Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 110 din 24 februarie 2016  pentru aprobarea celui de-al cincilea amendament la addendumul la Memorandumul multilateral de înţelegere (MMOU) dintre miniştrii apărării din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord privind Programul comun NATO E-3A, referitor la modernizarea Sistemului NATO aeropurtat de avertizare timpurie şi control (NAEW&C), semnat de partea română la 13 octombrie 2014    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 110 din 24 februarie 2016 pentru aprobarea celui de-al cincilea amendament la addendumul la Memorandumul multilateral de înţelegere (MMOU) dintre miniştrii apărării din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord privind Programul comun NATO E-3A, referitor la modernizarea Sistemului NATO aeropurtat de avertizare timpurie şi control (NAEW&C), semnat de partea română la 13 octombrie 2014

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 2 martie 2016

    În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Se aprobă al cincilea amendament la addendumul la Memorandumul multilateral de înţelegere (MMOU) dintre miniştrii apărării din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord privind Programul comun NATO E-3A, referitor la modernizarea Sistemului NATO aeropurtat de avertizare timpurie şi control (NAEW&C), semnat de partea română la 13 octombrie 2014.

                                 PRIM-MINISTRU
                              DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                         Ministrul apărării naţionale,
                               Mihnea Ioan Motoc

                         Ministrul afacerilor externe,
                                Lazăr Comănescu

                         Ministrul finanţelor publice,
                                Anca Dana Dragu

    Bucureşti, 24 februarie 2016.
    Nr. 110.

                             AL CINCILEA AMENDAMENT
        la addendumul la Memorandumul multilateral de înţelegere (MMOU)
               dintre miniştrii apărării din cadrul Organizaţiei
                    Tratatului Atlanticului de Nord privind
              Programul comun NATO E-3A, referitor la modernizarea
    Sistemului NATO aeropurtat de avertizare timpurie şi control (NAEW&C)*)
──────────
    *) Traducere.
──────────

    Având în vedere faptul că Memorandumul multilateral de înţelegere (MMOU) dintre miniştrii apărării din cadrul NATO privind Programul comun NATO E-3A a intrat în vigoare la 6 decembrie 1978,
    ţinând cont că MMOU a fost amendat printr-un addendum intrat în vigoare la 7 decembrie 1990 privind modernizarea Sistemului NAEW&C,
    luând în considerare faptul că addendumul a fost amendat pentru a include Programul de modernizare pe termen mediu, începând cu data de 13 august 1997,
    având în vedere că addendumul a fost amendat pentru a creşte plafonul contribuţiei pentru Programul pe termen mediu, începând cu data de 8 aprilie 2004,
    luând în considerare faptul că addendumul a fost amendat la 14 februarie 2006 pentru a executa ca cerinţă operaţională urgentă un proiect de contramăsuri infraroşu,
    ţinând cont că addendumul a fost amendat la 8 iulie 2010 pentru modernizarea Sistemului NAEW&C prin implementarea unui program de dezvoltare în continuare,
    având în vedere faptul că statele membre NAPMO au înfiinţat o autoritate unică de control al configuraţiei şi un comitet unic de control al configuraţiei în baza Memorandumului de înţelegere privind operaţiile şi sprijinul, aşa cum a fost modificat în 2003,
    luând în considerare MMOU aşa cum a fost suplimentat şi amendat pentru aderarea Spaniei de la data de 11 decembrie 1998, cu amendamentul ulterior de la 29 iulie 2005,
    ţinând cont de MMOU aşa cum a fost suplimentat şi amendat pentru aderarea Ungariei de la data de 22 decembrie 2005,
    având în vedere MMOU aşa cum a fost suplimentat şi amendat pentru aderarea Poloniei de la data de 29 decembrie 2006,
    luând în considerare MMOU aşa cum a fost suplimentat şi amendat pentru aderarea României de la data de 10 decembrie 2009,
    având în vedere MMOU aşa cum a fost suplimentat şi amendat pentru aderarea Cehiei de la data de 16 decembrie 2010,
    ţinând cont de anunţul Canadei cu privire la retragerea sa din Programul de modernizare NAEW&C de la data de 1 septembrie 2012 şi de ajustarea în consecinţă a contribuţiei sale de la data respectivă,
    luând în considerare faptul că statele membre NAPMO care au rămas în program, fără a prejudicia posibilitatea de a pune altfel fonduri la dispoziţia NAPMO, au convenit să îşi ajusteze procentele cotelor-părţi din contribuţie fără ca actualele lor contribuţii financiare să crească,
    având în vedere că statele membre recunosc contribuţia Canadei de 15,9 milioane*1) de dolari SUA la Programul de continuare a dezvoltării; şi
──────────
    *1) (FUP) Contribuţie de 15,9 milioane USD. Fără contribuţia canadiană FUP s-ar fi confruntat cu un deficit de 62,4 milioane USD rezultând fonduri în sumă totală de 765,6 milioane USD. Cu contribuţia Canadei de 15,9 milioane USD, suma FUP este limitată de la suma iniţială de 828 de milioane USD la o sumă acoperită de 781,5 milioane. Toate cifrele sunt exprimate la valoarea anului de bază 2010.
──────────

    ţinând cont de faptul că statele membre NAPMO care au rămas în program au convenit să amendeze addendumul pentru a ajusta procentele cotelor-părţi din contribuţie, menţinând actuala lor contribuţie financiară la nivelele stabilite anterior,
    convin în continuare după cum urmează:

    ART. 1
    a. Se amendează secţiunea a IV-a, Aranjamente financiare, alineatul 1.a, cu privire la plafonul contribuţiei pentru Programul de continuare a dezvoltării, care se va citi: "Plafonul contribuţiei pentru Programul de dezvoltare în continuare (FUP), ca şi administrarea, este acoperit cu 781,5 milioane USD la valoarea anului de bază 2010. Această sumă include o contribuţie canadiană de 15,9 milioane USD, efectuată anterior retragerii Canadei din NAPMO." Suma rezultată de 765,6 milioane USD la valoarea anului de bază 2010 va fi împărţită potrivit alineatului 1.b de mai jos.
    b. Se amendează procentajul privind împărţirea costurilor din alineatul 1.b, coloana a patra, care se va citi:

     "NAŢIUNI PROCENTAJ FUP
      BELGIA 3,3049
   REPUBLICA CEHĂ 1,3237
     DANEMARCA 1,9542
     GERMANIA 27,4539
      GRECIA 0,6041
     UNGARIA 0,8939
      ITALIA 8,1434
    LUXEMBURG 0,1053
     OLANDA 3,6571
     NORVEGIA 1,4240
     POLONIA 3,1549
    PORTUGALIA 0,6801
     ROMÂNIA 1,6561
      SPANIA 3,5390
      TURCIA 1,5867
       SUA 40,5205

      TOTAL 100,0000"


    ART. 2
    Se amendează secţiunea a V-a, Beneficii industriale, prin înlocuirea termenului "European/Canadian" cu termenul "European".
    ART. 3
    Se amendează, în anexa I la addendum, alineatul A.2., care se va citi: "Secţiunea a VI-a, alineatele 2, 3 şi 6."
    ART. 4
    Prezentul amendament, convenit în conformitate cu secţiunea a VII-a a addendumului la MMOU, va intra în vigoare la data ultimei semnături.

    Pentru Guvernul Belgiei: indescifrabil
    Data: -
    Pentru Guvernul Republicii Cehe: indescifrabil
    Data: 20 mai 2014
    Pentru Guvernul Danemarcei: Per Pugholm Olsen, general-locotenent, comandant al Organizaţiei Daneze pentru Achiziţii şi Logistică pentru Apărare
    Data: 11 decembrie 2013
    Pentru Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania: indescifrabil
    Data: 31 august 2014
    Pentru Guvernul Greciei: colonel (aviaţie) Stylianos Amourgianos, director HAFGS/C4, reprezentantul elen în NAPMO BoD
    Data: 23 septembrie 2014
    Pentru Guvernul Ungariei: indescifrabil
    Data: 21 februarie 2014
    Pentru Guvernul Italiei: general de flotilă aeriană Stefano Vito, şeful departamentului nr. 4 - Logistică, Statul Major al Aviaţiei
    Data: 14 februarie 2014
    Pentru Guvernul Luxemburgului: ministrul apărării, Etienne Schneider
    Data: 16 decembrie 2014
    Pentru Guvernul Olandei: indescifrabil
    Data: 25 februarie 2014
    Pentru Guvernul Norvegiei: indescifrabil
    Data: 3 ianuarie 2014
    Pentru Guvernul Poloniei: indescifrabil
    Data: 11 iunie 2015
    Pentru Guvernul Portugaliei: indescifrabil
    Data: 20 septembrie 2013
    Pentru Guvernul României: Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale/"Sub condiţia aprobării"
    Data: 13 octombrie 2014
    Pentru Guvernul Spaniei: şeful Programului NAEW Spania
    Data: 10 ianuarie 2014
    Pentru Guvernul Turciei: indescifrabil
    Data: 6 martie 2015
    Pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii: indescifrabil
    Data: 4 februarie 2014

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016