Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Realizare remize şi rampă spălare tehnică militară, reţele utilităţi şi amenajări exterioare în cazarma 1368 Timişoara“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Apărării Naţionale răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Bucureşti, 10 martie 2021. Nr. 310. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Realizare remize şi rampă spălare tehnică militară, reţele utilităţi şi amenajări exterioare în cazarma 1368 Timişoara“
┌──────────────────────────────────────┐
│Titular: Ministerul Apărării Naţionale│
├──────────────────────────────────────┤
│Beneficiar: Direcţia domenii şi │
│infrastructuri - pentru perioada │
│realizării investiţiei │
├──────────────────────────────────────┤
│Beneficiar final: Statul Major al │
│Forţelor Terestre │
├──────────────────────────────────────┤
│Amplasament: localitatea Giroc, Str. │
│Bujorilor nr. 193, judeţul Timiş │
└──────────────────────────────────────┘
Indicatorii tehnico-economici:
┌──────────────────┬──────┬────┬────┬─────────┐
│1. Valoarea totală│ │ │mii │ │
│a investiţiei, │ │ │lei │45.981 │
│inclusiv TVA │ │ │ │ │
├──────────────────┴──────┴────┴────┴─────────┤
│(în preţuri valabile la data de 21.08.2020; 1│
│euro = 4,8400 lei), │
├──────────────────┬──────┬────┬────┬─────────┤
│din care: │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────┼────┼────┼─────────┤
│- │ │ │mii │36.964 │
│construcţii-montaj│ │ │lei │ │
├──────────────────┼──────┼────┼────┼─────────┤
│2. Eşalonarea │- Anul│ │mii │ │
│investiţiei: INV/C│I │INV │lei │36.000 │
│+ M │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────┼────┼────┼─────────┤
│ │ │C + │mii │30.000 │
│ │ │M │lei │ │
├──────────────────┼──────┼────┼────┼─────────┤
│ │- Anul│INV │mii │9.981 │
│ │II │ │lei │ │
├──────────────────┼──────┼────┼────┼─────────┤
│ │ │C + │mii │6.964 │
│ │ │M │lei │ │
├──────────────────┼──────┼────┼────┼─────────┤
│3. Capacităţi (în │ │ │ │ │
│unităţi fizice): │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────┴────┼────┼─────────┤
│- construcţii noi │suprafaţa │mpAd│10.065,51│
│ │desfăşurată│ │ │
├──────────────────┼───────────┼────┼─────────┤
│- drumuri şi │ │ │ │
│platforme │suprafaţă │mp │10.800,00│
│carosabile │ │ │ │
├──────────────────┼──────┬────┼────┼─────────┤
│4. Durata de │ │ │ │ │
│execuţie a │ │ │luni│15 │
│obiectivului de │ │ │ │ │
│investiţie │ │ │ │ │
└──────────────────┴──────┴────┴────┴─────────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja cu respectarea reglementărilor tehnice: Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.