Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 225 din 2 aprilie 2015  pentru aprobarea Amendamentului 3 convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 19 martie 2015 şi, respectiv, la 25 martie 2015 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 225 din 2 aprilie 2015 pentru aprobarea Amendamentului 3 convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 19 martie 2015 şi, respectiv, la 25 martie 2015 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 3 aprilie 2015

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 205/2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Se aprobă Amendamentul 3 convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 19 martie 2015 şi, respectiv, la 25 martie 2015 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în sumă de 110 milioane euro, pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, ratificat prin Legea nr. 205/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                         Ministrul finanţelor publice,
                           Eugen Orlando Teodorovici

                              Ministrul justiţiei,
                            Robert Marius Cazanciuc

                        p. Ministrul afacerilor externe,
                                 George Ciamba,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 2 aprilie 2015.
    Nr. 225.



    BIROUL BĂNCII MONDIALE, ROMÂNIA
    BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU Clădirea UTI, etaj 6 Tel.: (+4) 021-201-0311
    RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE Str. Vasile Lascăr Fax: (+4) 021-201-0338
    Asociaţia Internaţională pentru Sector 2, 020492
    Dezvoltare Bucureşti, România

    Excelenţei Sale 19 martie 2015
    Darius-Bogdan Vâlcov,
    ministrul finanţelor publice
    Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
    Bucureşti, România


    Stimate Domnule Ministru:

            Proiectul reformei judiciare (Împrumut nr. 4811-RO)
                    Amendament 3 la Acordul de împrumut

    Facem referire la Acordul de împrumut dintre România (Împrumutatul) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) pentru Proiectul menţionat anterior, datat 27 ianuarie 2006 şi amendat în data de 10 octombrie 2010 şi 14 decembrie 2012 (Acordul de împrumut). De asemenea, avem în vedere scrisoarea dumneavoastră datată 23 februarie 2015, prin care au fost solicitate anumite amendamente la Acordul de împrumut.
    Propunem prin prezenta amendarea Acordului de împrumut după cum urmează:

    1. La articolul I secţiunea 1.02 se adaugă următoarea definiţie (şi ca urmare, definiţiile rămase se renumerotează în vederea menţinerii ordinii alfabetice):
    "«Planul de implementare» înseamnă planul Împrumutatului pentru implementarea activităţilor Proiectului, denumit «Proiectul reformei judiciare», Împrumut nr. 4811-RO, Planul de implementare pentru 24 de luni, 31 martie 2015-31 martie 2017, datat 23 februarie 2015 şi la care se face referire în partea A (g) din anexa 5 la prezentul acord, aşa după cum respectivul plan poate fi amendat din când în când cu acordul Băncii."

    2. La articolul II, secţiunea 2.03 se modifică şi se va citi după cum urmează (modificările sunt prezentate cu caractere italice):
    "Data finalizării va fi 31 martie 2017 sau o dată ulterioară pe care Banca o va stabili. Banca va notifica neîntârziat Împrumutatul cu privire la stabilirea unei astfel de date ulterioare."

    3. În anexa 5 partea A se adaugă un nou paragraf, (g), şi se va citi după cum urmează:
    "(g) Pe parcursul implementării Proiectului, Împrumutatul va realiza Proiectul în conformitate cu Planul de implementare, într-o manieră satisfăcătoare pentru Bancă."

    Vă rugăm să confirmaţi acordul dumneavoastră faţă de cele de mai sus, în numele României, prin semnarea, datarea şi retransmiterea exemplarului inclus în această corespondenţă. Amendamentele vor intra în vigoare odată cu primirea exemplarelor contrasemnate ale acestei scrisori.

                                Cu sinceritate,
                             Elisabetta Capannelli,
                               director de ţară,
                        Biroul Băncii Mondiale, România

    DE ACORD
    ROMÂNIA
    Prin
    Attila Gyorgy,
    reprezentant autorizat
    Funcţia:
    secretar de stat
    Data: 25 martie 2015

    cc:
    E. S. Robert Marius Cazanciuc, ministru, Ministerul Justiţiei,
    Bucureşti, România
    Dl Attila Gyorgy, secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice,
    Bucureşti, România
    Dl Liviu Stancu, secretar de stat, Ministerul Justiţiei,
    Bucureşti, România
    Dl Marius Badea Tudose, preşedinte, Consiliul Superior al Magistraturii,
    Bucureşti, România
    Dna Boni Florinela Cucu, director general, Ministerul Finanţelor Publice,
    Bucureşti, România
    Dna Cornelia Munteanu, manager de proiect, Ministerul Justiţiei - DIEFP,
    Bucureşti, România
    Dl Rudolf Jan Treffers, director executiv,
    Banca Mondială

    Avizat de:
    Adrian Fozzard (GGP); Daria Goldstein (LEG)
    bcc: Fozzard, Decker (GGP); Goldstein, Borges (Karen) (LEGLE); Mestnik, Ilic (WFALA); Romania DL; Romania Portofolio
    Team (ECCRO); CTRLD RO; CTRFD FO; WB Docs

                                    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016