Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2018-2020, capitolul „Politici agricole şi de dezvoltare rurală“ - Programe multianuale de susţinere pentru produse deficitare, şi anume acordarea de sprijin pentru cultura de tomate în spaţii protejate, şi având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, denumit în continuare Regulamentul de minimis în sectorul agricol. (2) Sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarele prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. (3) Schema de ajutor de minimis reglementată de prezenta hotărâre nu se aplică categoriilor de ajutoare prevăzute la art. 1 alin. (1) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. ART. 2 Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în anul 2019. ART. 3 În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) ajutor de minimis - ajutor acordat unei întreprinderi, a cărui valoare cumulată pe durata a trei exerciţii financiare, exerciţiul financiar în cauză şi două exerciţii financiare precedente, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro, stabilită prin Regulamentul de minimis în sectorul agricol; b) întreprindere - entitatea definită la pct. 4 din preambulul Regulamentului de minimis în sectorul agricol; c) întreprindere unică - entitatea definită la art. 2 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol; d) autoritatea competentă - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de minimis; e) spaţii protejate - sere/solare, spaţii închise în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură; f) Registrul ajutoarelor de stat - potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din anexa la Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat. CAP. II Beneficiarii, condiţiile de eligibilitate şi valoarea totală a ajutorului de minimis pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate ART. 4 (1) Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate. (2) Prevederile prezentei scheme se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice definite la art. 3 lit. b) şi c), care exploatează culturi de tomate în spaţii protejate, respectiv: a) producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis; b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016; c) producătorilor agricoli persoane juridice. (3) O suprafaţă de teren cultivată cu tomate în spaţii protejate poate face obiectul schemei de ajutor de minimis o singură dată pe an. ART. 5 (1) Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (2), care solicită ajutoare de minimis conform prevederilor prezentei hotărâri, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: a) să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate, anul 2019, beneficiar numărul ……………............., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ………................/Municipiului Bucureşti“; b) să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp; c) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere; d) să facă dovada producţiei realizate potrivit prevederilor lit. a) şi b) prin documente justificative privind comercializarea producţiei. (2) Valorificarea producţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) se face în perioadele ianuarie-mai inclusiv şi/sau noiembrie-20 decembrie inclusiv. ART. 6 (1) Producătorii agricoli înscrişi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, care comercializează tomatele în spaţii de vânzare, precum pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante, poartă elemente de identificare. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, asigură şi pun la dispoziţia producătorilor agricoli prevăzuţi la alin. (1) elementele de identificare necesare. (3) Cheltuielile aferente emiterii şi distribuirii elementelor de identificare se asigură din resursele financiare cuprinse în bugetele aprobate direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti. ART. 7 (1) Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii, potrivit art. 3 alin. (6) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. (2) Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2018, pentru schema prevăzută la art. 4 alin. (1), în condiţiile prevăzute la art. 5. (3) Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. (4) În cazul nerespectării prevederilor art. 5, beneficiarii schemei de minimis sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 8 Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, pe durata Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, în anul 2019, după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (2). ART. 9 (1) Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de maximum 233.190 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 50.000 mii euro, şi se asigură din bugetul pe anul 2019 repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice“, direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 40 „Subvenţii“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dispune măsurile necesare în vederea implementării ajutorului de minimis cu încadrare în prevederile bugetare aprobate pe anul 2019 în bugetul ministerului. (3) Până la publicarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata sumelor aferente implementării ajutorului de minimis se realizează în condiţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. III Modul de acordare şi modalităţile de verificare şi control al ajutorului de minimis pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate ART. 10 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (2) depun o cerere de înscriere în program prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de următoarele documente: a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal; b) copie a atestatului de producător; c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz; d) dovadă cont activ bancă/trezorerie; e) adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, suprafaţa de teren cu spaţii protejate utilizată de solicitant, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză; f) declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) se depune până cel târziu la data de 20 martie inclusiv, pentru producţia valorificată în perioada ianuarie-mai, respectiv 15 septembrie inclusiv, pentru tomatele valorificate în perioada noiembrie - 20 decembrie. (3) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) sunt prezentate în original şi în copie, în vederea certificării de către reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul“. (4) În situaţia în care solicitantul deţine în exploataţie suprafeţe de teren care sunt situate în judeţe diferite, acesta poate formula cereri de înscriere în program, care se depun la fiecare dintre direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, unde se găseşte suprafaţa deţinută. (5) Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate şi întocmesc Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3. (6) Direcţia pentru agricultură judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, pe a cărei rază teritorială se află exploataţia verifică sumele primite anterior de beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (2), în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 500/2017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii“, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, beneficiarilor, condiţiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, valorii anuale totale a acestuia, precum şi a modalităţilor de verificare şi control, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, pentru anul 2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc“, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte sume acordate prin scheme de ajutor de minimis primite până la data acordării ajutorului prevăzut de prezenta hotărâre şi a celor declarate de solicitant în cerere, în vederea calculării sumelor rămase şi potenţial a fi primite prin prezenta schemă de ajutor de minimis. (7) Gestionarea registrului unic prevăzut la alin. (5) se asigură de către un funcţionar din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, numit prin decizie a directorului executiv. (8) În situaţia în care se constată că solicitantul a depus cereri pe raza mai multor judeţe, reprezentanţii direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti decid asupra solicitărilor formulate, urmând ca plata să fie efectuată la nivelul structurii unde a fost solicitată suprafaţa cea mai mare, după transmiterea tuturor documentelor. ART. 11 (1) Reprezentanţii direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în vedere cererea de înscriere în program şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. f) şi în baza comunicării solicitanţilor, verifică înfiinţarea culturii şi începutul rodirii, potrivit fişelor prevăzute în anexa nr. 4, şi sunt direct răspunzători de veridicitatea verificărilor. (2) Pentru obţinerea sprijinului prevăzut la art. 7 alin. (2), solicitanţii înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate şi verificaţi potrivit prevederilor alin. (1) au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti documente justificative care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, până la data de 27 decembrie 2019 inclusiv. (3) Documentele justificative prevăzute la alin. (2) sunt bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare. ART. 12 (1) Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică documentele justificative prevăzute la art. 11 alin. (3) şi completează în mod corespunzător Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate. (2) Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti aprobă sumele aferente reprezentând ajutor de minimis, pentru fiecare beneficiar în parte, şi se asigură că sumele totale care se acordă solicitantului se încadrează în plafonul maxim, conform prevederilor art. 7 alin. (3). (3) Suma reprezentând ajutor de minimis prevăzută la alin. (2) are în vedere sumele acordate anterior beneficiarului în temeiul actelor normative prevăzute la art. 10 alin. (6). (4) Solicitanţii ale căror sume aprobate potrivit prevederilor alin. (2) nu reprezintă echivalentul în lei al sumei de 3.000 euro nu sunt eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis, conform prevederilor prezentei hotărâri. ART. 13 Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc lunar Situaţia centralizatoare a sumelor necesare reprezentând sprijin financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, pe care o transmit Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până în ultima zi lucrătoare a lunii. ART. 14 După primirea situaţiilor centralizatoare prevăzute la art. 13, Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întocmeşte situaţia centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6. ART. 15 (1) După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (2) Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, potrivit legislaţiei în vigoare, şi încarcă informaţiile corespunzătoare în Registrul ajutoarelor de stat. ART. 16 (1) Registrul unic prevăzut la art. 10 alin. (5), precum şi documentaţia depusă pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate se păstrează la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul de minimis. (2) Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc Lista cuprinzând beneficiarii ajutoarelor de minimis şi sumele acordate potrivit prezentei hotărâri, precum şi orice alte sume acordate acestor beneficiari prin alte scheme de minimis în exerciţiul financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. (3) Lista se publică pe site-ul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 17 Ajutorul de minimis acordat în temeiul prezentei hotărâri este avut în vedere pentru a fi dedus din orice schemă viitoare de ajutor de minimis acordată pentru aceleaşi costuri eligibile, dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea/valoarea maximă stabilită pentru respectivul ajutor de minimis. ART. 18 (1) Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele aferente ajutorului de minimis sau încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri. (2) Sumele reprezentând ajutor necuvenit, prevăzut la alin. (1), se recuperează de la beneficiarii ajutorului de minimis potrivit prevederilor legale în vigoare. (3) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis. ART. 19 Se interzice acordarea de ajutor de minimis în temeiul prezentei hotărâri solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de tomate în spaţii protejate este obţinută prin divizarea unei suprafeţe cu spatii protejate existentă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, indiferent de modalitatea de transfer al suprafeţei, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare. ART. 20 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleşcanu p. Ministrul delegat pentru afaceri europene, Alexandru-Victor Micula, secretar de stat Bucureşti, 27 februarie 2019. Nr. 107. ANEXA 1
(Model) Nr. ......... data ................. Cerere de înscriere în program Către Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................./a Municipiului Bucureşti Subsemnatul/Subsemnata: - a) persoana juridică/PFA/II/IF .............., cu sediul în localitatea ................, judeţul .........., înscrisă la registrul comerţului cu nr. ......., CUI ......., cod CAEN .........., cont bancar deschis la ..............., reprezentată de ...................., CNP ...........; – b) persoana fizică ................., domiciliată în localitatea ............, judeţul ............, str. .............. nr. ....., deţinătoare a BI/CI seria ....... nr. ........., eliberat/eliberată la data .............. de ............., CNP ............, cont bancar ............... deschis la ............, solicit înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, potrivit art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 107/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, pentru anul 2019, şi depun următoarele documente: ........................................................................... ........................................................................... NOTĂ: Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul şi data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul direcţiei împuternicit cu primirea şi verificarea cererii şi a documentelor însoţitoare. Declar că am depus/nu am depus o altă cerere de ajutor de minimis pentru 2019 la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ............................/a Municipiului Bucureşti pentru înscrierea în program cu suprafaţa ............... mp. Declar că în perioada anilor 2017-2019 am/nu am beneficiat de ajutoare de minimis în temeiul: ........................................................................... ...................... Suma ................... NOTĂ: Se înscriu actele normative în baza cărora a beneficiat de ajutoare de minimis. Mă angajez să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat, să mă supun oricărui control şi să înapoiez la cererea motivată a direcţiilor pentru agricultură judeţene sau a altor instituţii abilitate suma care a fost virată de acestea sub titlul de ajutor de minimis, fără a prejudicia eventualele urmări ce ar putea fi angajate împotriva mea. Mă oblig să menţin suprafaţa de spaţii protejate care a beneficiat de prevederile Hotărârii Guvernului nr. ......... pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, pentru anul 2019. Mă oblig ca la finalul recoltării să comunic Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului ............/a Municipiului Bucureşti cantitatea totală de tomate obţinută pe suprafaţa de 1.000 m^2. Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile. Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice. Solicitant, .......................................... Verificat reprezentant DAJ .......................................... Aprobat director executiv DAJ .......................................... ANEXA 2
(Model) Nr. ......... data ................. DECLARAŢIE Subsemnatul/Subsemnata: - a) persoana juridică/PFA/II/IF .............., cu sediul în localitatea ................, judeţul .........., înscrisă la registrul comerţului cu nr. ......., CUI ......., cod CAEN .........., cont bancar deschis la ..............., reprezentată de ...................., CNP ...........; – b) persoana fizică ................., domiciliată în localitatea ............, judeţul ............, str. .............. nr. ....., deţinătoare a BI/CI seria ....... nr. ........., eliberat/eliberată la data .............. de ............., CNP ............, cont bancar ............... deschis la ............, declar că am luat cunoştinţă de Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate şi mă oblig să informez/comunic/anunţ DAJ înfiinţarea culturii şi începutul rodirii în vederea efectuării verificărilor. Declar că suprafaţa cultivată cu tomate în spaţii protejate, pentru care solicit sprijin financiar, nu este obţinută prin divizarea unei exploataţii existente la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. ............, indiferent de modalitatea de transfer a suprafeţei, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare. Declar că înfiinţez cultura de tomate în spaţii protejate în suprafaţă de ............ mp, pe raza localităţii ........................., judeţul ............, şi marchez suprafaţa, la loc vizibil, cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate, 2019, beneficiar numărul ................................., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................/Municipiului Bucureşti“. Am fost informat de reprezentanţii DAJ cu privire la verificările ce se vor efectua cu privire la existenţa suprafeţei, înfiinţarea culturii şi începutul rodirii. Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile. Data ....................... Semnătura solicitant ........................ ANEXA 3
(Model) REGISTRUL UNIC pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................/a Municipiului Bucureşti
┌────┬────────────┬─────────┬─────────────────┬──────────────┬────────┐
│ │Producător │Cererea │Suprafaţa pentru │ │ │
│ │agricol │de │care se solicită │ │ │
│ │(numele şi │înscriere│sprijinul │Cantitatea │Suma │
│Nr. │prenumele, │în ├─────┬───────────┤comercializată│totală │
│crt.│denumirea, │program │ │din care: │(kg) │aprobată│
│ │CNP/CUI, │(Nr./ │Total├────┬──────┤ │(lei) │
│ │localitatea)│data) │(mp) │sere│solare│ │ │
│ │ │ │ │(mp)│(mp) │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼─────┼────┼──────┼──────────────┼────────┤
│(0) │(1) │(2) │(3) │(4) │(5) │(6) │(7) │
├────┼────────────┼─────────┼─────┼────┼──────┼──────────────┼────────┤
│1. │ │1/data │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼─────┼────┼──────┼──────────────┼────────┤
│2. │ │2/data │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼─────┼────┼──────┼──────────────┼────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼─────┼────┼──────┼──────────────┼────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼─────┼────┼──────┼──────────────┼────────┤
│... │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴─────────┴─────┴────┴──────┴──────────────┴────────┘
NOTĂ: Coloanele 6 şi 7 se completează pe baza documentelor justificative depuse de solicitant. Întocmit .......................................................................... (numele, prenumele, funcţia, semnătura, ştampila) ANEXA 4
(Model) A. Fişa de identificare a culturii Numele şi prenumele .................., funcţia .........., Legitimaţia nr. ........., în calitate de reprezentant DAJ .............., am constatat următoarele: Date solicitant: .................................. Spaţiul protejat seră |_| solar |_| Suprafaţa existentă cu cultura de tomate 1.000 mp ........... Da |_| Nu |_| În cazul în care se depun cereri de înscriere în program în mai multe judeţe: Suprafaţa ........., judeţul ................. .......................... până la incidenţa suprafeţei totale de 1.000 mp. Vecinătăţi ..................................................... Schiţa culturii cu căile de acces |.................| Indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate, 2019, beneficiar numărul .........., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................/Municipiului Bucureşti“. Da |_| Nu |_| Alte menţiuni: ................................................... NOTĂ: Această fişă se va completa în urma informării DAJ de către solicitant pentru a constata înfiinţarea culturii de tomate în spaţii protejate. Am constatat. Reprezentant DAJ, ............................ Sunt de acord cu constatarea. Solicitant, .............................. (Model) B. Fişa de verificare a începutului rodirii Numele şi prenumele .................., funcţia .........., Legitimaţia nr. ........., în calitate de reprezentant DAJ .............., am constatat următoarele: Date solicitant: ................................... Spaţiul protejat ................... sera |_| ......... solar |_| .......... Indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate, 2019, beneficiar numărul .........., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................./Municipiului Bucureşti“. Da |_| Nu |_| Suprafaţa existentă cu cultura de tomate de 1.000 mp, aflată în faza de început de rodire Da |_| Nu |_| Jurnal de recoltări Da |_| Nu |_| Alte menţiuni: ............................................... NOTĂ: Această fişă se va completa în urma informării DAJ de către solicitant pentru a constata începutul rodirii culturii de tomate în spaţii protejate, pentru fiecare ciclu, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. ........... pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, pentru anul 2019. Am constatat. Reprezentant DAJ, ............................... Sunt de acord cu constatarea. Solicitant, ................................ ANEXA 5
(Model) Situaţia centralizatoare a sumelor necesare reprezentând sprijin financiar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................/a Municipiului Bucureşti
┌────┬──────────────┬──────────────────┬──────────────┬──────────┬──────────────────┐
│ │ │Suprafaţa pentru │ │ │ │
│ │ │care se acordă │Cantitatea │Cuantum pe│Suma aprobată │
│ │ │sprijin │comercializată│beneficiar│ │
│Nr. │Numărul ├──────┬───────────┤(kg) │(lei) ├─────┬────────────┤
│crt.│beneficiarilor│ │din care: │ │ │ │din care: │
│ │ │Total ├────┬──────┼──────────────┼──────────┤Total├─────┬──────┤
│ │ │(mp) │sere│solare│ │ │(lei)│sere │solare│
│ │ │ │(mp)│(mp) │ │ │ │(lei)│(lei) │
├────┼──────────────┼──────┼────┼──────┼──────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┤
│(0) │(1) │(2) │(3) │(4) │(5) │ │(6) │(7) │(8) │
├────┼──────────────┼──────┼────┼──────┼──────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┤
├────┼──────────────┼──────┼────┼──────┼──────────────┼──────────┼─────┼─────┼──────┤
└────┴──────────────┴──────┴────┴──────┴──────────────┴──────────┴─────┴─────┴──────┘
Director executiv, ..................................................................... (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) Întocmit .................................................................. (numele, prenumele, funcţia şi semnătura) ANEXA 6
(Model) Situaţie centralizatoare Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Se aprobă. Ordonator principal de credite, ...............................................
┌────────┬───────┬─────────────────────┐
│Nr. crt.│Judeţul│Suma totală aprobată │
│ │ │(lei) │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│(0) │(1) │(2) │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│1. │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│2. │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│3. │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│TOTAL: │ │ │
└────────┴───────┴─────────────────────┘
Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene Director general, .................................... (semnătura şi ştampila) ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.