Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 1.661 din 18 decembrie 2024 privind suplimentarea bugetului Autorităţii Electorale Permanente din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 143/2024 privind unele măsuri pentru restituirea către competitorii electorali a sumelor aferente cheltuielilor electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2024, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, la capitolul 54.01 „Alte servicii publice generale“, titlul 59 „Alte cheltuieli“ articolul 59.38 „Rambursarea cheltuielilor pentru campaniile electorale“, cu suma de 124.000 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, pentru restituirea către competitorii electorali a sumelor aferente cheltuielilor electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.
ART. 2 (1) Autoritatea Electorală Permanentă răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1. (2) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la finele anului 2024.
ART. 3 Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2024.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 18 decembrie 2024. Nr. 1.661.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email