Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 116 din 16 februarie 2024 pentru modificarea art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 846/2023 privind aprobarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2023-2024 şi pentru modificarea art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.569/2022 privind aprobarea programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 135 din 16 februarie 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Articolul 8 din Hotărârea Guvernului nr. 846/2023 privind aprobarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2023-2024 şi pentru modificarea art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.569/2022 privind aprobarea programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 15 septembrie 2023, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 8
(1) Resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de minimis pentru susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate sunt în sumă totală de 109.373 mii lei, reprezentând echivalentul a 22.100 mii euro, şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024 la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituţii publice» direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», art. 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli».
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se distribuie beneficiarilor eligibili, cu încadrarea în bugetul alocat schemei."
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Florin-Ionuţ Barbu
p. Ministrul finanţelor,
Mihai Diaconu,
secretar de stat
Bucureşti, 16 februarie 2024.
Nr. 116.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: