniul comerţului exterior prin strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi soluţii de adaptare continuă la evoluţiile geopolitice şi economice internaţionale ale politicilor de comerţ exterior, în vederea promovării exporturilor de bunuri şi servicii;
    2. pregăteşte şi promovează interesele comerciale naţionale în cadrul instituţiilor europene, elaborează şi susţine poziţia României cu privire la politica comercială comună a Uniunii Europene;
    3. efectuează demersuri pe lângă serviciile de specialitate ale Comisiei Europene, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, Comitetului de comerţ internaţional al Parlamentului European pentru obţinerea de informaţii relevante în vederea pregătirii şi susţinerii poziţiei naţionale în cadrul reuniunilor Consiliului Uniunii Europene;
    4. monitorizează procedurile de aprobare a rezultatelor negocierilor comerciale bilaterale, regionale, plurilaterale şi multilaterale şi mediatizează prin intermediul surselor media disponibile prevederile convenite în respectivele acorduri şi tratate comerciale;
    5. acordă asistenţă operatorilor economici în vederea valorificării în comerţul cu ţările terţe a avantajelor rezultate din acordurile şi tratatele comerciale încheiate la nivelul Uniunii Europene şi multilateral;
    6. urmăreşte permanent activităţile din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, denumită în continuare OMC, şi asigură participarea ca stat membru al Uniunii Europene la activitatea curentă a Consiliului general al OMC şi a organelor sale subsidiare;
    7. exercită calitatea de punct naţional de informare cu Comisia Europeană şi Secretariatul OMC în domeniul schimbului de informaţii naţionale pentru domeniile reglementate pe plan european şi multilateral prin acordurile de comerţ liber bilaterale, regionale, plurilaterale şi multilaterale; iniţiază şi asigură, după caz, coordonarea cu ministerele/instituţiile de resort din România;
    8. urmăreşte şi analizează componentele globale din cadrul politicii comerciale comunitare; cooperează în acest sens cu ministerele şi alte instituţii cu responsabilităţi conexe politicii comerciale;
    9. asigură un dialog permanent cu Parlamentul României pe aspecte de politică comercială; elaborează documentaţii specifice pe componente de politică comercială, la solicitările punctuale ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului României, participă şi informează asupra stadiului negocierilor comerciale şi pentru ratificarea acordurilor şi tratatelor de comerţ liber bilateral, regional, plurilateral şi multilateral;
    10. colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe şi alte ministere şi instituţii cu responsabilităţi în domeniul investiţiilor străine, în vederea elaborării, promovării şi susţinerii intereselor investiţionale ale României în cadrul Consiliului Uniunii Europene, în dialogul cu Comisia Europeană, în cadrul UNCITRAL şi cu alte organisme internaţionale, cum ar fi OCDE;
    11. participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi alte ministere şi instituţii cu responsabilităţi în domeniul investiţiilor, la negocierea de noi acorduri şi tratate bilaterale în domeniul investiţiilor cu ţări terţe de interes şi cu care Comisia Europeană nu are în vedere încheierea pe termen mediu de astfel de acorduri la nivelul Uniunii Europene;
    12. avizează proiecte de acte normative ale altor instituţii ale administraţiei publice centrale care includ elemente conexe politicii comerciale, pentru aspecte din competenţa sa;
    13. elaborează sinteze şi informări privind politicile comerciale europene în plan regional, european şi multilateral;
    14. menţine un dialog permanent şi relaţii de colaborare cu structuri neguvernamentale ale mediului de afaceri şi organizează, în colaborare cu acestea, simpozioane, mese rotunde sau seminare destinate operatorilor economici, în cadrul cărora se prezintă informaţii privind specificul ţărilor partenere, noutăţi din legislaţia acestora în domeniul comerţului exterior şi cooperării economice internaţionale, elaborând materiale documentare necesare pentru aceste manifestări;
    15. elaborează, propune şi susţine poziţia României în domeniul măsurilor de apărare comercială la nivelul Comisiei Europene şi asigură participarea la reuniunile comitetelor şi grupurilor de lucru ale Comisiei Europene şi Consiliului Uniunii Europene care dezbat subiecte de apărare comercială;
    16. acordă, la cerere, asistenţă de specialitate producătorilor naţionali şi europeni în vederea asigurării unei concurenţe loiale pe piaţa internă a Uniunii Europene;
    17. monitorizează investigaţiile şi măsurile de apărare comercială adoptate de ţări terţe împotriva unor produse originare din România sau din Uniunea Europeană; evaluează impactul investigaţiilor şi, după caz, pe cel al măsurilor de apărare comercială cu părţile interesate, pentru a propune modalităţi specifice de acţiune;
    18. participă la activitatea comitetelor şi grupurilor de lucru ale Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene, ce asigură monitorizarea şi implementarea reglementărilor Uniunii Europene şi aranjamentelor convenite cu ţări terţe în domeniul comerţului cu produse industriale;
    19. asigură funcţia de autoritate naţională pentru aplicarea reglementărilor Uniunii Europene privind eliberarea documentelor de import şi, după caz, export în/din Uniunea Europeană a unor produse aflate în domeniul de competenţă al ministerului;
    20. asigură funcţia de autoritate naţională pentru sistemul electronic comunitar de gestionare a licenţelor de export/import instituite în baza reglementărilor Uniunii Europene;
    21. acordă, la cerere, asistenţă operatorilor economici, în subiectul regimului de import şi de export al Uniunii Europene, al procedurilor de obţinere a licenţelor de import sau de export şi a documentelor de supraveghere la import şi, după caz, la export, aflate în domeniul de competenţă al ministerului;
    22. elaborează poziţia României şi participă la negocierea acordurilor bilaterale în domeniul cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice sau a altor acorduri ce includ componente economice, cu ţări terţe, acorduri care, conform legislaţiei Uniunii Europene, sunt de competenţă naţională;
    23. întocmeşte documentele necesare începerii negocierilor comerciale, semnării şi aprobării/ratificării acordurilor negociate şi semnate la nivelul Uniunii Europene;
    24. urmăreşte aplicarea în practică a prevederilor decurgând din tariful vamal al Uniunii Europene, a aspectelor conexe cu impact asupra politicii comerciale comune, în special vizând regulile de origine, cooperarea vamală, facilitarea comerţului, suspendări tarifare, colectarea taxelor antidumping şi antisubvenţie şi asigură conlucrarea cu Direcţia Generală a Vămilor;
    25. elaborează, promovează şi susţine poziţia ministerului la reuniunile de coordonare a afacerilor europene organizate şi coordonate de Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare MAE, pe componenta de politici comerciale;
    26. elaborează, promovează şi susţine poziţia ministerului la reuniunile grupului de lucru interministerial privind problematica BREXIT, organizate şi coordonate de MAE, pe componenta de politici comerciale;
    27. cooperează cu coordonatorul naţional pentru problematica Organizaţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE-MAE, inclusiv în problematica candidaturii României la OCDE;
    28. elaborează, promovează şi susţine poziţia naţională în cadrul Comitetului specializat al OCDE în domeniul politicii comerciale;
    29. participă, în colaborare cu MAE, alte ministere şi instituţii cu relevanţă, la activitatea specifică a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, în scopul susţinerii, în coordonare cu Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene, a poziţiilor politico-economice ale României în materie de comerţ şi dezvoltare;
    30. urmăreşte dezvoltările pe componenta de politică comercială aferentă activităţii organizaţiilor economico-comerciale cu vocaţie universală;
    31. asigură participarea la lucrările Consiliului Interinstituţional, constituit în baza art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    32. asigură emiterea autorizaţiilor/licenţelor de export sau de import privind restricţii comerciale aferente unor mărfuri aflate în sfera de atribuţii, instituite în baza unor sancţiuni internaţionale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    33. eliberează autorizaţii de funcţionare în România a reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, cu modificările ulterioare;
    34. promovează interesele economice şi comerciale ale României, iniţiază şi promovează proiecte de acorduri şi înţelegeri pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu alte state terţe şi cu organizaţiile economice internaţionale, potrivit competenţelor naţionale, ca stat membru al Uniunii Europene;
    35. fundamentează şi promovează interesele economico-comerciale ale României în context bilateral, regional, multilateral, la nivelul OMC, precum şi în contextul politicii comerciale comune a Uniunii Europene;
    36. reprezintă interesele statului român în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii regionale şi internaţionale ce interesează domeniul său de activitate;
    37. coordonează şi urmăreşte respectarea implementării politicii comerciale comune de către România, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;
    38. asigură consultarea şi cooperarea cu alte instituţii guvernamentale şi neguvernamentale şi ale mediului de afaceri cu privire la strategia, negocierile, pregătirea, adoptarea şi aplicarea la nivelul Uniunii Europene a măsurilor de politică comercială comună;
    39. asigură aplicarea programelor rezultate din acordurile şi convenţiile internaţionale bilaterale, plurilaterale şi multilaterale în domeniul economic la care România este parte, potrivit competenţelor naţionale şi în corelare cu politica Uniunii Europene;
    40. mediatizează, acordă consultanţă şi sprijină operatorii economici cu privire la valorificarea în comerţul cu ţările terţe a oportunităţilor şi avantajelor rezultate din angajamentele asumate de Uniunea Europeană în cadrul OMC şi/sau prin acordurile de comerţ liber ori de parteneriat economic, încheiate la nivel regional sau bilateral, care înglobează componente de comerţ;
    41. asigură gestionarea problematicii comerciale rezultate din participarea României la iniţiativele economice regionale europene la care Uniunea Europeană este parte sau pe care le sprijină (Cooperarea la Marea Neagră, Parteneriatul estic);
    42. asigură contribuţii, vizând domeniul politicii comerciale, pentru acţiunile aferente asistenţei pentru dezvoltare (ODA) şi Agendei 2030 - obiectivele de dezvoltare durabilă, gestionate în plan naţional şi la nivelul Consiliului Uniunii Europene de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe, respectiv ai Secretariatului General al Guvernului - Departamentul dezvoltare durabilă;
    43. participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, alte ministere şi instituţii cu relevanţă, la activitatea specifică a UNCTAD (Consiliu şi organele sale subsidiare), în scopul susţinerii, în coordonare cu Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene, a poziţiilor politico-economice ale României în materie de comerţ şi dezvoltare;
    44. urmăreşte evoluţiile pe componenta de politică comercială aferentă activităţii organizaţiilor economico-comerciale cu vocaţie universală;
    45. coordonează organizarea sesiunilor comisiilor mixte guvernamentale de cooperare economică şi tehnică, face propuneri privind programul anual de sesiuni şi al preşedinţiilor părţii române în comisiile mixte, propune spre aprobare Guvernului mandatul delegaţiilor participante, participă prin delegaţi proprii la sesiunile comisiilor mixte, atât în ţară, cât şi în străinătate, elaborează şi supune spre aprobare Guvernului rapoartele desfăşurării sesiunilor şi planurile de măsuri pentru punerea în aplicare a celor convenite;
    46. oferă şi asigură operatorilor economici informaţii de piaţă şi oportunităţi de afaceri privind accesul pe pieţele externe şi acordă asistenţă de specialitate în procesul antamării unor operaţiuni de cooperare în ţară şi în străinătate;
    47. asigură reprezentarea externă în cadrul birourilor de promovare comercial-economice, precum şi buna funcţionare a activităţii acestora, prin stabilirea obiectivelor strategice ale activităţii reprezentanţilor comerciali-economici din reţeaua externă, care includ cu prioritate identificarea de oportunităţi de afaceri pentru firmele româneşti şi atragerea de investiţii străine în România, sprijinirea societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea facilitării accesului pe pieţele externe, dar şi urmărirea evoluţiilor macroeconomice şi a poziţionărilor actorilor economici majori pe plan internaţional, stabilirea de alianţe economice şi elaborarea de programe concrete de colaborare cu principalii parteneri economici ai României;
    48. cooperează cu reprezentanţele economice şi comerciale acreditate în România pentru identificarea şi concretizarea unor proiecte şi pentru promovarea relaţiilor economice şi a cooperării internaţionale;
    49. participă la dialogul cu instituţiile financiare internaţionale şi acţionează pentru concretizarea în domeniul său de activitate a unor proiecte de cooperare în vederea implementării de proiecte şi programe naţionale, regionale sau internaţionale de interes pentru România;
    50. cooperează cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în materie de diplomaţie economică la realizarea demersurilor legate de promovarea obiectivelor economice ale României în străinătate;
    51. monitorizează implementarea Strategiei naţionale de export a României, conform legislaţiei în vigoare, în colaborare cu mediul de afaceri interesat, şi asigură ca atât instrumentele naţionale, cât şi cele europene sau internaţionale de susţinere să atingă obiectivele acestei strategii;
    52. dezvoltă forme de colaborare şi dialog structurat în domeniile specifice de activitate cu structurile asociative ale mediului de afaceri reprezentativ la nivel naţional, respectiv patronatele şi asociaţiile profesionale, precum şi cu camerele de comerţ şi industrie, asigurând secretariatul Consiliului de export, conform Hotărârii Guvernului nr. 486/2004 privind înfiinţarea Consiliului de export;
    53. elaborează, coordonează şi monitorizează Programul de susţinere şi promovare a exporturilor cu finanţare parţială de la bugetul de stat, asigurând organizarea şi participarea la misiuni economice, târguri şi expoziţii în străinătate, realizarea de studii de piaţă, acţiuni de publicitate cu caracter general şi a portalului de comerţ exterior, în scopul promovării exporturilor de produse şi servicii româneşti, precum şi a altor instrumente de promovare a acestora, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    54. urmăreşte implementarea eficientă a Programului de susţinere şi promovare a exportului, pentru organizarea participării firmelor româneşti la târgurile, expoziţiile şi misiunile economice din străinătate, elaborând şi supunând spre aprobare bugetul şi structura programului, conform Hotărârii Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările ulterioare;
    55. monitorizează ajutoarele de stat sau de minimis acordate şi efectuează activităţi de control asupra modului de utilizare a acestora;
    56. verifică respectarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor de stat şi dispune măsurile ce se impun, conform normelor europene şi naţionale în materie, în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate;
    57. acordă asistenţă tehnică operatorilor economici care intenţionează să participe independent din resurse proprii la târgurile, expoziţiile şi misiunile economice internaţionale;
    58. sprijină acţiunile coordonate de Ministerul Finanţelor pentru recuperarea creanţelor României rezultate din operaţiuni comerciale şi de cooperare economică derulate înainte de 31 decembrie 1989;
    59. organizează activitatea de prelucrare şi gestionare de informaţii şi date în domeniul comerţului;
    60. realizează lucrări de evaluare a potenţialului existent pe pieţele externe pentru fundamentarea strategiilor de export la nivel de ţări partenere şi/sau regional, acordând prioritate punerii în aplicare a reglementărilor prevăzute în acordurile de comerţ sau de parteneriat economic ale Uniunii Europene şi promovării ofertei româneşti de export în condiţiile pieţei concurenţiale;
    61. identifică acele categorii de produse româneşti cu potenţial de export şi realizează analize sectoriale şi de prezentare a capacităţii de absorbţie a ofertei româneşti pe plan extern;
    62. elaborează şi actualizează materiale de informare şi documentare în domeniul comerţului exterior pentru portalul de comerţ;
    63. solicită mediului de afaceri şi autorităţilor publice materiale promoţionale pentru prezentarea ofertei de export, a oportunităţilor de afaceri şi a potenţialului economic al României;
    64. utilizează baze de date cu exportatorii şi importatorii din România, precum şi baze de date statistice de comerţ exterior şi realizează lucrări de sinteză privind evoluţia relaţiilor comerciale ale României pe plan internaţional;
    65. mediatizează cererile de produse româneşti şi propunerile de afaceri ale partenerilor străini la nivelul mediului de afaceri românesc;
    66. iniţiază propuneri de programe şi proiecte pentru promovarea exporturilor româneşti de produse şi servicii, în conformitate cu strategiile sectoriale de susţinere a acestora;
    67. organizează întâlniri de afaceri între firmele româneşti şi străine, direct sau în colaborare cu instituţii şi agenţii guvernamentale, camere de comerţ, asociaţii profesionale, organizaţii de promovare a întreprinderilor mici şi mijlocii din România şi instituţii partenere de promovare a comerţului din alte ţări;
    68. dezvoltă relaţii de cooperare şi parteneriat cu organizaţii, instituţii şi asociaţii profesionale româneşti şi străine pentru promovarea comerţului pe plan internaţional;
    69. participă la reuniunile mecanismelor de susţinere a exportatorilor la nivelul Uniunii Europene;
    70. poate atrage fonduri structurale şi implementează proiecte şi programe care vizează eficientizarea şi diversificarea instrumentelor de susţinere a exportatorilor;
    71. participă la proiectele şi programele care vizează creşterea performanţelor la export în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării;
    72. poate asigura, în cazul primirii unor solicitări concrete, managementul unitar al promovării şi derulării operaţiunilor de comerţ exterior pentru societăţile în care acţionar majoritar este statul;
    73. întocmeşte mandatele de reprezentare la nivelul Uniunii Europene şi alte documente relevante la nivelul Uniunii Europene în domeniul politicii comerciale şi relaţiilor economice internaţionale şi solicită avizarea mandatului de către Ministerul Afacerilor Externe, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;
    74. diseminează toate informaţiile legate de activitatea de promovare a exportului către agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului;
    75. coordonează activitatea funcţionarilor din agenţii, în legătură cu relaţiile dintre potenţialii exportatori locali şi posibilii parteneri externi, precum şi orice alte activităţi de promovare a exportului;
    76. centralizează situaţiile statistice regionale cu privire la promovarea exportului;

    F. în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi mediului de afaceri:
    1. asigură elaborarea, gestionarea şi monitorizarea implementării proiectelor şi programelor pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi a societăţilor cooperative, precum şi pentru creşterea competitivităţii şi eficienţei acestora în condiţiile mediului concurenţial şi ale fenomenelor specifice economiei de piaţă;
    2. asigură corelarea şi monitorizarea îndeplinirii planurilor de măsuri elaborate de autorităţile publice interesate, pentru aplicarea în România a iniţiativei „Small Business Act“;
    3. asigură monitorizarea îndeplinirii prevederilor din domeniile dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri şi cooperaţiei, cuprinse în acordurile guvernamentale încheiate de România cu alte state;
    4. asigură stimularea şi corelarea acţiunilor destinate promovării principiilor cooperatiste;
    5. reprezintă şi participă, în numele statului român, la activitatea organizaţiilor internaţionale din domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri şi cooperaţiei;
    6. exercită funcţiile de coordonare şi control, precum şi toate drepturile pe care legea le prevede pentru membrii fondatori privind Fundaţia de Post-Privatizare şi asigură reprezentarea intereselor acesteia în cadrul unor organe, organizaţii, instituţii şi autorităţi;
    7. asigură corelarea şi monitorizarea îndeplinirii activităţilor şi acţiunilor cuprinse în programele naţionale de reformă pentru domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri şi cooperaţiei;
    8. solicită şi primeşte de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice informări, analize, rapoarte, sinteze pe probleme ce ţin de dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri şi cooperaţiei;
    9. coordonează şi participă împreună cu alte organe ale administraţiei publice la elaborarea strategiilor în domeniile mediului de afaceri şi cooperaţiei;
    10. elaborează criteriile, priorităţile şi procedurile necesare în vederea desfăşurării programelor şi proiectelor activităţilor specifice, după caz;
    11. derulează, gestionează şi coordonează programe şi proiecte cu finanţare externă, prin înfiinţarea de unităţi de management de proiect;
    12. cooperează, în cadrul programelor şi studiilor Uniunii Europene şi ale OCDE, la implementarea proiectelor şi programelor din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi în cadrul acordurilor bilaterale interguvernamentale încheiate de România în acest domeniu;
    13. elaborează, actualizează, implementează şi monitorizează planuri de acţiuni pentru mediul de afaceri, în conformitate cu strategiile existente în domeniu;
    14. propune, derulează, asigură şi monitorizează acţiuni pentru elaborarea, adaptarea şi implementarea instrumentelor de identificare şi măsurare a costurilor administrative, impuse de reglementările mediului de afaceri, în concordanţă cu metodologiile şi practicile internaţionale de identificare, măsurare şi reducere a barierelor administrative;
    15. organizează, participă şi coordonează derularea sondajelor periodice în vederea evaluării impactului reglementărilor administrative şi procedurale asupra climatului afacerilor, utilizând expertiza, metodologia şi instrumentele preluate de la organizaţii şi organisme internaţionale în domeniul cercetărilor de piaţă;
    16. colaborează direct pe proiecte specifice şi în regim permanent cu organizaţii şi organisme internaţionale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, OCDE - asigurând coordonarea programelor şi activităţilor desfăşurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;
    17. identifică şi testează metode de îmbunătăţire a mediului de afaceri, prin asigurarea transparenţei administrative, elaborării şi implementării unor coduri de bune practici, încurajării şi sprijinirii iniţiativei antreprenoriale;
    18. implementează şi coordonează politicile în domeniul mediului de afaceri în scopul respectării recomandărilor şi angajamentelor cu privire la reforma reglementărilor formulate de Comisia Europeană şi OCDE;
    19. asigură, coordonează şi răspunde în domeniile de competenţă de îndeplinirea obiectivelor stabilite prin programele de acţiune ale Comisiei Europene, în vederea reducerii constrângerilor şi a barierelor administrative în Uniunea Europeană;
    20. urmăreşte promovarea unui mediu de afaceri stimulativ, concurenţial, prin coordonarea aplicării următoarelor măsuri:
    a) organizarea de consultări publice periodice între reprezentanţii sectorului public şi cei ai mediului de afaceri cu privire la implementarea Strategiei naţionale anticorupţie, în domeniul de activitate, precum şi al celorlalte politici publice cu impact asupra mediului de afaceri;
    b) implementarea standardelor OCDE, Uniunii Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite în materia comportamentului etic în afaceri;
    c) cunoaşterea şi aplicarea de bune practici internaţionale în implementarea programelor de conformitate între sectorul public şi mediul privat;

    21. colaborează cu celelalte autorităţi şi instituţii publice care au competenţe în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri şi cooperaţiei, inclusiv pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ;
    22. reprezintă permanent, pe proiectele specifice mediului de afaceri, interesele statului român în cadrul organizaţiilor internaţionale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Asociaţia Reţeaua Internaţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, OCDE - asigurând coordonarea programelor şi activităţilor desfăşurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;
    23. elaborează cadrul normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice şi pentru implementarea politicilor din domeniul mediului de afaceri;
    24. asigură îndeplinirea obligaţiilor care îi revin din reglementările europene, precum şi activităţile desfăşurate de partea română în cadrul instituţiilor Uniunii Europene în domeniile coordonate;
    25. asigură coordonarea la nivel naţional, în colaborare cu celelalte autorităţi interesate, a activităţilor referitoare la cooperarea internaţională în domeniul mediului de afaceri;
    26. este autoritatea competentă care reprezintă interesele statului în relaţiile cu societăţile cooperative şi urmăreşte respectarea prevederilor Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare;
    27. acordă avizul pentru conformitatea statutului asociaţiei/uniunii cooperatiste cu prevederile Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, în vederea înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;
    28. participă la lucrările Consiliului consultativ al cooperaţiei, constituit conform Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare;
    29. participă la lucrările Comitetului consultativ pentru întreprinderi mici şi mijlocii;
    30. coordonează acţiunile desfăşurate în cadrul Programului naţional „România HUB“, asigurând administrarea programului;
    31. monitorizează şi raportează periodic stadiul de implementare a măsurilor/acţiunilor prevăzute în Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România - Orizont 2020, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 859/2014 privind aprobarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România - Orizont 2020;
    32. dezvoltă şi operează un portal în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea prevenirii nr. 270/2017, dedicat oferirii în mod centralizat de servicii online şi resurse în vederea informării în ceea ce priveşte aspectele prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 270/2017;
    33. elaborează scheme de ajutor de stat sau de minimis privind stimularea investitorilor individuali - business angels instituite prin lege conform art. 7 din Legea nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali - business angels;
    34. asigură punerea în aplicare a Ordinului ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr. 1.478/2019 privind aprobarea înfiinţării Registrului naţional de franciză şi a Normelor metodologice privind modul de organizare şi funcţionare a Registrului naţional de franciză, conform art. III alin. (2) din Legea nr. 179/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum şi pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
    35. promovează prin mijloace specifice de informare, precum: website, e-mail, grupuri de lucru şi evenimente publice, cadrul legislativ cu impact asupra mediului de afaceri şi modificările aduse acestuia;
    36. acordă titlul de incubator de afaceri în conformitate cu prevederile Legii nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri;
    37. constituie Comisia cu atribuţii în domeniul incubatoarelor de afaceri în conformitate cu Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr. 17/2017 privind aprobarea responsabilităţilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri;
    38. sprijină şi consiliază iniţiatorii de acte normative cu implicaţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi le trimite rezultatele testului IMM;
    39. asigură secretariatul GEIEAN în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism nr. 699/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea obţinerii Avizului GEIEAN asupra proiectelor de acte normative şi a Rapoartelor Teste IMM aferente, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;
    40. transmite spre analiză către GEIEAN rapoarte privind aplicarea Testelor IMM;
    41. coordonează activitatea GEIEAN în emiterea de avize consultative cu privire la oportunitatea aprobării proiectelor de acte normative, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
    42. asigură consultanţă în vederea realizării Raportului de Test IMM conform Ordinului ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism nr. 698/2014 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi aplicare a Testului IMM;
    43. menţine permanent legătura cu stakeholderii reprezentativi la nivelul mediului de afaceri din România;
    44. organizează cursuri în domeniul întreprinderi mici şi mijlocii;
    45. elaborează studii, analize, statistici privitoare la impactul măsurilor de sprijin ale ministerului în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii;
    46. asigură dialogul cu entităţile publice şi private implicate în sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;
    47. gestionează resursele financiare alocate din bugetul de stat şi controlează modul de utilizare a acestora de către instituţiile publice din subordinea ministerului;

    G. în domeniul investiţiilor străine:
    1. avizează, elaborează şi promovează, după caz, cadrul legislativ în domeniul investiţiilor străine directe şi participă la susţinerea proiectelor de acte normative în cadrul comisiilor parlamentare şi în plenul celor două Camere;
    2. elaborează şi implementează strategii, politici publice şi programe în domeniul investiţiilor străine directe;
    3. coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investiţiilor străine în România şi a programelor de acţiune pentru atragerea capitalului străin în economie, colaborând cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în conformitate cu priorităţile şi cu programul de dezvoltare economică a ţării;
    4. realizează acţiuni de promovare, marketing şi publicitate, în ţară şi în străinătate, pentru atragerea şi implementarea investiţiilor străine directe;
    5. realizează acţiuni de publicitate în mass-media, cu caracter general pe pieţele interne şi externe, pentru promovarea investiţiilor străine în România şi a climatului investiţional al României;
    6. încheie contracte, convenţii şi înţelegeri de colaborare cu instituţii, asociaţii, firme de specialitate şi experţi din ţară şi din străinătate, în scopul promovării, marketingului, atragerii şi implementării investiţiilor străine directe;
    7. colaborează cu Guvernul, ministere, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte instituţii centrale şi locale, precum şi cu parteneri români şi străini, în vederea atragerii investiţiilor străine în România şi a prezentării ofertelor investiţionale ale României pe plan extern;
    8. desfăşoară activităţi de promovare a investiţiilor străine pe plan intern şi extern, asigurând ducerea la îndeplinire a obiectivelor programului de guvernare în domeniul său de activitate;
    9. identifică, în colaborare cu ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi cu celelalte instituţii publice, cu societăţile şi regiile autonome interesate, proiecte noi de investiţii în sectorul privat şi de stat şi asigură prezentarea acestora investitorilor străini;
    10. asigură activitatea de promovare şi sprijină implementarea investiţiilor străine, îndeplinind rolul de punct de contact şi de intermediar între investitori sau parteneri străini, după caz, şi autorităţile centrale şi locale;
    11. examinează propunerile investitorilor străini pentru efectuarea de investiţii în România şi stabileşte acţiunile pentru implementarea acestora, solicitând, după caz, sprijinul instituţiilor şi societăţilor implicate;
    12. acordă, la solicitarea investitorilor străini, asistenţă tehnică, sprijin şi consultanţă, împreună cu instituţiile competente, după caz, pentru realizarea proiectelor de investiţii cu participare străină de capital, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de definitivare a formalităţilor pentru investiţiile străine confirmate, precum şi cu privire la schemele existente în cadrul cărora investitorii pot solicita finanţare de la autoritatea responsabilă;
    13. evaluează reacţiile investitorilor străini în legătură cu problemele curente ale activităţii de investiţii în România, cu informarea operativă a factorilor de decizie, pentru a acţiona în consecinţă;
    14. organizează, inclusiv în parteneriat cu organisme guvernamentale şi neguvernamentale, în ţară şi în străinătate, evenimente, misiuni, seminare, conferinţe, mese rotunde şi dezbateri pentru atragerea şi promovarea investiţiilor străine şi participă la manifestări similare iniţiate de alte instituţii sau de organizaţii române ori străine;
    15. organizează misiuni economice şi vizite de informare în ţară, pentru investitorii străini, în scopul promovării şi atragerii investiţiilor străine;
    16. organizează întâlniri pentru schimb de experienţă cu agenţiile sau instituţiile guvernamentale similare, precum şi cu organisme private din ţară şi din străinătate;
    17. acţionează, inclusiv prin consultări cu investitorii străini, cu organizaţiile profesionale, cu patronatele, camerele de comerţ bilaterale şi cu ambasadele pentru menţinerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil atragerii investiţiilor străine, prin asigurarea armonizării legislative în domeniu, simplificarea procedurilor şi eliminarea barierelor administrative;
    18. realizează şi difuzează materiale promoţionale, broşuri, pliante, afişe, cataloage, postere, ghiduri de investiţie, materiale audiovideo, obiecte de protocol, studii şi analize privind mediul de afaceri naţional şi internaţional;
    19. efectuează studii de marketing;
    20. promovează o imagine atractivă privind politica şi realităţile economice, climatul investiţional din România, în mediile de afaceri naţionale şi internaţionale;
    21. promovează prin intermediul inserţiilor publicitare şi articolelor, în publicaţii scrise şi on-line de interes general şi specific, climatul investiţional al României şi proiectele de investiţii;
    22. poate accesa fonduri externe nerambursabile sau din alte surse;
    23. acordă un aviz tehnic de specialitate asupra planului de afaceri al investitorilor străini, în vederea obţinerii vizei de lungă şedere în România pentru desfăşurarea de activităţi comerciale;

    H. în domeniul turismului:
    1. elaborează şi implementează în domeniul turismului strategii şi soluţii de reformă privind evoluţia sectorului şi atragerea investitorilor, politici de promovare şi dezvoltare a turismului în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. elaborează, aprobă şi implementează planuri de dezvoltare a infrastructurii turistice;
    3. organizează şi realizează activitatea de promovare turistică a României, atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele internaţionale;
    4. îndeplineşte rolul de autoritate naţională responsabilă cu elaborarea, coordonarea şi implementarea programului pentru definirea şi promovarea brandului turistic naţional, în scopul creării unei imagini pozitive a României;
    5. autorizează operatorii economici şi personalul de specialitate din turism, respectiv licenţiază agenţiile de turism, clasifică structurile de primire turistice, omologhează pârtiile, traseele de schi şi traseele turistice montane, brevetează şi atestă personalul de specialitate, avizează capacitatea instituţională şi eficacitatea educaţională în domeniul formării profesionale, autorizează plajele turistice şi activităţile din industria de agrement, acreditează/reacreditează organizaţiile de management al destinaţiilor, centrele naţionale/locale de informare şi promovare turistică;
    6. atestă ca staţiuni turistice de interes local sau naţional localităţi sau părţi de localităţi, la solicitarea autorităţilor publice locale;
    7. organizează evidenţa, atestarea şi monitorizarea valorificării şi protejării patrimoniului turistic;
    8. urmăreşte mediatizarea şi aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în domeniul turismului, în care sunt prevăzute acţiuni de cooperare economică internaţională la care ministerul este parte;
    9. urmăreşte evoluţia politicilor Uniunii Europene în domeniul turismului şi propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea;
    10. asigură îndeplinirea obligaţiilor care îi revin din reglementările europene, precum şi activităţile desfăşurate de partea română în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, în domeniul turismului;
    11. gestionează schema de ajutor de stat privind sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România, constând atât în filme cinematografice, astfel cum sunt definite la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în filme şi seriale de televiziune, precum şi orice alte producţii audiovizuale, astfel cum sunt definite în Convenţia Europeană asupra coproducţiilor cinematografice, inclusiv prin atragerea de producţii străine;
    12. aprobă atât înfiinţarea şi atribuţiile reprezentanţelor teritoriale, cu sediul în ţară, cât şi atribuţiile ataşaţilor de turism;
    13. solicită şi primeşte de la celelalte autorităţi publice informări, analize, rapoarte, sinteze pe probleme ce ţin de dezvoltarea sectorului turismului;
    14. elaborează strategiile şi planurile de acţiune aferente domeniului turismului;
    15. elaborează criteriile, priorităţile şi procedurile necesare în vederea desfăşurării programelor şi proiectelor activităţilor specifice, după caz;
    16. derulează sau coordonează programe şi proiecte cu finanţare externă;
    17. coordonează cooperarea în cadrul programelor şi studiilor Uniunii Europene, ale Organizaţiei Mondiale a Turismului şi ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a proiectelor şi programelor din domeniul turismului, precum şi în cadrul acordurilor bilaterale interguvernamentale încheiate de România în acest domeniu;
    18. identifică metode de îmbunătăţire a activităţilor în domeniu, pentru asigurarea transparenţei administrative, elaborării şi implementării unor coduri de bune practici, încurajarea şi sprijinirea iniţiativei private;
    19. urmăreşte promovarea unui mediu de afaceri în domeniul coordonat, stimulativ, concurenţial, corect şi integru, prin coordonarea aplicării următoarelor măsuri:
    a) organizarea de consultări publice periodice cu privire la implementarea Strategiei naţionale anticorupţie şi a celorlalte politici publice cu impact asupra turismului;
    b) cunoaşterea şi aplicarea de bune practici internaţionale ori standarde în implementarea programelor proprii;

    20. organizează evenimente/întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, private, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, naţionale şi internaţionale, precum şi congrese, colocvii şi alte acţiuni similare, în ţară şi străinătate, în domeniul turismului;
    21. participă la manifestări expoziţionale de turism în ţară şi în străinătate, organizează vizite educaţionale de informare, precum şi evenimente şi misiuni cu rol în creşterea circulaţiei turistice în România sau cu impact în creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică, în ţară şi în străinătate, sau participă în calitate de coorganizator împreună cu asociaţiile profesionale, patronale şi organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cu alte entităţi ce desfăşoară activitate în domeniul turismului, în cadrul cărora se pot organiza deplasări pentru reprezentanţii mass-mediei;
    22. organizează activităţi de promovare prin producţie/coproducţie de emisiuni TV şi radio;
    23. stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniu, măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică, arhitecturală sau peisagistică, măsuri pentru valorificarea turistică, precum şi măsuri pentru integrarea acestora în acţiunile de modernizare a localităţilor şi a zonelor aferente;
    24. efectuează monitorizarea şi controlul operativ al persoanelor fizice şi juridice din domeniul turismului, activităţilor din turism şi din industria de agrement, conform legislaţiei în vigoare;
    25. efectuează controlul calităţii serviciilor din turism şi din industria de agrement;
    26. monitorizează derularea investiţiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finanţează;
    27. coordonează programele de asistenţă acordată de Organizaţia Mondială a Turismului şi de alte organisme internaţionale;
    28. coordonează, împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, programe naţionale şi judeţene de reconversie profesională în meseriile specifice activităţii turistice;
    29. realizează politica de promovare şi dezvoltare a turismului pe baza programului anual de marketing şi promovarea turismului şi a programului de dezvoltare a produselor turistice;
    30. avizează documentaţiile de urbanism privind zonele şi staţiunile turistice, precum şi documentaţiile privind construcţiile în domeniul turismului;
    31. coordonează gestionarea fondurilor guvernamentale alocate pentru investiţiile realizate în parteneriat cu autorităţile publice locale.



    ART. 5
    În exercitarea atribuţiilor sale, ministerul colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu partenerii de dialog social, precum şi cu alte organisme şi instituţii publice.

    ART. 6
    (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministerul este autorizat:
    a) să efectueze acţiuni de control şi să dispună măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în competenţa sa;
    c) să încheie protocoale de schimb de informaţii şi documente, precum şi de colaborare cu ministere, instituţii publice şi cu alte organizaţii, potrivit competenţelor atribuite;
    d) să emită şi să revoce, după caz, pentru domeniile pentru care este împuternicit, acte administrative sub forma autorizaţiilor, licenţelor, atestatelor sau alte asemenea acte administrative, prin care li se permite solicitanţilor organizarea şi/sau desfăşurarea unei anumite activităţi;
    e) să iniţieze şi să supună aprobării Guvernului bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici aflaţi în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa;
    f) să stabilească orice alte măsuri, în condiţiile prevăzute de lege.

    (2) Pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea sa, ministerul exercită în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, atribuţiile de instituţie publică implicată şi în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, competenţele de autoritate publică tutelară.

    ART. 7
    Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, ministerul poate solicita, pe bază de protocol, de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii publice şi operatori economici, de la instituţii de credit şi de la alte persoane, datele şi informaţiile necesare în vederea realizării atribuţiilor sale, cu păstrarea confidenţialităţii acestora.

    ART. 8
    (1) Structura organizatorică a ministerului este prevăzută în anexa nr. 1. Cu respectarea structurii organizatorice şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul acesteia, prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, se pot organiza direcţii, servicii, birouri, compartimente şi se pot stabili: numărul total al posturilor, numărul posturilor de conducere şi numărul posturilor de execuţie, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
    (2) Personalul ministerului este compus din demnitari, funcţionari publici şi funcţionari publici cu statut special, care ocupă funcţii publice generale şi funcţii publice specifice, precum şi din personal contractual şi diplomatic.
    (3) Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 839 de posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Din numărul maxim de posturi, 83 de posturi sunt destinate pentru birourile care constituie reţeaua de reprezentare comercial-economică externă, iar 40 de posturi sunt destinate pentru ataşaţii în turism care îşi exercită atribuţiile potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Numirea personalului din birourile care constituie reţeaua de reprezentare comercial-economică externă şi pentru ataşaţii în turism se face de către ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. Activitatea birourilor economice, respectiv a birourilor de promovare a comerţului exterior şi investiţiilor străine se derulează în baza unui protocol de colaborare încheiat între minister şi Ministerul Afacerilor Externe.
    (5) Pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, ministerul poate înfiinţa ca echipe de proiect unităţi de implementare sau de management al proiectelor şi cu personal angajat în afara organigramei potrivit art. 16 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (6) Numărul de posturi, organizarea şi funcţionarea echipelor de proiect prevăzute la alin. (5), precum şi salarizarea personalului aferent se realizează prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (7) În cadrul ministerului funcţionează reprezentanţe teritoriale în domeniul turismului, structuri fără personalitate juridică, cu sediul în ţară, a căror înfiinţare şi ale căror atribuţii se stabilesc prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat. Activitatea reprezentanţelor teritoriale se poate desfăşura în spaţii închiriate, cu suportarea cheltuielilor de către minister.
    (8) În cadrul ministerului sunt angajaţi ataşaţi de turism, care asigură reprezentarea în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a României atât în ţările membre ale Uniunii Europene, cât şi în ţările terţe, în domeniul politicii turismului şi promovării produselor şi serviciilor turistice, precum şi a formelor de turism autohtone, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
    (9) Statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale unităţilor aflate în subordinea şi în coordonarea ministerului, finanţate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (10) Conducătorii instituţiilor publice aflate în subordinea ministerului sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.

    ART. 9
    (1) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile structurilor din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al ministerului, aprobat prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (2) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc prin fişa postului.
    (3) Statul de funcţii, structura posturilor pe compartimente pentru aparatul propriu al ministerului, precum şi încadrarea personalului se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (4) Pentru realizarea obiectivelor ministerului sau pentru elaborarea unor proiecte specifice, ministrul poate numi, prin ordin, consilieri onorifici.

    ART. 10
    (1) Conducerea ministerului se asigură de către ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (2) Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului reprezintă şi angajează ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie şi în raporturile cu celelalte organe jurisdicţionale. În acest scop poate da împuternicire de reprezentare secretarilor de stat sau altor persoane din subordine.
    (3) În faţa autorităţilor jurisdicţionale, ministerul este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenţei stabilite prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (4) Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului este ordonator principal de credite şi îndeplineşte atribuţiile generale prevăzute la art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Pe lângă ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului funcţionează Colegiul ministerului. Componenţa şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (6) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
    (7) Prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului pot fi delegate atribuţii.
    (8) În cazul în care ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului nu îşi poate exercita atribuţiile, prin ordin al acestuia va fi nominalizat un înlocuitor.

    ART. 11
    (1) Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului este ajutat în activitatea sa de 5 secretari de stat, precum şi de secretarul general şi de 2 secretari generali adjuncţi, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
    (2) Secretarul general al ministerului are atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta poate îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare al ministerului ori încredinţate de ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului.
    (3) Secretarii generali adjuncţi îndeplinesc atribuţiile stabilite de ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului.

    ART. 12
    Unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea ministerului, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

    ART. 13
    Ministerul are în dotare un parc auto, iar pentru activităţi specifice numărul de mijloace de transport este prevăzut în anexa nr. 3, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 14
    Ministerul şi toate unităţile aflate în structura sau în subordinea acestuia pot închiria spaţii pentru necesităţi proprii.

    ART. 15
    Patrimoniul ministerului se constituie prin preluarea patrimoniului Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pe baza protocoalelor de predare-preluare ce se vor încheia în condiţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.

    ART. 16
    Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor şi a procedurii aplicabile fiecărei categorii de personal, în minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

    ART. 17
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. 18
    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 44/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2020, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
                    Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
                    Ministrul energiei,
                    Virgil-Daniel Popescu
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Bogdan Lucian Aurescu
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Cseke Attila Zoltán
                    p. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
                    Marius-Mihai Vasiliu,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor,
                    Alexandru Nazare

    Bucureşti, 10 martie 2021.
    Nr. 315.
    ANEXA 1

    ^1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2

    UNITĂŢILE
    aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Economiei, Anteprenoriatului şi Turismului

┌──────────────────────────────────────┐
│I. Unităţi care funcţionează în │
│subordinea Ministerului Economiei, │
│Antreprenoriatului şi Turismului │
├──────────────────────────────────────┤
│a) cu finanţare de la bugetul de stat:│
├───┬──────────────────────────────────┤
│ │Oficiul de Compensare pentru │
│1. │Achiziţii de Tehnică Specială - 25│
│ │de posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│ │şi Mijlocii, Atragere de │
│2. │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Bucureşti - 26 de │
│ │posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│ │şi Mijlocii, Atragere de │
│3. │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Ploieşti - 26 de │
│ │posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│ │şi Mijlocii, Atragere de │
│4. │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Constanţa - 26 de │
│ │posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│5. │şi Mijlocii, Atragere de │
│ │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Iaşi - 26 de posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│6. │şi Mijlocii, Atragere de │
│ │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Braşov - 26 de posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│ │şi Mijlocii, Atragere de │
│7. │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Târgu Mureş - 26 de │
│ │posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│8. │şi Mijlocii, Atragere de │
│ │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Cluj - 26 de posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│9. │şi Mijlocii, Atragere de │
│ │Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Craiova - 26 de posturi│
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia pentru Întreprinderi Mici │
│ │şi Mijlocii, Atragere de │
│10.│Investiţii şi Promovare a │
│ │Exportului Timişoara - 26 de │
│ │posturi │
├───┴──────────────────────────────────┤
│b) cu finanţare din venituri proprii: │
├───┬──────────────────────────────────┤
│1. │Oficiul de Stat pentru Invenţii şi│
│ │Mărci - OSIM - 243 de posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Centrul de Pregătire pentru │
│2. │Personalul din Industrie Buşteni -│
│ │58 de posturi │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Inspecţia de Stat pentru Controlul│
│3. │Cazanelor, Recipientelor sub │
│ │Presiune şi Instalaţiilor de │
│ │Ridicat - ISCIR - 280 de posturi │
├───┴──────────────────────────────────┤
│c) cu finanţare din venituri proprii │
│şi subvenţii de la bugetul de stat: │
├───┬──────────────────────────────────┤
│ │Biroul Român de Metrologie Legală │
│ │- BRML Bucureşti - 659 de posturi │
├───┴──────────────────────────────────┤
│II. Unităţi care funcţionează în │
│coordonarea Ministerului Economiei, │
│Antreprenoriatului şi Turismului │
├───┬──────────────────────────────────┤
│1. │Asociaţia de Standardizare din │
│ │România - ASRO │
├───┼──────────────────────────────────┤
│2. │Asociaţia de Acreditare din │
│ │România - RENAR │
├───┼──────────────────────────────────┤
│3. │Fundaţia Post-Privatizare │
├───┴──────────────────────────────────┤
│III. Unităţi care funcţionează în │
│coordonarea ministrului economiei, │
│antreprenoriatului şi turismului, cu │
│finanţare integrală de la bugetul de │
│stat │
├───┬──────────────────────────────────┤
│ │Autoritatea Naţională pentru │
│1. │Protecţia Consumatorilor - 982 de │
│ │posturi, exclusiv demnitarii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Autoritatea pentru Administrarea │
│2. │Activelor Statului - 227 de │
│ │posturi │
├───┴──────────────────────────────────┤
│IV. Unităţi care funcţionează sub │
│autoritatea Ministerului Economiei, │
│Antreprenoriatului şi Turismului │
├───┬──────────────────────────────────┤
│1. │SOCIETATEA NAŢIONALĂ A APELOR │
│ │MINERALE - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│2. │SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII - │
│ │S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │COMPANIA NAŢIONALĂ A CUPRULUI, │
│3. │AURULUI ŞI FIERULUI „MINVEST“ - │
│ │S.A., cu filialele sale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│4. │SOCIETATEA BĂIŢA - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│5. │SOCIETATEA CUPRU MIN - S.A. ABRUD │
├───┼──────────────────────────────────┤
│6. │CONVERSMIN - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│7. │MINVEST ROŞIA MONTANĂ - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│8. │MINBUCOVINA - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │COMPANIA NAŢIONALĂ A METALELOR │
│9. │PREŢIOASE ŞI NEFEROASE REMIN - │
│ │S.A., în insolvenţă, cu filiala sa│
├───┼──────────────────────────────────┤
│10.│MOLDOMIN - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│11.│COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM - S.A., │
│ │cu filialele sale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│12.│AVIOANE CRAIOVA - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│13.│IAR - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│14.│IOR - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│15.│ROMAERO - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│16.│ŞANTIERUL NAVAL MANGALIA - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│17.│UZINA MECANICĂ ORĂŞTIE - S.A., cu │
│ │filiala sa │
├───┼──────────────────────────────────┤
│18.│UZINA MECANICĂ DRĂGĂŞANI - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│19.│CONSTRUCŢII AERONAUTICE - S.A., în│
│ │faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│20.│COMPANIA NAŢIONALĂ „LOTERIA │
│ │ROMÂNĂ“ - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│21.│ŞANTIERUL NAVAL 2 MAI - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│22.│IPROCHIM - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│23.│SOCIETATEA NAŢIONALĂ „PLAFAR“ - │
│ │S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│24.│SANEVIT 2003 - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│25.│OLTCHIM - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│26.│ROMPLUMB - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│27.│FORAJ BUCUREŞTI - S.A., în │
│ │faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│28.│LITORAL - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│29.│MAMAIA - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│30.│NEPTUN - OLIMP - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│31.│GERMISARA - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│32.│CENTRUL NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT │
│ │TURISTIC - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│33.│LIDO - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│34.│IEZERUL - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│35.│TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE │
│ │MAREA NEAGRĂ - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│36.│BEGA TURISM - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│37.│ROBINSON TURISM - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│38.│SOCIETATEA CARMEN SILVA 2000 - │
│ │S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│39.│ANCA IRINA - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│40.│PREDEAL - S.A., în faliment │
├───┼──────────────────────────────────┤
│41.│IMOTRUST - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│42.│INSTITUTUL DE CERCETĂRI │
│ │METALURGICE - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│43.│CENTRUL DE FORMARE MANAGEMENT ŞI │
│ │CONSULTANŢĂ - S.R.L., în faliment │
└───┴──────────────────────────────────┘



    ANEXA 3

    Mijloacele de transport şi consumul de carburanţi pentru activităţi specifice

┌────┬─────────────┬────────────┬────────┐
│ │ │Tipul │Numărul │
│Nr. │Unitatea │mijlocului │maxim │
│crt.│ │de transport│aprobat │
│ │ │ │(bucăţi)│
├────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│0 │1 │2 │3 │
├────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │Aparatul │ │ │
│ │propriu*) │ │ │
│ │pentru │ │ │
│1 │transport │Autovehicule│117 │
│ │marfă şi │ │ │
│ │persoane │ │ │
│ │(delegaţii) │ │ │
├────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │Pentru │ │ │
│ │activităţile │ │ │
│ │specifice │ │ │
│ │desfăşurate │ │ │
│ │de reţeaua │ │ │
│ │comercială │ │ │
│ │externă şi │ │ │
│2 │reţeaua │Autovehicule│117 │
│ │economică │ │ │
│ │externă din │ │ │
│ │cadrul │ │ │
│ │fiecărei │ │ │
│ │misiuni │ │ │
│ │diplomatice a│ │ │
│ │României în │ │ │
│ │străinătate │ │ │
├────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │Pentru │ │ │
│ │activităţi │ │ │
│ │specifice │ │ │
│ │desfăşurate │ │ │
│3 │de agenţiile │Autovehicule│18 │
│ │pentru │ │ │
│ │întreprinderi│ │ │
│ │mici şi │ │ │
│ │mijlocii │ │ │
└────┴─────────────┴────────────┴────────┘


    *) Exclusiv numărul autoturismelor reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016