Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 147 din 22 martie 2017 privind aplicarea unor corecţii financiare în cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013 şi efectuarea unor operaţiuni de regularizare financiară
Având în vedere: – Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare; – Scrisoarea Comisiei Europene nr. Ares (2016) 1.023.818 din 29 februarie 2016 privind întreruperea termenului de plată a Aplicaţiei de plată nr. 44; – Raportul Autorităţii de Certificare şi Plată nr. 657.171 din 22 decembrie 2015 privind verificările suplimentare aferente cheltuielilor incluse în Aplicaţia de plată nr. 43 pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ 2007-2013; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 61.099/AP din 13 mai 2016 de audit de operaţiuni aferent cheltuielilor declarate Comisiei Europene în anul 2015 prin Aplicaţia de plată nr. 44; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 51.442/AP din 22 august 2014 aferent cheltuielilor declarate Comisiei Europene prin Aplicaţia de plată nr. 38; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 61.348/AP din 21 iulie 2015 de audit de reperformare a verificărilor efectuate de Autoritatea de Certificare şi Plată asupra cheltuielilor declarate Comisiei Europene prin Aplicaţia de plată nr. 39; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 62.348/AP din 16 decembrie 2015 aferent cheltuielilor declarate Comisiei Europene prin aplicaţiile de plată nr. 40 şi 41; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 61.310/AP din 15 iunie 2016 de audit de operaţiuni aferent cheltuielilor declarate Comisiei Europene în anul 2015 prin aplicaţiile de plată nr. 42 şi 43; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 61.977 din 28 octombrie 2015 de audit de operaţiuni şi de urmărire a implementării recomandărilor rămase deschise din misiunile de audit anterioare; – Raportul de sistem al Autorităţii de Audit nr. 60.386 din 27 februarie 2015 şi Raportul de urmărire a implementării recomandărilor nr. 61.435 din 31 iulie 2015; – Raportul Autorităţii de Audit nr. 60.592 din 10 martie 2017 de urmărire a implementării recomandărilor; – Raportul Autorităţii de Certificare şi Plată nr. 654.039 din 5 mai 2015 privind verificările suplimentare aferente cheltuielilor incluse în Aplicaţia de plată nr. 39 pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ 2007-2013; – Scrisoarea Comisiei Europene - DG Employment nr. Ares (2016) 2.830.313 din 17 iunie 2016 privind ridicarea întreruperii termenului de plată a Aplicaţiei de plată nr. 44 şi reluarea prelucrării aplicaţiilor de plată în baza procedurilor standard; – Comunicarea Comisiei Europene nr. 668.890, transmisă prin poştă electronică în data de 28 iunie 2016, privind măsurile care trebuie luate cu ocazia declarării unor noi cheltuieli la Comisia Europeană; – Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1.074/1999 al Consiliului; – scrisorile Comisiei Europene - DG Employment nr. Ares (2015) 3.444.102 din 19 august 2015, nr. Ares (2015) 4.135.189 din 7 octombrie 2015, nr. Ares (2015) 3.451.773 din 20 august 2015 privind rapoartele finale ale OLAF OF/2012/0301, OLAF OF82011/0815 şi OLAF OF/2011/0609; – Scrisoarea de răspuns a Ministerului Fondurilor Europene nr. 1.474 din 6 august 2015 la scrisoarea Comisiei Europene - DG Employment nr. Ares (2015) 2.669.646 din 25 iunie 2015; – Raportul Curţii Europene de Conturi în vederea emiterii Declaraţiei de asigurare pentru exerciţiul 2014 privind execuţia bugetului general al Uniunii Europene - POS DRU; – Scrisoarea Comisiei Europene - DG Employment nr. Ares (2015) 3.029.597 din 17 iulie 2015 privind concluziile reuniunii din 15 iulie 2015;
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 57^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă metodologia privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din Aplicaţia de plată nr. 43, aferentă cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, finanţate din POSDRU 2007-2013, prevăzută în anexa nr. 1.
ART. 2 Se aprobă metodologia privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din aplicaţiile de plată nr. 46 şi nr. 48, aferente cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, finanţate din POSDRU 2007-2013, prevăzută în anexa nr. 2.
ART. 3 Se aprobă metodologia privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă în declaraţia finală de cheltuieli şi aplicaţia de plată a soldului final, aferente cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, finanţate din POSDRU 2007-2013, prevăzută în anexa nr. 3.
ART. 4 Se aprobă aplicarea procentului de 18,28% utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă, care se calculează conform metodologiilor prevăzute la art. 1-3.
ART. 5 Se autorizează Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze operaţiunile menţionate la art. 1-3, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 4.
ART. 6 Se aprobă metodologia privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din Aplicaţia de plată nr. 44, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte începând cu 115, prevăzută în anexa nr. 4.
ART. 7 Se aprobă aplicarea procentului de 2,95% utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă, aferentă cheltuielilor din aplicaţia de plată nr. 44, calculată conform metodologiei prevăzute la art. 6.
ART. 8 Se autorizează efectuarea de către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a operaţiunii de regularizare financiară a sumelor din aplicaţiile de plată nr. 43 şi 44 rezultate din aplicarea măsurii prevăzute la art. 3 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2015 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană în cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013, în condiţiile prevăzute la art. 4 şi 7.
ART. 9 Se aprobă modificarea procentului de decertificare definitivă prevăzut la art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2015 privind aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013, cu completările ulterioare, de la 6,15% la 5,17%, utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă din Aplicaţia de plată nr. 39, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte începând cu 115.
ART. 10 Se autorizează efectuarea de către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a operaţiunii de regularizare financiară a sumelor din Aplicaţia de plată nr. 39, rezultate din aplicarea procentului prevăzut la art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2015, cu completările ulterioare, în condiţiile prevăzute la art. 9.
ART. 11 Se autorizează Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze decertificarea definitivă a sumei de 515.606,31 euro în completarea prevederilor art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2015, cu completările ulterioare.
ART. 12 Se aprobă aplicarea de către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a măsurii, la nivel de proiect, de decertificare definitivă şi de nedeclarare definitivă în declaraţia finală de cheltuieli şi aplicaţia de plată a soldului final a sumei de 15.466.575,71 euro şi de către Direcţia generală programe europene capital uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a măsurii, la nivel de proiect, de nedeclarare definitivă în declaraţia finală de cheltuieli a sumei de 12.342.592,53 euro.
ART. 13 Se aprobă Lista proiectelor pentru care se aplică dispoziţiile art. 12, prevăzută în anexa nr. 5.
ART. 14 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 15 Se abrogă prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2015 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană în cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, pentru aplicaţiile de plată aferente proiectelor selectate prin apelurile de proiecte începând cu 115, transmise Comisiei Europene după Aplicaţia de plată nr. 44.
PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh Ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb Ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan
Bucureşti, 22 martie 2017. Nr. 147. ANEXA NR. 1 METODOLOGIE privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din Aplicaţia de plată nr. 43, aferentă cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, din cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013 I. Indicatori Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, după cum urmează: a) populaţia pe baza căreia a fost stabilit eşantionul Autorităţii de Certificare şi Plată în vederea efectuării verificărilor suplimentare, formată din valoarea totală a cheltuielilor incluse de Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţia de cheltuieli nr. 88, respectiv Aplicaţia de plată nr. 43, diminuată cu sumele amânate la certificare de către Autoritatea de Certificare şi Plată, ca urmare a formulării unor suspiciuni de fraudă, conflicte de interese, proiecte/parteneri neeligibili şi majorată cu sumele pentru care a fost ridicată măsura suspendării temporare la certificare; b) valoarea cererilor de rambursare care au fost incluse în eşantionul stabilit de Autoritatea de Certificare şi Plată în vederea efectuării verificărilor suplimentare, conform Raportului de verificare nr. 657.171 din 22 decembrie 2015, şi care constituie parte a populaţiei menţionate la lit. a); c) valoarea cheltuielilor amânate la certificare ulterior finalizării verificărilor suplimentare, altele decât cele incluse în cererile de rambursare din eşantionul Autorităţii de Certificare şi Plată.
II. Modul de calcul al sumelor care se deduc procentual definitiv (SD) SD = (a – b – c) * 18,28%, unde 18,28% reprezintă rata de eroare extrapolată stabilită de către Autoritatea de Audit prin Raportul nr. 61.310/AP din 15 iunie 2016, de reperformare, pe bază de eşantion, a verificărilor suplimentare realizate de Autoritatea de Certificare şi Plată aferente cheltuielilor incluse în Aplicaţia de plată nr. 43.
III. Reguli de aplicare a) Calculul sumelor care se deduc procentual se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro. b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile cărora li s-a aplicat procentul de corecţie de 18,28%, Autoritatea de Certificare şi Plată nu deduce debitele recuperate, cu excepţia debitelor constituite ca urmare a formulării unor suspiciuni de fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate.
ANEXA NR. 2 METODOLOGIE privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din aplicaţiile de plată nr. 46 şi nr. 48, aferente cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, din cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013 I. Indicatori Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor, altele decât cele de personal, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, după cum urmează: a) valoarea cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU prin declaraţiile de cheltuieli transmise la Autoritatea de Certificare şi Plată, înregistrate în sistemul unic de management al informaţiilor - SMIS la alte categorii decât categoriile de cheltuieli 400 - Cheltuieli cu personalul şi 401 - Cheltuieli cu cazarea, transportul şi diurna pentru personal; b) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU, pentru care este activă măsura Autorităţii de Certificare şi Plată a neincluderii temporare a acestora în aplicaţiile de plată înaintate Comisiei Europene; c) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată îşi reconsideră decizia anterioară de neincludere temporară în aplicaţiile de plată înaintate Comisiei Europene, în baza informaţiilor care infirmă neeligibilitatea cheltuielilor; d) valoarea totală a avansului acordat beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul schemelor de ajutor de stat, justificat prin cheltuieli, altele decât cele cu personalul, incluse de Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţiile de cheltuieli înaintate Autorităţii de Certificare şi Plată ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
II. Modul de calcul al sumei care se deduce procentual definitiv (SD) SD = (a – b + c) * 18,28% + d * 18,28%
III. Reguli de aplicare a) Calculul sumelor care se deduc procentual definitiv se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro. b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile menţionate la pct. I, Autoritatea de Certificare şi Plată nu deduce debitele recuperate pentru cheltuielile, altele decât cele de personal, cu excepţia debitelor constituite ca urmare a unor suspiciuni de fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate. c) Indicatorul de la pct. I lit. d) se determină pentru fiecare proiect în parte, proporţional cu cheltuielile, altele decât cele de personal, aflate în cererea de rambursare prin care se justifică avansul acordat beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul schemelor de ajutor de stat.
ANEXA NR. 3 METODOLOGIE privind modul de calcul al sumelor care se deduc procentual definitiv din declaraţia finală de cheltuieli şi aplicaţia de plată a soldului final, aferente cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, din cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013 I. Indicatori Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor, altele decât cele de personal, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, după cum urmează: a) valoarea cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU prin declaraţiile de cheltuieli transmise la Autoritatea de Certificare şi Plată, înregistrate în sistemul unic de management al informaţiilor - SMIS la alte categorii decât categoriile de cheltuieli 400 - Cheltuieli cu personalul şi 401 - Cheltuieli cu cazarea, transportul şi diurna pentru personal; b) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU, pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată aplică măsura nedeclarării definitive a sumelor prevăzute la lit. a); c) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată îşi reconsideră decizia anterioară de neincludere temporară în aplicaţiile de plată înaintate Comisiei Europene, în baza informaţiilor care infirmă neeligibilitatea cheltuielilor; d) valoarea totală a avansului acordat beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul schemelor de ajutor de stat, justificat prin cheltuieli, altele decât cele cu personalul, incluse de Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţiile de cheltuieli înaintate Autorităţii de Certificare şi Plată ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
II. Modul de calcul al sumei care se deduce procentual definitiv (SD) SD = (a – b + c) * 18,28% + d * 18,28%
III. Reguli de aplicare a) Calculul sumelor care se deduc procentual definitiv se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro. b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile menţionate la pct. I, debitele constituite şi recuperate ulterior transmiterii declaraţiei finale de cheltuieli şi aplicaţiei de plată a soldului final nu se raportează CE, cu excepţia celor constituite ca urmare a formulării unor suspiciuni de fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate.
ANEXA NR. 4 METODOLOGIE privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din Aplicaţia de plată nr. 44, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte începând cu 115, din cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013 I. Indicatori Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte începând cu 115, după cum urmează: a) valoarea totală a cheltuielilor incluse de către Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţia de cheltuieli diminuată cu sumele amânate la certificare de către Autoritatea de Certificare şi Plată în baza prevederilor art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare; b) valoarea cheltuielilor pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată a ridicat măsura suspendării temporare; c) valoarea cheltuielilor menţionate la lit. a) şi b), care au fost incluse în eşantionul stabilit de Autoritatea de Audit pentru auditul de operaţiuni care a avut ca obiectiv obţinerea unei asigurări rezonabile că Aplicaţia de plată nr. 44 este corectă.
II. Modul de calcul al sumelor care se deduc procentual definitiv (SD) SD = (a + b – c) * 2,95% , unde 2,95% reprezintă rata de eroare extrapolată stabilită de către Autoritatea de Audit în urma auditului de operaţiuni care a avut ca obiectiv obţinerea unei asigurări rezonabile că Aplicaţia de plată nr. 44, prin Raportul de audit nr. 61.099/AP din 13 mai 2016, este corectă.
III. Reguli de aplicare a) Calculul sumelor care se deduc procentual definitiv se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro. b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile cărora li s-a aplicat procentul de corecţie de 2,95%, Autoritatea de Certificare şi Plată nu deduce debitele recuperate, cu excepţia debitelor din fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate. c) În vederea aplicării corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană aferente Aplicaţiei de plată nr. 44, Autoritatea de Certificare şi Plată deduce şi sumele reprezentând implicaţiile financiare ale constatărilor formulate de Autoritatea de Audit prin Raportul de audit nr. 61.099/AP din 13 mai 2016 şi care vizează Aplicaţia de plată nr. 44.
ANEXA NR. 5 LISTA proiectelor pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată aplică măsura decertificării definitive şi a nedeclarării definitive în declaraţia finală de cheltuieli şi aplicaţia de plată a soldului final şi pentru care Direcţia generală programe europene capital uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene aplică măsura nedeclarării definitive în declaraţia finală de cheltuieli Autoritatea de Certificare şi Plată
┌┬─────────┐ ││- euro - │ └┴─────────┘
(a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată)
Direcţia generală programe europene capital uman
┌┬─────────┐ ││- euro - │ └┴─────────┘
(a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată)
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email