Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. XIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă modul de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019. ART. 2 Secretariatul General al Guvernului execută operaţiunile financiare privind sumele prevăzute în bugetul propriu, destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute la lit. a), precum şi realizării activităţilor şi proiectelor interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, cuprinse la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2019. ART. 3 (1) Suma de 130.275 mii lei prevăzută la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2019 se repartizează conform prevederilor din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Secretariatul General al Guvernului alocă lunar sau trimestrial sumele destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat potrivit dispoziţiilor cap. III, respectiv art. 18-27 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinse la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2019, respectiv în anexa la prezenta hotărâre, în cadrul prevederilor trimestriale, pe baza solicitărilor cuprinse în formularul A1, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre, şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (3)-(6). (3) Solicitările cuprinse în formularul A1 se transmit Departamentului pentru Relaţii Interetnice lunar până la data de 10 a fiecărei luni sau trimestrial până la data de 10 a primei luni din trimestru. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), primele solicitări cuprinse în formularul A1 din anul 2019 se transmit în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. (5) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale transmit Departamentului pentru Relaţii Interetnice dovada depunerii situaţiilor financiare anuale aferente anului 2018 la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la depunere. (6) În cazul în care termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale aferente anului 2018 expiră după data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale transmit Departamentului pentru Relaţii Interetnice dovada depunerii situaţiilor financiare anuale aferente anului 2017 la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la publicare. (7) Netransmiterea formularului A1 în termenele menţionate la alin. (3) şi la alin. (4), precum şi a dovezii depunerii situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, menţionată la alin. (5) şi (6), echivalează cu neincluderea sumei în creditele bugetare propuse Secretariatului General al Guvernului, în vederea deschiderii acestora. ART. 4 (1) Gradul de utilizare a fondurilor prevăzute în legea bugetului de stat pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat în baza dispoziţiilor art. 18-27 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu va afecta deschiderile de credite bugetare. (2) Sumele rămase necheltuite la sfârşitul anului la organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se reportează în anul următor, putând fi utilizate cu aceeaşi destinaţie, potrivit prevederilor art. XIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare. ART. 5 Categoriile de cheltuieli prevăzute de legea bugetului de stat pentru sprijinirea parţială a activităţii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sunt următoarele: a) cheltuieli necesare funcţionării organizaţiilor, sediilor şi sucursalelor/filialelor acestora, centrelor culturale şi comunitare, redacţiilor şi editurilor, cum ar fi: energia electrică, energia termică, combustibil, apă, salubritate; asigurări pentru clădiri şi pentru mijloacele de transport proprii, în comodat sau închiriate; chirii pentru sedii, sucursale/filiale, centre culturale şi comunitare, redacţii şi edituri; chirii pentru mijloace de transport; impozite pe clădiri şi mijloace de transport; taxa de concesionare şi alte taxe; lucrări de întreţinere şi reparaţii clădiri, mijloace de transport şi alte bunuri mobile şi imobile; abonamente pentru publicaţii; servicii de poştă, curierat, telecomunicaţii, internet şi IT; obiecte de inventar, furnituri de birou, materiale consumabile; piese de schimb, carburanţi, lubrifianţi, consumabile pentru mijloace de transport proprii, în comodat sau închiriate; comisioane bancare aferente operaţiunilor derulate din sumele alocate de la bugetul de stat; servicii cu caracter administrativ-gospodăresc; servicii de pază, protecţie şi P.S.I. prestate de societăţi specializate sau de personal calificat în domeniu pentru imobilele organizaţiilor; servicii de medicina muncii şi protecţia muncii pentru salariaţi, prestate de societăţi specializate sau de personal calificat în domeniu; taxe de participare la cursuri şi programe de perfecţionare şi formare profesională pentru salariaţi; achiziţii de servicii de perfecţionare şi formare profesională pentru salariaţi; transport, cazare, diurnă în limita plafonului neimpozabil şi alte drepturi băneşti ocazionate de deplasări în ţară şi în străinătate; servicii prestate de societăţi specializate sau de personal calificat în domeniu pentru punerea în aplicare a legislaţiei în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal; cotizaţii/contribuţii ale organizaţiei în calitatea sa de membru în organizaţii neguvernamentale, internaţionale, nepolitice, în domeniul drepturilor omului şi al minorităţilor naţionale; servicii specializate cu caracter financiar-contabil, în domeniul resurselor umane şi al achiziţiilor în cazul externalizării parţiale sau integrale a serviciilor specializate; servicii de asistenţă juridică în cazul externalizării parţiale sau integrale a serviciilor specializate, taxe notariale, taxe de timbru judiciar ocazionate de litigii în legătură cu sumele alocate de la bugetul de stat; servicii de audit şi expertiză judiciară şi extrajudiciară în legătură cu activitatea organizaţiilor desfăşurată din sume alocate de la bugetul de stat, inclusiv în legătură cu bunurile imobile ale organizaţiilor; alte cheltuieli necesare funcţionării organizaţiilor, sediilor şi sucursalelor/filialelor acestora, centrelor culturale şi comunitare, redacţiilor şi editurilor; b) cheltuieli de personal şi drepturi de proprietate intelectuală, cum ar fi: cheltuieli de personal, inclusiv impozitele şi contribuţiile aferente drepturilor salariale, reţinute la sursă (salarii şi drepturi băneşti asimilate acestora stabilite prin negociere în conformitate cu prevederile Codului muncii - Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligaţiile aferente acestora; contracte civile); drepturi de proprietate intelectuală, respectiv drepturi de autor şi drepturi conexe, înregistrarea mărcilor, cheltuieli ocazionate de folosirea unor opere, remuneraţia datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, contravaloarea închirierii operelor de artă; cheltuieli ocazionate cu realizarea de opere derivate; cheltuieli aferente contractelor de cesiune a drepturilor de autor; cheltuieli privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală; c) cheltuieli pentru presă, carte, manuale şcolare, publicaţii, materiale de informare şi de promovare, materiale multimedia şi emisiuni radio-tv, cum ar fi: editare, redactare şi tehnoredactare, corectură, tipărire, traducere, publicare, cu excepţia manualelor şcolare asigurate pentru învăţământul obligatoriu; realizare, difuzare de emisiuni radio şi/sau tv, onorarii, comandarea şi/sau realizarea de sondaje de opinie, studii, cercetări sociologice, achiziţie de carte şi publicaţii, achiziţie şi/sau închiriere de spaţii de emisie, închiriere de mijloace şi echipamente necesare (sonorizare, audiovideo etc.), cheltuieli aferente utilizării de frecvenţe radio, închiriere şi amenajare spaţiu necesar pentru emisiuni radio şi/sau tv; alte cheltuieli necesare pentru presă, carte, manuale şcolare, publicaţii, materiale de informare şi de promovare, materiale multimedia şi emisiuni radio-tv; d) cheltuieli pentru organizarea şi participarea la acţiuni culturale, ştiinţifice, educaţionale, sportive, tabere, seminare, simpozioane şi alte acţiuni în domeniul protejării şi promovării identităţii etnice, lingvistice şi culturale, întruniri ale membrilor conform statutului şi alte asemenea manifestări, organizate în ţară şi în străinătate, cum ar fi: închirieri de spaţii şi echipamente necesare (sonorizare, audiovideo etc.), servicii de traducere, recuzită şi amenajarea spaţiului necesar, spaţii de emisie radio şi/sau tv, cazare, transport, masă sau diurnă, după caz, trataţii, cadouri, premii în obiecte, în bani, burse, onorarii, taxe de participare pentru persoanele participante, taxe notariale, asigurări de călătorie, editare, tipărire, realizare şi difuzare de materiale de informare, promovare şi comunicare publică pe orice suport, achiziţii de bunuri şi servicii necesare, inclusiv costume populare, instrumente muzicale şi accesorii pentru ansamblurile artistice; alte cheltuieli necesare pentru organizarea şi participarea la acţiuni culturale, ştiinţifice, educaţionale, sportive, tabere, seminare, simpozioane şi alte acţiuni în domeniul protejării şi promovării identităţii etnice, lingvistice şi culturale, întruniri ale membrilor conform statutului şi alte asemenea manifestări, organizate în ţară şi în străinătate; e) cheltuieli pentru investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare desfăşurării activităţilor, cum ar fi: investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare desfăşurării activităţii organizaţiilor, sediilor, filialelor, centrelor culturale şi comunitare, editurilor, redacţiilor şi comunităţii, în scopul păstrării şi promovării identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase; f) cheltuieli privind cofinanţarea şi participarea la programe şi proiecte realizate din fonduri naţionale, europene şi internaţionale, cum ar fi: cofinanţarea programelor şi proiectelor realizate din fonduri naţionale, europene şi internaţionale; participarea prin activităţi susţinute financiar în cadrul programelor şi proiectelor realizate din fonduri naţionale, europene şi internaţionale. ART. 6 (1) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale raportează Departamentului pentru Relaţii Interetnice lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se întocmeşte, modul de utilizare a fondurilor alocate, conform formularului A2, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale raportează trimestrial, până la data de 25 a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se întocmeşte, modul de utilizare a fondurilor alocate, conform formularului A3, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. ART. 7 Formularele A1, A2 şi A3 se semnează de preşedintele asociaţiei sau de persoana împuternicită în acest sens conform prevederilor statutului şi se certifică de responsabilul financiar-contabil. ART. 8 Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale conduc evidenţa financiar-contabilă conform planului de conturi aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările şi completările ulterioare, şi evidenţiază distinct sumele primite de la bugetul de stat şi cheltuielile efectuate din aceste sume. ART. 9 (1) Răspunderea privind legalitatea, oportunitatea, necesitatea sumelor solicitate, utilizarea şi justificarea acestora în limita şi pentru destinaţiile reglementate în prezenta hotărâre, respectarea disciplinei financiare în vigoare, realitatea şi exactitatea datelor, informaţiilor şi documentelor transmise Departamentului pentru Relaţii Interetnice revine organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, recunoscute ca fiind de utilitate publică, răspund pentru îndeplinirea măsurilor stabilite de auditorul financiar prin raportul de audit, conform prevederilor legale în vigoare. (3) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au obligaţia de a respecta principiile de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi în cazul sumelor rămase neutilizate la data de 31 decembrie 2018 şi reportate în anul 2019, în conformitate cu prevederile art. XIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, aprobată prin Legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare. ART. 10 (1) Departamentul pentru Relaţii Interetnice centralizează lunar sau trimestrial sumele solicitate de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi transmite Secretariatului General al Guvernului propunerile de credite bugetare care urmează a fi deschise, conform formularului A1. (2) Sumele solicitate de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi alocate acestora se vor încadra, la nivelul întregului an, în limita aprobată prin anexa la prezenta hotărâre şi în repartizarea pe trimestre aprobată Secretariatului General al Guvernului de Ministerul Finanţelor Publice. ART. 11 (1) Departamentul pentru Relaţii Interetnice realizează monitorizarea în ceea ce priveşte respectarea destinaţiilor legale de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în procesul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat, pe baza rapoartelor întocmite de organizaţii, conform art. 6. (2) Departamentul pentru Relaţii Interetnice elaborează un raport de monitorizare prin care verifică încadrarea în destinaţiile legale a sumelor alocate de la bugetul de stat, pe baza rapoartelor depuse de către organizaţii în termenele prevăzute la art. 6. ART. 12 Suma de 5.000 mii lei prevăzută la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2019 se alocă de către Secretariatul General al Guvernului pentru activităţi şi proiecte interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, realizate la iniţiativa Departamentului pentru Relaţii Interetnice sau în parteneriat, precum şi pentru finanţări nerambursabile potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 13 (1) Secretariatul General al Guvernului alocă sumele pentru finanţări nerambursabile potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la solicitarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice, pe baza bugetelor estimative ale proiectelor, întocmite de iniţiatori, în limita sumei prevăzute în programul anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a. (2) Departamentul pentru Relaţii Interetnice elaborează Ghidul de finanţare a proiectelor interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi a proiectelor de combatere a intoleranţei, care se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului. ART. 14 Secretariatul General al Guvernului alocă sumele pentru activităţi şi proiecte interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, realizate la iniţiativa Departamentului pentru Relaţii Interetnice ori în parteneriat cu structuri din ţară şi din străinătate (instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii, instituţii de spectacole, organisme internaţionale etc.), pe baza devizelor estimative de cheltuieli întocmite şi certificate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice în ceea ce priveşte legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi economicitatea acestora. ART. 15 Departamentul pentru Relaţii Interetnice justifică fondurile prevăzute la art. 13 şi 14 prin documente legale aprobate de secretarul de stat al Departamentului pentru Relaţii Interetnice. ART. 16 (1) Suma de 5.000 mii lei prevăzută la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2019 se utilizează de Departamentul pentru Relaţii Interetnice pentru activităţi şi proiecte interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi proiecte de combatere a intoleranţei prevăzute la art. 13 şi 14 care vizează: a) promovarea diversităţii etnice, a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi a dialogului intercultural; b) cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între minorităţile naţionale, precum şi între majoritate şi minorităţi naţionale; c) perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional privind minorităţile naţionale; d) promovarea de politici şi proiecte de combatere a intoleranţei; e) continuarea parteneriatului cu societatea civilă, instituţiile publice şi autorităţile publice locale; f) întărirea capacităţii instituţionale de monitorizare şi de lucru a Departamentului pentru Relaţii Interetnice, inclusiv în parteneriat cu instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii din ţară şi din străinătate, precum şi cu organisme internaţionale; g) contribuţia Departamentului pentru Relaţii Interetnice la implementarea proiectului transnaţional Dunărea „Schimbarea discursului, schimbarea practicilor: romii ca resursă umană - RARE“, cod proiect: DTP1 - 1 - 320 - 4.1; h) participarea la diferite programe şi colaborări europene şi internaţionale. (2) Activităţile şi proiectele se pot realiza prin: a) organizarea şi participarea la seminare, colocvii, simpozioane, conferinţe, congrese, mese rotunde, reuniuni, întâlniri de lucru, şedinţe, plenare, ateliere, workshopuri desfăşurate în ţară şi în străinătate; b) organizarea şi participarea la evenimente culturale, interculturale şi sportive desfăşurate în ţară şi în străinătate care promovează cultura toleranţei şi a diversităţii etnice, de interes naţional şi internaţional (festivaluri, spectacole, concursuri, competiţii, reuniuni, expoziţii, lansări de carte, târguri etc.); c) organizarea şi participarea la activităţi educaţionale desfăşurate în ţară şi în străinătate (tabere, şcoli de vară, călătorii, vizite de documentare şi de studiu, vizite de lucru, concursuri, traininguri etc.); d) organizarea şi participarea la acţiuni în cooperare cu organisme internaţionale, organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice din ţară şi din străinătate; e) organizarea şi participarea la schimburi de experienţă, vizite de documentare şi de studiu, cursuri, traininguri, programe de pregătire, formare şi perfecţionare în ţară şi în străinătate, în domenii utile promovării diversităţii etnice şi culturale, dezvoltării relaţiilor interetnice, precum şi în domeniul managementului instituţional şi organizaţional şi al protecţiei datelor cu caracter personal; în scopul întăririi capacităţii instituţionale de monitorizare şi de lucru a Departamentului pentru Relaţii Interetnice; f) realizarea, editarea, tipărirea, achiziţionarea, traducerea şi difuzarea de materiale documentare şi de informare (broşuri, buletine informative, pliante, albume, publicaţii periodice, cărţi, manuale şcolare, antologii, postere, bannere, calendare, agende, fotografii, enciclopedii, afişe, compact-discuri, DVD-uri, multimedia etc.); g) comandarea şi/sau realizarea de filme documentare; h) comandarea şi/sau achiziţionarea de rechizite, materiale consumabile şi materiale promoţionale, materiale de informare; i) vizite ale unor invitaţi străini cu acoperirea cheltuielilor de transport internaţional şi de sejur pe teritoriul României, conform prevederilor legale în vigoare; j) achiziţionarea de spoturi (publicitare), închirierea şi achiziţionarea de spaţii de emisie şi de comunicare în massmedia şi internet; k) reconfigurarea structurii şi actualizarea paginii web a Departamentului pentru Relaţii Interetnice; l) achiziţionarea de servicii de internet, de realizare şi administrare site web şi realizare aplicaţie, multimedia, audiovideo şi software 3D design şi realizare tur virtual 3D, servicii de digitizare, servicii de documentare fotografică, concepţie şi design grafic, servicii de programare, gestionare baze de date, branding, identitate vizuală, de mentenanţă pagină web şi aplicaţie; m) comandarea realizării de sondaje de opinie, studii şi cercetări în domeniul relaţiilor interetnice; n) achiziţionarea unor servicii de publicitate, de consultanţă în gestionarea şi evaluarea proiectelor, precum şi consultanţă în relaţii cu publicul; o) realizarea de campanii de informare publică şi imagine; q) abonamente la publicaţii în domeniu şi ziare; p) realizarea de programe şi emisiuni în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune şi difuzarea acestora pe frecvenţe radio, tv şi internet; r) alte activităţi necesare şi oportune pentru păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. (3) Pentru activităţile şi proiectele interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei se pot acoperi următoarele cheltuieli: a) cazare, transport (auto, feroviar, naval şi aerian) şi indemnizaţie de delegare pentru deplasările în ţară ale salariaţilor Departamentului pentru Relaţii Interetnice, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului; b) cazare, transport, diurnă şi alte cheltuieli pentru deplasările în străinătate ale persoanelor salariate în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare; c) comunicaţii telefonice şi internet; d) masă, la un barem de 85 lei/zi/persoană, trataţii (apă, ceai şi/sau cafea) la un barem de 6,5 lei/zi/persoană, cazare în regim de maximum 3 stele în structuri de cazare turistice, pentru participanţii la activităţile şi proiectele realizate la iniţiativa Departamentului pentru Relaţii Interetnice sau în parteneriat şi pentru participanţii la proiectele finanţate de departament, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare; e) transport persoane (auto cu microbuz sau autocar, feroviar, naval şi aerian) pentru participanţii la activităţile şi proiectele realizate la iniţiativa Departamentului pentru Relaţii Interetnice sau în parteneriat şi pentru participanţii la proiectele finanţate de departament, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare; f) transport recuzită (costume, decoruri, instrumente muzicale, exponate) cu mijloace auto (autoutilitare, autocamioane, camioane) pentru activităţile şi proiectele realizate la iniţiativa Departamentului pentru Relaţii Interetnice sau în parteneriat, precum şi pentru proiectele finanţate de departament, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare; g) trataţii, reprezentare, mese oficiale, cocteiluri, cadouri şi vizionarea unor spectacole pentru delegaţiile străine, oferite de către secretarul de stat, subsecretarii de stat, conform normativelor de cheltuieli aprobate prin ordin al secretarului general al Guvernului; h) taxe de participare la cursuri, traininguri, programe de pregătire, formare şi perfecţionare în ţară şi în străinătate, taxe de vizitare, taxe poştale, bilete la spectacole, taxe de viză, poliţe de asigurare pentru deplasări în străinătate şi asigurări medicale; i) premiul pentru literatura în limba maternă şi premiul pentru literatura în limbile minorităţilor naţionale, precum şi premii în obiecte; j) transport cu trenul după tariful clasei a II-a, cu avionul la clasa economică sau cursa low-cost, cu autoturismul aflat în proprietate sau în folosinţă şi cu navele de călători, după tariful clasei 1 pentru lectori, traineri, formatori în cadrul seminarelor, conferinţelor, congreselor, colocviilor, simpozioanelor, atelierelor, workshopurilor, şcolilor de vară, pentru artişti şi meşteşugari în cadrul spectacolelor, expoziţiilor, târgurilor, precum şi pentru membrii echipelor entităţilor prevăzute la art. 14 care derulează proiecte în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice; decontarea cheltuielilor de transport cu trenul, avionul şi navele de călători se face numai pe baza legitimaţiilor de călătorie; pentru deplasarea cu autoturismul, lectorul, trainerul, formatorul, artistul şi meşteşugarul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă pe baza documentului justificativ emis pe perioada deplasării; acesta va fi avut în vedere numai pentru stabilirea preţului carburantului; k) onorarii pentru lectori, traineri, formatori în cadrul seminarelor, conferinţelor, congreselor, colocviilor, simpozioanelor, atelierelor, workshopurilor, şcolilor de vară, precum şi pentru artişti şi meşteşugari în cadrul spectacolelor, expoziţiilor, târgurilor; l) editare, tipărire, multiplicare, difuzare, servicii de traducere (text, simultană, subtitrare); realizarea de obiecte promoţionale, de materiale de informare, filme documentare; realizare de sondaje de opinie, studii şi cercetări, realizarea de campanii de informare publică şi imagine; achiziţia de servicii de publicitate, de consultanţă în gestionarea şi evaluarea proiectelor, de consultanţă în relaţii cu publicul, achiziţii de servicii de design şi programare, branding, identitate vizuală; m) achiziţii de bunuri şi servicii, inclusiv servicii de organizare a expoziţiilor, târgurilor, seminarelor, spectacolelor, conferinţelor, congreselor, colocviilor, simpozioanelor, atelierelor, workshopurilor, şcolilor de vară, a altor evenimente culturale, de arhivare şi managementul datelor, de protecţie a datelor cu caracter personal, servicii de catering, servicii de pregătire, formare şi perfecţionare profesională, închirierea, amenajarea şi decorarea/dotarea spaţiilor destinate manifestărilor; închiriere de bunuri mobile şi imobile, inclusiv aparatură de sonorizare şi lumini, de traducere, echipamente informatice şi audiovideo. ART. 17 Răspunderea pentru utilizarea sumelor alocate pentru realizarea de activităţi şi proiecte interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, realizate la iniţiativa Departamentului pentru Relaţii Interetnice sau în parteneriat, revine Departamentului pentru Relaţii Interetnice. ART. 18 Răspunderea pentru utilizarea sumelor alocate pentru finanţări nerambursabile acordate potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, revine beneficiarilor sumelor. ART. 19 (1) La solicitarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice şi cu aprobarea ordonatorului de credite se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractelor de finanţare încheiate pentru derularea de activităţi şi proiecte interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, fără solicitarea unei scrisori de garanţie bancară. (2) Pentru sumele avansate potrivit alin. (1), beneficiarii prezintă, până la data de 22 noiembrie 2019, documente justificative cu privire la utilizarea acestora. În caz contrar, sumele avansate se restituie integral până la data de 6 decembrie 2019. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Laczikó Enikő Katalin, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 3 aprilie 2019. Nr. 194. ANEXA 1 Modul de repartizare a sumelor prevăzute la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019*)
┌────┬──────────────────────┬──────────┐
│Nr. │ │Sume │
│crt.│Organizaţia │aprobate -│
│ │ │mii lei - │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Asociaţia Italienilor │ │
│1 │din România - RO. │2.926,85 │
│ │AS.IT. │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Asociaţia Liga │ │
│2 │Albanezilor din │2.469,63 │
│ │România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Asociaţia │ │
│3 │Macedonenilor din │3.306,51 │
│ │România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│4 │Asociaţia Partida │19.179,84 │
│ │Romilor „Pro-Europa“ │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│5 │Comunitatea Ruşilor │7.527,41 │
│ │Lipoveni din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Federaţia │ │
│6 │Comunităţilor │4.509,00 │
│ │Evreieşti din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│7 │Forumul Democrat al │10.756,38 │
│ │Germanilor din România│ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│8 │Uniunea Democrată │29.436,58 │
│ │Maghiară din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│9 │Uniunea Armenilor din │5.869,82 │
│ │România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│10 │Uniunea Bulgară din │4.856,78 │
│ │Banat – România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│11 │Uniunea Croaţilor din │3.459,86 │
│ │România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│12 │Uniunea Culturală a │2.088,50 │
│ │Rutenilor din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│13 │Uniunea Democrată │5.302,20 │
│ │Turcă din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Uniunea Democratică a │ │
│14 │Slovacilor şi Cehilor │4.793,26 │
│ │din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│15 │Uniunea Elenă din │5.250,44 │
│ │România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│16 │Uniunea Polonezilor │3.555,15 │
│ │din România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│17 │Uniunea Sârbilor din │5.373,79 │
│ │România │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│18 │Uniunea Ucrainenilor │9.613,00 │
│ │din România │ │
├────┴──────────────────────┼──────────┤
│TOTAL │130.275,00│
└───────────────────────────┴──────────┘
*) Repartizare aprobată în şedinţa plenară a Consiliului Minorităţilor Naţionale din data de 26 februarie 2019. Formular A1
Organizaţia Suma solicitată de la bugetul de stat pentru luna …...... sau trimestrul ...... 2019 (lei)
┌─┬─────────────────────────┬──────────┐
│1│Suma totală solicitată de│ │
│ │la bugetul de stat │ │
├─┴─────────────────────────┼──────────┤
│Cheltuieli necesare │ │
│estimate conform lit. a) │ │
│din anexa nr. 3/13/02a la │Suma │
│bugetul Secretariatului │solicitată│
│General al Guvernului pe │ │
│anul 2019 │ │
├─┬─────────────────────────┼──────────┤
│ │ │- lei - │
├─┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Cheltuieli necesare │ │
│ │funcţionării │ │
│ │organizaţiilor, sediilor │ │
│1│şi sucursalelor/ │ │
│ │filialelor acestora, │ │
│ │centrelor culturale şi │ │
│ │comunitare, redacţiilor │ │
│ │şi editurilor │ │
├─┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Cheltuieli de personal şi│ │
│2│drepturi de proprietate │ │
│ │intelectuală │ │
├─┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Cheltuieli pentru presă, │ │
│ │carte, manuale şcolare, │ │
│ │publicaţii, materiale de │ │
│3│informare şi de │ │
│ │promovare, materiale │ │
│ │multimedia şi emisiuni │ │
│ │radio-tv │ │
├─┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Cheltuieli pentru │ │
│ │organizarea şi │ │
│ │participarea la acţiuni │ │
│ │culturale, ştiinţifice, │ │
│ │educaţionale, sportive, │ │
│ │tabere, seminare, │ │
│ │simpozioane şi alte │ │
│4│acţiuni în domeniul │ │
│ │protejării şi promovării │ │
│ │identităţii etnice, │ │
│ │lingvistice şi culturale,│ │
│ │întruniri ale membrilor │ │
│ │conform statutului şi │ │
│ │alte asemenea │ │
│ │manifestări, organizate │ │
│ │în ţară şi în străinătate│ │
├─┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Cheltuieli pentru │ │
│ │investiţii în bunuri │ │
│5│mobile şi imobile │ │
│ │necesare desfăşurării │ │
│ │activităţilor │ │
│ │organizaţiilor │ │
├─┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Cheltuieli privind │ │
│ │cofinanţarea şi │ │
│ │participarea la programe │ │
│6│şi proiecte realizate din│ │
│ │fonduri naţionale, │ │
│ │europene şi │ │
│ │internaţionale │ │
└─┴─────────────────────────┴──────────┘
Preşedinte Nume, prenume ………………. Semnătură, ştampilă Responsabil financiar-contabil Nume, prenume ……………. Semnătura, Răspunderea privind legalitatea, oportunitatea, necesitatea sumelor solicitate, utilizarea şi justificarea acestora în limita şi pentru destinaţiile cuprinse în anexă, respectarea disciplinei financiare în vigoare, realitatea şi exactitatea datelor, informaţiilor şi documentelor transmise Departamentului pentru Relaţii Interetnice revine organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Formular A2*)
Organizaţia Cheltuieli efectuate în luna ……………. 2019 pe destinaţii conform lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019 (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) Formular A3*)
RAPORT privind cheltuielile efectuate în trimestrul ………….. 2019 pe destinaţii conform lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019 (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.