Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 296 din 29 martie 2023  pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.313/2021 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Coordonare şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 296 din 29 martie 2023 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.313/2021 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Coordonare şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 278 din 3 aprilie 2023
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 1.313/2021 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Coordonare şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254 din 30 decembrie 2021, se completează după cum urmează:
    1. După articolul I se introduc cinci noi articole, art. I^1-I^5, cu următorul cuprins:
    "ART. I^1
    NCC îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1, şi în Str. Italiană nr. 22, sectorul 2.
    ART. I^2
    În scopul îndeplinirii atribuţiilor şi funcţiilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/887, NCC:
    a) cooperează cu ministere, alte organe de specialitate ale administraţiei publice, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale din ţară şi din străinătate, după caz;
    b) solicită, primeşte şi transmite informaţii şi date de la/către autorităţile administraţiei publice, de la/către instituţii publice şi de la/către persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul său de competenţă şi, respectiv, acordă sprijin autorităţilor administraţiei publice, în limitele prevederilor legale;
    c) organizează, finanţează şi participă, prin Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, la conferinţe, dezbateri publice, reuniuni, seminare, colocvii, mese rotunde, workshopuri, schimburi de experienţă, vizite de documentare, întâlniri de lucru, expoziţii, congrese şi alte evenimente publice desfăşurate în ţară sau în străinătate;
    d) realizează şi achiziţionează, prin Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, publicaţii şi materiale de prezentare şi promovare privind domeniul său de activitate;
    e) realizează şi achiziţionează, prin Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, studii, evaluări, rapoarte, analize de politici publice şi planuri pentru optimizarea strategiilor guvernamentale în domeniul său de activitate;
    f) poate constitui grupuri de lucru formate din experţi din cadrul instituţiilor sau altor organisme.
    ART. I^3
    Secretarul de stat care conduce NCC exercită următoarele atribuţii:
    a) propune, prin Secretariatul General al Guvernului, iniţierea de proiecte de acte normative şi avizează proiecte de acte normative, în domeniul de activitate al NCC;
    b) participă, în calitate de invitat, la şedinţele Guvernului atunci când ordinea de zi priveşte aria de competenţă a NCC;
    c) poate face parte din consilii, comitete şi grupuri interministeriale;
    d) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în actele normative în vigoare.
    ART. I^4
    (1) Structura organizatorică a NCC este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Statul de funcţii şi structura de personal se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului, la propunerea secretarului de stat care conduce NCC.
    (3) Atribuţiile şi sarcinile personalului NCC, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare se aprobă prin ordin al secretarului de stat care conduce NCC.
    (4) Numărul maxim de posturi al NCC este de 32 de posturi, exclusiv demnitarul şi posturile aferente cabinetului acestuia.
    (5) Personalul necesar desfăşurării activităţii NCC este alcătuit din funcţionari publici care sunt numiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi personal contractual angajat cu respectarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în limita numărului de posturi aprobat.
    ART. I^5
    (1) În vederea derulării unor programe sau proiecte cu finanţare externă, în cadrul NCC şi în subordinea directă a secretarului de stat care conduce NCC pot fi înfiinţate, în afara organigramei NCC şi pe durată determinată, cu asigurarea sursei de finanţare pentru cheltuielile de personal din bugetul programelor sau proiectelor, unităţi de implementare a proiectelor şi unităţi de management al proiectelor.
    (2) Personalul aferent structurilor temporare prevăzute la alin. (1) este personal contractual, angajat cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi aprobat în cadrul programelor sau proiectelor şi a bugetului aferent cheltuielilor de personal.
    (3) Statul de funcţii şi structura de personal aferente unităţilor de implementare a proiectelor şi unităţilor de management al proiectelor se aprobă prin ordin al secretarului de stat care conduce NCC.
    (4) Încadrarea personalului aferent unităţilor de implementare a proiectelor şi unităţilor de management al proiectelor se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului la propunerea secretarului de stat care conduce NCC."

    2. După articolul III se introduce o anexă, al cărei cuprins este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.


    ART. II
     Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi şi în structura organizatorică prevăzută în anexă se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.



                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Marian Neacşu
                    Centrul Naţional de Coordonare
                    Liviu Nicolescu,
                    secretar de stat
                    Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Marius-Constantin Budăi
                    Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării,
                    Sebastian-Ioan Burduja
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu

    Bucureşti, 29 martie 2023.
    Nr. 296.
    ANEXA 1

    ^1) Anexa este reprodusă în facsimil.
    (Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.313/2021)
    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Centrului Naţional de Coordonare pentru competenţe în materie de securitate cibernetică
 (a se vedea imaginea asociată)

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016