Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 30 din 6 decembrie 2022 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 3/2009
În temeiul art. 53 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, întrunit în şedinţa din data de 6.12.2022, emite următoarea hotărâre: ART. I Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 3/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 12 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La articolul 20, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Comisia naţională de etică şi deontologie este compusă din preşedinte şi 6 membri nominalizaţi de Biroul executiv."
ART. II Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Mircea Timofte
Bucureşti, 6 decembrie 2022. Nr. 30. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email