Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 112 din 23 octombrie 2017  referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.295/2013 de instituire a programului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 112 din 23 octombrie 2017 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.295/2013 de instituire a programului "Europa Creativă" (2014-2020) - COM (2017) 385 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 849 din 26 octombrie 2017
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/546 din 19.10.2017,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României:
    1. Consideră că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.295/2013 de instituire a programului „Europa Creativă“ (2014-2020) respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii întrucât:
    a) în temeiul articolului 167 din TFUE, Uniunea trebuie să ia măsuri pentru a sprijini şi a completa acţiunile statelor membre. Obiectivele şi activităţile orchestrei de tineret a Uniunii Europene depăşesc interesul exclusiv al unuia sau mai multor state membre. Aceasta a fost creată în urma unei rezoluţii a Parlamentului European;
    b) modificarea propusă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele, limitându-se la modificările necesare pentru a include o trimitere referitoare la Orchestra de tineret a Uniunii Europene la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.295/2013.

    2. Constată că propunerea de regulament este întemeiată pe articolul 167 alineatul (5) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).
    3. Certifică validitatea formei juridice alese, aceea de regulament.


    ART. 2
    Senatul României:
    1. Apreciază că actuala revizuire a Regulamentului propune acordarea unor granturi operaţionale pentru EUYO în perioada 2018-2020, cu alocarea a 1,8 milioane de euro din bugetul programului „Europa Creativă“, şi nu va necesita alocarea de resurse suplimentare din bugetul Uniunii.
    2. Recomandă ca:
    a) programul anual propus de EUYO să reflecte o strânsă relaţie cu acele obiective şi priorităţi ale programului „Europa Creativă“ compatibile cu statutul şi natura activităţii orchestrei;
    b) un anumit procent din concertele, rezidenţele sau activităţile propuse anual de EUYO să contribuie la promovarea patrimoniului imaterial (muzical) european şi a tinerilor muzicieni în afara graniţelor UE (în condiţiile în care membrii orchestrei provin din cele 27 de state membre ale UE);
    c) o serie de concerte sau activităţi din planul anual al orchestrei să aibă caracter gratuit (să fie prestate fără contribuţii financiare suplimentare din partea statelor membre UE);
    d) printre acţiunile anuale ale orchestrei, altele decât concertele de mari dimensiuni, ar putea fi propuse activităţi care să înlesnească, prin muzică, integrarea refugiaţilor.



    ART. 3
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituţiilor europene.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 octombrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    Niculae Bădălău

    Bucureşti, 23 octombrie 2017.
    Nr. 112.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016