Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 227 din 18 aprilie 2018 privind contribuţia voluntară a României cu suma de 100.000 de dolari SUA la reconstituirea resurselor financiare ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) pentru anul 2018
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 secţiunea 3 din Acordul privind crearea Fondului Internaţional de Dezvoltare Agricolă (FIDA), încheiat la Roma la 13 iunie 1976, ratificat prin Decretul nr. 390/1977, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă contribuţia voluntară a României cu suma de 100.000 de dolari SUA, reprezentând echivalentul în lei, la reconstituirea resurselor financiare ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) pentru anul 2018. (2) Echivalentul în lei al sumei de 100.000 de dolari SUA se calculează pe baza cursului de schimb valutar în vigoare la data plăţii. (3) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi este prevăzută la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 55 „Alte transferuri“, art. 55.02 „Transferuri curente în străinătate“, alin. 55.02.01 „Contribuţii şi cotizaţii la organismele internaţionale“.
ART. 2 Suma prevăzută la art. 1 se plăteşte de la bugetul de stat, în două tranşe de câte 50.000 de dolari SUA, în anii 2018 şi 2019, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat
Bucureşti, 18 aprilie 2018. Nr. 227.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email