Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 85 alin. (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 36 şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
La propunerea prim-ministrului, se aprobă modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului României după cum urmează:
I. Se desfiinţează următoarele posturi de membru al Guvernului:
- viceprim-ministru;
- viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice;
- ministrul afacerilor interne;
- ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
- ministrul culturii;
- ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine.
II. Se vor revoca din funcţia de membru al Guvernului următorii miniştri:
- domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru;
- domnul Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
- doamna Rovana Plumb, ministrul mediului şi schimbărilor climatice;
- domnul Dan Nica, ministrul pentru societatea informaţională;
- domnul Nicolae Bănicioiu, ministrul tineretului şi sportului;
- domnul Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie;
- domnul Dan-Coman Şova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine;
- doamna Maria Grapini, ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism;
- doamna Adriana Doina Pană, ministrul delegat pentru dialog social.
III. Se înfiinţează următoarele posturi de membru al Guvernului:
1. viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;
2. viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
3. viceprim-ministru, ministrul culturii;
4. ministrul finanţelor publice.
IV. Se vor numi în funcţia de membru al Guvernului următorii:
1. Gabriel Oprea, viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;
2. Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
3. Kelemen Hunor, viceprim-ministru, ministrul culturii;
4. Ioana-Maria Petrescu, ministrul finanţelor publice;
5. Attila Korodi, ministrul mediului şi schimbărilor climatice;
6. Constantin Niţă, ministrul economiei;
7. Alexandru-Răzvan Cotovelea, ministrul pentru societatea informaţională;
8. Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătăţii;
9. Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;
10. Dan-Coman Şova, ministrul transporturilor;
11. Gabriela Szabo, ministrul tineretului şi sportului;
12. Adriana Doina Pană, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură;
13. Florin Nicolae Jianu, ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism;
14. Răzvan-Eugen Nicolescu, ministrul delegat pentru energie;
15. Eugen Nicolicea, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul;
16. Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni;
17. Aurelia Cristea, ministrul delegat pentru dialog social.
ART. 2
Nu fac obiectul modificării structurii şi compoziţiei politice a Guvernului celelalte ministere şi ceilalţi membri ai Guvernului prevăzuţi în Hotărârea Parlamentului României nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.
ART. 3
Guvernul, în componenţa rezultată după remanierea prevăzută la art. 1, şi-a asumat Programul de guvernare, astfel cum a fost prezentat în şedinţa Camerelor reunite din data de 21 decembrie 2012 şi aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 45/2012, angajamentele Uniunii Social Liberale fiind preluate şi asumate de formaţiunile politice care compun şi susţin Guvernul.
ART. 4
Prezenta hotărâre se comunică Preşedintelui României în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 4 martie 2014, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU
Bucureşti, 4 martie 2014.
Nr. 1.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: