Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 şi 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867-869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 28 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă transferul dreptului de administrare asupra unei părţi de imobil în suprafaţă de 12.017 mp, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. ART. 2 După transferul dreptului de administrare, imobilul se utilizează în scopul realizării de către Metrorex - S.A. a lucrării de utilitate publică de interes naţional „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)“. ART. 3 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 4 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Apărării Naţionale vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, vor opera modificările necesare în anexele corespunzătoare la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu p. Ministrul apărării naţionale, Eduard Bachide, secretar de stat Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 21 noiembrie 2024. Nr. 1.475. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părţi de imobil, aflat în domeniul public al statului, care se transferă din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Metrorex - S.A. a lucrării de utilitate publică de interes naţional „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)“
┌───────┬───────────┬─────────┬──────────────────┬────────────┬────────────────┬────────────┬─────────┬─────────────┬───────────────┐
│ │ │ │ │ │Elementele-cadru│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │de descriere │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Valoarea de │tehnică/ │ │ │Persoana │ │
│ │ │ │ │inventar a │Valorile │Codul de │Denumirea│juridică de │Persoana │
│ │Codul de │Denumirea│ │părţii de │contabile │clasificaţie│bunului │la care se │juridică la │
│Nr. MF │clasificare│bunului │Adresa │imobil care │aferente │atribuit │imobil │transmite │care se │
│ │ │ │ │se transmite│activelor fixe │ulterior │după │imobilul/ │transmite │
│ │ │ │ │(lei) │corporale ce │transferului│transfer │CUI │imobilul/CUI │
│ │ │ │ │ │compun bunul/ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │Carte funciară/ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │Nr. cadastral │ │ │ │ │
├───────┼───────────┼─────────┼──────────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │1. Amenajări la │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │terenuri │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │- Împrejmuire │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │din plăci beton │ │ │ │Statul român, │
│ │ │ │ │ │prefabricate - │ │ │ │în │
│ │ │ │Municipiul │ │288,039 ml │ │ │Statul român,│administrarea │
│ │ │ │Bucureşti, │ │Valoare │ │ │din │Ministerului │
│103591 │ │Imobil │sectorul 1, │ │contabilă = │ │ │administrarea│Transporturilor│
│parţial│8.19.01 │1147 │Şoseaua │2.587.616,42│964,82 lei │8.29.06 │Teren │Ministerului │şi │
│ │ │parţial │Bucureşti-Ploieşti│ │2. Suprafaţa │ │ │Apărării │Infrastructurii│
│ │ │ │km 12,5 │ │terenului - │ │ │Naţionale CUI│CUI - 13633330,│
│ │ │ │ │ │12.017 mp │ │ │- 11424532 │pentru Metrorex│
│ │ │ │ │ │Valoare │ │ │ │- S.A. │
│ │ │ │ │ │contabilă = │ │ │ │CUI -13863739 │
│ │ │ │ │ │2.586.651,60 lei│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │CF nr. 282071 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │Nr. cad. 282071 │ │ │ │ │
└───────┴───────────┴─────────┴──────────────────┴────────────┴────────────────┴────────────┴─────────┴─────────────┴───────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.