Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 115 din 27 februarie 2019 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 176 din 5 martie 2019
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 8 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) sunt realizate efectiv după data semnării contractului de finanţare sau deciziei AFIR de finanţare şi sunt în legătură cu îndeplinirea obiectivelor investiţiei/investiţiilor fiecărei măsuri/submăsuri, cu excepţia:
(i) cheltuielilor necesare implementării proiectelor care presupun şi înfiinţare/reconversie plantaţii pomicole, realizate în cadrul submăsurii 4.1a «Investiţii în exploataţii pomicole», denumită în continuare submăsura 4.1a, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanţare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;
(ii) cheltuielilor pentru activităţi pregătitoare aferente sub-măsurilor 16.1 «Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de noi proiecte-pilot, noi produse, practici şi tehnologii în sectoarele agricol, alimentar şi forestier», denumită în continuare submăsura 16.1, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanţare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;
(iii) cheltuielilor pentru activităţi pregătitoare aferente submăsurii 16.1a «Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de noi proiecte-pilot, noi produse, practici şi tehnologii în sectorul pomicol», denumită în continuare submăsura 16.1a, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanţare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;
(iv) cheltuielilor necesare implementării proiectelor aferente măsurii 5 «Refacerea potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi evenimente catastrofale şi instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare» şi submăsurii 7.4 «Sprijin pentru investiţiile în crearea, îmbunătăţirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populaţiei rurale, inclusiv a celor de agrement şi culturale, şi a infrastructurii aferente», care pot fi efectuate înainte de depunerea cererii de finanţare, dar nu mai devreme de data recunoaşterii oficiale de către autorităţile competente a producerii fenomenului epizootiei de pestă porcină africană (PPA) în România, respectiv 31 iulie 2017, în condiţiile prevederilor art. 60 alin. (2), paragraful al doilea, teza a doua din regulament."
2. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Durata maximă de execuţie prevăzută la alin. (1) şi (2) poate fi prelungită, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu acordul prealabil al AFIR şi cu aplicarea penalităţilor prevăzute în contractul de finanţare, cu excepţia investiţiilor care prevăd adaptarea la standardele europene prevăzute în legislaţia europeană specifică, pentru care prelungirea nu poate depăşi termenul de graţie legal impus pentru adaptarea la standarde."
3. La articolul 12, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^1) Prelungirea duratei maxime de execuţie a contractelor de finanţare potrivit prevederilor alin. (3) se efectuează cu încadrarea în termenul de plată prevăzut la art. 65 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, AFIR urmând a încheia, în condiţiile legii, acte adiţionale la contractele de finanţare, ţinând cont de stadiul de realizare şi specificitatea investiţiilor aferente fiecărui proiect, precum şi de evitarea riscului de dezangajare pentru alocările anilor 2017-2020, astfel cum sunt prevăzute în capitolul 10 din PNDR 2014-2020.
(3^2) Prevederile alin. (3) nu se aplică investiţiilor cofinanţate prin intermediul submăsurilor sM16.1 «Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte-pilot, noi produse în sectorul agricol» şi 16.1a «Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), dezvoltarea de proiecte-pilot, produse şi procese în sectorul pomicol», denumite în continuare sM 16.1 şi sM16.1a."
ART. II
Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale prevăzut la art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. III
Contractele de finanţare pentru proiectele de investiţii, încheiate de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pot modifica, în condiţiile legii, potrivit prevederilor art. 12 alin. (3) şi (3^1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, prin acordul de voinţă al părţilor contractante.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul fondurilor europene
Rovana Plumb
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleşcanu
p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Alexandru-Victor Micula,
secretar de stat
Bucureşti, 27 februarie 2019.
Nr. 115.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: