Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 140 din 7 februarie 2017 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţii de conducere a grefierilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/2007
EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 23 februarie 2017
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
având în vedere dispoziţiile art. 45-47 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
ART. I
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţii de conducere a grefierilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 16 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Concursul de promovare în funcţiile prevăzute la art. 1 se organizează la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, curţilor de apel şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel.
(2) La concursul de promovare în funcţiile din cadrul instanţelor pot participa numai grefieri, respectiv grefieri informaticieni, de la instanţe.
(3) La concursul de promovare în funcţiile din cadrul parchetelor pot participa numai grefieri, respectiv grefieri informaticieni, de la parchete."
ART. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului
Superior al Magistraturii,
judecător Mariana Ghena
Bucureşti, 7 februarie 2017.
Nr. 140.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: