Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 17 din 16 februarie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative ale Colegiului Fizioterapeuţilor din România
Având în vedere: - Procesul-verbal de şedinţă înregistrat cu nr. 748 din 16.02.2024, întocmit în urma şedinţei ordinare a Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România; – dispoziţiile art. 11 şi 20 din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, cu modificările ulterioare; – prevederile art. 2 alin. (2), art. 5, art. 32 lit. h) şi ale art. 34-36, 39 şi 45 din Statutul Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 679/2017; – dispoziţiile art. 11, 20 şi 80 din Regulamentul intern de organizare şi funcţionare a Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.056/2019, cu modificările şi completările ulterioare; – dispoziţiile Hotărârii Adunării generale naţionale nr. 16/2020 privind aprobarea Regulamentului pentru desfăşurarea şedinţelor organelor de conducere ale Colegiului Fizioterapeuţilor din România,
luând în considerare Legea nr. 9/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Consiliul naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, întrunit în şedinţa din data de 16.02.2024, emite următoarea hotărâre: ART. I Anexa la Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 63/2023 pentru aprobarea Procedurii de avizare a cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din data de 17 iulie 2023, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins: "g) documente care atestă experienţa profesională dobândită de cel puţin 3 ani în exercitarea profesiei a administratorului, a reprezentantului legal sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie ai persoanei juridice înfiinţate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori a cel puţin unui profesionist din cadrul organizaţiei neguvernamentale înfiinţate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare [adeverinţe eliberate de angajator, extras din REVISAL, adeverinţă eliberată de Casa Naţională de Pensii, adeverinţă de venit eliberată de ANAF, contract de voluntariat, încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare, şi certificatul de voluntariat emis de către organizaţiile gazdă, încheiat conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare, etc.; vechimea acumulată în perioada de voluntariat se calculează în funcţie de timpul efectiv de lucru prestat];"
2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) Titularul/Titularii cabinetului de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical de fizioterapie, respectiv administratorul ori reprezentantul legal sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie ai persoanei juridice înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori a cel puţin unui profesionist din cadrul organizaţiei neguvernamentale înfiinţate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie: a) să fie prestatori ai activităţii conexe actului medical de fizioterapie; b) să aibă o vechime de cel puţin 3 ani în exercitarea profesiei; c) să deţină autorizaţie de liberă practică eliberată de CFZRO, însoţită de avizul anual valabil. (2) Prevederile alin. (1) lit. c) se aplică în mod corespunzător şi angajaţilor/colaboratorilor cabinetului de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical de fizioterapie."
3. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins: "ART. 5^1 (1) Colegiul teritorial va proceda la verificarea dosarului depus conform art. 2, 3 sau 5, după caz, şi va informa solicitantul cu privire la admiterea, necesitatea de completare sau respingerea cererii de avizare. (2) În cazul respingerii cererii de avizare, taxa de procesare a dosarului nu se restituie. (3) În cazul în care solicitantul îndeplineşte condiţiile preliminare şi dosarul este procesat, dar nu îndeplineşte criteriile finale sau nu poate face dovada îndeplinirii acestora, se va restitui componenta taxei corespunzătoare inspecţiei şi întocmirii raportului."
ART. II Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 36/2018 privind dobândirea calităţii de membru al Colegiului Fizioterapeuţilor din România şi eliberarea autorizaţiei de liberă practică pentru exercitarea profesiei de fizioterapeut, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 3 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 9, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Din anul 2024, membrii CFZRO au obligaţia să solicite reînnoirea avizului anual în perioada 15 septembrie-15 decembrie. Avizul anual eliberat în această perioadă este valabil începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, iar membrilor CFZRO care solicită aviz anual după data de 15 decembrie, după caz, li se va elibera aviz anual valabil începând cu data eliberării."
2. La articolul 12 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) prin curier rapid, achitat de solicitant, la sediul colegiului teritorial."
3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 14 (1) Termenele pentru procesarea dosarului şi eliberarea autorizaţiei de liberă practică şi a avizului anual sunt stabilite după cum urmează: a) termenul de procesare a dosarului este de 10 zile de la data depunerii acestuia; b) termenul de eliberare este de 15 zile de la data acceptării dosarului complet. (2) În cazuri de urgenţă, cu condiţia achitării unei taxe pentru eliberare în regim de urgenţă, stabilită prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se reduc după cum urmează: a) termenul de procesare a dosarului este de 3 zile de la depunere; b) termenul de eliberare este de 5 zile de la acceptarea dosarului complet. (3) După procesare, dosarul poate fi acceptat, respins sau poate fi solicitată completarea acestuia. În cazul în care solicitantul nu completează dosarul în termen de 30 de zile de la notificare, cererea va fi respinsă."
ART. III Anexa la Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 28/2018 pentru aprobarea Procedurii privind eliberarea certificatului de conformitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 10 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) adeverinţa de autenticitate a diplomei eliberată de instituţia emitentă, în original sau copie certificată cu originalul, excepţie făcând adeverinţele de absolvire a examenului de licenţă valabile până la eliberarea diplomei de licenţă, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii, pentru care nu se solicită prezentarea unei adeverinţe de autenticitate;"
2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) Dosarul se depune personal de solicitant sau prin împuternicit cu procură notarială specială sau prin curier rapid, achitat de solicitant, la sediul Colegiului Fizioterapeuţilor din România."
ART. IV Anexa la Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 29/2018 pentru aprobarea Metodologiei privind întocmirea şi eliberarea certificatului de status profesional curent pentru membrii Colegiului Fizioterapeuţilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) adeverinţa de autenticitate a diplomei eliberată de instituţia emitentă, în original sau copie certificată cu originalul, excepţie făcând adeverinţele de absolvire a examenului de licenţă valabile până la eliberarea diplomei de licenţă, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii, pentru care nu se solicită prezentarea unei adeverinţe de autenticitate;"
2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) Dosarul se depune personal de solicitant sau prin împuternicit cu procură notarială specială sau prin curier rapid, achitat de solicitant, la sediul Colegiului Fizioterapeuţilor din România."
ART. V Anexa la Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 92/2020 pentru aprobarea Procedurilor şi criteriilor de evaluare a activităţilor de educaţie medicală continuă, precum şi a criteriilor şi normelor de acreditare, respectiv creditare a furnizorilor şi formelor de educaţie medicală continuă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1063 din 11 noiembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 40 (1) Formele de EMCD se creditează în funcţie de durata apreciată de învăţare efectivă, după cum urmează: a) cursuri, ateliere de lucru/practică (workshop), care au o formă de evaluare finală a participanţilor, pentru maximum 60 de ore pe program, corespunzătoare a 60 de credite de EMC; pentru o oră integrală de activitate de EMCD se acordă 1 credit EMC, în limita a maximum 6 credite de EMC pe zi. Suportul de curs între 7-8 pagini (se consideră că o pagină conţine 1.800 de caractere cu spaţii) cu trimitere la maximum două figuri sau tabele se echivalează cu o oră de învăţare efectivă, respectiv un credit de EMC; b) manifestări şi activităţi cu caracter ştiinţific, pentru maximum 60 de ore pe program, corespunzătoare a 30 de credite de EMC; pentru o oră integrală de activitate de EMCD se acordă jumătate de credit EMC, în limita a maximum 3 credite de EMC pe zi. Dacă rezultatul este o valoare fracţionară, aceasta se rotunjeşte la numărul întreg imediat superior; c) pentru cadrele didactice, precum şi pentru formatorii certificaţi/acreditaţi care susţin forme de EMCD creditate de CFZRO se acordă încă o dată numărul de credite de EMC corespunzător formei de EMCD susţinute; pentru aceeaşi formă de EMCD susţinută de mai multe ori într-un an calendaristic creditele se acordă o singură dată pe an. (2) Pentru formele de EMC care se desfăşoară în regim hibrid, pentru partea care se desfăşoară la distanţă, se acordă credite conform prezentului articol. (3) În cazul participării în aceeaşi perioadă la două programe de EMCD se iau în calcul creditele acordate pentru un singur program, cel cu mai multe credite. (4) Formatorii formelor de EMCD vor beneficia de o creditare egală cu numărul de ore acordate activităţii respective din program. Vor primi creditele o singură dată pentru desfăşurarea formei de EMCD, la cerere, formulată în maximum 3 luni de la data primei desfăşurări a formei de EMCD. (5) Chestionarul de evaluare finală a participanţilor pentru programe de EMCD online va permite accesul pentru maximum două încercări, va conţine un număr minim de 12 întrebări pentru fiecare 6 ore efective, cu un prag de promovare de răspuns corect la minimum 70% din întrebări. (6) Participarea la forme de EMCD, care nu au creditare directă din partea CFZRO, relevante pentru profesia de fizioterapeut, este creditată de CFZRO la cerere, depusă într-un termen de maximum 3 luni de la finalizarea formei de EMCD ori de la obţinerea certificatului de absolvire/participare, prin analiza programului de către Comisia pentru avizare profesională, conform prezentului articol."
2. La articolul 46, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 46 (1) În termen de 10 zile de la finalizarea formei de EMC furnizorii acreditaţi transmit Comisiei pentru avizare profesională prin intermediul Platformei NET-DD lista participanţilor, chestionarele de evaluare finală a formatorului/ formatorilor, prevăzute în anexa nr. 6, chestionarele de evaluare finală a participanţilor, precum şi dovada plăţii taxei adiţionale per participant, dacă este cazul."
3. La articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Acordarea creditelor EMC participanţilor este condiţionată de transmiterea tuturor documentelor menţionate la alin. (1). În absenţa documentaţiei complete în termenul prevăzut la alin. (1), creditele EMC nu vor fi acordate participanţilor."
ART. VI Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 93/2020 pentru aprobarea taxelor de acreditare şi reacreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă şi a taxelor de creditare a formelor de educaţie medicală continuă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1063 din 11 noiembrie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: - Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 2 (1) Taxa de creditare pentru formele de educaţie medicală continuă (EMC), inclusiv educaţia medicală continuă la distanţă (EMCD), este stabilită astfel: a) o taxă de analiză a dosarului în cuantum de 300 de lei, care acoperă evaluarea unei forme de EMC/EMCD şi taxa pentru un număr de 20 de participanţi; b) o taxă adiţională per participant, în cuantum de 15 lei. (2) Taxa de creditare pentru publicarea de materiale ştiinţifice de specialitate este în cuantum de 300 de lei. (3) Taxa de creditare pentru abonamente la publicaţii ştiinţifice de specialitate agreate de Colegiul Fizioterapeuţilor din România este în cuantum de 500 de lei/an. (4) Taxa de creditare pentru cercetare şi elaborare de proiecte ştiinţifice este în cuantum de 200 de lei. (5) Plata taxei de creditare se efectuează la momentul depunerii dosarului de creditare. Taxa suplimentară per participant trebuie achitată în termen de maximum 10 zile de la finalizarea formei de EMC/EMCD sau trimestrial în cazul formelor de EMCD cu desfăşurare permanentă. (6) Prin excepţie de la alin. (1) pentru formele de EMC/EMCD pentru care nu se percepe taxă de participare, se va achita numai taxa de creditare prevăzută la alin. (1) lit. a), iar formele de EMC/EMCD pentru care nu se percepe taxa de participare desfăşurate de către colegiile teritoriale sau de către colegiul naţional sunt scutite de la plata taxei de creditare."
ART. VII Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 37/2018 privind stabilirea cuantumului cotizaţiei de membru al Colegiului Fizioterapeuţilor din România şi a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuţilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 27 noiembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 1 (1) Membrii Colegiului Fizioterapeuţilor din România, denumit în continuare CFZRO, au obligaţia de a plăti anual cotizaţia de membru, în cuantum de 400 de lei/an. (2) Prin excepţie de la alin. (1), cotizaţia este în cuantum de 300 de lei/an, respectiv 25 de lei/lună pentru: a) anul 2024; b) fizioterapeuţii care se înscriu pentru prima dată în CFZRO."
2. La articolul 8 alineatul (1), literele d)-g) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "d) taxă pentru înscriere/reînscriere în CFZRO, în regim de urgenţă, în cuantum de 100 de lei; e) taxă de eliberare a avizului anual, în regim de urgenţă, în cuantum de 300 de lei; f) taxă pentru avizarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie, în cuantum total de 1.000 de lei, divizată în două componente: (i) taxă de procesare dosar, în cuantum de 300 de lei; (ii) taxă inspecţie şi întocmire raport, în cuantum de 700 de lei; g) taxă pentru avizarea unui punct secundar de lucru al cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie sau pentru avizarea modificărilor activităţii cabinetelor, în cuantum total de 800 de lei, divizată în două componente: (i) taxă de procesare dosar, în cuantum de 200 de lei; (ii) taxă inspecţie şi întocmire raport, în cuantum de 600 de lei."
ART. VIII Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, Nicoleta-Daniela Stanca
Bucureşti, 16 februarie 2024. Nr. 17.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email