Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România“ - Lot SRCF Iaşi: Staţia Suceava Nord, lucrare de utilitate publică de interes naţional, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, şi din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán p. Ministrul finanţelor, Mihai Diaconu, secretar de stat Bucureşti, 14 decembrie 2022. Nr. 1.480. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România“ - Lot SRCF Iaşi: Staţia Suceava Nord Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - SRCF Iaşi Amplasament: judeţul Suceava Indicatorii tehnico-economici
┌────────────────────┬─────┬────┬──────┐
│Valoarea totală a │ │ │ │
│investiţiei │ │ │ │
│(inclusiv TVA) │ │mii │79.631│
│(în preţuri la data │ │lei │ │
│de 25.03.2022, 1 │ │ │ │
│euro = 4,9489 lei) │ │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│• construcţii-montaj│ │mii │56.448│
│(inclusiv TVA) │ │lei │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│Eşalonarea │INV/C│ │ │
│investiţiei: │+ M │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│ │mii │ │57.631│
│Anul I │lei/ │ │/ │
│ │mii │ │37.632│
│ │lei │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│ │mii │ │22.000│
│Anul II │lei/ │ │/ │
│ │mii │ │18.816│
│ │lei │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│Capacităţi: │ │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│- reabilitare │ │m^2 │1.123 │
│peroane │ │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│- consolidare │ │buc.│1 │
│clădire de călători │ │ │ │
├────────────────────┼─────┼────┼──────┤
│Durata de execuţie a│ │ │18 │
│investiţiei: │ │ │luni │
└────────────────────┴─────┴────┴──────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, şi din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.