Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 14 din 6 martie 2019  referitoare la propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 940/2014/UE în ceea ce priveşte produsele care pot beneficia de o scutire sau de o reducere a taxelor de andocare - COM (2018) 825 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 14 din 6 martie 2019 referitoare la propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 940/2014/UE în ceea ce priveşte produsele care pot beneficia de o scutire sau de o reducere a taxelor de andocare - COM (2018) 825 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 200 din 13 martie 2019
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/825 din 28.02.2019,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României constată următoarele:
    1. prezenta propunere este întemeiată pe articolul 349 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Ţinând seama de situaţia economică şi socială structurală din regiunile ultraperiferice, situaţie care este agravată de depărtare, insularitate, suprafaţa redusă, relieful şi clima dificile, dependenţa economică de un număr redus de produse, factori ale căror persistenţă şi combinare dăunează grav dezvoltării acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condiţiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune. Măsurile se referă în special la politicile vamale şi comerciale, politica fiscală, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii şi pescuitului, condiţiile de aprovizionare cu materii prime şi bunuri de consum de primă necesitate, ajutoarele de stat şi condiţiile de acces la fondurile structurale şi la programele orizontale ale Uniunii;
    2. propunerea de decizie respectă principiul subsidiarităţii, întrucât numai Consiliul are autoritatea de a adopta, în temeiul articolului 349 din TFUE, măsuri specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice în scopul adaptării aplicării tratatelor în aceste regiuni, inclusiv a politicilor comune, având în vedere existenţa unor handicapuri permanente care afectează situaţia economică şi socială a regiunilor ultraperiferice;
    3. propunerea de decizie respectă principiul proporţionalităţii, întrucât se referă numai la produsele pentru care s-a dovedit justificată introducerea pe listă sau modificarea listei de produse. De asemenea, diferenţa maximă de impozitare propusă pentru fiecare produs care face obiectul prezentei propuneri este limitată la strictul necesar legat de costurile suplimentare suportate de producţia locală vizată. Astfel, sarcina fiscală asupra produselor importate în regiunile şi departamentele franceze de peste mări nu depăşeşte strictul necesar pentru compensarea, în ceea ce priveşte aceste produse, a competitivităţii mai slabe a produselor fabricate la nivel local. În cadrul juridic al Deciziei nr. 940/2014/UE, singura modalitate de a introduce sau de a modifica diferenţele de impozitare aplicabile produselor locale este de a modifica decizia existentă. Scopul său este deci de a adapta Decizia nr. 940/2014/UE.


    ART. 2
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 martie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    IULIAN-CLAUDIU MANDA

    Bucureşti, 6 martie 2019.
    Nr. 14.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016