Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 153 din 9 iulie 2024  pentru modificarea Regulamentului privind concursul de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 115/2023     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 153 din 9 iulie 2024 pentru modificarea Regulamentului privind concursul de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 115/2023

EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 669 din 12 iulie 2024
    PLENUL
    În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
    având în vedere dispoziţiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi,
    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
    ART. I
    La Regulamentul privind concursul de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 115/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 şi 605 bis din 3 iulie 2023, cu modificările ulterioare, anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. II
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,
                    judecător Denisa-Angelica Stănişor

    Bucureşti, 9 iulie 2024.
    Nr. 153.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 1 la regulament)
    METODOLOGIE
    privind organizarea şi desfăşurarea testării psihologice
    din cadrul concursului de admitere în magistratură
    Scopul metodologiei constă în asigurarea unui cadru unitar de desfăşurare a procedurii de testare, respectiv reexaminare psihologică.
    Activitatea de psihologie de la nivelul consiliului este organizată potrivit Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările şi completările ulterioare.
    Prestarea serviciilor psihologice de către psihologii desemnaţi să realizeze testarea, respectiv reexaminarea psihologică este condiţionată de deţinerea atestatului de liberă practică în specialitatea „psihologia muncii şi organizaţională“, treapta de specializare cel puţin „autonom“, eliberat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, precum şi de dreptul de a desfăşura activităţile prevăzute de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 213/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Rezultatele obţinute de către candidaţii examinaţi în cadrul procedurii de testare, respectiv reexaminare psihologică vor fi raportate la acelaşi set de criterii, stabilite în conformitate cu dispoziţiile din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 131/2023 privind aprobarea profilurilor psihoprofesionale ale profesiei de judecător, respectiv procuror.
    Criteriile utilizate în cadrul testării, respectiv reexaminării psihologice, precum şi standardele de admitere sunt următoarele:
    A. Criterii privind aptitudinile cognitive

┌───────────┬──────┬────┬─────┬───┬──────┐
│Dimensiuni │Foarte│Slab│Mediu│Bun│Foarte│
│evaluate/ │slab │ │ │ │bun │
│Scor ├──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ │1 │2-3 │4-6 │7-8│9 │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACV1 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACV2 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACV3 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACV4 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACP1 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACP2 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACP3 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACP4 │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────┼─────┼───┼──────┤
│ACP5 │ │ │ │ │ │
├───────────┴──────┴────┴─────┴───┴──────┤
│Rezultatul evaluării aptitudinii │
│cognitive generale (ACG) │
├───────────┬──────┬────┬─────┬───┬──────┤
│Calificativ├──────┴────┼─────┴───┴──────┤
│ │Respins │Admis │
└───────────┴───────────┴────────────────┘



    B. Criterii privind profilul de personalitate

┌──────────────┬──────┬────┬─────┬─────┬──────┐
│ │Foarte│Slab│Mediu│Bun │Foarte│
│Criterii/Scor │slab │ │ │ │bun │
│ ├──────┼────┼─────┼─────┼──────┤
│ │1-3 │4-6 │7-9 │10-12│13-15 │
├──────────────┼──────┼────┼─────┼─────┼──────┤
│Capacitatea de│ │ │ │ │ │
│luare a │ │ │ │ │ │
│deciziilor │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────┼────┼─────┼─────┼──────┤
│Capacitatea de│ │ │ │ │ │
│asumare a │ │ │ │ │ │
│răspunderii │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────┼────┼─────┼─────┼──────┤
│Capacitatea de│ │ │ │ │ │
│a manifesta │ │ │ │ │ │
│abilităţi │ │ │ │ │ │
│interpersonale│ │ │ │ │ │
│şi de lucru în│ │ │ │ │ │
│echipă │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────┼────┼─────┼─────┼──────┤
│Capacitatea de│ │ │ │ │ │
│a manifesta │ │ │ │ │ │
│echilibru şi │ │ │ │ │ │
│rezistenţă la │ │ │ │ │ │
│stres │ │ │ │ │ │
├──────────────┴──────┴────┴─────┴─────┴──────┤
│Rezultatul evaluării criteriilor privind │
│profilul de personalitate │
├──────────────┬──────┬────┬─────┬─────┬──────┤
│Calificativ ├──────┴────┴─────┼─────┴──────┤
│ │Respins │Admis │
└──────────────┴─────────────────┴────────────┘




    În cazul în care la evaluarea aptitudinii cognitive generale (ACG) sau la evaluarea criteriilor privind profilul de personalitate candidatul nu întruneşte standardul minim acceptat, urmează a fi declarat respins.
    Evaluarea criteriilor/constructelor cognitive se realizează exclusiv prin raportarea scorului obţinut de candidat la etalonul recomandat de producătorul instrumentelor psihologice utilizate.
    În cazul criteriilor privind profilul de personalitate, evaluarea are în vedere integrarea informaţiilor cu semnificaţie psihologică obţinute cu ajutorul testului scris şi interviului. Pentru fiecare categorie de criterii prevăzute la lit. B se acordă maximum 15 puncte. Calificativul reprezintă media aritmetică a notelor acordate la fiecare criteriu privind profilul de personalitate.
    În selectarea metodelor şi tehnicilor de evaluare psihologică se vor avea în vedere caracterul standardizat al acestora, precum şi corespondenţa constructelor psihologice măsurate cu criteriile stabilite prin prezenta metodologie.
    Compartimentul de psihologie a personalului, structură de specialitate înregistrată în Registrul structurilor de psihologie conform Avizului de funcţionare nr. 5/2011 eliberat de Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România, asigură coordonarea metodologică a psihologilor desemnaţi să realizeze testarea, respectiv reexaminarea psihologică prin punerea la dispoziţia acestora a metodelor şi tehnicilor de evaluare standardizate.
    Tehnicile şi metodele de evaluare standardizate sunt avizate de către comisia de metodologie din cadrul Colegiului Psihologilor din România, utilizarea acestora de către psihologii desemnaţi să realizeze testarea, respectiv reexaminarea psihologică fiind condiţionată de respectarea licenţei de utilizare, manualului tehnic şi a principiilor prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2006 privind constituirea, declararea, înregistrarea şi funcţionarea cabinetelor individuale, cabinetelor asociate, societăţilor civile profesionale de psihologie, precum şi exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică în sectorul public sau privat, în regim salarial, cu modificările ulterioare.
    Tehnicile şi metodele de evaluare standardizate vor fi utilizate de către psihologii desemnaţi doar în scopul îndeplinirii activităţilor specifice în cadrul procedurii de testare, respectiv reexaminare psihologică a candidaţilor, fiind interzisă înstrăinarea, fotocopierea, stocarea sau divulgarea informaţiilor, datelor, documentelor sau a oricăror alte materiale folosite/primite pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor specifice.
    Datele şi informaţiile cu semnificaţie psihologică colectate în cadrul procedurii de testare, respectiv reexaminare psihologică vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
    Testarea psihologică constă în susţinerea unui test scris şi a unui interviu în faţa unui psiholog desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii din rândul psihologilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă acestea ori din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestaţi în condiţiile legii.
    În funcţie de numărul candidaţilor, aceştia vor putea fi repartizaţi pe grupe după criteriul alfabetic, urmând ca fiecare grupă să susţină testarea psihologică în faţa a câte unui psiholog.
    În structurarea unei sesiuni de testare psihologică se va avea în vedere ca metodele şi tehnicile propuse să respecte următoarele cerinţe de aplicare şi de timp efectiv de lucru:
    - testare scrisă (creion-hârtie sau online): colectiv, timp de lucru de cel puţin 3 ore;
    – interviu: individual, timp de lucru 30 de minute/candidat.

    Aplicarea testelor scrise se va face după completarea consimţământului informat şi realizarea instructajului. Instructajul se va realiza pentru fiecare test din bateria de evaluare, conform manualului tehnic, cu respectarea succesiunii de aplicare.
    Accesul la susţinerea testului scris şi a interviului este condiţionat de prezentarea unui act de identitate valabil şi semnarea de către candidat a tabelului de prezenţă.
    Interviul în cadrul procedurii de testare, respectiv reexaminare psihologică va fi unul de tip standardizat, dar cu o structură care să ofere oportunitatea candidaţilor de a-şi demonstra abilităţile, condus de către psihologul examinator într-un cadru formal, conform ghidului de interviu.
    Interviul se desfăşoară pe baza rezultatelor obţinute la testul scris şi are drept scop culegerea de informaţii legate de conduite şi experienţe concrete, relevante în raport cu criteriile evaluate, acestea fiind apreciate din perspectiva capacităţii persoanei de a-şi controla comportamentul într-o manieră care să asigure adaptarea eficientă la solicitările profesionale.
    Cerinţele pentru care psihologul examinator trebuie să ia o decizie cu privire la nivelul de dezvoltare în cadrul interviului sunt:
    1. capacitatea de luare a deciziilor;
    2. capacitatea de asumare a răspunderii;
    3. capacitatea de a manifesta abilităţi interpersonale şi de lucru în echipă;
    4. capacitatea de a manifesta echilibru şi rezistenţă la stres.

    Având în vedere asigurarea unui standard unitar de evaluare a calităţii răspunsurilor, în cadrul interviului se vor utiliza grile de evaluare cu ancore comportamentale în 5 trepte, unde 1 reprezintă un nivel foarte slab de dezvoltare a cerinţei evaluate, iar 5 reprezintă un nivel foarte bun de dezvoltare a cerinţei evaluate.
    Concluziile rezultate în urma susţinerii testului scris şi a interviului vor fi consemnate de către psihologul examinator, pentru fiecare candidat, în raportul de evaluare psihocomportamentală.
    Raportul de evaluare psihocomportamentală va avea o structură standardizată şi va cuprinde, pentru fiecare dintre criteriile stabilite, informaţii relevante despre persoana evaluată, rezultate ca urmare a coroborării informaţiilor cu semnificaţie psihologică obţinute în urma susţinerii testului scris şi interviului, precum şi calificativul „Admis“ sau „Respins“.
    Raportul de evaluare psihocomportamentală va conţine pe ultima pagină parafa psihologului examinator.
    În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod alcătuit dintr-o literă şi patru cifre. Calificativul acordat se aduce la cunoştinţă prin publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Institutului Naţional al Magistraturii.
    Candidaţii nemulţumiţi de calificativul acordat pot formula, în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor, contestaţii care se transmit prin fax sau e-mail la Institutul Naţional al Magistraturii.
    Contestaţiile se soluţionează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi, desemnaţi în mod similar celui prevăzut la testarea psihologică, alţii decât cei care au examinat candidaţii iniţial. Reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea testului scris aplicat iniţial, aplicarea unui nou test scris şi susţinerea unui nou interviu. Cerinţele privind desfăşurarea testării scrise, interviului şi întocmirea raportului de evaluare psihocomportamentală se aplică în mod corespunzător.
    Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv şi se aduce la cunoştinţă prin publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Institutului Naţional al Magistraturii.
    Compartimentul de psihologie a personalului asigură centralizarea şi arhivarea documentelor utilizate în cadrul procedurii de testare, respectiv reexaminare psihologică.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016