Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Achiziţie autospeciale de supraveghere cu termoviziune“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea proiectului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul programului naţional aferent Fondului pentru securitate internă şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, răspunde de modul de implementare a proiectului de investiţii prevăzut la art. 1, potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Marcel Ion Vela Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu Bucureşti, 27 februarie 2020. Nr. 153. ANEXA 1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Achiziţie autospeciale de supraveghere cu termoviziune“ Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii. În zona de competenţă, Poliţia de Frontieră Română are următoarele atribuţii generale: - execută supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră în zona de competenţă, precum şi orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat; – apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii; – realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii; – asigură derularea fluentă, corectă şi civilizată a traficului de călători şi mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorităţi care au, potrivit legii, competenţe de control privind trecerea frontierei de stat; – asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoapărare, muniţiilor aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu substanţe toxice ori radioactive; – supraveghează, prin observare directă permanentă, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat şi mării teritoriale; – asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau regionale; – asigură supravegherea, întreţinerea şi controlul semnelor de frontieră; – organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenţă; – asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului participă la astfel de acţiuni în localităţile din zona de frontieră; – participă, împreună cu alte formaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu forţe ale Ministerului Apărării Naţionale, cu unităţi de protecţie civilă şi cu alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente; – participă, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora; – organizează şi coordonează, prin punctul naţional de contact Frontex din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, activităţi sub egida Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României; – participă cu poliţişti de frontieră şi cu echipamente tehnice puse la dispoziţia Agenţiei Frontex în operaţiunile/proiectele comune organizate de către Agenţia Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Politicile Uniunii Europene în domeniul frontierelor externe au ca scop realizarea unui management integrat care să asigure un nivel uniform de control şi supraveghere, necesar asigurării liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană, ca o componentă fundamentală a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. În acest scop, este prevăzută stabilirea unor reguli comune referitoare la standardele şi procedurile de control la frontierele externe. Supravegherea şi controlul trecerii frontierei, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere ca atribute principale specifice muncii poliţiei de frontieră, în vederea susţinerii capacităţii de intervenţie, necesită, suplimentar faţă de planificarea resurselor umane şi a mijloacelor tehnice, asigurarea unui nivel corespunzător din punctul de vedere al mobilităţii echipajelor. România se confruntă cu o paletă variată a infracţionalităţii transfrontaliere, având în vedere poziţia geografică, precum şi statutul de ţară membră a Uniunii Europene, printre principalele fenomene infracţionale înregistrate la frontiera de stat numărându-se migraţia ilegală, traficul de persoane şi contrabanda cu produse accizabile. Situaţia volatilă din spaţiul MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii) determină o presiune migratorie ridicată la frontierele României, atât la cele externe (cu Serbia, Moldova şi Ucraina), cât şi la frontierele interne ale Uniunii Europene (cu Ungaria şi Bulgaria). Potrivit Catalogului Schengen, supravegherea eficientă a frontierelor între punctele de trecere a frontierelor reprezintă elemente esenţiale ale gestionării frontierelor. Supravegherea frontierelor trebuie să asigure un nivel corespunzător de securizare a frontierei, având ca obiectiv prevenirea trecerilor frauduloase ale frontierei, combaterea criminalităţii transfrontaliere, inclusiv contrabanda cu bunuri accizabile şi luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera. În prezent, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, gradul de înzestrare cu mijloace de mobilitate din categoria „autovehicule pentru activităţi specifice de intervenţie“ conform tabelei de înzestrare este de 62,13% şi înglobează totalul mijloacelor de mobilitate, indiferent de starea tehnică a acestora. Pentru a preveni scăderea gradului de dotare actual ca urmare a propunerii de scoatere din funcţiune şi ulterior a casării autovehiculelor care au durata de funcţionare îndeplinită sau care nu mai îndeplinesc în totalitate cerinţele de exploatare din cauza vechimii, scăderii performanţelor tehnice şi creşterii ratei de defectare ca urmare a uzurii accentuate acumulate în timp, fapt care are consecinţe asupra modului de îndeplinire a misiunilor specifice, achiziţia de noi mijloace de mobilitate terestră pentru menţinerea/creşterea capacităţii de reacţie a efectivelor Poliţiei de Frontieră Române şi derularea misiunilor de supraveghere a frontierelor în mod eficient, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor, reprezintă o măsură indispensabilă pentru structurile Poliţiei de Frontieră Române. În conformitate cu specificul activităţilor de supraveghere şi controlul trecerii frontierei, scopul principal al misiunilor de patrulare este reprezentat de monitorizarea permanentă a zonei de competenţă în vederea identificării potenţialelor treceri frauduloase ale frontierei de stat ca urmare a nesupunerii regimului juridic al frontierei de stat şi depistării cazurilor de migraţie ilegală. Din cauza variaţiei factorilor de mediu şi a condiţiilor atmosferice (relief, vizibilitate zi/noapte, temperatură, precipitaţii, ceaţă, vegetaţie) capacitatea de supraveghere poate fi îngreunată, fapt care constituie o vulnerabilitate ce poate fi exploatată. Astfel, se impune creşterea capacităţii de observare, detecţie şi recunoaştere în zonele de competenţă prin utilizarea de echipamente optoelectronice special concepute pentru vederea la distanţă şi în condiţii de vizibilitate redusă, în limita performanţelor tehnice existente şi a fondurilor disponibile pentru achiziţia acestora. Autospecialele de supraveghere cu termoviziune deţin un rol important în supravegherea frontierei externe a Uniunii Europene, precum şi în misiuni naţionale. În vederea asigurării supravegherii frontierei de stat a României, în anii 2002-2003, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră un număr de 43 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune pe şasiu VW Transporter (35 buc. finanţate prin credite garantate guvernamental şi 8 buc. achiziţionate prin Programul Phare). Totodată pentru asigurarea supravegherii frontierei externe a Uniunii Europene, Poliţia de Frontieră a achiziţionat în trimestrul IV al anului 2010 şi trimestrul I al anului 2011 un număr de 59 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune Artemis pe şasiu Land Rover prin Facilitatea Schengen. De asemenea, în perioada 2013-2015 au fost supuse modernizării 20 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune pe şasiu VW Transporter. În acest moment, la nivelul PFR se înregistrează un deficit de 271 de autospeciale cu termoviziune faţă de prevederile normelor de înzestrare în vigoare. Achiziţionarea autospecialelor de supraveghere cu termoviziune aduce o contribuţie semnificativă în munca operativă de supraveghere a frontierei externe, dar şi creează condiţiile favorabile prevenirii trecerilor ilegale a frontierei terestre. Având în vedere faptul că aceste autospeciale cu termoviziune au ieşit din perioada de garanţie, există riscul apariţiei unor defecţiuni, ceea ce ar conduce la indisponibilizarea acestora. În actualul context al fenomenului migraţionist la care Uniunea Europeană, în general, şi România, în particular, ca ţară membră trebuie să facă faţă, apare necesitatea dotării structurilor Poliţiei de Frontieră cu autospeciale de supraveghere a frontierei pe principiul termoviziunii de ultimă generaţie, care să asigure supravegherea frontierei şi observarea persoanelor care intenţionează să treacă frontiera în mod ilegal. Din punct de vedere operativ, achiziţia de autospeciale cu termoviziune este oportună, din următoarele considerente: - prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere; – pentru întărirea capacităţii operaţionale şi a capacităţii de reacţie; – creşterea nivelului de control la frontierele externe ale Uniunii Europene; – desfăşurarea activităţilor operative în condiţii optime şi în conformitate cu recomandările UE. Caracteristicile principale ale proiectului de investiţii au fost aprobate prin Documentul nr. 367.077 din 3.05.2017. Echipamentele optoelectronice din compunerea celor 59 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune Land Rover - Artemis intrate în dotarea instituţiei în anul 2010 beneficiază de tehnologia disponibilă la nivelul acelui an, astfel că reprezintă un număr ridicat de ore de funcţionare, iar uzura normală a acestora acumulată în decursul perioadei de exploatare conduce la defecţiuni majore şi timpi de repunere în stare de funcţionare relativ mari. Achiziţia se încadrează în Programul Naţional Fondul pentru Securitate Internă - Frontiere şi vize, cadrul financiar 2014-2020, Acţiunea A6 Achiziţionarea/modernizarea de echipamente pentru controlul la frontieră. Achiziţie/modernizare echipamente şi sisteme folosite pentru detecţie, identificare şi alertare, finanţat de către Comisia Europeană. Prin această acţiune, pentru care a fost semnat Contractul de finanţare nr. 29/FSIB/26.05.2017 modificat prin Actul adiţional nr. 1/15.05.2019 şi prin Actul adiţional nr. 2/30.09.2019, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră îşi propune să achiziţioneze 49 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune. Conform art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii noi, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii incluse la poziţia C „Alte cheltuieli de investiţi“ care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice, se aprobă de către Guvern, pentru valori mai mari de 30 milioane lei. Potrivit contractului de finanţare nerambursabilă menţionat mai sus, achiziţia echipamentelor intră sub incidenţa prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât valoarea acestora este de 51.292 mii lei cu TVA. Achiziţia echipamentelor este necesară în vederea executării în cele mai bune condiţii a activităţilor de control la frontiera României, dar şi pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/399 şi implementarea celor mai bune practici şi recomandări prevăzute de Catalogul Schengen. Astfel, în contextul necesităţii îndeplinirii de către România a criteriilor tehnice de aderare la Spaţiul Schengen a rezultat necesitatea dotării structurilor operative ale Poliţiei de Frontieră cu autospeciale necesare derulării misiunilor specifice. Asigurarea succesului acţiunilor forţelor de ordine şi siguranţă publică în îndeplinirea misiunilor şi a condiţiilor de securitate a personalului operativ sunt determinate în mare măsură de gradul de dotare cu tehnică, performanţele acesteia, precum şi de starea tehnică şi de operativitatea acesteia. INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenţi achiziţiei de autospeciale de supraveghere cu termoviziune Titular: Ministerul Afacerilor Interne Beneficiar: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Amplasament: municipiul Bucureşti, judeţele: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad Finanţarea proiectului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul programului naţional aferent Fondului pentru securitate internă şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Indicatori tehnico-economici:
┌──────────────────────────┬────┬──────┐
│Valoarea totală a │ │ │
│investiţiei (inclusiv TVA)│mii │ │
│(în preţuri valabile în │lei │51.292│
│luna noiembrie 2019; 1 │ │ │
│euro = 4,7683 lei) │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Eşalonarea investiţiei │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Anul I │mii │26.169│
│ │lei │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Anul II │mii │25.123│
│ │lei │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│ │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Capacităţi: │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Autospecială de │ │ │
│supraveghere cu │buc.│49 │
│termoviziune │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Dimensiuni şi │ │ │
│caracteristici principale │ │ │
│ale autospecialei: │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│- Putere minimă motor │kW │80 │
│termic │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│- Garda la sol minimă │mm │190 │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│- Capacitate cilindrică │cmp │3.000 │
│maximă │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│- Autonomie deplasare │km │500 │
│minimă │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│- Autonomie în regim de │ore │12 │
│supraveghere │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│- Distanţă de detecţie │m │7.000 │
│persoane minim │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│ │ │ │
├──────────────────────────┼────┼──────┤
│Durata de realizare a │luni│24 │
│investiţiei │ │ │
└──────────────────────────┴────┴──────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.