Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 128 din 8 noiembrie 2021 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1.091 în ceea ce priveşte contribuţia Uniunii pentru statisticile integrate referitoare la ferme în temeiul cadrului financiar 2021-2027 - COM (2021) 477 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1076 din 10 noiembrie 2021
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/321 din 27.10.2021,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1.091 în ceea ce priveşte contribuţia Uniunii pentru statisticile integrate referitoare la ferme în temeiul cadrului financiar 2021-2027 - COM (2021) 477 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 2
Senatul României:
1. consideră că politicile comune importante ale Uniunii Europene, precum Pactul verde european, Politica agricolă comună, Strategia „de la fermă la consumator“ şi Strategia privind biodiversitatea, trebuie să fie susţinute de informaţii statistice de înaltă calitate, comparabile şi armonizate cu privire la situaţia economică, socială, teritorială şi de mediu din întreaga Uniune Europeană;
2. constată că propunerea se bazează pe art. 388 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care stabileşte cerinţele privind imparţialitatea, fiabilitatea, obiectivitatea, independenţa ştiinţifică, rentabilitatea şi confidenţialitatea statistică.
ART. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 noiembrie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGU
Bucureşti, 8 noiembrie 2021.
Nr. 128.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: