Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă actualizarea adresei, descrierii tehnice şi a valorii de inventar ale unui bun imobil aflat în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru scoaterea din funcţiune, valorificare sau casare, după caz, a unui imobil aflat în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având datele de identificare prevăzute în anexă. (2) Sumele rezultate din valorificarea bunului prevăzut la alin. (1) se fac, după recuperarea cheltuielilor efectuate cu scoaterea din funcţiune şi casarea acestuia, venit la bugetul de stat. ART. 3 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Sorin Moise, secretar de stat Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 16 noiembrie 2022. Nr. 1.398. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil aflat în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (CUI 4192880), din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru care se actualizează adresa, descrierea tehnică şi valoarea de inventar şi care trece din domeniul public în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune, casării sau valorificării, după caz
┌────┬───────────┬──────────┬──────────┬───────────┬────────┐
│ │Nr. MF şi │ │Descrierea│ │Valoarea│
│Nr. │codul de │Denumirea │tehnică │Adresa │de │
│crt.│clasificare│imobilului│(pe scurt)│ │inventar│
│ │ │ │ │ │- lei - │
├────┼───────────┼──────────┼──────────┼───────────┼────────┤
│ │ │ │Sc = 193 │Judeţul │ │
│ │ │ │mp; │Constanţa, │ │
│1. │MF 106292 │Anexe CTS │Sd = 193 │localitatea│4.828 │
│ │Cod 8.28.13│Cogealac │mp; CF = │Ţariverde, │ │
│ │ │ │102380 │Str. Tulcei│ │
│ │ │ │Cogealac │nr. 9 │ │
└────┴───────────┴──────────┴──────────┴───────────┴────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.